Telegraful Roman, 1892 (Anul 40, nr. 1-138)

1892-11-26 / nr. 124

494 mai plătit absolut nimic. Acesta nu mai pute con­tinua astfel. „Interesele multor cetățeni ruși sufere, preten­­siunile lor devin din ce în ce mai urgente și am­basada imperială e nevoită a interveni cu energie la Portă, cu atât mai mult, că afacerea constitue pentru Portă o îndatorire incontestabilă, o datorie internațională, pe care trebue se o indeplinască. „Pe de altă parte, — continuă nota cu ironie, — guvernul turcesc n’ar mai putu motiva o nouă amânare a plății cu reaua stare a finanțelor lui și cu slăbirea isvarelor sale economice. Căci expune­­rile oficiale ale presei, precum și alte voci se întrec care mai de care în instințele de a sărbători estra­­ordinara renviorare a puterilor economice ale Turciei. „Și afară de acesta, sume cu mult mai însem­nate de­cât acelea, pe care le-ar datori Turcia supușilor ruși, se intrebuințază necontenit pentru procurare de material nou de răsboiu“. D. Nelidov sfârșește, stăruind încă odată ca, de urgență, să se plătască tóte rămășițele din despă­gubirea de răsboiu. „Times“ adaugă acestei comunicări comentariile următore: „Este ușor de înțeles, că acastă notă rusască a făcut asupra Porții cea mai penibilă impresiune, din cauza conținutului ei ironic Cu acestă notă, Rusia nu a avut atât intențiunea de a-și scote restanțele din despăgubiri, cât pe aceea de a face o presiune asupra Porții Fortificațiile de la Bosfor, înființarea drumurilor de fier strategice în Macedonia, — acestea ar dori Rusia să le vadă încetând și acordându-i se pretensiunile în cestiunea strîmtorilor. „Acesta e singurul sens și singurul scop al notei dlui Nelidov“. * * * t­iariul „Daily Cronicle“ primesce din din Mos­cova scriea: In curând guvernul rusesc va primi o jumătate de milion de arme, care se fabrică actualmente în Fran­­cia pentru armata rusască; altă jumătate de milion se va trimite în anul viitoriu. In timp de doi ani în­­traga armată rusască va fi înarmată cu navele pusei, care se tjice, a fi mult superiore puscilor Lebel. TELEGRAFUL ROMAN. Cronică. Nordul Transilvaniei, 2 Decembre n. 1892. —Cob­ra și pacea. — Țerile latine din America. — Engle­sii și latinii în­ fruntea progresului american. — Programa liberală a guvernului unguresc. — Cum să se organiseze co­munele? — Magazinele de bucate. — Legea lui Moise și a lui Iisus — Postul Crăciunului și­ apoi nunta regală). Evenimentul cel mai însemnat din acest an a fost cob­ra. Acesta epidemie pănă acuma a cruțat țările locuite de români. Pare că provedința s’a în­­grijit de ei, fiind cercetați cu alte multe lăcașuri, mai mult ca ori­care alt popor. Specialiștii și laicii, adecă medicii și omenii bă­trâni esperți, cred, că epidemia colerică verosimil va isbucni de nou în primăvara viitare. Căci lumea și de altă­ dată cam așa a pățit cu ea. Astfel nu se crede, că pacea europană în anul viitoriu nu va fi conturbată de nimic altă dacât de coleră. Miniștrii tuturor statelor sunt forte pacinici în pronunțările lor. Dacă nu credem în miniștrii, să credem în coleră. „Posibil pe lângă buzunariu!“ respinse Roșul. „Eu nu sciut cine a pierdut portretul, un călător pe jos sau că­lare. Me preumbla! p ar fi iotruga pe pod, așteptând, că voi da cu ochi de unul ce-și caută ceva. Neivindu-se nime mersei la hotel, unde cetii conținutul epistolelor, ca să aflu numele perȘător­ului O adresă îmi arăta numele și locuința d-tale în hotelul acesta și cca, pentru ca să-ți înapoez portretul sunt acum la d-ta. O Dumne, cum se înșală omul de des, judecând după esterior. Ași fi fost în stare să me arunc în brațele dlui om-diavol. îmi esprimai mulțămitele mele cele mai ferbinți și pre­cum me indignase pănă acum presența lui, atât me îmbucura acum mai tare. El nu voia se știe de tote aceste. Eu îmi propusei să nu mai judec în viața mea după fisionomie. „Salută-mi pe frumosa d-tale Fanny! Bun voiagiu! O să ne revedem!“ Ilise Roșul și se depărta. Aniversarea de 400 de ani, de când Cristofor Columbus a împlântat stegul genialității latine preste Ocean în pământul american, încă este un eveniment rar. Dacă în acești 400 de ani poporațiunea euro­­pena nu s’ar fi strecurat în America, unde ar fi as­tăzi socialismul și comunismul din țările apusene? Omenii ar fi atât de deși, ca heringii sărați în fo­curi. S’ar mânca unii pe alții. Grație descoperirei lumei americane, astăc­i europenii încă nu se mă­nâncă, ci numai se amenință. In America englesii și latinii stau în fruntea progesului. Francezii ocupă țerile­ Louisiana, Canada, Ar­­cansas, Montana, Wyoming, Cayenne, Peru, Chile. Adecă un teritoriu imens, ce întrece Francia de cinci ori. Spanioliii ocupă țările: California, Nevada, Utah Arizona, Colorado, Cuba, Tecsas, Mexico, Florida, Euador, Argentina, Patagonia, Paraguay, La Plata. Un teritoriu de 5—6 ori mai mare, ca Spania. Portugalii sunt acasă în Brasilia, adecă pe un teritoriu de sute de ori mai estins, ca Portugalia din Europa. Cine va aduce la cunoscința acestor latini din America sortea poporului românesc din orientul Eu­ropei? Nu se pare ca ei se nu aibă interes de exis­­tența coloniilor împăratului Traian. par. Un alt eveniment este căderea guvernului Sza­­și venirea guvernului Wekerle. Oposițiunea a trântit pe dl Tisza, căci el fu „slugarnic în sus și tiran în jos“ adecă l’a aflat în duplicitate. Pe con­tele Szapáry l’a trântit căci l’a găsit în simplicitate și în jos și în sus. Nu place dară oposiției, nici un guvern tare, nici un guvern slab. Fie­care guvern tare abuseza mai mult ori mai puțin cu puterea, de care dispune. Oposiția ar trebui să doresca guverne slabe. Inse oposiția din dieta unguresca este curiosă, ea pretinde administrațiune de stat, pentru­ ca opo­sițiunea în țară să slăbască și mai tare. Ori póte crede, că de voia unui solgăbirău și vice-șpan, și de voia unei cocóne de la Kisdcdowó se vor magiarisa românii ? Dacă crede așa ceva, se înșală. A venit însă la cârmă dl Dr. Wekerle cu o programă liberală, pronunțând: căsătorie civilă obli­­gatore, organizarea administrației, începând de la co­mună, recepțiunea confesiunei israelite și altele multe. Nici catolicii, nici protestanții, nici orientalii, nici israeliții nu vreau aici în țară a­iei de căsătoria civilă. Vor fi câțiva ateiști póte, cari vreau acesta, pri miniștrii, că dreptul ereditariu nu se pote co­difica fără căsătorie civilă, căci sunt confesiuni deo­sebite în țară. Pentru comoditatea judecătorilor nu se pot schimba instituțiunile vechi și bune. Jude­cătorii se și cam sfarme mintea, în loc de a judeca tot după formule monotone. Statul, guvernul, parlamentul n’au multă tre­cere în ochii milionelor locuitorilor, de când sunt esploatați într’un mod atât de aspru prin diferitele dări directe și indirecte. Singură biserica este, ca­­rea mângâie pe omeni în năcașurile lor. De aceea astăz­i biserica stă mult mai sus în ochii poporului, de­cât statul, guvernul și dieta. Și acesta așa va rămâne, pănă când statul nu se va organisa pe base noue liberale americane. In Ungaria atât casa magnaților, cât și biseri­cile și însuși monarh­ul vor respinge, așa credem, căsătoria civilă obligătore. Organisarea administrațiunei, începând dela co­mune ar fi un alt scop al guvernului. Autonomia comunală trebue lărgită. Antistia să fie alesă, îm­preună cu notarii. ce se póte isprăvi în co­mună, să nu se ducă la judecătoriile dela orașe Timpul e ban. Și sătenii pentru nimicuri să nu plinască 2—3­­ file la solgă biroul și ju­fii de la orașe. Antistia comunală ar putea judeca pănă la 100 fl. sau 200 corone bani noi Cei neîndestulați se apeleze la oraș. Fie­care comună să fie obligată a se îngriji de magazine de bucate, de grâu, secară, cucuruci, după trebuința omenilor; și urna se dee bucate eftine poporațiunei sărace, ce astă­­i recurge la jidovii crișmari din comună, cărora plă­tesc prețul bucatelor îndoit. Recepțiunea confesiunei israelite are să aibă în­țeles atunci, când din Galiția și Rusia vin în tot anul glote de israeliți și se așod­ă în regatul ungar ? Moisi a făcut o religiune specială israelită. Iisus ni-a dat o religiune generală pentru omenimea în­­tragă, in care pot afla loc și jidov­i. Cum crede un guvern creștin, că poporele vor recunosce confesiu­­nea israelită de egală cu legea creștinască ? Mai aș­teptați magnați, boeri nobili și ce sunteți încă vreo 50 de ani. Atunci veți vede: câți viriliști, deputați și capitaliști vor avea israeliții; și ce va fi cu lif­tele sosite din­spre Galiția? Cu toleranța religiosă de astăz­i jidovii progresază încă prea bine. Guver­nul să dea mijloce de progres poporului muncitoriu. Suntem aprope cătră finea anului. A trecut și sărbătorea marilor voivozi ai oștirilor cereșci. Multe biserici româneșci sunt închinate arh­angelilor Mi­hail și Gavriil, căci ei cu săbiile lor scose au apărat biserica română și stagul românesc în contra m­ulți­­mei poparelor barbare. Suntem în postul Crăciunului După post va urma o nuntă regală în România. Au fost odată Da­cia și Britania ambele provinci romane. Romanii cei vechi au pus primele urme de civilisațiune pe pământul Britaniei. Astăzi aceste două provincii ro­mane sunt regate înfloritore. Britania e demna mă­rilor și putere de lume pe uscat în cele cinci părți ale lumei. Vedem cu bucurie, că ele astăz­i se înru­desc prin taina căsătoriei. Să trăască, să crască și înflorască! Regatul cel mic să ajungă odată pe cel mai mare. ^ Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român“. De lângă Piatra Cetii, în Novembre 1892. Multe și ne­numărate sunt neajunele școlilor nóstre poporale. Ca să le potă cineva înșira pe tote ar fi un ce impo­sibil, fiind­că acele provin din multe părți și sunt de multe categorii. Neajunsurile cari au se le îndure scólele nóstre popo­rale provin în mare parte din nepriceperea, din nepăsarea și chiar din rea voință a omenilor chemați a apăra interesele scólei. Cele mai de căpetenie neajunsuri ale scólelor nóstre poporale ar fi: lipsa de mijloce sigure, din cari să se pot susțină învățătoriul, ca se nu fie avisat a recurge la popor și din cari se putá provedea scóla cu recursite de învățământ, ba se putá provedea chiar și pe scolariu cu cărțile necesare de învățământ. Unde salatele învățâtoresci sunt corăspund­ătore și ace­lea se plătesc regulat și unde școla și școlar­i au re­visitele necesare de învățământ, lucrurile școlare merg strună. Și acesta contribue că la astfeliu de posturi competeza, și dacă nu oevin interese mârșave la mijloc, se și aleg învățători cari își pricep chemarea. Sosirea acasă. Voiam să plec. Plăti birtașului. Servitoriul mergea înainte-mi cu cuierul pe spinare, pe scară la vale, când cea­că se ivi pe scară fratele meu acela, pentru care venisem la Praga. Se înțelege, că din plecare nu să alese deocamdată nimic. Ne întorsem­­ în odaia, unde au­ ii cu plăcere, că cestiunea tatelui meu s’a schimbat în favorul s­a, căci perderea cea renormă i s’a restituit prin o bună speculațiune cu bumbac și cu cafea. El venise la Praga, ca să-și aplaneze însuși lucrurile. Acum stim în clar cu tóte“, îmi z ise el, p dar las de n’am s dus frică. Voi să giie adio comerciului, o să mi depun mai bine paralele, fie și cu interese mai puține, căci astfel nu o să mai vin în pericol, de a deveni ații un milionar, or mâne un sărăntoc și jumătate. Deci am venit, ca să-ți mulțămesc ca la un frate, or cu omenii mei să me împac odată pentru totdeuna“. A trebuit să-l conduc pe la diferite familii, el observă însă în curând impaciența mea și dorul de casă, deci me sfătui deja la vre-o câteva zile, ca să plec fără dânsul. Me hotări a o și face, căci el mai avea să rămână vre o câteva săptămâni prin Praga. Cu proclima poștă me depărtai din Praga cătră mult iubita mea patriă. In decursul călătoriei îmi veni forte des om-diavolul în minte. Nu-i mai puteam uita figura sădă cu focul cel roșu, cu piciorul din ciobota și cu fața cea neobicinuită. Ba, după cum am fost observat, el avuse și un moț de păr ne­gru pe frunte. Posibil, că sub acela purta un cornișor — și apoi écá’l pe „uciga­ i crucea“ — dela crescet, pân’ la tălpi. Ce e drept, portretul l’a fost adus, și mai onest, nici chiar un om nu a putut fi. A fost cetit epistolele drăgălașei mele Fanny și tot asemenea instrucțiunile, ce mi le a dat fratele meu,deci a putut sei secretele mele. Dar apoi fața acesta!— e așa de nelegibil nu scrie natura nici­când! Destul, că se fi cred­ut când­va în existența lui Mefistofele, acum nu ași mai fi dubitat de fel. Astfel de idei me preocupau și nu o pot nega, că me aruncai cu plăcere în brațele fantasiei, nu de altceva, dar îmi trecea de urît, început a crede, că om-diavolul e un ade­­­vărat diavol, ci onestitatea lui nu ar fi altceva decât o cursă pentru de a-mi fura sufletul. Ei și dacă ar fi astfel, ce mi-ar pute el oferi? Aur și avuție? O, nu am fost ni-i când un mare iubitor de bani. Un tron? De acela mi-ar conveni pe opt zile, ca să dăruesc lumei pace — însă Urași m’ași fi re­întors în odaia mea cea modestă, ca să-mi samen la timpul seu însu­mi napii, ca un al doilea Cincinat. Femei frumose? Ași­ dacă m­e cugetam la Fanny, mi se părea că cele mai frumose dame din lume sunt nișce babe bătrâne. Nici că am dorit vre­odată să fiu eu faimosul Faust! Și are pentru ce? O, eu eram fericit! Fericit? Nu de tot, căci îmi era frica de mortea cea osósa, ca nu cumva să-mi secere pe Fanny și pe cei doi fii. Și apoi d­eu, că s’ar putea nasce întrebarea, că are ne-am putea reafla în paradis ? Două z­ile și o nopte călătorisem dela Praga cătră oră­șelul meu. Insărase și în­­ ziua a doua de­goba în pintenar pe visitiu cu vorbe și parale, căci se făcu tot mai târz­iu, tot mai întunerec și eu deveni tot mai doios, să-mi văd soția, pe carea nu o mai văzusem, de un sfert de an , să-mi văd copii, cari înfloreau în jurul mamei lor, ca doi boboci, în jurul trandafirului desvoltat. Tremuram de bucurie, gândin­­du-me, că pe cea mai agreabilă persona din sonsul frumos, pe soția mea să o îmbrățișez încă astăzi. (Va urma.)

Next