Telegraful Roman, 1913 (Anul 61, nr. 1-135)

1913-06-11 / nr. 61

Anul LXI. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Sibiiu, Marti 11/24 Iunie 1918. Atv 61. TELEGRAFUL ROMAN.­­ Apare Marita, Joia si Sâmbăta. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației tipografiei arhid., Sibiiu, str. Măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. Măcelarilor Nr. 45. Scrisori nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii rândul cu litere garmond. Nr. 451/1913 F. G. CONCURS. Pentru conferirea de stipendii din „Fundațiunea Gozsdu“ pe anul școlar 1913/14 la școalele medii, facultăți, universități și școalele de cădeți la armata comună și honvezi — se publică următorul concurs: 1. Concurentul să documenteze cu documente originale sau auten­­ticate de notarul public: a) ca este fiu de cetățean ungar și aparține bisericii ortodoxe orien­tale române, — spre care scop se recere extrasul din matricula bote­zaților, prevăzut cu clauzura paro­hului competent, că și de present aparține bisericii greco-orientale ro­mâne ; b) că studiază cu succes bun la vre-un institut public din patrie,­­ spre care scop studenții de la școalele medii să prezinte atestatul despre anul școlar 1912/16, iar cei de la facultăți și universități indicele despre toate semestrele ascultate până acum; c) că averea proprie și a părin­ților nu e de ajuns să acopere toate trebuințele pentru creșterea concu­rentului,­­ spre care scop să pro­ducă atestat de la diregătoria poli­tică competentă. Atestatul să cu­prindă date pozitive despre aceasta avere și să fie subscris și de preo­tul locului, iar dacă n’ar fi acolo preot, ori este înrudit cu concuren­­tul, trebue să fie subscris din par­tea protopresbiterului concernent. 2. Dacă concurentul a întrerupt studiile, să producă atestat oficios despre ocupațiunea și despre purta­rea sa morală pe acest timp. 3. Concurentul să arete în pe­­tițiune specialitatea la care și locul unde voește a continua studiile și dacă folosește și alt stipendiu. 4. Cerce voește să studieze în străinătate să arete necesitatea de a continua studiile în străinătate, ca să se poată exopera concesiunea ministerială. 5. Petițiunea inatruată cu do­cumentele aneamintite este a se a­­dresa Reprezentanței Fundațiunii lui Gozsdu (Nagyszeben, Fleischer g. 45), pănă la 23 Iulie (5 August­) a. c. 6. Toți stipendiștii actuali se provoacă, ca pănă la 2/15 iulie a. c. să arate rezultatul studiilor din anul școlar 19­12/13, căci altcum se va sista stipendiu­, respective ajuto­rul avut. 7. Petițiunile defectuos instruite sau sosite după termin nu vor fi considerate. 8. Concurentul să indice în pe­­tițiune locul și poșta ultimă, unde este a i se trimite rezoluțiunea re­­presentanței. Sibiiu, 5/18 Iunie 1913. Presidiul Representanței. FOIS0ARE.­­ Literatură pentru tinerime. (Fine). Viața privată. Grecii erau foarte cum­pătați în mâncare, făceau petreceri, dar rareori se îmbătau, îmbrăcămintea le era simplă și largă. Locuințele încă le erau simple, dar împărțite in multe odăițe. Morții îi îngropau sau îi ardeau. Filosofici. Grecii iubeau foarte mult filosofia. Ei au dat lumei primii filosofi, precum pe Tales, care s-a ocupat cu astro­nomia socotind anul cu 365 de zile; Pita­­gora, care a stabilit regule geometrice; Socrate învățând virtutea, împreună cu elevii lui, Aristotel și Plato. Științele. N’au lipsit dintre Greci nici istoriografi, cari se ocupau cu trecutul po­porului grec. Astfel Tucidide a descris răs­­boiul peloponeziac, Xenofon a descris răs­­boaiele Grecilor contra perșilor, Herodot a scris cărți din geografie, iar alții din mate­matică și știință. Oratoria. Grecii aveau școli pentru oratorie, din care au eșit cei mai vestiți oratori. Cel mai renumit orator grec a fost Demostenes Renume și-a câștigat și Aeschines, Licurgos și Hipendes. Artele încă erau în înflorire la Greci, învățații greci au scris poezii frumoase, drame și tragedii. Muzica se bucura de Guvernul ungar, cu legea lui Apponyi, și acum în urmă cu legea lui Zichy arată, că are intențiunea vădită de a statifica școalele, de a le pune direct sub controla sa, eli­minând zi de zi orice amestec și ju­­risdicțiune din partea organelor con­fesionale. Numai cât deodată a le cu­prinde pe toate la sânul său cald nu-i permite budgetul. Guvernul do­rește o totală statificare a învăță­mântului, dorește a face din învă­țătorii confesionali niște elemente folositoare din punct de vedere al ideii de stat unitar maghiar, slăbind prin aceasta confesiunea și împede­­când învățământul public. Că de fapt guvernul prin această procedură a sa nu promovează, ci împedecă învățământul, dovadă ne este instrucțiunea și rezultatul mo­ral de astăzi al învățământului, care e de-a dreptul înspăimântător. Elevii nu să aleg nici cu cele mai elemen­tare cunoștințe pentru viață, iară învățătorii, — onoare puținelor ei­cea mai mare trecere, iar jocul și teatrul era lucrul cel mai plăcut grecilor, și în fine nici pictura, arhitectura și sculptura încă nu erau negi­jite, cu un cuvânt cultura Grecilor era în cea mai frumoasă înflorire. Acesta e conținutul cărții cu titlul de mai sus. Să vedem acum­­­ valoarea ei din punct de vedere al formei și fondulu’, precum și valoarea ei educativă. Cetind cartea aceasta observăm dela început că ea e scrisă într’un stil viciu și intr’un limbaj limpede și atrăgăttoriu, așa încât cetitoriului îi procură o adevărată plă­cere cetindu-o. Ea este întru adevăr atât din punct de vedere al formei cât și al fon­dului un caleidoscop, ce conține o mulțime de icoane, cari icoane înfiltră­mn inima și mintea cetitoriului curaj, virtute, iu­bire de patrie, admirație și însuflețire. Ni se arată în acest caleidoscop pe lângă mi­nunata istorie a Grecilor și desvoltarea cul­turală și morală a poporului grec, din cele mai depărtate vremuri succesiv până la ajungerea imperiului grecesc sub stăpânirea Romei, întâmplată imediat după moartea lui Al­xandru cel mare; în consecință au­torul In espunerea materialului acestuia — foarte corect — s’a ferit, de întrebuințarea seacă a numerilor și a insistat mai ales asupra momentelor culturale, patriotice și însuflețitoare, iar aprecierile juste cu cari autorul își împodobește ici colo firul istoriei Soartea palelor noastre. — Păreri din cercuri preoțești. — Se­ cepțiuni, — încep frumuseț a­ și în­toarce spatele în toate privințele față de autoritățile confesionale, față de susținătorul de școală. Notez, că vorbesc de școalele și învățătorii, cari pănă astăzi n’au nici un ajutor de la stat. Sancționată fiind acum și legea lui Zichy, cu privire la salarizarea învățătorilor, în curând comitetele noastre parohiale vor avea să caute noue mijloace pentru asigurarea a­­celora. Deabia s’au putut asigura salariile conform legii lui Apponyi, ba și acuma mai sunt multe locuri, unde învățătorul e tot cu salarul cel vechiu, și iată o nouă lovitură și o nouă grea încercare, la care sunt expuși susținătorii de școale. Lovitura dată de guvern confe­siunilor cu noua urcare a urmat re­pede, ca să nu ne putem reculege, și apucându-ne în mreje cu partea cea mai mare a salariilor, pe care ne-am obligat a o da, statului îi este ușor a mai da ce lipsește, fiind a­­ceasta mai puțin, dar puținul acesta, susținătorul vechiu de școală e în­trebare de-1 mai poate da? Aceasta a fost cursa pusă la cale, care tre­bue să recunoaștem, că a reușit. Pe lângă intențiunea de a slăbi și slei puterile materiale ale con­fesiunilor, guvernul cu noile legi și ordinațiuni școlare vrea să imiteze statele vecine, cari nu au școli con­fesionale, uitând în acelaș timp, că statul nostru e poliglot, iar celelalte sunt state naționale, și că în statul nostru confesiunile au promovat pănă acuma cultura. De la legea lui Apponyi încoace, atât în corporațiunile noastre bise­ricești, cât și în ziaristică, s’a dis­cutat mult moartea școalelor noa­stre. S’au ivit fel și fel de idei. Unii încă în anul 1907 au propus, ca să le cedăm statului („Gaz. Trans.“), alții, ca să le susținem din mijloa­cele proprii. De bună voie nu le-a cedat nimenea, și nici nu a cerut nime ajutor de la stat, afară de ca­zurile unde nu a fost cu putință a­sunt cu adevărat niște cuvinte de aur. Iată de exemplu ce zice la pag. 32 fiind vorba de învingerea lui Miltiade asupra perșilor: „Mare și meritată a fost mărirea câștigată de Atenieni prin această învingere. O mână de oameni înflăcărați de dorul libertății și dra­gostea nemărginită pentru limbă și obice­iuri naționale au bătut o oaste mare, com­pusă însă din oameni fără nici un avânt su­fletesc. S’a dovedit că totdeauna, nu mul­țimea trage în cumpănă, când e vorba de primejdie, ci înflăcărarea pentru bunurile na­ționale“. Și oare nu desvoaltă în inima ce­titoriului această apreciare (și altele aseme­nea acestora) sentimentele cele mai nobile? Ba da! Acestea știindu-le fără a mai desbate conținutul și forma acestei cărți, e destul pentru a ne convinge, că valoarea acestei cărți e foarte însemnată atât din punct de vedere al formei, cât și al fondului. E drept că în scrutarea conținutului aflăm și unele disparente contraziceri, cum e la pag. 25 din partea II, unde să zice: „O primejdie mare pa năvălirea perșilor a fost în stare să unească pe Greci în contra dușmanului comun*, iar cu ceva mai îndărăpt la pagina 28 zice: „în zadar au luptat Grecii, pentru că vechiul păcat grecesc neunirea i-a zdrobit*. Colo că au fost uniți, iar aici, că n’au fost uniți. Dar aceste neînsemnate contraziceri nu de trag din valoarea acestei cărți. Mai mare e valoarea educativă a cărții din chestie. In ea ni se descrie creșterea­coperirea trebuințelor din propriile puteri, și nu știm ce sa credem de­ocamdată, cari au fost mai noro­coși, cei ce au cerut ajutor încă în 1907, sau cei ce s’au forțat să sus­țină școalele din mijloacele proprii? In zilele din urmă, în legătură cu noua salarizare, s’au ivit iarăș fel și fel de idei mântuitoare, bune, foarte bune în teorie. Dl E. Comșa, Dl Stroescu, și în legătură cu pă­rerile D-lor, coreferentul școlar Dl Dr. Ioan Mateiu („Românul“, „Tel. Rom.“, „Luceafărul") fac propuneri concrete, a căror înfăptuire e strâns legată de dividendele ce primesc acționarii băncilor și de procentele statorite de bănci pentru scopuri culturale. La aceste soluții au ajuns anii sus amintiți, determinați de fap­tul, că poporul nu mai e în stare a jertfi din nou pentru susținerea școa­lelor, și dacă voim să le mai avem, atunci scopul numai pe calea aceasta s’ar putea ajunge. Dl Mateiu ne dă și o statistică destul de lămuritoare a situației școa­lelor noastre, făcând și o calculațiune aproximativă a sumei necesare pen­tru mântuirea lor, care ar rezulta din procentele băncilor și din darea culturală progresivă votată de sino­dul arhidiecezan ca repartiție pe tot sufletul creștinesc. Peste tot îndemnul oamenilor noștri de bine de a susținea și pe mai departe școalele, cari încă nu au ajutor de la stat, să basează nu pe faptul, că în cazul acesta am fi noi stăpâni peste ele, ci jertfa acea­sta o cer pentru cazul, că cu timpul vom avea iarăș un titlu de drept — schimbându-se împrejurările și oa­menii — ca vreodată să le putem tot noi conduce și să dispunem ia­răși noi asupra lor, cum a fost în trecut. In temeiul acestei nădejdi cred, că propun Dior sforțarea și pe mai departe cu privire la mântuirea și susținerea școalelor noastre. Insă că jertfa ce să cere, ar aduce as­tăzi vre-o dobândă, voiu arăta mai în jos, tinerimei la Greci, in mod amănunțit, iar rădăcina culturei moderne în cultura an­tică grecească trebue căutată și mai ales în creșterea tinerimei, căci Grecii au fost po­porul cel dintâiu, care a pus mare pond pe educațiune și cum o făceau. O vedem aceasta în icoană pronunțată cetind mai ales creș­terea tinerimei din Atena și Sparta. Ce ni se spune aici? Ni se spune, că Spartanii prin educațiune urmăreau scopul de a face din Spartani oameni fără de milă și cruzi, în urmare ei în educațiune puneau cel mai mare punct pe deprinderile corporale. Educațiunea o făcea statul. In fiecare zi trebuiau să facă deprinderi gimnastice și marșuri lungi. Tinerimea se mai deprindea și la răbdarea durerilor trupești. In fiecare an copiii erau bătuți și nu era rar ca unii dintre ei să moară sub lovituri fără să fi oftat o singură dată. Dar și fetele spartane pri­meau o creștere bărbătească. Și ele fă­­ceau deprinderi gimnastice. Această creș­tere nefirească a avut apoi de urmare a destrăbălare morală, așa încât femeile spar­tane erau cele mai destrăbălate. De cultura spiritului nu prea era vo­rte la Spartani,, abea să învăța ceva a scrie și a ceti, dar nu altceva, ci numai cântecile răsboinice pe cari apoi le cântau cu toți, ceea ce a avut de urmare că sentimentul iubirei de patrie se ridică la culme, dar și in familie încă se desvolta acest sentiment. Mamele spartane deja din leagăn creșteau pe copil în spiritul

Next