Telegraful Român, 1923 (Anul 72, nr. 1-104)

1923-03-23 / nr. 22

Anul LXXI Abonamentul: Un an 150 Lei. — Șase luni 75 Lei. — Trei luni 40 Lei. — Pentru străinătate un an 250 Lei. Ziarul apare Marția și Vinerea = Organ național-bisericesc Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegraful Român“, Strada­­ Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză — Articole nepublicate nu se Înapoiază. -----­Prețul inserțiunilor: un șir petit 3 Lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației ziarului „Telegraful Ro­­­­­mân”, Sibiu, Strada Mitropoliei Nr. 45. ----­Sibiu, 10/23 Martie 1923­­ a/in Nr. 22 Biserica și reforma constituțională (=) Proiectul de nouă constituție, adus în desbaterile parlamentului, a pro­vocat discuții pasionate în cameră, și cu­vântări cumpătate în senat. Noul proiect, în articolul 23, în ju­rul căruia s-a învârtit cu deosebire discu­ția generală a vorbitorilor d­e senat, ga­rantează cultelor o deopotrivă libertate și ocrotire «întru­cât exercițiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri și legilor de organizare a statului». Se recu­noaște diverselor culte dreptul de a face in­strucțiunea religioasă a elevilor de credința respectivă în toate școalele publice și pri­vate și de a înființa și conduce institute teologice pentru formarea clerului lor. Lege specială va stabili principiile fun­damentale de organizație pentru biserica majorității românilor și va arăta modali­tățile de conducere și administrare în pro­bleme religioase, culturale și epitropești. Ca raport la reforma constituțională, mai ales în chestiunea regimului cultelor, și-au exprimat părerile, în maturul corp, aproape toți reprezentanții bisericilor ar­delene. Fruntașii bisericii ortodoxe române au indicat felul și chipul cum crede preo­­țimea și cum socotesc credincioșii din massele poporului să se așeze temeliile bisericii acesteia în constituția țării în­tregite. Instituția cea mai de căpetenie a sta­tului român, biserica sa ortodoxă, și-a apărat prin graiul arhiereilor săi dreptu­rile străvechi. In cuvinte elocvente și memorabile, expuse obiectiv, s’a accen­tuat însemnătatea acestei instituțiuni, între altele, și prin stăruitoarea muncă desfă­șurată de ierarhii săi, de preoții și das­călii veacurilor trecute, ca pregătitori ai unității graiului și culturii românești și ca alcătuitori ai unei conștiințe naționale, «înainte-mergătoarea unității noastre po­litice». Liniștea, demnitatea și cumințenia, învorâte din convingerea că aici, la în­făptuirea constituției nouă, este vorbă de cea mai dreaptă cauză a bisericii și nea­mului nostru, au dat acelor cuvântări — mai ales în mijlocul frământărilor agitate de astăzi — toată greutatea meritată: im­­presiunea lor, covârșitoare în incinta se­natului, s’a resimțit atât în publicul din cercurile capitalei, cât și în lumea provin­ciilor de dincoace de munți. Șefii noștri bisericești au arătat, că biserica aceea, care este o garanție pen­tru viitorul României și care n’a urmărit scopul să domineze statul, poate să pă­streze, fără primejdie, numirea istorică de «biserică dominantă». Intru sprijinirea acestei numiri s’au adus dovezile cele mai neresturnabile. Și deoarece o lucrare rodnică se poate produce numai pe lângă libertatea de ac­țiune, s’a stăruit pentru principiul autono­miei bisericești. Toată organisarea biseri­cească să fie îndeplinită așa, ca instituțiu­­nea să se poată desvolta ca o putere să­nătoasă, condusă și administrată de pro­priile sale organe. Rămâne clar ca legile speciale de organizare, întemeiată pe ho­tărârile generale cuprinse în constituție, să se întocmească în perfectă conformi­tate cu principiul de autonomie a bisericii noastre democratice și naționale. Ocrotind drepturile și interesele bise­ricii ortodoxe și ale clerului său, și pro­movând cultura creștinească, am sporit tot mai mult comoara de apărare a existenței statului și i-am împrumutat forță de rezi­stență în vremuri de restriște, — cu toate că acest stat, dacă e ca să mărturisim, nu și-a făcut datoria, în toate împrejurările, față de biserica sa dominantă. Preoțimea ortodoxă, — chemată să-și desvolte întreaga sârguință pentru a de­ștepta și a întreținea sentimente religioase morale în sufletele mulțimii ispitite de gândurile răsvrătitoare ivite după răsboi, — va obținea succese învederate numai prin o lungă lucrare sistematică, în care să se poată bucură de libertatea mișcării nestânjenite de considerații materiale, de politicianism, sau de alte piedeci. Numai astfel biserica ortodoxă va pu­tea să însemne o adevărată fortăreață, cul­turală și morală, în mijlocul poporului său. Acțiunea ei trebue clar îmbrățișată cu bucurie îndeosebi acum, în anii luptelor politice destrămătoare, când personalitățile ei de seamă își pun în serviciul cauzei bune toate energiile sufletești, pornind ac­țiuni care să nu desbine între sine pe fiii aceleiași biserici și ai aceluiaș neam, ci din contră, să-i apropie deolaltă. Și atunci, viața noastră culturală și sufletească nu va fi mereu turburată și n’are să rămâie stearpă și nefolositoare. In năzuințele sale de progres, biserica noastră a contribuit și va contribui și în viitor la clădirea și întărirea statului român. Ce este, prin urmare, mai firesc de­cât ca și statul să-și dea seamă despre acest fapt, ear încrederea ce i se aduce din partea clerului nostru, să o răsplătească prin acordarea aceleiași încrederi, mijlocind și întărind tot mai mult raporturile bune, ce trebue să ființeze între biserica națio­nală și între statul confesional. Cuvântarea Înalt Prea Sfinției Sale Mitropolitului Primat Dr. Miron Cristea In ședința de Vineri a Senatului, cu prilejul discu­ției generale a proiectului de Constituție, I. P. S. S. Mitropolitul Primat Dr. Miron Cristea a rostit următoa­rea cuvântare: Domnule președinte, Domnilor senatori, — după furtuna premersă cred că este foarte firesc, că sfânta noastră biserică, prin graiul supremu­­lui ei ierarh, să aducă în această incintă a cor­purilor noastre legiuitoare un suflu de senină­tate (aplauze), căci simțesc adânc datoria mea, de reprezentant al bisericii naționale a neamului românesc, să fiu în aceste clipe, cu adevărat vestitorul cuvintelor lui Hristos și să zică tutu­­ror celor cari reprezentați neamului nostru ro­mânesc din cele patru unghiuri, cuvintele evan­­ghelice: «Pace vouă!» (Aplauze). Sufletele celor 800.000 de mucenici națio­nali, cari prin jertfa lor supremă ni-au dat România întregită, mă îndeamnă să cer tuturor fiilor neamului românesc și ai prea iubitei noa­stre patrii, și nn deosebi reprezentanților din corpurile legiuitoare, o jertfă de tot miră, deo­parte de a nu se tot certa, de altă parte de a afla și unii și alții căile unei aproprieri și con­lucrări în frățească dragoste pentru consolidarea acestei țări, care așteaptă dela mandatarii ei îm­plinirea acestei cetățenești datorințe, mai ales în aceste zile grele, (Aplauze prelungite și în­delung repetate). Domnilor senatorii Românul are un foarte bun și creștinesc obicei, că—de câte ori se apucă de un lucru mare și însemnat — face semnul sfintei cruci, și — rostind cuvintele «Doamne-ajută» — își începe cu încredere munca sa. Consecvent acestui românesc și frumos obicei, să-mi fie îngăduit mie, ca în numele bisericii noastre să deschid discuțiunea gene­rală asupra importantului proect de lege, care este pus la ordinea zilei. De altă parte, domnilor senatori, în aceste clipe — când ne apucăm să croim temeliile noi ale României întregite — cred că ni se cuvine tuturor, ear eu mă simt chiar dator, ca să dau mulțumită a­tot-puternicului Dumnezeu, care a trimis neamului nostru românesc, până ieri­ alal­­tăieri răsleț în atâtea împărății străine, bărbați mari și providențiali, cari din cele două țărișoare dunărene mici și nebăgate în seamă să înteme­ieze vechiul regat, alții să salveze până la cea­sul mântuirii pe românii din provinciile desrobite, având conștiința trează a aparținerii lor la ace­­laș neam și având aceleași aspirațiuni. (Aplauze îndelung repetate). Să mulțumesc din tot sufletul lui Dumne­zeu, care chiar generației noastre de astăzi i-a dat mari bărbați de stat, pe care avem fericirea să le vedem — pe cei mai mulți — încă vii și voinici în mijlocul nostru, că le a luminat min­tea și le-a inspirat înțelepciunea, ca la vârtejul groaznicului răsboi mondial să îndrumeze nea­mul și țara românească, pe calea care ne-a dus la realizarea supremului nostru ideal, la unirea românilor de pretutindeni intr’un stat unitar. (Aplauze îndelung repetate). Să mulțumesc lui Dumnezeu că a vărsat însuflețirea în inimile celor 800.000 dintre cei mai vrednici fii ai fraților noștri din vechiul re­gat, care să-i determine a aduce suprema jertfă

Next