Telegraful Roman, 1912 (Anul 60, nr. 1-137)
1912-07-24 / nr. 78
Anul LX. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni ß C. Sibiiu, Marți 24 Iulie (6 August) 1912. Apare Marfia, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserțiunile , se adreseze Administrației tipografiei arhid., Sibiiu, str. Măcelarilor 45. Corespondențele se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. Măcelarilor Nr. 45. Scrisori nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Nr. 78. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii.. — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmond. Nr. 8973 Bis. Hotificare oficială. Se aduce la cunoștință publică, că anul școlar în seminarul nostru arhidiecezan, atât pentru secțiunea teologică cât și pentru secțiunea pedagogică, se începe la 1 Septemvrie 1912 după calendarul vechiu. Cererile pentru primire în seminariu, atât în secțiunea teologică cât și în cea pedagogică, sunt a se înainta la consistoriul arhidiecezan pănă inclusive 12/25 August 1()12, însoțite de documentele cerute de regulamentul seminarial, și anume: A. Sec'iunea teologică. 1. Carte de botez. 2. Testimoniu de maturitate din școalele medii. 3. Testimoniu de la medic despre întregitatea trupească și sufletească. 4. Testimoniu de la oficiul parohial competent, inctimat și de cătră oficiul protopresbiteral respectiv despre purtarea morală. 5. Alte eventuale documente recomandătoare. B. Secțiunea pedagogică. 1. Carte de botez. 2. Testimoniu despre absolvirea cu succes a 4 clase gimnaziale, reale sau civile. 3. Testimoniu de la medic despre întregitatea trupească și sufletească. 4. Testimoniu de la oficiul parohial, inctimat de cătră oficiul protopresbiteral respectiv despre purtarea morală. 5. Alte eventuale documente recomandătoare. Toate documentele să fie înaintate în original. Cererile intrate după terminul indicat nu vor fi luate în considerare. Sibiiu, din ședința senatului bisericesc, ținută la 19 Iuliu, 1912. Consistoriul arhidiecezan. Nr. 302 M. CONCURS. Pentru trei burse (stipendii) vacante de câte 1000 coroane din fundațiunea Trandafir, anume: una din arhidieceză, una din dieceza Aradului și una din dieceza Caransebeș, se publică concurs cu termin pănă la 15/28 August a. c. Cererile de concurs sunt a se instrua: a) Cu estras de botez, pe care să fie indlusă adeverința din partea parohului local, ori a protopresbiterului, că concurentul aparține și acum bisericei gr.-or. române din mitropolie. b) Cu certificat — atestat—de sărăcie de la antistia comunală, victimat și de preotul local, ori de protopresbiterul concernent, despre starea materială și socială a concurentului și a părinților săi. c) Testimoniul școlastic din anul trecut școlastic cu nota generală eminentă, conform dispozițiilor actului fundațional. Cererile sunt a se adresa și trimite Consistorului mitropolitan gr.-or. român în Sibiiu — Nagyszeben — pănă la terminul fixat. Sibiiu, 19. Iulie (1 Aug.) 1912. Consistoriul mitropolitan. Nr. 8536 Bis. CONCURS. 1. Carte de botez, din care să se vadă, că ei sunt Români din patrie de religiunea gr.-orientală. 2. Testimoniu de maturitate de la un gimnaziu din patrie. 3. Absolutor de teologie dela un institut teologic ortodox din patrie sau de la o facultate teologică ortodoxă din afară. 4. Diploma de doctor în teologie de la o facultate teologică ortodoxă sau diploma de profesor de istorie pentru gimnaziu. 5. Documente despre alte momente recomandătoare, precum eventuale scrieri sau oipuri de specialitate edate în tipar din partea concurentului. Sibiiu, din ședința Consistoriului arhidiecezan ca senat bisericesc ținuta în 10 iulie 1912. Consistoriul arhidiecezan. F01Ș0ARA. Arii. V. Puiu: „Pregătirea clerului în țările române“. — București 1912, pag. 37. — Broșura aceasta a fost prezentată ca memoriu P. S. Bale, Episcopului Nifon al Dunărei de jos și ministrului cultelor din Românie, de însus autorul, care în calitate de director al seminarului din Galați a avut ocazia să facă constatares, că creșterea clerului nostru românesc trebue ținută la suprafață, alăturea de preocupațiile cele mai de actualitate. Lucrarea e menită a prezenta o paralelă între îngrijirea ce n’a dat pregătirii clerului nostru din veacul al XlX-lea și pregătirea viitoare a preoțimii noastre. Ni se impune astfel a o face cunoscută, pentru că tractează și despre pregătirea clerului din Transilvania, dar mai ales și din motivul, că autorul face temeinice propuneri cu privire la viitor. Impărțindu-și cartea în 3 părți, în cea dintâi, după ce constată, că în principate (Moldova și Muntenia) clerul era slab pregătit, face o precisă reprivire istorică asupra creșterii clerului nostru de aici, bazat pe „monografia institutului seminarial teologic-pedagogic „Andreian*, scrisă de dl director seminarial Dr. E. R. Roșca. La sfârșitul expunerii, laudă în mod deosebit seminarul „Andreianu”, spunând, că din unele puncte de vedere pregătirea ce se pentru ocuparea postului de profesor de Istoria bisericească în secțiunea teologică a Instittului seminarial arhidiecezan teologic-pedagogic gr.-or. român din Sibiiu se publică prin aceasta concurs cu termin de 30 de zile de la prima publicare în ziarul „Telegraful Român“. Concurenții au a adresa în terminal deschis Consistorului arhidiecezan cererile lor de concurs instruite cu următoarele documente : dă clerului aici, poate servi drept model multor seminarii românești din țară (pag 15). , Cu privire la clerul din Bucovina, aflăm, că pe la 1778 în școala de la mănăntirea Putna se putea învăța pe lângă Ceaslov, Psaltie, Octoih, Catehism și Psaltihie încă și gramatica, geografia, retorica istoria bisericească a lui Eusebie și alți istorici... Inchiiând partea aceasta cu o scurtă expunere asupra clerului basarabean, trece autorul în partea a doua la clerul monahal. Ne spune, că s’a făcut începutul unei școale cu organizare așa de bogată, cum nu avem nici astăzi. Planul fiind interesant, e bine să-l cunoaștem. Școala era menită a se înființa pe lângă mănăstirile Neamțu și Becu, fiind proiectat să aibă întâi un curs de 4 ani, — așadară un fel de școală primară de azi, — cu deosebirea, că limba latină și câteva discipline religioase constituiau o programă mai bogata. După cursul acesta urma să fie un curs de 8 ani, — ca în seminariile de azi din țară, — și în sfârșit o facultate de teologie cu 4 ani. Era vorba să se aovire și o bibliotecă mare și să se înființeze o grădină botanică de model pentru prața agricolă. In partea a doua mai vorbește autorul despre cierul înalt, și amintind de recrutarea cierului superior din șirul familiilor mai înalte, scoate la iveală adevărul tare și firm, că „nu în nașterea cea după neam stă vrednicia clerului înalt, ci in spiritul de jertfă și de nobilă pregătire pentru apostolatul creștin“. (pag 28). După lungi și grele lupte, inițiate în părțile Aradului de fericitul Moise Nicoară și consiții săi de principii, iar în Banat de Eutimiu Murgu și alți contimporani, în urmă continuate cu multă pricepere statornicie de marele Șaguna și sfetșinicii sei, — despărțirea hierarhică a Românilor de legea gr.-ort. din patria aceasta de cătră Sârbi a fost decretată prin rescript preaînalt la finea anului 1864. Episcopia gr.-ort. a Ardealului a fost ridicată la rangul de Mitropolie gr.-ort. română, egală în rang cu cea din Carloveț, căreia aveau să-i aparțină de aci încolo, ca sufragane, dieceza gr.-ort. română a Aradului și cea de nou înființată a Caransebeșului. După introducerea constituționalismului în patria noastră s’a ivit apoi necesitatea de a se marticula în lege acest act prea înalt, care forma un act de dreptate față de credincioșii români ai bisericei gr.-ort. In partea a IlI-a se arată nevoia ardentă de-a se preia o altă atmosferă în seminariile din țară. Se atrage luarea aminte înainte de toate asupra activității apostolice a preoțimii. Trebue pregătit anume clerul pentru criza morală și cea religioasă intelectuală. Un duh mai misionariu numai așa va putea cuprinde inimile viitorilor preoți, dacă au speciale pregătiri spre misionarism. Dl autor cere atât Sf. Sinod, cât și Ministerului Cultelor, să se organizeze în mod deosebit, fie chiar și numai pe 10 ani, cel puțin un singur seminar, care să pregătească apologeți de frunte, cuvântători destoinici, misionari înflăcărați și câțiva organizatori de mănăstiri. Limba latină și greacă să fie înlocuite cu cele moderne: „franceză, engleză și rusă, care ar da preoților putința de a cunoaște și însuși tot aparatul apologetic și pastoral al vremilor în care trăim, utilizat prea bine în alte biserici, dar cu totul necunoscut clerului nostru...“ Autorul cere mănăstiri cu viață rodnică, oratori pentru bisericile de la orașe, apoi presă și literatură bisericească temeinică ... pentru că „nouă ne lipsesc cu desăvârșire broșurile bine alcătuite după un plan de activitate sistematică, iar revistele în ființă sunt departe de a împlini acest gol (pag 33). Mai cere, între altele, specială pregătire pentru personalul educativ de la seminarii și încheie cu dorința, ca lucrurile spuse de dânsul „să poată fi cunoscute tuturor celor ce vor putea și vor căuta, cu toată bunăvoința, să pună pe hrumul cel bun Autonomia bisericii sârbești, 9 din regatul ungar, și astfel s-a dat naștere articolului de lege IX din anul 1868, prin care: „Mitropolia de sine stătătoare pentru Românii de religiunea gr.-orientală, și după drept egală cu a Sârbilor, asemenea și înălțarea episcopiei gr.-orientale din Transilvania la rang de arhiepiscopie, se trece în lege* ... Tot acest articol de lege conține însă și disposiția trecută în §ul 7, că congresele, pe cari au să le convoace ambele biserici acum despărțite, au să-și considere de prima problemă organisarea internă bisericească. Mitropolia gr.-ort. română s’a conformat acestor disposițiuni, și primul congres al bisericii noastre și-a ținut cu adevărat de prima și arzătoarea problemă compunerea și votarea statutului organic, legea fundamentală a bisericii noastre, care grație înțelepciunii și prevederii marelui Șaguna, a fost în curând sancționat și trecut între legile patriei noastre. Sârbii însă nu au procedat astfel. Ei și-au făcut un statut provisoriu, pe care l-au modificat după cum cereau trebuințele, și mai ales după cum cereau interesele celor ce se aflau în majoritate în congresele lor, și astfel ei pănă astăzi nu au satisfăcut pe deplinului 7 din articolul de lege IX dela 1868. Nu cade în competența noastră a stabili, că cine poartă vina și responsabilitatea pentru aceasta mare greșală, constatăm însă, că greșala s’a răsbunat în mod foarte dureros. Svonul care se răspândise, și pe care l-am fost semnalat și noi, s’a confirmat. Autonomia bisericii sârbești a fost de fapt suspendată în parte, în puterea unui rescript preaînalt, publicat în numărul din 26 iulie n. al monitorului oficial din Budapesta, prin care rescript, la propunerea guvernului ungar, se scot din vigoare, formarea deosebită, ce se cere azi clerului nostru de toate gradele“ (pag 37). « Am convingerea, că am făcut un lucru plăcut pentru cetitori, trecând în revistă memoriul, al cărui alcătuitor desigur va fi făcut desconstatarea, că în timpul pregătirei mulți umblă besmetici dintre cei ce vor să aibă al preoției dar. Spre a contribui la scopul de a avea o pornire mai militantă viitorul preot român-ortodox, autorul fără preget s’a străduit de ni a dat icoana pregătirei din trecut a clerului, ca să putem vedea ce avem să facem pe viitor. Noi cei de aici trebue să-i fim mulțămitori părintelui arhimandrit, că se interesează de clerul nostru și mai ales acum, când avem oglinda trecutului acestui cler, să ne năzuim a pregăti oglinda viitorului. Las pe pe seama altora să arate calea de urmat. Amintesc însă, că acum, când se fac încercări sisifice pentru nimicirea temeliilor existenței și înăbușirea conștiinței noastre naționale, chestiunei pregătirei clerului îi revine locul întâi... Preoțimei îi surâde o soarte materială mai bună, dar în schimb o așteaptă un jug, pe care încă nu l-a purtat și nici nu-l va purta, dacă (ceea ce credem din toată inima) în cursul creșterii i se pune la inimă în chipul cel mai desăvârșit, că se pregătește pentru a face apostolie unui neam, care una se gândește pe sine, când se numește creștin și român, zicându-și căi de lege românească: Gh. Comșa.