Telegraful Roman, 1904 (Anul 52, nr. 1-141)

1904-01-15 / nr. 5

Nr. 5 Sibiiu, Joi 15/28 Ianuarie 1904 Anul LII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia­ţi Sâmbăta ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni­ 3 C. 50 fiL Pentru monarchia pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şî inserţiuni a se adresa la AdMlaistraţianea tipografiei archiaispets la Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele subS a se adresa la Redacţianea „Telegrafului Restas’1, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele aetranew« brt­wAv cepubiicaţi an ae înapoiază. iKSiSRTlUNlLB: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 UI., — de trei or 30 fii. rendul cu litere garmond Un resultat al pasivităţii. D**j, 23 lauuane □. Cu venirea contelui Tisza István la putere, cum e știut, s’au făcut mai multe schimbări în posturile de comiţi­­supremi în diferitele comitate din ţară. Acesta se înţelege de sine, căci hind comiţii-supremi organe de încredere ale guvernelor, schimbându-se acestea, comiţii-supremi neagreaţi pe deplin nou­lui guvern încă se schimbă, căci alt­cum ar lipsi încrederea reciprocă, şi aşa intenţiunea noului gu­vern cu­ri­­vire la esecutarea legilor încă nu ar­e garantată de ajuns. împrejurarea aceasta a venit înainte și în comitatul Solnoc-Dobâca, în frun­tea căruia era Désy Zoltán, care apar­ținea partidului apponyist, partid, care eşind acum afară din partidul guverna­­mental-liberal, cornițele Désy, In conse­­cvenţă, încă a demisionat din postul seu. In locul lui Désy Zoltán a fost numit comite-suprem contele Bethlen Fái, comitele din comitatul Bistriţa- Naséud şi cumnatul ministr­ul­ui-presi­dent Tisza; deci acum comite peste două comitate, ca şi fie­ când baronul Bánffy peste acestea­ şi comitate. Instalarea noului comite s’a făcut în congregațiunea comitatensă, ținută Luni în 11 ianuarie st. n. cu serburi forte mari din partea Magiarilor. Trec insă peste descrierea acestor festivități, şi vom să arăt numai rolul Românilor (82% din populațiunea co­mitatului) întru­cât au luat şi ei parte la ele. înainte de instalare Românii în frunte cu advocatul Dr. T. Mihályi au ţinut o consfătuire în care au decis, ca advocatul Dr. T. Mi­ályi la pertracta­rea abzicerii fostului tişpan Désy în adunarea festivă de instalare să paren­­teze pe fostul fişpan, scoţându-i la iveala simțul de dreptate ce l-a arătat şi față de Români în scurtul timp cât a stat în fruntea comitatului; apoi Dr. Al. Vajda-Voevod se felicite pe noul fişpan, sbiciuind era fişpanatului baronului Bánffy, care tocmai acum și-a format un partid ultraşovinist şi vrea să -i or­­ganiseze şi în comitatul acesta, arâtân­­du-i ce doresc şi aşteptă Românii de la ei; ambii vor vorbi în limba ro­mână, cum şi protopopii Velie şi Her­man cu ocasiunea recepţiunilor de fe­licitare. Deschiddendu-se şedinţa congrega­­ţiunii sub presidiul protonotariului co­mitat­ens Bándy György, după cetirea scrisoarei de rămas bun a fostului fișpan, s’a ridicat Dr. M.hályi sé vorbéscá, dar­ n’a putut rosti mai multe cuvinte în limba română, de cât cuvintele de adresă, căci Megiarii șoviniști pănă la estrem pretimtéud sé vorbéascá ungure­ște, car’ el nevrând a le face pe voie, au început a face o astfel de larmă, în cât nu se mai puteau înțelege unii cu alții. In zadar a căutat presidentul să facă liniște, ca vorbitoriul să se poata folosi de dreptul său legal, căci nu i-a succes, și aşa larma a continuat aproape o jumătate de oră. In timpul acesta mulți dintre fruntașii magiari mai calmi au cercat să înduplece pe Dr. Mihályi a nu se folosi de astă-dată de drep­tul său legal, adecă de a vorbi româ­nește în congregația comitatensă, im­­putându-i alții, că prin aceasta numai provoaca pe Magiarî și conturbă o fe­stivitate dintre cele mai alese, dar’ fără succes, căci Dr. Mihályi a ţinut cu bărbăţie la dreptul său iegal. Vetjend presidentul că nu poate face linişte, a suspendat şedinţa şi conducătorii festi­vităţii s’au retras spre consultare. In timpul acesta s’au făcut apoi încercă­rile de capacitate semnalate mai sus. Redeschide adu-se şedinţa, preşidentul anunţă că ia obiectul de la ordinea zilei şi declară că pertractarea asupra aceluia se va face în o altă congrega­ţie comitatensă, apoi imediat instaleaza în scaun pe noul comitet suprem. Noul comite ocupând scaunul pre­­sidial, după felicitarea din partea pro­­tonotariului comitatens în numele co­mitatului, îşi rosteşte vorbirea-program în care cu privire la ţinuta sa faţă de naţionalităţi s’a esprimat în modul ur­mători­u : „In cestiunea naţională mă voiu conduce totdeuna de principiile urmate şi până acum în cariera vieţii mele publice. — In patria aceasta supremaţia rassei m­agiare nu poate forma obiect de discuţiune, ceea­ ce vise nu­es­chide, ca instituţiunile culturale ale cetăţenilor de limbi străine din patria nostră să fie respectate. In calea desvoltării libere ale acestei culturi în comitatul acesta nu voiu pune pe deci, și pe basa aceasta sper, că voiu putea asigura co atingerea paciuică între toți locuitorii din comi­tat. Este între un hotar pe care se ri­dică înalt păretele de fietal al iubirii de patrie magiară, şi bariera aceasta nimeni nu o va putea sparge, şi dacă totuşi ar cerca cineva aceasta, acela nu­mai lui îşi va putea face pagubă“. Terminându-şi vorbirea-program şi ştiind că dl Dr. Al. Vajda-Voevod este anunţat spre a-l felicita, şi ştiind şi aceea, că felicitarea i-o va ţine în limba română, noul comitea declarat că mulţum­eşte tuturor celor anunţaţi spre a-l felicita, dar’ fiind timpul îna­intat priveşte felicitările de­ţinute, şi spre a ave timp pentru primirea de­­putaţiunilor, închide şedinţa. Astfel s’a curmat posibilitatea, ca Si Dr. Vajda-Voevod să ’1 poatu felicita româneşte. La recepţiunea deputaţiunilor, cei doi protopopi români au felicitat pe noul fişpan în limba română, recoman­­dându-şi fie­care biserica în sprijinul Ilustrităţii Sale în activitatea ei cultu­rală, morală şi patriotică. Protopopului gr.-cat. Velle în răspunsul său între altele i-a zis: sâ-și învețe credincioșii în iubirea patriei magyare, căci el (tiș­­panul) totdeuna va respecta deopotrivă drepturile tuturor cetățenilor din co­mitat ; car’ protopopului nostru (Her­man) îi cere sprijinul la lucrarea co­mună pentru promovarea binelui co­mun patriotic între diferitele confe­siuni. Episcopul gr.-cat. Szabó de la­­Gherla şi-a sculat absența şi a felicitat în scris pe noul fişpan. Acesta a fost deci rolul celor 82% de Români la instalarea noului fişpan în comitatul Solnoc-Dobâca. Terminând acestea înse, nu pot să nu fac şi unele observări. Mai de mult, pe vremea fişpana­tului baronului Bánffy erau mai mulţi Români membri în congregaţiunea co­mitatensă, şi nu puţini vorbiau româ­neşte în adunările ei, fără a li­ se pune pe veci atât de mari ca acum. Dar, cu cât a cuprins mai mult teren curentul pasivist în politica română, trecând din parlament, pentru care singur a fost decretată pasivitatea, şi în congre­­gaţiunile comitatense, ba chiar şi în representanţele comunale, cu atât mai mult s’au împuţinat elementele bune române în ceste din urmă două cor­­poraţiuni, car’ cele ce au mai rămas şi cele noue ce au intrat, ori nu s’au mai folosit de dreptul lor legal de a vorbi româneşte în adunările lor, ori au început a vorbi ungureşte din anu­mite interese particulare, ba cu timpul au început a escela şi cu absenţa, aşa că toate căuşele româneşti au rămas în graţia străinilor. In chipul acesta apoi nu e mirare, că şi în congregaţiunea acesta comi­tatensă festivă, încercarea Românilor de a vorbi româneşte ca mai nainte, acum apare în ochii Magiarilor ca un ă'JTS* ■* ‘ chronism şi demonstraţiune lipsită chiar de bunacuviinţă în viaţa acestui co­mitat. Iată unde am ajuns cu pasivitatea politică! Dacă s’a decretat pasivitatea numai faţă de parlament, atunci în co­mitate şi comune să se fi desvoltat cea mai intensivă activitate. Ei, dar boala e lipicioasa, căci cel­ ce nu se apucă şi de lucruri mai mari, acela nici în cele mici nu face prea multă ispravă. Do­vadă suntem chiar noi Românii din Ungaria. Noi şi aşa avem puţină şcală politică, apoi decretând pasivitatea şi întroducându-o şi acolo unde nu o am decretat, cu atât mai puţin vom face o astfel de şcală, care în momente de­cisive să ne fie de folos. Au desbătut tema aceasta per longum et latum FOIŞORĂ Mănăstirea Suceviţa. (Urmare). De fapt în veriul acestui munte şi astăzi se văd urmele unui edificiu, care poporul şi astăzi numeşte vârful muntelui „la sihăstrie“. La 1772 loni, archimindritul mănăstirii, a zidit jos în vale în apropierea mănăstirii bi­serica ce avea să stea pe munte sus, aşa că astăzi biserica aceasta, care da la 1832 e parochială, se numeşte biserica sihăstriei. Mai de mult se făceau procesiuni de cătră călu­gări şi popor. Astăzi numai o cruce mare de patru ne spune că aici şi-au aflat odată pacea şi liniştea nişte oameni cari nu voiau să ştie de lume şi nici lumea de ei. Moşiile cu cari a fost dăruită aceasta mănăstire atât din partea evlavioşilor înte­­meiători cât şi de alţi principi şi boieri, sunt urmatoarele: *) 1. Satul Suceviţa dăruit de Petru Vodă Şchiopul. 2. Volovăţul, dăruit de episcopul George Movilă cu maică-sa Stănisa. *) Vezi „Candela“ 1889 şi colecțiunea de do­cumente a lui Fr. A. Wickenauser. 3 şi 4. Horodnicul da sus şi de jos, dăruite de ctitorul Eremie. 5. Muntele Giumalău, dăruit jumătate de Maria, nepoata hetmanului Luca Arbure, cu soțul ei logofătul loan Solomon, care ju­­mătatea cealaltă de Paraschiva numită şi Mica, soția lui Udrea fost Vătav mare. 6. Jumătate din satul Pleşniția în ținu­tul Cernâuțului. 7. Jumătate din Bărbaşci, și 8. A şeptea parte d­e Costesci, dăruite de Iordache Cantacuzin, Vornic mare. In Moldova avea mănăstirea urmatoa­­rele proprietăţi: satele Mândreseu­, Seminiţa, Ibănescii, Măgura, Costinescii, Noscova, Ver­­bica, şi moşiile: Osonescii, Davida, unele stupini, vii şi pom­ete. Pentru aceste averi de dincolo, zice egumenul Antioch­ina­ntea comisiunii, că au multe certe cu boierii din Moldova, cari fac cu ele ce vreau. Din istoria ulterioara a­ mănăstirii voiu induce numai evenimentele mai însemnate. La 1643 călugării din Schitul mare (lângă Stanislau în Galiţia) fiind forte săraci, în­cât nu aveau cu ce se susţine (regii po­loni aflându-se sub influenţa definitivă a je­­suiţilor, plaga secolilor trecuţi, nu voiau să se îngrijască de susţinerea lor) au venit la Suceviţa. Vasile Vodă Lupul cu consimţă­mântul mitropolitului Varlaam, al episcopilor şi al boierilor,­­ în vederea deosebitei con­­sideraţiuni de care se bucurau călugării din Schitul mare, cari după modelele lor cele re­numite lob şi Theodosi, erau schimmonachi, — prin decretul din anul 7156-1648, a su­pus mănăstirea Suceviţa călugărilor din Schi­tul mare, cu toate averde, venitele, viile şi cu toţi ţiganii. Aşa a rămas până la incorporarea (re­­gularea frontierei) Bucovinei la Austria, când din ordinul lui Iosif II, din moşiile mănăsti­reşti s’a format bogatul fond religionar. La anul 1831 clădirile din jurul bisa­­ricei, deci şi locuinţele călugărilor, au fost ni­micite de foc, au trebuit deci să se renoveze, ceea ce s’a şi făcut pe spesele fondului reli­gionar. S’a renovat zidirea din partea estică şi s’a întocmit astfel, ca se poata locui în ea egumenul şi toţi călugării. La 1860 s’au restaurat zidurile din ju­rul mănăstir­i, s’a reparat turnul bisericei şi s a acoperit din nou, asemenea şi cele 4 tur­nuri de apărare din colţuri, car’ în al 5-lea turn, care se află de­asupra porţii, s’a reno­vat capela de urnă, cu chramul Schimbarea la faţă. După adnexare s’a stabilit şi numărul monoclodor, care nu poate trece peste 25. Astăzi însă sunt numai 13, între cari 1 e­gumen, 1 vicariu, 5 ieromonachi, 1 ierodiacon,1­ (din Maramurăş), 2 monachi, 2 rasoohori şi 1 noviţ. Conducerea mănăstirii este pusă în mâ­nile Preacuvioşiei Sale egumenului Veniamin Iliuţ, protoam­eel, care de­şi abia în iunie 1902 a fost ales şi numit în acesta demnitate, a pus mănăstirea într’o ordine exemplară. Monachii sunt plătiţi din fondul religio­nar, având fie­care 300 fl, anual, din cari îşi susţin trapeza şi se îmbracă. Până a nu se înfiinţa şcoa­a comunală, mănăstirea susţinea însăşi o şcoala în curtea a 2-a a mănăstirii, ridicând anume spre acest scop o zidire frumoasă. Instrucţiunea o aveau doi monarchi, cari pentru acesta osteneala nu luau nici o plată, ci în umilinţa lor se mulţămiau cu plata care şi-au asigurat o la Tatăl cel ce­resc, şi cu conştiinţa de a fi făcut un lucru bun şi folositoriu. Astfel aflăm în condica cro­­nicară că în toamna anului 1878 au fost nu­miţi ca învăţători monachal Nselarie Prodan­­ciuc şi noviţul Iosif Tălpălariu, de cătră pro­tectorul şcollei P. G. părinte egumen Varnava Şidilariu. In 26 Maiu 1879 s’a ţinut esame­­nul în şcola monastiresea, la care a luat parte . Numire necorectă­­ Corect este diaconomonach*

Next