Telegraful Român, 1922 (Anul 71, nr. 1-101)
1922-10-14 / nr. 77
Abonamentul: Un an 100 Lei. — Șase luni 50 Lei. — Trei luni 25 Lei. — Pentru străinătate un an 180 Lei. Ziarul apare Marița și Vinerea Organ național-bisericesc Corespondențele se a dreseze Redacției «Telegrafului Român», Strada Mitropoliei Nr. 45. — Sclze-i nefrancate se refuză. — ■vträcole »«publicate,an se înapoiază. Prețul inserțiunilor: un șir petit 2 lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației ziarului «Telegraful Român». Sibiu, Strada Mitropoliei Nr. 45. v Anul LXX Sibiu, 114 Octomvrie 1922, Nr. 77 încoronarea Suveranilor Montani Să se veselească cele cerești. Și să se bucure cele pământești... Să se simte lacrimile maicelor și să se aline jalea surorilor. Coboare se mângâierea dulce în inimile întristate ale văduvelor și orfanilor.. Că prin jertfa lor mare și sfântă s'a smuls veșniciei sărbătoarea sărbătorilor pentru acest neam românesc. Căci prin jertfa lor se pecetluește acum pentru vecie biruința câștigată cu trudă, cu lacrimi și cu sânge. Să tacă glasul de colee al puțin credincioșilor. Pătrundă tăria văzduhurilor cântarea biruinții noastre, cântarea mulțumirii noastre cătră Cel ce ne-a dat tăria și ne-a luminat cărarea spre viața cea nouă. Acolo, în Bălgradul visurilor noastre împilate, în Bălgradul credinții noastre batjocorite și al năzuințelor noastre frânte pe roata ucigașe, se încoronează, după datina străbunilor mari în fapte și 'n suferințe, primul rege și primă regină a României adevărate, a României întregi, a României libere și încrezătoare în Dumnezeu și în sabia sa. O mie de ani pământul acesta, muncit cu sudori crunte de urmașii chezarilor, și a revărsat mana bogată spre adușii de vânturi, cari nu erau legați cu dânsul decât prin petele de sânge nevinovat, cu care l-au întinat, decât prin crucile pe cari au răstignit libertatea noastră, prin furcile ce le-au ridicat pe dealuri pentru gâtuirea celor mai buni ai noștri. O mie de ani nu s'a înălțat spre ceruri de pe aceste plaiuri decât vaetul și suspinul nostru. Din acest noian de durere trebuia să răsară, ca soarele din genune, sărbătoarea de astăzi. Voi toți, cari ați știut să fiți mari în suferința voastră mari în credința și jertfa voastră, lăpădați dela voi toată grija cea lumească, duh drept înoiți întru cugetele voastre și la această zi, de zece veacuri așteptată, fiți mari întru bucuria voastră. Căci coroanele de oțel și de aur ce se așazd pe fruntea Suveranilor noștri nu încoronează numai tâmpla Lor ocrotitoare de gândul cel bun pentru propășirea unui neam liber pe un pământ liber. Ea încoronează năzuințele și jertfa atâtor generații de înaintași, ea încoronează în acelaș timp suferințele generației noastre, care a știut prin moartea ei să ridice la viață un neam întreg. Nu este și nu poate fi această sărbătoare numai a unora. Ea este a tuturor acelora in pieptul cărora bate o inimă românească. Ea este a pământului ce ne ține în sînul pe cei dragi ai noștri căzuți în dorul luminei. Ea este a văzduhului nostru străfulgerat de sabia îngerului dreptății. Este a milioanelor de ochi ce s’au înălțat îndurerați spre cerul până acuma îndurat. Este a celor căzuți in supremele sforțări din trecătorile Carpaților, dela Neajlov, Mărășești și Soveja, ca și a acelora, cari, în numele vredniciei românești au cucerit pentru călăi Ivangorodul. Este sărbătorea alor patruzeci de mii cari presidați de nemuritorul Șaguna au strigat pe câmpul Libertății: «Ne unim cu Țara/» A celor ce au lâncezit la Vaț și Seghedin, ca și a celor torturați în lagărele de la Marea Nordului. Peste toți și peste toate se revarsă lumina învietoare a biruinții. Și acolo, unde am plâns, am înălțat biserică drept măritoare și altar de îmbinare, în fața căruia neamul nostru își încoronează pe Obleduitorii ce din viforul vetrei l a dus la liman. Aceasta e ziua ce a voit Domnul să ne bucurăm întru dânsa. Și in ceasul bucuriei noastre un gând mai luminos ca soarele încălzește ființa noastră întreagă. Mai puternic decât oțelul coroanei Regelui nostru și mai curat și mai de preț decât aurul coroanei celei mai duioase Regine este dragostea și devotamentul cu care neamul nostru își încununează, acum, în sfântă sărbătorire, pe Suveranii lui. Și la această manifestare a dragostei și credinței poporului nostru, bun și neprihănit în sufletul lui, mută fie limba care nu se închină. 1. U. Soricu Marea sărbătoare a încoronării (=) Maiestățile Lor Regele Ferdinand I și Regina Maria se încoronează în ziua de Duminecă 2 (15) Octomvrie 1922, în catedrala noastră ortodoxă de la Alba-Iulia, de rege și regină al tuturor românilor. In cetatea, unde înainte cu 323 de ani intrase biruitor Viteazul Domn Mihai, se desfășoară astăzi cea mai mândră sărbătoare a neamului românesc și a țării dintre Nistru, Dunăre și Tisa. In această sfântă zi, când, prin mijlocirea I. P. S. S ale Mitropoltului primat și a celorlalți Mitropolii ai bisericii noastre dreptmăritoare, se săvârșește actul religios al încoronării Suveranilor, se înalță, din milioane de piepturi românești, fierbinți rugăciuni de mulțumire și laude, cătră Atotputernicul, care ne-a învrednicit să alungem capele de glorie ale înfăptuirii marelui vis întrezărit de atâtea generații dispărute. Sub aripile scutitoare ale înțeleptului rege și ale celei mai nobile regine, prin jertfele de veacuri ale poporului român, s’a alcătuit unitatea noastră națională într’o țară liberă, frumoasă și puternică, în România Nouă. Mândrie și fericire se revarsă în sufletele noastre, când din îndurarea fără margini a Provedinței ni s’a dat să trăim vremile istorice ale desrobirii și întregirii poporului daco-roman, iar acum ale încoronării Regelui și Reginei pe pământul sacru ardelenesc, leagănul întregului nostru neam, însuflețire îndreptățită cuprinde inimile întrunite astăzi în orașul lui Mihai, carmâne și poimâne în capitala de lângă râul Dâmbovița, pentru a lua parte la actul cel mai măreț ce s’a scris vreodată în istoria națunii române. Sânt patru ani trecuți, de când glasul țăranilor din Ardeal, Bănat, Cașana și Maramurăș adunați în număr de peste o sută de mii, în aceeaș istorică cetate de lângă Murăș, a vestit unirea pe vecie cu toți frații lor de peste hotarele ce se desființau atunci. Ne adunăm iarăș, cu acelaș avânt, în cetatea unirii naționale, unde iubiții Suverani sânt unși ca Rege și Regină ai românilor. Prin ungerea aceasta, dreptul poporului român asupra țării sale strămoșești se consfințește în actul religios, săvârșit în catedrala ortodoxă a Bălgradului românesc. Marea zi a încoronării Suveranilor va apropia mai mult deolaltă pe freți trăit răsleți sute de ani, căci, pe lângă toate frământările și sbuciumările interne, lumea românească trebue să fie conștientă de opera grea și frumoasă ce are să împlinească întru așezarea temeliilor noului stat lărgit. Unitatea sufletească negreșit nu se va putea realiza numai prin întâlniri la ocazii sărbătorești, dacă ea nu va fi susținută și pe alte căi și mijloace. In acest scop, se cere îndeosebi activitatea spirituală a bisericii, înzestrate cu puterea necesară. Ne mai trebue multe și bune institute de învățământ, nu trebue o harnică și cinstită administrație, — și, d’asupra tuturora, se cere colaborarea oamenilor