Telegraful Roman, 1894 (Anul 42, nr. 1-141)

1894-01-20 / nr. 8

Nr. 8 ABONAMEN­TUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 1 fi. 75 cr. Pentru monarc­ie pe an 8 fi, 6 luni 4 fi., 3 luni 2 fi. Pentru străinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 luni 3 fi. Sibiiu, Joi, 20 Ianuarie (1 Februarie) 1894. Apare Marțul, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45 Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XLII INSER­ȚIU­NILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. FOITA „La Cata“ (Impresiuni dela adunarea­ generală a „reu­­niunei învățătorilor din districtul XI. al Fă­gărașului“ dela 29 și 30 Nov. 1893.) - I (Încheiere). Abia ne-am recules din acestea cugete și întâlnim doi indivizi cu ru­sce prăjini în spate, cari vorbiau stricat romănesce cu un al treilea, cari asemenea hodorogea biata limbă a nostra, de te lua mila de ea. Erau doi secui cu îmblăcit și cu felez uitarea pe spate, și cu un compatriot sas, cari se în­țelegeau la daltă î­n a­d­ev­ă­r­a­t­a limbă de stat a Ardelulu în cea românescă. Am întrebat și ne-am și ajuns scopul. Apoi am plecat pe drumul arătat cu convingerea ca mai ușor poți comunica în limba română chiar și pe la granițele săcuimei, și cu e forte adevărat ceea ce să dice, că adecă un sas și un săcuiu din Ardel, numai românesce să pot înțelege la o­ altă. Ne-am cerut mii de scuse dela geniul limbei nóstre, că din Perspective de luptă. In toiul luptelor, ce se deslăn­­țuiesc asupra nostră și cari purcesc din tabere vrășmașe, ne dispută exi­­stența națională titlul de mai sus nu va surprinde pe cetitorii noștri. Vor fi mâh­niți însă, când le spu­nem, că tocmai în aceste z­i­le de grele încercări, când furia dușmanilor streini de nemul nostru se descarcă cu mai mare putere, tocmai în aceste zile, în care se fac cele mai mari atentate asu­pra instituțiunilor nóstre, în aceste timpuri grele, cari reclamă necesitatea de apărare a tuturor românilor, vine „Unirea“ din Blaș și ne pune în per­spectivă lupte pe terenul confesional. O înțelegem acesta. Uniții sunt înarmați de luptă dor le stau la disposițiune fonduri grase pen­tru „zelarea“ în proselitis­m; noue ne remâne a ne apăra numai cuvântul adevărului și cură­țenia cre­dinții, moștenită din străbuni. Semnul de alarmă s’a dat înce­­p­ând cu unul 1 al fetei și continuând­­­­ un articol de „anul nou românesc“ (nr. 2), căci „Unirea“ serbăză de două ori anul nou, ca nici o altă faie ro­­mânăscă. In acești articoii se plânge „Unirea“, că „de la schisma lui Fotin încóce răsăritul desbinat se feresce ca de foc a primi ceva dela biserica apusului. Răsăritului di­sident i­ se pare, că tot ce vine din apus și cu deosebire de la Roma este eresie. In așa mare ură s’a prefăcut iubirea cea fru­­mosă împrumutată între apusul și răsăritul creștin, ce domina pe timpul marilor doctori ai bisericei sau cum îi numesce ritualul no­stru marilor dascăli ai hunei: loan Gură de aur, Vasiliu cel mare și Gregoriu teologul“. Fie­ ne permis a observa, că nu Fotiu a făcut schismă în biserică, ci papii de la Roma au provocat-o prin tendințele lor absolutistice, ci Fotiu a apărat biserica de ingerințele lumesti ale episcopatului din Roma. Biserica răsăritului nu e nici schismatică, nici disidentă, atribute, cu cari vrea să es­celeze „Unirea“. Disidentă se pote numi biserica „undă“ de astăzi, care nu scie la ce biserică se se mai ală­ture. Totdeodată trebue să observăm, că d-nii dela „Unirea“ sunt de tot superficiali în istoria bisericesca, deore­ce pe timpul „marilor doc­tori“ în biserica lor, dar într’a nostră a marilor dascăli, n’a fost decât o bi­serică universală, și acesta biserică s’a divisat în urma tendințelor și înoirilor întrodu­se de scaunul papal, înoiri contra spiritului bisericesc. Imputarea „Unirei“, că nu pri­mim calendariul Gregorian o suportăm cu atât­ mai vârtos, că calendariul no­stru s’a identificat cu viața poporului românesc. Sărbătorile nóstre sunt așe­zate după calendariul Iulian și cărțile nóstre bisericesci sunt îndreptariui sigur în acesta privință. Se ne per­mită însă domnii de la „Unirea“ să-i întrebăm, că dacă ei au primit calen­­dariul Gregorian, pentru­ ce nu serbază și sărbătorile deodată cu catolicii? de ce se folosesc de atâta iesuitism, încât spun una și fac alta ? p­e­n­t­r­u­­ c­e nu folosesc căr­țile catolice în biserică? Da, pentru­ că vreau să fie și cu apusul și cu răsăritul. Să ne mai permită să le spunem, că e prea mare igno­ranța, ce o arată, când afirmă, că Șiua­­ la 25 Dec. cade chiar in timpul sol­stițiului de iarnă, d­e când­­ Jiu­a în­c­e­p­e a c­r­e 8­c­e, ér noptea a scade, de­­ore­ce dupa legile naturii e lucru con­statat, că­­ ziua începe a cresce la 22 Decembre. Și dacă „disposiția ace­sta a luat-o sântul scaun apostolic de la Roma“ din causă, că cjiua î­n­­cepe a cresce, atunci trebue să mărturisim, că cu totá infalibili­­tatea, dar a făcut calculi gre­șiți, pe cari cei săraci cu duh­ul îi pot crede, precum afirma pot ei, că ... , „la nascerea Domnului creștinii desti­­nați din răsărit au saltat și s’au des­fătat in urma disposițiunilor scaunului Romei, (?!) — ér la l­a Ianuariu inmormêntézá anul vechiu și încep an nou și gratul era împrumutat în urma disposițiunilor scau­neză care l’am­ fost abandonat, altă dată nu o vom mai face. Când am ajuns în Cața m’am trezit din visuri hodorogite, și uitându mă la oro­logiu era 101/2 noptea. Dar chiar și pe ace­sta vreme, românimea de acolo era deștuptă, așteptând sosirea nostră. In câteva mi­nute fiecare își avea omul, care cu bu­năvoință proverbială îi punea la disposi­­ție cele de lips­ă unui călătoriu: o vorbă bună, un poftim de ședeți, poftiți la masă, ce mai este cum e asta, cum e cealaltă și în fine un poftim de vă „hodiniți“ că-ți fi osteniți și e târziu, punea capăt tuturor în­trebărilor și răspunsurilor, și ne-am dat o­­dih­nei. Dimineța recreați ne-am întrunit în localul ședințelor, scóla română, zidire cu etagiu, care costă pe comuna bisericesca peste 3000 fl. v. a. După doue ședințe, sera am participat la producțiunea teatrală, dată de tinerimea poporală română de acolo S’au jucat piesele: Cinei Cinei și Vivandiera cu un succes care ne-a lăsat uimiți, luând în considerațiune împrejurările de acolo și pretensiunile cu care am întrat în sala de producțiune. Elisabeta Bucur, o blondină care ta săgeta din ochi, ca cu panganezul în rolul Smarandiței a jucat cu o precisiune nului Romei(?!)“ și totuși „Unirea“ să plânge, că ei „die, că nu se supun pon­tificelui Romei, că el nu este capul bisericei.“ Da, o­­ric și mărturisesc, că papa nu e capul bisericei; ei nu vreau să primesc­ atâtea disposiții abso­lutistice. Serbarea nasterei Dom­nului de altfel nu e o disposiție a pa­pei ci e un cult desvoltat în biserica vechie în care s’a practicat De dispo­sable papei nu vreau să scie ortodocșii. Ne permitem însă erăși întreba­rea: Uniții noștri, cari țin dispo­sable papei, când serbază anul nou, îl serbază cu Pap­a, ori cu românii?! Dar tote acestea le face „Unirea“ pentru ca să deducă, că românilor uniți le servesce acesta spre mare mângiere, că binecuvântările scaunului papal pentru ei au fost așa de copiese „cât evenimentul sântei uniri a fost ca o a doua nașcere pentru națiunea română“. Că ce a fost evenimentul sântei uniri, vom arăta cu obiectivul Hurmu­­zachi și chiar cu Simion Bărnuțiu De­o­camdată ne mai întreținem la următorele: „Unirea“ în nr. 1 se espectoréza între altele astfel cu: In nr. 50 al foii nóstre in articlul de fond vorbind despre căsătoria civilă am con­statat adevărul cunoscut în totă lumea, că creștinii gr.­aesariteni au primit totă legis­­lațiunea civilă bizantină cu privire la căsă­torie. Din împrejurarea acesta am dedus, ca ei nici nu se pot plânge tare în contra căsătoriei civile, deore­ce pentru ei statul mag­iar face numai aceea, ce a făcut de mult statul bizantin. * Din pricina constatării acesteia s’a su­părat forte „Telegraful Român“ din Sibiiu, și în nr. 137 ar voi să ne dovedesca, cum că n’ar fi așa. Se vede, că frații dela „Tele­graful Român . .. puțin își cunosc istoria drep­tului bisericei proprie". Pe ce se rafirmă motivele cele multe de despărțiri din biserica disidentă a răsă­ritului ? Au nu pe novela 117 a împăra­tului Iustinian?............. J perfectă și așa de naturală, încât ai fi dat mult să fi în locul lui Graur, t(G. Căboși) ca ție se-ți tragă din gena zimbind, cum îi fă­cea acestuia. A și meritat Graur căci prea bine a representat pe feciorul boeresc. Tot ase­menea de bine au jucat Cornelia Urs, (fe­tița învățătoriului local) Maria Potoșan Ma­ria Făgăraș și Maria Flinț, tote îmbrăcate în costum național lucrat în familie cu mult gust. Le prindea crâtințele de mi­nune și erau adevărate floriei, pe lângă ve­teranul învățătoriu Urs, care era adevărat conul Sandu pe bina. Buna interpretare a pieselor, în special Vivandiera intra atât a încâlcit entusiasmul celor presenți încât du­pă căderea ultimă a cortinei, a răsărit, ea scântena din cremene : „Deșteptate române“ care s’a cântat de sute de guri, stând în pi­ciore pană la fine. Reușita producțiunei pote încura graT de diletanții și în special pe con­ducătorii intelectuali: primo loco , domni­­șora Eugenia Mircea fica preotului lo­cal, ale cărei ostenele sunt de deplin remu­nerate prin iubirea și respectul cu care e încungiurată de tinerimea de acolo, care lu­cru ne-a făcut să o admirăm și să o felicităm, de asemenea și pe dl învățătoriu Urs îl a­­mintim cu laudă. Astfeliu stând lucrul, pentru ce legile împăraților bizantini să fie pentru dînșii legi sacre, ort­ legile parlamentului magiar apro­bate de regele se­nu­ciri sacre Legislațiunea asta bizantină, purcesa nu din geniul ceresc al Creștinismului, ci din natura moleșită a grecilor și a orienta­lilor, a luat căsătoriei consistința și stabili­tatea aceea, ce trebue să o aibă între cre­știni, și carea în mare parte a avut-o chiar și la romanii păgâni. In urma legislațiunei acesteia sunt la greco-orientali despărțirile așa de multe și ușore. Cu deosebire însă nouă legislațiunea acesta primită de greco-orientali ne face mult năcaz. La noi românii uniți că­sătoria în conformitate cu spiri­tul creștin și cu geniul antic ro­man este și trebue să fie consi­stentă și stabilă.................. Și fiindcă noi nu putem judeca căsă­toria după legile bizantine, ci după ale bi­sericei, și nici nu-i putem despărți așa ușor, ce fac ei atunci ? își lasă legea, să fac greco-orientali...................... Astfeliu stând lucrul, putem se fl­cem, că dacă Dumneziu va permite introducerea căsătoriei civile la noi, de o parte codicele civil de căsătorie nu va fi așa facs ca legis­lațiunea bizantină, de altă parte nici des­părțirile nu vor fi așa ușă­re ca după legile bizantine de la gr. orientali. Și așa căsătoria civilă din punctul acesta de vedere nu ne va face atâta stricăciune­ ca novela lui Iustinian, după care se îndreptă gr. orientalii, căci nu vor mai trece atâți gr. catolici la gr orien­tali, numai ca se se potă despărți. C­u tote acestea însă ne-am bucura, dacă episcopatul gr. ori­ental la timpul său ar fi soț de luptă cu episcopatul catolic în com­baterea proiectului căsătoriei civile, deși când Tisza a făcut de doue ori încercarea de a introduce căsătoria civilă din necesitate, nici un episcop gr. oriental nici românesc, nici șerbesc nu a țins nici un cuvânt. In urmă le d­icem dnilor dela „Tele­graful Român“, se nu mai umble îmbetând atâta pe cei simpli cu trasa, că biserica dîn­­șilor este „biserică naționalâ“. In credință nu e națională, căci le este comună cu sla­vii și grecii. In rit nu e națională, căci ri­ Cina comună care a urmat după re­­presentațiune, cu tote că a fost de post, ne a îndulcit presto măsură. Supa de peste­­prespat, mazărea presentata pe tipsii și a­­rangiată în formă de turnulețe împodobite cu verdețuri, pesce-fripturi,­ sardele, icre, măsline, prăjituri, pregătite de un specialist, și servite în parterul sculei, de cătră d-na preotesa Mircea, d-sora Eugenia Mircea și, și alte femei ale membrilor comitetului pa­rochial, d­ar aceste bucate prompt servite au fost cu mult mai gustase, ca cele de dulce, dovadă că post în cóce, post în colo mai târziu așa le-am jucat încât, era apr­a­­pe să măniem pe părintele Mircea că am jucat și pe dna preotesă. Cum că și vin s’a servit la masă do­vadă toastele. Eu nu le amintesc tăia amin­tesc, că în loc de musică la masă am avut corul floricilor, cu sucursul cântăreților din­tre învățători. Toaștele să perondau cu cân­tări : Deștepta­te, Tricolorul, Auc și buciumul Marșul lui Iancu, etc. în­cât un agent al societaței de asigurare Gresham, care de față fiind, a mâncat bucate ortodocse, ne admira cu gura căscată, or noi ne mângâ­iam, că dacă cumva s’ar bolnăvi D-rul C.. . cel din poveste, fiindu-i la drepta ei

Next