Telegraful Roman, 1898 (Anul 46, nr. 1-144)

1898-10-27 / nr. 118

Nr. 118 Sibiiu, Marţi, 27 Octobre (8 Novembre) 1898. Anul XLVI. TELEGRAFUL ROMAI. Apare Morţiu, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 lunii fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Lu biografia răposatului metropolit Miron. In articolul „Patriei“ din Cernăuţi, reprodus în n-rul 115 al „Tel. Rom.“, scris de altmintrelea cu mult simţ de dreptate, despre activitatea defunctului metropolit, se afirmă şi unele inesactităţi cu privire la alegerea lui de metropolit, cari pot duce în rătăcire pe generaţiunea mai tinără şi pe toţi aceia, cari numai din auctite să informeză despre actele istorice petrecute în sinul bisericei noastre. Ca unul carele am participat la actul alegerei de metropolit din 1874 de la început până la fine, și care în urma nexului familiar cu decedatul deoparte, iar de altă parte în calitate de deputat dietat pe acele timpuri, am avut o pasiune să mă informez în personă despre unele lucruri trecute acii în domeniul istoriei, de care nu toţi deputaţii congresuali aveau scrie, — nu pot tăcea, când văd că chiar şi omeni, ca autorul articolului din cestiune — cari dau dovedi, că vor să fie drepţi în aprecierile lor față cu defunctul, — pun în socoteala lui lucruri neesacte, dar pentru cari, chiar esacte de ar fi, el nu poate fi răspunzător , ci mă simt dator a pune pe autor în cunoscința unor fapte, pe cari, poate n’a avut ocasiune să le cunoasca. Trebue să presupun că autorul nici-când n’a cetit actele congresului electoral din 1874 — cami astăzi nu se mai află nici chiar la librăria archidiecesană — pentru că dacă le-ar fi cetit, ca om care iubesce dreptatea, n’ar afirma că răposatul metropolit a fost ales cu protecţiunea guvernului „contra voinţei naţionale“, şi n’ar putea vorbi de cei ce „l’au ocurpat“. Metropolitul Miron s’a ales în a XI. şedinţă a congresului nostru electoral din 1874 la 21 Nov. (3 Decembre) după toate formele prescrise prin Statutul organic. Au participat la alegere 44 deputaţi din archidiecesă, 44 din diecesele sufragane, total 88 deputaţi. El a întrunit 51. Vicarul archiepiscopesc de atunci, archimandritul Nicolau Popea 31 voturi, or 6 sedule au fost albe. Vasărica a fost ales cu o majoritate covârşitoare, prin acel organ bisericesc-naţional, în care se manifestă voinţa naţională a credincioşilor bisericei, şi întărit prin Maiestatea Sa. In care din aceste doue acte s’a manifestat „protecţiunea“ sau chiar „octroare ari guvernului ? Dar în actul alegerei ? Nime n’a cutezat până astăzi să se atingă de independenţa deputaţilor noştri congresuali faţă de guvern şi faţă de oricine. Ba chiar la alegerea metropolitului Miron, sub impresiunea neîntărirei lui I. Popasu, la prima alegere din 20 Novembre (2 Dec.) a demostrat congresul cu independenţa sa, votând majoritatea cu bile albe în urma unei înţelegeri prealabile în conferenţă generală. Sau deja se manifestă în propunerea cătră Corona pentru întărirea alegerei ? Asta i-a fost datorinţa faţă de oricare ales, deoarece Corona numai pe Episcopul Popasu îl eschisese. Verosimil pentru aceea vorbesce autorul de „protecţiunea“ guvernului şi de „octroare“, pentru că guvernul n’a propus spre întărire pe reposatul episcop I. Popa 30, pe carele în același an la 20 Octobre (1 Nov.) îl alesese congresul de metropolit tot cu majoritate de voturi, întrunind atunci contracandidatul Nicolau Popea 40 voturi. Ei bine! La alegerea din 20 Octobre v. însuşi episcopul Aradului Miron Romanul a fost pentru alegerea lui Popasu, din principiul dela care el nici când nu s’a abătut — din principiul s e n i u l u i. El Zicea: „Voi laicii puteţi usa după plac de libertatea nelimitată ce vi-o dă Statutul organic, eu însă ţinea, „ordinea ierarchică, în sensul căreia la înaintări are să se observe sensul între cei de un rang, or cei mai mici nu pot prefera pe cei mai mari“. Intru respectarea acestui principiu, deja la prima alegere după moartea Marelui Andreiu, deşi era vicariu episcopesc în Oradea-mare, şi ca atare, după vederile altora, îndreptăţit la candidare, el nu numai n’a reflectat la candidare, ci ca deputat congresual a votat pentru episcopul cel mai bătrân în funcţiune, pentru Procopiu Ivacicovici. La a doua vacanţă, după renunciarea lui Ivacicovici la postul de metropolit, el era deja episcopul Aradului, dar fiind el cel mai tânăr episcop, faţă de colegul seu mai bătrân Ioan Popasu n’a permis să fie candidat, ci ca comisar al consistoriului metropolitan a condus congresul electoral până în momentul, când după neîntărirea şi eschiderea alesului Popasu, în şedinţa X, din 20 Nov. (2 Dec.) 1874, congresul dispusese alegere nouă, când el apoi la Nrul 90 al protocolului congresual „face cunoscut congresului, că după ce a înţeles, că şi dânsul e luat în combinaţiune de a fi ales la demnitatea de metropolit, şi după ce în urma celor petrecute, ordinea ierarhică nu-i mai permite a se subtrage din combinaţiune — a depus la consistorul metropolitan sarcina de comisar la congresul electoral“. La acest loc, în presupunere că nu ating susceptibilitatea nimenui, am se descoper un adevăr istoric, care-l cunosc ca martor clasic, din intuiţiune proprie. La 19/31 Octobre 1874, adecă în Ziua premergătoare alegerei lui Popasu, eram la episcopul Aradului Miron Romanul în locuinţa sa, carea era în odaia extremă spre curte a reşedinţei metropolitane, în care se află astăzi biblioteca, şi vorbeam despre eventualităţile alegerei de mâne, când întră un funcţionar al universităţii săsesci, şi într’o cuvertă închisă predă episcopului o depeşă sosită „chifrată“ la adresa comitelui săsesc de atunci Moritz Conradt, dela ministrul de interne. Prin acea depeşă îndrumă ministrul pe corniţele săsesc, să roage pe episcopul Aradului M. R., ca acela să nesuescă la deputaţii congresuali, ca să voteze pentru vicariul archiepiscopesc ar chi mândrit Nicolau Popea. Am cetit şi însumi acea depeşă, dar sunt convins, că părintele Popea n’a avut scrie de protecţia ce se manifesta întrânsa. Dovadă acea depeşă, că nu episcopul Miron a fost acela, pe care guvernul în prima lincă îl doria ca să devină metropolit. Dar dovedeşte acea depeşă şi aceea, că nu dora pentru aceea n’a propus guvernul întărirea alegerei lui Popasu, pentru ca mai târziu să facă posibilă alegerea episcopului Miron, pentru că deci congresul în loc de Popasu alegea pe archimandritul Popea, alegerea negreşit obţinea şi întărirea din partea C o r oa n e i . După alegerea episcopului Popasu deputaţiunea alesa de congres pentru substernerea actului electoral spre aprobare, care a constat din deputaţii: Ioan Meţianu, Dr. Paul Vasioiu, Iacob Bologa, Ioan Bran de Lemény şi Elia Floca, a întrevenit la guvern cu tot zelul pentru îndelăturarea bănuelilor ce le avea faţă de alesul congresului, a întrevenit la guvern şi episcopul Miron, am întrevenit şi eu ca deputat dietat, pentru că toţi voiam să esuperăm respectarea votului congresului şi să evităm cu orice preţ ingerinţa guvernului în afacerile autonome ale bisericei noastre, ingerinţă de care în mod foarte simţitor avuse parte atunci biserica autonomă sârbască. Dar toate luptele noastre au fost zadarnice. Guvernul, informat reu prin ministrul Szende, carele ca fost advocat în Lugoş, pretindea că cunoasce mai bine decât noi pe episcopul Popasu şi-l hulea şi ca adversar politic neîmpăcat al dlui Babeş, în al cărui braţe pe nedrept susţinea Szende, că s’a aruncat Popasu, ca să poata deveni Metropolit — mi-a declarat fără reservă, că nu va propune la Corona întărirea alegerei episcopului Popasu. Astfel s’a şi întâmplat. Popasu n’a fost întărit, congresul a fost provocat să facă alegere nouă cu eschiderea episcopului Popasu dintre candidaţi, şi congresul, consecvent praxei inaugurate cu alegerea lui Ivaciceviciu, cu respectarea seniului, a ales pe episcopul Miron, iar Coroana a întărit alegerea. Repet înse, că daci archimandritul N. Popea ar fi întrunit majoritatea voturilor la a doua alegere, tocmai aşa ar fi obţinut întărirea precum a obţinuto-o episcopul Miron. Bar’ ca fost deputat congresual neg cu toata tăria, că guvernul ar fi eserciat vr’o influinţă asupra deputaţilor congresuali în favorul alesului, sau că ar fi putut esercia chiar dacă ar fi voit, pentrucă har Domnului, nici atunci n’au fost, şi sunt convins că nici în viitor nu vor fi în congresele noastre bisericesci deputaţi, cari în asemene cestiuni să poata fi influinţaţi de altă, de cât de binele bisericei, după cum îl pricep ei după cea mai bună sciinţă şi cunoscinţă a lor. Condusele congresului electoral şi cuvântările alăturate la acela, dovedesc entusiasmul, cu care a fost întimpinată alegerea răposatului metropolit. Şi dacă el totuşi a fost bănuit şi din o parte şi din alta, este a se atribui raporturilor încordate de partid în archidiecesă, pe cari el nici le-a creat nici le-a nutrit, situaţiunei grele în care biserica nostra naţională, spin în ochii şovinismului maghiar, se afla deja la intrarea lui în funcţiune şi care mereu s’a potenţat, şi virtuţii lui de a nu vâna nici graţie în sus, nici popularitate în jos, ci a purcede oblu, după vederile sale liberale, cercând şi făcând numai dreptatea, de carea însă el niciodată n’a avut parte. El cunoscând situaţiunea, deja la instalarea sa în tronul de metropolit şi archiepiscop, în răspunsul seu dat la cuvântarea de introducere a comisariului consist, metropolitan, în faţa congresului, între altele a Zis şi urmatoarele: „Dacă prin concursul măritului congres şi al celorlalte organe bisericesci, îmi va succede a realiza cât de cât dorinţele ce le am faţă cu aceste sarcini, dacă voiu vedè înflorind sfânta noastra biserică; dacă voiu esperia că în sinul bisericei noastre naţionale domnesce iubirea creştiniscă şi frăţietatea; dacă voiu simţi, că spiritul cel înalt al fericitului meu predecesor Andreiu baron de.