Telegraful Roman, 1910 (Anul 58, nr. 1-141)
1910-01-14 / nr. 4
14 TELEGRAFUL ROMAN rea desigur mai bine decât alții, a introdus constituția bisericească, pentru care posteritatea îl va binecuvânta. Prin aceea, că în consistoriu și în sinoade pe lângă preoți a introdus și elementul mirean, n’a scăzut vaza și autoritatea sa episcopală, pentru că superioritatea intelectuală și aureola sa de arhiereu învestit cu darul cel mai înalt al preoției și erudițiunea sa i-a asigurat cuvântul hotărâtor în regularea trebilor bisericești, administrative și jurisdicționale, — bine însemnând, că chestiunile dogmatice și sacramentale au fost și sunt reservate Preasfințitului sinod arhhieresc, la care iau parte numai episcopii din metropolie. Același lucru trebue să credem că s’a intenționat și în biserica din România, după regularea cea nouă. Mărturisim deci, că ne-a atins foarte dureros, pe cei mai mulți din aceste părți, pronunțarea anatemei din partea părintelui Episcop Gherasim din Roman, deși din cele cetite așa am putea înțelege, că dânsul ar fi declarat în sfântul sinod, că înseși canoanele citate de P. S. Sa anatemisează pe cei ce le-ar desconsidera, și că nu P. S. Sa ar fi anatemisat pe membrii sfântului sinod. Exac deci nu cunoaștem starea lucrului. Știm însă, că în biserică au fost cașuri, când sinoadele au escomunicat pe câte un rătăcit și l-au stigmatizat de eretic, dar nici când nu s’a întâmplat, ca unul să anatemiseze un întreg sinod. Nu putem crede aceasta nici dela P. S. Sa, episcopul Gherasim, căci P. S. Sale îi stă doară în drept a combate legea pe altă cale, ca membru al sinodului și al senatului, și în chipul acesta își putea ajunge dorința pe calea aceasta. Pentru că va ști și P. S. Sa, tot așa de bine ca și noi, că o asemenea afurisenie nu are de urmare decât scisiunea între membrii sfântului sinod, și prin aceasta scisiunea în biserică, spre dauna acesteia, și spre folosul celor ce tind la astfel de scisiune. Cu atât mai vârtos nu credem, că aceasta ar fi fost intențiunea P. S. Sale, căci atunci, Preasfințitul episcop de la Roman, Gherasim, când a condamnat atât de categoric aducerea legii din chestiune pentru primirea în consistorul superior nou introdus în biserică a preoților mireni, declarând aceea lege de anticanonică, ar fi condamnat pe toate bisericile surori din țările vecine, cari au făcut asemenea inovațiuni în aceeași direcțiune, așa, că de aici ar urma, că toate bisericile ortodoxe vecine, din Rusia, Grecia, Bulgaria, apoi metropoliile din Sibiiu și Carloviț, ar fi depășit marginile canonice și numai Părintele episcop Gherasim al Romanului, cu câțiva aderenți ai săi, ar mai fi rămas pe terenul legalității canonice, ceea ce ar fi lucru de tot trist. Credem, că P. S. Sa, episcopul Gherasim, nu ne va lua în nume de rău dacă îi amintim, că nici dânsul nu a fost ales de episcop numai prin sfântul sinod, așa cum prescriu canoanele, ci prin corpurile legiuitoare, compuse mai ales din mireni. Și totuși alegerea sa n’a considerat-o de necanonică, ci a acceptat-o. Credem mai departe, că P. S. Sa n'a putut trece cu vederea, că după exemplul său ar putea și alții, oricare membru, chiar și al unui eventual sinod ecumenic, să anatemiseze și escomunice pe întreg sinodul, și atunci ce s’ar alege de biserică? Căci să nu se uite, că anatemisarea, ori escomunicarea însemnează eschiderea celor anatemisați, nu numai din biserică, ci și din societatea tuturor credincioșilor. Ori cât de bune intențiuni ar avea deci Preasfinția Sa episcopul Gherasim de la Roman, și ori cât de liniștit ar putea fi în conștiința sa, noi din motivele de mai sus, pentru prestigiul bisericei ortodoxe, trebue să le considerăm de greșite, ori pripite. Aceste motive sunt cari ne-au îndemnat și pe noi a participa la o discuțiune ce tinde la o deslegare norocoasă a chestiunei, și credem a nu fi greșit, că am făcut aceasta, chiar depășind ici-colea marginile unei desbateri academice. Dacă în principiu părtinim îndreptățirea bisericilor particulare de a-și regula în spiritul canoanelor afacerile bisericești conform trebuințelor de astăzi, de aici nu urmează, că noi am susținea și am garanta, că legea adusă pentru instituirea consistorului superior pentru biserica ortodoxă din România ar fi bună, și doară cea mai bună, aceasta se va vedea numai după punerea în praxă a legii, și dacă s’ar adeveri ea defectuoasă și nefolositoare, va trebui modificată sau scoasă din vigoare și înlocuită prin alta. Este însă un rău mare după părerea noastră în biserica din regatul român, care nu datează de acum, nici nu se poate face responsabil pentru el numai regimul actual din România; acest rău stă în amestecul prea mult al stăpânirii lumești în treburile bisericești. Ca să nu mergem prea departe în ilustrarea aservirii bisericii din România prin acest amestec neîndreptățit și prin lipsirea bisericei de libertatea ce i se cuvine, ne mărginim de astădată a susținea, ca un postulat și drept elementar al bisericei, ca ea să-și poată regula însăși afacerile sale, între marginile canoanelor. Pregătirea proiectelor de legi și regulamente bisericești, trebue deci să se inițieze și să emaneze deja representanța legală a bisericei, reservându-se puterii statului numai dreptul de a conlucra, ca legile bisericești să stea în armonie cu legile statului. Acest drept cardinal este recunoscut și garantat în statul ungar tuturor bisericilor, și a fost respectat și față de biserica ortodoxă română la aducerea legii noastre fundamentale numite Statutul organic în primul congres național bisericesc din anul 1868, cu care ocasiune regimul statului a lăsat bisericii deplină libertate de legiferare. Regimul țării a făcut la proiectul așternut spre aprobare Maiestății Sale Regelui numai unele modificări de armonizare cu legile statului, dar și aceste modificări cu privire la unele puncte au produs oarecare nemulțămire în sinul bisericei noastre. De dorit ar fi, ca și biserica ortodoxă din România să ajungă a se emancipa de ingerințele guvernului, căci noi așa credem, că numai pe calea aceasta se va ridica la o stare mai înfloritoare, ca să poată servi de model pentru bisericile române din celelalte staturi. Dixi et salvav animam meam! dr. i. p. Noul guvern și naționalitățile. Primim informațiuni din Budapesta, că primministrul Khuen-Héierváy a avut o lungă întrevedere cu prezidentul clubului naționalist Dr. Teodor Mihali. Ministrul-prezident a condamnat procedura de până acum a guvernelor maghiare față de celelalte naționalități din patrie, și a făcut promisiuni, că noul guvern va căuta să repare rând pe rând greșelile din trecut. Ministrul-prezident a rugat apoi pe dl Mihali să stărue, ca clubul naționalist să observe în dietă o atitudine reservată față de guvernul actual. Dl Mihali a comunicat clubului dorințele guvernului. Din parlamentul țării. A fost interesantă, ședința de Luni (24 ianuarie n.) a dietei ungare, în care s-a presentat parlamentului noul nostru guvern. Galeriile erau deja la orele 9 dimineața toate pline, iar deputații se aflau pe la 9 și jumătate aproape toți la post. Presidentul, Gál Sándor, deschide ședința la orele 10 și jumătate și face dietei obicinuitele comunicări, în firul cărora apoi își face apariția în dietă guvernul presidat de contele Kimen Héderváry. E primit cu g.Hocha și cu epitete frumoase de „trădători de patrie“ „nemernici“, etc. După ce miniștrii și-au ocupat locurile, prim-ministrul Héderváry trimite prin un comisar de sală presidentului scrisoarea sigilată, venită de la Maiestatea Sa Regele. Presidentul o predă unui notar, care o deschide și cetește .Maiestatea Sa a desărcinat guvernul presidat de dl Wekerle și a numit guvern nou, presidat de contele Khuen Héderváry. Aceasta e pe scurt înțelesul scrisorii. Presidentul enunță acum, că autograful preaînalt, fiind publicat în dietă, se trimite casei magnaților spre publicare, împreună cu procesul verbal al ședinței acesteia, ținută din partea dietei. Dar se naște imediat o gălăgie și o învălmă»eală de nedescris. Nimenu știe că de ce și pentru ce? Abia într’un târziu s’a aflat, din gura domnului Justin, șeful gălăgioșilor, că dorința e, să se discute întâi asupra autografului preaînalt, și dieta să decidă, dacă îl ia la cunoștință, ori nu? Contele Andrássy îi explică lui Justh, că autograful preaînalt sună camerei tot așa ca și casei magnaților, deci camera nu are dreptul să împedece publicarea autografului în casa de sus. Au mai vorbit și alții, iar unii s’au repezit asupra presidentului și a notarului, în scopul să nimicească procesul verbal, iar în cele din urmă presidentul suspinde ședința. După redeschidere presidentul a reparat lucrul, a spus, că după ce s’a convins, că întrebarea sa, dacă are cineva de gând să vorbească la publicarea autografului preaînalt, mulți nu au auzit-o, pune acum de nou întrebarea, și numai decât se ridică Justh Gyula și rostește o vorbire lungă de neîncredere față de noul guvern. A presentat la urmă și proiect de resoluțiune, în acest înțeles. După el a luat apoi cuvântul primministrul Khuen-Héderváry și a cetit programul, cu care își începe activitatea noul guvern, presidat de dânsul. A fost des Întrerupt, ce e drept, dar nu a fost împiedecat, astfel, că a putut să spună tot ce avea de spus. Din lunga sa vorbire remarcăm numai părțile următoare: Cu privire la votul universal a spus, că punctul prim al programulului său este tocmai reforma electorală. Va face noua lege electorală pe baza principiului votului universal, dar fără pluralitate și totuși astfel, ca caracterul maghiar al statului, în conformitate cu istoria milenară, să fie și pe viitor menținut și asigurat... Noul guvern așteaptă efecte liniștitoare, atât în chestia de naționalitate, cât și în cea socială, și anume de la rezolvarea chestiilor administrative în mod grabnic și corespunzător dreptății, cum și de la manuarea echitabilă a dreptului de asociare și întrunire. Guvernul va căuta să propage spiritul toleranței între confesiuni, grijind, ca convingerile religionare și științifice să fie respectate în mod reciproc. A vorbit apoi despre școalele poporale, despre reformele administrative, și la urmă a presentat dietei următoarele proiecte de lege: Despre budgetul anului 1910. Despre votarea îndemnisării pe două luni. Despre votarea contingentului de recruți. Despre convenția comercială cu România. Despre restrângerea pășunatului, și Despre modificarea legii referitoare la judecătoriile consulare. Presidentul propune, să fie predate toate comisiunilor respective. Se naște de nou tumult și învălmășală. La urmă propune presidentul, ca discuția să fie continuată în ședința următoare. Și așa s’a primit. Ședința s’a încheiat la orele 2 și jumătate. La orele 4 guvernul s’a presentat și în casa magnaților. Aici s’a cetit o copie a autografului prea înalt, pentru că originalul se afla încă la presidentul camerei. Casa magnaților a luat la cunoștință numirea noului guvern și la propunerea contelui Tisza István a înfierat procedura dietei, ca necorectă. A constatat cu indignare cele întâmplate în dietă, și a provocat presidiul, să caute o modalitate de a împiedeca repetarea unui astfel de pas. Prim-ministrul Khuen-Héderváry și-a oetit apoi și aici vorbirea rostită în dietă, asupra care a s-a pronunțat contele Hadik- Barkoczy Endre, contele Károlyi Mihály, și alții, între care și contele Tisza István, care a rostit o remarcabilă vorbire, în favorul noului guvern, dar în contra votului universal, care nu e de folos, nici națiunii, nici dinastiei. Vorbirea sa a făcut sensație în toate cercurile politice. Casa magnaților a luat apoi spre știre numirea noului guvern și și-a exprimat speranța că va rămânea pe teren legal. In dietă s’a continuat eri, Marți, discuția asupra numirii noului guvern, și se va continua și astăzi, poate și mâne. Din protopresbiterate. Conferență preoțească în tractul Turda. Ațintiș, 6 Ianuarie v. Aflându-ne pe la sfârșitul anului perdusem aproape speranța de a ne revedea iarăși unii pe alții. La 29 Decemvrie v. a anului pe acum a trecut, însă iată-ne întruniți de nou în orașul Turda în obicinuita conferență anuală, care a decurs după cum urmează: La orele 8 a. m. s-a început serviciul divin săvârșit de preoții Ignațiu Berendi din Cârpedea, Vasile Crișan din Murăș-Decea și Vasile Sândeanu din Sân-Mihaiul inferior, în prezența preoților adunați pentru conferență și a unui frumos număr de parohieni de ai noștri din Turda. Predica a ținut-o Vasile Sândeanu, luându-și ca motto cuvintele sf. evangelist Mateiu: „Căutați mai întâiu împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și apoi toate celelalte se vor adauge vouă“. După sf. liturgia s’a oficiat parastas pentru odihna sufletului fericiților Andreiii și Miron și a binefăcătorilor Emanuil și Demetriu,și s’a făcut invocarea Duhului sfânt prin protopresbiter. Terminate acestea ne-am adunat la orele 10 și jum. în edificiul școalei din loc unde dnul prezident Iovan Murășanu deschide conferență cu următoarea frumoasă vorbire: „Onoraților domni și iubiți frați în Cristos ! Simțesc vină bucurie, când după un an de grele încercări pentru biserica noastră strămoșească și fiica ei, școala noastră românească mult amenințată, — pot avea fericirea de a vă vedea întruniția dvoastră, iubiților frați, iarăși în conferența noastră anuală. Vă salut cordial și implor din nou darul preasfântului duh ce l-am invocat și azi în biserică — asupra noastră — rurugând cerul să ne trimită duhul înțelepciunii și al înțelegerii, pentru ca și de data asta să putem desvolta o lucrare mănoasă întru întărirea bisericii noastre străbuna spre mărirea lui Dumnezeu și salutea credincioșilor. A trecut un an plin de îngrijorări, plin de sbuciumări adânci, cari dacă nu vom fi mai tari și mai trezi la postul nostru, ca ori și când pănă acum — sunt menite să sdruncine din temelii cetatea cea scumpă nouă: biserica și școala —și prin acestea însăși ființa noastră biserica vie, poporul nostru. Fericiții noștri părinți esperiând, că în marea acestei vieți adeseori turburată, ca și de present — de viforul ispitelor și noi vom fi espuși multor cercări grele, ni-au lăsat de scut și adăpost acea ancoră tare și puternică, care i-a ocrotit și pe dânșii dealungul veacurilor ca o scumpă moștenire spre a ne apăra și pe noi de viforul acelor ispite și a ne conduce ca o făclie luminoasă în cărările cele întunecoase ale acestei vieți. Viforul ispitelor e la poarta cetății, e în atmosfera vremii vrăjmașe — înțelegeți, cred cu toții fără a mai face pe cronicarul întâmplărilor pe peste anul ce espiră, și nu ne rămâne decât ca noi cei ce suntem păzitori să veghiem ziua și noaptea ca acel vifor să nu descopere cetatea, să nu între între zidurile ei, căci atunci înlocuitorii ei, în primul rând pe noi ne vor răpi valurile lui. Noi preoții când am primit apostolii preoției, acest post de mare cinste, ne-am legătuit cu sfânt jurământ nu numai înaintea autorităților și a poporului ce-i păstorim, ci și înaintea lui Dzeu sub grea răspundere, că tuturor toate ne vom face „cu vreme și fără vreme“ — cum zice apostolul — deci acesta trebue să ne fie aievea și lozinca și să căutăm, ca înainte de toate să ne achităm de greaua noastră chemare pastorală, și numai în rândul al doilea și pe cât ne va ajunge timpul să ne vedem de celelalte trebuincioase trecătoare. Vai de acel preot, care va lucra invers, căci osânda și răsplata îi va fi râsbunarea groaznică, stricarea așezămintelor bisericei și școalei, stricarea poporului, și scris este, că „cel ce strică biserica lui Dzeu, strica-1 va pe acela Domnul“,