Telegraful Român, 1978 (Anul 126, nr. 1-48)

1978-03-15 / nr. 11-12

ANUL 126 Sibiu, 15 martie 1978 Nr. 11—12 Telegraful Român FOAIE RELIGIOASA EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMANA A SIBIULUI ABONAMENTUL: Pe un an: 25 lei Cont nr. 45.10.4.09.2 ARTICOLELE ŞI CORESPONDENTA se adresează REDACŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, str. 1 Mai nr. 35. — Articolele nepublicate nu se înapoiază. Cititorii din străinătate se pot abona, adresîndu-se la ILEXIM Departamentul Export — Import Presă,­­P. O. Box 136- 137 — telex: 11226, București, str. 13 Decembrie nr. 3. —— Credinţa noastră 65. Biserica Ortodoxă Română (III) în secolele XVI şi XVII viaţa bisericească îşi continuă existenţa în Moldova, bîntuită de fră­­mîntări şi lupte necontenite pentru domnie. Vom aminti figura luminoasă a mitropolitului Grigo­­rie Roşea, cel care adaugă un pridvor Mănăstirii Voroneţ şi o zugrăveşte pe dinafară în 1547. Pic­turile de la Voroneţ rămîn între cele mai intere­sante din întreaga Ortodoxie, făcînd din Voro­­neţ o valoare inestimabilă. Altă figură luminoasă pe scaunul Mitropoliei Moldovei în prima jumătate a secolului al XVII- lea a fost Anastasie Crimea, ctitorul Mănăstirii Dragomirna. Această mănăstire este deosebită de celelalte mănăstiri din Moldova prin înălţimea ei neobişnuită şi prin împodobirea turlei cu orna­mente săpate în piatră. Anastasie Crimea a înte­meiat un spital la Suceava şi o bolniţă la Mă­năstirea Dragomirna, a fost un mare artist şi un mare miniaturist în arta bisericească. A scris un Tetraevanghel în limba slavonă şi un Apostol care se găseşte azi la Viena. Pe acest Apostol şi-a scris testamentul prin care arunca anatema asupra ce­lui ce­ va închina Mănăstirea Dragomirna locuri­lor sfinte din Ierusalim sau Athos, cum era obi­ceiul vremii. în această perioadă s-au zidit mai multe mă­năstiri şi biserici, din care vom aminti doar cî­­teva: Probota, catedrala episcopală din Roman, biserica Mănăstirii Moldoviţa de către Petru Ra­­reş, Mănăstirea Slatina a lui Alexandru Lăpuş­­neanu, Mănăstirea Suceviţa — ctitoria Movileş­­tilor — iar în secolul XVII Dragomirna şi Secu. în arta bisericească elementul preponderent este pictura exterioară a mănăstirilor Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa şi Arbore. Un avînt deosebit îl ia sculptura în piatră şi lemn, broderia, arta miniaturii, lucrul metalelor preţioase. în Transilvania în secolul XVI este atestată documentar episcopia Vadului, despre care unii istorici cred că a fost întemeiată de Ştefan cel Mare, stăpînul Ciceului şi Cetăţii de Baltă. Aceste cetăţi au rămas multă vreme sub stăpînirea dom­nilor Moldovei, împreună cu Bistriţa, Rodna şi Unguraşul, cucerite de Petru Rareş în 1529. în a doua jumătate a secolului al XVI-lea sediul Mitropoliei Transilvaniei s-a mutat de la Feleac la Geoagiu (jud. Alba). Primul mitropolit aici a fost Hristofor (1557), care urma să se bucure de toate drepturile pe care le avea aceas­tă „episcopie“ „din vechime“, ceea ce dovedeşte că ea exista mai de mult. Din a doua jumătate a secolului XVI sediul Mitropoliei ortodoxe ro­mâne s-a stabilit la Bălgrad (Alba Iulia) cu Efti­­mie, Hristofor şi Ghenadie, în anul 1597 cînd Mihai Viteazul a vizitat pe principele Transilva­niei la Alba Iulia, acesta i-a îngăduit să zidească o biserică mitropolitană, ca reşedinţă potrivită mi­tropolitului Ioan de la Prislop. Biserica aceasta şi reşedinţa au fost dărîmate mai tîrziu de stăpîni­rea austriacă. Biserica Ortodoxă Română transilvăneană şi-a desfăşurat activitatea ajutată de domnii Ţării Ro­mâneşti şi ai Moldovei. La începutul secolului XVI, sub domnia lui Radu cel Mare, ia fiinţă în Ţara Românească pri­ma tipografie cu litere cirilice prin călugărul Ma­­carie. Acesta tipăreşte trei cărţi în limba slavonă: Liturghierul, Octoihul şi Tetraevanghelul (1508­— 1512). Activitatea tipografiei a încetat după a­­ceastă dată şi s-a reluat abia după 33 ani de că­tre Dimitrie Liubavici. Acesta a tipărit un Mo­­litvelnic, o Pravilă, un Praxiu (Apostol). Din a­­cest Apostol s-a tipărit o ediţie şi pentru Mol­dova, dovedind prin aceasta conştiinţa unităţii de neam. în Transilvania a existat încă de la începutul sec. XVI o tipografie cu litere cirilice condusă de Filip Moldoveanul în Sibiu. Acest meşter tipograf este primul care tipăreşte cărţi în limba română: un Catehism în 1544 în româneşte, un Tetra­evanghel în slavoneşte, terminat în 1546, şi un Tetraevanghel slavo-român, păstrat numai frag­mentar, fără să i se cunoască anul tipăririi. Aceas­ta este prima tipăritură bilingvă necesară pentru cunoaşterea textului Sfintei Scripturi de către cre­dincioşii ortodocşi români. Cu Filip Moldovea­nul încep tipăriturile în limba română. El este primul tipograf român cunoscut şi unul dintre primii diplomaţi români din Transilvania, în Moldova a fost înfiinţată prima tipografie de către mitropolitul Varlaam, mare cărturar al timpului său, sprijinit de Vasile Lupu. Tipografia a fost aşezată la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi şi condusă de tipograful Sofronie Poceaţchi, tri­mis de Petru Movilă, mitropolitul Kievului, ro­mân de origine din familia domnitoare­ a Movi­­leştilor. Urmaşul lui Dimitrie Liubavici în Ţara Ro­mânească a fost Diaconul Coresi, originar din Tîrgovişte. Acesta tipăreşte prima carte la Bra­şov, un Octoih slavon în 1556. Cartea are pe frontispiciu stema Ţării Româneşti şi aminteşte de Alexandru Lăpuşneanu, Domnul Moldovei, Pă­­traşcu cel Bun al Ţării Româneşti şi Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei. Ea dovedeşte unitatea de neam şi credinţă a românilor din cele trei ţări surori. Coresi s-a întors la Tîrgovişte unde a tipărit un Triod-Penticostar în 1557—1558 şi a revenit la Braşov unde a rămas definitiv. în Transilvania circulau de mai multă vreme în ma­nuscris traduceri în româneşte ale unor cărţi bi­sericeşti: Codicele Voroneţean, Psaltirea Şcheia­­nă, Psaltirea Voroneţeană şi Psaltirea Hurmu­­zachi, care se consideră că au apărut în Mara­mureş. Prima carte tipărită după stabilirea defi­nitivă a lui Coresi la Braşov se intitula: „între­bare creştinească“, apărută în 1559. Ea a fost ti­părită cu aprobarea principelui Transilvaniei şi a episcopului Sava al Geoagiului şi era închinată mitropolitului Efrem al Ungro-Vlahiei. Coresi a tipărit mai multe cărţi în limba română: Tetra­evanghel, Apostol, o Pravilă a Sfinţilor Părinţi, Tîlcul Evangheliilor, în slavonă a tipărit un Te­traevanghel, un Sbornic, Octoih, o Psaltire etc. Ultima şi cea mai de seamă carte tipărită de Co­resi este Evanghelia cu învăţătură sau Cazania, apărută în 1581. Ea e o traducere de pe un text slavon a omiliilor greceşti, scrise de patriarhul ecumenic Ioan Caleca (1334—1347). Cartea a fost găsită de Coresi la mitropolitul Serafim al Un­gro-Vlahiei şi s-a tipărit cu aprobarea mitropoli­tului Ghenadie al Transilvaniei. Se simţea nevoia unei asemenea cărţi pentru preoţii ortodocşi ro­mâni. Tipăriturile lui Coresi au o foarte mare importanţă pentru că au contribuit la formarea unei limbi unitare. El a corectat şi îndreptat ve­chile traduceri, înlăturînd arhaismele. Astfel limba română s-a impus prin tipăriturile lui Coresi ca limbă unitară pentru toţi românii. Aceste tipări­turi au avut o largă circulaţie, contribuind la unitatea limbii române în Biserică. Datorită tipă­riturilor lui s-a răspîndit scrisul românesc, ştiinţa de carte în româneşte. A început să fie înlocuită treptat limba slavonă din Biserică şi din cancela­riile domneşti. Pe de altă parte, cărţile tipărite de (Continuare în pag. a 3-a) Pîine pentru suflet LEGÂMÎNT tv „ ... Voiesc a lucra numai pentru mîntuirea sufletească a turmei duhovniceşti, încredinţată mie. Voi îndrepta viaţa mea după învăţăturile sfinte ale Evangheliei, ale Sfinţilor Apostoli, ale canoanelor şi ale învăţăturilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe. Nu voi uita niciodată cuvin­tele Sfîntului Apostol Pavel, care cere preotului să fie „fără prihană, bărbat al unei femei, treaz, întreg la minte, cucernic, iubitor de străini, învă­ţător­, nebeţiv, negrabnic a bate, neagonisitor de cîştig urît, ci blind, nesfadnic, neiubitor de argint, bine chivernisindu-şi casa sa, prunci avînd ascultători, cu toată cucernicia“ (I Timotei 3, 1-4).­­ Şi iarăşi mărturisesc: „Descoperind şi cunoscînd în mine însuşirile care după învăţătura Sfîntului Apostol Pavel se cer de la un slujitor al Bisericii Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, fac făgăduinţa sărbătorească, că de la acelea nici­­cînd nu mă voi abate, ci mai vîrtos voi năzui a le cultiva şi a le desăvîrşi în mine, făcîndu-mă pildă credincioşilor cu cuvîntul, cu viaţa, cu dra­gostea, cu credinţa şi cu curăţenia vieţii trupeşti şi sufleteşti, mă voi arăta prin faptă totdeauna vrednic de misiunea preoţească. Toate acestea strîns a le păzi şi a le urma mă oblig, prin cu­vîntul meu bine gîndit şi cîntărit... îndeosebi făgăduiesc că voi purta cu cinste şi demnitate haina preoţească, prescrisă de autoritatea biseri­cească. Făgăduiesc, mai departe, că voi păstori pe credincioşii mei cu blîndeţe, şi cu răbdare, că voi săvîrşi cu evlavie sfintele slujbe în biserică, nu voi înceta a vesti credincioşilor mei cu cuvîntul şi cu fapta lumina cunoştinţei de Dumnezeu, arătîndu-le calea care duce la fericirea vremelnică şi veş­nică ...“ Ne oprim aici cu legămîntul şi mărturisirea pe care am făcut-o atunci cînd am fost hirotoniţi ca preoţi. îţi mai aduci aminte, frate preot, de­ acest moment din viaţa ta? Cîţi ani au trecut de atunci? Zece, cincisprezece sau mai mulţi! îţi aduci aminte fiorul sfînt cu care le-ai rostit? îţi aminteşti că atunci s-a aprins în suflet o flacără şi că ai făgă­duit să nu o laşi să se stingă? îţi aduci aminte ce mi-ai spus: „Azi este ziua convertirii mele“. Acum, după atîţia ani, este vremea să ne în­trebăm: Cum ne-am ţinut acest legămînt? Ce am împlinit din acest program, din acest dumneze­iesc statut al misiunii noastre preoţeşti? De cîte ori l-am recitit? De cîte ori am examinat şi am făcut bilanţul, cît am împlinit din el şi ce a rămas neîmplinit? De cîte ori am confruntat măr­turisirea noastră cu viaţa noastră? De cîte ori am privit la luminile pe care le aruncă asupra dato­riei noastre de păstori sufleteşti, a datoriei noas­tre de mesageri ai Evangheliei lui Hristos? Am meditat noi oare îndeajuns asupra conţinu­tului acestui legămînt, asupra însemnătăţii şi ne­cesităţii lui, asupra valorii lui pentru viaţa noas­tră personală şi pentru viaţa credincioşilor noş­tri? Poate nu ne-am dat şi nu ne dăm seama cît de realist este acest program de activitate preoţească, cît de folositor este îmbunătăţirii condiţiei mo­rale a credincioşilor noştri. Ai băgat de seamă cît de cuprinzătoare este această „magna carta“ a activităţii unui preot! Cît de mult este legat idealul de realitate, cuvîntul de faptă, sufletul de trup, vocaţia mîntuirii vre­melnice, de cea a mîntuirii veşnice? După ani şi ani de la rostirea lui în faţa alta­rului, ne-am putut convinge de importanţa pro­­povăduirii prin fapte, despre puterea convertitoare (Continuare în pag. a 2-a)

Next