Telegraful Roman, 1897 (Anul 45, nr. 1-142)

1897-11-27 / nr. 131

Anul XLI. Nr. 13L Sibiiu, Joi, 27 Novembre (9 Decembre) 1897. ABONAMENTUL la „Td. Rom.“ într’una cu suplementul „Foia Pedagogică“ Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 3 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 3 fl., 3 luni 3 fl. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de donă ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fie-care publicare. Magiarisarea comunelor. In şedinţa de Luni a parlamentului nostru s’a desbătut proiectul de lege pentru magiarisarea numelor comunelor. Sunt anumite chestiuni, cari adună în o singură tabără toate partidele din parlamentul nostru. De câte ori vorba e de idea de stat unguresc, toate partidele din parlamentul țarei noastre sunt la un gând și la o acțiune. Patriotismul ungurilor atâta e de potenţat, încât la asemene ocasiuni oposiţiunea se pune în frunte, licitază fiecare, voind a fi mai radical. In caşul cu magiarisarea numelor comunelor guvernul, care a presentat proiectul de lege, apare în vestmântul moderatului, şi lucrurile astfel sunt arangiate, încât oposiţiunea trebue să vină şi să acuse pe guvern, că nu e destul de radical. Privirile nostre au fost îndreptate asupra ţinutei deputaţilor saşilor, cari au primit mandat de la alegători să vorbescă şi să voteze în contra proiectului. Adunările de popor arangiate de saşi s’au exprimat destul de clar în meritul acestui proiect de lege. In adunarea de popor ţinută aici în Sibiiu oratoruljilei de atunci preotul din Cristian Konnerth a combătut întreg proiectul, şi a caracterisat de tot potrivit tendenţa guvernului, când a susţinut, că acel proiect atât de periculos este, încât dacă chiar şi titlul din el ar rămână numai votat, pentru tendenţele guvernului şi pentru punerea în lucrare a aceleia şi acel titlu e de ajuns. Saşii din ţara Bârsei au fost şi mai resoluţi, ei au declarat, că dacă proiectul se va primi, atunci deputaţii lor să părăsască partida guvernamentală, înainte de a veni proiectul in desbaterea parlamentului, deputaţii saşi au ţinut conferenţă, în care au cerut de la guvern unele concesiuni. Concesiunile aceste se reduc la posibilitatea de a se folosi pe lângă numirea oficială magiară în parantesă şi numirea germană a comunei, şi aceasta în documentele publice şcolare, cum sunt testimoniele şcolare. Mulţămiţi cu aceasta concesiune deputaţii saşi au votat pentru primirea proiectului, şi astfel nu şi-au dat consensul nu numai la titlul, care pentru adunarea din Sibiiu în sine era pericol, ci şi pentru celelalte disposiţiuni din proiect, cari sunt numai începutul unui mare plan de pericole şi de persecuţiuni pentru naţionalităţile din patria noistră. In conferenţa partidei guvernamentale pentru puţinele concesiuni cerute de saşi a vorbit şi fostul ministru Bethlen, care representă cercul Hermanului. Ministrul de interne s’a învoit cu acele concesiuni, e vorbă însă că parlamentul nu le va primi, şi astfel in Saşii au ajutat cu voturile lor votarea acestui periculos proiect de lege. Mai comic e lucrul, că partida guvernamentală a dat deputaţilor saşi permisiunea să voteze contra proiectului de lege, de care permisiune numai 5 au făcut un. La comicul acesta al ţinutei deputaţilor saşi ne vine să facem amintire de notabilităţile ţăranilor ruşi, cari , voind să facă revoluţiune, au trimis la Ţarul o deputaţiune spre a li se da voie la acesta. O asemene revoluţiune permisă a fost şi farsa deputaţilor saşi. In asemene lumină, adunările de popor inscenate nu mai au nici o valoare morală, ci tot lucrul se reduce la o comedie arangiată de oameni neserioşi, cari nu au avut curagiul să tragă consecvenţele nici pănă acolo, ca deputaţii lor să facă cel puţin în acest cas o oposiţiune seriosă, căci vorbă numai de manifestare a putut fi. Noi naţionalităţile avem datorinţa să ne manifestăm nemulţămirea faţă şi cu acest proiect de lege, care e o zală din lanţul cel mare cu care tot mai tare ne strânge hegemonia, dată acuma în mânile magiarilor. Dacă vorba e ca manifestarea aceasta să o facă în parlament, cei ce au ajuns să aibă loc acolo, atunci ea să fie serioasa și demija. In interesul progresului. Cluj, 1 Decembre 1897 n. Am marcat într’un articol precedent*) posiţia, ce o ocupă în organismul românismului tagma preoţască şi stările nefavorabile unui avânt de desvoltare, la care ar trebui să ajungă chiar în urma tradiţiunilor istorice legate de fiinţa acestei corporaţiuni, odinioara singură luptatoare credincioasa pentru drepturile poporului, or astăzi continuatoarea muncei nobile eremite dela descălecarea coloniştilor şi ocuparea acestor plaiuri. E munca cea mai sublimă : întărirea părţii spirituale şi morale a creştinului în lupta, ce o portă contra elementelor protivnice. Firesce, că acesta-i este posibil, fiind în contact continuu cu poporul, înţeleg clerul dela sate. Fiecare tagmă în societatea omenescă ’şi are normată sfera activităţii şi pentru susţinerea aceleia ’şi acultă materialul combustibil pentru toate împregiurările, or pentru combaterea adversarilor are diferite mijloace. O privire, nu numai în societatea omenescă, dar în lumea tuturor ființelor organice, ne dă dovadă vie despre aceasta. O falangă puternică îţi stă în cale ori decâte ori ai căuta să schimbi mersul natural, sau să răpesci aceea ce nu-ţi compete, ori în fine să subminezi solul priincios desvoltărei societăţii respective. Instituţiile bisericei ordoxe orientale române asigură pe deplin mersul normal al afacerilor, prescriind fiecărui membru datorinţele şi drepturile. Justiţia încă e prevăzută pentru toate caşurile, aşa că e un hiperzel sau un semn de anarchie a face din toate mărunţişurile administrative chestie „publică“. Observăm, că un preot îşi cere taxa de înmormântare pentru un creştin , sub cuvânt, că preotul s-a tocmit cu el, debitoriul placă jalba la redacţie, care din incidentul acesta croesce firma: „Cine e causa, că poporul slăbesce în *) Vedi Nr. 117 a. c. credinţă?“ — şi răspunde: preotul**). Caşuri de acestea nenumărate. In feliul acesta s’a pus basă scólei pentru ponegrirea clerului român ortodox, pentru că corespondenţii mai toţi anonimii, cari n’au cutezat să ia responsabilitatea afirmaţiunilor, au fost ocrotiţi de dnii dela redacţia ,,Tribunei poporului“. Ei bine, dnii mei, ce însemneza apariţia, că astăzi numai sciţi ce să începeţi cu corespondenţele, cari Vă sosesc „en masse“, alta, decât, că şcola întemeiată Vă aduce rudele sale? Recunosc buna intenţiune a DV., dar aş dori, ca cât mai rar să faceţi întrebuinţare de corespondenţe anonime în astfeliu de cause. Aveţi dreptul a combate răul, asta e o datorinţă morală impusă fiecărui om, dar hiperzelul în orice direcţiune e stricăcios. Sper însă, că viitoriul mă va face să îmi schimb părerile şi astfel nu numai cu buzele, ci din inimă să resune cuvântul pace, căci nu câştigarea popularităţii cu orice preţ are să fie prima chemare a pressei, ci propagarea bunei armonii şi îndemn spre bune lucruri. Dar să revin la apreciarea factorilor decisivi în avântul cultural, ce ar fi să-l ia poporul, ţăranul român. Intre aceşti factori am pus în primul rând pe preotul român, care petrece pe creştinul său de la logan pănă la mormânt, a cărui casă e un asil pentru toţi cei ce doresc sfaturi în complicaţiile vieţei etnice. Tot aşa de importantă e chemarea învăţătorimei noastre, pe care o pun deopotrivă cu a preoţimei. E de prisos să mai perd trase cu rolul învăţătorilor. Rasa culturei generale şi naţionale e depusă în mânile acestor pioneri ai naţiunei, şi resultatele activităţii unui învăţător ca şi a unui preot harnic se cunosc într’o generaţie întregit de oameni. Cine călătoresce şi studiază puţin situaţia comunelor noastre va afla, că totdeauna înflorirea acelora e a se datori cutărui preot sau învăţător-apostol al neamului său. Şi inima ţi se umple de bucurie văcând ce pot presta un singur său doi fruntaşi dornici de progresul conaţionalilor şi răpiţi de entusiasmul necesar pentru înălţarea steagului cultural. în anii ultimi poziţia materială a învăţătorilor s’a mai îmbunătăţit încâtva şi pe coi ce merge se observă îmbunătăţiri. Rămâne să se facă ceva pentru asigurarea materială a preoţimei şi sprijinirea celor ce se dedică pe cariera aceasta. În general în privinţa aceasta nu ne putem lăuda şi urmarea e, că preoţi calificaţi pe deplin sunt constrânşi a-şi îngropa schiţa adunată cu multă ostenealâ, luptându-se cu existenţa de pe o zi pe alta. Poporul dela sate rămâne înapoiat în desvoltarea sa culturală câtă vreme nu vom da atenţiunea cuvenită clasei preoţesci şi învăţătoresci. în mânile acestora e depusă speranţa noastră, ei sunt aluatul chemat a da o espansiune cât mai bogată nobilelor calităţi ale ţăranului român, cari astăzi stau ca şi într’un boboc florile lipsite de raze îmbelşugate de lumină şi căldură. **) Verii Nrul 198 (de Duminecă) al „Trib. pop“. Şi durerea e mare, când trebue să constatezi, că pănă acum suntem înapoiaţi binişor nu numai din vina altora, ci şi din a nostra. In zadar vom cânta în gazete ţăranului despre interesele triplei alianţe şi alte mirozenii, cu cari încă nu l’am educat de loc, ci să-i presentem articlii cât mai apropiaţi de sfera ocupaţiunilor sale, pledând cu toata hotărîrea pentru reformele necesare în sistemul agriculturei, industriei şi îndemnându-l la îmbrăţişarea meseriilor şi comerciului. O cfic acesta mai ales pentru foi caotidiane cu numeri de duminecă separaţi cari dând astfel o lectură potrivită poporului vor fi ferite a’l duce pe povârnişul anarchiei, ceea ce se întâmplă prin publicarea productelor unor intriganţi şi calomniatori. Ca prima problemă s’ar impune o agitaţiune întinsă pentru sprijinirea acestor doue branşe, a preoţimei şi învăţătorimei, pentru ca succesele culturale să fie din ce în ce mai pipăibile. Eră unde s’ar da ocasiune societăţilor culturale ale fraţilor noştri să se validiteze, am vedea un nobil avânt din letargia spirituală, în care gemem, fiii români îmbrăţişând toate ramurile de ocupaţii şi nelăsând ca alţii să ne cuprindă tot terenul de sub picioare. Dacă nu ui permis să ne ridicăm acolo, unde libertatea desvoltărei — dacă am avea-o — ne-ar duce, să ne silim cel puţin să ţinem pas cu străinii, în prima linie să nu uităm, că edificiului cultural trebue să-i punem basa în popor şi la asta e chemat învăţătorul şi preotul. Să le dăm deci tot sprijinul. Nicolau Vătăşan. Scrisoare din Bucuresci. Sigur, că cetitorii „Telegrafului Român* nu sunt străini de proiectul de lege al generalului Berendei, ministrul de răsboiu, prin care interzice străinilor — şi deci evreilor — de a mai face parte din armata română. Firesce, că acest proiect de lege, a fost primit cu satisfacţie de întreaga ţară, a nemulţămit însă pe ovrei, cari oriunde numai interesul îl caută, nu dragostea de ţară îi face de a cere înrolarea în armată, ci faptul că făcând armată, cu mai multă cutezanţă ar putea cere drepturi politice. De aci o agitaţie în ţară; de aci adunări publice prin oraşele din Moldova, unde ovrei sunt atot stăpânitori; o sumă de înjuri şi calomnii la adresa acestei ţâri, unde ei află o ospitalitate fără margini; ameninţări chiar cu intervenţii străinătăţii. Toate aceste ale lor demersuri au fost primite de Români cu un profund sentiment de indignare, mai ales că în sprijinul ovreilor s’a pus deputatul Vasile Kogălnicanu, fiul marelui patriot român, care de astădată a dat de smintală proverbul român „din stejar, stejar răsare“. — E josnic pentru un asemenea om aşi vinde convingerile şi fala numelui său, banilor ovreesci! * * * Pentru ziua de eri 16 c. Asociaţiunea ovreilor din România, conchemase o mare adunare publică în sala „Dacia“ pentru a vota un protest, care să se inmanueze preşedinţilor corpurilor legiuitoare. De data asta lucrurile au luat o altă faţă: studenţii universitari într’o prealabilă întrunire hotăresc a cere discuţie contradictorie şi delega chiar