Telegraful Roman, 1896 (Anul 44, nr. 1-146)

1896-06-11 / nr. 65

258 cară dela Sturdza împlinirea promisiunei. Sturdza fusă în loc de episcopie, i-a dat sfa­tul să primască postul de predicator ce toc­mai e vacant la catedrala S. Iosif din Bu­­curesci, până când îi va putea exopera pă­lăria de episcop. Lucaciu n’a primit acest ofert a lui Sturdza, pentru că el vede în el numai eludarea promisiunei date şi a declarat îna­intea jurnaliştilor bucureşteni, că vestea, că ar primi postul de predicator la catedrală, nu corespunde realităţii, căci nici prin minte nu-i trece ca părăsindu-şi patria se abdică de la luptele politice“. Noi suntem aplicați a crede Drului Lucaciu, că n’ar primi postul de predi­cator la catedrala catolică din Bucuresci, dar episcopia de sigur ar primi-o, căci acesta ’i-ar şi conveni de minune ca să pescuesca în tulburele de care sufere­a f­i biserica ortodoxă din România. Stim noi destul de bine ce plă­­tesce naţionalismul Drului Lucaciu. Toate le face, spre mai marea glorie a papismului, carele într’adevăr e destul de galant în remuneraţiunile ce le dă acelora dintre servii sei, cari îi câştigă noi servi bisericesci. Credem însă, că cu toate turbură­­rile ce domnesc ar fi în biserica orto­­docsă română din România, poporul şi clerul va fi destul de precaut a se feri de cursele astor fel de oameni, cari din toate cestiunile vieţii publice fac cestiuni personale şi de deşert. Credem, că ortodoxii români, du­­pă­ ce au scăpat de jugul bisericesc al slavilor şi fanarioţilor, nu se vor arunca de bună voe în jugul papistăşismului, mult mai periculos, fiind acesta un jug carele ne despoie nu numai de credinţa cea adevărată a lui Iisus Christos, ci ne pune în primejdie chiar şi naţiona­litatea noastră şi aşa destul de primej­duită. Revista politică. Maiestatea Sa, Prea bunul nostru monarch, cu ocasiunea petrecerii sale, în Budapesta a primit în audienţă pe corifeul A p p o n y i, şeful partidei na­ţionale. Despre obiectul şi resultatul acestei audienţe pănă acuma domnesce cea mai tainică discreţiune, dar cu atât mai multe şi mai diferite sunt versiunile, emanate toate din cele mai autentice sorginţi a­le cercurilor poli­tice din Budapesta. Se vorbesce de o schimbare radicală în viaţa politică a Ungariei, de crearea unei direcţiuni noue, care să corespundă intereselor bine pricepute a­le statului, şi care se uniscă pe toţi oamenii politici într’o acţiune demná şi serioasá. Spre scopul acesta se contempleazá un program co­mun, pentru toate partidele din Unga-Ochii ei nu mai erau cuprinşi de fer­­binţală. Mişcările şi-au redobândit farmecul lor natural.Eu însă am simţit, că se apropie sfârşitul acestei vieţi mititele. Am coperit-o şi o netezeam pe frunte. — Nu vorbi Tatu ... îţi strică. Dormi. Nu m’a ascultat şi într’un ton şi mai slab şi clar, ca şoptitul vântului în nopţile de vară continuă: — D-ta eşti bun .... şi te iubesc atât de mult.... Am cugetat că nu voiu sosi în veci!... Mă simțiam obosită! Inchipueți nu­mai! De două luni merg pe jos,­­fiua noaptea . . . cătră patria mea ! Eri în ce am zărit-o, eră acolo .... încă câte­va minute, și am sosit! . . . Ah! ce țâră frumoasa ... Toate sunt albe în ea .... și nu-i poți zării sfârșitul .... Cât voiu fi de fericită acolo ! Mi­ se rupea inima, eram aproape să leșin. — Tatu !. .. Tatu! .. . strigaiu rugă­­toriu .... Nu vorbi astfel ! — E albă de tot!. .. continuă Tatu. Da. In fine am sosit. Capul i-a căltat pe perină. A murit fără vre­o strigare, fără vre­un suspin. In mâna cu care mi o stringea pe a mea, am simţit o smâncitură slabă, smânci­­tura de moarte. V.Oviciu. I­ria, care program înainte de toate va avea de basă pactul dela 1867. O direcţiune nouă, şi încă tocmai contrară acelei de acum dorim din tot sufletul şi noi. O schimbare­­ radicală în viaţa politică din Ungaria, care se caracterisăză de present prin cel mai class şovinism pretindem şi noi şi dimpreună cu noi şi încă în locul prim le pretind interesele bine price­pute al­e statului. E întrebare acuma, care dintre noi pricepem bine intere­sele statului, noi, cari tindem şi do­rim o conveţuire pacinică, basată pe un sincer respect reciproc a drepturi­lor ce se cuvin unui popor şi toate ace­ste numai pentru fericirea şi prospe­­rarea patriei comune, sau ei, cari vo­­iesc a ridica esclusiv numai rassa ma­­giară la fericire, însă pe ruinele celor­lalte popoare, cărora li-a fost dat a lo­cui dimpreună cu magiarii acesta fru­­moasa şi bogată ţară. Bine ar fi, dacă şi ei ar înţelege odată, că ce e bine. * * # Curentul socialistic prinde din ce în ce tot mai mult teren chiar şi în ţările unde se crede a domni cel mai negru despotism. In marele imperiu al Rusiei, unde absolutismul e în flore, cu ocasiunea încoronării celui mai pu­ternic şi absolutistic domnitor s’au ivit scene turbulente în cercul lucrătorilor. Scenele aceste se­­jice a fi fost numai preludiul unei mişcări şi acţiuni con­tinue şi intensive. „Kölnische Zeitung“ primesce o corespondenţă referitor la ac­esta de următoriul cuprins: In săp­tămâna trecută în fabrica de ţesut a lui König lucrătorii au sistat lucrul. Ori lucrătorii tuturor fabricelor din districtele învecinate au făcut acelaş lucru. Autorităţile au luat toate măsu­rile de precauţiune pentru împedecar­ea eventualelor turburări. * * * Sâmbăta trecută s’a desvălit în Kyffhäuser monumentul împăratu­lui german, Wilhelm I, în presenţa actualului împărat şi a unei mulţimi de popor imense. Din incidentul acesta iarăşi i s’a dat ocasiune înţeleptului împărat, ca într’o vorbire adresată ce­lor de faţă să-şi descopere vederile lui politice înalte, de cari vecinie îi este preocupată mintea şi cari formeza bu­sola acţiunilor sale. De astă dată a vorbit despre unitatea imperiului. In­tre altele a a zis: Stim de firma cre­dinţă, că memoria marelui împărat va fi sfentă pănă la cea din urmă răsu­flare înaintea acelora, cari au urmat trofeului lui învingător, s’au luptat şi şi-au vărsat sângele pentru unitatea patriei. Monumentul e simbolul nepe­­ritor al acestui sentiment. Dar monu­mentul acesta are o chemare şi mai înaltă. El va fi un memento pentru generaţiunea viitoare, ca în dragostea cătră împărat şi imperiu se fie una şi sinceri, să se lipiască de acela, care a făcut patria mare şi să stimeze mai mult onoarea şi bunăstarea Germaniei, decât ori­ce bun de pe lume. Dacă în poporul german — orice mai de­parte — va fi viu spiritul, din care s’a născut monumentul acesta — şi pentru acesta implor darul lui D-­jeu — atunci patria va putea da faţă cu ori ce furtună, ce ar aduce viitorul asuprai. Atunci monumentul acesta ri­dicat astăzi pe locul acesta îşi va aduce fructele, pe cari întemeietorii le-au sperat şi dorit. Cu o deosebită satisfacţiune am primit votul de cre­dinţă inoit al bătrânilor mei ostaşi şi sunt convins, că înaintea acestora nu e vorbă gata devisa: „Cu Dumne­zeu pentru imperiu şi îm­părat“. Frumoase şi înţelepte cuvinte. Ele au produs bucurie în inimele celor de faţă, de­oare­ce ele erau espresiune vie a dorinţelor fie­căruia. Imperatul simte una cu ostaşul, domnitorul luptă pentru acelaş ideal cu supusul. Resul­tatul nu poate fi decât mărire. * # „Pesti Napló“ are următoriul co­municat : Vasile Lucaciu, preotul din Şi­­şeşti eră şi , în parochia sa, după ce alaltăieri s’a reîntors incognito din Bu­curesci, unde a fost oaspele martirilor refugiaţi acolo. Mai scrie „Timpul“, Zice „Pesti Naple“, că de-odată cu Lucaciu au fost în Bucuresci Mangra, vestitul profesor din Arad şi Gr. a lui Sima, popă valach, şi au pertractat cu Sturdza şi oamenii săi în interesul în­fiinţării unei foi românesci în Tran­silvania. Suma necesară pentru înfiin­ţarea foiei o va da Sturdza şi directe de la el se va şi inspira. Scopul ace­stei foi nu va fi altul decât rehabili­­tarea autorităţii lui Sturdza înaintea Românilor din Transilvania, care au­toritate a decăzut forte de la ajungerea lui la guvern. Titula­tetei noue va fi „Tribuna veche“ şi va apărea în Si­­biiu sau Braşov. Pertractările secrete se vede a fi ajuns la un resultat ore- Cfire, despre ce doue lucruri mărturi­sesc. Prima dată atacur­ile lui Slavici îndreptate în contra lui Raţiu în „Ga­zeta“ din Bucuresci, denegându-­i ace­stuia dreptul de a representa el şi orga­nul său „Tribuna“ aspiraţiunile Româ­nilor transilvăneni şi presentându-­l ca pe o unelta orbă în mânile conserva­torilor. Tot pe lângă acesta mai ple­­deaza şi faptul, că comitetul vechiu al Ligei nici­decum nu voiesce să se re­tragă şi se predea actele noului comi­tet, sperând, că în urmă totuşi le va succede a-­şi asigura pentru ei condu­cerea Ligei. Aşa scriu foile unguresci! * * * Scrii din Constantinople afirmă, că Izzet bey, favoritul sultanului, a co­municat ambasadorului englez, că s’a dat ordin de a opri ori­ce vărsare de sânge la Creta şi de a pedepsi pe au­torii disordinilor, fie ei musulmani sau creştini. In acelaşi timp poarta a adre­sat puterilor o notă, spunând, că pro­punerile şi sugestiunile guvernului re­lative la Creta pare de neacceptate. S’a publicat apoi şi iradeaua imperială pentru convocarea adunării naţionale din Creta. Din Candia a sosit scriea telegra­fică, că Abdul paşa, noul guvernator civil şi militar al insulei, a răspuns la protestul colectiv al corpului consular, că a luat toate măsurile necesare pen­tru a împiedeca pe soldații turci de a comite vre-un exces. Eră cum se evalueaza, după scirile din Atena, pagubele pricinuite de tul­burări. Pănă la 10 iuniu s. n. au fost incendiate 35 de sate în districtul Kis­samo, Kydonia, Apokoron şi Retimno, toate situate pe partea de nord şi occi­dentală a insulei Creta; 25,000 de oameni se aflau fără adăpost; pierderile materiale se urcă la aproape 1 milion lire turcesci. La aceiaşi dată se aflau pe insulă urmatoarele forţe turcesci: 1700 gen­­darmi, 16,200 soldaţi din infanterie, 800 din artilerie şi cavalerie, în total 18.000 de combatanţi. Gendarmeria se com­­pune numai din soldaţi turci, cei trei sute gen­dar­mi creştini, fiind licenţiaţi din serviciu când au început tulbură­rile, şi e comandată de Suliman paşa. Infanteria e comandată de generalul Hassan Taxim pașa. Artileria posede 24 tunuri Krupp; în fortul Canea se mai află 6 tunuri Krupp și la Izzedin un tun mare de calibru 15. Cavaleria se compune din două batalioane de 300 soldați cu 2500 de catâri pentru tran­sportul materialului. Toate aceste trupe sunt comandate de un general de di­vizie, 3 generali de brigadă şi 434 ofiţeri. Informaţiunile acestea se confirmă şi se complectază cu următoarele amă­nunte din oficiala „Politische Cores­­pondenz“ din Viena:^ „După înfrângerea suferită de ba­talionul şi jumătăte şi mai târziu, de cele trei batalioane şi jumătate trimise pentru a libera garnisoana din Vamos, Poarta hotărî în Ziua de 17 Maiu să trimită în Creta şasespreZece batalioane pentru a reprima răscoala şi să mai ţie şi alte trupe în reservă. DouăspreZece din aceste batalioane au fost luate din corpul al 3 lea de armată (Salonic şi teritoriul complimentar din Asia­ mică) o dehcite din corpul al 5-lea (Zeitun şi Maraş). Drept reservă se mobiliza bri­gada 22 de redili Denizli din Asia mică. Brigada acesta e gata şi va fi îndreptată de sigur tot spre Creta.“ în aceeaşi Corespondenţă Politică găsim o scrisoare din Petersburg în care se definesce în modul următor rolul diplomaţiei ruse în afacerile din Creta. Cabinetul din Petersburg proce­­deaza de comun acord cu toate puterile care, călăuzite de aceleaşi principii şi acelaşi interes ca şi Rusia, doresc men­ţinerea linişcei în Orient. In privinţa aceasta activitatea a fost îndoită. De o parte s’au dat într’adevăr, poveţe ami­cale şi grăbite guvernului elin pentru a’l învita să nu ia o parte activă la mişcarea din Creta, de altă parte, Poarta a fost invitată în mod formal să restabilască pe insulă o situaţie normală şi se nu să mai opue la rea­­lisarea dorinţelor legitime ale Crete­­­ni­lor. Caterisirea metropolitului Ghenadie. (Urmare.) Take Ionescu: Iubiţi cetăţeni, n’aş fi luat cuvântul în urma celor drepte şi bune cari vi s’au spus adi; sunt înse dintre toţi români acela, care a fost mai multă vreme ministru de culte și am credut, că ar fi rău interpretată tăcerea mea, dacă n’aș fi spus două vorbe la acastă întrunire (aplause). De aceea dlor, să me­­rtați dacă azi nu pot să fac un discurs, dar sunt dator să examinez un lucru împreună cu dvdstră. Cu toții vă întrebați: pentru ce a făcut guvernul acest mare scandal? Pentru ce a făcut toate câte vi s’au spus și cari au avut de resultat să necinstescă biserica? Pentru ce s’a pus Sinodul în luptă cu poporul, pentru ce s’a călcat Constituțiunea ? Dacă întrebați pe liberalii dela guvern, vă vor spune că se găseau în faţa unui me­­tropolit, care era cel mai rău dintre toţi cle­ricii din ţară, şi în privinţa căruia era o datorie a ori­cărui guvern să-l dea afară. Presupun, că ar fi justificat acest lucru. Care ar fi fost datoria unui guvern cu dra­goste de ţară? Dacă un metropolit ar fi trădător sau cu desăvârşire vinovat, un gu­vern cu dragoste de ţară s’ar fi adresat la toţi capii de partid, le ar fi comunicat docu­mentele pe cari le are şi le-ar fi spus: Să mergem cu toţii să cerem demisiunea metro­­tropolitului, şi de­sigur ar fi obţinut-o (aplause). Dar, dlor, nu este lucrul astfel: metro­­politul Ghenadie a fost 19 ani episcop la Argeş, 12 ani, sub guvernul liberal; în aceşti 12 ani, i s’a făcut cinstea să presidieze cea mai mare sărbatoare bisericescă din vacul nostru, sfinţirea bisericei Curţei de Argeş; în aceşti 12 ani dacă ar fi fost ce spune partidul liberal şi mai ales dacă ar fi scitit-o liberalii, cum de nu au luat măsuri? Cura mai ales a fost favoritul lor? Mai mult. In anul 1889 d. Sturdza mărturisesce în „Voinţa Naţională“ că a pri­mit pe episcopul de Argeş ca să-­şi pună iscălitura lui alături cu a sa pe o carte de istorie naţională. Eu, dlar, sunt drept, eu nu cred că a făcut o pentru cei 10.000 lei cu care a contribuit metropolitul; eu cred că dela 1889 şi pănă la 1892 — căci pănă la 1892 a durat colaborarea primului ministru cu fostul episcop de Argeş — d. Sturdza l’a credut şi bun român şi om cinstit, căci rar iscălesce un viitor prim-ministru alături cu un episcop. La 1893 — peste un an numai, episcopul de Argeș se alege metropolit și d. Sturdza, prin gazetele sale, începe să’l insulte. Va să zică : crimele, necinstea, toate s’au petrecut dela 1892 pănă la 1893? (Aplause). Dar, dlor, merg mai departe. Ne re­tragem dela guvern la 1895 și dnul Sturdza merge, sau merge ministrul său — ce să’l numim? i-am face un bine, l’am face cu­noscut — se duce acest mititel necunoscut TELEGRAFUL ROMAN.

Next