Telegraful Roman, 1893 (Anul 41, nr. 1-143)

1893-01-28 / nr. 10

Nr. 10 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 1 fi. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fi, 6 luni 4 fi., 3 luni 2 fi. Pentru străinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 luni 3 fi. Sibiiu, Joi, 28 Ianuariu (9 Februarie) 1893. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45 Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERTIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 80 cr. pentru fiecare publicare. Anul XLI Sibiiu, 27 Ianuarie, 1893. Preste puține file ause se întrunesc cu sinodele protopresbiterale în ședințele ordinari, statolite în statutul organic. Nu avem nici o îndoală că cei ce sunt în fruntea protopresbiteratelor vor insui ca aceste corporațiuni să se întrunescá la timpul normal și nu numai, că se vor întruni, ci li se va presenta un material bogat de disensiune. Este forte mult de făcut în protopresbiterat. Acesta ca parte însemnată în organismul bisericei nóstre, are și el necasurile și nevoile sale, a căror delăturare reclamă conlucrarea tuturor factorilor. In multe părți bântie miseria sculelor și a învățătorilor, în alte părți ne cotropesc concubinatele, aiea emigrările în masse, alocurea trecerile religionari și tote aceste sunt rele, cu cari protopresbiteratul trebue să-și facă semn, trebue să caute izvorul de unde provin aceste rele — și aflat, trebue să-l stirpăscă din rădăcină. In poporul dela sate simțul de religiositate este încă destul de puternic — și acel simț trebue bine cultivat ca cel puțin omenii să nu se clătine în credința lor, de câte ori vine vorba de vr’o sarcină, care trebue purtată în favorul bisericei și sculei. Dacă deci raportele vor conținea o oglindă adevărată a stărilor de lucruri, dacă cei 36 bărbați, se vor resfira în parohiile, cari i-au trimis se îngrijescă de întărirea celor bune și de lecuirea celor bolnave, să sperăm, că vom merge din ce în ce mai spre bine. Aparatul protopresbiteratului în unele părți a stagnat cu desăvârșire. Au omenit durere pentru parochie dar au puțină pricepere pentru protopresbiterat. Cele mai multe protopresbiterate nu au nici o avere, nici un fond, din care se pot acoperi cele mai artetere trebuințe. Nici un protopresbiterat nu s’a cugetat, că adi mâne pate să se introducă căsătoria civilă și prin ea să se pună existența tuturor protopresbiterilor in joc. — Acestea sunt insă lucruri ale viitorului — și nu ne vor preocupa deocamdată, ci remâne-vom la nevoile zilnice și căuta-vom să vindecăm ranele vechi. Și o rană vechie este, că în cele mai multe parohii protopresbiterali nu sunt locuințe pentru protopresbiterul. Dacă unul trece din viață și vine un om nou în loc, nu are unde să-și plece capul, trebue să alerge prin case străine, să se adăpostască atât el cât și cancelaria. Ar fi deci timpul ca în acele locuri, unde atari locuințe nu sunt, se se facă, căci e o condițiune de existență pentru un om nou ca să scie, unde merge, unde să așază. Cât pentru stirpirea concubinatelor remediul cel mai ușor este divorțare repede și eftină, ca părțile se potă veni în stadiul legalității. De să face așa și așa trebue se se facă, atunci cu timpul are să încete și acest ren de se tragână cu anii, și de costă mult, omenii remân pănă la morte în concubinaj. Și exemplul unuia îl urmeza al doilea al treilea și sunt 11 comune, în cari aflăm de tot multe căsătorii nelegiuite. — Dela autoritățile străine să nu asceptăm vindecarea relelor, ci să ne punem noi pe lucru și să aducem pe omeni la ordine. — Cât pentru scóle cestiunea e și mai grea. Seria de articole apăruți în ziarul nostru „noul atac asupra scólelor nostre“ scriși de un bărbat destoinic în ale scólei, ne prezintă starea lor în adevărată lumină. Cu tote acestea nu avem să ne perdem speranța. Se capacității pe omeni, se-i înduplecăm să jertfască și greutățile vor dispare. O generație tineră eșită din scală ne va pricepe și greutatea ne ține până ce vom avea omeni în popor, cari se simtă trebuința neapărată a scolei. Ce să facem dacă înaintașii noștri ne-au lăsat atâta de lucru. Să ne dăm la o parte nu putem, să fim indiferent de păcat, deci trebue se punem o mână pe inimă și una pe lucru Așa vom face ispravă. Și făcând adi așa, mâne așa, vom întregi multele lucruri, vom umple golul ce este atât de mare, însuflețirea nu e ertat să lipsesc, cu deosebire la cei chiemați a fi în frunte. Gregarii vor deveni generali în Sira, când se va observa încordarea puterilor celor ce trebue săibă totdeuna „înainte“. Fiindu-ne acesta de visa, nu e ertat, se închidem ochii față de nici un ren, provină el de oriunde, — și să căutăm vindecarea lui. Astfeliu filele în cari se întrunesc sinadele vor deveni bile de sărbătore, căci sărbătore trebue să numim ori ce <fi, în care suntem puși în posiție de a face ceva pentru tract și pentru parohie, la a căror ridicare trebue lucrat din răsputeri. Revista politică. Contelui Taaffe i-a succes să compună un program pentru a putea face o majoritate în parlament. In 4 Februariu n. s’a publicat conținutul acestui program în ședințele celor trei mari cluburi parlamentare. Programul are de bază discursul de tron de la 11 Aprile 1891. Guvernul actual e gata, ca prin plenipotențiarii sei parlamentari și în înțelesul politicei externe pe deplin aprobate, să păzască cu orice preț posiția de putere a imperiului și s’o întárescă. Fără de nici un gând reservat, guvernul se alătură la raportul existent și legal cu Ungaria, în care raport monarhia a primit o organizațiune sigură. Guvernul stă neclătit pe baza constituției actuale, prin urmare nu va face nimic întru schimbarea baselor ei fundamentale. Recunosce mai departe guvernul, că regularea pe cale legală a folosirii limbilor atât în scale cât și în oficii și în viața publică — dar fără știrbirea îndreptățirii limbii germane, ca limbă de contact general — este acomodată la promovarea restabilirii păcii între diferitele naționalități din Austria. Guvernul deci își va da silința să mijlocescă o împăciuire între părțile interesate și va sprijini o acțiune parlamentară, care se baseză pe o astfeliu de împăciuire. Interesele de stat austriac cer însă nu numai evitarea punctelor de litigiu dintre naționalități, ci pretind și raporturi pacinice între confesiuni, clasele sociale și cetățeni. In urma acesta guvernul va respecta și apăra totdeauna convingerile religiose și va împiedeca cu orice preț agitațiunile. Pentru ca partidele interesante să potă lucra împreună, guvernul ține de necesar ca cestiunile bisericeșci să le dea la o parte, tot asemenea și desbaterea asupra modificării principale a legii pentru sculele poporale. Pe baza acestor principii guvernul va procede în viitor. Pentru acesta însă are lipsă de sprijin parlamentar solid. Avându-se în vedere împregiurarea, că nici una dintre partidele esistente nu-i pute da acest sprijin, guvernul așteptă, că partidele moderate și deputații de aceleași vederi vor forma o coalițiune parlamentară, care consimte cu vederile guvernului. După aprecierile, ce le fac foile magiare programul guvernului austriac nu a fost primit de diferitele partide cu căldura, cu care s-a fost așteptat din partea guvernului. Interesantă a fost discusiunea din clubul Hohenwart asupra programului. Prințul Schwarzenberg combătu pasagiul despre dualism și declara, că partida lui nu pate consimți cu acel pasagiu, deorece nu pute considera dualismul ca organisațiune favorabilă a monarhiei. Contele Pálffy condamnă FOSTA 1 Păcat de mamă, — Novelă, — de Harte Chendi, (încheere.) care Trecuse culesul de vii. Cu focul cu Săftica iubia odiniaia pe Bucur, cu acela iubea acum pe Gal. Sera târziu, după ce se culcase lumea și se stingeau luminile din sat, Săftica era nebăgată în semn de nimeni, afară, apuca pe o cămărușe în grădină, ca se ajungă în cimiteriul dela fundul gradinei, unde pe scaunul cel lung dela mormântul Marinei, sub salcia ce-și plecă crengile somnorase pe capul ei, acasta cu gând pe Gal — pe frumosul Gal. Și când se împrăștiau norii de deasupra castei Hampului și se ma luna cu capul ei galbin, se aușira câte un sunet de fluență, era Gal — înșelătoriul Gal, care venia, o îmbrățișa, o săruta și desfaierda apoi îi spunea minciuni frumose și se depărta voios — orăftica române plângând la mormântul mamei sale, plângea, căci era simțitore, — ușuraticul Gal nu-i spunea, ce are de gând să facă cu densa, și multelor întrebări le respundea cu o sărutare. Plângea, căci îi se năluciră vedenii — vedea din când în când pe Bucur, în haine milităresci — atunci tremura! Se ruga des, cărând în ghenunghi la mormântul mamei sale — dar sculându-se nu era mai mângâiată! Avea nopți fără somn și gânduri nebune. „Doreșce pe Bucur!—își sfise odată părintele, văslendu o atât de perită, „va fi o bucurie nespusă pentru ea, dacă-1 va vede la Crăciun ! Sosi sâmbăta Crăciunului și cu ea și Bucur la părinți. Nime din sat afară de aceștia și de părintele Stefan nu soia despre venirea lui. O, ce bucurie în casa lui Vasilică din deal, ce fericită reîntâlnire! Bătrâna mamă vie pe revenitul strâns îmbrățoșat și versa lacrimi de iubire pe hainele lui cele vinete împodobite cu nisce cănaci roșii — semnul voiniciei, er Vasilica, care ședea pe o laviță veche și privia cu fală și mulțămire năuntrică la el, își scose și el o basmaua de după șerpar, care-și șteiga lacrimile cele usturoie din crețele feței sale. Trecură multe clipe pănă ce se desfăcu Bucur din brațele mamei și până ce se desmeteci acesta de bucuria reîntâlnire!. Apoi începu Bucur să le povestesc a multe și mărunte despre orașe mari cu viaja sgouiotosă, despre domni mari cu guler și stele de aur, despre mare și rîuri cu valuri cât casa, preste cari umblă omenii cu năi mânate de vapor, despre dobitoce sălbatice îmblânzite și despre multe altele. Bucur umblase și văzuse multe. „Mai spune-ne ceva dragul mamei“ —fise mamă-sa, când încetă — se te aud vorbind, căci vai de mult nu a resunat la urechile mele graiul teu cel dulce!“ „Lăsați că am eu vreme să ve spun: — dar acum mai povestiți-mi d-vóstra de pe aci, căci p, reci și seci ce mai erau cărțile, ce mi-le trimeteau. Spuneți-mi de grabă ce-mi face alesa inimei mele — futarea d-vóstra noră?“ Aci se eseli tăcere. Mama se întorse de la el și se duse în tindă i or bătrânul Vasilica își clătina lin capul cel albit și respunse: „Tóte sunt bune, după voia lui Dumneșteu!“ „O respunde, respunde ce s’a întâmplat? Purtarea d-vostră me face să cred, că Săftica a fost necredinciosa, ba póte s’a și logodit cu altul — o, spune mi adeverul, spune-mi tot ce știi, nu me vie ca pe jar, nu me cruța, căci sunt bărbat și pot suferi!“ „De ce atâta patimă, nu ți-am spus, că tóte sunt bune după voia lui Dumnezeu?“ Bucur voia să mai facă ceva, căci era nemulțumit cu reapunsul tatălui seu, ba audi în tindă pe mamă-sa suspinând, dar se stăpâni, căci tocmai întră în casă Gligor, feciorul clopotariului, prietinul lui Bucur din copilărie, prietin scump, ce-i cunoscea inima lui și a Săfticii, prietinul, care urmări pe Săftica pretutindenia și scia totul. Bătrânul Vasilică părăsi odaia — ci între prietinii, cari nu se mai văzură de mult se încinse o convorbire tristă de tot, jalnică ca doina tremuratore cântată de păstorul, ce și-a perdut ce i-a fost mai scump în lume —iubita! Sângele îi părăsi fața lui Bucur, ochii cei mari i se înroșiră — tremura la trupul întreg. „Bucure, te rog fi bărbat“, îi țlise Gligor la urmă. Bucur esta greu, ca omul ce trage de morte, și îi respunse: „Me voiu încerca!“ „Me duc se-mi ved miresa!“ sfie el cătră părinții sei îngrijați, luându și sora bună. Apoi dedă ocol în jurul satului, ca să nu fie băgat în somn de nimeni și ajungând la grădina părintelui Ștefan, se puse pripon la gardul de către cimitir. Ningea din greufulgii de zăpadă îi umpleau ochii și se topiau pe fața cea ardândă; sângele-i clocotea;