Telegraful Roman, 1913 (Anul 61, nr. 1-135)
1913-01-01 / nr. 1
Anul LAI. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Sibiiu, Marți 1/14 Ianuarie 191B. rmn"r t\ Tai LJüLiJtiANUL Apare Mariia, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației tipografiei arhid. Sibiiu, str. Măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. Măcelarilor Nr. 45. Scrisori nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Ar. 1. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii rândul cu litere garmond. Dotațiunea preoțimi noastre in trecut și azi.*) De Dr. Ioan Lupaș. I. O chestiune, care preocupă de timp îndelungat nu numai preoțimea, ci pe toți cei ce se interesează de soartea bisericii noastre, este situația materială atât de precară a preoților noștri. Pe când preoțimea altor confesiuni, încărcată de felurite privilegii și scutințe, a fost pusă din timpuri vechi la adăpost de grijile traiului zilnic, ca să se poată dedica cu trup cu suflet misiunii sale sfinte, pe preotul român îl găsim, în toată întinderea veacurilor triste și grele, ducându și traiul său lipsit, prigonit și apăsat de toate poverile unei vieți legate mai mult de glie, decât îndreptate spre țintele cele înalte, spre zările senine ale veșniciei. Preotul nostru din trecut împărtășia întru toate soartea și felul de traiu al păstoriților săi, de cari nu-1 îndepărtase nici în tinerețe vre-o învățătură prea înaltă și stăruitoare, nici mai târziu vre-un belșug mai pronunțat de bună stare materială. Această stare de lucruri a avut pe de o parte urmări bune cimentând o legătură sufletească atât de intimă, tragică și folositoare între preot și popor, iar de altă parte a avut urmări rele prin faptul, că a împedecat preoțimea noastră a se desface din cătușele unui traiu prea apăsat și a se pregăti pentru îndeplinirea unei misiuni culturale mai înalte și mai conștiente de scopurile sale. Cârmuitorii țării prea arareori se gândiau, să ia vre-o măsură și în favorul preoților români. Și chiar când se întâmplase ia vre-una, aceasta se executa anevoie sau nicidfcum. In cele mai multe cazuri cârmuitorii avizau preoțimea noastră tot numai la munificența atât de strâmtă și măsurată a poporului, încărcat și de altfel cu toate greutățile din lume. Așa de, în dieta ținută la 1569 în Turda s’a hotărât, ca preoții români să capete dela credincioșii lor câte o clae de grâu dela fiecare cap de familie. Iar cu vre-o 120 ani mai târziu această hotărâre s’a amplificat în modul următor: „preotul să capete dela tot omul o clae de grâu și una de ovăs și o zi de coasă și alta de secere pănă în seară, în ziua de Sân-Petru un caș. Cine nu are oi, să plătească prețul cașului in ziua de Paști cu 2 potori. De botez 12 bani, de cununie 12 bani .... și cum grijesc biserica, așa să grijască și casa popilor. In schimb, fiecare preot trebuia să dea vlădicului plocon câte un florin pe an, după cum s’a fost introdus obiceiul din vechime, dela vlădica Eftimie (1572—74) încoace“. Unii din conducătorii bisericii românești de pe vremuri au cercat să cumpere moșii, din ale căror venite să poată asigura urmașilor un traiu mai cinstit. Astfel se știe despre mitropolitul Dosofteiu, că a cumpărat la anul 1626 pe sama mitropoliei din Bolgrad moșia Beca de la nobilul Szikszai din Galtin (lângă Teiuț). Aceasta moșie însă la 1658 a ocupat-o cu forța Gregoriu Csiszér. Obiceiul de a înstrăina fără nici un drept averile și moșiile bisericii române era foarte răspândit nu numai între nobili, ci și între oamenii de rând. De aceea a aflat principele Gavriil Bethlen de lipsă la 1615, cu prilejul confirmării episcopului Teofil de la Prislop, ca pe toți cei ce au înstrăinat sau vor înstrăina moșii bisericești și, la cererea episcopului Teofil, nu le vor restitui bisericii, să-i amenințe cu pedeapsă de 200 fl., dacă sunt nobili, iar dacă sunt plebei, cu 12 fl. (cf. N. Dobrescu, Fragmente pag. 22) In 2 Iunie 1651 a hotărât magistratul din Sibiiu, că preoții români pot cumpăra casă în Sibiiu, dar urmașii lor nu o pot moșteni, dacă nu sunt și ei preoți. Protopopul din Săcădate a cumpărat la 1678 o bucată de moșie de la srngurul András Mihály; urmașii acestuia la 1737 o pretind înapoi. (Archiv für Landeskunde N. F. vo. XXVII pag. 40.) Intre astfel de împrejurări, când mitropoliții noștri în zadar cereau să asigure existența materială a bisericii, când preoții nu aveau nici siguranța, că de agonistia vieții lor se vor putea bucura măcar urmașii cei mai apropiați, când tendința cârmuitorilor era anume să țină întreg poporul nostru dimpreună cu preoții săi într’o stare de umilință și sărăcie perpetuă — e ușor de înțeles că preoții noștri au trebuit să rămână avizați numai la darul de bună voie al credincioșilor săi, la smeritele țărmituri de hrană trupească, ce culegeau în temeiul cuvintelor din Sf. Scriptură: „dacă am sămănat noi vouă cele duhovnicești, au mare lucru este, de vom secera noi ale voastre cele trupești, au nu știți, că cei ce lucrează cele sfinte, din biserică mănâncă, și care slujesc altarului, cu altarul se împărtășesc; așa și Domnul a rânduit, ca cei ce propoveduesc Evanghelia, dn Evanghelie să se hrănească“. (Pavel I. Corint 9, 11 —14) Dar aceste venite erau destul de nesgure, cum sunt ele, în măsură și mai mare, în timpul de față. In felul acesta erau plătiți nu numai preoții, ci și învățătorii, prin colecte și daruri de bună voie din avutul țăranului, împăratul Iosif al II-lea a înțeles, cât de nesigură devine existența unui muncitor în ogorul culturii, dacă nu i se dă o leafă regulată. De aceea a dispus, ca învățătorii să fie plătiți din fondurile comunale, iar nu din punga oamenilor singuratici ( ,man muss die Schullehrer nicht durch Collecten, sondern aus dem Fundo der Communitäten, aus dem Allodial funde bezahlen und nicht aus dem Beutel der Leute“). In a 2-a călătorie a lui Iosif prin Ardeal, la 1783, episcopul săsesc Fulk i s’a plâns, că această dispoziție le creiază mari greutăți. Atunci Iosif i-a răspuns prin următoarele cuvinte semnificative: „Preoții și învățătorii D-Voastre trebuesc plătiți și anume plătiți în mod cinstit, mai bine decât cei catolici, căci ai D-Voastre au femei și copii, aceia însă nu. Dacă supușii mei ar fi Turci, și dervișii lor ar trebui bine plătiți, ca să poată trăi. Eu aș dori, ca aceia, cari muncesc mult, să și fie plătiți mai bine ; iar aceia cari nu muncesc mult, să capete plată mai puțină. Acuma însă acela are plată multă, care muncește puțin, și care muncește mult, are plată puțină. De aceea aș dori bucuros, să le pun eu toate în rânduială și să împart cu dreptate, dar preoțimea catolică îmi pune tot felul de piedeci; am dat d9 dracu cu ei“... („Ihre Geistlichen und Schullehrer müssen bezahlt werden und zwar rechtschaffen bezahlt werden, besser bezahlt werden als die katholischen, denn ihre haben Weiber und Kinder, diese aber nicht. Wenn meine ünterbanen Türken wären, so müssten auch ihre Dern,sche gut bezahlt werden und leben körmen. Ich mö hte, dass die, die viel arbeiten, auch besser bezahlt würden, und die, die nicht viel arbeiten, weniger bezahlt würden. Aber jetzt hat der viel Bezahlung, der wenig arbeitet, und der viel arbeitet, hat wenig Bezahlung. Ich möchte deswegen gern das Ganze zussammen nehmen und gerecht austeilen, aber die katholische Geistlichkeit macht mir allerhand Hindernisse; ich habe den Teufel mit ihnen“... cf. „Archiv des Vereines für sieb. Landeskunde N. F. XXIX. 1900 pag. 478). Aceste cuvinte ale luminatului Iosif al II-lea se potrivesc foarte bine nu numai la starea de pe atunci a preoților noștri, ci și la cea de astăzi. De altfel nici starea preo t) Cuvânt de deschidere rostit în conferența preoților din protopopiatul Saliștii, întruniți în Gurarâului la 1/14 Noemvrie 1912. FOIȘOARA. Călătoria Mitropolitului Sava Brancovici la ioseva. De Dr. 8. Dragomir. Pentru milostenie a plecat în Rusia Sava Brancovici, celebrul Mitropolit al Ardealului, luptătorul îndrăzneț pentru dreapta sa credință cu viață așa de sbuciumată și cu sfârșit așa de trist. Călătoria aceasta scoate și mai mult în relief individualitatea bine pronunțată a acestui arhiereu, care a știut să impună și în străini, în Moscva, în cetatea care a văzut atâția patriarhi, mitropoliți și episcopi răsăriteni. Un conteporan al lui Sava, Mihail Cserei, afirmă că „omul acesta învățat și espert“, care a fost Sava, adeseori a fost trimis de principele Ardealului în Rusia și Polonia, precum și în cele două țări românești“.1 Din alte documente contimporane însă noi ne-am încredințat că Sava în Rusia a fost numai odată. Adevărat că principii ardeleni nu aveau legături cu Moscva, fiindcă nici un interes nu-i îndemna spre aceasta. Cu Cazacii însă schimbau adeseori solii. Astfel în 1651 aflăm soli ungurești la Hatmanul Ciazici 1 Cipariu. Acte și fragmente, p. 270. lor,1 iar în 1654 vin solii Hătmanului Bogdan Hmielnițchi în Ardeal, unde sunt primiți cu mare cinste și încărcați cu frumoase daruri.23 . Se mai afirmă, pe urmă, că in anul 1659—1660 Principele Gheorghe Racoți II a trimis un sol la Cazaci să le ceară ajutor împotriva Turcilor, „pe care însă când se înturna cu bună făgăduință de la Cazaci, l-a prins principele Moldovei și l-a trimis la Poartă“. Șincai crede că acest sol era Sava Brancovici. Dar solul, care a fost trimis de Racoți la Cazaci și de acolo în Moscva la Țarul Alexie Mihailovici, nu era Sava, ci un Arhimandrit din Ierusalim cu numele Partenié, care trecea tocmai atunci spre Rusia cu un călugăr Grigorie și cu diaconul Hrisant. Ajuns în Mosova Partenie a prezentat scrisori de la Domnii din ambele principate române și de la principele Racoți, cari cereau împreună ajutor împotriva Turcilor și Tătarilor. Scrisoarea lui Racoți e datată în Radnot la 1 Noemvrie 1659. Cerând ajutor, Racoți spune aprrat că de mult a căutat prilej să scrie Țarului, dar pănă acum nicidecum nu i-a fost cu putință.5 Prin urmare solul lui Racoți nu era Mitropolitul Sava care, desigur, nu s-ar fi întors mai mult de la Poartă, ci și-ar fi perdut viața acolo ca și Patriarhul Gavril din Ipec omorât de Turci în anul 1659 pentru relațiile lui cu Rusia. Despre călătoria lui Sava în Rusia în anul 1668 ni s’au păstrat două izvoare: Cronica fratelui său, a lui Gheorghe Brancovici, și Actele din Arhivul principal al ministerului de externe din Moscva. Gheorghe Brancovici vorbește despre această călătorie la Cronica sa de la pagina 1563 pănă la 1570. După ce povestește cum a fost pustiită „Mitropolia“ de două ori de Turci și de Tătari și odată aprinsă de dușmanii ei, amintește și de grija ce a avut-o Mitropolitul Sava pentru restaurarea ei. El și-a pus în gând, după ce s-a sfătuit mai intâiu cu fratele său Gheorghe, să facă o călătorie la Moscva. De aceea a cerut permisiunea de la Principele Mihail Apafi sa meargă în Moscva să adune milostenie și să vadă împărăția moscovită, dar mai ales pentru că atunci se auzia că sunt acolo și patriarhii din Alexandria și Antiohia cu mulți alți mitropoliți și episcopi răsăriteni și țin sobor în Moscva pentru „a regula unele lucruri”. Principele Ardealului le-a dat cu greu permisiunea aceasta, fiindcă nu putea să se lipsească de serviciul lui Gheorghe. Pe când peste țara leșească, la Smolensk au trecut Dniprul și deodată cu primăvara au ajuns in cetatea împărătească a Moscvei. Aici au fost“primiți binevoitor de Țarul Alexie Mhailovici, care ia așezat în Curtea unui mitropolit, din Moscva și le-a dat întru ajutor pe boierul Artemon Serghievici. In ziua Sf. Apostoli Petru și Pavel a servit și Sava împreună cu ceilalți Arherei in soborul Uspeniei. Cu acest prilej Gheorghe Brancovici — cum spune singur — a fost învrednicit de o deosebită atențiune din partea Țarului. Pe urmă Sava mai zăbovind câtăva vreme în Moscva, a cerut de la Țarul să-i îngădue a se întoarce înapoi în eparhia sa din Ardeal. Țarul l-a mai oprit spunând că-i un lucru neobicinuit și da mirare, ca un arhiereu să se întoarcă așa de repede de la scaunul Maiestății Sale. Sava a răspuns că lucrează înpotriva canoanelor arhiereul, care se depărtează din eparhia sa pe mai mult timp decât un an. Așa l-a trimis Țarul cu multă cinste, după ce a dat răspuns la scrisoarea lui Mihail Apafi și după ce a fost bogat dăruit atât cu daruri arherești, cât și cu altele. Ce-i drept, Țarul și-a exprimat dorința să-i lase pe fra t O spune aceasta un mitropolit grec în Moscva la Kapterev. Caracter... p. 360. 2 Pomoe Sobranie Zarionov I. I. Prii. I. 3 Șincai, Cronica, anul 1660. * Actele moldo-valahe, 7168, No. 1. I Ibidem. 1 Glas, LVIII.. p. 251. De un călugăr trimis la Moscva de Constantin Vodă, prins pe urmă când se întorcea, de Turci în Moldova și pedepsit de cătră Vizir in Constantinopol, la începutul anului 1661, se știa în Moscva. Stefan Vodăl Moldovei a primit poruncă să nu mai sloboadă prin Moldova pe nici un cleric grec spre Rusia. Kapterev, Caracter.., p. 318.