Telegraful Roman, 1901 (Anul 49, nr. 1-144)

1901-12-08 / nr. 137

556 Scrisoare din Cernăuţi. Domersul festiv al „Junimei“ din Cernăuţi. — 14 Decembre n. Precum în fie­care an aşa şi în anul acesta societatea academică „Junimea“ şi-a serbat în 9­­. c. aniversarea anului al 24-lea al esistenţei sale. Acesta serbare dă celor ce se intereseză de viaţa societăţii cea mai bună ocasiune, pentru a auzi şi cunosce ideile de cart­e condusă şi pe cari le propagă cu în­sufleţire tinerimea noastra. Comersul festiv din anul acesta, după părerea multora, a întrecut pe toate cele­lalte de pănă acum. Sala cea mare filar­monică s’a arătat prea mică pentru atâta public. Represesentanţi ai universităţii, repre­­sentanţi ai tuturor societăţilor române din loc, şi ţărani din satele vecine, încinşi cu pantlică tricolor peste umăr, au luat parte. Legele gemeau sub povara sexului frumos, care privea cu ochianul la cele ce se petrec în sală. Vorbirile se ţin după programul stabilit. Fostul preşedinte al „Junimei“ G. An­­tonovici deschide comersul prin o vorbire potrivită, şi spunând evenimentele cele mai importante obvenite în anul espirat, esprimă părerea de rău pentru încetarea din viaţă a membrului de onoare V. A. Urechiă, la ce publicul dă espresiune condolenţei prin scu­lare. După acesta predă noului preşedinte Hacman, insigniul, o pantlică lată tricolor, ca semn de noua dignitate, care acesta răs­punde cu vorbe însufleţite. G. Luţa, vicepreşedintele soc. ia cu­vântul şi vorbesce foarte frumos la adresa universităţii, representată prin rectorul, prin decanii tuturor facultăţilor din loc şi prin mulţi profesori, esprimându-şi dorinţa de a pute autli de pe catedră istoria naţională română. Muflămesce în numele senatului uni­versitar dl rector magnific Dr. Emilian Voluţchi, în termini calc şi pătrunzători. A patra vorbire a ţinut de tinerul stu­dent în teologie N. Bălan, din Transilvania, la adresa membrilor onorari şi emeritaţi ai societăţii, desfăşurând urmatoarele idei: Pleca de la testamentul lui Enăchiţă Văcărescu şi desvolta ideia despre sentimentul naţional şi patriotismul bine­înţeles, pe care-l pune ca basă şi îndemn spre o muncă rodnică şi bi­necuvântată în ogorul vieţii românesci. Vor­besce despre muncă şi merite naţionale şi raportul lor, accentuând munca cu lade şi combătând fanfaronadele; oar’ munca ndstră de unde s’o începem? „De acolo de unde şi noi ne avem începutul, de la adevăratul fiu al naţiunei, de la născutul patriot, de la Iérán, depositoriul de veacuri al tradiţiunilor şi obiceiurilor nóastre, căci amin, amin, zic vouă: apa trece petrile román. Ier anul este piatra, car’ stratul inteleginţei unui popor e val trecător, din momentul în care s’a abătut de la spiritul poporului“. Asigurând apoi pe membrii onorari şi emeritaţi despre stima şi devotaţiunea ce li-o păstrază tinerimea, închee cu dorinţa de a lăsa tinerilor, ca testament, curate şi întărite tradiţiile de consciinţă naţională şi datorinţa muncă din trecut. Pătruns de frumoasele cuvinte ale ante­­vorbitoriului, se scolă veteranul şi savantul profesor şi decan al facultăţii teologice Eusebiu Popovici, şi mulţămesc, în numele membrilor onorari ai societăţii, zicând între altele, că ţine mult la tinerime, fiind­că ve­le, că cin­­stesce pe bătrâni, şi nu desconsideră lucrurile lor. Le plac şi bătrânilor floricelele, dar’ aşteptă, ca aceste la timpul lor să aducă şi fructe, ca să se potă bucura de ele. Căci numai aducând rude vor putea esista în lupta vieţii, la care se recere muncă, cultură şi credinţă dreptă în Dumnezeu. Ia apoi cuvântul, decanul facultăţii ju­ridice, Dr. Ehrlich, şi spune în limba ger­mană, că urmăreace cu plăcere desvoltarea „junimei“ şi laudă scopul ei cultural şi pro­gresul ei. In numele membrilor emeritaţi răspunde cu multă însufleţire dl D. Popovici, vorbind despre nobleţă poporului român, încât şi Proniei divine i-a fost milă a lăsa să piară un popor atât de nobil. Tinărul universitar Toman vorbeşte la adresa societăţii pentru cultura şi literatura poporului Român din Bucovina, şi la a celor­lalte societăţi române, relevând rolul lor în­semnat în viaţă. Dl cavaler de Bejan, preşedintele soci­etăţii pentru cultura şi literatura poporului, mulţămesce pentru ovaţiunile aduse. Aseme­nea de la reuniunea română de cântări răs­punde Dl Hostiuc. Cel mai fericit între toţi a fost însă studentul V. Rupcean, care vorbeşte în onoa­­rea damelor române, arătând calităţile şi vir­tuţile frumoase, cari împodobesc femeia ro­mână. Studentul Zeleschi salută representanţii societăţilor surore „Academia ortodoxă“ şi „România junău. La aceste răspunde studen­tul în teologie I. Teului şi de la „România jună1“ studentul Procopovici. In limba germană sunt salutaţi repre­sentanţii societ. acad. „Cârpacii“ şi comilitonii Şerbi, de studentul romaş, căruia îi răspunde preşedintele societăţii „Carpaţii“, stud. Ţur­­canovici, care din partea teologilor Sârbi, N. Vide, doctorand în teologie. La adresa ţeranilor a vorbit stud. Lu­­caciu, îndemnându-i la păstrarea limbei şi a obiceiurilor române, precum şi la îmbrăţoşa­­rea culturei şi a meseriilor. Mare surprindere ni-au făcut cuvin­tele unui ţăran, tânăr şi tras la faţă, cari au fost atât de frumoase, în­cât toţi am rămas ui­miţi de înţelepciunea şi elocinţa lui. Aici i-sa dat ocasiune să spună domni­lor păsurile ţeranilor, pe cari foarte puţini le cunosc, căci năcazuri se grămădesc asupra lor câţi pieri în cap, şi deputaţii înainte de alegeri le promit sarea cu marea, care după ce sunt aleşi nici nu se interesază de ranele poporului, ei îşi îngrijesc de punga lor şi sciu să învârtă numai paragrafii. Cuvintele lui au fost viu aplaudate. Cu aceste se sfîrşesce comerciul festiv, şi publicul se îndepărtază din sală plin de mulţămire sufletesca. il. Leandru. FOIŞOARĂ din trecut. Schiţe istorice din anul 1861. » .(De suvenire dulce Românilor din comitatul Caraş.) de Iosif Olariu­. (Urmare şi fine.) După conferinţele naţionale taica Iova — cum îl numeam noi cei mai tineri atunci — ne povestea multe şi triste din timpul iobăgiei, încât unele din ele nu le voiu uita de aşi trăi cât Matusalem. Taica Iova Popoviciu a fost conte de Roma, neguţătoriu de frunte în Lugoj, în casa primă de la casa comitatului cătră nord, şi Românul acesta a primit în conac prima­ oră pe Dr. Marienescu când a venit la Lugoj. Aşa taica Iova ni-a povestit despre dijmă, cum bieţii Români nu puteau să cu­­legă holdele lucrate de ei şi moştenite de la moşi-strămoşi, pănă­ ce nu li­ s’a măsurat dijma — zecimea — prin şpanul dominial. Cum din 10 miei, 10 stupi etc. şpanul lua pe cel mai gras, — apoi că dijmele acele ca din răsbunare s’au esarândat tot la oameni lacomi şi fără de suflet ş. a. ş. a. Cum au lucrat bieţii Români zile de robote domnesei şi cât de tirănesce au fost maltrataţi cu gârbaciul, un fel de cnută ru­­sască, de sbirii varmegieşti pănă­ ce s’a zidit casa comitatului, dar’ nu aveau la cine să se plângă, pentru­ că ungurul sbir îi batea şi ungurul nemeş îi judeca. Numai învăţatul Murgu îi mângăea : „lucraţi, fraţilor, lucraţi! că de­şi nu voi, ori copiii voştri, dar’ ne­poţii ori strănepoţii voştri de­sigur vor stă­pâni aceste ziduri frumoase11! Astfel nu se petreceau atunci căuşele Ro­mânilor în comitatul Caraşului, şi istoria va trebui să le eterniseze, pentru­ că sartea po­porului a fost încredinţată unor bărbaţi lu­minaţi, cu cunoscinţele recerute pentru che­marea lor şi cătră aceste cu mâni curate şi cu inimă pentru popor, după cari apoi şi poporul — turma, a ascultat de cuvântul lor, cum zise sânta scriptură. Păstorii poporului — oficianţii comita­tului — de atunci s’au putut mândri cu po­porul — turma lor, — dar’ şi poporul s’a bucurat de conducătorii lui. Dar’ bucuria poporului a fost de scurtă durată, pentru­ că numai cât s’au dus de la Lugoj cei 2 bărbaţi luminaţi şi conducători adevăraţi: Gozsdu şi Sârb, au fost numiţi fişpani oameni mediocri şi renegaţi de neamul lor, ca Am­brus, Ivach­­covici etc., sub a căror conducere soarele Ro­mânilor zi de zi a fost cuprins de eclipsă, — ceea­ ce ni-o dovedesee congregația de la 26 Ianuarie 1870 cu urmatoarea D e c i s i u n e: Nr. 5 6361 ex 1869 1. In congregațide generale şi particu­lare ale comitatului Caraş protocolul pe basa § 2 art. d. 1. 44 din an. 1868 se portă pe lângă oficia sa de stat şi în limba română. 2. Acest comitat întră scrisorile sale, ce are să le adreseze gubernului, folosesce în colon limba ungară şi română. 3. Pentru ordinaţiunile § 6, 7, 8 şi 9, se îndatorâzâ veri­care comună din acest co­mitat să se dechiareze, care limbă ’şi alege de manipulativâ şi protocolară? Avram Berlogea m. p. vice notariu III comitatens. Apoi sub cei 2 comiţi supremi loan Faur şi Jekelfalusy, cel dintâiu ca român, car’ cel de al doilea ca bărbat literat şi om tolerant, soarele românismului mai licurea din când în când, cel puţin ca un ştearţ când şi-a consumat materialul conbustibil; dar’ a venit paşa de la Arad Tabaidy, despre care se vorbea, că el ca fişpan mai întâiu pe tatăl seu l’a suspendat din postul de notariu — tocmai cum a lucrat ţiganul din poveste. După aceste a mai venit era lui Tisza sdrobitoriului de naţionalităţi, cu morbul epi­demic, când şi din Românii mai înflăcăraţi trebuiau de voe de nevoe să se retragă de pe câmpul luptei, ca să potă ava­nânea de train şi atunci sarele românismului a fost cuprins de întunecime totală, ori că sarele nostru a ajuns la solstiţiul de urnă şi nu mai lumineza, nici mai încălzesce pe bieţii Români. Despre fişpanii de mai târziu Palyánszky şi Jakabfy nu avem ce vorbi bun pentru Români. Apoi acum abia sunt trecuţi 40 de ani de la epoca fericită şi 25 de ani de la în­ceperea erei lui Tisza cu renegarea oficianţilor ş. a. ş. a., tot ca membru de congregaţie când mă duce sartea la Lugoj castelul pom­pos de odiniora mi­ se pare ca o panoramă, ori ca învălit în doliu, care prin coridoarele lui odinidră elegante, aud nişte ludborase de ecouri ne­înţelese de bietul popor număros în comitat. Atunci îmi vine să plâng cum au plâns Israilienii la râul Vavilonului după Sion , să TELEGRAFUL ROMAN Scrisoare din Budapesta. — Serata corului bisericei române. — — 16 Decembre n. Zile de serbătore au fost zilele trecute, căci cu sfinţenie şi-a adus aminte întrâgă naţiunea română de Marele ei părinte An­drem. Nu şi-au uitat de datorinţa lor nici aici în capitala ţării, cei încălziţi de sentimentele adevăratei inimi române, şi n’au pregetat a-şi esprima şi ei veneraţiunea faţă de amintirea „Marelui Andrem“. Serata arangiată în sera de 2/15 Dec. de corul bisericei române de aici a succes peste aşteptare. Dovadă, că aceşti tineri şi-au cunoscut datorinţa, deşi unii caută în public să le de­­nege ori­ce interes pentru ce e bun şi fru­mos şi în special teologilor de aici. Faptele bune pot să isvorască şi din o lucrare tăcută, fără trimbiţări şi prevestiri grandiose, şi de regulă astfel de fapte sunt încununate de succes mai strălucit. Şi acesta a dovedite ti­nerimea grupată în jurul bisericei române de aici. Ce moment înălţător, când departe pe pământ străin îţi poţi petrece câteva clipe în mijlocul acelora, car­ de un sânge şi o limbă sunt cu tine, în frunte cu un Ilustru Domn Dr. Iosif Gall, Dr. Puşcariu, S. Suciu, G. Bogoevici etc. etc., să te delectezi în cântă­rile românesci ale corului înfiinţat numai de câteva săptămâni, esecutate cu atâta senti­ment sub măiastră mână conducătoare a c­er. abs. şi stud. fii. C. Popescu : să guşti dul­ceaţa musicei române prinsă din arcurile în­­sufleţitei orchestre conduse de stud. med. L. Domide. Discursul avântat al cler. abs. şi stud. fii. S. Stanca ni-a împrospătat imposanta ima­gine a Marelui părinte Andreiu, limba fru­­mosă, atragătore şi impistriţată cu citatele pline de h­umor ale poesiei noastre poporale concretizate în „Dragostea Românului“ de stud. fii. Dion. Stoica, a atins corda cea mai plăcută a inimilor şi a deşteptat viul interes al tuturora, contra faptului atât de obicinuit, că partea literară de regulă la puţini află răsunet, car’ adânca mulţumire sufletească, cu care a fost primit „Barbu Lăutarul“ al stud.­iul. V. Gael, a dovedit-o entusiasmul răsplă­­tirei bine meritate. Toate acestea le-a depus pe altariul me­moriei Marelui bărbat o tinerime română, ca semn, că ţine cu sfinţenie la cuvintele de aur ale acestui părinte şi că urmază cu în­sufleţire flamurei desfăşurate de el: mărirea neamului uniţi în cugete şi simţiri. A dove­dit, că tendinţele răuvoitorilor, de a arunca umbre asupra acestei tinerimi, sunt numai uneltiri, cari nici­când nu-­şi vor ajunge scopul. De la sate. Sfinţirea bisericei din Coroi-Sânmărtin. — 15 Decembre n. Parochia din Coroi-Sânmărtin de­şi are abia 45 familii, dar’ astăzi mulţămită zelului parochienilor e una dintră cele mai bine or­­ganisate. — Ca toate parochiile din răsăritul Transilvaniei, aşa şi parochia nostră are să se lupte contra elementului străin covârşitoriu. Ac­es­ta e cu atât mai greu, căci chiar mem­bri ai parochiei sunt ademeniţi de străini a se opune înaintării bisericei. In anul 1881 am zidit biserica după timpurile de atunci — frumoasa. Durere că a trebuit să trecă 20 ani până să finalizăm acestă lucrare, înzestrând biserica cu turnul, care lipsea, cu clopot, strane ş. c. Fiind parochia din anul 1864 vacantă, administra­torii parochiali şi-au dat totă silinţa de a ri­dica parochia noastra, cu deosebire în anii din urmă sub conducerea adm. parochial Isidor Suceava am înaintat cu paşi urieşi. Cu mari greutăţi am făcut strane în biserică, am fă­cut turnul bisericii, am cumpărat un clopot, am renovat biserica, încât astăzi biserici mai frumoase orientale, pe Târnava puţine sunt. A sosit ziua cea mult aşteptată a Sânţilor Ar­­ehangeli Mihail şi Gavriil, când P. On. D. Protopresbiter Nicolae Todoran avea să ceră binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lăcaşu­lui acestuia, ca trimis al Escelenţiei Sale prea­­bunului nostru Archiepiscop loan. P. On. Dsa s’a presentat în ziua premergătoare în parochie colaudând biserica, luând măsuri pentru es­­crierea concursului şi alte afaceri momen­­tuase pentru parochia noastră. Sosind ziua mult aşteptată a sfinţirii bisericei, atât credin­cioşii din parochie cât şi din comunele înve­cinate au alergat la biserică sătaşi a fi mar­tor ceremonialului sfinţirii. Domnul protopop tractual asistat de adm. parochial Isidor Su­ceava şi de preoţii Nicolae Aron (Laslău), Iosif Crişan (Boian), Ilie Ioanoviciu (Şoimuş), Ioan Vătăşan (Căpâlna) şi Iacob Adam (Su­­plac), a oficiat serviciul divin, care a fost im­­punătoriu. Cuvântarea rostită de domnul pro­topresbiter a încălzit inimile ascultătorilor, fiind ascultată, cu un viu interes. După serviciul divin preoţimea şi inte­­ligenţa de faţă a asistat la banchetul dat de comitetul parochial în casele epitropului. Şirul toastelor l-a deschis domnul protopresbiter toastând pentru Escelenţia Sa preabunul nos­tru archiepiscop şi metropolit. Toastul a fost ascultat în picioare. Parochul Isidor Suceava a toastat pentru protopresbiter. Părintele Ilie Ioanoviciu a toastat pentru parochul admi­nistrator. Părintele Iosif Crişan pentru comi­tet şi popor etc. etc. Sora la 7 ore s-a început petrecerea cu joc, unde tinerii şi-au petrecut cu cea mai mare însufleţire, jucând până după mezul nopţii. Mai amintesc că comuna noastra e o comună frumoasa lângă Târnavă, are cale fe­rată, pământurile sunt roditoare, viile bune, poporul faţă cu vecinii a mai înaintat în cul­tură, încât abia este o familie unde să nu fie

Next