Telegraful Roman, 1912 (Anul 60, nr. 1-137)

1912-07-24 / nr. 78

Anul LX. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni ß C. Sibiiu, Marți 24 Iulie (6 August) 1912. Apare Marfia, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserțiunile , se adreseze Administrației tipografiei arhid., Sibiiu, str. Măcelarilor 45. Corespondențele­­ se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. Măcelarilor Nr. 45. Scrisori nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Nr. 78. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii.. — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmond. Nr. 8973 Bis. Hotificare oficială. Se aduce la cunoștință publică, că anul școlar în seminarul nostru arhidiecezan, atât pentru secțiunea teologică cât și pentru secțiunea pe­dagogică, se începe la 1 Septemvrie 1912 după calendarul vechiu. Cererile pentru primire în se­­minariu, atât în secțiunea teologică cât și în cea pedagogică, sunt a se înainta la consistoriul arhidiecezan pănă inclusive 12/25 August 1()12, însoțite de documentele cerute de regulamentul seminarial, și anume: A. Sec'iunea teologică. 1. Carte de botez. 2. Testimoniu de maturitate din școalele medii. 3. Testimoniu de la medic despre întregitatea trupească și sufletească. 4. Testimoniu de la oficiul paro­hial competent, inctimat și de cătră oficiul protopresbiteral respectiv de­spre purtarea morală. 5. Alte eventuale documente re­­comandătoare. B. Secțiunea pedagogică. 1. Carte de botez. 2. Testimoniu despre absolvirea cu succes a 4 clase gimnaziale, reale sau civile. 3. Testimoniu de la medic despre întregitatea trupească și sufletească. 4. Testimoniu de la oficiul paro­hial, inctimat de cătră oficiul proto­presbiteral respectiv despre purtarea morală. 5. Alte eventuale documente re­­comandătoare. Toate documentele să fie îna­intate în original. Cererile intrate după terminul indicat nu vor fi luate în consi­derare. Sibiiu, din ședința senatului bisericesc, ținută la 19 Iuliu, 1912. Consistoriul arhidiecezan. Nr. 302 M. CONCURS. Pentru trei burse (stipendii) va­cante de câte 1000 coroane din fun­­dațiunea Trandafir, anume: una din arhidieceză, una din dieceza Aradu­lui și una din dieceza Caransebeș,­­ se publică concurs cu termin pănă la 15/28 August a. c. Cererile de concurs sunt a se instrua: a) Cu estras de botez, pe care să fie indlusă adeverința din partea paro­hului local, ori a protopresbiterului, că concurentul aparține și acum bisericei gr.-or. române din mitro­polie. b) Cu certificat — atestat—de sărăcie de la antistia comunală, vi­ctimat și de preotul local, ori de protopresbiterul concernent, despre starea materială și socială a con­curentului și a părinților săi. c) Testimoniul școlastic din anul trecut școlastic cu nota gene­rală eminent­ă, conform dispozi­țiilor actului fundațional. Cererile sunt a se adresa și trimite Consistorului mitropolitan gr.-or. român în Sibiiu — Nagysze­ben — pănă la terminul fixat. Sibiiu, 19. Iulie (1 Aug.) 1912. Consistoriul mitropolitan. Nr. 8536 Bis. CONCURS. 1. Carte de botez, din care să se vadă, că ei sunt Români din pa­trie de religiunea gr.-orientală. 2. Testimoniu de maturitate de la un gimnaziu din patrie. 3. Absolutor de teologie dela un institut teologic ortodox din pa­trie sau de la o facultate teologică ortodoxă din afară. 4. Diploma de doctor în teolo­gie de la o facultate teologică orto­doxă sau diploma de profesor de is­torie pentru gimnaziu. 5. Documente despre alte mo­mente recomandătoare, precum e­­ventuale scrieri sau oipuri de specia­litate edate în tipar din partea con­curentului. Sibiiu, din ședința Consisto­­riului arhidiecezan ca senat biseri­cesc ținuta în 10 iulie 1912. Consistoriul arhidiecezan. F01Ș0ARA. Arii. V. Puiu: „Pregătirea clerului în țările române“. — București 1912, pag. 37. — Broșura aceasta a fost prezentată ca memoriu P. S. Bale, Episcopului Nifon al Dunărei de jos și ministrului cultelor din Românie, de însus autorul, care în calitate de director al seminarului din­­ Galați a avut ocazia să facă constatares, că creș­terea clerului nostru românesc trebue ți­nută la suprafață, alăturea de preocupațiile cele mai de actualitate. Lucrarea e menită a prezenta o paralelă între îngrijirea ce n’a dat pregătirii clerului nostru din vea­cul al XlX-lea și pregătirea viitoare a preoțimii noastre. Ni se impune astfel a o face cunos­cută, pentru că tractează și despre pregă­tirea clerului din Transilvania, dar mai ales și din motivul, că autorul face temei­­nice propuneri cu privire la viitor. Impărțindu-și cartea în 3 părți,­­ în cea dintâi, după ce constată, că în prin­cipate (Moldova și Muntenia) clerul era slab pregătit, face o precisă reprivire is­torică asupra creșterii clerului nostru de aici, bazat pe „monografia institutului se­minarial teologic-pedagogic „Andreian*, scrisă de dl director seminarial Dr. E. R. Roșca. La sfârșitul expunerii, laudă în mod deosebit seminarul „Andreianu”, spunând, că din unele puncte de vedere pregătirea ce se pentru ocuparea postului de profesor de Istoria bisericească în secțiunea teologică a Instittului seminarial arhidiecezan teologic-pe­­dagogic gr.-or. român din Sibiiu se publică prin aceasta concurs cu ter­min de 30 de zile de la prima pu­blicare în ziarul „Telegraful Român“. Concurenții au a adresa în ter­minal deschis Consistorului arhidie­cezan cererile lor de concurs instruite cu următoarele documente : dă clerului aici, poate servi drept model­­ multor seminarii românești din țară (pag 15). , Cu privire la clerul din Bucovina,­­ aflăm, că pe la 1778 în școala de la mă­­­­năntirea Putna se putea învăța pe lângă Ceaslov, Psaltie, Octoih, Catehism și Psal­­tihie încă și gramatica, geografia, retorica istoria bisericească a lui Eusebie și alți istorici... Inchiiând partea aceasta cu o scurtă expunere asupra clerului basarabean, trece autorul în partea a doua la clerul mona­hal. Ne spune, că s’a făcut începutul unei școale cu organizare așa de bogată, cum nu avem nici astăzi. Planul fiind intere­sant, e bine să-l cunoaștem. Școala era menită a se înființa pe lângă mănăstirile Neamțu și Becu, fiind proiectat să aibă întâi un curs de 4 ani, — așadară un fel de școală primară de azi, — cu deosebi­rea, că limba latină și câteva discipline religioase constituiau o programă mai bo­gata. După cursul acesta urma să fie un curs de 8 ani, — ca în seminariile de azi din țară, — și în sfârșit o facultate de teo­logie cu 4 ani. Era vorba să se aovire și o bibliotecă mare și să se înființeze o grădină botanică de model pentru prața agricolă. In partea a doua mai vorbește auto­rul despre cierul înalt, și amintind de re­crutarea cierului superior din șirul fami­liilor mai înalte, scoate la iveală adevărul tare și firm, că „nu în nașterea cea după neam stă vrednicia clerului înalt, ci in spiritul de jertfă și de nobilă pregătire pentru apostolatul creștin“. (pag 28). După lungi și grele lupte, ini­țiate în părțile Aradului de ferici­tul Moise Nicoară și consiții săi de principii, iar în Banat de Eutimiu Murgu și alți contimporani, în urmă continuate cu multă pricepere statornicie de marele Șaguna și sfet­și­nicii sei, — despărțirea hierarhică a Românilor de legea gr.-ort. din patria aceasta de cătră Sârbi a fost decretată prin rescript preaînalt la finea anului 1864. Episcopia gr.-ort. a Ardealului a fost ridicată la rangul de Mitropolie gr.-ort. ro­mână, egală în rang cu cea din Car­­loveț, căreia aveau să-i aparțină de aci încolo, ca sufragane, dieceza gr.-ort. română a Aradului și cea de nou înființată a Caransebeșului. După introducerea constituțio­nalismului în patria noastră s’a ivit apoi necesitatea de a se m­articula în lege acest act prea înalt, care forma un act de dreptate față de credincioșii români ai bisericei gr.-ort. In partea a IlI-a se arată nevoia ar­dentă de-a se preia o altă atmosferă în seminariile din țară. Se atrage luarea aminte înainte de toate asupra activității apostolice a preo­țimii. Trebue pregătit anume clerul pen­tru criza morală și cea religioasă intelec­tuală. Un duh mai misionariu numai așa va putea cuprinde inimile viitorilor preoți, dacă au speciale pregătiri spre misiona­rism. Dl autor cere atât Sf. Sinod, cât și Ministerului Cultelor, să se organizeze în mod deosebit, fie chiar și numai pe 10 ani, cel puțin un singur seminar, care să pregătească apologeți de frunte, cuvântă­tori destoinici, misionari înflăcărați și câți­va organizatori de mănăstiri. Limba latină și greacă să fie înlocuite cu cele moderne: „franceză, engleză și rusă, care ar da preoților putința de a cunoaște și însuși tot aparatul apologetic și pastoral al vremilor în care trăim, utilizat prea bine în alte biserici, dar cu totul necu­­noscut clerului nostru...“ Autorul cere mănăstiri cu viață rodnică, oratori pentru bisericile de la orașe, apoi presă și litera­tură bisericească temeinică ... pentru că „nouă ne lipsesc cu desăvârșire broșurile bine alcătuite după un plan de activitate sistematică, iar revistele în ființă sunt de­parte de a împlini acest gol (pag 33). Mai cere, între altele, specială pregătire pen­tru personalul educativ de la seminarii și încheie cu dorința, ca lucrurile spuse de dânsul „să poată fi cunoscute tuturor ce­lor ce vor putea și vor căuta, cu toată bunăvoința, să pună pe hrumul cel bun Autonomia bisericii sârbești, 9 din regatul ungar, și astfel s-a dat naștere articolului de lege IX din anul 1868, prin care: „Mitropolia de sine stătătoare pentru Românii de religiunea gr.-orientală, și după drept egală cu a Sârbilor, asemenea și înălțarea episcopiei gr.-orientale din Transilvania la rang de arhie­piscopie, se trece în lege* ... Tot acest articol de lege con­ține însă și disposiția trecută în §­ul 7, că congresele, pe cari au să le convoace ambele biserici acum des­părțite, au să-și considere de prima problemă organisarea internă biseri­cească. Mitropolia gr.-ort. română s’a conformat acestor disposițiuni, și primul congres al bisericii noastre și-a ținut cu adevărat de prima și arzătoarea problemă compunerea și votarea statutului organic, legea fundamentală a bisericii noastre, care grație înțelepciunii și preve­derii marelui Șaguna, a fost în cu­rând sancționat și trecut între le­gile patriei noastre. Sârbii însă nu au procedat ast­fel. Ei și-au făcut un statut provi­­soriu, pe care l-au modificat după cum cereau trebuințele, și mai ales după cum cereau interesele celor ce se aflau în majoritate în congre­sele lor, și astfel ei pănă astăzi nu au satisfăcut pe deplin­u­lui 7 din articolul de lege IX dela 1868. Nu cade în competența noastră a stabili, că cine poartă vina și res­ponsabilitatea pentru aceasta mare greșală, constatăm însă, că greșala s’a răsbunat în mod foarte dureros. Svonul care se răspândise, și pe care l-am fost semnalat și noi, s’a confirmat. Autonomia bisericii sârbești a fost de fapt suspendată în parte, în pu­terea unui rescript preaînalt, pu­blicat în numărul din 26 iulie n. al monitorului oficial din Budapesta, prin care rescript, la propunerea gu­vernului ungar, se scot din vigoare, formarea deosebită, ce se cere azi cleru­lui nostru de toate gradele“ (pag 37). « Am convingerea, că am făcut un lu­cru plăcut pentru cetitori, trecând în re­vistă memoriul, al cărui alcătuitor de­si­gur va fi făcut des­constatarea, că în tim­pul pregătirei mulți umblă besmetici din­tre cei ce vor să aibă al preoției dar. Spre a contribui la scopul de a avea o pornire mai militantă viitorul preot ro­­mân-ortodox, autorul fără preget s’a stră­duit de ni­ a dat icoana pregătirei din tre­cut a clerului, ca să putem vedea ce avem să facem pe viitor. Noi cei de aici trebue să-i fim mulțămitori părintelui arhimandrit, că se interesează de clerul nostru și mai ales acum, când avem oglinda trecutului acestui cler, să ne năzuim a pregăti o­­glinda viitorului. Las pe pe seama altora să arate calea de urmat. Amintesc însă, că acum, când se fac încercări sisifice pentru nimicirea temeliilor existenței și înăbușirea conștiinței noastre naționale, che­­stiunei pregătirei clerului îi revine locul întâi... Preoțimei îi surâde o soarte ma­terială mai bună, dar în schimb o așteaptă un jug, pe care încă nu l-a purtat și nici nu-l va purta, dacă (ceea ce credem din toată inima) în cursul creșterii i se pune la inimă în chipul cel mai desăvârșit, că se pregătește pentru a face apostolie unui neam, care una se gândește pe sine, când se numește creștin și român, zicându-și că­i de lege românească: Gh. Comșa.

Next