Telegraful Roman, 1910 (Anul 58, nr. 1-141)
1910-07-31 / nr. 81
Anul LV 111. ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Siblîu. Sâmbătă Blănîîe (13 August) 1910. Apare Marița, Joia și Sâmbăta ROMAN. Abonamentele și inserțiuaile să se adreseze Administrației tipografiei arhid., Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. măcelarilor Nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Nr. 81. INSERTIUNILE: t Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fill rândul cu litere garmond. Nr. 8071 Prez. Pieaonoraților pi ‘otopi ‘esbiteri și onoraților preoți din arhidieceza ortod. română a Transilvaniei! La 5/18 August a. c. împlinindu-se 80 de ani dela fericita naștere a Majestății Sale gloriosului nostru împărat și Rege Francisc Iosif I, toate popoarele extinsei noastre monarhii se pregătesc a serba acea zi memorabilă, cu deosebită solemnitate și pietate. Acea serbare ofere tuturor popoarelor, de sub gloriosul Sceptru al Majestății Sale, și așa și nouă, cea mai binevenită ocaziune de a mulțămi prea bunului Dumnezeu, pentru că ne a binecuvântat cu un părinte atât de bun, milostiv și îngrijitor și de noi, apoi de a și ruga pre Dumnezeu, pentru înmulțirea anilor vieții Majestății Sale, precum și de a ne arăta și nestrămutata noastră credință cătră Majestatea Sa și cătră preaînalta casă domnitoare. Fiind eu convins, că toți credincioșii bisericii noastre nutresc aceleași simțăminte de credință, loialitate și supunere cătră Majestatea Sa, invit pe întreg clerul și poporul arhidiecezei noastre, a folosi și dânșii această ocaziune binevenită pentru a și arăta acea iubire, credință, loialitate și supunere, moștenită de la străbuni, serbând, împreună cu celelalte popoare, acea zi memorabilă cu toată pietatea. Spre scopul acesta Vă invit pe voi toți, iubiților protopresbiteri și preoți, ca în Dumineca din 1/14 August a. c. să vestiți poporului în biserici, din Amvon, că în Joia următoare din 5/18 August a. c. se va serba și în bisericile noastre, cu toată solemnitatea și pietatea, a optzecea aniversare a nașterii Majestății Sale, și să invitați a participa și poporul la acea serbare memorabilă, nu numai pentru a aduce mulțumită lui Dumnezeu, căci a binecuvântat pe Majestatea Sa cu îndelungirea vieții, spre binele și fericirea supușilor săi, dar și pentru a ne manifesta și noi credința, loialitatea, supunerea și recunoștința pentru binefacerile, de cari s’a împărtășit și biserica noastră din grația Majestății Sale. Serbarea să se facă după orânduiala bisericii noastre, cântându-se Doxologia, iar rugăciunea cetindu-se stând în genunchi. De cumva, din cauza schimbării mai nouă intervenită în calendarul nostru, în ziua de 5/18 August, ce cade pe o zi de lucru, nu s’ar întruni popor mai număros la biserici. Doxologia ce s’ar face în ziua de 5/18 August, să se repeteze și în ziua următoare din 6/19 August a. c., când acea serbare va coincide cu acea a Schimbării la față a Domnului nostru Iisus Christos, și când, desigur se va întruni popor mai număros la biserică. In convingerea că toți vă veți împlini cu toată demnitatea și această mare datorință de supuși credincioși, cu binecuvântare arhierească am rămas Sibiiu, în 20 Iulie v. 1910 Al vostru tuturor de tot binele voitor loan Mețianu m. p., arhiepiscop și mitropolit. Problema naționalității. I . II. Luptele purtate de naționalități în interiorul statelor formează o boală a poporațiunei moderne de stat, întocmai cum erau și răsboaiele de cabinete o boală a absolutismului princiar. De greutatea aceasta au rămas cruțate statele pănă pe la secolul al 19-lea. In Brandenburg-Prusia au fost primiți cu brațele deschise francezii alungați din patrie pentru credința lor, și tot francezii au format de ei. în Berlin, dar și în Kassel și pe alte locuri, o parte însemnată a poporațiunei, iar din partea statului au fost tratați cu cel mai mare liberalism. Astăzi însă întreprinzători particulari, conduși de principiul ieftinătății, duc mii de muncitori poloni în ținuturi curate nemțești, întocmai cum au făcut odinioară principii germani, din motive economice, cu Hughenoții. Dar pe când atunci nu se gândea nici un domnitor la aceea, că străinii trebue să se desbrace și de naționalitatea lor, ci în modul cel mai liberal li s’au ridicat biserici și școale din partea statului, conform particularității lor, zidiri ale căror ruine se pot vedea și astăzi în Berlin: acum sunt pline de indignare ziarele noastre naționale, când văd că muncitorii poloni din ținuturile germane cer să li se dea preoți poloni și vreau să asculte câte o predică de pe amvon și în limba lor polonă! Așa se aduc deci astăzi, când e vorba să câștigi brațe ieftine și numeroase, pentru că să scoți cu ajutorul lor comori mari din sânul pământului, mii de muncitori din străinătate, și vin așezați în modul cel mai necruțător în ținuturi curat nemțești. Dar dacă acești muncitori cutează să-și exprime dorința, de a vedea regulamentul despre asigurarea în cazul de nefericire afară de limba germană, încă și în limba lor polonă afișat pe părete, se deșteaptă numaidecât în bogătanii noștri de mine național-liberali conștiența germană și se pun pe punctul brutal de vedere al puterii! Dar cum am spus, odinioară altcum au procedat domnitorii țărilor, și nu numai în Germania, ci și prin alte părți situația minorităților naționale era escelentă. La 1681 și-a ținut Ludovic al XIV-lea intrarea în Strassburg, cu ajutorul esențial al marelui principe al țării, iar cu o sută de ani mai târziu, când studia Goethe în Strassburg, orașul acesta era încă un centru de cultură germană. Primele încercări de a franțuzi Strassburgul și universitatea din Strassburg s-au făcut, după cum se știe, pe vremea revoluțiunei franceze. Dar tocmai faptul, că regatul francez i-a cruțat cu mare grijă particularitatea națională și în mod pios a ridicat pretutindenea muzee, în cari au fost adunate și păstrate documentele vremilor vechi, cari dovedeau despre aparținerea acestui colț de lume la imperiul german, a făcut, ca alsațienii să se împace atât de ușor cu soartea și să se împrietinească cu raporturile franceze, devenind supuși buni și fideli ai regelui francez. Faptul, că pănă la finea secolului al 18-lea greutăți naționale în interiorul statului nu s’au cunoscut peste tot, e dovedit prin ușurătatea cu care s'au decis: Rusia, Prusia și Austria să împartă Polonia între ele. Se știe, că Maria Terezia era stăpânită de preocupațiuni morale, și ca numai cu lacrimi în ochi a subscris documentul de împărțire, — lucru pentru care Frideric cel mare i-a spus în bătaie de joc că: vfară, plângând 11, dar acești mulți supuși noi de naționalitate străină vor forma pentru ființa proprie de stat o întregire dubioasă. — FOIȘOARĂ. O călătorie din veacul trecut.*) -- Dare de seamă. — La anul Domnului 1826 a apărut la Buda, în „Crăiască Tipografie“ a Universității ungare, lucrarea cu titlul „Însemnarea călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826”. Cartea, îmbrăcată, în slovele lui Ciril, face parte din seria tipăriturilor românești, destul de vechi și — unele pe nedreptate — destul de uitate. Retipărirea ei, după aproape o sută de ani, datorită dlui Nerva Hodoș, este făcută cu îngrijirea unui bibliofil, care s’a mai ocupat și a publicat scrieri de literatură românească veche. In fruntea cărții, în forma ei de acum din 1910, tipărită cu litere latine, este pus portretul marelui boer Constantin Golescu, în costumul de pe vremuri al clasei sale. Un cap clasic, model de linii armonioase. Admirăm, în acest portret, o *) Constantin (Dimon) Golescu, însemnare a călătoriei mele, făcută în anul 1824, 1825, 1826. Tipărită din nou și însoțită de o introducere de Nerva Hodoș, bibliotecar-ajutor al Academiei Române, București, 1910. Tip. „Cooperativa“. — Un volum de LXIII-151 pp. Prețul 3 Lei: față negricioasă de boer frumos, cu barbă bogată, mustață groasă și nasul roman ; — sprâncenele îmbinate umbresc doi ochi mari, cu privirea liniștită și cam șagalnică a omului, care stă să-ți spună, că a cunoscut și că a iubit viața pământească. O introducere mai lungă, scrisă de dl Nerva Hodoș, editorul actual, începe cu marcarea caracterului ilustrei familii a Goleștilor. Iată însușirile lor: ... „înrudiți de aproape cu Domnii țării, Goleștii au luat o parte largă la mai toate frământările, prin care a trecut poporul nostru din valea Dunării în veacurile trecute. Viteji cari știau să-și pue capetele pentru Domnii lor, și câteodată să le și lase pe câmpurile de bătie, femei energice, cere știau să și păstreze avutul așa încât să rămâe tot în neam, pentru strălucirea numelui, a casei și a moșiei; căpetenii de partide politice în stare a merge pănă la crimă pentru ideile și Domnul lor, și apoi, reculegându-se, să ajungă să-și recunoască greșala și să se călugărească; fondatori de mănăstiri și de opere de binefacere, administratori inteligenți și darnici, și cu durere de inimă pentru cei împilați și năpăstuiți, iubitori de neam și de țară, punându-și la mijloc toată vara și tot avutul, pentru că să-și viză țara mai mare, și în sfârșit, fericită, — pănă la acela din zilele noastre, care refuză domnia Țării Românești, pentrucă să se aleagă Cura-Vodă al Moldovei, și să se facă astfel Unirea pentru care luptase cu toți ai lui. . . Ni se dau, după acestea, câteva știri și documente pănă acum necunoscute asupra neamului Goleștilor. Trei capitole speciale se ocupă cu Marele Ban Radu Golescu (1746—1818) și cu doi dintre fiii săi, cu Iordache (Gheorghe) și cu Dinicu (Constantin). Ultimul capitol al întroducerii analizează notele de călătorie. Iordache Golescu, născut pe la 1770 și mort în 1848 la Orșova, a fost protectorul apostolului de la Avrig, a lui Gheorghe Lazăr, întocmai precum Dinicu Golescu a fost protectorul părintelui literaturii române, a lui Eliade Rădulescu. Iordache și Dinicu, fiii Banului Radu Golescu, ieșiți din școli grecești, nu aveau pregătiri științifice îndestulătoare; au fost, cu toate acestea, bărbați care au contribuit în mare măsură la renașterea politică și culturală a României. Iordache Golescu a luat parte activă la trebile țării, și afară de aceasta, a scris lucrări de filologie și de istorie, în mare parte nepublicate; și-a lăsat și o culegere voluminoasă de literatură poporală, tot inedită. Dinicu Golescu s-a născut în 1777, a ocupat de tânăr rând pe rând slujbe însemnate în țara sa, a format o societate literară, a luptat pentru înființarea unui ziar, a fondat la Golești o școală de băeți, la care adusese, între alții, și pe Aaron Florian, fostul redactor prim al „Telegrafului Român”. Pentru școala sa Dinicu Golescu a tipărit mai multe cărți. Lucrarea sa de căpetenie este însă însemnarea călătoriei sale de la începutul veacului al 19 lea. In această carte, cea dintâi în felul său, Dinicu Golescu ține să însemneze mai ales lucrurile bune, care, zice el, să fie „spre folosul Nației mele*. *• A călătorit prin Ardeal, Banat, Ungaria, Italia de nord, Bavaria, Elveția, Baden și Württenberg. „Pretutindeni însemnează lucrurile demne de vedere, frumusețile naturii și ale clădirilor, insistă asupra instituțiilor de binefacere și de cultură, pomenește de bogățiile naturale și de cele creata de energia omenească, — și neîncetat se întoarce cu ochii minții la starea de plâns a oamenilor și a lucrurilor din Patria sa*. In drumul său s’a oprit în următoarele locuri ardelene: în Brașov, Făgăraș, Avrig (Avrig), Sibiu, Sas-Sebeș, Beligrad (Bălgrad), Turda și Cluj. In treacăt amintește, se ’nțelege, și alte orașe și sate. In notele sale, Golescu apreciază cu multă bunăvoință și cu dreptate calitățile poporului săsesc. Iată ce zice despre sași: „ Această Nație Săsească este foarte muncitoare, căci bezi) munca câmpului, f) Vorbă azi nefolosită, însemnează: „afară de“.