Telegraful Roman, 1910 (Anul 58, nr. 1-141)
1910-10-14 / nr. 111
ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 8 luni 6 C. Sibiiu, Joi 14/27 Octomvrie 1910. TELEGRAFUL ROMAN. Anul LVll. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserținnile să se adreseze Administrației tipografiei arhid., Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. măcelarilor Nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Nr. III. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmand. Vorbire de deschidere, rostită cu ocaziunea ținerei conferenței învățătorești din tractul Sibiiului. Vineri, în 8 Octomvrie v. in Sibiiu, de cătră Lazar Triteanu, asesor consistorial. Domnilor și Fraților! In univers, întocmai ca și în viața popoarelor, ca și în viața individului, in fine ca și în viața celui mai primitiv organism, sunt anumite epoce, în care forța aceea tainică, pe care noi în limbagiul de toate zilele o numim putere de viață, svâcnește mai intensiv, produce o mișcare mai virtiginoasă, schimbă formele vechi cu altele nouă, scoate la iveală lucruri pănă acum necunoscute, preface fisionomia statelor, hotărește soartea popoarelor și prin resultatele positive ale spiritului îndrumă întreaga omenime spre orizonturi mai largi, necunoscute. Aceste sunt epocele de fermentațiune, de prefacere. Nu trebue să fii un psiholog deosebit, nu trebue să ai o privire extraordinar de ageră, ca să observi, cum zilele noastre poartă pecetea unor asemenea epoce. A închide ochii, sau cum zice Românul „a umbla cu cap în sac“, înseamnă a nu înțelege spiritul timpului. Desigur veți fi remarcat și D-Voastră, cum Spania, cuibul cel mai vechiu și mai puternic al clericalismului reacționar, astăzi cu îndărătnicie se împotrivește Vaticanului, odinioară atotputernic, în țărișoara vecină, în Portugalia, regele este alungat de pe tron, și regatul ia forma democratică a republicei; veți fi observat, că turcii tineri din Țărigrad, adăpați la isvoarele culture apusene, detronează pe sultan și sfarmă puterea absolutistică a acestuia prin introducerea constituționalismului, și de bună seamă veți fi remarcat faptul destul de caracteristic, că împăratul Germaniei a adunat zece (10) milioane în scopul de a se promova scrutările științifice. Ce să mai zicem de resultatele științei tehnice: electricitatea, trenurile accelerate, vapoarele, telefonul, telegrafia fără sârmă, mașina rotativă și în urmă mașina de zburat!! Toate aceste confirmă tendința neastâmpărată înăscută omului, de a-și aservi tot ce este împrejurul său, de a descoperi tot ce i se pare ascuns și de a înfrânge, tot ce i se împotrivește. Lupta aceasta însă de a stăpâni lumea, cu toate ale ei, o pot duce la sfârșit cu biruință numai popoarele, cari înțeleg duhul vremii și țin pas cu el. Carul cu boi însă nu poate ținea concurență cu trenul accelerat, asta e hotărât. Nu vi se pare ciudat, că pe când locuitorii satelor românești, părinții și frații noștri, tocmai siliți de aceste resultate, cu cari nu pot concura, își gătesc prohodul și în mână cu bățul pribegiei pleacă într’o lume necunoscută, pare ca ar pleca din lumea aceasta, pe atunci cetim în ziare, că un american îndrăzneț vrea să debarce în Europa trecând Oceanul în zbor ?! Cugetați-vă puțin și veți rămânea încremeniți de contrastul acestei situații. Dar pentru a vă dovedi, uinilor învățători, că noi de fapt trăim într’o epocă de prefacere, nu e necesitate sa alergăm peste țări și mări, ci e de ajuns să aruncăm o privire mai scrutătoare asupra evenimentelor din jurul nostru. Ziarele noastre, cari în mod conștient sau inconștient, sunt expresiunea curentelor de idei, cari frământă opinia publică, în fiecare număr, pe coloane întregi, în articole chilometrice se ocupă de problemele culturale ale poporului nostru. Scrisul ziarelor noastre e influențat și determinat de curentele universale. Din mulțimea problemelor vânturate prin ziare să smulgem numai una, care întocmai ca o piesă bună de teatru, se menține pe afiș cu insistență, și care ne privește direct pe noi, adecă smoala poporală, și activitatea învățătorului. Un fior de frică mi se strecoară deodată în suflet și opresc fata de casă cu mine în odaie. In urma portăresei apare un voinic înalt, cu bujori în obraz, părul și mustața bogată, în haine țărănești. Dar bag de seamă că nu e port din jurul Sibiiului, ci din „țară“. „Sânt Ghiboi, negustor de oi din Săliște“. Se scuză că m'a sculat din patișa de dimineață, are însă un năcaz și nu știe pe nimeni ami care să-i poată ajuta. Astfel s’a gândit la mine, „pentru că și dvoastră sunteți dela noi“. „Cunosc pe tatăl Dvoastră și pe dl Goga, pe Dvoastră nu v’am cunoscut, ați plecat cam da mult de pe la noi“, îmi povestește apoi cum face negoț de porci în România și cum a venit la târgul Caransebeșului cu trei sute de porci contrabandă. Dar poliția l-a scos afară și a trebuit să plece spre casă. La Chichinda l-au globit niște Șvabi cu 300 coroane, pentru că intrase în pământurile lor. „deși erau numai bolovani pe acolo, dar ce era să facem, am plătit fără nici o vorbă, cum eram cu contrabandă*. „Și ce pot eu să fac pentru clta ?*. Firul povestirii depănat lin până aci se încurcă. Privește la o parte — am luat de altfel seamă că nu se uită la mine când vorbește — apoi zise cu glas stăruitor. 1 Revistele de specialitate, precum și ziarele politice cu un zel vrednic de importanța cauzei se întrec în munca, ce o desvoaltă pentru îndrumarea acestei probleme în drumul, ce duce la mântuire. Școala poporală și învățătorul ei au ajuns a fi „piatra din unghiu“ sau osia, în jurul căreia se învârte roata norocului nostru din viitor. In alergarea aceasta lăudabilă după aflarea adevărului, ziarele noastre nu păstrează totdeauna obiectivitatea recerută, fiindcă în cele mai multe cazuri le lipsește competența cuvenită , de aici apoi divergințe de păreri, sfaturi diametral opuse, negarea unor lucruri întâmplate, prezentarea unor lucruri vechi, drept noauă ș. a. m. Spiritul timpului reclamă cu insistență ridicarea masselor în bunăstare morala, și materială și ca început al acestei acțiuni de prefacere trebue să urmeze democratizarea învățământului poporal. Duhul vremii a dat peste noi, întocmai ca un val puternic de apă; cei cari știu înota — cei înțelepți, — se țin la suprafață și dau înainte , cei greoi și neînțelegători se cufundă fără nici o urmă. Pe noi, pe învățători lumea din afară poporul nostru ne numără între cei înțelepți, se cuvine deci să facem ca cei înțelepți. Din complexul de chestiuni, cari preocupă opinia publică in legătură cu școala poporală, să prindem una și anume pe aceea, care s’a ridicat mai tare la suprafață, activitatea învățătorului afară de școală. In apreciarea acestei probleme ne vom feri de extreme. Nu vom urma deci pe aceia, cari afirmă, că învățătorul român, ca factor cultural în evoluția culturală a poporului nostru nu s’a validitat, la activul său n’are nimic de înregistrat, în școală a lucrat puțin, afară de școală de loc și că azi, acei învățători, cari își fac datorința în școală spre mulțămirea tuturor, dar afară de școală nu se „Să mă împrumutați pănă Miercuri cu douăzeci de fiorini. Miercuri sânt la Arad, acolo îmi vin bani, și ii trimit îndată. Uite, (scoate un „portofel“ și mi arată vre-o trei bancnote) să nu credeți că nu am nimic la mine, dar tocmai douăzeci de florini îmi lipsesc încă, pănă să ajung cu porcii la Arad“. Cum suma ce-mi cerea nu era mare, puteam ușor să scot din năcaz pe un compatriot. Eram însă nedumerită; o voce lăuntrică îmi șoptea, că omul ce șade în jilț înaintea mea nu este țăran, și că nu era — Ghiboi. Vorba era a țăranilor mărgineni, cari și-au păstrat dialectul lor transilvănean, însă în contactul cu țara românească și-au însușit o ușurință de-a se exprima, dar pe când povestea, își purtase privirea prin odaia mea de lucru, de la cununile de pe păreți la pian și la biroul Louis XVI și era privirea unui cunoscător. Apoi nu avea privirea deschisă, se vedea că ascunde ceva. Mă uit bine la el: ochiul drept e puțin împăinjeuit, degetul mic de la mâna dreaptă e cu defeot. „Bine, domnule Ghiboi, ai d-ta o hârtie de legitimație, ca să mă conving că ești în adevăr aceia care zici?* Face un gest de suprindere neplăcut?, pe urmă se indigneezi — dar slab. „Doamnă, poate mă țineți de un om de nimica? Eu, Ghibor...“ pot mândri cu creațiuni proprii, aceia n’au făcut nimica și nu sunt vrednici de numele ce-i poartă! Numai cei ignoranți pot judeca astfel, și nedreaptă este judecata lor! Dar nu vom urma nici pe aceia, cari cântă numai osanale învățătorilor din trecut, iar pe cei din zilele noastre îi dispensează cu totul de la orice activitate extrașcolară, căci situația e grea, materialul e mult, inspectorii sunt severi, societatea e pretensivă și structura fizică a învățătorilor în urma studiului prea intensiv (!) e debilă, energia scăzută, și nu mai pot suporta iritația unei activități afară de orele oficioase! Norocul nostru, că și această părere e greșită, zic norocul nostru, pentru că dacă de fapt așa ar fi, atunci orice sforțare din parte-ne ar fi zadarnică și nu ni-ar rămânea alta, decât să ne dăm legați și jugul după cap, cum se cuvine unui popor de iloți! Să ținem deci calea de mijloc, căci după înțelepciunea străbunilor noștri, aceea duce la adevăr. In circularul consistorial, prin care s’au convocat aceste conferențe, s’a îndatorat fiecare învățător, ca să raporteze despre „activitatea sa extrașcolară“ fără a se insista mai în special, că în ce constă și pănă unde să meargă această activitate extrașcolară! In cele următoare vă voi înșira câteva din problemele, la a căror întrupare sunt chemați a conlucra învățătorii noștri, și sunt sigur, că fiecare dintre d voastră va afla una sau două, despre care în sufletul său e convins, că și dânsul se poate face. Prin legătura dvoastre imediată și continuă cu țăranul român vi se impune frumoasa ocupațiune cu literatura poporană. Importanța acestei literaturi a fost recunoscută îndeobște; iată cum se exprimă Al. Russo, un entusiast admirator al folklorului: „Datinile, poveștile, mu„Dar cine mii asigură pe mine că dta ești Ghibui ? Am făcut destulă experiență tristă, de multe ori am fost trași pe sfoară“. „Dar nu de Sălișteni“. „Erau oameni și dela noi și din țară“. „A fost și la noi la Sălișteanu Georgescu a stat multă vreme pe capul nostru și pe toți i-a exploatat, pe căpitanul Hențiu, pe Pătruț Comșa, și pe doftoru, pe Lupeș, care acum e protopop, — la urmă tot s’a legitimat și el, nu-i nici el chiar un om de nimica, are atestate, că a făcut școli, iapă, un nenorocit“. „Tocmai Georgescu a Înșelat de două ori și pe bărbatul meu cu vorba, de i- a împrumutat vreo cincizeci de coroane. — Dar d-ta n’ai decât să-mi aveți un pasport sau altă hârtie, ca să-ți pot crede“. „N’am la mine, le am lăsat toate la păcurar“. „Du te și te ia“. , E la Chichinda cu porcii“. Oaspele meu îmi pare tot mai suspect. Ca să scap de el i-am spus să meargă la bancă. „Nu mă mai dus la bancă pentru așa puține parale, de ce să mai știe și acolo că sântem în năcaz. Dar cum credeți D voastră, d-nă Gosma, că eu să-mi las „caracterul“ meu pentru douăzeci de florini ? Pentru că sântem cu câteva grade mai jos ca poziție socială, avem și noi cinstea FOIȘOARĂ. ♦ Ghibor.* E dimineață. Un „om dala Sibiiu* cere intrare la porțile dela Tusculanul meu. „Cine este? Ca vrea?* „Zice că e dela Sibiiu și are să vorbească ceva cu doamna. E tânăr și înalt*. Dacă e tânăr și înalt, nu poate să fie nici badea Cârțan, care a mai dat pe la noi, nici Moțul ce venea din când în când după „uișaguri“. Poate că e o rudă a noastră dela Săliște în drum spre târgurile de toamnă din Banat. „Lasăm să între*. * Reproducem din „Tribuna“ această drăgălașă foiță, comunicând cetitorilor noștri, că Ghiboi și-a făcut apariția și pe la noi, prin Ardeal, pe mai multe locuri, dar sub numele de Bucur. A fost „trimis“ când de unul, când de altul dintre conducătorii noștri politici, la dicutare și cutare să adune bani „spre scopuri naționale“, și-și făcuse astă vară apariția și în băile dela Basna, dar jandarmeria a fost avizată despre adevăratele scopuri ale lui Bucur, — care e tocmai așa cum ni-l înfățișează dna Lucia Cosma, și are niște mâni fine, domnești, cari n’au prea muncit, — și a fost invitat, să doarmă o noapte în cazarma jandarmilor, iar în ziua următoare să părăsească băile, unde Bucur venise, probabil, să se recreeze. Redacțiunea. f