Telegraful Roman, 1891 (Anul 39, nr. 1-137)
1891-11-28 / nr. 126
Ar. 126 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 8 fi. 50 cr., 3 luni 1 Ö. 76 cr Pentru monarchie pe an 8 fi., 6 luni 4 fi., 8 luni 2 fi. Pentru a tremitate pe an 12 fi., 6 luni 8 fi., 8 luni 3 fi. Sibiiu, Joi 28 Novembre (10 Decembre) 1891. Apare Marim., Joia si Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Adalai stratiunea tipografiei artibicile pesane Sibiiu, strada Măcelarilor 37. Corespondențele siint a se adresa la Redacțiunea :,Telegrafii lui Român“, strada Poplăcei Nr. 37 Epistole nefrancate se reiusu. — Articolii nepublicați nu se Înapoiază INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de dond ori 12 cr., — de trei ori 16 cr. rândul cu litere garmond —și timbru de 80 cr. pentru fiecare publicare. Sibi l, în 27 Novembre, îndelungatele străduințe ce și-au pus magiarii de aur de 4 ore, cară cucerască teren pentru limba lor in armata comună, au fost încoronate de succes in sesiunea delegațiunilor din est an. Sunt de admirat frații magiari in ale șovinismului. Puținii genunjă pe ei, cât va costa o atare reformă, și și mai puțin le pasă dacă cucerind ei teren, vor veni celelalte popore și vor reclama și ele tot același drept, ei merg înainte încât i privesce pe ei, éi față de alții ale căror pretensiuni sunt tot atât de juste, sunt inguști la inimă, nici nu vor să stea de vorba cu ei. Așa e firea lor și nu ai ce le face. Deocamdată au în mână și cuțitul și pânea, in voie le stă să-și taie bucătură cât de mare. Tema că se vor îneca deocamdată nu au. Guvernamentalii, saluși de succesele oposiției și de ideile ce le vin la aceștia în cap, secundază pe cei din oposiție, căci veți demne suntem in prejma alegerilor, și puțin reclam nu strică nici chiar atunci când fondul de disposiții ’1 ai la îndemână și când Întreg aparatul administrativ ’ți face serviții gratuite. Noi însă privim lucrul din alt punct de vedere. Unitatea monarhiei ’și află cea mai fidelă espresiune în unitatea armatei comune. Una in cele ale limbei, una în cele ale disciplinei, una în cele administrative, armata a fost rafimul tronului și al dinastiei. Ungurii la rândul lor au și ei o armată specială, în care limba magiară este limba cea oficiosă. Să te încerci a cere o limbă de comandă românască pentru feciorii noștri, cari dau cel mai mare contingent și indată ai să fii pus la tecere. Honvecii sunt unguresci și ungurescu e pânea ce o mănâncă, veștmintele ce le portă și un timp de bătae și sângele ce și-l vor versa, tot unguresc este. Unguresc în atâta jicem noi, cât toți cetățenii Ungariei dau contingentul pentru armata acesta teritorială Dar frații magiari o revindecă pentru ei, ea e mândria lor, ea e scutul lor, și cu ajutoriul acestei armate au ei să facă odată minuni. Nu le disputăm dreptul în ce priveșce instituțiunea ca atare, dar fie ne permis să susținem, că pănă ce fii din nomul nostru dau un contingent atât de însemnat, am ave și noi un cuvânt declis întreba acesta. Cuvântul nostru privește și el tocmai limba. Câtă tortură au să sufere bieții recruți, pănă ce pot borbolosi câteva vorbe neînțelese de ei, Dumnezjeu i Bcie. Nu ar fi pre sosit timpul ca să se facă înlesnire feciorilor, ca cel puțin comanda pănă sunt recruți să fie în limba română, cât pentru români, cari formază regimente întregi. „Ja das ist was anders Bauer“ ne raspund frații magiari. Ei au drept cât, privesce limba lor să cară ca și ministrul de resbel să le resolve cererile scrise în limba magiară, tot In aceea limbă, noi însă acest drept nu-1 avem Ca și când numai ei și ar iubi limba, pe când noi am fi nișce hohentoți, cărora puțin ne pasă de limba nostră. Așa nu are se mai mârgă. Pănă când magiarii au dreptul, și după cum <fic ei, și detoria de a reclama pentru limba lor egala îndreptățire în armata comună și în scólele macăre, același drept ’1 avem și noi pentru limba nostră și în armata comună, și mai vârtos în armata teritorială a honvezilor. Cu toții o susținem din sudarea nostră, toți ne dăm fii acolo, nu spre a fi chinuiți și îndobitociți cu învățarea de limbă neințelesă pentru ei, ci pentru a servi cu credință tronul, a apăra patria de dușmani. Acesta nu o fac cu ajutoriul limbei, făr cu ajutoriul brațelor și a piepturilor, cari le pun în fața glonțelor dușmanului. Vom reclama deci, aceea ce reclamă alții pentru limba lor, îndreptățirea limbei nóstre în armată și vom cere cu insistență ca scrisorile date in limba nostră să fie acceptate și resolvate tot în a nostră limbă. Acesta o vom face în virtutea condusului adus în delegațiuni cu privire la îndreptățirea limbei magiare în armata comună. Noue de bună sumă ni se va denega folosirea limbei nóstre, ni se va denega însă numai pănă atunci, pănă ce nu le vom sei impune, cum impun a fi ei nemților din Viena. Ore să vină acel timp? Noi credem, că da și încă mult mai curând decât își închipuesc cei ce se cred a<fi atât de puternici. Sibiiu, 27 Decembre, 1891 Pe când luăm noi condeiul In mână, ca se ne ocupăm încă odată cu modalitatea punerei în practică a statutului pentru fondul de pensiuni in archidiecesă, cerculariul consistorial dela 21 Septembre, a. c. Nr. 4532 de bună sumă a ajuns la mâna fiecărui preot din archidiecesa nostră, și prin anâsta la conoscința tuturor credincioșilor noștri. In timpul din urmă nici o cestiune nu a preocupat cu atâta intensitate biserica nostră din arhidiecesă, ca și cestiunea cu pensionarea preoților noștri la timp de neputințe, și ajutorarea văduvelor și a orfanilor acelora la cas de mortea preotului. Și acesta nu fără cuvânt. Preoțimea nostră are chemare sântă in sinul poporului, are missiune culturală, pe care din vitrigitatea timpurilor puterea statului nu o urmăresce cu aceea bună voință, care o merită ea în general. Preoțimea nostră are trebuință de sprijin moral, căci sunt forte grele condițiunile între cari trebue să lucre, abstragând deja neîncrederea din partea străinilor. Și aceste condițiuni grele se reduc la dotațiunea cea rea a preoțimei nóstre, și la multele tentațiuni, cu cari se vânâză după credincioșii noștri. In cele din urmă dorința a eșit din stadiul său primitiv, a luat forme concrete și noi avem înaintea nostră statutul fondului de pensiuni, și măsurile luate de autoritatea bisericască pentru punerea lui în practică. Nu acuma e timpul să discutăm întru cât sunt corespund intare sau doră mai puțin corespunzătore disposițiunile din statutul fondului de pensiuni. E lucru constatat, în viața practică cel mai mare inimic al „Bunului“ e „Mai Bunul“.. E lucru constatat, că la nici o lucrare omenescă nu se află perfecțiunea absolută, ci trebue timp îndelungat pentru îndreptările, pe cari le reclamă scala experienței. E lucru constatat în cele din urmă, că nime în lume nu pate face o lucrare pe placul tuturor, ci vecinic va rămâne în valore prierea: Quot capita, tot pensus. Nu vom discuta deci acuma asupra întrebărei, cari și de ce natură simt defectele acestui statut, și cari ar fi cele mai bune disposițiuni cu cari se le înlocuim. E timp destul in viitoriu se ne ingrijim, ca pe basa esperiențelor ce le vom face între escepționalele nóstre împregiurări, să ne cugetăm la perfecționarea lucrului început, și acesta o vom și face. FOIȚA, 1 începuturile, organisarea și stabilirea iesuiților. (Inclcere.) 22. „In fine li se comite tuturor autorităților clericale și civile, aibă ele orice nume, ca bine să se ferescă, ca se nu înpetrece, incomodeze și conturbe pe societatea iesuiților întru îndeplinirea amintitelor privilegii și libertăți sub pedepsa blestemului celui mare și în cas de lipsă cu ajutoriul esecuțiunei lumesc ®. Aceste 22 puncte sunt Magna Charta iesuiților și înarmată cu acesta n’a fost nici o minune, ca ei în curând să ajungă la o putere gigantică. Lumea lntrâgă le era deschisă și chiar faptele și purtările lor cele mai brutale și nedrepte nu se puteau înfrâna la ordinul stăpânitor al bisericei! * * * Papa Paul 111 marele protector al societății iesuiților, a murit încă același an, în care a emis Magna Charta iesuiților. Următoriul lui Iulius III fostul cardinal Ioan Maria del Monte, care a funcționat ca delegat papal la conciliul din Trident și unde avu o pasiune a cunosce din destul de bine utilitatea iesuiților, păși în urma aceluia și confirmă tote privilegiile avute pănă acum ale ordinului. Noul papă mai încuviința înființarea unui nou și mare colegiu in Roma cum și a unei noue case de profesi și in urma neobositelor stăruințe ale lui Loyola, mai înmulți și lărgi drepturile iesuiților prin bula din 22 Octobre 1552. Acastă lărgire consta în inportanta ordinațiune: „că aderă rectorii unei universități lângă care se afla colegiul iesuit, s'ar opune a promova la gradul de doctori în filosofie și teologie pe cei, cari au absolvit colegiul iesuit, să potă fi promovați de cătră general și prin procura sa oricare provincial sau rector de colegiu, în prezența a trei doctori și că cei graduați în modul acesta se aibă aceleși drepturi, demnități, prerogative și libertăți, ca și cei promovați la universitate. Afară de acesta, se mai zace în bula amintită, acest privilegiu îl au colegiile, care se află în locuri unde nu e universitate și pentru de a primi cel mai înalt grad de distincțiune în științele filosofice și teologice, nu e nicidecum de lipsă a merge la vre-o universitate, tote acelea se pot face tot așa de bine și la un colegiu iesuit. Prin acesta disposițiune iesuiții au făcut un mare pas înainte spre ajungerea unuia din scopurile lor, care era pe cât numai va fi cu putință să pună mâna ei singuri pe instrucțiunea tinerimei în statele catolice. De aci înainte institutele de învățământ de tot soiul ale iesuiților precum colegiile în care se preda filosofia și teologia (Studia superiora) și seminariele și convictele, in care să învăța gramatica latină și retorica ca studii preparatore {Studia inferiora) se înmulțiră în mod forte repede, grăbindu-se fiecare catolic zelos a și câștiga fericirea cerască prin o contribuire piesă și în curând nu mai exista nici o țărâ și nici o provincie în totă lumea catolică, în care se nu se fi încuibat unul sau mai mulți jesuiți ca profesori. Care erau insă tendențele urmărite de acele institute se pote vedea mai clar din Collegium Germanicum pe care-l înființă Loyola în Roma, îndată după suirea pe tronul papal a lui Iulius III. Scopul urmărit prin acest colegiu era, ca el să devină o pepinieră pentru aceea, care pe viitor avau menirea se se pună în fruntea acelora care în Germania avau se se lupte pentru religiunea catolică. Propaganda iesuitică militantă pentru catolicism și papism au urmat apoi sistematice și bine organisată și susținută în tote părțile lumei, or proselitismul jesuiților e în activitate pe deplină pănă în ziua de astăzi. Cu durere am observat și trebue se constatăm, că aici în nici o parte a Europei, activitatea fatală a jesuiților de ambe secte nu are un teren mai fertil și nu e așa de concentrată, ca tocmai în regatul României unde preste puțini ani fructele propagandei societății logaliștilor vor fi ajuns destul de puternice și consolidate pentru ca să le 1 a