Telegraful Roman, 1906 (Anul 54, nr. 7-142)

1906-09-26 / nr. 104

Ar. 104 Sibiiu, Marţi 26 Septemvrie (9 Octomvrie) 1906 Anul LII TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL. Abonamentele şi inserţiunile Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. să se adreseze Administraţiei tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 45. INSERȚIUNILE. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Corespondenţele Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. să se adreseze Redacţiei „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45, rândul cu litere garmond. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicaţi nu se înapoiază. ----------------------------------------- — ........ ........... Nr. 391 Mitr. IOAS din îndurarea lui Dumnezeu arhiepiscop al bisericei ortodoxe din Transilvania şi metropolit al Românilor grecoorientali din Ungaria şi Transilvania. Preasfinţiilor fraţi episcopia venerabilelor conzistoare eparhiale, onorabililor deputaţi congresuali, iubitului cler şi popor din provincia Noastră metropolitană, dar şi milă de la Dumnezeu şi salutarea Noastră cordială! ^ Având în vedere §§. 151 şi 152 din Statutul organic, convocam şi prin aceasta declarăm de convocat congresul ordinar naţional-bisericesc al provinciei Noastre metropolitane la biserica Catedrală în Sibiiu, pe Dumineca ce cade în 1/14 Octomvrie a. c. la 9 ore înainte de ameazi, în care zi după terminarea ritualelor bisericeşti va urmă numaidecât deschiderea congresului şi se vor începe lucrările conform regulamentului afacerilor interne. Dat în reşedinţa Noastră arhiepiscopească-metropolitană în Sibiiu, la 22 Septemvrie (5 Octomvrie) 1906, loan Meteanu m. p. arhiepiscop şi metropolit. # Ungaria şi România. Am dat în numărul trecut ştirea, că guvernul din Rusia nu dă voie Românilor din Basarabia să viziteze expoziţia din Bucureşti. Dacă ştirea e adevărată, guvernul rusesc nu face alta, decât îşi înmulţeşte păcatele încă cu unul, foarte mare, pentru ca cu atât mai cu siguranţă să se poată prăbuşi sub greutatea lor, atunci când va veni plinirea vremii. Noi, Românii din regatul ungar, nu ne putem plânge în privinţa aceasta. Guvernul nostru, fie-i spus spre laudă, n’a pus pe deci nimănui, ci l a lăsat să meargă, ori singur, ori în grupuri, cu mai mulţi alţii împreună, şi să vadă cu ochii ce sunt şi ce pot presta fraţii noştri din regatul român. Pentrucă dacă icin►colea s'a făcut abuz de putere, şi câteva dintre corurile dela noi n’au putut participă la excursiunea făcută de celelalte coruri, faptul este a se atribui organelor subalterne, de date trecut cu acte de volnicie, iar nicidecum guvernului. Când constatăm cu plăcere acest lucru, ne vedem îndemnaţi să facem şi o altă constatare, tot atât de îmbucurătoare, anume, că presa mai de seamă dela noi scrie într’un ton foarte moderat şi cuviincios despre mergerea în masse mari a Românilor din Ungaria la expoziţia din Bucureşti, şi despre primirea ce li se face aci. E un semn bun şi acesta. Semnul că se îndreaptă moravurile, barem la unii dintre gazetarii maghiari. II Iată de ex. ce scrie marele ziar „Pester Lloyd“ într’un număr mai cerent: „Expoziţia jubilară din Bucureşti a dat însă Românilor din Ungaria, Bucovina, şi chiar şi din Macedonia, să viziteze în masse mari capitala română, iar în timpul apropiat se aşteaptă şi sosirea unei grupe mai mari de Români din Basarabia. E de sine înţeles, că „fraţilor de peste hotare“ li se face primirea cea mai cordială, şi că cu ocaziunea nenumăratelor banchete şi primiri coarda naţionalistă vine pusă în vie vibraţiune, dându-se prilej manifestaţiunilor celor mai prisositoare. Dar prea în serios nu trebue luate isbucnirile acestea de entusiasm naţional, şi s’ar comite greşală, dacă li s’ar dă vre-o însemnătate politică, ori dacă s’ar vedea în ele expresiunea vreunei mişcări irredentiste, existentă în sinul poporului român. Eră o vreme, când în România un număr mare de politiciani, din motive de ambiţie au exploatat trasele irredentiste în scopuri de agitaţie. Mişcarea aceasta a făcut însă de mult fiasco, şi eroii „Ligei“ şi ai adunărilor naţionaliste de popor şi-au perdut de mult creditul. Massele mari ale poporului român au stat departe de întreaga mişcare şi politicianii dătători de directivă din toate partidele sunt în clar cu aceea, că România e avizată să întreţină raporturile cele mai amicale şi mai corecte, atât cu Austria, cât şi cu Ungaria, şi să evite cu minuţioasă îngrijire tot ce numai pe departe ar putea să samene ca amestecare în afacerile interne ale învecinatei monarhii. Românul din regat e de altcum departe de cugetul, de a nutri sentimente de duşmănie în contra Ungurilor, şi e de remarcat, că cu ocaziunea deschiderii pavilionului unguresc al expoziţiei, au fost aduse simpatii neîndoelnice oaspeţilor maghiari, nu numai din partea cercurilor conducătoare şi din partea presei, ci şi din partea poporaţiunei, şi că cu ocaziunea sărbării de atunci, comisarul general al expoziţiei, Dr. Istrati, unul dintre cei mai mari naţionalişti în România, şi-a terminat vorbirea între aplauzele Românilor prezenţi, cu cuvintele rostite ungureşte: „Éljen Magyarország ! “ Dreptatea pretinde afară de acestea să constatăm, că număroşii Unguri cari trăesc în România, trăiesc bine cu poporaţiunea băştinaşă, şi că şcoalele, reuniunile şi bisericile ungureşti, pot să se valoreze fără nici o împedecare. Dacă cu toate acestea, o mare parte a Ungurilor imigraţi îşi perde naţionalitatea, vina o poartă în prima linie Ungurii înşişi, dintre cari mulţi se amestecă cu Românii, ori apoi din comoditate, sau din nepăsare naţională, trec la Români. In privinţa aceasta poate să ajute numai o iniţiativă înţeleaptă şi cu tact, luată din partea Maghiarilor“. Aşa scrie „Pester Lloyd“, mai nainte obicinuit şi el să ne facă proces pentru irredentism şi tradare de patrie. Adevărul îl grăeşte însă acum, când constată, că Românilor din regat nici prin gând nu le trece să facă irredentizm, şi că de astfel de idei stau foarte departe. Iar dacă cei din regat nu fac irredentizm, cu atât mai puţin facem noi, şi putem să facem noi, cari nu dispunem nici de puştile, nici de tunurile pe cari le au ei. Şi mai mare adevăr spune însă „Pester Lloyd“ atunci, când afirmă, că în regatul român nu se manifestă nici o duşmănie faţa de Unguri. Oare de ce? Să-’şi dee silinţe domnii de la „P Lu, şi toţi politicianii maghiari şi să-’şi explice lucrul. Noi ni-l explicăm astfel: Cu toată reaua tratare de care suntem împărtăşiţi noi, Românii de aici, din partea stăpânirilor ungureşti, fraţii noştri din regat ştiu foarte bine, că Ungurii şi Românii sunt avizaţi să trăiască în bună prietime, în alianţă chiar, ofensivă şi defensivă, pentru a se putea afirmă ambele elemente între cele două mări puternice: slavismul şi germanismul. O necesitate aceasta, despre care Românii sunt convinşi. Când vor ajunge şi Ungurii la convingerea aceasta, atunci sigur că se va începe o eră nouă şi pentru noi. Şi noi credem, că aceasta eră nouă de înfrăţire sinceră între Unguri şi Români nu e departe. Votul universal în Austria. Cum se ştie, în cealaltă, parte a monarhiei, în Austria, guvernul a prezentat de mult proiect de lege despre introducerea votului universal la alegeri. Proiectul a fost predat unei comisiuni alese din partea Reichsrathului, pentru ca să-l studieze şi să vină cu propunere în faţa senatului. Comisiunea discută încă asupra proiectului, pe care în principiu l-a acceptat. In cursul discuţiei s’au făcut apoi diferite propuneri de modificare, unele acceptate, altele neacceptate. ’ De însemnătate mare a fost propunerea lui Tollinger, referitoare la introducerea sistemului de pluralitate pentru exerciarea votului universal. Propunerea era următoarea: Votul să fie universal, să fie exerciat în persoană, de cel îndreptăţit care are numai un vot. Dar mai are un vot (al doilea), acela care e de 35 ani, are cel puţin un copil legitim şi are locuinţă proprie, apoi acela care a absolvat vre-o şcoală medie sau una egală cu şcoalele medii, cum şi acela care are întreprindere proprie, ori avere după care plăteşte date cel puţin 25 coroane. Cel ce întruneşte două din aceste trei condiţiuni, are trei voturi. S’a vorbit mult asupra propunerii, pro şi contra, şi a luat cuvântul în discuţie chiar şi ministrul-prezident Beck, care a făcut cam următoarele declaraţii: Prin introducerea unui astfel de sistem, principiul fundamental al reformei, şi anume egalitatea dreptului electoral ar suferi o atingere. Guvernul a studiat cu deamăruntul această chestiune, fără a putea găsi un sistem, care să răspundă mai bine condiţiilor sociale, politice-naţionale şi economice ale monarhiei. Dacă comisiunea de reformă ar ajunge printr’un compromis la un sistem de pluralitate, care ar pune pe deci principiilor fundamentale ale operei de reformă, guvernul nu se va opune unei schimbări a legei electorale în acest sens, dar consecințele favorabile pe cari I le aşteptăm dela reforma la care lucrăm, şi anume întărirea ideii de stat şi sporirea interesului pentru stat in masele mari ale populaţiunei, n’ar fi atinse. O reformă a legei electorale nu trebue să devină un mijloc pentru a întărâta şi mai mult luptele politice şi sociale, ci dimpotrivă, un mijloc pentru a desarma partidele politice şi sociale, şi mai presus de toate trebue să rămână o operă de pace. Joi săptămâna trecută discuţia a fost apoi încheiată asupra acestei propuneri, care pusă la vot a întrunit 20 de voturi, iar contra ei au votat 26 dintre membrii comisiunii. Prin urmare propunerea referitoare la pluralitatea voturilor a fost respinsă. Comisiunea discută mai departe asupra proiectului de lege despre reformele electorale. Cetatea orbilor. Articol scris pentru , Neue Freie Presse“ de Carmen Sylva. (Fine). In vremea asta alcătuirăm, Monske şi eu, în lungi discuţii, întregul nostru plan, întrebasem pe primul nostru medic oculist, câţi orbi sunt în România, şi când mi-a spus că 20 de mii, mi s’a întunecat înaintea ochilor. Am înţeles imediat, că ar fi imposibil să facem cum au făcut şi celelalte ţări. In oraşul meu natal Neuwied se află azilul de orbi pentru provincie, în care sunt numai 70 de orbi, şi el a costat peste 500.000 lei. Noi însă nu avem bani de loc, numai maşina, în depărtare, ca speranţă, pentru un venit sigur şi puternic, deoarece nici Teodorescu nici Monske nu vor să păstreze nici un ban pentru ei, cu toate că ar putea deveni probabil milionari, aşa că maşina se poate vinde pe un preţ neînchipuit de ieftin, urmărindu se numai un mic câştig pentru orbii noştri. Vânzarea începe în Octomvrie. Am fi avut o mult mai repede, dacă ne-am fi adresat la fabrici străine, dar eu n’am vrut aceasta, mai bine să aştept şi să aduc toţi banii în ţară. Aşa că fu necesar să avem răbdare... dar orbii nu aşteptară, veniră de la sine unul după altul, şi eu îngrijii pentru ei, cât putui mai bine, vecinie în speranţa, că maşina ne va ajuta, înainte ca îmbulzala să devie prea mare. In vremea asta sosi expoziţia şi ne folosirăm de ocazie, pentru a expune noua maşină alături de cea veche, lăsându-le a fi întrebuinţate de orbi, ca toţi să se poată convinge de modul cum lucrează noua maşină. Niciodată n’am fost mai mândră, ca în clipa când am scris pe o bucată de lemn: .Maşina de tipar pentru orbi, sistem vechiu american“, şi alăturea: .Invenţie nouă, românească, Teodorescu”. Căci Monske n’a voit cu nici un chip să-şi tipărească numele, el voia ca numai România să aibă gloria invenţiei, şi un nume românesc să străbată lumea şi să ţie binecuvântat. Şi de când s’a văzut aceasta, donaţiunile năvăliră în mânile mele, ca un curent puternic. In timpul acesta scurt capitalul s’a ridicat la 800.000 lei. Asta nu e însă nimic, când e vorba de a se îngriji de 20.000 orbi!