Telegraful Roman, 1904 (Anul 52, nr. 1-141)

1904-10-14 / nr. 111

An 111 Sibiiu, Joi 14/27 Octobre 1904. Anat­oll ABONAMENTUL Pentru Sibils pe an 14 C., 6 luni 7 C., 8 luni 8 C. SO fii. P­entru monarchie pe an 16 C., 6 luni 6 C., 3 luni 4 C. Pentru atrăinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C.­ Pentru abonamente şi inaerţiuni a se adresa la AdaleUtra­lizet tip«tral(t­arehldleomss Sibiiu, strada Măcelarilor 46 Corespondenţele sunt a se adresa !» Redacţiezsa „TeiegrafElsi Hessan“, strada Măcelarilor Nr. 84. Epistolele nefrancata se refusă. Articolii nepublicaţi nu se Inapoiară. INSERTIUNILE: Pentru odată 14 II., — da două ari 84 fii., — da trai ci 80 fii. rândul cu litere gamond Saşii şi reformele şcolare. I­­ ) Sunt îngrijoraţi şi Saşii, întocmai ca şi noi, de viitoriul ce-i aştaptă, cu privire la şcollă, biserică şi naţionali­tate, în cazul că proiectul de lege des­pre reformele şcolare, înaintat dietei, va deveni lege şi va fi esecutat cu exactitate. Părerile lor în privinţa acea­­sta sunt cu fidelitate esprimate în cum­pătatul organ săsesc de publicitate din loc „Sieb. D. Tageblatt numărul de Duminecă, în prim-articolul despre care am făcut pomenire în numărul trecut, şi pe care, credem că nu greşim când afirmăm, că­­ recunoşte de al seu şi-l subscrie fie­care Sas cu inima curată. E un energic protest acest articol în contra proiectului de lege din între­bare, şi totodată espresiunea celei mai adânci dureri, că Saşii (şi cu ei îm­preună şi celelalte popoare nemagiare din patrie) pot să fie împărtăşiţi de grelele lovituri ce se intenţione din a li­ se da. Reproducem articolul în în­tregime, după cum urmeză: „Cu o emoţie profundă şi cu sen­timentul unei amărăciuni ce nu se poate esprima am cetit vestea sosită de la Budapesta. O declaraţie de răsboiu este acesta, atât de neîntemeiată, atât de fără rost şi atât de brutală, la care nu se aşteptau nici cei mai tulburaţi pe­simişti din mijlocul nostru. O declaraţie de răsboiu la adresa tuturor popoarelor nemaghiare, la adresa jumătăţii popu­laţiei din ţară, emanată de la un gu­vern, a cărui sfântă datorinţă este, nu să facă politică unilaterală de rassă, ci să cultive şi promoveze interesele cultu­rale ale tuturor fiilor acestei patrii, cu egală seriositate şi egală îngrijire. Dacă acei agitatori, pe cari con­ştiinţa rea a guvernanţilor şi fanta­sia surescitată a impontenţilor salvatori de patrie pretutindenea îi descoper unde în realitate numai dragostea îm­plântată de Dzeu faţă de propriul tău sânge vorbeşte, — dacă acei agitatori ar esista într’adevăr şi ar cutreera ţara în cete, aţiţând cu oratorie detestabilă paci­nicul şi muncitoriul nostru popor îm­potriva statului, la graniţa căruia locu­i­eşte de opt sute de ani, zău, n’ar putea obţine resultatul, pe care trebue să-l aibă noul proiect al ministrului de culte, şi n’ar putea să stîrnescă revolta păti­maşă chiar şi a celui mai liniştit şi mai moderat dintră noi, în măsura în care a isbutit s’o facă acesta dl Berzeviczy. Unde pe rotogolul pământului e­­sistă vr’un alt stat civilisat, ai cărui conducători, sub pretextul, că trebue să consolideze statul și să intarească au­toritatea lui, să pornască a scoate pe proprii sei cetățeni din liniştea lor, când printr’o măsură, când prin alta, să le ofenseze atât de brutal sentimen­tele aruncându-i pradă grijei pentru bunurile lor sfinte, cultivate din stră­buni cu dragoste şi sacrificii, să nu ’i lase a se bucura de patria lor, căreia ar vre să se alipască din tot sufletul lor, şi să le facă abominabilă glia de pământ, pe care o arau deja străbunii lor, şi aerul, ce -i inspiră aproape de o milă de ani, unde mai domnesc ase­menea principii pentru a guverna şi consolida un stat? O ştim şi noi, tocmai aşa de bine ca domnii din capitală, că statul este­ şi trebue să fie un stăpânitor aspru, care cere de la cetăţenii sei în mod po­runcitor vamă, în sânge şi avere, şi nu face toate pe voie, ca unor copii desmerdaţi, celor ce-i aparţin, că trebue să se coordoneze, şi subordoneze, şi de multe­ ori să-şi suprime şi dorinţele le­gitime acela, care vrea să se bucure de favorul de a face parte din o co­munitate omenescă organisată. Dar, ştim şi aceea, că statul nu are să fie un capriţios stăpân al vol­­niciei, nu prigonitoriul şi asupritoriul acelora cari dau ajutoriu, ca să fie sus­ţinut. Că trebue se respecteze dreptu­rile de mult câştigate şi interesele, câtă vreme acelea nu ies din cadrele sale. Că nu are să facă confusie, să arunce tăciunele aprins în case, să terne apă ce arde asupra acelora, cari stau umăr la umăr pentru a -i susține]....... Dacă enunțăm aici, că noul pro­iect de lege, care pe întreaga linie e o I înăsprire a proiectului referentului Ha­lász, în care se cuprindeau deja dis­­posiţiuni de o gravitate teribilă, — este propriu de a distruge când va fi lege Intrega nóstrá instrucţie poporală să­­sescă, isvorul culturii noastre, clenodiul nostru şi lumina ochilor noştri încă din timpul imigrării noastre: acesta nu este o exageraţie dictată de emoţie, ci este espresiunea recunoşterei, ce ni­ se im­pune cu cât mai mult cetim paragrafii acestui operat, din care transpiră fana­tismul dogoritor, şi cu cât mai mult ne zugrăvim consecinţele practice ce trebue să le aibă esecutarea măsurilor ne mai­pomenite ale unei asemenea legi. Unde rămâne instruirea în ele­mentele universalei educaţiuni ome­neşti? Unde educaţiunea în spiritul care e sufletul poporului nostru şi care a susţinut slabul său corp în curs de mulţi secoli? Unde toate resultatele ce le putem aştepta de la o şcolă, când aproape întregul timp vine risipit cu învăţarea unei limbi, din care sporia nu se va alege, fiind­că se urmăreşte un scop, care în împrejurările date nu poate fi atins? De unde vom lua în viitoriu învăţători, cari primesc asupra lor acesta lucrare atinsă din capul lo­cului de blăstămul nerodniciei, o lu­crare în dosul căreia stă statul cu pum­nalul? In faţa lipselor economice, cari cresc, cum să înduplecăm pe ţeranii şi cetăţenii noştri daţi sărăciei, ca şi mai departe să aducă jertfele aduse totdeauna pentru o şcolă, când acesta îi înstrăinază propriul său copil, şi în loc să-i fie înarmare pentru lupta vieţii, îl pune cu am­ îndărăt în desvoltarea sa, de dragul unei doctrine fără cap şi fără inimă? Cu profundă seriositate o spunem pe faţă, că prin înăspririle straşnice ale proiectului în comparaţie cu ante­proiectul, poporul săsesc, biserica noa­stră, pare a fi pusă în faţa alternativei, dacă mai tace şi întreţinem din pro­priile ei aproape ineluctabilele noastre sa­crificii şcolere, a căror valoare pentru noi este atât de depreciată, şi pentru administrarea cărora nu vom mai putea căpăta oameni din sângele nostru, ori­­ să lăsăm întreţinerea lor în sarcina acelora, cari au de gând să le desparg de conţinutul lor săsesc?u .... Scriitoriul articolului face apoi apel la deputaţii saşi din dieta ungară, pro­­vocându-i să-şi facă datorinţa în aceste zile grele pentru poporul săsesc, şi să combată cu energie proiectul de lege, de lucru ce, după informaţiunile ce le avem, se va şi întâmpla. Că are cu succes, ori fără succes, rămâne să ve­dem în curând, pentru­ că proiectul de lege va fi în curând pus la ordinea zilei spre desbatere parlamentară. FOISORA“ . Discurs funebral rostit de V. Bude, dir. sculei capitale din Zerneşti la mormântul înveţătoriului Nicodim Dan. Jalnici ascultători ! „Nu avem aici cetate statutare ci pe cea viitoare o căutăm“ — zice apostolul. Te-ai furişat aşa dar’, o morte, şi în templul cel mai pacinic al maselor, ca să mai răpeşti o victimă chiar de la altariul fo­cului sacru, de la altariul şcollei, la care jert­fea devotatul învăţătoriu adâncit cu gândul la lăţirea ştiinţei şi virtuţii, şi l’ai răpit, ca să repetezi acea memorabilă lecţie: „Adu-ţi aminte, omule, că pomânt eşti şi în pământ te vei întoarce“. Fidel chiăm­ării sale, ca o sentinelă ne­adormită învăţătoriul Nicodim Dan sta la postul său având devisa: „Prin activitate şi perseverenţă la onoare“. Şi tu, cu mâna ta gheţăşă, după­ ce purtasa nobila sarcină a apostolatului descă­­lise ani 44 cu rar devotament, l’ai smuls dintre cei vii, chiar când era să se bucure și el de fruptul osteneleior sale, de pensie bine meritată și se și petrecă restul vieții mai liniștit. O, tu, nemiloasa moarte, venit’ai și ni­ l’ai răpit cu brațul tău cumplit, răpitu-m­-ai pe un iubit mentor, pe un bun şi de toţi stimat coleg. O, doamne, poate mu­ri un bărbat trimis a da viaţă generaţiunilor viitoare ? Nu. „Nu mare un tată model de virtute, solid în ca­racter, modest în cuvânt, căci lasă esemplu la mii şi la sute în fiii sei nobili ce-’s viu monument“. Apostolii causei sfinte ai deşteptării prin lumină, se nasc având menirea sâ verse lumină în urma lor. De aceea perderea lor lasă după sine goluri mari. Ei mor în urma legii fireşti, moartea lor o plâng cu toţii cei de bine, şi totuşi ei nici­când nu sunt morţi. Nu întrâgă fiinţa nostră mare; iată balsamul mângăitor al sufletelor noastre. Sufletul nostru e nemuritor şi moartea ne deschide poarta nou­lui Ierusalim, în care colegul nostru de şcollă­­ şi întrat azi. De trei zile voci înduioşate şoptesc cu sfială: Invăţătoriul Nicodim Dan e mort. E mort, întăresc flamurele negre. E mort, vetiesc clopotele bisericii ca tonuri tânguitoare. Ochii noştri umezi scăldaţi în lacrimi aceeaşi o re­­petază. Pe feţele triste ale jalnicilor ascultă­tori aceeaşi durere e zugrăvită. Pentru­ că e mort tatăl iubitor, învăţătoriul neobosit, care ca un vrednic plugar a tras brazde adânci şi neperitoare în ogorul binecuvântat al şcollei, sememând în ele sămânţa ştiinţei şi a virtuţii, — cetăţeanul onest, amicul nepreţuit. Azi inima lui aprinsă pentru causa progresului, e rece, nu mai palpiteaza pentru înaintarea în cultură şi bunăstare a neamului său, pentru a cărui lumină s’a jertfit atât de mult. Ca om iubitor de ştiinţă răposatul ardea de dorul a se perfecţiona tot mai mult pentru chiămarea sa şi nu lăsa nici o ocasiune ne­folosită, nici nu cruţa jertfe, fie acelea ori­cât de mari, în ajungerea acelui scop. In convenirile cu colegii săi adese­ori ,1 audiam zicând: „In vieţa mea nicăiri, fraţilor, nu mă simt mai bine de­cât pe ca­tedră înaintea elevilor mei, şi atunci când vă pot comunica în conferenţele noastre esperien­­ţele mele câştigate pe terenul învăţământului, cum şi progresul realizat prin ele“. E adevăr netăgăduit deci, că prin moartea sa, familia neconsolabilâ a perdut coroana, comuna noistră bisericască şi politică pe băr­batul care mână ’n mână cu membrii săi vrednici a conlucrat cu multă abnegaţiune la înaintarea intereselor bisericeşti şi comunale — pe bărbatul din a cărui viaţă privată­­ publică a putut avea fie­care model de mora­litate, activitate şi cumpătare, pe bărbatul care cu multă bunăvoinţă a sărit cu sfatul şi cu fapta în ajutoriu consătenilor săi şi după putinţă din modestu-i salariu a contribuit totdeuna cu jertfe materiale pentru scopuri culturale şi filantropice; dar’ cea mai mare perdere o a îndurat fără Îndoială şcolla, pa care a iubit’o atât de mult şi în serviciul căreia şi-a sacrificat toate forţele. Iar’ noi, învăţătorii, am perdut în defunctul pe men­torul şi iubitul coleg, cu care am împărţit sarcinile legate de oficiul nostru, rămânând acum lipsiţi de probatul şi valorosul său sprijin. Deci, dacă juste sunt lacrimile ne­­consolabilei familii şi ale tuturor cari au cu­noscut pe răposatul,­­ ale noastre ca colegi nu sunt mai puţin juste. Insă vă rog cu marele apostol, nu vă întristaţi ca cei cari n’au nădejde. Lumina credinţei străbate şi în Inimile cele mai în­­tunecoase şi balsamul ei vindecă şi ranele cele mai adânce. Aceasta credinţă să aline şi în­tristarea noastră şi să ştărgă şi uşte lacrimile noastre. Acum el stă la pragul eternităţii, un m­nut, şi câte­va glii vor acoperi rămăşiţele ului pământeşti. Legea nouă şcolară. Voci din presa străină. Ziariul „ Das deutsche Tageblatt* de la Viena se ocupă la loc de frunte în numărul de Duminecă cu proiectul de lege presentat dietei ungare din partea domnului ministru de instrucţie Berzeviczyt scriind despre acest fapt urmatoarele: „Presentarea în dieta ungară a noului proiect de lege referitor la Instrucţia din ŞCCia poporală a adus în nemijlocita apro­piere a popoarelor nemagiare din Ungaria primejdia, care deja de luni întregi plana în mod ameninţător asupra capetelor lor. Aceea ce se plănueşte acum în Unga­ria pe terenul instrucţiunei poporale nu mai e conservare a suveranităţii de stat şi pe sema institutelor particulare, nu mai e îngri­jire pentru luarea în considerare a limbei de stat la compunerea planului de învăţământ, d­­e magiarisare, e proclamarea atotputerni­ciei statului, a atotputerniciei neamului do­minant asupra întregii instrucţiuni, chiar şi asupra şcollelor pe cari alte neamuri şi­ Ie-au făcut, din propria lor putere, şi pe cari voesc a şi le susţină şi în viitoriu din propriile lor mijloace. Aşa ceva numai în Ungaria poate să fie plănuit din partea guvernului şi înaintat legislaţiunei spre votare, în firma convingere, că condlusul cu siguranţă va primi putere de lege“......... Hotărît că numai în Ungaria, unde parlamentul nu e espresiunea adevă­ratei voinţe a poporaţiunei întregi!

Next