Telegraful Roman, 1904 (Anul 52, nr. 1-141)
1904-10-14 / nr. 111
An 111 Sibiiu, Joi 14/27 Octobre 1904. Anatoll ABONAMENTUL Pentru Sibils pe an 14 C., 6 luni 7 C., 8 luni 8 C. SO fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 6 C., 3 luni 4 C. Pentru atrăinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inaerţiuni a se adresa la AdaleUtralizet tip«tral(tarehldleomss Sibiiu, strada Măcelarilor 46 Corespondenţele sunt a se adresa !» Redacţiezsa „TeiegrafElsi Hessan“, strada Măcelarilor Nr. 84. Epistolele nefrancata se refusă. Articolii nepublicaţi nu se Inapoiară. INSERTIUNILE: Pentru odată 14 II., — da două ari 84 fii., — da trai ci 80 fii. rândul cu litere gamond Saşii şi reformele şcolare. I ) Sunt îngrijoraţi şi Saşii, întocmai ca şi noi, de viitoriul ce-i aştaptă, cu privire la şcollă, biserică şi naţionalitate, în cazul că proiectul de lege despre reformele şcolare, înaintat dietei, va deveni lege şi va fi esecutat cu exactitate. Părerile lor în privinţa aceasta sunt cu fidelitate esprimate în cumpătatul organ săsesc de publicitate din loc „Sieb. D. Tageblatt numărul de Duminecă, în prim-articolul despre care am făcut pomenire în numărul trecut, şi pe care, credem că nu greşim când afirmăm, că recunoşte de al seu şi-l subscrie fiecare Sas cu inima curată. E un energic protest acest articol în contra proiectului de lege din întrebare, şi totodată espresiunea celei mai adânci dureri, că Saşii (şi cu ei împreună şi celelalte popoare nemagiare din patrie) pot să fie împărtăşiţi de grelele lovituri ce se intenţione din a li se da. Reproducem articolul în întregime, după cum urmeză: „Cu o emoţie profundă şi cu sentimentul unei amărăciuni ce nu se poate esprima am cetit vestea sosită de la Budapesta. O declaraţie de răsboiu este acesta, atât de neîntemeiată, atât de fără rost şi atât de brutală, la care nu se aşteptau nici cei mai tulburaţi pesimişti din mijlocul nostru. O declaraţie de răsboiu la adresa tuturor popoarelor nemaghiare, la adresa jumătăţii populaţiei din ţară, emanată de la un guvern, a cărui sfântă datorinţă este, nu să facă politică unilaterală de rassă, ci să cultive şi promoveze interesele culturale ale tuturor fiilor acestei patrii, cu egală seriositate şi egală îngrijire. Dacă acei agitatori, pe cari conştiinţa rea a guvernanţilor şi fantasia surescitată a impontenţilor salvatori de patrie pretutindenea îi descoper unde în realitate numai dragostea împlântată de Dzeu faţă de propriul tău sânge vorbeşte, — dacă acei agitatori ar esista într’adevăr şi ar cutreera ţara în cete, aţiţând cu oratorie detestabilă pacinicul şi muncitoriul nostru popor împotriva statului, la graniţa căruia locuieşte de opt sute de ani, zău, n’ar putea obţine resultatul, pe care trebue să-l aibă noul proiect al ministrului de culte, şi n’ar putea să stîrnescă revolta pătimaşă chiar şi a celui mai liniştit şi mai moderat dintră noi, în măsura în care a isbutit s’o facă acesta dl Berzeviczy. Unde pe rotogolul pământului esistă vr’un alt stat civilisat, ai cărui conducători, sub pretextul, că trebue să consolideze statul și să intarească autoritatea lui, să pornască a scoate pe proprii sei cetățeni din liniştea lor, când printr’o măsură, când prin alta, să le ofenseze atât de brutal sentimentele aruncându-i pradă grijei pentru bunurile lor sfinte, cultivate din străbuni cu dragoste şi sacrificii, să nu ’i lase a se bucura de patria lor, căreia ar vre să se alipască din tot sufletul lor, şi să le facă abominabilă glia de pământ, pe care o arau deja străbunii lor, şi aerul, ce -i inspiră aproape de o milă de ani, unde mai domnesc asemenea principii pentru a guverna şi consolida un stat? O ştim şi noi, tocmai aşa de bine ca domnii din capitală, că statul este şi trebue să fie un stăpânitor aspru, care cere de la cetăţenii sei în mod poruncitor vamă, în sânge şi avere, şi nu face toate pe voie, ca unor copii desmerdaţi, celor ce-i aparţin, că trebue să se coordoneze, şi subordoneze, şi de multe ori să-şi suprime şi dorinţele legitime acela, care vrea să se bucure de favorul de a face parte din o comunitate omenescă organisată. Dar, ştim şi aceea, că statul nu are să fie un capriţios stăpân al volniciei, nu prigonitoriul şi asupritoriul acelora cari dau ajutoriu, ca să fie susţinut. Că trebue se respecteze drepturile de mult câştigate şi interesele, câtă vreme acelea nu ies din cadrele sale. Că nu are să facă confusie, să arunce tăciunele aprins în case, să terne apă ce arde asupra acelora, cari stau umăr la umăr pentru a -i susține]....... Dacă enunțăm aici, că noul proiect de lege, care pe întreaga linie e o I înăsprire a proiectului referentului Halász, în care se cuprindeau deja disposiţiuni de o gravitate teribilă, — este propriu de a distruge când va fi lege Intrega nóstrá instrucţie poporală săsescă, isvorul culturii noastre, clenodiul nostru şi lumina ochilor noştri încă din timpul imigrării noastre: acesta nu este o exageraţie dictată de emoţie, ci este espresiunea recunoşterei, ce ni se impune cu cât mai mult cetim paragrafii acestui operat, din care transpiră fanatismul dogoritor, şi cu cât mai mult ne zugrăvim consecinţele practice ce trebue să le aibă esecutarea măsurilor ne maipomenite ale unei asemenea legi. Unde rămâne instruirea în elementele universalei educaţiuni omeneşti? Unde educaţiunea în spiritul care e sufletul poporului nostru şi care a susţinut slabul său corp în curs de mulţi secoli? Unde toate resultatele ce le putem aştepta de la o şcolă, când aproape întregul timp vine risipit cu învăţarea unei limbi, din care sporia nu se va alege, fiindcă se urmăreşte un scop, care în împrejurările date nu poate fi atins? De unde vom lua în viitoriu învăţători, cari primesc asupra lor acesta lucrare atinsă din capul locului de blăstămul nerodniciei, o lucrare în dosul căreia stă statul cu pumnalul? In faţa lipselor economice, cari cresc, cum să înduplecăm pe ţeranii şi cetăţenii noştri daţi sărăciei, ca şi mai departe să aducă jertfele aduse totdeauna pentru o şcolă, când acesta îi înstrăinază propriul său copil, şi în loc să-i fie înarmare pentru lupta vieţii, îl pune cu am îndărăt în desvoltarea sa, de dragul unei doctrine fără cap şi fără inimă? Cu profundă seriositate o spunem pe faţă, că prin înăspririle straşnice ale proiectului în comparaţie cu anteproiectul, poporul săsesc, biserica noastră, pare a fi pusă în faţa alternativei, dacă mai tace şi întreţinem din propriile ei aproape ineluctabilele noastre sacrificii şcolere, a căror valoare pentru noi este atât de depreciată, şi pentru administrarea cărora nu vom mai putea căpăta oameni din sângele nostru, ori să lăsăm întreţinerea lor în sarcina acelora, cari au de gând să le desparg de conţinutul lor săsesc?u .... Scriitoriul articolului face apoi apel la deputaţii saşi din dieta ungară, provocându-i să-şi facă datorinţa în aceste zile grele pentru poporul săsesc, şi să combată cu energie proiectul de lege, de lucru ce, după informaţiunile ce le avem, se va şi întâmpla. Că are cu succes, ori fără succes, rămâne să vedem în curând, pentru că proiectul de lege va fi în curând pus la ordinea zilei spre desbatere parlamentară. FOISORA“ . Discurs funebral rostit de V. Bude, dir. sculei capitale din Zerneşti la mormântul înveţătoriului Nicodim Dan. Jalnici ascultători ! „Nu avem aici cetate statutare ci pe cea viitoare o căutăm“ — zice apostolul. Te-ai furişat aşa dar’, o morte, şi în templul cel mai pacinic al maselor, ca să mai răpeşti o victimă chiar de la altariul focului sacru, de la altariul şcollei, la care jertfea devotatul învăţătoriu adâncit cu gândul la lăţirea ştiinţei şi virtuţii, şi l’ai răpit, ca să repetezi acea memorabilă lecţie: „Adu-ţi aminte, omule, că pomânt eşti şi în pământ te vei întoarce“. Fidel chiămării sale, ca o sentinelă neadormită învăţătoriul Nicodim Dan sta la postul său având devisa: „Prin activitate şi perseverenţă la onoare“. Şi tu, cu mâna ta gheţăşă, după ce purtasa nobila sarcină a apostolatului descălise ani 44 cu rar devotament, l’ai smuls dintre cei vii, chiar când era să se bucure și el de fruptul osteneleior sale, de pensie bine meritată și se și petrecă restul vieții mai liniștit. O, tu, nemiloasa moarte, venit’ai și ni l’ai răpit cu brațul tău cumplit, răpitu-m-ai pe un iubit mentor, pe un bun şi de toţi stimat coleg. O, doamne, poate muri un bărbat trimis a da viaţă generaţiunilor viitoare ? Nu. „Nu mare un tată model de virtute, solid în caracter, modest în cuvânt, căci lasă esemplu la mii şi la sute în fiii sei nobili ce-’s viu monument“. Apostolii causei sfinte ai deşteptării prin lumină, se nasc având menirea sâ verse lumină în urma lor. De aceea perderea lor lasă după sine goluri mari. Ei mor în urma legii fireşti, moartea lor o plâng cu toţii cei de bine, şi totuşi ei nicicând nu sunt morţi. Nu întrâgă fiinţa nostră mare; iată balsamul mângăitor al sufletelor noastre. Sufletul nostru e nemuritor şi moartea ne deschide poarta noului Ierusalim, în care colegul nostru de şcollă şi întrat azi. De trei zile voci înduioşate şoptesc cu sfială: Invăţătoriul Nicodim Dan e mort. E mort, întăresc flamurele negre. E mort, vetiesc clopotele bisericii ca tonuri tânguitoare. Ochii noştri umezi scăldaţi în lacrimi aceeaşi o repetază. Pe feţele triste ale jalnicilor ascultători aceeaşi durere e zugrăvită. Pentru că e mort tatăl iubitor, învăţătoriul neobosit, care ca un vrednic plugar a tras brazde adânci şi neperitoare în ogorul binecuvântat al şcollei, sememând în ele sămânţa ştiinţei şi a virtuţii, — cetăţeanul onest, amicul nepreţuit. Azi inima lui aprinsă pentru causa progresului, e rece, nu mai palpiteaza pentru înaintarea în cultură şi bunăstare a neamului său, pentru a cărui lumină s’a jertfit atât de mult. Ca om iubitor de ştiinţă răposatul ardea de dorul a se perfecţiona tot mai mult pentru chiămarea sa şi nu lăsa nici o ocasiune nefolosită, nici nu cruţa jertfe, fie acelea oricât de mari, în ajungerea acelui scop. In convenirile cu colegii săi adeseori ,1 audiam zicând: „In vieţa mea nicăiri, fraţilor, nu mă simt mai bine decât pe catedră înaintea elevilor mei, şi atunci când vă pot comunica în conferenţele noastre esperienţele mele câştigate pe terenul învăţământului, cum şi progresul realizat prin ele“. E adevăr netăgăduit deci, că prin moartea sa, familia neconsolabilâ a perdut coroana, comuna noistră bisericască şi politică pe bărbatul care mână ’n mână cu membrii săi vrednici a conlucrat cu multă abnegaţiune la înaintarea intereselor bisericeşti şi comunale — pe bărbatul din a cărui viaţă privată publică a putut avea fiecare model de moralitate, activitate şi cumpătare, pe bărbatul care cu multă bunăvoinţă a sărit cu sfatul şi cu fapta în ajutoriu consătenilor săi şi după putinţă din modestu-i salariu a contribuit totdeuna cu jertfe materiale pentru scopuri culturale şi filantropice; dar’ cea mai mare perdere o a îndurat fără Îndoială şcolla, pa care a iubit’o atât de mult şi în serviciul căreia şi-a sacrificat toate forţele. Iar’ noi, învăţătorii, am perdut în defunctul pe mentorul şi iubitul coleg, cu care am împărţit sarcinile legate de oficiul nostru, rămânând acum lipsiţi de probatul şi valorosul său sprijin. Deci, dacă juste sunt lacrimile neconsolabilei familii şi ale tuturor cari au cunoscut pe răposatul, ale noastre ca colegi nu sunt mai puţin juste. Insă vă rog cu marele apostol, nu vă întristaţi ca cei cari n’au nădejde. Lumina credinţei străbate şi în Inimile cele mai întunecoase şi balsamul ei vindecă şi ranele cele mai adânce. Aceasta credinţă să aline şi întristarea noastră şi să ştărgă şi uşte lacrimile noastre. Acum el stă la pragul eternităţii, un mnut, şi câteva glii vor acoperi rămăşiţele ului pământeşti. Legea nouă şcolară. Voci din presa străină. Ziariul „ Das deutsche Tageblatt* de la Viena se ocupă la loc de frunte în numărul de Duminecă cu proiectul de lege presentat dietei ungare din partea domnului ministru de instrucţie Berzeviczyt scriind despre acest fapt urmatoarele: „Presentarea în dieta ungară a noului proiect de lege referitor la Instrucţia din ŞCCia poporală a adus în nemijlocita apropiere a popoarelor nemagiare din Ungaria primejdia, care deja de luni întregi plana în mod ameninţător asupra capetelor lor. Aceea ce se plănueşte acum în Ungaria pe terenul instrucţiunei poporale nu mai e conservare a suveranităţii de stat şi pe sema institutelor particulare, nu mai e îngrijire pentru luarea în considerare a limbei de stat la compunerea planului de învăţământ, de magiarisare, e proclamarea atotputerniciei statului, a atotputerniciei neamului dominant asupra întregii instrucţiuni, chiar şi asupra şcollelor pe cari alte neamuri şi Ie-au făcut, din propria lor putere, şi pe cari voesc a şi le susţină şi în viitoriu din propriile lor mijloace. Aşa ceva numai în Ungaria poate să fie plănuit din partea guvernului şi înaintat legislaţiunei spre votare, în firma convingere, că condlusul cu siguranţă va primi putere de lege“......... Hotărît că numai în Ungaria, unde parlamentul nu e espresiunea adevăratei voinţe a poporaţiunei întregi!