Telegraful Roman, 1900 (Anul 48, nr. 1-146)

1900-10-26 / nr. 119

Nr. 119 Anul XLVIII Sibiiu, Joi 26 Octobre (8 Novembre n.) 1900. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C , 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Adminstraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sânt a lb adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articolii nepublicaţi nu se înapoiază INSERŢIUNILE Pentru odată 14 fll., — de două ori 24 fll., — de trei or 30 fll. rândul cu litere garmond. La cestiunea abdicării directorului V. Onițiu. Bîraşov, 6 Nov. n. 1900. Onorată, redactiune / . Deja de mai multe zile se agiteaza prin presă, o cestiune internă a școlelor noastre centrale, abdicarealui Virgil Oniţiu din postul seu de director al şcollelor medii. Deşi întrega afacerea pană azi nici n’a ajuns la forurile competente şi toata agitaţiunea este pripită şi prematură, totuşi cred de interes pentru On. public, ca fără a preocupa resolvarea cestiunii în cale normală și legală, se aret în câtva motivul acestei abdicări. Rog deci pe an. Redacțiune se binevoesca a da loc șirurilor următoare : înainte de începerea anului școlar present, având a se îndeplini catedrele vacante de profesori la gimnasiu, între concurenți a fost și Dl. Dr. Valeriu Branisce, cumnatul domnului director Virgil Oniţiu. Eforia atât din motivul înrudirei dlui director cu dl Dr. Branisce, cât şi din acela, că regulamentul § 40 zice: „Directorii şcolari, dacă nu sunt membri, pot fi invitaţi la şedinţele Eforiei „ori de câte ori află de bine preş. Eforiei „a-i conchema când se trateza afaceri „şcolare“,nu a invitat la şedinţa de alegere şi pe dl director Oniţiu, ci s’a mulţumit a-i cere raport în scris asupra concurenţilor, ceea ce dânsul a şi făcut ca de obiceiu. Făcând Eforia la 14 August v. a. c. alegerea şi nereflectând la Dl. V. Branisce, cumnatul dlui director, dl V. Oniţiu s’a supărat atât de tare, încât pentru un moment a perdut din vedere şi posiţiunea sa oficială şi ordinea legală, şi printr’o adresă în termini pe cât de alarmatori, pe atât de iritaţi şi de puţin justificaţi, cere dela Excelenţa Sa Metropolitul, ca din presidiu să casseze alegerea legală şi normală a profesorilor, să convoace în termin de 48 de ore o nouă şedinţă a Eforiei, unde în presenţa dlui director să se facă alegere nouă şi să dispună, ca pe viitor , în contra disposiţiunii cuprinse în regulamentul sus citat, — dl director să fie invitat inomis la fiecare şedinţă a Eforiei. Faţă de acâstă demonstraţie Eforia recercată fiind, la timpul seu a dat răspunsul necesar Escelenţei Sale Mitropolitului, car’ alegerea a trecut prin formele legale prin Delegaţiunile şcolare şi s’a înaintat la Venerabilul Consistoriu archidiecesar spre întărire. Abstrăgând dela cererea pripită anormală şi ilegală a d-lui director, Venerabilul Consistoriu a adus o hotărîre pe cât de motivată pe atât de satisfăcătdr’e pentru un om nepreocupat şi cu sânge rece, enunciând: „Sub 16 August a. c. Nr. 542 arătând aici directorul gimnasiului nostru din Braşov „Virgil Oniţiu, că Eforia şcolară de „acolo cu abatere dela praxa de 30 ani şi dela §-ul 40 din Regulament a întrelăsat a-l învita şi pe dînsul la şedinţa Eforiei din 14/27 August a c. când s'au deplinit vacantele catedre profesorale, car’ din răspunsul Eforiei dela 25 August a. c. Nr. 211 învederându-se că dacă acea Eforie n’a invitat şi pe directorul la acea şedinţă, n’a făcut’o acesta nici cu intenţiunea de a atinge autoritatea nici a ignora tenerea §. 40 din Regulament, măcar că acesta lasă invitarea la apreciarea Eforiei, ci a făcut-o numai din motiv, că în acea şedinţă avea a se pertracta şi concursul profesorului Dr. Val. Branisce, de aproape înrudit cu directorul, şi chiar de aceea în loc de a fi invitat in persona i s’a cerut în scris opiniunea în căuşele de sub pertractare, acest consistoriu, pe cât de mult regretă, că o asemenea omisiune a putut da ansă la conturbarea bunei înţelegeri dintră conducătorii şcolelor, pe atât se şi bucură, constatând, că de Eforie a fost departe intenţiunea de a ştirbi dreptul şi autoritatea directorului. De aceea acest Consistoriu dorind a contribui şi din parte-i la consolidarea bunei înţelegeri, află de bine a enuneia, ca pe viitoriu la toate şedinţele Eforiei, în cari se vor pertracta cestiuni de învăţământ, să se invite şi directorul, de sine înţelegându-se, că ajungând în discuţie cestiuni ce ar atinge persoana sa, sau alte persoane cu dînsul înrudite, va avea se retrage din şedinţă. P. O. D-ta vei publica acestea atât numitului director cât şi Eforiei şcolare spre scrie şi orientare. Sibiiu, din şedinţa consistoriului archidiecesan ca senat şcolar, ţinută la 12 Octobre 1900. îndată ce s’a inmanuat acest decis dlui director, DSa, precum se vede din jurnale, şi-a înaintat Venerabilului Consistoriu abdicarea, apoi a anunţat-o corpului profesoral, a notificat-o Eforiei printr’un act în care,se zice între altele : „Fiind decisul acesta al prea Ven. Con„sistoriu (Nr. 9083 14 Octobre) de „natură a nu curma relele, pentru cari „după a mea părere s’a deschis o porte „largă în şedinţa Eforiei din 14 August a. c., şi în acelaş timp nu voi vând „el sguduirea încrederei V. Consistoriu „inactivitatea mea de director al şcolelor „medii, — cu ziua de azi mi-am înaintat dimisiunea mea din postul de „director al şcolelor medii gr.-or. române din Braşov la V. Consistoriu..." şi ca culme a publicat-o şi o publică prin ziare fără cea mai mică reservă. Acestă procedură a dlui director, isvorîtă pe te iarăşi numai din iritaţiune prea mare, este cu totul în contra disposiţiunilor legale cuprinse în § 25 litera j) combinate cu §43 punct 19), unde se spune anume că dreptul de a primi sau nu abdicarea e reservat Delegaţiunilor şi Eforiei şcolare şi deci aci avea să-şi înainteze dînsul abdicarea. Ea este pe lângă aceea anormală şi pripită, deoarece cestiunea neajungând să fie tratată în forurile competente, nu poate fi nici capia pentru publicitate, afară doră de dorinţa de a face eclat cu scrii şi alarmări sensaţionale . . Şi dacă se va considera, că deodată cu înaintarea abdicării la Veneratul Consistoriu dl director V. Oniţiu a ţinut să ducă şi în publicitate o causă internă şi delicată a şcolelor noastre, destul de criticate din alte părţi, dacă se va considera, că de când există aceste şcule, din asemenea cause nici unul din foştii directori n’au mai provocat asemenea conflicte între ei şi forurile administrative şi cu atât mai puţin le-au pus de clopotul cel mare al publicităţii; dacă se vor considera vorbele frumoase şi nu faptele din urmă ale dlui director în legătură cu onoarea, încrederea şi bunăvoinţa cu care aceste foruri l’au distins pe dînsul la toate ocasiunile şi despre cari înainte cu câteva luni însuşi făcea cele mai elogioase enunciaţiuni tocmai la adresa acelora, pe cari azi nemeritat îi hulesce, atunci oricare om nepreocupat va afla îndată că pasul dlui director V. Oniţiu a fost prea pripit şi cu abdicarea şi cu publicarea prin ziare înainte de vreme a tuturor acţiunilor sale, şi dacă am voi să fim maliţioşi am susţină că din nealegerea dlui Branisce, cumnatul său, I. Oniţiu a făcut chestie de cabinet şi voesce se facă şi chestie celebră de ziaristică. Cu Dumnezeu înainte dar acesta nu dovedesce nici durere de inimă faţă de şcolie şi binele lor, nici echilibru în cumpănirea lucrurilor şi a demersurilor legale, ci simplu preocupaţiune şi interese personale, pripă şi agitaţiune inoportună. Unul din Eforie. Conferenţa înv. din Făgăraş. (Vorbirea de deschidere a com. cons. M. Voileanu.) Onorată conferenţă / Am eşit tocmai din casa Domnului, unde am celebrat sfânta liturgie, şi am chemat Duchul sfânt, care să ne lumineze, să ne inspire în lucrările noastre. Deşi este lucru neobicinuit, ca în cuvântarea de deschidere să se dea expresiune neplăcerei pentru modul cum majoritatea dvastre, domnilor învăţători, a ţinut să inaugureze lucrarea noastră în conferenţa din anul acesta, eu totuşi stm nevoit să o fac. Din aproape 100 de învăţători, cari în virtutea disposiţiunilor ce s’au luat trebuiau să ia parte la serviciul dumnezeesc, abia patru s’au presentat în casa Domnului, unde însoţit de părintele protopresbiter Iuliu Dan şi de parochiul din Galaţi Nicolau Aron, am celebrat sfânta liturgie şi am făcut chemarea Duchului sfânt. Nu voesc să mă ating de convingerile religiose ale unui fiecăruia dintre dvastre, domnilor învăţători. Cred că aţi avut şi motive, cari eventual vă pot scula acestă absenţă de la biserică, împrejurarea însă, că în număr aşa de disparent v-aţi presentat la biserică, mă face să vă învit, ca pe viitoriu să daţi ascultare cerculariului de convocare şi în ce privesce presentarea în corpore ,la serviciul divin. In şirul acesta de idei nu pot să nu accentuez şi acuma legătura de mamă şi fiică, ce este întră biserică şi întră şcola nostrá. Nemuritoriul metropolit Marele Şaguna când a pus biserica noastra pe basele constituţională de azi, s’a îngrijit ca şcola noastra confesională să fie pusă sub scutul bisericei. In îngrijirea sa cea mare s’a cugetat şi la întrunirile învăţătorilor, de aceea în § 130 al statutului organic a prevăzut conferenţele învăţătoresci ca organism, pe care noi suntem chemaţi a-l desvolta în intenţiunile Marelui Şaguna, şi a-i da importanţa ce i se cuvine în şirul organismelor legale din biserica noastră. Cu cât ne aprofundăm mai mult în spiritul Marelui Şaguna, cu cât dăm preste mai mari greutăţi în viaţa noastră bisericască-şcolară, cu atât admirăm mai mult prevederile acelui providenţial bărbat, şi acesta o facem mai ales când vedem ce scut puternic a lăsat el învăţătorimei noastre prin acest organism, prin conferenţele învăţătoresci. Datori suntem deci toţi să punem ce avem mai nobil în inimile noastre, spre a da viaţă conferenţelor învăţătoresci în archidiecesa nostrá. Ne-am adunat deci domnilor învăţători în numele Domnului, în casa nostră, la ordinul mai marilor noştri bisericesci, spre a învăţa unii dela alţii, spre a ne îndrepta unii dela alţii, spre a ne entusiasma reciproc, şi spre a aduce toate jertfele posibile, cari le cere dela noi interesul şcoilelor noastre confesionale. Veţi ţine lecţiuni practice, domnilor învăţători, din diferite obiecte de învăţământ, spre a da dovezi cum sciţi pune în practică învăţăturile pe cari vi le-aţi însuşit în seminariul nostru archidiecesan. Vi se cere sema în măsura după cum vi s’au dat talanţi. Mult se cere dela acela, căruia mult i-s’a dat, mai puţin se cere dela acela, căruia mai puţin i-s’a dat. Dela toţi se cere însă o lucrare conscienţiosă în interesul progresului în şcoala noastră. In consultările noastre ne va conduce învăţătura Apostolului: „Fraţilor, îngăduiţi unul altuia cu dragoste, căci zilele grele sunt“. Sub scutul bisericei stau toate instituţiunile culturale ale confesiunilor din patria nostră, şi în curentul de azi acesta este unicul scut sigur, unicul adăpost, care stă neclintit. Dacă veţi urmări cu atenţiune cele ce se petrec în jurul nostru, veţi vedea cum romano-catolicii din patria nostră şi-au croit o autonomie locală, în afacerile şcolare şi fundaţionale cu tot absolutismul din biserica apuseana au dat loc elementului laic, şi toate le fac sub ocrotirea bisericei. Asemenea fac reformaţii din patria noastra, şi ei pun în fruntea instituţiunilor pe cei mai de frunte bărbaţi ai neamului lor. Curatori lumesci ca Baronul Bánffy, bătrânul Tisza Kálmán, Desideriu Szilágyi stau în fruntea acelei biserici, şi ’i sciu asigura libertate spre a se desvolta şi a face progres. Asemenea stau Saşii dela noi, cari cu toate bogăţiile câştigate şi adunate pe timpul privilegiilor celor mari şi multe, s’au îngrădit în biserica lor ca în o cetăţuie puternică. Dacă aceste confesiuni altcum favorisate de sarte astfel nu s’au pus sub scutul bisericei, pe care o iubesc din tóta inima lor, cu cât mai vârtos datori suntem noi să cultivăm instituţiunile nóstre bisericesci, să ne alipim cu toata fiinţa nóastra de biserică şi de ale ei instituţiuni, noi cami afară de Dumnezeu alt binevoitoriu şi ajutoriu nu avem.