Telegraful Roman, 1891 (Anul 39, nr. 1-137)

1891-11-28 / nr. 126

Ar. 126 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 8 fi. 50 cr., 3 luni 1 Ö. 76 cr Pentru monarchie pe an 8 fi., 6 luni 4 fi., 8 luni 2 fi. Pentru a trem­itate pe an 12 fi., 6 luni 8 fi., 8 luni 3 fi. Sibiiu, Joi 28 Novembre (10 Decembre) 1891. Apare Marim., Joia si Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Adalai stratiunea tipografiei artibicile pesane Sibiiu, strada Măcelarilor 37. Corespondențele siint a se adresa la Redacțiunea :,Te­le­grafii lui Român“, strada Poplăcei Nr. 37 Epistole nefrancate se rei­usu. — Articolii nepublicați nu se Înapoiază INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de dond ori 12 cr., — de trei ori 16 cr. rândul cu litere garmond —și timbru de 80 cr. pentru fie­care publicare. Sib­­i l­, în 27 Novembre, îndelungatele străduințe ce și-au pus magiarii de aur de 4 ore, ca­ră cucerască teren pentru limba lor in armata comună, au fost încoronate de succes in sesiunea delegațiunilor din est an. Sunt de admirat frații magiari in ale șovi­nismului. Puțin­ii genunjă pe ei, cât va costa o atare re­formă, și și mai puțin le pasă dacă cucerind ei te­ren, vor veni celelalte popore și vor reclama și ele tot același drept, ei merg înainte încât i privesce pe ei, éi față de alții ale căror pretensiuni sunt tot atât de juste, sunt inguști la inimă, nici nu vor să stea de vorba cu ei. Așa e firea lor și nu ai ce le face. Deocamdată au în mână și cuțitul și pânea, in voie le stă să-și taie bucătură cât de mare. Tema că se vor îneca deocamdată nu au. Guvernamentalii, saluși de succesele oposiției și de ideile ce le vin la aceștia în cap, secundază pe cei din oposiție, căci ve­ți demne suntem in prejma alegerilor, și puțin reclam nu strică nici chiar atunci când fondul de disposiții ’1 ai la îndemână și când Întreg aparatul administrativ ’ți face serviții gratuite. Noi însă privim lucrul din alt punct de vedere. Unitatea monarh­iei ’și află cea mai fidelă es­­presiune în unitatea armatei comune. Una in cele ale limbei, una în cele ale disci­plinei, una în cele administrative, armata a fost ra­fimul tronului și al dinastiei. Ungurii la rândul lor au și ei o armată spe­cială, în care limba magiară este limba cea oficiosă. Să te încerci a cere o limbă de comandă ro­­mânască pentru feciorii noștri, cari dau cel mai mare contingent și indată ai să fii pus la tecere. Honvec­ii sunt unguresci și ungurescu e pânea ce o mănâncă, veștmintele ce le portă și un timp de bătae și sângele ce și-l vor versa, tot ungu­resc este. Unguresc în atâta­­ jicem noi, cât toți cetățenii Ungariei dau contingentul pentru armata acesta te­ritorială Dar frații magiari o revindecă pentru ei, ea e mândria lor, ea e scutul lor, și cu ajutoriul acestei armate au ei să facă odată minuni. Nu le disputăm dreptul în ce priveșce insti­­tuțiunea ca atare, dar fie ne permis să susținem, că pănă ce fii din nomul nostru dau un contingent atât de însemnat, am ave și noi un cuvânt de­­clis în­treba acesta. Cuvântul nostru privește și el tocmai limba. Câtă tortură au să sufere bieții recruți, pănă ce pot borbolosi câteva vorbe neînțelese de ei, Dum­nezjeu i Bcie. Nu ar fi pre sosit timpul ca să se facă înles­nire feciorilor, ca cel puțin comanda pănă sunt re­cruți să fie în limba română, cât pentru români, cari formază regimente întregi. „Ja das ist was anders Bauer“ ne raspund frații magiari. Ei au drept cât, privesce limba lor să cară ca și ministrul de resbel să le resolve cererile scrise în limba magiară, tot In aceea limbă, noi însă acest drept nu-1 avem Ca și când numai ei și ar iubi limba, pe când noi am fi nișce hohentoți, cărora puțin ne pasă de limba nostră. Așa nu are se mai mârgă. Pănă când magiarii au dreptul, și după cum <fic ei, și detoria de a reclama pentru limba lor egala îndreptățire în armata comună și în scólele m­a­căre, același drept ’1 avem și noi pentru limba nostră și în armata comună, și mai vârtos în armata terito­rială a honvezilor. Cu toții o susținem din sudarea nostră, toți ne dăm fii acolo, nu spre a fi chinuiți și îndobitociți cu învățarea de limbă neințelesă pentru ei, ci pen­tru a servi cu credință tronul, a apăra patria de dușmani. Acesta nu o fac cu ajutoriul limbei, făr cu aju­toriul brațelor și a piepturilor, cari le pun în fața glonțelor dușmanului. Vom reclama deci, aceea ce reclamă alții pen­tru limba lor, îndreptățirea limbei nóstre în armată și vom cere cu insistență ca scrisorile date in limba nostră să fie acceptate și resolvate tot în a nostră limbă. Acesta o vom face în virtutea cond­usului adus în delegațiuni cu privire la îndreptățirea limbei ma­­giare în armata comună. Noue de bună sumă ni se va denega folosirea limbei nóstre, ni se va denega însă numai pănă atunci, pănă ce nu le vom sei impune, cum impun a­ fi ei nemților din Viena. Ore să vină acel timp? Noi credem, că da și încă mult mai curând de­cât își închipuesc cei ce se cred a<fi atât de pu­ternici. Sibiiu, 27 Decembre, 1891 Pe când luăm noi condeiul In mână, ca se ne ocupăm încă odată cu modalitatea punerei în prac­tică a statutului pentru fondul de pensiuni in archi­­diecesă, cerculariul consistorial dela 21 Septembre, a. c. Nr. 4532 de bună sumă a ajuns la mâna fie­cărui preot din archidiecesa nostră, și prin anâsta la conoscința tuturor credincioșilor noștri. In timpul din urmă nici o cestiune nu a preo­cupat cu atâta intensitate biserica nostră din arh­i­­diecesă, ca și cestiunea cu pensionarea preoților noștri la timp de neputințe, și ajutorarea văduvelor și a orfanilor acelora la cas de mortea preotului. Și acesta nu fără cuvânt. Preoțimea nostră are chemare sântă in sinul poporului, are missiune cul­turală, pe care din vitrigitatea timpurilor puterea statului nu o urmăresce cu aceea bună voință, care o merită ea în general. Preoțimea nostră are tre­buință de sprijin moral, căci sunt forte grele con­­dițiunile între cari trebue să lucre, abstragând deja neîncrederea din partea străinilor. Și aceste con­­dițiuni grele se reduc la dotațiunea cea rea a preo­­țimei nóstre, și la multele tentațiuni, cu cari se vâ­­nâză după credincioșii noștri. In cele din urmă dorința a eșit din stadiul său primitiv, a luat forme concrete și no­i avem înain­tea nostră statutul fondului de pensiuni, și măsurile luate de autoritatea bisericască­­ pentru punerea lui în practică. Nu acuma e timpul să discutăm întru cât sunt corespund intare sau doră mai puțin corespunzătore disposițiunile din statutul fondului de pensiuni. E lucru constatat, în viața practică cel mai mare inimic al „Bunului“ e „Mai Bunul“.. E lucru constatat, că la nici o lucrare ome­­nescă nu se află perfecțiunea absolută, ci trebue timp îndelungat pentru îndreptările, pe cari le re­clamă scala experienței. E lucru constatat în cele din urmă, că nime în lume nu pate face o lucrare pe placul tuturor, ci vecinic va rămâne în valore prierea: Quot ca­pita, tot pensus. Nu vom discuta deci acuma asupra întrebărei, cari și de ce natură sim­t defectele acestui statut, și cari ar fi cele mai bune disposițiuni cu cari se le înlocuim. E timp destul in viitoriu se ne ingrijim, ca pe basa esperiențelor ce le vom face între escepționa­­lele nóstre împregiurări, să ne cugetăm la perfecțio­narea lucrului început, și acesta o vom și face. FOIȚA, 1 începuturile, organisarea și stabilirea iesuiților. (Incl­cere.) 22. „In fine li se comite tuturor au­torităților clericale și civile, aibă ele orice nume, ca bine să se feresc­ă, ca se nu înpetrece, incomodeze și conturbe pe societatea iesuiților întru îndeplinirea amintitelor privilegii și libertăți sub pedepsa blestemului celui mare și în cas de lipsă cu ajutoriul esecuțiunei lu­mesc­ ®. Aceste 22 puncte sunt Magna Charta iesuiților și înarmată cu acesta n’a fost nici o minune, ca ei în curând să ajungă la o putere gigantică. Lumea lntrâgă le era deschisă și chiar faptele și purtările lor cele mai brutale și nedrepte nu se puteau în­frâna la ordinul stăpânitor al bisericei! * * * Papa Paul 111 marele protector al societății iesuiților, a murit încă același an, în care a emis Magna Charta iesuiților. Următoriul lui Iulius III fostul cardinal Ioan Maria del Monte, care a func­ționat ca delegat papal la conciliul din Trident și unde avu o pasiune a cunosce din destul de bine utilitatea iesuiților, păși în urma aceluia și confirmă tote privilegiile avute pănă acum ale ordinului. Noul papă mai încuviința înființarea unui nou și mare colegiu in Roma cum și a unei noue case de profesi și in urma neobositelor stăruințe ale lui Loyola, mai înmulți și lărgi drepturile iesuiților prin bula din 22 Octobre 1552. Acastă lărgire consta în inportanta ordinațiune: „că aderă rectorii unei universități lângă care se afla colegiul iesuit, s'ar opune a promova la gradul de doctori în filosofie și teologie pe cei, cari au absolvit colegiul iesuit, să potă fi promovați de cătră general și prin procura sa ori­care provincial sau rector de colegiu, în prezența a trei doctori și că cei graduați în modul acesta se aibă aceleși drepturi, demnități, prerogative și libertăți, ca și cei promovați la universitate. Afară de acesta, se mai­­ zace în bula amintită, acest privilegiu îl au colegiile, care se află în locuri unde nu e univer­sitate și pentru de a primi cel mai înalt grad de distincțiune în științele filosofice și teologice, nu e nici­decum de lipsă a merge la vre-o universitate, tote acelea se pot face tot așa de bine și la un co­legiu iesuit. Prin acesta disposițiune iesuiții au făcut un mare pas înainte spre ajungerea unuia din scopurile lor, care era­ pe cât numai va fi cu putință să pună mâna ei singuri pe instrucțiunea tinerimei în statele catolice. De aci înainte institutele de învățământ de tot soiul ale iesuiților precum colegiile în care se preda filosofia și teologia (Studia superiora) și seminariele și convictele, in care să învăța gramatica latină și retorica ca studii preparatore {Studia inferior­a) se înmulțiră în mod forte repede, grăbindu-se fiecare catolic zelos a și câștiga fericirea cerască prin o contribuire piesă și în curând nu mai exista nici o țărâ și nici o provincie în totă lumea catolică, în care se nu se fi încuibat unul sau mai mulți jesuiți ca profesori. Care erau insă tendențele urmărite de acele institute se pote vedea mai clar din Collegium Germanicum pe care-l înființă Loyola în Roma, în­dată după suirea pe tronul papal a lui Iulius III. Scopul urmărit prin acest colegiu era, ca el să de­vină o pepinieră pentru aceea, care pe viitor avau menirea se se pună în fruntea acelora care în Ger­mania avau se se lupte pentru religiunea catolică. Propaganda iesuitică militantă pentru catolicism și papism au urmat apoi sistematice și bine organisată și susținută în tote părțile lumei, or proselitismul je­suiților e în activitate pe deplină pănă în­­ ziua de astăzi. Cu durere am observat și trebue se con­statăm, că aici în nici o parte a Europei, activita­tea fatală a jesuiților de ambe secte nu are un te­ren mai fertil și nu e așa de concentrată, ca tocmai în regatul României unde preste puțini ani fructele propagandei societății logaliștilor vor fi ajuns des­tul de puternice și consolidate pentru ca să le 1­ a

Next