Telegraful Român, 1921 (Anul 69, nr. 2-87)
1921-01-28 / nr. 5
Anul LXIX. --mm Abonamentul: Un an 80 Lei. — Şase luni 40 Lei. ................. Trei luni 20 Lei. : Ziarul apare Marţia şi Vinerea Sibiu, 15/28 Ianuar 1921 Nr. 6 Str. Schewi, Organ naţional-biseric. Corespondenţei« să se adreseze Redacţiei »Telegrafului Român., Strada Macelarilor Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Articole nepublicate nu se inapoiază. Nr. 5. Procuratura de stat (0f-r inyumpj ) Preţul inserţiunilor, după învoeală “ Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei ziarului «Telegraful Român», Sibiu, Strada Măcelarilor Nr. 45. Loco Conferenţe preoţeşti (*%.) Preoţimea ortodoxă romănă din arhidieceza Transilvaniei va fi în curând chemată în conferenţe traduale pentru a debate şi a se pronunţa în chestiuni cari pnvesc deaproape viaţa bisericească. In afară de obiectele, cari vor fi puse la ordinea zilei din partea celor în drept, atragem atenţiunea preoţimei noastre asupra unor chestiuni, cari stau în strânsă legătură cu viaţa bisericească. Astfel de chestiuni sânt: Concordatul, catehizaţia în şcoalele de stat şi salarizarea preoţimei. Dintre toţi factorii vieţii noastre politice, preoţimea ortodoxă română din Ardeal este cea mai competentă a şi spune cuvântul în chestiunea concordatului cu Roma. Aceasta îndreptăţire i-o dă suferinţele de veacuri, pe care le a îndurat această preoţime pe urma acţiunei subversive de asuprire şi desnaţionalizare a bisericei papistaşe. După cum actul unirii dela 1700 n’a fost rezultatul unei intense propagande religioase, ci fructul unor apucături viclene, tot asemenea și «concordatul», ce vrea «Sfântul Scaun» să-l încheie cu Statul român, nu este un act religios, ci un contract politic cu urmări neprevăzute. In România ortodoxă, deci naţională, religiunea catolică să se bucure de paritate absolută cu religiunea de stat; episcopatul catolic să aibă aceleaşi drepturi civile şi onorifice, ca şi episcopatul român ortodox. Probabil că vor să participe şi la încoronarea Regelui!? In vesela şi răbdaria cetate a lui Bucur să fie două mitropolii papistaşe, una romanoşi alta greco-catolică, cea din urmă cu numirea de «Făgăraş». România să-şi deschiă larg porţile pentru a cuprinde toate ordurile şi congregaţiile catolice, cari sunt alungate din ţările apusene. Şi vor veni în cete dese flămânzii, atraşi de pământul binecuvântat al Canaanului... iar pe urma lor pânza intrigilor şi corupţia sufletelor se va întinde dela un capăt la celalalt al ţării... Intr’o vreme, când biserica ortodoxă din Ardeal, în considerarea unor superioare interese de stat, este silită să renunţe la susţinerea şcoalelor confesionale, aceste inexpugnabile fortăreţe ale consciinţei naţionale, atunci concordatul asigură bisericei catolice din România dreptul de a-şi înfiinţa şi susţinea şcoale confesionale de toate categoriile. Copiii născuţi din căsătorii mixte, fără deosebire de sex, vor fi crescuţi exclusiv în religiunea catolică; asemenea toate cauzele matrimoniale se vor desbate şi decide exclusiv la tribunalele eclesiastice catolice. Cu îndrăzneala «Sfântului Scaun» nu se poate compara decât generositatea excesivă a guvernului, care este gata a introduce între zidurile cetăţii noastre calul troian. Credem, că preoţimea noastră îşi va spune cuvântul cu demnitate şi că cuvântul ei va fi ascultat şi respectat la locurile în drept. — Ungurii ziceau, că preotul în ora de catehizaţie dărâmă tot ce a clădit, respective a falsificat profesorul şovinist, în sufletul elevilor peste săptămână. De aceea bagatelizau studiul religiunei şi nu remunerau după cuviinţă pe cateheţi. Guvernul român de azi ne tractează cu aceleaşi măsuri. Intre obietele de învăţământ, studiul religiunei, chemat a forma caractere religioase morale, este considerat ca o cenuşotcă, iar ca peheţii sunt îndatoraţi să facă lecţii gratuit. In şcoalele medii orele de religiune s’au redus dela 2, la 1 pe săptămână, iar preoţilor din comunele rurale pentru propunerea religiunei în şcoalele de stat li s’a denegat orice remuneraţie. Regularea dotaţiei preoţeşti n’a fost încuviinţată pe motiv, că avem legea ungurească de congruă, şi preoţimea ortodoxă română, care se credea scăpată de aceasta lege nedreaptă şi umilitoare, trebue să moară azi sub povara vremii şi a dispoziţiilor din aceasta lege. Un învăţăto are de două ori, iar un profesor de patru ori mai mare leafă, ca un preot. Ar fi o înjosire pentru tagma preoţească ca s-o folosim ca termen de comparaţie şi cu alţi funcţionari inferiori, ca pregătire şi chemare, pentru a învedera marea nedreptate ce se face preoţimei noastre. De aceea o înţelegem foarte bine, că întrunindu-se în conferinţă ţine să-şi descopere nemulţămirea şi să pretindă sanarea acestei situaţii insuportabile. Preoţimea română a fost şi va rămânea multă vreme principalul factor politic în viaţa poporului nostru românesc. Aceasta calitate nu i s’a contestat nici în timpurile cele mai vitrege şi va trebui să i se recunoască mai ales în ziele democratice de acum. Valoarea lor indiscutabilă zace în împrejurarea, că în calitate de conducători naturali ai poporului de la sate stau în contact direct şi neîntrerupt cu alegătorii şi având să poarte în măsură mare răspunderea pentru rătările politice, au nu numai căderea, dar şi datorinţa să-şi spună cuvântul asupra diferitelor acte de politică internă. Deci pe când recunoaştem cu multă solicitudine preoţilor noştri acest drept, ţinem să le spunem, că importanţa individuală a fiecărui preot, în afară de valoarea sa morală şi intelectuală, zace în legătura intimă şi nedespârţită dintre el şi turma sa cuvântâtoare, iar valoarea colectivă a preoţimei stă în sol daritatea de principii şi în unitatea de acţiune. Deci nu diveaţi în partide, ci organizaţi sub acelaş drapel vor putea înfluinţa acţiunile publice şi vor putea realiza lucruri bune şi folositoare pentru ţară şi biserică. Mai multă armonie (1) Când slăbeşte armonia între societate şi biserică, lumea năpădită de sărăcia sentimentelor nobile şi uşor de influinţat prin aparenţe, se adânceşte în iubirea de trai comod, în slăvirea luxului şi a plăcerilor scumpe şi trecătoare. Răsturnând credinţe şi obiceiuri, sguduind temelii «putrede», — câţi se mândresc astăzi cu «progresele» culturii moderne, — ca să-şi acopere lăcomia, lenea risipa, râutatea, dar şi lipsa de fericire adevărată. Nesocotirea învăţăturilor bisericeşti a rodit nemulţumirea, cearta şi stricăciune« în societăţile de intelectuali mai ales. Scris este, şi aşa are să rămâie. Casa din care s’au stâns învăţăturile creştineşti, izvorâte ...întâii de sute şi mii de ani, pleacă spre derăpănare. Prin forţa din afară nu poţi stăpâni firea omului. Fiinţa raţionabilă se conduce mai ales prin forţa din interiorul său. Boala tulburării şi a stricăciunii, de care pătimesc oraşe şi sate, nu este altceva decât urmarea slăbiciunii sufleteşti, produse de împrejurările vremii. Scăderile, ce ascund primejdii multe şi mari, se vor înlătura prin lucrare încordată şi chibzuită. Oraşul nostru, Sibiul românesc, a făcut cu ziua de 16nuar 1921 un însemnat şi promiţător început de mişcare curăţitoare pentru strângerea rândurilor. Lupta, dusă cu stăruinţă şi imitată de cât mai numeroase centre, va trebui să iasă deasupra vanităţilor şi nevredniciilor care deocamdatâ prea s’au împuternicit. Intr’un sfânt entuziasm, deslănţuit în anii răsboiului, oamenii şi-au cheltuit energiile pentru desrobire şi libertate. Avântul acela, înlocuit cu prevederea şi cu judecata rece, ne îndeamnă să ne supunem ideilor de ordine, muncă şi disciplină. Pentru înfăptuirea acestor idei se cere întâi voinţa proprie, nu porunca poliţiei de la spate. Dacă însă omul nu-şi cultivă sufletul, — cum să stârpească din sine sămânţa trândăviei şi abuzului?...