Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)

1898-01-15 / nr. 6

Anul XL­I Nr. 6 Si­bi­­u, Joi, 15/27 Taimarin­, 1898. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rendul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie-care publicare. Nr. 8820 B. CONCURS. Prin acesta se publică concurs pentru un stipendiu de cinci sute (500) floreni din ajutorul de stat al bisericei noastre din archidiecesa Transilvaniei, destinat pentru cualificarea mai înaltă a clericilor absoluţi din archidiecesă la o facultate filosofică. Aspiranţii la acest stipendiu au să-şi aşternă suplicele la consistoriul archidiecesan până în 31 Ianuarie a. c. ş. v. instruite cu urmatorele docu­mente : a) testimoniu de maturitate; B) absolutoriu clerical dela semi­­nariul archidiecesan; c) atestat medical, că sunt deplin sănătoşi; d) o declaraţiune separată, că după absolvire vor întră în serviciul biseri­­cesc-şcolariu, ce li se va oferi. In fine au să numiască în suplică universitatea, la care doresc a studia, şi să indice pentru facultatea filosofică specialitatea studiilor alese. Sibiiu, din şedinţa senatului bi­sericesc, ţinută la 13 Ianuarie, 1898. Consistoriul archidiecesan. Uneltiri. Am semnalat într’un articol pre­cedent al foii noastre, că avem ştiri po­sitive din diferite părţi ale Archidiecesei, că se unelteşte pe acuns în contra bi­­sericei noastre, căutându-se proseliţi cu ori­ce preţ şi cu desconsiderarea ori­cărei toleranţe. Am arătat, că ne dore a face astfel de constatări, îndeosebi când uneltirile ne vin dela chiar fraţi de un sânge cu noi, cari uitându şi de ce sunt datori naţiunei, au su­prema dorinţă de aş sătura râvnele confesionale. Şi nici când n’am vorbit fără temeiu, nici de lucruri mai neîn­semnate nu ne-am interesat. Suntem acum în posiţia de a arată, cum se res­­pândesc aceste uneltiri, cum ele devin tot mai ofensive, tot mai fără genare. Reproducem aici o parte din vorbirea de Anul­ nou a harnicului protopres­ier al Lugojului, dl Dr. George Popo­­vici, din care reiese la evidenţă, că în diecesa Lugojului asemenea se inter­­prinde venitarea în contra credincio­şilor bisericei noastre. Eră acel pasagiu. Trecând la altă ordine de idei amintesc, în urm­a posiţiunii mele, iu­biţilor creştini, cu o reservă silită şi impusă de situaţiunea gravă, în care ne aflăm, că în decursul anului 1­897 s’a ivit o mişcare de propagandă per­­nicioasa, spre a abate creştinii noştri dela legea şi biserica lor străveche. Potolindu-se acésta încâtv­a cătră sfârşi­tul anului, dar şi din alte consideraţiuni mai înalte abtjîc de astădată a desvăli şi a demasca în toata nuditatea lor, apucăturile acestor uneltiri, cari pot deveni un pericol extrem de mare,pentru pacea şi buna înţelegerea netulburată prin venirarea de suflete de de mult. Şi dacă siliţi vom fi prin provo­cările continue şi durabile, cu resolu­­ţiune bilibătuscă şi conscienţiositate, vom împlini fără şovăire chemarea noastră. Pănă acum însă resultatul acestor uneltiri se reduce la faptul, că nisce resleţi formal au părăsit şirurile noastre, intrând în tabăra străină şi contrară, dar şi din aceştia după­ cum s’a observat la serbatoarea nascerei Domnului, unii în biserica aceasta s’au închinat lui Orfeu. Totuşi din precau­­ţiune vă ofict iubiţilor­ cu s. apostol Pavel: „Fraţilor mei, fiţi tari în Dom­nul şi în puterea tăriei lui! ... căci nu ni este lupta contra cărnei şi sân­gelui, ci în contra începătorilor şi pu­terilor şi a domnilor întunerecului lumei acesteia, în contra spiritelor rele din înălţimi. Pentru aceea luaţi toate ar­mele lui Dunmezeu, ca să vă puteţi împotrivi în zi­ua cea rea şi toate în­deplinind să staţi. Staţi deci, încin­­găndu-vă coapsele voastre cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii şi încălţându-vă picioarele în gătirea evangeliei păcii : preste toate luaţi pa­văza credinţei, cu care veţi învinge toate săgeţile cele arzătoare ale vicle­­nului; şi luaţi coiful mântuirei şi sa­bia spiritului, care este cuvântul lui Dumnezeu“2). Nu este altă mântuire pentru noi şi alt loc de adăpostire decât în bise­rica m­ostru ortodoxă-naţională. Moşii şi strămoşii noştri au suferit chinuri şi năcaşuri cumplite, dar n’au pără­sit-o, din contră au apărat-o şi scu­­tit-o cu braţul lor vânjos, când tim­puri mai furtunoase decât acestea, nă­­pădiau asupra lor. Felul şi focul n’au înfrânt tăria credinţei lor; momelile şi promisiunile vane n’au zădărnicit sta­­tornicia lor , or nobilimea noastră foarte numeroasă din cnezatele (districtele) privilegiate banatice, precum şi alţii, părăsind legea, au părăsit limba şi obiceiurile noastre, şi astăzi îşi renega trecutul părinţilor lor, pe când ru­dele lor de aceeaş trupină cu nume identic ţinând legea, porta şi ar fi por­tul şi vorbesc şi acum graiul nostru. Biserica noastră nu este intolerantă, nu poate însă sta indiferentă, când săcurea taie la rădăcina ei. Nu tulburăm li­niştea şi pacea nimăruia, dar nu pu­tem suferi, ca alţii sub pretexte false să lovească aşectămintele noastre cele mai preţioase şi mai sânte, voim să trăim respectând şi respectaţi, er jug străin nu ne trebue spre a întări cu cerbicele noastre, „domnia şi puterea altuia“. Biserica noastră nu s’a schimbat în decursul vremii, ci şi astădi stă ne­clătită pe temelia aşezată de înteme­­ietoriul ei dumnezjeesc Isus Christos şi de apostoli. Păstrăm dogmele nestră­mutate după cum le-au formulat so­­borele ecumenice, susţinem disciplina şi cultul dunme­jeesc nealterat, după cum le-am eremit prin s. tradiţiune şi în consequenţă perhorescăm şi lăpă­­dăm toate reformele şi înoirile pe acest teren. In timpurile trecute am suferit 2) Filipeni VI, 10, (12—18). mult, unii având o ierarchie străină, era alţii fiind la ccimi de ani fără ori­ce ierarchie, dar apoi timpurile cercării finindu-se, prin graţia actualului Mo­narch, a Maiestăţii Sale bunului îm­părat şi rege Francisc Iosif I., şi prin jertfele şi silinţele bărbaţilor noştri pro­videnţiali, am ajuns să avem acii metro­­polie cu episcopii sufragane naţionale. Organismul nostru intern administrativ, se reguleză după o constituţiune atât de liberală , încât păreche nu cred să aibă în organismul altor biserici de pe întreg pământul. Aici bogatul şi să­racul, înţeleptul şi necărturariul, dom­nul şi sluga întru asemenea drepturi sunt. Poporul suveran în limitele de­finite de statutul organic administreză afacerile externe biseric­esci, şcolare şi fundaţionale, şi liber exercitază con­trolul şi îşi alege funţionarii săi dela clopotari şi pănă la cel mai înalt dig­­nitariu şi cap bisericesc, adecă : metro­polis Că vor fi neajunsuri admit, căci acestea au fost, sunt şi vor mai fi şi la noi şi la alţii cari să cred mai sus decât noi. Dar fie­care dintre noi tre­bue să aibă în vedere interesul public bisericesc şi să stie, că nu avem să umblăm în voia nimăruia, ci cu toţii avem să plinim voia Aceluia, carele ne este Cap nevăzut şi Căruia avem să ne închinăm şi să slujim cu tot cuge­tul nostru. Oameni fiinţ, vom greşi, dar pentru aceea ne rugăm : „şi ne erta nouă greşelele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“. Deci iu­biţilor­ curmând pentru acum acestă întrebare gingaşă, vă leg pe voi de ce­nuşa strămoşilor voştri, cari zac aşter­nuţi cu faţa spre răsărit şi nu spre apus împregiurul acestei s. biserici, să nesocotiţi glasurile cobitoare, cari vă îndamnă a lăpăda credinţa, şi a vă despărţi de acesta casă, unde lacrima şi suspinul părinţilor voştri alinate au fost şi unde sufletele lor odihnă şi mân­tuire au aflat. Lepedati patimile voastre, dar nu credința şi biserica voastra şi nu vindeți sufletele voastre, căci legea nostră nu moarte ci vi­ata este tuturor. FOITA. * Adevărul mai pe sus de tote. In foiţa din numer­ul 4 al ficatului no­stru sub titlul „Confesionalismul Enciclopediei române“ amicul Dr. Augustin Bunea răs­punde la cele cuprinse în broşura publicată de mine „Sidoxia“ despre tendenţele fra­ţilor greco-catolici de a denatura adevărul istoric chiar şi în scrieri cum este „Enciclo­pedia română“, care ar trebui să cuprindă numai purul adevăr. Amicul Dr. A. Bunea numai pentru a restabili bunul nume al acestei întreprinderi literare răspunde, altcum nu ar fi răspuns, căci încât pentru a D-sale persănă dedat este cu graţiosităţi dela amici şi dela ne­amici. Eu fac unele reflexiuni pentru restabi­lirea adevărului şi dacă vorba e să mă măr­turisesc şi eu în faţa marelui public, apoi eia o spun, că eu încă pentru bunul nume al enciclopediei române am atras atenţiunea celor interesaţi asupra tendenţiosităţilor, cari s’au strecurat în acăstâ întreprindere literară de atâta valoare. Amicul Dr. A. Bunea ne spune, că a) „Toți colaboratorii Enciclopediei au ordin, să scrie scurt și condensat și pentru aceea Domnia Sa nu s'a putut extinde la toate punc­tele din instrucțiunea lui Dositeiu; b) a cre- zut, că în Enciclopedie trebue să releveze aceea­ ce este caracteristic pentru viaţa noa­­stră bisericeasca şi naţională, era nu şi aceea, ce nu are deosebită importanţă. Din premisele aceste Domnia-Sa a cre­­dut, că trebue să scotă un unic punct din instrucţiunea lui Dositeiu, şi fără de nici o consideraţiune la constelaţiunile religionare din timpul acela, fără de nici o legătură or­ganică să-l pună ca lucrul cel mai caracte­ristic pentru viaţa noastra bisericească şi na­­ţ­onală de atunci. Eu nu voesc să super pe amicul Dr. A. Bunea, însă din aceste declarațiuni ale D-sale, din modul cum D-sa a accentuat ca caracteristic, ceea­ ce tocmai a accentuat, din aceste mai adins m’am convins, că cu inten­­ţiune a ascuns adevărul. Este recunoscut de toţi istoriografii ro­mâni şi străini, că la anul 1697, s’a încercat unirea Românilor cu biserica Romei, şi me­­tropolitul Teofil a murit având pe suflet acest păcat de încercare. A urmat Atanasiu ales de metropolit. Se duce la Bucuresci pentru primirea­­ chirotoniei. în Bucuresci se scia de curen- | tul pornit pentru scisiunea confesională a Românilor din Ardeal. Principele României prin donaţi­u ne voesce să întârăscă în Ardeal ortodocşia, de aceea face fundaţiunile Brâncovenesci din Ardeal. Clerul din România era îngrijit şi el de pornirea spre desbinare confesională în Ardeal. îngri­jirea aceasta o a avut şi patriarchul din Ierusalim Dositeiu, şi întreaga instrucţiu­nea dată lui Atanasiu a avut caracteristica, de a-l întărî în ortodocşie, ca să potă resista uneltirilor din partea papismului. Dacă dară amicul Bunea a voit să spună caracterisarea acelei instrucţiuni pen­tru viaţa noastra bisericeasca şi naţională, atunci scurt şi condensat trebuia se scrie: „Tot atunci,­­adecă la chirotonirea lui Ata­nasiu de episcop) patriarchul Ierusalimului Dositeiu, care petrecea în Bucuresci, i-a dat o instrucţiune, ca el se rămână tare în or­todoxie, care instrucţiune înse Atanasiu, dim­preună cu juramen­tul sânt făcut în faţa altariului Domnului, l’a călcat îndată ce s’a reîntors în eparchia sa“­Logic numai la aceasta caracteristică se poate ajunge. Amicul Dr. A. Bunea s’ar afla tare neîndreptăţit dacă pe basa teoriei Dsale în numărul proxim al Enciclopediei i’ar face cine­va biografia scurt şi condensat astfeliu: Dr. Augustin Bunea, secretariu metropolitan, care la adunarea generală a Asociaţiunei din toamna anului 1897 a petrecut şi el în Me­diaş, şi acolo a combătut vehement curentul pentru înfiinţarea Casei naţionale, pe care tot­ suflarea română o doresce. Cu privire la duşmănia dintre românii uniţi şi neuniţi sub episcopul Aron amicul Dr. A. Bunea scrie urmatoarele: „In pasa­giul acesta nu am făcut altceva, decât am înşirat fapte constatate de toţi istoriografii români fără deosebire de confesiune. Jiu am lacut nici o i­sirmtare nesim­ţilor, nu am apărat nici pe uniţi, ci din contră am deplâns duşmănia iscată între dânşii, şi totuşi amicul M. Voileanu cetind în acel pasagiu cea ce nu este scris, se apucă se dovedescu, că tocmai persecuţiu­­nile uniţilor erau causa crâncene­lor suferinţe etc.“ Dacă aşa ar sta lucrul cum ’l presintă acuma amicul Dr. A. Bunea, atunci în ade­văr eu aş fi cădut în grea rătăcire, şi în veci m’ar mustra cugetul, că nedreptate am

Next