Telegraful Roman, 1892 (Anul 40, nr. 1-138)
1892-12-08 / nr. 129
r. 129. ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarcie pe an 8 fl, 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marți 8/20 Decembre, 1892. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 37 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45 Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anii XL INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Sibiiu, 7 Decembre, 1892. Curioși omeni sunt politicii magiari și nci sub politici nu înțelegem numai pe oficioși, pe aceia cari în măsura mai mică sau mai mare iau parte la conducerea destinelor acestei țări, ci înțelegem și pe aceia, cari fac politică pe cale diaristică și pe calea acesta contribuie în mod însemnat la formarea opiniunii publice. Sunt curioși politicii magiari, căci ei adese fără nici o bază, luăndu-se numai după naturaiul lor prea infermentat, inventeza câte o gogoriță, câte, am pute flice, o idee ficsă, îi dau trup și suflet, și-o închipuesc reală, apoi încep a o combate cu vehemență și ani de arendul se bat, se bat ca nește moderni Don Quichou, cu morile de vânt, pănă ce se dovedesce, că tot lucrul a fost o închipuire esaltată, în cazul cel mai bun un lucru de tot exagerat, care se spulberă în vânt de sine... O astfel de gogoriță a fost ideia daco-românismului: magiarii au inventat-o, ei au combătut-o ani de zile, au făcut cu ea mare „sfară în țară,“ au căutat să prindă vreun daco-român, dar în zadar a fost totă truda, dacoromâni nu s’au găsit, ideia s’a tocit, publicul s’a urît de ea, venind în cele din urmă, că tot lucrul este lipsit de basă reală și aici daco-românismul este un anachronism, dacă se mai aminteșce din întâmplare prin tăiarele magiare. După el au venit la ordinea dilei „sobolii“ din țara nostră și meritul că i a descoperit este al lui Tisza, fostul prim ministru, dar el i-a descoperit numai în închipuire, căci în realitate după cea mai sîrguinciosă căutare, n’a dat de nici unul, nici pe sub pământ, nici la suprafața pământului „Sobolii“ se vede că au dispărut și ei, de-odată cu retragerea lui Tisza, căci nici dela el iicoce nu s’a găsit mei ir. exemplariu. Au urmat apoi „trădătorii de patrie“ înlăuntru și „iredentiștii“ în afară, în România. Aceștia esistă acuma, trăesc și se mișcă printre noi, așa ni se spune zilnic prin foile magiare și noi tot așteptăm să fim surprinși într’o bună dimineță cu scirea, că guvernul a descoperit prin lungul și latul acestei țări vre-ou trădătoriu. Dar șeim, că în zadar asceptăm, căci cunoscând bine pe poporul român, avem firma credință, că nu se va găsi printre „români nici un trădător, nici un iredentist, în sensul cum îl înțeleg magiarii și acești termini vor deveni în curând și ei nisce anacronisme, cum a devenit bunăoră daco-românismul. Dar ni-e târnă că învechindu-se aceștia, magiarii vor inventa termini noi, sub firma cărora se vor face din nou încercări se fim ponegriți înaintea lumii. Dar se nu cugete politicii magiari, că cu de aceste nove ne strică, noué nu ne strică nimic ci ei se fac de rîs înaintea lumii, care așteptă dovedi reale, cr nu presupuneri și suspicionări, ce nu se pot și nu s’au putut dovedi cu nimic. Altă este calea, care ar trebui s- o urmeze magiariilor ca unui popor stăpânitor, cum le place cu fală a se numi pe sine, li se impun datorințe grele: ei ar trebui să studieze cu deamănuntul la diferitele naționalități firea, înclinațiunile, datinele, obiceiurile, cu un cuvânt tot ce constituie individualitatea unui popor, ca să le cunoscă real, ar trebui să aplice printre naționalități amplosați de aceia, cari pricep limba, obiceiurile și păsurile poporelor, cari să le asculte durerile și neajunsurile lor și astfel răzjimați pe base reale și nu închipuite, să dea, ceea ce se cuvine în înțeles modern fiecărui popor. S’arceftând astfel, n’ar mai fi de lipsă a îmbogăți dicționariul politic magiar cu termini ofensatori la adresa nostră, cum sunt și cei înșirați mai sus Revista politică. Procesele politice intentate de procurorii magiari par a lua o estensiune neobicinuit de mare într-un stat, despre care se afirmă, că se desvoltă normal și că relațiunile interne sunt favorabile desvoltărei lui. Nu numai contra diarelor, dar chiar și contra omenilor privați se găsesc motive de a face cunoscință cu curțile de jurați și de a-i da în judecată Atât înlăuntrul statului, și cu atât mai vîrtos în străinătate, aceste fenomene nu pot se provoce decât o impresiune de tot nefavorabilă, deprimătore. In Sâmbăta trecută s’a pertractat un nou proces la Pojon, în care Hurban Vajansky a fost condamnat la 1 an închisore de stat și 3000 amendă din motiv, că a publicat un articol în ziarul „A’arodnie Noviny“ în care după afirmarea procurorului și verdictul juraților, se cuprinde ură și agitare contra magiarilor. Decursul întregului proces a fost important mai verios prin vorbirile apărătorului, Mudron, carele a ilustrat stările interne ale statului ungar și ale cărei expuneri culminază în frasa: Vreau să dau procurorului ocasiune se ridice acasă și asupră mi, declar, că răpirea copiilor este atentat contra slovacilor, este jăfuire etnografică și morală. El își termină vorbirea, accentuând, că miseria din Ungaria superioră este espresiunea corupțiunei guvernului * * * Din totă discuția asupra importantelor proiecte miltare germane, cel mai interesant a fost primul discurs, pe care dl de Caprivi l-a ținut pentru susținerea acestor proiecte. Caprivi ejise, că e de lipsă în special sporirea contingentului de pace, ceea ce nu este ceva indiferent pentru guvern, ci tocmai punctul de căpetenie. Armata are nevoie de un spor de vr’un milion de omeni, cari ar fi stau în dosul căminelor și la cea mai apropiată mobilizare ar rămânea acasă neinstruiți. Acest rău trebue reparat, și de aceea voim să recrutăm pe fiecare an cu 60 000 de omeni mai mulți; din aceștia însă se vor scădea omenii, cari actualmente sunt în a doua reservă, așa, că în realitate vor fi numai cu 44,000 de omeni mai mulți. Dacă vom continua zece sau doisprezece ani cu acest spor de recruți, vor putea fi duși înaintea dușmanului cu 450,000 de omeni tineri mai mulți. Ceea ce vom dobândi car prin întinerirea armatei va fi mai mult decât numera la 1870 întraga armată germană de camp. Mai mulți oratori se interesază de sortea mamelor cu mai mulți copii în vârsta de recrutare. Aceștia pot fi liniștiți, căci și pe viitor mamele, cari vor ava un fiu sub steg, vor pute se reclame pe al doilea. In ce privesce pe femeile, cari au copii sau bărbați în landwehr, pentru ele nouăle proiecte sunt forte favorabile, deorece ele lasă pe omenii din landwehr mai mult timp acasă. Curent ocasional rostit la ședința festivă a societății de lectură „Andreiu Șaguna“ în prefera sântului Andrem, de G. Tătar, cleric c. al 111-lea. Ilustră adunare! „S’au adunat asupra nostră nemurile de prin prejurul nostru ca sé ne perda pe noi“. Ev. Marca I. V. XI. Poporul român, ca tóte celelalte popore a avut în viața sa 7'de semne, de bucurie și mulțămire, dar și Z’le negre, pline de amărăciune și tristețe, pe când însă altor popore după vremuri de restriște le-a scris urăși norocul și le a făcut cu putință să se ridice voiase și cu putere nouă din năcașurile ce le-au îndurat, pe atunci ceriul poporului român în decurs de 17 vecuri a fost acoperit tot de norii FOIȚA Noptea strigoilor. — Novelă de Zschokke. — Nădejde. (Urmare). „însă trezi tute-am eu, ca să devii necredincios și tăciumar? Așa e firea omului! după ce a ucis pe vreo sută de inși, [aruncă vina pe acela, care a scos terul din pământ, felul din care s’a făurit cuțitul, cu care a ucis. Audi die ! Chiar și resuflarea d-tale e apoi de vină, căci fără a resufla nu ai fi comis crimele cele multe din astă-nopte“. „Și pentru ce ai jucat apoi în grădina mea rolul de diavol și mi-ai rostit vorbele acele ponderese. Cine ofere diavolului un fir de per, acela se ofere și pe sine lui!“ „Forte bine! Sau vorbitam un neadevăr? Cine ar putea documenta adevărul mai clar ca d ta? cerut-am eu un fir de păr — sau darumi ai d-ta și necerut? Nu! dar dacă ai văzut pe prima d-tale iubită, pe Iulia, ar fi trebuit să-ți aduci aminte de Fanny. Te-ai ncredut însă prea mult în vărtutea d-tale, sau póte n’ai cugetat la virtute de feliu, căci virtutea și religiunea ți-ar fi șoptit: „Fugi înapoi la pavilon!“ Odie, îndată ce bate ora ispitei, omul stă față cu păcatul și atunci nu-și mai póte permite multe. Cel mai dintâi cuget îți este atunci, de a-ți preda firul de păr diavolului“. „Drept ai, dar puteam eu prevede una ca acesta?“ „Da! puteai! Trebuiai însă să te cugeți și la posibilități ! Sau nu ți-a putut veni în minte starostul, când țineai pe soția aceluia strîns în brațe? Nu ți-ai putut închipui, că se va esca foc, dacă arunci lumină în paie? Și că vei săvîrși un omor, mânând caii preste posesorul lor?“ „Recunosc, dar nu mă fac mai desperat, căci trebue se recunosci, că fără întâmplarea cea dintâi nu s’ar fi născut grozăviile celelalte. „Greșesci die, căci ce vină purta starostul, fiindcă veni să-și cerceteze soția, ce vină purtau paiele, fiindcă steteau acolo în șură și în fine fratele d-tale, care venia în pace cătră casă ? Dar tóte întâmplările acestea ți-ar fi putut deveni plăcute, dacă nu ai fi fost condus de patimă! Lumea e bună, dar cuiul e rău, căci el face paloș și otravă, plecând din aceleași elemente ar fi putut face ușor plug sau medicină salutară! Nu te mai gândi la desvinovățire !“ Inima mi se umplu de disperare, căci îmi vădui blăstămăția mea în culorile cele mai adevărate. „C 1 și pana în noptea acesta am fost nevinovat, un părinte și soț bun, fără a-mi pute face reproșuri, astăzi, însă nu mai am liniște, onore și consolare ! „Stai! și in privința asta am să te combat! Nu ai devenit d-ta, ceea ce ești, în noptea acesta, căci ai fost de mult deja. Nu poți deveni într’un singur moment din diavol ânger, dacă nu ai deja tate însușirile diavolesei. Nu lipseșce decât prilegiul ca să arate omul și afară, ceea ce simte în interiorul seu. D-tale îți lipseșce Iulia— și singurătatea! In fel și patru dorme focul, deși nevăzut dar dacă te treci laolaltă se nasc scântei. Scânteia cade în vasul cu praf și Într’un singur minut sb0ră jumătatea orașului cu fericirea sa cu tot cătră ceriu și totul se preface în cenușă. C1 să nu-mi laude nime pe umenii cei evlavioși, cari în falnica lor nevinovăție conduc pe păcătoși la spânzurătare !“ „Pe mine me mângâie cuvintele d-tale, căci dacă vorbesci adevărul, lumea întregă nu e mai bună decât mine și d-ta!“ „Eră și te înșeli“—îmi respunse el — „îți vorbesc numai de o jumătate și nu de lumea întrâgă, căci eu mai cred în virtute și în nobleță de suflet, în care d-ta nu crezii, dar jumătatea lumei, dar și cu atâta mai mult în timpul acesta, în care spiritele se caracteriseza prin lașitate, egoism, ambițiune și fățărnicie. Aceste sunt și păcatele d-tale, pentru aceste staiuci, ca un judecat înainte mi. „Posibil să aibi dreptate, dar eu nu sunt nimti rău nici mai bun, ca toți ómenii timpului acestuia!“ „Ceea ce ești d-ta, cugeți, că e și lumea ! Crede-me, că noi nu vedem cele din afară în lăuntrul nostru, ci totdeuna cele din lăuntrul nostru afară. Totul e o oglindă!“ „Dar pentru sântul — strigai eu ca scos din fire — acapă-me odată, căcică timpul trece. Și dacă am fost rău — nu m’aș mai putea îndrepta?“ „Ba desigur— lipsa frânge și ferul!“ „Mântuesce-me deci De mine, soția și copii mei! Eu pot și voi să fiu mai bun, căci observ cu groza de ce delicte am fost capabil, delicte, cari înainte de acesta nici când nu credeam, a te pute săvârși!“ „Me voi încerca — dar d-ta esci slăbănog ! Slăbiciunea e mama tuturor mișeilor. Totuși însă te voi mântui. Cunosci-me acum și soii ce pretind dela d-ta ?“ „D-ta îmi ești îngerul meu păzitor!“