Telegraful Roman, 1910 (Anul 58, nr. 1-141)

1910-10-14 / nr. 111

ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 8 luni 6 C. Sibiiu­, Joi 14/27 Octomvrie 1910. TELEGRAFUL ROMAN. Anul LVl­l. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserținnile să se adreseze Administrației tipografiei arhid., Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. măcelarilor Nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Nr. III. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmand. Vorbire de deschidere, rostită cu ocaziunea ținerei conferenței învățătorești din tractul Sibiiului. Vineri, în 8 Octomvrie v. in Sibiiu, de cătră Lazar Triteanu, asesor consistorial. Domnilor și Fraților! In uni­vers, întocmai ca și în viața popoa­relor, ca și în viața individului, in fine ca și în viața celui mai primi­tiv organism, sunt anumite epoce, în care forța aceea tainică, pe care noi în limbagiul de toate zilele o numim putere de viață, svâcnește mai intensiv, produce o mișcare mai virtiginoasă, schimbă formele vechi cu altele nouă, scoate la iveală lu­cruri pănă acum necunoscute, pre­face fisionomia statelor, hotărește soartea popoarelor și prin resulta­­tele positive ale spiritului îndrumă întreaga omenime spre orizonturi mai largi, necunoscute. Aceste sunt epocele de fermen­­tațiune, de prefacere. N­u trebue să fii un psih­olog deosebit, nu trebue să ai o privire extraordinar de ageră, ca să observi, cum zilele noastre poartă pecetea unor asemenea epoce. A închide ochii, sau cum zice Românul „a um­bla cu cap î­n sac“, înseamnă a nu în­țelege spiritul timpului. De­sigur veți fi remarcat și D-Voastră, cum Spania, cuibul cel mai vechiu și mai puternic al cle­ricalismului reacționar, astăzi cu în­dărătnicie se împotrivește Vatica­nului, odinioară atotputernic, în ță­rișoara vecină, în Portugalia, regele este alungat de pe tron, și regatul ia forma democratică a republicei; veți fi observat, că turcii tineri din Țărigrad, adăpați la isvoarele cul­ture­ apusene, detronează pe sultan și sfarmă puterea absolutistică a a­­cestuia prin introducerea constitu­ționalismului, și de bună seamă veți fi remarcat faptul destul de carac­teristic, că împăratul Germaniei a adunat zece (10) milioane în scopul de a se promova scrutările științi­­fice. Ce să mai zicem de resultatele științei tehnice: electricitatea, trenu­rile accelerate, vapoarele, telefonul, telegrafia fără sârmă, mașina rota­tivă și în urmă mașina de zburat!! Toate aceste confirmă tendința ne­astâmpărată înăscută omului, de a-și aservi tot ce este împrejurul său, de a descoperi tot ce i­ se pare as­cuns și de a înfrânge, tot ce i­ se împotrivește. Lupta aceasta însă de a stă­pâni lumea, cu toate ale ei, o pot duce la sfârșit cu biruință numai popoarele, cari înțeleg duhul vremii și țin pas cu el. Carul cu boi însă nu poate ținea concurență cu trenul accelerat, asta e hotărât. Nu vi se pare ciudat, că pe când locuitorii satelor românești, pă­rinții și frații noștri, tocmai siliți de aceste resultate, cu cari nu pot con­cura, își gătesc prohodul și în mână cu bățul pribegiei pleacă într’o lume necunoscută, pare ca ar pleca din lu­mea aceasta, pe atunci cetim în ziare, că un american îndrăzneț vrea să debarce în Europa trecând Ocea­nul în zbor ?! Cugetați-vă puțin și veți rămânea încremeniți de con­trastul acestei situații. Dar pentru a vă dovedi, uinilor învățători, că noi de fapt trăim în­­tr’o epocă de prefacere, nu e nece­sitate sa alergăm peste țări și mări, ci e de ajuns să aruncăm o privire mai scrutătoare asupra evenimen­telor din jurul nostru. Ziarele noa­stre, cari în mod conștient sau in­conștient, sunt expresiunea curen­telor de idei, cari frământă opinia publică, în fiecare număr, pe co­loane întregi, în articole chilometrice se ocupă de problemele culturale ale poporului nostru. Scrisul ziarelor noastre e influențat și determinat de curentele universale. Din mulțimea problemelor vânturate prin ziare să smulgem numai una, care întocmai ca o piesă bună de teatru, se men­ține pe afiș cu insistență, și care ne privește direct pe noi, adecă smoala poporală, și activitatea învățăto­rului. Un fior de frică mi se strecoară de­odată în suflet și opresc fata de casă cu mine în odaie. In urma portăresei apare un voinic înalt, cu bujori în obraz, părul și mustața bogată, în haine țărănești. Dar bag de seamă că nu e port din jurul Sibiiului, ci din „țară“. „Sânt Ghiboi, negustor de oi din Să­li­ș­te“. Se scuză că m'a sculat din pat­ișa de dimineață, are însă un năcaz și nu știe pe nimeni ami care să-i poată ajuta. Ast­fel s’a gândit la mine, „pentru că și dvoas­­tră sunteți dela noi“. „Cunosc pe tatăl Dvoastră și pe dl Goga, pe Dvoastră nu v’am cunoscut, ați plecat cam da mult de pe la noi“, îmi povestește apoi cum face negoț de porci în România și cum a venit la târgul Caransebeșului cu trei sute de porci con­trabandă. Dar poliția l-a scos afară și a trebuit să plece spre casă. La Chichinda l-au globit niște Șvabi cu 300 coroane, pentru că intrase în pământurile lor. „deși erau numai bolovani pe acolo, dar ce era să facem, am plătit fără nici o vorbă, cum eram cu contrabandă*. „Și ce pot eu să fac pentru clta ?*. Firul povestirii depănat lin până aci se încurcă. Privește la o parte — am luat de altfel seamă că nu se uită la mine când vorbește — apoi zise cu glas stăruitor. 1­­ Revistele de specialitate, pre­cum și ziarele politice cu un zel vrednic de importanța cauzei se în­trec în munca, ce o desvoaltă pen­tru îndrumarea acestei probleme în drumul, ce duce la mântuire. Școala poporală și învățătorul ei au ajuns a fi „piatra din unghiu“ sau osia, în jurul căreia se învârte roata no­rocului nostru din viitor. In aler­garea aceasta lăudabilă după aflarea adevărului, ziarele noastre nu pă­strează totdeauna obiectivitatea re­­cerută, fiindcă în cele mai multe cazuri le lipsește competența cuve­nită , de aici apoi divergințe de pă­reri, sfaturi diametral opuse, nega­rea unor lucruri întâmplate, pre­zentarea unor lucruri vechi, drept noauă ș. a. m. Spiritul timpului reclamă cu in­sistență ridicarea masselor în bună­stare morala, și materială și ca în­ceput al acestei acțiuni de prefacere trebue să urmeze democratizarea în­vățământului poporal. Duhul vremii a dat peste noi, întocmai ca un val puternic de apă; cei cari știu înota — cei înțelepți, — se țin la suprafață și dau îna­inte , cei greoi și neînțelegători se cufundă fără nici o urmă. Pe noi, pe învățători lumea din afară poporul nostru ne nu­mără între cei înțelepți, se cuvine deci să facem ca cei înțelepți. Din complexul de chestiuni, cari preo­cupă opinia publică in legătură cu școala poporală, să prindem una și anume pe aceea, care s’a ridicat mai tare la suprafață, activitatea în­vățătorului afară de școală. In ap­re­ciarea acestei probleme ne vom feri de extreme. Nu vom urma deci pe aceia, cari afirmă, că învățătorul ro­mân, ca factor cultural în evoluția culturală a poporului nostru nu s’a validitat, la activul său n’are nimic de înregistrat, în școală a lucrat puțin, afară de școală de loc și că azi, acei învățători, cari își fac da­­torința în școală spre mulțămirea tuturor, dar afară de școală nu se „Să mă împrumutați pănă Miercuri cu douăzeci de fiorini. Miercuri sânt la Arad, acolo îmi vin bani, și ii trimit în­dată. Uite, (scoate un „portofel“ și mi a­­rată vre-o trei bancnote) să nu credeți că nu am nimic la mine, dar tocmai douăzeci de florini îmi lipsesc încă, pănă să ajung cu porcii la Arad“. Cum suma ce-mi cerea nu era mare, puteam ușor să scot din năcaz pe un compatriot. Eram însă nedumerită; o voce lăuntrică îmi șoptea, că omul ce șade în jilț înaintea mea nu este țăran, și că nu era — Ghiboi. Vorba era a țăranilor mărgineni, cari și-au păstrat dialectul lor transilvă­nean, însă în contactul cu țara românească și-au însușit o ușurință de-a se exprima, dar pe când povestea, își purtase privirea prin odaia mea de lucru, de la cununile de pe păreți la pian și la biroul Louis XVI și era privirea unui cunoscător. Apoi nu avea privirea deschisă, se vedea că ascunde ceva. Mă uit bine la el: ochiul drept e puțin împăinjeuit, degetul mic de la mâna dreaptă e cu defeot. „Bine, domnule Ghiboi, ai d-ta o hâr­tie de legitimație, ca să mă conving că ești în adevăr aceia care zici?* Face un gest de suprindere neplă­cut?, pe urmă se indigneezi — dar slab. „Doamnă, poate mă țineți de un om­­ de nimica? Eu, Ghibor...“ pot mândri cu creațiuni proprii, a­­ceia n’au făcut nimica și nu sunt vrednici de numele ce-i poartă! Numai cei ignoranți pot judeca astfel, și nedreaptă este judecata lor! Dar nu vom urma nici pe aceia, cari cântă numai osanale învățăto­rilor din trecut, iar­­ pe cei din zi­lele noastre îi dispensează cu totul de la ori­ce activitate extrașcolară, căci situația e grea, materialul e mult, inspectorii sunt severi, socie­tatea e pretensivă și structura fi­­zică a învățătorilor în urma studiu­lui prea intensiv (!) e debilă, ener­gia scăzută, și nu mai pot su­porta iritația unei activități afară de orele oficioase! Norocul nostru, că și această părere e greșită, zic norocul nostru, pentru că dacă de fapt așa ar fi, a­­tunci ori­ce sforțare din parte-ne ar fi zadarnică și nu ni-ar rămânea alta, decât să ne dăm legați și ju­gul după cap, cum se cuvine unui popor de iloți! Să ținem deci calea de mijloc, căci după înțelepciunea străbunilor noștri, aceea duce la adevăr. In circularul consistorial, prin care s’au convocat aceste confe­­rențe, s’a îndatorat fiecare învăță­tor, ca să raporteze despre „activi­tatea sa extrașcolară“ fără a se in­sista mai în special, că în ce constă și pănă unde să meargă această ac­tivitate extrașcolară! In cele ur­mătoare vă voi înșira câteva din problemele, la a căror întrupare sunt chemați a conlucra învățătorii noștri, și sunt sigur, că fiecare din­tre d voastră va afla una sau două, despre care în sufletul său e con­vins, că și dânsul se poate face. Prin legătura dvoastre imediată și continuă cu țăranul român vi se impune frumoasa ocupațiune cu li­teratura poporană. Importanța a­­cestei literaturi a fost recunoscută în­deobște; iată cum se exprimă Al. Russo, un entusiast admirator al folklorului: „Datinile, poveștile, mu­„Dar cine mii asigură pe mine că dta ești Ghibui ? Am făcut destulă experiență tristă, de multe ori am fost trași pe sfoară“. „Dar nu de Sălișteni“. „Erau oameni și dela noi și din țară“. „A fost și la noi la Săliște­anu Geor­­gescu a stat multă vreme pe capul nostru și pe toți i-a exploatat, pe căpitanul Hen­­țiu, pe Pătruț Comșa, și pe doftoru, pe Lupeș, care acum e protopop, — la urmă tot s’a legitimat și el, nu-i nici el chiar un om de nimica, are atestate, că a fă­cut școli, iapă, un nenorocit“. „Tocmai Georgescu a Înșelat de două ori și pe bărbatul meu cu vorba, de i- a împrumutat vre­o cincizeci de coroane. — Dar d-ta n’ai decât să-mi aveți un pasport sau altă hârtie, ca să-ți pot crede“. „N’am la mine, le am lăsat toate la păcurar“. „Du te și te ia“. , E la Chichinda cu porcii“. Oaspele meu îmi pare tot mai suspect. Ca să scap de el i-am spus să meargă la bancă. „Nu mă mai dus la bancă pentru așa puține parale, de ce să mai știe și acolo că sântem în năcaz. Dar cum credeți D voastră, d-nă Gosma,­ că eu să-mi las „caracterul“ meu pentru douăzeci de flo­rini ? Pentru că sântem cu câteva grade mai jos ca poziție socială, avem și noi cinstea FOIȘOARĂ. ♦ Ghibor.*­ E dimineață. Un „om dala Sibiiu* cere intrare la porțile dela Tusculanul meu. „Cine este? Ca vrea?* „Zice că e dela Sibiiu și are să vor­bească ceva cu doamna. E tânăr și înalt*. Dacă e tânăr și înalt, nu poate să fie nici badea Cârțan, care a mai dat pe la noi, nici Moțul ce venea din când în când după „uișaguri“. Poate că e o rudă a noastră dela Săliște în drum spre târgurile de toamnă din Banat. „Lasă­m să între*. *­ Reproducem din „Tribuna“ această dră­gălașă foiță, comunicând cetitorilor noștri, că Ghi­boi și-a făcut apariția și pe la noi, prin Ardeal, pe mai multe locuri, dar sub numele de Bucur. A fost „trimis“ când de unul, când de altul dintre condu­cătorii noștri politici, la di­cutare și cutare să adune bani „spre scopuri naționale“, și-și­ făcuse astă vară apariția și în băile dela Basna, dar jandarmeria a fost avizată despre adevăratele scopuri ale lui Bu­cur, — care e tocmai așa cum ni-l înfățișează dna Lucia Cosma, și are niște mâni fine, domnești, cari n’au prea muncit, — și a fost invitat, să doarmă o noapte în cazarma jandarmilor, iar în ziua urmă­toare să părăsească băile, unde Bucur venise, probabil, să se recreeze. Redacțiunea. f

Next