Telegraful Roman, 1892 (Anul 40, nr. 1-138)
1892-01-28 / nr. 10
Nr. 10. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarcie pe an 8 fi, 6 luni 4 fi., 3 luni 2 fi. Pentru străinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 f., 3 luni 3 fi. Sibiiu, Marți 28 Januariu (9 Februariu) 1892. TELEGRAFUL RO Apare Mariia, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 37 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Poplicei Nr. 37. Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază. XL INSERTIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rendul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. I>in causa sf. serbători a „Sf. Vasile, Grigore și loan“ firul prof* sini va apare Sâmbătă in 1 Februariu v. Sibiiu, 27 Ianuarie, 1892. O privire cât de fugitivă asupra resultatului alegerilor pentru parlamentul unguresc este de ajuns, ca să vedem, că cercurile curat magiare au ales în mare parte deputați oposiționali de tote nuanțele și cercurile amestecate cu naționalități, au dat contingentul cel mai mare de deputați guvernamentali. Consecința logică ar fi, că naționalitățile sunt mulțămite cu guvernul cu politica acestuia și cu sistemul de guvernare și nu simt nici cea mai mică lipsă sau dor după vr’o schimbare orecare. In realitate lucrul nu se are așa. Afară de sași, cari s’au împăcat cu magiarii și cu politica lor, nici românii, nici sârbii, nici slovacii, nici șvabii din Ungaria nu sunt mulțămiți. Cum se pate deci, ca acești omeni, amărîți pănă la suflet, totuși se vină și se scotă din urne deputați de ai guvernului, și cum se pare, că unde nu i-au scos, să-și fi dat mare trudă se iscotă, și în timp de iarnă se alerge bună oră din Cărpiniș de lângă Câmpeni, pănă la Ighiu, numai se asigure prin votul lor reușita cutărui candidat guvernamental. Era întrebări, la cari trebue sĕ respundem. Admitem, că o parte mare din cei ce au mers la urne, înțelegem pe români, au mers fără se-și fi putut da sema de ce merg. Unii corupți prin bani, alții ademeniți cu promisiuni, că le va face cutare și cutare favor, au plecat la urnă și fără să cunoscă pe candidat, fără să-i scie vederile, fără să aibă idee că face un lucru prost a pronunțat numele aceluia ce i s’a spus, fie pretorele cercului, fie un agent al lui. Vor fi fost însă între miile de [alegători, cari s’au presentat la urne și omeni, cari își vor fi tras soma de ceea ce fac. Nu ni este iertat să presupunem, că toți cei ce au mers la urne, au fost mânați ca nesorvite, sau corupți cu bani, căci dacă am admite acesta, atunci noi înșine am constata, că avem în șirurile nostre omeni, cari nu merită o serte mai bună, omeni cari la orice insultă sunt gata a răspunde cu „ticălos Măria Ta“. Trebue deci să resolvim întrebarea: ce au căutat acești omeni la urne și ce i-a îndemnat pe aceștia să spriginesca guvernul, și să facă imposibilă prin participarea lor victoria opoziției. Partidul așa numit „național“ atât prin organele sale, cât și prin rostul celor mai de valore omeni, cari s’au presentat ca candidați, s’a pus din capul locului pe terenul acela urgisit „nu facem pact cu naționalitățile“, „nici o concesiune naționalităților“ „un stat, o limbă, o cultură și acele sunt magiare“. Dată odată parola în forma acesta, ómeni cu cât de puțină conșciență, au fost treziți și au venit în învingerea oposițiunei inaugurarea unui sistem și mai periculos, de cum a fost sistemul inaugurat la 1873 de Coloman Tisza și continuat cu mare dibăcie de toți câți s’au perondat la ministeriu pănă în ziua de azi. Mulți ’și vor fi <cii „cu omenii aceștia încă tot mai e de trăit, aceștia tot nu o se ne declare resboiu pe față vor lucra contra nostră, ie drept, dar nu cu atâta vehemență, nu cu atâta insuflețire ca și cum vor lucra, luând frânele guvernului cei dela partidul național în frunte cu Apponyi, Bethlen pașa și alți matadori pronunțați, dușmani ai românilor și ai vei cărei înțelegeri cu naționalitățile“. Așa ne explicăm votul părintelui episcop Pavel, dela Oradea mare și multe alte voturi ponderase, date pentru candidații guvernului, contra candidaților partidului național unguresc și contra celor kosuthiști Cât pentru noi, nu e locul aici să ne declarăm, dacă i aprobăm pe cei ce așa au cugetat și așa a lucrat. Guvernul actual cât și cel trecut nu a dat destule probe ca se fim cu totă reserva în ce privesce încrederea, ce avem s- o manifestăm față de el, și pare că nu e departe timpul, când tot acel guvern va veni din nou în neplăcuta posiție, să soliciteze ei voturile cetățenilor căci după șaptele cari transpiră din cercuri bine informate, se crede că oposiția va zădărnici pănă la 1 Maiu votarea bugetului și un guvern f Uă buget nu pate să remână la cârmă, trebue să demisioneze, sau să facă din nou apel la țară. Probabil că naționalitățile vor rămâne și atunci în zăpăcala, în cari au fost acum încurcate, probabil, că din o parte ori din altă se vor face încercări de apropiere și apropierea este posibilă numai după ce se vor da dovedi puternice, că ori unii ori alții nu au se ne înșele și amăgască ci vor cu totă seriositatea să ne dee locul, ce ne compete în stat și în viața publică. Holul naționalităților are să fie ponderos, pate chiar dătător de ton in ulteriorele desvoltări de lucruri și încă de acum facem atenți, pe cei dela guvern, cât și pe cei ce vor să pună mâna pe guvern, că românii sunt un factor în viața de stat și până ce li se delogă dreptul de a fi factor, nici unii nici alții, nu au să conteze la sprijinul românilor. Și românii pot sprigini pe ver care partid numai ca români, numai ca popor cu demnitate, numai prin representanți aleși din sinul poporului, și nu vor ca se dea unele la gardul cel fac alții pentru ei și pentru ocrotirea intereselor lor. Dacă pe acesta cale ar fi dat a ne întâlni bine, dacă nu punem mânile în șolduri și vom privi din depărtare la sfâșierile dintre magiari, pănă ce va sosi timpul ca să fim puși în condițiuni, fără cari, nu ni e permis să intrăm la învoială cu nimenea. Stările de acum sunt nesuportabile și credem că le vor vede și aceia, cari pănă acum s’au făcut, că nu le véd. De ale partidului național. Dela un valoros membru al partidului național, și totodat fost membru al comitetului național de pănă acuma, fost membru al conferinței din urmă, fost membru al comisiunei de 40, în general de la unul dintre cei mai valoroși membrii din provincie ai partidului național primim următorele aprecieri: Urmarea firescă a votului dat de majoritatea conferenței în ceea ce privesce substernerea memorialului la tron, nu pate fi alta, decât că comitetul central ori o delegațiune avea să plece fără întârpere la Budapesta ori Viena și să ceară audiență în scopul predărei despomenitului memorand, împrejurarea, că tecstul memorandului nu a fost staverit prin conferență, așa se credea, că nu are să fie motiv pentru întârziere, pentru că lumea a primit de bani buni aceea frasă a meșterului traselor Dr. V. Lucaciu, că acest lucru, adecă staverirea tecstului se póte face în 2 file-Precum suntem informațiinsă nu are să urmeze ceea ce e natural, ceea la ce se aștepta lumea de bună credință. Și iacă pentru ce! Primirea contrapropunerei lui E. Brote referitóre la subscernerea fără amânare a memorandului pentru nimenu a fost o mai mare suprindere ca pentru E. Brote însuși Precum ni se spune acesta a mărturisit-o chiar E. Brote în prima ședință a nou alesului comitet central. Șiret, cum e de la natură, dânsul a forțat treba în speranță, că nu va fi primită propunerea sa și apoi va ave o pasiune a făuri noué acusei contra inimicilor partidului național inventați de „Tribuna“ FOITA Portretele vechi. (Povestire de Emile Souvestre, traducere de Gilbert Remi.) Pe când eram încă tiner și deplin cuprins de prejudețiile presentului, nu încercam pentru trecut decât dispreț. Ca toți cei de etatea mea eram orgolios pe o putere, pe care’viața încă nu o pusese la probă și nu me îndoiam de nimic. Eram mulțămit cu mine însu’mi, că me născusem tocmai pe timpul nostru și me admiram între contimporanii mei. Când îmi întorceam privirile spre trecut’ nu vedem decât pe judiții, superstițiuni, sau servilism Numai generațiunea mea mi se părea că deschide în adevăr istoria și că asemenea lui Atlas portă lumea pe umerii mei. De aci urma arogantul meu dispreț a tot ce nu era din timpul meu. ’Mi băteam joc de modele cele vechi, dam din umeri asupra obiceiurilor și datinelor vechi și fugeam de capetele înălbite. Remas orfan mai de la nasterea mea, crescusem tot numai între băieți de etatea mea, lipsit de rudenii și amici, a căror simpatie m’ar fi putut împăca cu bătrâneța. De aceea bătrâneța îmi displăcea atât la persane, cât și la lucruri, dacă nu me făcea se rîd, îmi îmflau frică. Viața-mi era plăcută, deși cam grea. Atras în activitatea febrilă a societății moderne, îmi făcea plăcere, se mi încerc și cu puterile. Sămenam cu un tiner înotător, căruia îi place să se lupte contra valurilor. Câteodată rnse totuși simțiam oreșicare obosală și atunci me doriam la un țermure care me odihnesc, o radă de sare case me pociu încălzii, închis în marginile înguste ale mediocrității, doriam se am acele aripi aurite de foc, cu al căror ajutor póte străbate cineva prin tóte spațiile, constrâns fiind din causa subsistenței mele se me ocup tot numai de mine însu’mi, totuși aș fi dorit sé am atât timp liber, ca se me cuget și la omenii cu care trăiam și cărora le puteam folosi. O întâmplare neașteptată m’a scos din lucrările și visurile mele. Am primit adecă scrie despre mortea unei rudenii de ale mele mai bătrâne din provincie despre a cărei esistență n’audisem vorbindu-se în viața mea, care ínsé acum îmi lăsă o moștenire Scrisorea notariului îmi declară totodată, că presența mea e nedispensabilă pentru întețirea luărei în posesiune. Am trebuit deci să me decid, a lua foc în trăsura de poștă spre Burgund, care ave să seducă la comuna în care locuise mai pe urmă răposatul. Călătoria dec ise destul de bine. Peisagiul străluci în cea mai frumosă lumină a sorelui de t tamnă, pădurile erau înnăscute cu podoba lor din urmă a frunzelor îngălbenite și din tot locul se audia sunetul de clopote de la carele, care duceau acasă recolta strânsă sau cântarea țăranilor care mânau trăgătorii. Considerat în total nu eram tocmai nemulțămit cu provincia, pănă la sosirea mea în N*** Acolo însă mi s’a spus, că trebue să me duc pe jos, pănă la satul, unde eram așteptat. Avem se fac două ore bune pe drum de câmp pe care plóia ce tocmai căduse cu puțin înainte îl desfundase! Pre lângă acesta începuse a se întuneca și în vale se lăsase deja o negură rece de Octobre. Pornii deci la drum cu voia destul de rea trimițând țara în care nu i se aflau trăsuri la toți dracii și dându-mi silința a înainta pe drum, între urmele carălor. Din fatalitate datele ce mi se dăduseră la stațiune despre drum erau de tot insuficiente, cărările, care conduceu printre delurile cu vii, mi se pareu că și semănă unele cu altele și deja înoptase bine, când în fine am ajuns în sat. Acolo am mai fost silit se colindez din ușe în ușe, pentru ca se întreb după locuința vărului meu și după ce în fine o am aflat, n’am găsit pe nimenea acasă. Un trecător me informă, că femeia, fericita economa s’a dus la biserică se se ruge. Eram deci silit se aștept pănă se va reîntorce și m’am preumblat înaintea casei cu mânile în buzunare și cu nasul în gulerul mantalei mele. (Va urma.)