Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)

1898-11-28 / nr. 131

Nr. 131 Sibiiu, Sâmbătă 28. Novembre v. (10 Decembre n.) 1898. Anul XLII TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., fi luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., fi luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea ,,Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de doue ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Nr. 262 Metr. Cercutariu Consistoarelor eparchiale, şi tuturor de­putaţilor congresuali Prin trecerea la cele eterne a ve­neratului şi acum mult gelitului părinte, arch­iepiscop şi metropolit Miron Ro­manul, scaunul archiepiscopesc-metro­­politan devenind vacant, consistoriul metropoliei noastre, a dispus la bun temp, să se efectuască cele, cari în sensul­­-lui 155 din statutul organic trebue să prem­ergă, în scopul întregi­rii scaunului vacant, și a ficsat termi­­nul întrunirii congresului electoral, în conformitate cu disposițiunea § lui 156, combinat cu §­l 151 al statutului or­ganic. Terminate acum toate preparativele pentru întrunirea congresului electoral, convoc adunarea prealabilă a membrilor congresului la biserica parochială din ce­tatea Sibiiu, pe Mercuri, în 16­28 De­­cemvre a. c., la orele 3 după ame^A^i, el însuşi congresul naţional-bisericesc extraordinariu al provinciei noastre me­tropolitane, pentru alegerea metropo­­litului, pe cjiua următorii, Joi, în 17/29 Decemvre, a. c. la orele 9 înainte de amâcrări, în care 4­ după terminarea ritualelor bisericesci va urma numai­decât deschiderea congresului și se vor începe lucrările congresuale conform prescriptelor §-lui 157, p. 2, din sta­tutul organic. Dat în reşedinţa archie­pisco­­pesco-metropolitana, în Sibiiu, la 21 Noemvre (3 Decemvre), 1898. Presidiul consistoriului metropolitan loan Ileţianu m. p., episcop. De luni de 4ile este întrunit par­lamentul nostru în sesiunea de tomnă, şi din desbaterile de până acuma nici cu atâta nu s’a ales guvernul, ca se fixeze o ordine de 4'­Douezeci de 4de ne mai despart de începerea unui an nou, și guvernul nostru încă nu are votat buget pentru anul 1899. Oposițiunea nu cedezâ, ea voesce cu ori-ce preț se stoarca demisiunea ac­tualului ministru-president, despre care susţine că a condus alegerile dietale în modul cel mai violent, şi a protegjat corupţiunea în mod ne­mai­pomenit. Obstrucţiunea de până acuma a împedecat pe guvern de a vota bud­getul prin dietă, şi proiectele privitoare la r­egularea referinţelor cu cealaltă parte a monarchiei, cu Austria. Dela 1 Ianuarie 1899 încolo a încetat regimul constituțional în Unga­ria, și dacă actualul guvern voesce să mai rămână la putere, trebue să re­curgă la măsuri estraordinare. Măsurile estraordinare se contem­­pleaza prin o autorizare, care se va da ministrului. In sensul acelei autorisări, ministeriul actual are putere pe întrega durata anului 1899 de a guverna după bunul seu plac. De aici acuma noua amărăciune între deputaţii din dieta ţerei. Partida liberală în faţa obstruc­­ţiunei voiesce să iee măsurile cele mai radicale. In şedinţa clubului liberal bătrâ­nul Tisza a presentat un proiect de lege căruia s’a dat numirea Lex-Tisza. Prin proiectul acesta se dă guver­nului autorizarea de a guverna în anul 1899 şi fără concursul parlamentului. Altcum proiectul e numai din doi paragrafi, și este de următorul cuprins : §. 1. Se dă guvernului autoriza­rea, ca în cazul, când până la 31 Decembre, 1899, nu ar deveni lege proiectul despre purtarea sarcinilor publice și despre erogatele de stat, pen­tru acoperirea acelora în cele 3 luni de la început ale anului 1899 să con­ducă afacerile de lipsă în interesul economiei statului după normele din acel proiect. Se dă guvernului mai departe au­torizarea, ca în cazul, când proiectele pactului dualistic între cele 2 guverne ale monarchiei austro-ungare, până la 31 Decembre 1898, nu ar deveni lege, să se susţină starea actuală, pe lângă asigurarea reciprocităţii intre ambele părţi. Acesta este lucrul principal în legea Tisza, căci §. 2 dispune, ca dacă in decursul anului 1899 se vor vota în regulă acele proiecte de legi, atunci inceteza starea escepţională. La aceste măsuri extreme a ajuns partida liberală, spre a frânge ţinuta oposiţiunei , şi spre a nu crea un pre­­şedinte periculos, în motivarea acelui proiect se accentueza împregiurarea, că majoritatea parlamentului ar fi vo­tat proiectele guvernului, cari au şi fost pertractate in comisiuni, n’au ajuns înse să le voteze din causa obstrucţi­­unei observate de cătră minoritate. Lupta între minoritate şi majoritate în fel­ul acesta însă nu mulţumeşte pe cei mai capabili bărbaţi din partida guver­namentală, de aceea o parte însemnată a deputaţilor guvernamentali, au eşit din partida liberală. Ca descompunerea să fie şi mai mare, şi-a dat dimisiunea şi ministrul pentru Croaţia, Iosipovich. Chaosul a ajuns înse la culme, când şi-a dat dimisiunea presidentul dietei Szilágyi, unicul bărbat, a cărui autoritate mai făcea posibile desbate­rile parlamentare în aceste cile de ge­nerală confesiune. Siiarele guvernamentale susţin ca positivă scrrea, că guvernul actual nici­odată nu a avut încrederea coroanei în aşa mare măsură, cum o are acum; de aceea guvernul Bánffy va rămânea, spre a nu se da ocasiunea, ca minoritatea să trântască un guvern care are încre­derea coroanei. Presa oposiţională crede, că „z­ilele ministrului Bánffy sunt numărate, mai ales după ce cele mai de valoare ele­mente liberale, în frunte cu fostul mi­nistru de culte Csáky şi cu fraţii An­­drássy, au eşit din partida liberală, şi nu voesc să dea mâna la nimicirea con­­stituţiunei. ţhiarele din Viena aduc eventu­ala cădere a guvernului Bánffy în legătură cu retragerea lui Silagyi dela presidenţia dietei, deorece între înpre­­jurările actuale cel mai puternic stâlp al guvernului a fost presidentul came­rei, Desideriu Szilágyi. Așa stau azi ei între sine, între sine. Se certá ei între sine, părinții pa­triei, deputații parlamentului nostru, cari au chemarea de a face legi bune pentru fericirea popoarelor. Se certá între sine, căci vorba e cine să fie la putere, și de putere nu bucuros se desparte nici chiar guvernul actual. FOITA. Cercarea. — Iţi mulțumesc frumos, dragă amice, pentru delicatele rose! Sunt mai mai fru­­moase ca cele de deunărji* îmi plac rosele astea la „trance“ cu ținuta lor regască. Una îmi voi pune-o în cingatare, or celelalte vor împodobi vasul acela. Și acum, dragă Paul, apropie-te cu scaunul aici lângă cămin și fă-te comod. Ce noutăți mai știi ? — Cea mai recentă este­­ că amicul Helmer s’a logodit. —* Asta am avit-o deja. Și ce încă? — Dacă îmi permiți, să ne oprim puțin la asta. Las’ să zăbovim la acest fericit mu­ritor. — Ei, apoi dacă chiar trebue, zăbovește d-ta. Dar mi-e tare teamă. D-ta vreai să folosesci pe acest fericit de punte la absurdita­tea, în care te întrerupsesem deunăzi. Ha­lul, în care se află mustața d-tale, mă întă­­resce în bănuiala mea. — Și ’ntr’adever să me fi tradat în­­tr’atâta ? — Pe semne. Una și bună. D-ta vreai să mă pețești. — Așa să fie. — Și eu te-aș sfătui să nu faci una ca asta, că n’aș putea accepta. — De ce nu ? — Din mai multe motive. Pro primo: fiind­că nu vreau să causez dauna la o mul­țime de negustori cinstiți. — Prin aceea, că Te măriți? — Nu, ci prin aceea, că Te însori. Fiind­că din prima zi a căsătoriei, ai în­ceta de a mai cumpăra dela grădinar flori pe seama mea; socoteala d-tale la croitor ar scădea anual dela 2000 la vre­ o 300 franci or frizerul, care’ți încrețesce părul acuma în fiecare 4b de sigur încă ar îndura o per­­dere. . . . — D-ta iai în glumă lucruri, ce mi zac atât de mult la inimă! — Ai dreptate, e urât din partea mi. Să vorbim dar serios. Așa­dar pe șleau . Eu consider căsătoria în genere de o proce­dură socială de soiul cel mai riscat. Recu­nosc că o ființă de sensul femenin, dându-i-se prima oră ocasie, cu greu se poate reţină. Peste acesta „primă oră“ însă, eu am tre­cut ! Când m’am măritat, eram de 24 ani; prin urmare afară de părinţii mei, îmi ste­­teau la spate încă şăse provocători, adecă cei şăse ani, câţi îi aveam peste optsprezece. Fie­care verigă de atari ani, este în viaţa unei fete un tiran chinuitor, fiecare învârte câte un biciu, şi o sileşte tot mai insistent de a păşi pe arena a cărei sfârşit e căsătoria. Şi-apoi să se mai mire careva, când fiinţa cea îngrozită se aruncă cu recunoştinţă în braţele primului bărbat cu un profil de dar-demne şi cu ma­nieri bune, care i-a dat sucursul la grand prise? Cam aşa ajunsei şi eu la limanul conjugal. Eu nu trăiau cu bărbatul meu nici în fericire, nici în nefericire , dar am ajuns la ce am voit, eram­­ măritată. Bărbatul meu a fost un om brav, numai nu ne înţelegeam unul pe altul; adecă, eu îl înţelesei prea bine, căci după cele şase săptămâni dintâi îl ştiam pe de rost. Nu-i aflai alt cusur, decât că era sec, fără spirit, şi aşa am fi putut trăi încă decenii, deşi nu contopiţi, dar cel puţin lângă­olaltă. Cortea însă a hotârit altcum ; după o căsătorie de cinci ani devenit văduvă. Şi acum se mai încerc încă a doua oră acest hazard cutezat? De ce? Posiția mea so­cială n’o mai pretinde. Titlul de damă îl am deja, mă bucur de respectul tuturor, şi dacă învit la vr’un diner, vin toți şi toate, chiar şi dacă invitarea emanăză numai dela o femee singură, şi cu toate că după masă, ţigările sunt oferite din partea unui lacheu în locul domnului de casă. Eu mi-am alcătuit destul de comod viața de femee independentă. ţ­ La cetesc, scriu, sau brodez, fac vizite, sau mă preum­­blu cu trăsura, soara mă duc la teatru, sau primesc pe scumpii mei amici, cari îmi alun­gă plăcut timpul. — Ei, apoi dacă până acum nu ne-am urât unul cu altul, desigur nici în căsătorie nu va fi altcum. — Așa-­ți place a crede? Nu urmăză că trebue să fie tocmai așa ! Ba chiar Dta ai lipsă de a te resgândi. Acum de pildă te duci la clubul Dtale ; de diminăța până sea va convii cu tot feliul de oameni, or când vii la mine, ai un sac plin de noutăți. Căsătorit îuse tot acasă ai bungini, ai perde isvoarele­­de aprovisionare, şi n’ai sei să îmi poves­teşti alte noutăți, decât cele ce apar în 4are, pe cari însă şi eu le-aşi putea ceti. De­­altcum asta’i numai un scrupul dea doua mână, înainte de toate a’și dori inse să sciu, de ce vreai să me iai de soție? — Curioasa întrebare! Fiindcă Te iu­besc.“ — O știi positiv? Nu te ’nșeli în sen­timentele­­tale? Dacă nu mă ’nșel, îmi pare că anul trecut ai trebuit să alungi trei servitori, din causa că n’ai fost mulțumit cu gospodăria lor. Aici însă ai afla o locuinţă curăţită in fiecare zi cu îngrijire, şi cu un unghieţ comod lângă căminul totdeuna în­­călzit egal. Nu cumva se atrag astea mai mult? Din senatul României. Dorind noi ca în chestia rentei bisericei din Braşov-Scheiu să redăm cât se poate mai complet desbaterea ce a avut loc Lunia tre­cută în Senatul României, în urma interpe­lării dl­ui T. Maiorescu, am aşteptat apariţia răspunsului d-lui D. Sturdza, care ar fi tre­buit să apară în cel mai apropiat număr al ziarelor din capitala română, după şedinţă. Dar n’am ajuns la el nici azi. Sâmbătă di­­minaţa, când încheiem fota ! In­­­iarele oposiţionale nu l’am putut afla, decât în mici frânturi, (căci în Româ­nia dutele unui partid nu publică vorbirile oratorilor din partidul contrar, ci numai le „combat“, fără a le fi presintat cetitorilor), iar „Voinţa Naţională“ care trebue se-1 pu­blice, ne a adus în numărul de Mercuri, pri­mit de noi Joi, numai cele trei documente pe care dl D. Sturdza le-a cetit în firul vor­birii sale, promiţând pe mâne discursul. In numerul de Joi, primit aici Vineri, spune că din cauza unui „incident în tipografie" n’a putut da nici a­ji vorbirea, până ia ră mâne. In numerul său de Vineri, pe care-1 vom primi azi, dera-dera vom afla discursu complet. Pănă atunci lăsăm să urmeze cele trei acte produse şi cetite de dl prim-ministru Sturdza în firul vorbirii, vom publica apoi, vorbirea însăşi, precum și pe a dlui T. Maio­rescu, pe care asemenea n’am văzut’o nici până adi publicată complet, dar sperăm că va urma.

Next