Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)

1898-01-15 / nr. 6

22 Noi felicitam cu dragoste pe de­­stoinicul protopresbiter, care îşi apera în felul acesta turma ce-i este încre­dinţată şi veghiază cu ochii înţelepţi asupra ei. Ministrul a latere, baronul Samuel Josika, despre care deja de vre­o câteva luni se scria, că va repăşi deja acest post din cause sanitare, s’a dat acum demisia, or Maiestatea i-a primit-o, distingându-l tot odată cu ordul coroanei de fer­ii­­. Cu conducerea provisorie a afacerilor acestui resort a fost însărcinat ministrul-president Banffy. Ministru român de justiţie, în locul dlui Djuvara, demisionat a fost numit în şe-­­­dinţa din 24 ianuarie­­ — după cum se depeşază foilor maghiare — dl George Pah­ladi, deputat şi fost ministru. Alma mater din Praga. La univer­sitatea din Praga s-a făcut tăcere. Studenţii germani au decis a nu cerceta colegiile şi în tot momentul primesc depeşe din ţară, în cari sunt felicitaţi pentru ţinuta lor. Corpul profesoral a luat hotărîrea a sista prelege­rile se timp neprevăzut şi a făcut cunoscută hotărîrea sa prin un afiş pe ..tabla cea­ ne­­gra“, or tinerimea cetind afişul s’a depărtat. Uşile tuturor şalelor au fost încuiate. Astfel deci s’a provocat prin complica­­ţiunile politice o stagnare a învăţământului superior. Ministrul de instrucţiune, contele Latour, a trimis la Praga pe un secretariu ministerial pentru a studia mai de aproape aceste stări şi a găsi cu ajutorul profesori­lor de valoare o modalitate de aplanare. O fi însă cam greu a găsi aceasta modalitate.­ ­ Un filorom­ân — deşertat. Ziarele noastre au luat mai anii trecuţi cu plăcere la ... cuROScintă activitatea publicistului italian Ro­­­berto Fa­va, care în pressa italiană făcea mare propagandă causei noastre naţionale, îndeosebi pe timpul Memorandului, la al că­­­­rui proces însuşi asistase, el a fost care a dat rapoartele cele favorabile, informând ast­fel obştea italiană. El a scris şi o broşură voluminoasa despre Români şi persecuţiile ce le îndură. Deodată însă s’a schimbat neicuşorul, aşa din senin şi a pornit să scrie pe o corda cu totul contrară, mânând apă pe mâra Un­gurilor. De două luni Incoce scrie mereu în contra nostru prin foile italiene, încât apare acum ca cel mai înverşunat duşman al cau­sei. Foile maghiare reproduc cu laude mari articoli de-ai lui Fava, din Ziarele „II Vento“ şi „II Paese“, în cari Fava, vezi Doamne, desvăleşte activitatea duşmănăsă Ungurilor, ce o desvoltă Liga­ Română. Deşertarea aceasta a filoromânului nostru se esplică forte uşor. Pe timpul filoromânis­­mului seu, nu esista încă Liga-magyară din Budapesta, or de când esista aceasta, ca dis­ păria nostră. ii. Poporul român de poveştile, legendele şi snoavele, de datinele şi obiceiurile, de cân­tecele şi jocurile sale se alipesce aşa de morțiș încât putere lumeasca care vin să-l potă deslipi de ele, — nu este. Cine are voie a se convinge despre acesta, cerce, spre pildă,­­ desvăţa pe Român dela facerea sem­nului Sftei cruci aşa precum el îl face, cerce al opri dela aşi învăţa copii cântece de stea, a spune în priveghii şi şezători şi pe uliţă poveştile, legendele şi snovele pe care el le scie ; cerce a porunci ca tineretul nostru pe câmp pe străzi şi în­şezători, sau când vine sora dela lucrul câmpului cântând, să cânte în locul cântecelor românesci de dor, jale şi amor, cântece ca „Maros vize folyik csen­desen", sau ca ciobanul român să cânte din fluer în locul doinelor pe care el le scie, cântece ca „Isten áld meg a magyart“ ; cerce a porunci ca flăcăii noştri, în locul frumosu­lui joc căluşeresc plin de figuri simbolice să joace „csürdöngülő“ (un fel de joc unguresc, mai turbat şi decât „csárdás­ul“ şi fără de nici un rost); cerce apoi a opri tineretul nostru, ca se nu mai colinde să nu mai strige şi să nu mai joace precum el scie; cerce a opri pe poporul nostru dela posturile pe care le ţine, şi dela punerea pomenilor după cei reposaţi ai săi. Cerce, cum Zic, cine are voie şi va vedea că e adevărat ce eu Zic. Românul poveştile, legendele şi snovele, datinele şi obiceiurile, cântecile şi jocurile de care numai moartea îl poate deslipi, le spune, respective execută şi eserciază gândind, sim­ţind şi grăind românesce. Aşa dară acestea şi limba lui fontânesca şi simţul lui era ro­mânesc, sunt una, sunt contopite şi ca atare, dimpreună cu firea conservativă, ce-­l carac­­teriseză cuprinde in sine o tărie naţională românescă, pe care Ungurii în veci nu vor pute-o repune. Şi Românii cari dispun­­ de o asemenea tărie raţională, cu mici excepţiuni locuesc în masse compacte pe teritoriul a acestei patrii, — deci au posibilitatea de a fi în conţinu contact de idei şi de simţă­minte naţionale, pe care le exprimă în limba pe care au învăţat o delit scumpe maicele lor. Ore Ungurii, cari de o mie de ani lo­cuesc cu noi pe acest pământ, nu o sciu acesta? Deea o sciu, de ce cerea se desna­­ţionaliseze trei milioane de Români??? In vederea caşului din comuna Simeria, care poate servi de exemplu şi dovadă, şi în vederea tuturor celor aici Z­ se se pote Proo­roci, că numirile unguresci pe care şoviniştii vor să le dee locurilor şi localităţilor, ne aflând loc în gândul şi graiul poporului nostru, pururea vor fi numai numiri puse pe răb­­daria hârtie­. Aşa fiind, pe noi Românii, cu legi ca cea pe care şoviniştii maghiari vor se o facă cu privire la schimbarea numirilor locurilor şi localităţilor, maghiari sa nu ne pot. Ne strică însă întrucât ne amăresc şi îngreuiază viaţa, ceea nici Ungurilor nici patriei comune de sigur că folos nu aduce. Să o ştie asta şoviniştii maghiari! Cuprizând în sine poveştile, legendele şi snoavele, datinele şi obiceiurile, cântecele şi jocurile noastre, tăria noastra naţională, — alipirea de ele trebue cultivată cu tot dea­­dinsul. O poate face aceasta presa, fără de a i se putea intenta pentru aceea, mult costi­­sitoarele procese; o poate face ori­care Ro­mân, fără teama de a gusta pentru aceea amarul temniţelor ungureşti ; o pot face dară şi preoţii şi învăţătorii noştri, despre cari per eminenţi am să poate zice, că vieţuesc în si­nul poporului, — şi dacă pot, tacă, căci fă­când, posteritatea cu recunoscinţă va zice despre ei, că au fost întăritorii şi apărătorii zidurilor care îngrădesc sublimul simţem­ânt de naţionalitate, şi în consecinţă viaţa noastra naţională. Incheiu cu cântarea: Preoţi cu crucea’n frunte ! Manase Iar, preot gr. ort. pune la parale destule şi plăteşte bine pe românii şi filo-romfinii renegaţi. Scriitoraşi ca Roberto Fava, cari nici când n’au scris din convingere, nu’şi fac chestie de conştiinţă pe a cui parale muncesc, făcut unui preot, care şi el nu odată rostesce­­ la altariul Dlui cuvintele Psalmistului: „Inimă curată zidesce întru mine D-Zeule! şi Duch drept înoiesce întru cele din lăuntru ale mele“. Ce a Zi amicul Dr. A. Bunea în bio­grafia episcopului Aron ? „Persecutarea popu­larului episcop (Klein) din partea celor dela putere şi agitaţiunile călugărului Sofroniu şi a preotului loan Molnar, numit şi­­ unsul, au îndemnat pe mulţi, ca chiar sub Aron să părăsăscâ Unirea cu biserica Romei, şi se se duşmănăscă românii uniţi şi neuniţi între sine atât de mult, încât a trebuit să intre­­vină puterea armată (sub generalul Bucov) ca să facă pace “ Dice amicul Dr. A. Punea în al meu răspuns: „Nu am făcut nici o imputare ne­­uniţilor“. Se vedem ce scrie în Enciclopie. C - a pricinuit duşmănirea românilor? Răspuns: persecutarea episcopului Klein prin cei de la putere şi agitaţiunile călugărului Sofroniu şi ale preotului Molnár, numit şi Tunsul. Va se d­ce causa duşmănirilor au fost stăpânirea sub Klein şi Sofroniu şi apoi Molnár, numit şi Tunsul. Stăpânirea se scie cine a fost. Cine a fost însă călugărul Sofroniu şi preotul Molnár numit şi Tunsul ? Dacă acepia nu au fost neuniți — ca să folosesc consecvent numirea amicului Dr. Bunea, — atunci amicul meu are dreptate, nu ne a făcut nouă nici o imputare. Amicul Dr. Bunea însă bine o scie, că­­ aceştia au fost ortodoxi. Scie şi aceea, ce batjocură a făcut episcopul unit Aaron cu Popa Tunsul, pe care din târgul dela Sân­­i­petru şi Pogaciava l’au dus la Blaş, fără a­­ avea jurisdicţiune canonică asupra lui, acolo i-a aplicat insulta cea mai mare, ce se poate­­ face unui preot ortodox, l’au tuns, şi aşa batjocorit i-au dat drumul din Blaş. Aceşti doi preoţi ortodoxi au fost causa duşmăniei Românilor, aşa scrie amicul Dr. A. Bunea în biografia episcopului Aaron, şi totuşi în răspunsul seu susţine, că nu a făcut nici o imputare neuniţilor. Eu nu voesc ca tocmai din acest in­cident se lungesc vorba. In am­be caşurile­­ de divergenţă eu sunt mulţămit cu judecata,­­ care și o va face publicul cetitoriu. Mai Zice amicul Dr. A. Bunea, că spre a documenta, că duşmăniile amintite de Domnia Sa nu de călugărul Sofronici și Popa Tunsul, ci de greco-catolici au fost prici­nuite, am comis un anachronism, m’am pro­vocat la un decret din 1768, va se Zică 4 ani după mo­rtea episcopului Aaron. Nu pentru a documenta prigonirile cumplite din 1761 am făcut provocare la de­cretul din 1768. Am făcut-o pentru a arăta, că şi la 4 ani după moartea episcopului Aaron era cum­plită persecuţiunea contra românilor ortodoxi, şi era silită însăşi stăpânirea lumeasca se în­­trevinu se mai domoleasca prigonirile, nu din milă pentru românii ortodoxi persecutați, ci pentru cuvântul, că prigonirile nu erau calea cea mai bună pentru lățirea unirei. Eu încă aș putea zice, că amicul Dr. A. Bunea ca anachronism citeaza decretul din 1750 pentru a demonstra afirmativele agi­taţiuni ale lui Sofroniu şi Molnár din 1759 sau persecuţiunile contra lui Klein spre a demonstra duşmăniile românilor sub Aaron. Eu nu o fac acesta, nici nu voi aduce caşuri concrete pentru prigonirile contra ro­mânilor ortodoxi sub epis­copul Aaron Dacă aducerea de caşuri concrete ar fi aici scopul meu, atunci m’aşi provoca la­ca­şul cu comuna Reşinariu, unde s’au pus tu­nurile pe locul numit „Costiţă“, o colină deasupra comunei, şi sub presiunea tunurilor s’au pus temelia bisericei unite din acea co­­­­mună, unde în locul celei vechi de lemn­­ comuna politică ortodoxă a făcut mai târziu una frumosă de petru; m’aş putea provoca la comuna Poiana, unde tot cu forţa brăchiată s’a întemeiat o biserică unită, unde preotul Dobrotă, alungat noaptea din sinul familiei sale, ’şi-a făcut drum printre cătane, a fugit desculţ în codru, acolo ’i-au degerat picioarele, cari apoi i s’au tăiat, şi saşii dela oficiul comunal din Mercurea le-au pus în spirt şi le-au tri­mes patriarchului din Carlovitz, care apoi le-a trimis la curtea din Viena; m’aş putea provoca la comuna mea natală, la documen­tele străbunului meu „Logofătul Mateiu Voileanu, gramaticul“ care între altele scrie : La anul 1761 au dat poruncă împărătască în tota ţara Ardealului a se opri bisericile despre preoţii cei neuniaţi şi despre oamenii cei neuniaţi. Şi în luna lui Iuniu în 30 de Zile au venit şi în Şoimuşul românesc şi au luat tisturile cheia bisericei şi o au dat popii celui unit, şi nu au mers nime la Bî­­serică până în anul 1762 în luna lui Ianuarie în 26 de Zile, arăşi viind domnul Fibirău cu alte tisturi au dat bise­rica la popa şi la oamenii cei neuniţi; apoi tot acolo: „In anul 1761 Aprilie 6 Zile Vi­neri a 6 săptămână din post m’am mutat din Hundorf în Şoimuş, fiind multe pricini şi gâlcevă în toata ţara Ardealului între cei uniţi cu cei neuniţi“. TELEGRAFUL ROMAN. Femeile sasce la Viena. Sâmbătă au plecat la Viena o depu­tăţie de 20 femei sasce din Transilvania, doamne şi domniştre din societatea cultă săsască, ca se aşterna Majestăţii Sale o adresă, în care se roaga pentru nesancţionarea proiectului de lege de­spre maghiarizarea numelor de comune. Adresa aceasta este iscălită de preste 5000 de femei din oraşele săseşi şi conţine între altele următoarele: „Noi, femeile sasce, cari am jurat la altariul Domnului, că nu vom părăsi pe băr­baţii noştri nici în pericol nici în lipsa cea mai mare şi noi, fetele sasce, aducându-ne aminte de porunca a patra, care ne porun­ceşte, ca să uşurăm povara grelelor griji şi supărări ale părinţilor noştri, noi, înainte de ce proiectul prin sancţiunea Maiestăţii Vostre ar deveni lege obligatore, ne adresăm la bu­nătatea inimei părinteştii a Maiestăţii Vostre, faţă de care inima poporului nostru n’a în­cetat nici­odată, în decursul domniei binecu­vântate de 50 de ani a Maiestăţii Voastre, a bate cu credinţă şi iubire şi a ne ruga, ca Maiestatea Vostra se se îndure prea graţios a împedeca nedreptatea cu care este amenin­ţat poporul nostru şi trecutul seu şi a nu da sancţiunea preaînaltă proiectului de lege „de­spre numele de comune.“ Deputaţiunea acesta, sub conducerea doamnei Stefania Fritsch din Sibiiu, sosind la Viena a fost întimpinată de colonia să­sască de acolo, de studenţii saşi, şi de o so­cietate germană distinsă în frunte cu Gest­­gauer, redactorul Ziariului „Ostdeutsche­ Rundschau“, li s’au oferit buchete de flori şi s’au dat banchet în onoarea lor, cu care oca­­siune s’au rostit calduroase vorbiri. Mergând I deputăţia să-şi cera audienţă, i s’a răspuns I în cancelaria cabinetului, că trebue mai în­­tâiu consultat cu guvernul din Budapesta şi astfel numai azi. Mercuri li s’a dat răspuns, că nu vor fi primite în audienţă, deoare-Ce este în contra usului constituţionalismului. Pressa maghiară se ocupă viu de acesta deputăţie feministă, folosind totodată pnlegiu de a lua la refec politica saseasca. „Budapesti Hírlap“ cu deosebire face nisce reflexiuni ironice, între cari găsim însă unele foarte bine chibzuite stă în ce termini cualifică numita foaie politica saseasca: „Nu le este lor (Saşilor Red.) dstule duşman Slavul, vor să strice și cu Maghia­rii. Dar noi nu le facem aceasta plăcere nici de dragul damelor sasce, căci noi ştim foarte bine că saşii sunt cuminţi, cari certân­­du-se astăzi cu guvernul maghiar, se pre­fac mai mult, caci vreau ceva delt acel guvern, or după ce li s’a dat,­arăşi sunt cei mai credincioşi patrioţi şi cei mai concilianţi ascultători ai guvernului, până la cea mai proximă ocasiune, când el le tre­bue ceva. După alegerile dietale sunt câte­odată oposiţionali, înainte de alegeri nici­odată. Din partidul guvernului ies şi ora întră, cei repâşiţi votează cu guvernul, or cei rămaşi în partidul guvernului mijlocesc şi se târguiesc cu guvernul“. „Apoteoze“ de aceste la adresa politi­cei saşilor sau scris mai multe în timpul din urmă. Nou­tăţi. 3 O carte de mare valoare. Sub îngri­jirea profesorului de la facultatea teologică din Cernăuţi, Dr. Emilian Voiutschi, va apare cât de curând „Psaltirea“, adecă psalmii traduşi după textul original şi înso­ţiţi de esplicări forte amănunţite de deceda­tul profesor la aceeaş facultate Isidor cav. de Onciul. Atragem încă din bună vreme atenţiunea cetitorilor noştri asupra acestei valorose cărţi car­ menită este a ne face se pătrundem adevăraţu­­ înţeles al măreţilor psalmi, de cari este întreţesut întreg cultul dumnezesc al biserici noastre. * 1. * Neconfesionalism­ul se lăţeşte în chip îngrijitor. Din cult­ hul Csökm­ő, în Bihor, sute de familii reformate sau răp­lat de Credinţa strămoşilor lor, şi s’au declarat ca neaparţi­­nend la nici o confesiune. — Rudele legilor politice­ bisericesci! * * * Volnicii şi brutalităţi. Suntem in­formaţi de la loc competent, că pretorul cer­cului Arpaş, Szo­boszlay, cel ce a făcut scoale sub vestitul Bethlen-paşa de la Sighi­­ştra a insultat în cancelaria oficiului pe unul dintre cei mai distinşi preoţi ai noştri din tractul Jovrigului — şi tot acest paşă mic de suflet şi mare la patimi ar voi să intoarca foaia şi se pedepseasca pe preot sub cuvânt, că l’ar fi vatemat în oficiu. Atragem atenţiunea organelor superioare asupra volniciilor acestui domnişor şi credem

Next