Telegraful Roman, 1897 (Anul 45, nr. 1-142)

1897-10-16 / nr. 114

Nr. 114 Si­biiu­. Joi, 16/28 Octobre 1897. Anul XLI. ABONAMENTUL la „Td­. Rom.“ într’una cu suplementul „Foia Pedagogică.“ Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea ,,Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de doue ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rendul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Politică culturală. (*) Noţiunea e b­ona în Ungaria. In anuil trecut şi la începutul a­­nului acestuia a fost născocită de fiarele patriotice şi de atunci a format obiect predilect de discuţiune publică. Din gura miniştrilor şi din pena Zia­riştilor atuţim şi cetim nilnic lucruri multe despre aceasta temă. Şi ce e politica culturală în lu­mină ungurescă? Nimic altceva decât politica de maghiarizare în înţeles mai larg, sau cultivarea şi lăţirea limbei maghiare în înţelesul mai strict al cuvântului. Chestiunea e deci noua numai în formă, copilul ilegal există deja de mult şi îl cunoscem bine, acum a fost însă rebotezat şi a primit deja actualul ministru de culte, ca naş, numere stră­lucit: politică culturală. în fond înse tot copilul cel hîdos și rînjit rămâne, cel ce poftesce binele vecinului, cel­ ce per fas et nefas se octroeza vecinului ca un părăsit primejdios. Politica de magh­iarisare își are rădăcini istorice, ea este o evoluţie fi­­rescă a şovinismului fără semen, de care poporul maghiar este condus. Sun­tem deja de mult timp expuşi acestei politice şi îi simţim colţii veninoşi, ce se infig în corpul nostru naţional, în deosebi de la urgisita eră a lui Tisza Incóce. Ea şi aceasta politică a intrat sub cârmuirea şi ocrotirea actualului mi­nistru de culte într’o noua fază. Mi­nistrul şi-a spoit harapul ca să nu­­ cunoscem, i-a pus pe faţă masca­­ c­ultu­r­ei. S’a mai pomenit undeva o astfel de bătaie de joc la adresa noţiunei „cultură“ ? Mai există vre-un popor, ai cărui corifei să intervertăscă cu atâta lipsă de consciinţă ideala concepţie a progresului omenesc? Politică cultu­rală... A despoia pe un popor de limba sa, de drepturile individuale cu cari se nasce, de toate însuşirile lui tipice ; a-ţi făuri mijloacele de despoiare din chiar munca acelui popor, pe care îl lipsesci de cea mai sacră a lui avere, a înstrăina copii de mamele lor prin impunerea unei limbi străine de firea lui... acesta-i cultură, politică cul­turală! De, maghiarii sunt mari şi puter­nici astăz­i, vorbăreţul împărat al Ger­­maniei i-a ridicat în slavă în şirul po­­poarelor culte şi în contul verdictului împărătesc ei pot să interpreteze „cul­tura“ cum vor, pot s’o explice după măsura lor. Şi dacă astăz­i ne spun, că maghiarisarea este o chestiune cul­turală, ei îşi baseză absurditatea pe verdictul preaînalt. Cu adevărat, de la visita împărătascâ maghiarii tot mai îngâmfaţi devin, pretenţiile lor cresc, jurnalele cer tot mai mult maghiari­zarea, cer o politică culturală mai energică. Şi mic şi mare merg îm­preună unisono. Subalternii cer, pre­tind,­­ ministrul promite şi face. Poporul maghiar se poate bucura că în fruntea lui are un ministru de culte ca Wlassics. De mult nu a existat un ministru de culte, care să fi ţinut cont de dorinţele obştei maghiare, pre­cum o face Wlassics. El are talent pentru „politică culturală“. Primele lui ordine au fost date în scopul ma­­ghiarizării capitalei. Jurnalele au cerut eliminarea limbei germane din scólele elementare ale capitalei. Wlassics a sa­tisfăcut. Jurnalele au cerut maghiari-­­ sarea teatrelor, a orfeelor, a santantelor. Wlassics a ordonat. Jurnalele au pre­tins înmulţirea orelor din limba ma­ghiară la gimnasti Wlassics a dispus. Mai astă toamna le pică în minte jurnalelor, să împintene şi mai mult pe acest zelos împlinitor de dorinţe. Au pornit, să-i impute că nu se pricepe la politica culturală. Şi politică culturală nu face acela, care nu crează destule scule de stat în părţile locuite de na­ţionalităţi, care nu seie maghiarisa, care nu scie înmulţi nemul maghiar şi prin urmare nu este fidel aderent al ideii de stat unitar maghiar. Acesta era deci o provocare la adresa ministrului şi un program de muncă­­ culturală. S’au găsit însă alte foi, cari susţineau că politica cul­turală maghiară trebue să aibă o altă direcţie. Ministrul de culte să lase na­ţionalităţile în grija domnului, căci tot nu-i va succede maghiarizarea (sic!), ci să şi îndrepteze atenţia asupra massei poporului curat maghiar, care este de­stul de neglijiat şi are însuşi lipsă de şcole, fiarele aceste, între cari unele şi guvernamentale („Pesti Hirlap“, „Nemzet“) îşi aveau deci resenele lor. Erau deci doue tabere. Discuţia era înverşunată, fiecare îşi lăuda steagul politicei­­ culturale, fieşte care îşi îmbia marfa celuia ce avea să aleg­i, ministrului Wlassics. Și ce credeți, că a ales Wlassics? O, el e diplomat, cu obștea nu voesce să se strice, — el și-a ales amendoaue căile. In ședința parlamentului din 26 Faur, Wlassics s’a ocupat de chestiunea aceasta și a declarat următoarele: „Eu cred, că în chestiunea impor­tantă safevată de foile noastre, d­r­e­p­­tatea e în mijloc. Nu este îngă­duit, ca pe una sau pe alta dintre aceste doue direcţii să se pună mai mare preţ. Trebue însă să pur­cedem paralel“. Ceea­ ce voesce să însemneze: Mă voiu îngriji eu de crearea şcualelor de stat, pentru a maghiariza naționalită­țile, însă nici de întărirea elementului maghiar în massa maghiară n’o să uit. Şi ministrul s’a ţinut cuvântul, înaintea noastra avem o foaie oficioasa. Intr’un număr recent ministrul Wlassics îşi dă socoteala despre activitatea sa. Raporteaza despre cele ce a făcut şi despre cele ce va face, conform făgă­duinţei din 26 Faur a. c. Raportul acesta are înainte de toate meritul, că ne dumeresce pe deplin asupra pro­gramului de muncă a ministrului. Etă vre-o câteva pasaje: „Punctul de culminaţiune a politicei paralele culturale ce o portă ministrul Wlassics, este acela, că din punct de vedere al politicei de naţionalităţi şi de instrucţiune este inevitabil necesar, ca în regiunile locuite de naţionalităţi se se înfiinţeze scole de stat în număr corespunselor şi ca cu prilegiul or­­ganizării scatelor de stat să se aibă în vedere, raporturile etnografice ale ţării, stabilindu-se anumite zone. „In prima linie trebue considerat punc­tul de vedere al apărării (védelmi szempont), adecă să se înfiinţeze şcole de stat acolo, unde elementul maghiar este în minoritate şi lipsit de şcollă şi este ameninţat de forţa­­ contopitoare a naţionalităţilor. „In a doua linie trebue avute în ve­dere acele comune, unde minoritatea naţio­nalităţilor stă în faţa majorităţii maghiare; în aceste deci se poate spera la sigur, că şcola de stat poate avea influenţă binefacetoare asupra cresterii naţionalităţii. . .. Aceste doue deci ar fi căile poli-­­ticei „culturale“. O cale defensivă , alta ofensivă. Ministrul îşi restrânge deocamdată activitatea la o politică mai îngustă, însă practică, voesce să pornesca maghiarizarea în locuri, unde elementele naţionalităţilor sunt mai espuse, mai lipsite de putere de existenţă, fiind în disparentă minoritate. Lupta de magh­iarizare în sine e necinstită. Dată însă între astfel de condiţii, cu forme atât de neegale, lupta puterii oficioase împreunată cu prepon­­deranţa numerică în contra unei masse disparent de mică, — este şi mai lip­sită de cinste. Intenţiile lor sunt mes­chine. Gradat vor să-şi sature poftele. După ce vor fi contopit aceste comune,­­unde naţionalităţile sunt în minoritate mică vor păşi mai departe şi vor clădi scăle de stat în regiuni locuite numai de naţionalităţi. Planul e cu sistem şi or­­ganisatorii planului sunt înd­u­jiţi la nebunie de fiitoarele succese. Eră ce se cjice într’un loc din amintitul raport oficios. „ Toate aceste ne silesc a spera, că o procedură is­teţă şi circumspectă ne va face posibil a cuceri teren pe seama creşterei naţionale maghiare chiar şi în cercuri locuite mimai de naţiona­lităţi. “­­ Astfel stăm astăzi • Duşmănie ni s’a declarat pe faţă sculelor noastre. Maghiarisarea s’a proclamat oficios. Ministrul de culte îşi comunică friră nici un scrupul planul seu de nimi­cire a naţionalităţilor. Lucrarea s’a început’o deja Tot raportul oficios ne dă amănunte. Ni se spune, că în Transilvania şi în co­mitatele de dincole de Tisza şi din giurul Murăşului sunt cu totul 392 de­­ comune, unde maghiarii sunt în o minoritate de sub 300 de suflete. In acestea ministrul a înfiinţat până acum 154 de şcăle de stat. Pe acelaş teritoriu se află 343 co­mune, unde naţionalităţile sunt în disparentă minoritate. Aici s’au în­fiinţat 122 şcăle de stat, cu destinaţia specială de a maghiariza. Wlassics promite solemn, că şi in comunele restante va dispune clădirea scălelor, astfel, ca programul nimic să nu sufere şi pentru ca politica lui cul­turală cât mai în grabă să-şi dovedească fructele. Şi ministrul Wlassics e ener­gie şi îi credem, că-­şi va ţine promisia. Aceasta i deci politica lor culturală. Dacă ei pe faţă lucră şi nu mai au nici atâta respect de naţionalităţi, încât să-şi ascundă cărţile, cu cari îşi jucă jocul fals, — e bine ca să luăm act despre acest joc al lor. Ceea­ ce în prima linie avem de făcut este, ca să ne dăm seama de si­tuaţia în care ne împinge procedura lor. Cunoscerea răului este prima condiţia, pentru a te putea gândi la apărare împotriva acestui rău. Am ve- zut unde culminezi răul, care e par­tea, ce ei vor să ne-o atace. Vreau să ne ieie parcelele mici şi isolate mai întâiu, şi după aceea să puie mâna pe jugăr. Datorinţa noastră e deci, să ne apărăm şi îngrădim aceste parcele. Cei chiemaţi să fie cu ochii în patru. Autonomia catolică. „Alkotmány“ de Marţi, scrie ca Duminecă şi Luni, comi­­siunea pregatitoare a conferenţei episcopesci a pertractat un elaborat al comisiunei acele­iaşi conferenţe, statutare din episcopul-cardi­­nal Schlauch, şi din episcopii bar. Hornig, Steiner şi Ivankovits, în care se preciseza poziţia episcopatului catolic în chestiun­ea autonomiei regnicolare şi încheia astfel: „La conferenţă a participat şi metro­politul gr.-cat. din Blaj Vidtor Mihályi, şi asta împregiurare ne permite a presupune, că prelaţii gr.-catolici, în congresul autonomie vor observa o ţinută mai conciliantă, ceea­ ce ar influinţă în mod îmbucurător înaintarea afacerilor auto­nomiei“. I­ar deputatul rutean din Krasznahorka­­vâralja, Hodinka Mihály, într’o corespondenţă lungă reprodusă după „Kelet“ tot de acelaşi „Alkotm­ăny“, îşi pune întrebarea că: „Tre­bue să luăm noi greco-catolicii posiţie, dacă Valachii bisericei noastre nu se vor presenta la organisare ?“, la care tot el răspunde: „Pă­rerea mea este: eo ipso îi representăm noi pe ei, când representăm tot a­­ceeaşi biserică“. Congresul naţional-bisericesc. Şedinţa VIII. J­ori, 9/21 Oct. President I. P. S. Sa metropolitul Miron Romanul. Şedinţa se deschide la orele 9 a. m. Notarul Ioan Sârbu ceteste pro­tocolul şedinţei de omi, care se au­tentică. Presidiul presenteză verdictul si­nodului episcopesc în chestiunea archi­­mandritului vicariu episcopesc din Ora­dea-mare, Iosif Goldiş. (Acest verdict s’a publicat în unul din numerii no­ştri trecuţi.) La dorinţa deputaţilor, verdictul acesta se cetesce, apoi se predă comi­siei verificatore. Excelenţa Sa metropolitul predă presidiul Preasânţiei Sale dlui episcop Meţianu. La ordinea Zilei comisia financiară. Referentul, domnul Dr. N. Oncu ra­porteaza asupra raportului cons. metr., prin care se substerne „Regulamentul pentru administrarea afacerilor epitro­­pesci în metropolis. Referentul comisiei cetesce toate actele privitoare la chestiunea acestui Regulament și constată, că comisia a elaborat un regulament nou pe basa regulamentului presentat decons. metr.; — pe comisie — dice referentul — a îndemnat-o la acesta principiul auto­nomist: regulamentul consistoriului a­­decă ar avea tendenţe centralisatere, pe când cel al comisiei, deşi în fond nu se deosebesce de al cons., urmă­resce tendenţe descentralisatore. Comisia propune, în chestiunea regulamentului despre administrarea afacerilor epitropesci în întrega metro­­polie, înaintat aici cu raportul cons.

Next