Telegraful Român, 1921 (Anul 69, nr. 2-87)

1921-01-28 / nr. 5

Anul LXIX. --mm Abonamentul: Un an 80 Lei. — Şase luni 40 Lei. ................. Trei luni 20 Lei. : Ziarul apare Marţia şi Vinerea Sibiu, 15/28 Ianuar 1921 Nr. 6 Str. Schewi, Organ naţional-biseri­c. Corespondenţei« să se adreseze Redacţiei »Telegrafului Român., Strada Macelarilor Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Articole nepublicate nu se inapoiază. Nr. 5. Procuratura de stat (0f-r­ inyumpj ) Preţul inserţiunilor, după învoeală “ Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei ziarului «Telegraful Ro­mân», Sibiu, Strada Măcelarilor Nr. 45. Loco Conferenţe preoţeşti (*%.) Preoţimea ortodoxă romănă din arhidieceza Transilvaniei va fi în curând chemată în conferenţe traduale pentru a debate şi a se pronunţa în chestiuni cari pnvesc deaproape viaţa bisericească. In afară de obiectele, cari vor fi puse la or­dinea zilei din partea celor în drept, atragem atenţiunea preoţimei noastre asupra unor chestiuni, cari stau în strânsă legătură cu viaţa bisericească. Astfel de chestiuni sânt: Concordatul, catehizaţia în şcoalele de stat şi salarizarea preoţimei. Dintre toţi factorii vieţii noastre po­litice, preoţimea ortodoxă română din Ar­deal este cea mai competentă a şi spune cuvântul în chestiunea concordatului cu Roma. Aceasta îndreptăţire i-o dă sufe­rinţele de veacuri, pe care le a îndurat această preoţime pe urma acţiunei sub­versive de asuprire şi desnaţionalizare a bisericei papistaşe. După cum actul unirii dela 1700 n’a fost rezultatul unei intense propagande religioase, ci fructul unor apu­cături viclene, tot asemenea și «concorda­tul», ce vrea «Sfântul Scaun» să-l în­cheie cu Statul român, nu este un act religios, ci un contract politic cu urmări neprevăzute. In România ortodoxă, deci naţională, religiunea catolică să se bucure de paritate absolută cu religiunea de stat; episcopatul catolic să aibă aceleaşi drep­turi civile şi onorifice, ca şi episcopatul român ortodox. Probabil că vor să parti­cipe şi la încoronarea Regelui!? In ve­sela şi răbdaria cetate a lui Bucur să fie două mitropolii papistaşe, una romano­­şi alta greco-catolică, cea din urmă cu numirea de «Făgăraş». România să-şi des­­ch­iă larg porţile pentru a cuprinde toate ordurile şi congregaţiile catolice, cari sunt alungate din ţările apusene. Şi vor veni în cete dese flămânzii, atraşi de pământul binecuvântat al Canaanului... iar pe urma lor pânza intrigilor şi corupţia sufletelor se va întinde dela un capăt la celalalt al ţării... Intr’o vreme, când biserica orto­doxă din Ardeal, în considerarea unor superioare interese de stat, este silită să renunţe la susţinerea şcoalelor confesio­nale, aceste inexpugnabile fortăreţe ale consciinţei naţionale, atunci concordatul asigură bisericei catolice din R­omânia dreptul de a-şi înfiinţa şi susţinea şcoale confesionale de toate categoriile. Copiii născuţi din căsătorii mixte, fără deose­bire de sex, vor fi crescuţi exclusiv în religiunea catolică; asemenea toate cau­zele matrimoniale se vor desbate şi de­cide exclusiv la tribunalele eclesiastice c­atolice. Cu îndrăzneala «Sfântului Scaun» nu se poate compara decât generositatea excesivă a guvernului, care este gata a introduce între zidurile cetăţii noastre ca­lul troian. Credem, că preoţimea noastră îşi va spune cuvântul cu demnitate şi că cuvântul ei va fi ascultat şi respectat la locurile în drept. — Ungurii ziceau, că preotul în ora de catehizaţie dărâmă tot ce a clădit, res­pective a falsificat profesorul şovinist, în sufletul elevilor peste săptămână. De aceea bagatelizau studiul religiunei şi nu remu­nerau după cuviinţă pe cate­heţi. Guvernul român de azi ne tractează cu aceleaşi măsuri. Intre obietele de învăţământ, stu­diul religiunei, chemat a forma caractere religioase­ morale, este considerat ca o ce­­nuşotcă, iar ca peheţii­­ sunt îndatoraţi să facă lecţii gratuit. In şcoalele medii orele de religiune s’au redus dela 2, la 1 pe săptămână, iar preoţilor din comunele rurale pentru propunerea religiunei în şcoa­lele de stat li­ s’a denegat orice remuneraţie. Regularea dotaţiei preoţeşti n’a fost încu­viinţată pe motiv, că avem legea ungu­rească de congruă, şi preoţimea ortodoxă română, care se credea scăpată de aceasta lege nedreaptă şi umilitoare, trebue să moară azi sub povara vremii şi a dispo­ziţiilor din aceasta lege. Un învăţăt­o are de două ori, iar un profesor de patru ori mai mare leafă, ca un preot. Ar fi o în­josire pentru tagma preoţească ca s-o fo­losim ca termen de comparaţie şi cu alţi funcţionari inferiori, ca pregătire şi che­mare, pentru a învedera marea nedreptate ce se face preoţimei noastre. De aceea o înţelegem foarte bine, că întrunindu-se în conferinţă ţine să-şi descopere nemulţă­­mirea şi să pretindă sanarea acestei si­tuaţii insuportabile. Preoţimea română a fost şi va ră­mânea multă vreme principalul factor po­litic în viaţa poporului nostru românesc. Aceasta calitate nu i­ s’a contestat nici în timpurile cele mai vitrege şi va trebui să i­ se recunoască mai ales în ziele demo­cratice de acum. Valoarea lor indiscutabilă zace în împrejurarea, că în calitate de conducători naturali ai poporului de la sate stau în contact direct şi neîntrerupt cu alegătorii şi având să poarte în măsură mare răspunderea pentru rătă­ri­le politice, au nu numai căderea, dar şi datorinţa să-şi spună cuvântul asupra diferitelor acte de politică internă. Deci pe când recunoaştem cu multă so­licitudine preoţilor noştri acest drept, ţinem să le spunem, că importanţa individuală a fiecărui preot, în afară de valoarea sa morală şi intelectuală, zace în legătura intimă şi nedespârţită dintre el şi turma sa cuvântâtoare, iar valoarea colectivă a preoţimei stă în sol daritatea de principii şi în unitatea de acţiune. Deci nu diveaţi în partide, ci organizaţi sub acelaş drapel vor putea înfluinţa acţiunile publice şi vor putea realiza lucruri bune şi folositoare pentru ţară şi biserică. Mai multă armonie (1) Când slăbeşte armonia între so­cietate şi biserică, lumea năpădită de să­răcia sentimentelor nobile şi uşor de in­­fluinţat prin aparenţe, se adânceşte în iu­birea de trai comod, în slăvirea luxului şi a plăcerilor scumpe şi trecătoare. Răsturnând credinţe şi obiceiuri, sgu­­duind temelii «putrede», — câţi se mân­dresc astăzi cu «progresele» culturii mo­derne, — ca să-şi acopere lăcomia, lenea risipa, râutatea, dar şi lipsa de fericire adevărată. Nesocotirea învăţăturilor bisericeşti a rodit nemulţumirea, cearta şi stricăciune« în societăţile de intelectuali mai ales. Scris este, şi aşa are să rămâie. Casa din care s’au stâns învăţăturile creş­tineşti, izvorâte ...întâii de sute şi mii de ani, pleacă spre derăpănare. Prin forţa din afară nu poţi stăpâni firea omului. Fiinţa raţionabilă se con­duce mai ales prin forţa din interiorul său. Boala tulburării şi a stricăciunii, de care pătimesc oraşe şi sate, nu este altceva decât urmarea slăbiciunii sufleteşti, pro­duse de împrejurările vremii. Scăderile, ce ascund primejdii multe şi mari, se vor înlătura prin lucrare în­cordată şi chibzuită. Oraşul nostru, Sibiul românesc, a fă­cut cu ziua de 16­­nuar 1921 un în­semnat şi promiţător început de mişcare curăţitoare pentru strângerea rândurilor. Lupta, dusă cu stăruinţă şi imitată de cât mai numeroase centre, va trebui să iasă deasupra vanităţilor şi nevredniciilor care de­ocamdatâ prea s’au împuternicit. Intr’un sfânt entuziasm, deslănţuit în anii răsboiului, oamenii şi-au cheltuit e­­nergiile pentru desrobire şi libertate. A­­vântul acela, înlocuit cu prevederea şi cu judecata rece, ne îndeamnă să ne supu­nem ideilor de ordine, muncă şi di­sciplină. Pentru înfăptuirea acestor idei se cere întâi voinţa proprie, nu porunca poliţiei de la spate. Dacă însă omul nu-şi cultivă sufle­tul, — cum să stârpească din sine sămânţa trândăviei şi abuzului?...

Next