Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)
1898-01-15 / nr. 6
Anul XLI Nr. 6 Sibiu, Joi, 15/27 Taimarin, 1898. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45. Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rendul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie-care publicare. Nr. 8820 B. CONCURS. Prin acesta se publică concurs pentru un stipendiu de cinci sute (500) floreni din ajutorul de stat al bisericei noastre din archidiecesa Transilvaniei, destinat pentru cualificarea mai înaltă a clericilor absoluţi din archidiecesă la o facultate filosofică. Aspiranţii la acest stipendiu au să-şi aşternă suplicele la consistoriul archidiecesan până în 31 Ianuarie a. c. ş. v. instruite cu urmatorele documente : a) testimoniu de maturitate; B) absolutoriu clerical dela seminariul archidiecesan; c) atestat medical, că sunt deplin sănătoşi; d) o declaraţiune separată, că după absolvire vor întră în serviciul bisericesc-şcolariu, ce li se va oferi. In fine au să numiască în suplică universitatea, la care doresc a studia, şi să indice pentru facultatea filosofică specialitatea studiilor alese. Sibiiu, din şedinţa senatului bisericesc, ţinută la 13 Ianuarie, 1898. Consistoriul archidiecesan. Uneltiri. Am semnalat într’un articol precedent al foii noastre, că avem ştiri positive din diferite părţi ale Archidiecesei, că se unelteşte pe acuns în contra bisericei noastre, căutându-se proseliţi cu orice preţ şi cu desconsiderarea oricărei toleranţe. Am arătat, că ne dore a face astfel de constatări, îndeosebi când uneltirile ne vin dela chiar fraţi de un sânge cu noi, cari uitându şi de ce sunt datori naţiunei, au suprema dorinţă de aş sătura râvnele confesionale. Şi nici când n’am vorbit fără temeiu, nici de lucruri mai neînsemnate nu ne-am interesat. Suntem acum în posiţia de a arată, cum se respândesc aceste uneltiri, cum ele devin tot mai ofensive, tot mai fără genare. Reproducem aici o parte din vorbirea de Anul nou a harnicului protopresier al Lugojului, dl Dr. George Popovici, din care reiese la evidenţă, că în diecesa Lugojului asemenea se interprinde venitarea în contra credincioşilor bisericei noastre. Eră acel pasagiu. Trecând la altă ordine de idei amintesc, în urma posiţiunii mele, iubiţilor creştini, cu o reservă silită şi impusă de situaţiunea gravă, în care ne aflăm, că în decursul anului 1897 s’a ivit o mişcare de propagandă pernicioasa, spre a abate creştinii noştri dela legea şi biserica lor străveche. Potolindu-se acésta încâtva cătră sfârşitul anului, dar şi din alte consideraţiuni mai înalte abtjîc de astădată a desvăli şi a demasca în toata nuditatea lor, apucăturile acestor uneltiri, cari pot deveni un pericol extrem de mare,pentru pacea şi buna înţelegerea netulburată prin venirarea de suflete de de mult. Şi dacă siliţi vom fi prin provocările continue şi durabile, cu resoluţiune bilibătuscă şi conscienţiositate, vom împlini fără şovăire chemarea noastră. Pănă acum însă resultatul acestor uneltiri se reduce la faptul, că nisce resleţi formal au părăsit şirurile noastre, intrând în tabăra străină şi contrară, dar şi din aceştia după cum s’a observat la serbatoarea nascerei Domnului, unii în biserica aceasta s’au închinat lui Orfeu. Totuşi din precauţiune vă ofict iubiţilor cu s. apostol Pavel: „Fraţilor mei, fiţi tari în Domnul şi în puterea tăriei lui! ... căci nu ni este lupta contra cărnei şi sângelui, ci în contra începătorilor şi puterilor şi a domnilor întunerecului lumei acesteia, în contra spiritelor rele din înălţimi. Pentru aceea luaţi toate armele lui Dunmezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi toate îndeplinind să staţi. Staţi deci, încingăndu-vă coapsele voastre cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii şi încălţându-vă picioarele în gătirea evangeliei păcii : preste toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi învinge toate săgeţile cele arzătoare ale viclenului; şi luaţi coiful mântuirei şi sabia spiritului, care este cuvântul lui Dumnezeu“2). Nu este altă mântuire pentru noi şi alt loc de adăpostire decât în biserica mostru ortodoxă-naţională. Moşii şi strămoşii noştri au suferit chinuri şi năcaşuri cumplite, dar n’au părăsit-o, din contră au apărat-o şi scutit-o cu braţul lor vânjos, când timpuri mai furtunoase decât acestea, năpădiau asupra lor. Felul şi focul n’au înfrânt tăria credinţei lor; momelile şi promisiunile vane n’au zădărnicit statornicia lor , or nobilimea noastră foarte numeroasă din cnezatele (districtele) privilegiate banatice, precum şi alţii, părăsind legea, au părăsit limba şi obiceiurile noastre, şi astăzi îşi renega trecutul părinţilor lor, pe când rudele lor de aceeaş trupină cu nume identic ţinând legea, porta şi ar fi portul şi vorbesc şi acum graiul nostru. Biserica noastră nu este intolerantă, nu poate însă sta indiferentă, când săcurea taie la rădăcina ei. Nu tulburăm liniştea şi pacea nimăruia, dar nu putem suferi, ca alţii sub pretexte false să lovească aşectămintele noastre cele mai preţioase şi mai sânte, voim să trăim respectând şi respectaţi, er jug străin nu ne trebue spre a întări cu cerbicele noastre, „domnia şi puterea altuia“. Biserica noastră nu s’a schimbat în decursul vremii, ci şi astădi stă neclătită pe temelia aşezată de întemeietoriul ei dumnezjeesc Isus Christos şi de apostoli. Păstrăm dogmele nestrămutate după cum le-au formulat soborele ecumenice, susţinem disciplina şi cultul dunmejeesc nealterat, după cum le-am eremit prin s. tradiţiune şi în consequenţă perhorescăm şi lăpădăm toate reformele şi înoirile pe acest teren. In timpurile trecute am suferit 2) Filipeni VI, 10, (12—18). mult, unii având o ierarchie străină, era alţii fiind la ccimi de ani fără orice ierarchie, dar apoi timpurile cercării finindu-se, prin graţia actualului Monarch, a Maiestăţii Sale bunului împărat şi rege Francisc Iosif I., şi prin jertfele şi silinţele bărbaţilor noştri providenţiali, am ajuns să avem acii metropolie cu episcopii sufragane naţionale. Organismul nostru intern administrativ, se reguleză după o constituţiune atât de liberală , încât păreche nu cred să aibă în organismul altor biserici de pe întreg pământul. Aici bogatul şi săracul, înţeleptul şi necărturariul, domnul şi sluga întru asemenea drepturi sunt. Poporul suveran în limitele definite de statutul organic administreză afacerile externe bisericesci, şcolare şi fundaţionale, şi liber exercitază controlul şi îşi alege funţionarii săi dela clopotari şi pănă la cel mai înalt dignitariu şi cap bisericesc, adecă : metropolis Că vor fi neajunsuri admit, căci acestea au fost, sunt şi vor mai fi şi la noi şi la alţii cari să cred mai sus decât noi. Dar fiecare dintre noi trebue să aibă în vedere interesul public bisericesc şi să stie, că nu avem să umblăm în voia nimăruia, ci cu toţii avem să plinim voia Aceluia, carele ne este Cap nevăzut şi Căruia avem să ne închinăm şi să slujim cu tot cugetul nostru. Oameni fiinţ, vom greşi, dar pentru aceea ne rugăm : „şi ne erta nouă greşelele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“. Deci iubiţilor curmând pentru acum acestă întrebare gingaşă, vă leg pe voi de cenuşa strămoşilor voştri, cari zac aşternuţi cu faţa spre răsărit şi nu spre apus împregiurul acestei s. biserici, să nesocotiţi glasurile cobitoare, cari vă îndamnă a lăpăda credinţa, şi a vă despărţi de acesta casă, unde lacrima şi suspinul părinţilor voştri alinate au fost şi unde sufletele lor odihnă şi mântuire au aflat. Lepedati patimile voastre, dar nu credința şi biserica voastra şi nu vindeți sufletele voastre, căci legea nostră nu moarte ci viata este tuturor. FOITA. * Adevărul mai pe sus de tote. In foiţa din numerul 4 al ficatului nostru sub titlul „Confesionalismul Enciclopediei române“ amicul Dr. Augustin Bunea răspunde la cele cuprinse în broşura publicată de mine „Sidoxia“ despre tendenţele fraţilor greco-catolici de a denatura adevărul istoric chiar şi în scrieri cum este „Enciclopedia română“, care ar trebui să cuprindă numai purul adevăr. Amicul Dr. A. Bunea numai pentru a restabili bunul nume al acestei întreprinderi literare răspunde, altcum nu ar fi răspuns, căci încât pentru a D-sale persănă dedat este cu graţiosităţi dela amici şi dela neamici. Eu fac unele reflexiuni pentru restabilirea adevărului şi dacă vorba e să mă mărturisesc şi eu în faţa marelui public, apoi eia o spun, că eu încă pentru bunul nume al enciclopediei române am atras atenţiunea celor interesaţi asupra tendenţiosităţilor, cari s’au strecurat în acăstâ întreprindere literară de atâta valoare. Amicul Dr. A. Bunea ne spune, că a) „Toți colaboratorii Enciclopediei au ordin, să scrie scurt și condensat și pentru aceea Domnia Sa nu s'a putut extinde la toate punctele din instrucțiunea lui Dositeiu; b) a cre- zut, că în Enciclopedie trebue să releveze aceea ce este caracteristic pentru viaţa noastră bisericeasca şi naţională, era nu şi aceea, ce nu are deosebită importanţă. Din premisele aceste Domnia-Sa a credut, că trebue să scotă un unic punct din instrucţiunea lui Dositeiu, şi fără de nici o consideraţiune la constelaţiunile religionare din timpul acela, fără de nici o legătură organică să-l pună ca lucrul cel mai caracteristic pentru viaţa noastra bisericească şi naţonală de atunci. Eu nu voesc să super pe amicul Dr. A. Bunea, însă din aceste declarațiuni ale D-sale, din modul cum D-sa a accentuat ca caracteristic, ceea ce tocmai a accentuat, din aceste mai adins m’am convins, că cu intenţiune a ascuns adevărul. Este recunoscut de toţi istoriografii români şi străini, că la anul 1697, s’a încercat unirea Românilor cu biserica Romei, şi metropolitul Teofil a murit având pe suflet acest păcat de încercare. A urmat Atanasiu ales de metropolit. Se duce la Bucuresci pentru primirea chirotoniei. în Bucuresci se scia de curen- | tul pornit pentru scisiunea confesională a Românilor din Ardeal. Principele României prin donaţiu ne voesce să întârăscă în Ardeal ortodocşia, de aceea face fundaţiunile Brâncovenesci din Ardeal. Clerul din România era îngrijit şi el de pornirea spre desbinare confesională în Ardeal. îngrijirea aceasta o a avut şi patriarchul din Ierusalim Dositeiu, şi întreaga instrucţiunea dată lui Atanasiu a avut caracteristica, de a-l întărî în ortodocşie, ca să potă resista uneltirilor din partea papismului. Dacă dară amicul Bunea a voit să spună caracterisarea acelei instrucţiuni pentru viaţa noastra bisericeasca şi naţională, atunci scurt şi condensat trebuia se scrie: „Tot atunci,adecă la chirotonirea lui Atanasiu de episcop) patriarchul Ierusalimului Dositeiu, care petrecea în Bucuresci, i-a dat o instrucţiune, ca el se rămână tare în ortodoxie, care instrucţiune înse Atanasiu, dimpreună cu juramentul sânt făcut în faţa altariului Domnului, l’a călcat îndată ce s’a reîntors în eparchia sa“Logic numai la aceasta caracteristică se poate ajunge. Amicul Dr. A. Bunea s’ar afla tare neîndreptăţit dacă pe basa teoriei Dsale în numărul proxim al Enciclopediei i’ar face cineva biografia scurt şi condensat astfeliu: Dr. Augustin Bunea, secretariu metropolitan, care la adunarea generală a Asociaţiunei din toamna anului 1897 a petrecut şi el în Mediaş, şi acolo a combătut vehement curentul pentru înfiinţarea Casei naţionale, pe care tot suflarea română o doresce. Cu privire la duşmănia dintre românii uniţi şi neuniţi sub episcopul Aron amicul Dr. A. Bunea scrie urmatoarele: „In pasagiul acesta nu am făcut altceva, decât am înşirat fapte constatate de toţi istoriografii români fără deosebire de confesiune. Jiu am lacut nici o isirmtare nesimţilor, nu am apărat nici pe uniţi, ci din contră am deplâns duşmănia iscată între dânşii, şi totuşi amicul M. Voileanu cetind în acel pasagiu cea ce nu este scris, se apucă se dovedescu, că tocmai persecuţiunile uniţilor erau causa crâncenelor suferinţe etc.“ Dacă aşa ar sta lucrul cum ’l presintă acuma amicul Dr. A. Bunea, atunci în adevăr eu aş fi cădut în grea rătăcire, şi în veci m’ar mustra cugetul, că nedreptate am