Telegraful Român, 1927 (Anul 75, nr. 1-95)

1927-10-14 / nr. 74-75

2 TELEGRAFUL ROMAN Nr. 74-75 Nu putem afirma, că o parte buni­cică din neamul nostru n’ar avea cultul rugăciunii. Dar, cât de sec, cât de me­­canic, cât de ușuratic se fac aceste ru­găciuni. Rugăciunea trebue să isvorească din adâncul sufletului, rugăciunea să fie mijloc de curățire și de sfințire a omului. Rugă­ciunea ar trebui să fie la om ceea ce este floarea la o plantă, esența omului. Rugăciunea nu o poți face cum tre­bue fără concentrare, fără sguduire internă, fără căldură. Și cel ce se știe concentra, sgudui și încălzi, nu va putea fi om rău. Nu am putut și nu pot crede, că acel românaș al nostru care îi înjură nevasta, copiii și vitele, care îi câștigă pânea de zilele, se poate ruga lui Dumnezeu așa cum trebue să se roage un creștin. Nu se poate ruga nici țăranul care înjură, nici domnul care își duce traiul și alaiul cu minciună,­­ fiindcă le lipsește pre­gătirea sufletului. Nu e simțire acolo, nu e căldură, nu e dorință după ceva mai sus. Fiindcă baza vieții religioase este și va rămânea pentru totdeauna arta de a te ști ruga lui Dumnezeu, tot greul activi­tății noastre trebue să-l așezăm pe cultul rugăciunii. Trebue să facem să înțeleagă mamele o­todoxe ce operă mare săvârșesc pentru biserică și pentru fericirea copiilor, dacă îi învață de mici cum trebue să se roage lui Dumnezeu. Copiii, acasa, la vatra pă­rintească, trebue să se roage regulat și cu toată puterea sufletului. Să nu spună ma­mele nici o rugăciune copilașilor, până nu-i pregătesc pentru înțelegerea lor. Cum s’ar ruga copilașii de cu inimă cătră îngerul lor păzitor, dacă mamele mai întâi li-ar vorbi cu toată dragostea despre acest îngeraș. Tot așa, domnii cateheți de la școalele elementare și secundare ar face nespus bine pentru biserică și pentru viața de mai târziu a tinerimii, dacă ar pregăti-o mai întâi pentru priceperea rugăciunilor, și nu­mai după aceea ar învăța-o rugăciunile. O rugăciune, neînțeleasă și nesimțită, ce rod poate da? Câți oameni din lumea aceasta umblă triști și nemângăiați, numai din cauza că la timpul său nici mamele, nici învățătorii lor nu i-au învățat să se roage lui Dum­nezeu. Este știut, că acei oameni, cari știu să se roage lui Dumnezeu, supoartă greu­tățile și supărările vieții mult mai ușor, —­­ iar în gara V­nerea de către primpreședin­și, ce este mai însemnat, în orce situație grea a vieții pot să-și afle singuri mân­­găerea. Domnul nostru Isus Hristos ne spune așa de clar, să batem și ni se va deschide, și să cerem și ni se va da, și cu credința și munții îi putem mișcă... Dar, se cere o condiție: să cerem și să ne rugăm pregătiți și cu toată căldura. Mântuitorul nostru Isus Hristos nu numai că ni-a dat rugăciuni, ci ni-a arătat și aceea cum trebue să ne rugăm Ei s’a I retras în locuri liniștite și s’a rugat mult și profund. In acest punct trebue să-l imi­tăm mai mult. Și ne refacem deci sufle­tele și să o luăm bine dela început, învățământul religios, și la cei mici, și la cei mari, să-1 începem cu tratarea­­ rugăciunilor. Dacă reușim să introducem bine pe credincioși în arta de a se ruga lui Dumnezeu, am făcut nespus de mult în îndreptarea lor și le-am dat izvorul ade­vărat al întăririi și al mângăerii, ca să zică puterile cele mai necesare pentru supor­tarea și învingerea suferințelor vieții. Făă cunoașterea artei de a ne ruga lui Dum­nezeu, dantela sufletească e slabă, și fă­cută fără nici o legătură și fără nici un metod. Să nu uităm vorba și porunca lui Isis Hristos, de a ne ruga neîncetat. Prof. Dr. Ștefan Cioroianu. I. P. S. Sa J Mitropolitul Mae la mormântul marelui fondator Dr. Ioan Mihu Dorința ferbinte a­l P. S. Sale Mi­tropolitului Nicolae, de­ a ridica rugăciuni pentru odihna sufletului marelui binefă­cător al bisericii, Dr. Ioan Mihu, și de lângă mormântul lui, s’a realizat în ziua de 9 Octomvrie a. c. In scopul acesta, I. P. S. Sa în ziua de 8 Octomvrie a plecat în vizitațiune ca­nonică spre comuna fruntașă Vinerea (cu o populație de 2500 suflete curat ortodoxe), însoțit de consilierii arh­episcopești: Dr. A. Gâlea, Virgil Nistor, de diaconul I Dinu și de corul Academiei teologice cu maestrul C. Popa. In drumul spre Vinerea I. P. S. Sa a fost întâmpinat și salutat la gara Ș­irot de cătră primpretorul plasei Orăștie, P. Da­mian, și de cătră credincioșii noștri din Șibot în frunte cu preotul lor Armeanu, tele tribunalului Deva, Dr. V. Olariu și de cătră credincioșii din Vinerea, conduși de preotul lor, N. Cerbiceanu. După salutul lor binesimțit, I. P. S. Sa le-a descoperit scopul venirii Sale la Vi­nerea, le-a mulțămit, că, pre lângă toată împotrivirea ploaiei reci de toamna, n’au pregetat a-i ieși întru întâmpinare cu mic I și mare și le-a împărtășit arhiereasca bine­cuvântare. Dela gara Vinerea până în comună, I P. S. Sa a făcut drumul, pe lângă su­netul clopotelor, într’una din trăsurile re­­posatului fondator Dr. Ioan Mihu, pe niște strade îmoo­obite cu verdeață și cu case pavoazate cu covoare țărănești, înconjurat de credincioși și de convoiul de călăreți. Duminecă dimineața a săvârșit apoi sf. liturgie în biserica din Vinerea, care abia a putut cuprinde în ea jumătate din mulțimea credincioș­lor veniți la această solemnitate. La sf. liturgie au asistat: prefectul jud. Hunedoara dl Sfetescu, prof. Domșa și prim consilierul orășenesc Dr. E. Mun­­­teanu din Orăștie, precum și membrii mi­reni ai Eforiei fundației Dr. Ioan Mihu: Dr. V. Olariu, prim președintele tribunalului Deva, Dr. E. Papiu advocat, Ar­on Da­mian director de liceu din Orăștie, N­co­­lae Mihailă proprietar și loan Macarie îov.­­director din Vinerea. Răspunsurile liturgice le-a dat carul Academiei teologice, condus de profesorul C. Popa. In decursul sf. liturgii I. P. S. Sa a h­rotonit întru diacon pe absolventul în teologie Eugen U­eț. La finea sf. liturg­i I. P. S. Sa mâne­când din cuvintele Mântuitorului «Cela ce nu adună cu mine, risipește» (Mateu 12, 39), timp de peste o oră, a împărtășit credincioșilor săi o bogăție mare de învă­țături, scoase din izvorul cel nesecat al cuvântului dumnezeesc. După săvârșirea sf. liturgii, s’a făcut procesiune la mormântul fondatorului Dr. Ioan Mihu din grădina caselor lui, așezat în rând cu mormintele părinților săi și al fratelui său Simeon și împodobit cu o cu­nună de flori din partea I. P. S. Sale mi­tropolitului Nicolae. După oficiarea parastasului, la care rugăciunea credincioșilor s’a unit cu a­r­hiereului, I. P. S. Sa, sub cernul înse­m­nat ca prin minune, inspirat și de faptele FOIȘOARA ? Din trecutul unei parohii — Material pentru monografia comunei Deag, proto­popiatul Târnava — (Urmare). Murind parohul Alex­e Popovici a urmat după el fiul său Ștefan Popovici; de când ser­vește? nu se știe, dar păstorește până in 1850 Martie 15. Acest preot a fost totodată și proto­pop, căci Deagul a fost reședința tractului pro­­topopesc al Cetății de baltă de jos. Încă fiind în viață, parohul Ștefan a făcut intru preot pe fiul său Daniil Popovici, care la anul 1810 s’a și sfințit In eparhia Arad și a ser­vit împreună cu tatăl său, până la 1815, iar de aici înainte singur sub protopopul Ioan Manta­­novici și Petru Chețianovici până la 1836 Mar­tie 26. Acest paroh, din al său și cu brațele lui, a edificat casa parohială la anul 1820 — care însă astăzi este aproape ruinată. Această casă fiind edificată pe locul bisericii, dar fiind lucrată din propriul parohului, erezii de bună voie au do­nat-o bisericii. Sub acest păstor sufletesc, la anul 1822 Octomvrie 12 și la anul 1825 Februar 4, epis­copul Vasile Moga vizitează reședința protopo­­pească și comuna bisericească Deag. Subscrierea episcopului se află în protocolul morților Tom. I, 1822; protocolul botezaților Tom. I, din 1822 și In protocolul cununaților Tom I, din 1823,­­ cu litere civile. Încă fiind in viață parohul Daniil, ajunge paroh fiul său Giorge Popovici, care îndată după moartea tatălui său rămâne în loc și con­duce turma încredințată lui și ca paroh al pa­rohiei, precum și ca protopop al tractului, până ia anul 1870 Iulie 7. Notez că familia Popovici își trage origi­­ginea din Kașolța de jos, cum au venit aici, nu se știe. Această familie vrednică de preoți a con­dus parohia din generație în generație mai bine de 160 ani. In anul 1839, parohul George Popovici primește titlul de nobil, astfel se schimbă nu­mele in George Tamșa de Alsó /Casolcza, care apoi îi poarta și urmașii săi. Acest păstor sufletesc și-a condus poporul spre bine ținându-i In religiositate și In credința străbună ortodoxă, deși avea la spate un duș­man neîmpăcat, — pe uniți, — pe cari i-a ținut în frâu atât el, cât și înaintașii săi, incât uniții nu s’au putut spori In aproape de 160 ani decât abia la 35 familii — (cu necrtistiei cu tot de vreo 10 familii). — Pe acest conducător­­ au ajuns aici anii re­voluției dela 1848—49. Voi descrie unele Întâmplări de atunci, ca să rămână pentru posteritate, din neam în neam, și cel puțin să știe nepoții ce fapte au săvârșit moșii lor, și câte au avut de răbdat. Întreaga vale a Mureșului, unde e și Dea­gul, nu a fost scutită de invasiunea răsculaților. In aceste părți au fost cele mai mari jafuri și omoruri. Astfel In comuna Ogra, s’au omorât mulți români, din partea secuilor. In fânațele Ogrei, fiind oamenii la coasă in rât, fiind pe acolo sălci multe, de toată salca a fost spânzu­rat câte un român.

Next