Telegraful Roman, 1909 (Anul 57, nr. 1-142)
1909-09-26 / nr. 104
> Nr. 104 ABONAMENTUL. Pentru Sibiin pe an 14 C., 6 luni 7 C., 8 luni 8 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 8 luni 4 C. Pentru atr&inatate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Apare Marita, Joia și Sâmbăta. Aboniimintele și mnsse^ținsail« Anul LVII. 1 sli se adreseze Administrației tipografiei arhidiecezane, Sibiin, str. măcelarilor £ i. INSERȚIUNILE. Corespondențele se se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Pentru odată 14 fil., — de două ori 24 fil., —■ de treieri 80 ft; rândul cu litere garmond. Procesul din Agram. Sibiiu, 8 Octomvrie n. Toate ziarele vorbesc despre procesul din Agram. A fost și acesta un proces politic, ca cel îndreptat la timpul sau în contra comitetului național român, pentru compunerea și împărțirea memorandului, predat cancelariei Maiestății Sale, și s-a terminat și acesta, întocmai ca celalalt, cu condamnarea aspră a unora dintre acuzați, pe când cei mai puțin vinovați au fost achitați. In contra sentinței aduse din partea forului prim, apărătorii acuzaților au anunțat apel, așa se spune , dar forurile superioare cu greu vor modifica sentința, pentru că așa e obiceiul în procesele politice: oamenii periculoși trebue să fie condamnați, fie cu dreptate, ori fără dreptate! Vina ce li se leagă celor condamnați, doi la câte 12 ani muncă silnică, celalalți la câte 4—7 ani temniță ordinară, ar fi înființarea de asociații ascunse politice, în scopul de a pregăti poporul pentru ruperea de cătră monarhia noastră și alipirea la Sârbia, pentru a face din ea un regat mare sârbesc! A fost, ori nu a fost dovedită în cursul procesului și a pertractării finale, care a ținut 7 luni întregi, această acasă, nu poate ști, decât numai cel ce cunoaște actele procesului. Sentința forului prim însă așa ne spune, că judecata a fost croită pe baza dovezilor. Dar că dovezile acestea nu pot să fie tocmai tari, deducem din atitudinea deputaților croați din dieta Ungariei, cari Marți, după închiderea ședinței dietale, s’au întrunit în conferență și au luat față de sentența de la Agram următoarea resoluțiune: „Deputații croați din parlamentul maghiar au convingerea în urma acestei sentințe, că procesul nu constitue altceva decât o acuzare mincinoasă și fără temeiu, și nu conține decât acțiunea politicei actuale, care înainte de toate nu urmărește alt scop, decât să distrugă buna înțelegere dintre Croați și Sârbi și în legătură cu aceasta să amuțească pe apărătorii legali ai regatului croat, care de doi ani încoace a suferit cel mai sever absolutism, pentru că nu vrea să renunțe la drepturile sale. Deputații croați privesc la acești condamnați ca la adevărați martiri, care au fost urmăriți pentru că au apărat drepturile acestei națiuni. Deputații croați au convingerea, că gravele suferințe corporale și sufletești ale condamnaților vor folosi causei naționale și regatului croat. Clubul croat își exprimă totodată mulțămirea către toți aceia din toată lumea civilizată, cari au luptat pentru dreptate și drepturi și cari jigniți în sentimentele lor de umanitate au avut curajul să-și ridice vocea in chestia acestui proces. Clubul croat exprimă sincerile sale mulțămiri presei tuturor națiunilor, care în unanimitate și-a ridicat vocea în interesul acestei cause nevinovate“. Nemulțumirea deputaților croați sigur că va fi împărtășită și de alegătorii lor, de întreg poporul din Croația și Slavonia, deci iarăși așa cum s’a întâmplat și la noi pe vremea procesului memorandului, și cum se întâmplă cu toate procesele politice, din cari nu pot să se nască decât nemulțumiri, ură față de instituțiunile publice ale statului și față de organele guvernului, și dor de răsbunare asupra lor. Și trebue să se mire omul, că în veacul luminii și al libertăților omenești nu se pune odată capăt acestor fel de procese politice, cari nu îndreaptă, ci mai mult strică, și că îndreptarea nu se caută să se facă pe calea cea adevărată, făcându-se dreptate celor ce nu caută alta și nu cer alta decât numai dreptate!.. Să înființăm fonduri bisericești. . ! E lucru neîndoios, spus și recunoscut de atâtea ori, că naia mântuitoare prin marea viforoasă a veacurilor strecurate, pentru poporul nostru a fost biserica sa națională. Biserica i-a fost și în bine și în rău scut și paviză sigură. Câtă vreme poporul nostru va avea și în viitor aceasta pavăză scumpă și puternică, rămânând pe urmele înaintașilor, orice primejdie amenințătoare va trece ca o furtună, scurt ținătoare, — și el teafăr și cu fruntea ridicată va rămânea. In vremile din urmă însă curente dușmane credinței statornicită în biserica noastră dreptmăritoare să întețesc, și în vârtejul lor amenință să clătine din temelii această credință. Biserica, cu puterile ei din trecut, e aproape imposibil să poată face față atâtor neajunsuri, atâtor lovituri. Datoria noastră sfântă este deci, să ne gândim și să folosim toate mijloacele, ca pe lângă întărirea credinței, să întărim și situația materială a bisericei, ca astfel să putem da credinței sălașe puternice, să-i putem deschide drumuri largi și bune pe cari să înainteze, fără să fie ispitită la tot pasul de măruntele dar prea multele mizerii ale zilei. Aceste inzuinii se impun mai ales acum, când viforul amenințător se ridică din afară și țintește a duce în ispită preoțimea noastră, și învederează apropierea unor vremi grele și îngrijitoare! De puține ori în trecut va fi fost pus sfatul nostru preoțesc la probe de foc ca -n zilele noastre, prin urmare de puține ori va fi fost avut în așa măsură post’e de a uza de îndemnul Domnului Christos: „fiți înțelepți ca șerpii. . ..“ ca și în timpul de față! Deci să ne deschidem ochii, și „fiind înțelepți“ să vedem primejdia ce se apropie, și de cu bună vreme să luăm toate măsurile de precauțiune, îndeosebi pe acelea, cari vor putea delătura eventuala catastrofă. Mai întâi de toate trebue să ne dăm seama, că trăim în epoca materialismului, și că de puternica influență a acestui curent trebue să țină seamă și biserica. Fără amânare trebue deci să ne punem pe lucru, pentru a prepara terenul de pe acum — când încă mai este dragoste și simț de jertfire în popor — așa, ca în timpii viitori biserica însăși să fie prevăzută cu capitale corespunzătoare pentru susținerea organismului ei. Dar pentru a atinge cândva această țintă, e nevoe de a să pune baie la fonduri bisericești, cât de modeste, pănă și în cea din urmă parohie!! Mai marii noștri, cu largile lor vederi, din adierea vânturilor cam răcoroase ale zilelor pe cari le trăim văd prin întinsăle îndepărtări apropiindu-să cu iuială potopul înghețător și omorător, și cu părintească îngrijire și înțelepciune au întreprins deja pașii de lipsă, pentru a întări stavilele, cari vor avea a împedeca, — fie și numai în parte, — inundarea înfricoșată — prin înființarea unui mare fond cultural, care să demonstreze lumea, că poporul românesc voește să și aibă și susțină biserica străbună. Fără îndoială, acest așezământ va forma cu timpul arborul puternic al vieții noastre bisericești. Dar când ne dăm seama de lipsurile enorme, pe cari le va avea de a le suplini, ba văzând cu ochii, că pericolul e mult mai mare, și să apropie cu repeziciune mult mai accelerată, decât ca întărirea acestuia să se poată face astfel, ca el să se poată presenta ca arbor pe deplin sănătos, cu o coroană completă, și să poată adumbri întreaga biserică, fără îndoială , de lipsă ca și rădăcinile lui, în totalitatea lor, să fie sănătoase și relații puternice. Oricât de puternic să fie protejatul fond cultural, nu va putea da peptru trebuințele multiple și perpetue. Acest fond numai atunci va putea atinge ținta ideală cătră care tinde, dacă să va putea rezima pe o seară cu foștei sănătoși, o mulțime de fonduri bisericești în fiecare parohie. In urmare să ne punem pe lucru cu toată seriositatea și să punem baie la fonduri bisericești, singurele Umane de mântuire pentru biserică și popor! Dar cum? vor zice foarte mulți... Pentru a face fonduri bisericești, din cari să te poți ajutora, e trebuință de bani, pe cari să-i puni grămadă peste grămadă, vor zice alții! E cu neputință!! strigă în cer aproape toți (înțeleg parohiile mici și sărace, cari nici idea nu aude fonduri bis.) căci oamenii sunt săraci, nu e cu putință a pune „grămezi” de bani pentru fonduri! Iată taina oului lui Columb! Și stăpânii fiind factorii competenți de „realitatea“ falsă a astorfel de presupuneri închipuite, nici nu încearcă măcar a mișca ceva în această direcție. Pentru că să pot fi pe deplin înțeles, factorii competenți, și în primul rând preoții, trebue sä se ridice pe movila ideală a prevederii mai îndepărtate. Trebue aruncat vălul, care te silește a vedea numai FOIȘOARĂ. » „Legea românească“. De Constantin Oancea, preot. (Fine). Știm că știința mai nouă a descoperit, că toate boalele se transmit prin moleculele invisibile din care constă fieoe boală. Romanii cei vechi au adus anumite legi de higienă pentru a împodeca prăsirea boalelor, și acestea legi s'au cristalizat ca norme obligătoare în toate referințele vieții, și românul le păstrează cu sfințenie pănă în ziua de astăzi. Poporul susține, că pănă la Sân-Petru nu se bătuuesc merele spre mâncare, „ca să nu bată peatra“, prin urmare ar fi păcat a mânca mere verzi pănă la Sân-Petru, cu deosebire copiii au o mare aplicare pentru a strica merele pănă nu sunt nici aproape de coacere, iar pe de altă parte adeseori le cansează copiilor înveninate de sânge etc., la Sân-Petru însă cele văratice sunt aproape de coacere, deci se pot bătuci spre mâncare. S’a constatat și aceea, că deochiatul — nu ar fi o credință deșartă, ci există de fapt și că nu ar fi altceva decât un fel de hipnotizare în grad mai mic. Românul când cineva e deochiat îi descântă cărbuni, adecă la trei citrbuni aprinși, îi aruncă într’o ulcică cu apă zicând „Tatăl nostru“ și din aceasta cel deochiat bea și-i trece. S’a constatat, că nici lucrul acesta nu ar fi fără temeiu, cum susțin unii, și că apa trecută prin procesul acesta nu e altceva decât „aqua destillata“ din farmacie, adecă apa prin aruncarea cărbunilor se curăță de elementele mineralice aflătoare în ea și așa destilată influințează în mod favoritor asupra sistemului nervos, și că se zice „Tatăl nostru e nihil sine deus, doar credința îl mântue pe om. Când ești la lucru, sau în cale, și ajungi la un izvor, să nu bei apă pănă nu zici întâiu Tatăl nostru — că nu știi ce bei. Aprinderea de plumâni se capătă când omul ostenit bea apă rece, causând nu arareori moarte, deci odihnește puțin pănă zici un „Tatăl nostru” și apoi poți bea liniștit. Datorința noastră este să adunăm toate obiceiurile și datinile referitoare la viața religioasă și socială în toate referințele și din toate ținuturile, aflătoare la poporul nostru, ca așa cercetându-se prin oameni de specialitate din toate punctele de vedere și adunându-se cele de valoare indiscutabilă să se poată compune un manual pentru popor cu deosebire pentru tinerime, ca să se știe de ce să se țină, deoarece poporul bine rău le ține pe toate, și bune și rele, pentru că noi le ignorăm pe toate, și precum am zis sunt foarte multe datini cari poartă în sine reminiscența unei înalte civilisațiuni, iar altele de o valoare indiscutabilă pentru toate timpurile, fiind ele estissul experiențelor a lor mii de ani. Unele obiceiuri prin forma, altele prin numirea lor, determină anumite stări și luminează multe puncte întunecoase din trecutul poporului nostru. Sunt astfel de datini, cari azi nu mai corăspund vremii. Datorința noastră este nu să le abandonăm, ci să turnăm în ele sufletul dătător de viață a timpului prezent ca toți, de toată starea și deopotrivă, să aflăm mulțămire și mângăere sufletească în ele. Intr’adevăr noi am început din prea multă cultură străină a ignora ce e al nostru, numai ca să devenim plăcuți la străini. Așa cu legea, așa cu portul, așa cu aranjarea petrecerilor, fără a judeca că ale noastre sunt mai superioare, și că sunt ale noastre, deci să le prețuim mai întâiu în toate împrejurările și atunci le vor stima și ne vor stima și străinii. Ce e drept avem azi o sumă de preoți și de învățători la culmea chemării lor, cu toate acestea un progres mai vădit nu se observă, din cauză că ne lipsește unitatea în acțiunile și manifestările noastre. Dar obiceiurile, datinile de caracter general, zămislite deodată cu poporul nostru, cari prin aceea că pe vremuri și chiar și azi contribuesc la existența poporului nostru, și astfel au devenit lege în conștiința lui, nu trebuesc abandonate sau ignorate, ci avem sfânta datorință a turna în ele sufletul viu al legilor eterne divine, păstrându-ne prin ele caracterul specific al legii românești, și prin aceasta caracterul specific de rassă. Material istoric. însemnări pe cărți la biserica veche din Șimon (Bran). I. Această a Domnului și Mântuitorului nostru Is. Hs. la hramul Preacuvioșiei Doamnei Paraschive închinată biserică din Simon slăvitul District și protopopiat al Brașovului s’au sfințit în luna lui Iune ziua a nouăsprezecelea a sfântului Apostol Iuda fratele Domnului anul a mie șapte sute noauăzeci și trei în vremea Preaputernicului și prealuminatului împărat al romanilor Francisc al II-lea de zmerenia noastră pravoslavnicul neuniților din Ardeal Episcop. Gerasim Adamoviciu m. p. episcop. II. In anul 1840 când s’au mutat cordoanele după muchia văii reci s’au făcut o paracie cu 12 sute de cătane la biserică, au pușcat de 12 ori și era și General Gomandier și Sfetnicul curții Iosif Bedeus de Sarberg, Ginarul Baron Bernhart, după parodie au mers toți preoții a-