Telegraful Român, 1932 (Anul 80, nr. 1-83)

1932-06-11 / nr. 46

albonamantul I fa ac 100 Lei. — Şase luni 250 Lei. — Trei ani ISO Lei. — Pentru străinătate un an 000 Lei. — Pentru America 4 Dolari. Coraspon­diniţala să se adreseze Redacţiei Telegraful Român strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori ne­­fr&ncate se refuză Ziarul apare Marţia­ţi Vinerea Articole nepublicate nu se Înapoiază Nr. 46 Preţul litsarţiunilor i­­n şir petit 0 Lei pentru odată, dacă se pu­­blică de mai multe ori se dă rabata! cuvenit Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei ziarului Te­legraful Român, Sibiu, str. Mitropoliei 41 d­oi ani de la urcarea pe tron Serbim aniversarea momen­tului istoric de la 8 iunie 1930 când, în Dumineca Pogorârii Du­hului Sfânt, Adunarea naţională din capitala ţării proclamă Rege al românilor pe Carol II, fiul viteazului Domnitor întregitor de neam, Ferdinand I, şi nepotul intemeetorului dinastiei, al înţelep­tului şi îngăduitorului Carol I. «Am sosit în mijlocul popo­rului Meu spre a fi, conform fă­găduinţei date, pavăză Fiului Meu şi strajă patriei»,­­ a zis atunci Regele Carol II în procla­maţia cătră români, făcând cel mai cald apel tuturor fiilor săi la sinceră şi desinteresată cola­borare pentru desvoltarea forţelor vii ale statului. Suveranul cerea, în primul său cuvânt, ca toţi, fără deose­bire de opinie politică, credinţă sau obârşie, să-i dea sprijinul cel mai larg pentru propăşirea ţării prin cinste şi demnitate. Acesta este îndemnul ce ni-l aducea Suveranul întors din pri­begia de patru ani, cu gândul de a strânge împrejurul tronului pe toţi cei dornici de muncă şi adevăr. Cuvântul regal ni-a arătat drumul, pe care avem­ să păşim cu avânt şi încredere în Dumne­zeu şi în virtuţile poporului nostru. Cu cât vor spori greutăţile zilelor, cu cât va creşte criza de care ne tânguim, cu atât mai mult ne vom întări în hotărârea de-a înfrânge piedecile din calea des­­voltării normale a neamului, de-a îndrepta greşelile şi a ne face noi stăpâni pe soartea noastră. In năzuinţele de restaurare şi prosperare a ţării, M. Sa Re­gele se reazimă pe vitalitatea şi energiile sufleteşti ale acelui po­por în mijlocul căruia s’a născut şi crescut, şi a cărui strămo­şească credinţă o urmează şi-o ocroteşte. Astăzi, ca şi înainte cu doi ani, Clerul şi credincioşii sfintei biserici dreptmăritoare din mitro­polia Ardealului depun din nou la picioarele tronului omagiile lor şi urările de rodnică şi lungă domnie. Dorim ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, M. Sa să poată de­săvârşi munca marilor săi înain­taşi spre bucuria tuturor bunilor patrioţi. * Serviciul divin In oraşul nostru, al Sibiului, această zi s’a prăznuit, cu impu­nătoare solemnitate. — Serbarea s’a inaugurat ce creştinescul şi române­scul obicei, cu serviciul religios. —­­ înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Ni­­colae, Corpul ofiţeresc, autorităţile civile şi bisericeşti, şi întreg publicul select a! Sibiului, au luat parte la slujba dumnezeească săvârşită în ca­tedrala mitropoliei, de P. S. Sa ar­hiereu­ vicar Vasile, înconjurat de preoţim». P. S. Sa arhierul Vasile, a rostit o impresionantă predică, al cărui con­ţinut îl­păru­cim în altă parte a ziarului. După cuvântare, corul Acade­miei teologice, condus de profesorul C. Popa, a intonat­­Imnul Regali. După ieşirea din biserică, di General Orescovici adresându-se tru­pelor postate în faţa Catedralei, li-a arătat însemnătatea mare a zilei, accen­tuând că datoria noastră, a tuturora, este să fim pătrunşi de dragostea cea mai curată şi de cel mai neţărmurit devotament pentru Regele Carol al 11-lea şi să ridicăm rugăciuni fierbinţi cătră cer pentru îndelunga viaţă şi deplina sănătate a Maiestăţii Sale. Inchee cu urarea: Trăiască Maiesta Sa Regele Carol al II lea. Trupele răspUnd in entusiaste aclamări de: Ura! la adresa Maiestăţii S­ie. Dela Sf. biserică Întreaga asi­stenţă s’a îndreptat spre piaţa Regele Ferdinand. Aici, pe o tribună anume amenajată, s’a celebrat din partea preoţimei sfinţirea apei mici, iar mai apoi s’a sfinţit, prin stropire, steagu! »Uniunii foştilor voluntari ardeleni. Corul studenţilor dela Academia teo­logici a dat toate răspunsurile. Cu ocazia aceasta s’a făcut şi de­corarea foştilor voluntari, la care au rostit cuvântări entuziaste: protoiereul militar I. Dăncili, Generalul Orescovici şi P. Simoneti. Vorbitorii au subliniat impor­tanţa covâşitoare ce trebuie acordată gestului nobil şi plin de patriotism neprecupeţit al tuturor acelora cari s'au înrolat de bună voie în armata română acum un deceniu şi mai bine. Pentru curajul şi demnitatea acestor luptători, sărbătoarea de la 8 iunie tre­buie socotită ca o zi în care neamul şi cinsteşte, în aceşti fii, însăşi dem­nitatea sa naţională. A urmat apoi distribuţia deco­raţiilor Ferdinand I. Rând pe rând, generalii şi ofiţerii superiori din gar­nizoana Sibiu au prins decoraţiile de piepturile vitejilor voluntari. Pe feţele acestor viteji, sub pletele cărunte ale multora din ei, se vedea lucind mân­dria românească, trezită de fiecare dată concomitent cu aducerile în minte a marilor evenimente eliberatoare de sub stăpânirea apusă. A urmat defilarea detaşamente­­lui de armată ce era prezent. In decursul zilei muzicele mili­tare au concertat în diferite părţi ale oraşului, iar seara a urmat un mare conduct cu torţe. fOIŞOARA Cuvântarea ardereului Vasiie in catedrala Mitropoliei — La a Il-a aniversare a urcării pe tron a Regelui Carol II, (8 Iunie 1930) — Inait Preasfinţire, Domnilor Generali, Iubiţi ascultători, «Daţi cesarului cele ce sunt ale cesarului d­e por­unca Domnului şi Mân­tui­rului nes ru Isus Hristos, spusă singura dată, când constrâns de cei cel ispiteau în cuvânt, a făcut­­politică­ în sensul român al acestei expresiuni. Dar Mântuitorul şi cu acest pri­lej a rămas în primatul domeniului Său spiritual, unde sbuciumul şi con­­vulsiunile vieţii pământeşti, cu aşeză­rile ei de ordine socială, cu orândite- alt el materiale, cu frământările ei egoiste, nu pot pătrunde di­cât domo­lite, cum pătrunde în Uman unda va­lurilor unei mări răscolite de rele furtuni. Daţi cesarului tot ce este a ce­­sarului, pare că ne spune Mântuitorul şi în clipa aceasta de solemnitate; deţi­i ascultarea voastră, gratitudinea voastră, ajatorul vostru; daţii toate ccele mijioace care sunt necesare unei domnii bine rânduite şi fac o stăpânire binecuvântată. Dar nu uitaţi să rezer­vaţi lui Dumnezeu tot ce este a lui Dumnezeu: închinăciunea şi adora­­ţiunea voastră, sufletul vostru, căci El, Dumnezeu, este cela cărmu­şte veşnic peste vremi şi peste oameni şi dela El, creatorul şi susţinătorul tu­turor făpturilor, pleacă şi la El se întoarce toată înţelepciunea câr­mut­ta­rilor pământeşti. Aceeaşi preciziune nu o face şi inspiratul apostol al Domnului, Sf. Pavel, când trage graniţă intre îm-I părăţia spiritului şi domniile lumii­­ (ale materiei). Destoinicia noastră —­­ zice el — este de la Dumnezeu (Colos. 3, 2) deci: cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ (II Cor. 3, 5). Dar când e vorba să armonizeze cele de sus cu cele de jos, iată, că ne îndru­meaiză, să facem cereri, rugăciuni, mul­ţumite, mijlociri pentru împăraţi şi pentru etice sunt in m­ulte d­regătorii ca să petrecem viaţă lină şi tihnită întru toată temerea de Dumnezeu şi bunăcuviinţa (I Timoi. 2,1—2). Orice suflet să se supună înaltelor stăpâniri căci aceste de Dumnezei sunt rân­duite, şi­ diregătorul este slujitorul lui Dumnezeu spre binele nostru, dar este şi izbânditorul mâniei Lui asupra celui ce săvârşeşte răul. (Rom. 13,1, 4) Iată, adânca înţelepciune, cum clădeşte, pe voinţa dumnezeiască, te­meiul real, nesc văitor şi netrecător, al aşezărilor sociale din lume. Iată, cum această voinţă, impăcând cele două antiteze, spiritul cu materia, trans­formă domniile lumeşti în ocrotitoare şi propagatoare ale binelui obştesc. Iată, cam stăpânirea lumească, inspi­rată de Duhul Domnului, ne ajută să mergem mereu înainte spre suprema noastră ţântă: creşterea şi desăvâr­şirea in Dumnezeu, prin iubire, prin Împlinirea legii şi prin plata promptă a tuturor datoriilor ce ie avem cătră lume. La această întocmire nu trebue să mai adăugăm decât elanul simţirii noastre, spre a ridica împlinirea da­toriei pe planul idealităţii, unde bunul simţ creiază toate condiţiile sociale indispensabile unui trăiri bogate în inspiraţii creatoare, în muncă produc­tivă şi mulţumire sufletească. Dar în această stare de mulţu­­mire, de câte ori nu intervine ca un element distructiv suferinţa, proveniţi din nevoi nesatisfăcute, din inechităţi sociale, din referinţe rele şi pofte la-

Next