Telegraful Roman, 1896 (Anul 44, nr. 1-146)

1896-11-28 / nr. 133

Invitare. Societatea de lectură „Andrei Şaguna“ Invită cu tota onoarea la Şedinţa publică, ce se va ţină Vineri, în 29 Novembre st. v., în memoria Marelui archiereu Andreiu, în sala cea mare a edificiului nou seminarial. Începutul la 7 ore sera. Ofertele benevoleîn favorul societăţii se vor curta cu mulţămită pe cale publică. NB. Intrarea va fi prin strada „Spinarea Cânelui“ (Hundsrücken).“ Programa: 1. Cuvânt de deschidere, de preşedintele societăţii. 2. Două cântări pentru cor, de G. Dima : a) „Sfânt, sfânt, sfânt“ ; b) „Pre tine te lăudăm“ ; 3. „George Lazăr şi renascerea culturei naţionale", disertaţie de loan Dobre, cleric în cursul al III-lea. 4. „Duo“ pentru 2 violine de I. F. Mazas executat de Ioan Matein şi George Henţia, clerici în cursul I. 5. „Ziua învierii“, poesie de George Coşbuc, declamată de Hie Hociotă, cleric în cursul I. 6. „Un obiceiu de Crăciun pe Valea Hârtibaciului“ de Iacob M a n u i 1, cleric în cursul al III-lea. „Haimana“, canţonetă comică de V. Alexandri, predată de Traian V. Motora, cleric în cursul al III lea. 8. „Un regret“, de N. Popovici. * # # Hinten. Victoria M. Branis ce şi Virgil Oniţiu, finanţaţi. Braşov, 5 Decembre n. 1896. Felicitările noastre! # * * .. Afacerea metropolitului din Uskub. Credincioşii sârbi ai oraşului Usküb nu sunt mulţumiţi cu nou alesul metropolit Ambrosiu. Vre o 50 familii sârbe au protestat contra alegerei noului metropolit şi au cerut de la patriarchul ecumenic nimicirea ei, dar patriarchul nu le-a împlinit dorinţa. Credincioşii greci dimpotrivă au trimis patriarchului telegramă de mulţămire pentru denumirea lui Ambrosiu. între credincioşii greci şi sârbi a isbucnit neînţelegerile în biserică, şi din pricina aceasta autorităţile au încuiat biserica. * # * Timpul. Nimic în lume nu e atât de schimbăcios ca timpul. Despre ziua de a fi nici când nu poţi spune, că va fi soră cu ziua de mâne. După două chile de urnă, în cari termometrul arăta 23u R, a venit un vânt călduţ şi a prefăcut în apă puţina zăpadă ce căzuse. Luni diminaţa un vânt lin se resfăţa prin ramurile pleşuve ale arborilor respândind un miros dulce de primăvară. Dacă n’am sei, că ne aflăm în ajunul iernei, am lega multe speranţe de 4ma de mâne. Ouşoră e lăsată însă numai ca prilej celor lipsiţi, pentru a şi aduna în linişte un braţ de lemne: mângâierea unei de mâne. # # Catastrofă în minele de cărbuni. O depeşă din Varşovia aduce scrrea despre o catastrofă îngrozitoare ce s’a întâmplat vineri la minele de cărbuni de patră din Sosnovce. Lucrătorii erau tocmai la muncă în număr complet, când o mare parte de pământ s’a surpat asupra lor. Păn’acum au scos două cadavre. Se crede, că toţi lucrătorii au fost omorâţi. * * * Scrutat de un urs. Intr’o cârciumă din oraşul Nachod din Boemia un om se producea înaintea publicului c’un urs. Un neguţător din mijlocul publicului, care de altmintrelea se afla în voie bună, se rămăşi c’un alt privitor, că el va juca cu ursul. într’adevăr s’a dus şi a jucat cu ursul, causând faptul acesta ilaritate în public. La început lucrul merse foarte bine, dar când neguţătorul de bucurie, că a câştigat rămăşagul, a voit să sărute dihania, acesta deodată se răpezi asupra neguţătorului şi-i muşca vârful nasului. Sărmanul neguţător numaidecât căzu jos fără simţiri şi a durat mult până ce medicilor li-a succes al trezi. * * * Scandal în cimiter: zilele trecute a murit în Lugoş o femeie, care puţin înainte de mórtea sa a trecut la secta nazarinéná. Autoritățile orăşenesci au dispus să fie îngropată în cimiteriul greco-oriental. Când însă cortegiul a ajuns la cimiter, poarta aceluia au găsit-o încuiată, păzitoriul a declarat că TELEGRAFUL ROMAN, autoritatea bisericeasca a intezis îngroparea. Rudeniile mortei, cari petreceau sicriul au protestat, s’a făcut scandal. A intervenit poliţia şi îngropăciunea s’a făcut cu forţă brachială. Autorităţile au dispus să fie păzit mormântul din partea poliţiei. Adunarea generală, a reuniunei de învăţători români gr.- or. din districtul S. Sebeşului, ţinută la 8/20 şi 1?/21 Nov. în Sebeş. „Unde-i unul nu-i putere, Unde-s doi puterea cresce Principiul acesta se validiteaza astăzi cu o uluitoare forţă pe toate terenele, atât în şcoală, biserică cât şi în stat, pe terenul industriei, comerciului şi al agriculturei. Oamenii au înţeles prea bine cu deosebire în „secolul progreselor“ lipsa de asociare, lipsa de concentrare a forţelor, pentrucă s’a experiat că ceea ce unui om singur nu-i este posibil, sau îi este cel puţin greu, la 20—100 inşi se succede cu uşurinţă. Unde glasul individului trece, se perde fără nici un efect, — acolo glasul singuraticilor dar într’un corp concentraţi produce lucruri grandioase. Va sădică condiţiunea absolut indispensabilă pentru a putea duce astăzi o viaţă cum o cere timpul nostru — este organisarea indivizilor în societate. Dacă vom examina desvoltarea omenirei din celea mai îndepărtate timpuri până în 4ilele noastre, vom observa, că a trecut prin diferite stări, până ce ajunse la resultatul 4’lel°r noastre în cari trăim. Cu cât au fost mai mari succesele pe terenul cultural, cu atât mai tare s’a născut şi întărit dorul şi spiritul spre asociare. în mijlocul poporului nostru încă aflăm astfeliu de porniri nobile, doruri de asociare „de a pună umăr la umăr“ cu deosebire în timpul mai proaspet vedem că tot mai mult dă ascultare principiului „Unde-i unul nu i putere.“ Da, ne am frământat ziua Şi noaptea ca se aflăm căile şi mijloacele cari să ne asigure ajungerea idealelor prefipte de omenire, cultură, fericire şi bunăstare. Ne-am organisat în societăţi, deşi nu în împrejurări favorabile, am înfiinţat tovărăşii ca astfeliu aducând în o mai strînsâ legătură raportul dintre noi singuraticii să putem ţine pas cu alte popoare mai privilegiate de împrejurări. Dintre multele organisări ce le avem în sinul nostru, nu de mică importanţă sunt şi reuniuile noastre învăţătoresci, cari în cel mai elementar înţeles sunt istanţele unde se tracteaza direct despre cultura ţăranului român, sunt locurile acelea, unde se coadună aceia cari dela rădăcina trunchiului cultivă pomul. Flă dar prin două trei cuvinte însemnătatea de prima ordine, ce o au conferenţelenoastre învăţătoresci din reuniune. Ce sunt şi acestea dacă nu nisce tovărăşii pe terenul scălei, tot de oamenii şcălei cu scop ca înrîurîrea ei cu atât să fie mai aproape de desăvîrşire. Lumea scie, că noi formăm aşa numitele reuniuni districtuale, cari în fiecare an îşi ţin şedinţele în anumite centre ale noastre, şi precum scie, tot aşa datorinţă are ca să cară dela noi dare de seama, cum, ce facem, împlinimu-ne noi datorinţele făţă de causa şcolelor noastre, de viitoriul neamului românesc? Pe de altă parte merită ca lucrările din astfeliu de conferinţe să se ilustreze cât mai viu şi pentru întregi învăţătorimea năstră din Archidiecesă. Die Redactor! Nu m’aş pute număra între credincioşii D-voastre aderenţi, n’aş pute fi înşirat între sârguincioşii cetitori a iubitului organ al Archidiecesei noastre ce aveţi onoarea ar conduce, dar aş fi un uitat fiu al bisericei şi şcollei mele ortodoxe, — cari mă nutresc la sinurile lor de mamă, dacă un minut aş absta dela datorinţa mea de a nu mă schiţa în câteva trăsuri lucrările din conferinţele reuniunei noastre dela S. Sebeş, ţinute în zilele trecute. Cuvântul sincer al confratelui dela Măgin a făcut noul cunoscut prin colonele 4 caurului D-Vostru, spun sincer ne-a încălzit inimile mult — el a aflat răsunet în pepturile alor circa 80 de învăţători colegi. Să nu credeţi că esclusiv acestui apel îi ascunu meritul de a ne fi întrunit în aşa număr frumos, prin care reuniunea noastra e in stare de a-şi impune! Pentru prima şedinţă a fost destinată dina Sf. Archangeli. O parte mare din membrii, luă parte şi la serviţiul divin din frumoasa nostra biserică din apropierea scelei. Se îndreptă toţi spre locul şedinţelor — sculă — şi trecând pe sub poarta ei, ordinea şi arangiamântul, provocă stimă şi respect în inimile noastre. Salutările se succed din toate părţile, surprinşi de privirea feţelor pe cari nu le vădurăm de un an întreg. E dulce, plăcut, când ne vedem întruniţi 5—6 dascăli, dar apoi când ne concentrăm din trei tracte viguroase, toţi cu acelaşi doruri şi simţăminte, bucuria este nedescriptibilă. Suntem cu toţii în o sală mare a scelei. După ce strângerile de mână, îmbrăţişerile mai perd din focul lor, presidiul, părintele Murăşan, provoca cântarea, „chemărei duchului sânt“ în corpore. Se dă primul signal, primul accent din partea unui destoinic cântăreţ, şi ceialalţi îi urmea cu mâni îmbinate spre rugăciune, cu privirile ţintă spre ceriu, de unde tot darul şi tata bunătatea vine. Era solemn şi sânt momentul, când atâtea inimi setesa de adevăr întânată „vino şi te sălăşlueşte între noi“. Cântarea se sfârşesce, se perde şi ultimul acord pe aripa căruia gândurile noastre se înalţă cătră bunul părinte ceresc — şi învăţătorii se aşuză fiecare la un loc cu gravitate sărbătorască. „Sciinţa este putere“ răsună din graiul preşedintelui, or ceialalţi ascultă, căci este cuvântul de deschidere. In vorbirea sa ne spune, accentuază, că astăzi puterea braţului trebue să dispară dinaintea culturei şi a stiinţei, şi că acestea sunt numai potrivitele arme, cu cari putem conduce poporul nostru la luptă pentru existenţă. Cuvântul acesta fu primit cu aclamațiuni „să traesca“, declarându-se adunarea de deschisă. Urmeză la ordinea 4*ki constatarea membrilor, se cetește deci apelul și cu plăcere ni se spune presența alor preste 70 colegi. Urmeaza cetirea raportului comitetului central, al cassariului, bibliotecarului, cari se dau unei comisiuni de trei, care cu proxima şedinţă se ne aducă o referată asupra lor. La ordinea 4'le' s® pune acum lucrarea membrului” T. Popovici. „Cum are a se propune cu succes limba maternă în curs I. al scelei poporale". Autorul nefiind present se dă cetire din partea colegului Bota din Cetea. Trebue recunoscut, că lucrarea e făcută cu multă diliginţă, şi dacă nu a făcut totuşi succesul recerut în auditori, are să se esplice din causa, că n’a fost de faţă însuşi autorul spre a o ceti. La discuţie iau parte mai mulţi între cari: S. Roşu, Bota, Tătarul Roşu constată cu multă obiectivitate, că prea multă teorie a făcut act dl autor spunând reguli, principii, dar exemple nu ne aduce, şi noi cam tot după exemple însătoşem, căci ştim, că exemplele atrag. In acest sens vorbesce şi dnii Bota, Tătar, care atrage atenţia tuturora la lucrarea astor feliu de teme ca între expunerea părţilor teoretice să aducem şi exemple. Pe lângă acestea i se voteza mulţămită zelosului membru T. Popovici. Acum urmază disertaţia dlui C. Suciu: „Educaţiunea naţională, promovarea ei prin cântul poporal şi îndreptăţirea acestuia în scălele noastre“, lucrată cu multă îngrijire pe motive naţionale. Nu sunt die redactor, prietenul osanelor, dar ce e frumos îmi place şi e just ca să admit, când ajic că lucrarea aceasta e succesă atât ca formă cât şi ca cuprins, pentru ce disertantul a fost călduros felicitat. Apoi dacă mai adaugem şi aceea, că aceasta temă formază o actualitate nu putem zice decât că ea a fost binevenită. Cred, die Redactor, că cu proxima ocasie Vă voiu şi pute-o pune la disposiţie spre publicare în preţuitul D-vostre daru? de aceea mă mărginesc a aminti numai conclusul pe care dl Suciu îl recomandă spre primire şi anume „educând să educăm românesce“. El în fine părţii a II-a a lucrării sale pune înaintea adunării 2 întrebări spre discuţie la care adunarea îi răspunde favorabil. 1. învăţarea potrivitelor cântări poporale în scălele noastre, are vreo influenţă stricăcioasă asupra sentimentelor religioase-morale ale elevilor noştri? Adunarea: Nu! 2. învăţarea cântărilor poporale are vreo însemnătate la întărirea sentimentului naţional, la cultivarea iubirei de neam şi a solidarităţii în popor? Adunarea: Da! are! Aşadar urmază dlor Colegi — vece dl Suciu — ca să ne conformăm, să satisfacem postulatelor acestora pe terenul educaţiunei naţionale. (Va urma.) Diverse. Damele şi politica. Revista engleză „Wonan“ (femeia) a pus cetitorilor săi următoarea întrebare: Care rubrică din ziare intereseaza mai mult pe dame ? Respunsurile se înțelegeau in curs cu duiumul, şi din sumare 531 PARTEA SCIENTIFIC! SI LITERARA X ferxaTO.. (1802-1850.) (Urmare.) Lenau este un adevărat representant al poesiei pesimiste și — dacă voim să credem celor mai destoinici apreciatori ai lui — îl putem numi cel mai de frunte poet pesimist al germanilor. Causa e a se cauta în cea din urmă însuşire amintită, în radicalul subiectivism, trăind el într’un cerc îngust şi faurindu-şi idealele, cum firea cea bolnăviciosă i-o dicta. Tonul pesimist din poesiile lui Lenau e în general de un farmec atrăgător pănă în unele scene din „Faust“ și„Don Juan“, în care devine frivol și lasciv chiar. Ceea ce mai mult îl caracteriseza pe Lenau, este originalitatea lui. Arareori găsim în literatură un scriitor atât de independent ca Lenau, care se steie afară de orice influință a scriitorilor vechi sau contimporani. Lenau a fost un fiu al firei, cu care el deja de copil s’a îndrăgostit. Deja ca copil îi plăcea să rătăcescă prin codru și primavera să asculte și imiteze cântul filomelei, el toamna să asculte ore întregi tristul zuruit al frunzelor muribunde. Era un mare admirator al naturei, inima lui era cuprinsă de evlavie faţă de ea şi totuşi a neîndreptăţit-o în poesiile sale atât de des, privindu-o prin o falsă prismă, alcătuită de un bolnav sistem al nervilor. Formele de pe natură însă, şi astfel cum ni le presintă el, sunt admirabile şi este ceva de tot relativ, atârnă de la individualitatea fiecăruia, de a ne împăca sau nu cu ele. Las să urmeze aci scurtele aprebieri a unor literaţi germani asupra-i: Gustav Karpeles în „Allgemeine Geschichte der Litteratur, recunosce în Lenau pe poetul, îi impută însă lipsade obiectivitate şi în consecinţă individualitatea proprie ce o îmbracă în vestmintele poetice. „Poesia adevărată — f'ce Karpeles, — este nemuritoare, este atât de sublimă încât se ridică preste durerea şi suferinţele unei generaţiuni trecătoare, la care unui poet nu-i este ertat a se opri, plângând şi bocindu se împreună, ci, poetul trebue să privască din înălţimea sa la toate, el nici de moarte nu trebue să tremure, căci este pretinul zeilor. “ „Lenau însă ’şi a cântat propria durere cuprins de cele mai profunde patimi, ce au chinuit vre-o odată o inimă omenescâ; poesiile lui sunt lacrimi cristalisate în cele mai stralucitoare diamante şi nu sunt operele artei ale unui geniu sublim ce se ridică preste miseria omenescă. Lui îi lipsesce imaculata obiectivitate a disposiţiunei sufletesci; la el totul prea e profund omenesc şi prea puţin artistic.“ Cu toate aceste imputări însă, cam firesce fresce care cetitor în parte le admite, dar le justifică prin faptul, că sinceritatea ce respiră din tot versul îi turna mângăere în sufletul trecut prin asemenea lovituri, — cu toate aceste însă, Karpeles observă: „Ori cât de bolnavă ni s’ar părea poesia lui Lenau, nu se poate nega, că poesiile aceste ne ating cu mult mai tare, decât cele mai rotunjite opere ale artei. Suferinţa poetului pentru nesfârşita durere din viaţa pământească ne atrage cu o putere magică în cercurile în care el a trăit. Lenau este o „harfă a lui Aeolu, a cărei sunete jalnice ne cutremură inima şi ne-o umple de mistere. Furtuna morţii trece prin coardele acestei harfe şi atingându-le produce acorduri miraculoase“. (Va urma.)