Telegraful Român, 1982 (Anul 130, nr. 1-48)
1982-01-01 / nr. 1-2
Nr. 47—48/1981 și Nr. 1—2/1982 TELEGRAFUL ROMÂN Pag. 3 le răspîndim între noi. Să-L n pe El întru noi, ca izvorul păcii şi iubirii între noi. Pr. prof. D. Stăniloae Lumină şi pDrce pe pămînt Sfîrşitul profeţiei lui Zaharia, preotul şi tatăl lui loan Botezătorul, sună astfel: „datorită milostivirii duioase la Dumnezeului nostru... ne-a cercetat Soarele ce răsarad din înălţime, ca să lumineze pe cei ce zac în iniumidaul şi în umbra morţii, şi să îndrepteze prin^ră noastre pe calea pui!“ (Luca 1,78—79). Praznicul I^şterii Mfctuitorului nostru a sosit iarăşi la noi îmbrăcat în lumina lui suprafirească pe care o relarsă peste sufletele cristiteşti. Cîntarea sărbătorească pe care o cîntăai cu acest prilej fericit -fr mă gînlesc la troparulfeCrj*j«MM| lui— ne adifee amiete că Cel născut în Betleem este pentru noi creştinii: lumina cunoaşterii, este soarele dreptăţii, este asăritul cil ceresc. Să ne oprim cîteva clipe la acest tropar şi să cumpănim cuprinsul iţi gJWaSfSrealJaJlHristoase Dumnezeul nostru, a răsărit lumii lumina cunoştinţei, că întru dînsa (prinaceastă naştire), cei Ce slujeau stelelor (magii) Ide la stea au învăţat, să se închine Ţie soarelei dreptăţii şi să recunoască pe Tine răsăritul cel de sus. — Doamne mărire Ţie!" Este uşor*4^*jjnceput pcfflSlfeLce stimau'1roastră Biserică, pe Celcurafc^în iesle îl numeşte: hunj&iy noastră, soarele nost^urăsăritul nostru. în primul rînd, în persoana lui Iisus s-au îmgfhnit prezicerile profetului Isaia de odinioară: „Poporul care umbla în întuneric a văzut lurruammarea şi peste cei ce locuiau în ţara umbreii morţii a strălucit lumină“ (Isaia 9, 2). Această împlinire o mărturiseşte însuşi Domnul Hristos cînd zice despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, avea lumina vieţii" (Ioan 8, 12). Această împlinire a profeţiilor mesianice ouflkcafluturisim şi noi ori de cîte ori rostim simbolul credinţei noastre care, între altele, se vesteşte că Domnul Hristos este lumină din lumină, şi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Hristos Mîntuitorul este lumina noastră prin ţătara Sa. El este soarele nostru spiritual prin harul Său dumnezeiesc, care dă viaţă sufletului aşi trupului nostru. El este răsăritul cel de Slavin iubirea pe care ne-a arătat-o cu prisosinţă şi le-o cere şi nouă s-o cultivăm faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. M Hristos Domnul nostru ne-a cerut sus^S^jire să credem că El întruneşte deodată toate'..Aceste trei mari calităţi: „fi^sînt calea, adevSmil şi viaţa“ (loan 14, 6). ^V Să reţinem din -ââfeţia lui".Zhhrî^, ’dur' fruntea^ acestor rînduri, ^dtuSj^ttnl lui Hristfes-M^sia a fost și acela ca ,,să simfepQ^iciacmal^ noastre pe calea păcii" (Luca T \\ \ Din ceea. fcVf auzim și aflăm că se petrece în lumea larc(c) Va îngrozim să constatăm cîLajil sauLuua zneiu iiuasue soarta pocfiy este ci se poate de trist şi dureros să aflăm că picioare troducători de state mari şi puternice s-ar tît de mut, prin înarmare, de pe calea pă vieţii. Este de-a dreptul înspăimîntător să se fac pregătiri atît de necugetate pentru tron unei pustiiri necruţătoare a tot ce est civilizaţie pe planeta noastră, să nu descurajăm! De la primejdia unui nou război atotpustiitor şi ne neîcăliri ochii gindului-nostru şi să-i, îndreptau spre Facătorul cerului şi al pămîntului, care iubeşti viaţa şi sprijineşte pe cei ce o cultivă. Din graiul binecuvîntat al Mîntuitorului lumii am învăţat ceea ce este menit să ne încurajezi în clipe de îngrijorare: „Eu am venit la oameni să aibă viaţă şi s-o aibă din zbilşug" (Ioan 10, 10) Ascultînd cîntarea propie sărbătorilor Crăciunului, auzind troparul înălţător al Naşterii, să stărui cu inima şi cu gîndul lîngă peştera sfîntă a BetleemuluL^Acolo vom culege în sufletul nostru îndemnări puternice de iubire faţă de trimisul Ce “*Tului şi de dragoste frăţească faţă de semenii noş g^im^trade toţi oamenii, fără deosebire de limbi . şi, c^edinţă, Se rasă’ ste culoare. . ^ Ingenunchiaţi ln^faLialea Pruncului Dumnezeiesc 1 ‘ Sa”Ae rug||n fierbinte feă s* înfăptuiască pe pă mint cit mai curâad şi cît mai deplin, solia vestit de îngeri în noaptea cea sfîntă: „Mărire întru ce de sus lui^Duamezeu şi pe pămînt pace — întn oameni bună învoire" Teto» 2, 14). “'«Rele de răgaz ale sărbinorii« sfinte, von Proug^-D«hftl4«*tTu cei atotputernici să trezeascî în sinul marelor de oameni glasul raţiunii, al minţii sănătoase şi siă facă ca el să rlUune ca ui tunet de protest cutremurător în urechile celor « urzesc un nou război atotnimicitor. O mare satisfacţie sufletească am simţit în fiinţa noastră în urma faptului că Marea Adunări Naţională, în recenta ei sesiune, a luat hotărîrea de a împuternici pe Preşedintele Stării noastre Domnul Nicolae Ceauşescu,să se aflaeze conducătorur celor două mari celorlalţi şef de state, ce au semnat actul final eSI.Conferinţe de la Helsinki, cerîndu-le să faţi^Hot ce le şti ■ în putinţă, în vederea deiinderîî, S urmării ş. WM feăcii Aiondiale. J ăl I 'Facă Dumnezeu, în nemăsurata Lui iubire de Hoameni, să cruţe omenirea de dragul f\luî Său preaidfit şi întremenit, şi de dragul multor miţ^mne de o^neni drepţi^instiţi şi ne^ipp^s^ Naşterea Domnului şi valoarea omului „Hristos se naiŞte, măriţi-L! Hristos în ceruri, întîmpinaţi-L! Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă!" Măriţi-L pe Hristos, căci e Fiul lui Dumnezeu, făcut, din negrăită iubire, om. Întîmpinaţi-L, îngeri din ceruri, pe Omul care urcă mai presus de voi, la înălţimea dumnezeiască! înălţaţi-vă, oameni, căci Fiul lui Dumnezeu a venit pe pămînt, făcîndu-se om ca voi şi între voi, făcîndu-Se Fratele vostru. Ce promit religiile panteiste omului ca persoană? Topirea în marea esenţă. Promit doar speciei să continue în alţi şi alţi indivizi, care apar şi dispar definitiv, rînd pe rînd. Dar ce are omul ca persoană conştientă din durata speciei? Ce promit religiile teiste, care cunosc doar un Dumnezeu unipersonal? O veşnică distanţă a lui de oameni, o atitudine dominatare faţă de ei. Dar la ce înălţime ne ridică Dumnezeul Treimic, vieţuitor din veci într-o iubire supremă, din care o Persoană mînată de această iubire din Treime, se face om ca noi şi între noi pentru veci, se face Fratele nostru, făcîndu-ne pe noi pentru veci fraţii Lui şi fiii Tatălui Său ceresc! O Persoană dumnezeiască se face purtătoarea eternă a umanităţii, trăieşte viaţa noastră omenească, se face părtaş vieţii noastre omeneşti, iar viaţa noastră omenească se umple de viaţa dumnezeiască fără margini şi fără sfîrşit, de puritatea, de lumina, de iubirea ei fără pată. Naşterea Domnului ne pune în lumină taina minunată a unui Dumnezeu care, cu toată mărirea Lui necuprinsă, se coboară atît de mult, îneît se face purtătorul personal al simţămintelor noastre, al legăturilor noastre cu lumea şi cu semenii noştri, al specificului uman, cum am zice. Dar aceeaşi Naştere ne pune în lumină taina umanităţii noastre, a capacităţii ei de a se face mediu expresiv şi comunicant al infinităţii spirituale a lui Dumnezeu, devenit Subiea personal, Subiect trăitor al simţirilor, al modului ei de a fi, poaivit conştiinţei ei. In Naşterea Domnului ni se descopere nu numai minunea necuprinsă, dar plină de bunătate a lui Dumnezeu, ci şi minunea omului. Omul se descopere fca cea mai mare minune după Dumnip' zeu, ca o minui^Kicorespundtoa'% re minunii lui Dumnezeu, ba o minune după chipul minunii dmranezeieşti. Nici o bagatelizare a omului nu mai e posibilă pentru cei ce cunosc minunea Naşt a Domnului şi cred în ea şi e firesc să creadă în ea, pentru că taina minunată a omului seimpune de la sine, cu toate încercările ce s-au făcut de a o bagateliza. Minunea omului e opera unui Dumnezeu atotputernic, pentru că e opera unui Dumnezeu liber şi iubitor. Omul na aib, în credinţa creştină, produsul unor legi oarbe, inconştiente. Dumnezeu nu e coborît nici El la treapta unui sistem d legi oarbe, ele înseşi lipsite de voinţă, deci fără o explicaţie şi fără putere. Mai presus de legi ,persoana sau mai bine zis deMnitatea de Persoane dumnezeieşti, căci nu există Persoana fără comunitate; şi de asemenea 1 .mai presus de lege, ca operă a jirtbirii comunităţii personale supremie, e persoana omenească la fel,conştientă, liberă, trăitoare în comuniune cu alte persoane omeşti, adusă la existenţă pentru im dialog al iubirii cu Dumnezeu. Unde e iubire, e libertate. Pe de altă parte, iubirea săvîrşeşte fapte, care în raport ce legile naturii în continuă repeţie, sînt minuni, căci caracteristică persoanei e de a manifesta libereu altfel şi altfel bogăţia şi iubirea ei nesfîrşită. Dumnezeu este iubire. De aceea este liber şi poate face bire şi cu libertate Caraitosofomul. Această minune o poate încadra în Persoana r^% Fiii lui Dumnezeu, pentru ta Tatăl Lui care-L iubeşte pe El cu iubirea supremă de Tată suprem, de Ta- Pract^ adevărat desăvîrşit, sa-L PM^Itudi ,şi în calitatea de om S^rafaţa Lui omenească să iubească 'Orile fat# omeiăgască ce se alipeşte* de fiul Său devenit gJ^^Cînd la Botezul Dormiului, glasul Tatălui se aude mărturisind despre Cst' ce se botează: „Acesta este mărturia aceasta nu se referă la Hristos numai în. calitate aeFia dumnezeiesc, ci fi în calitate de Fiu omeiesc. iâ & In Fiul:,, lui Diezeu, care S-a făcut pns omul a devenit şi pl Fiul Tatălui ceresc. Făcîndu-Se Frate ca noi, toţ t°ti devenim fii ai Tatalui ceresi împreună cu El şi frei între a lui. Taina cea mare aomului ar poate simţi iubirea Tatălui feresc în calitate de fiul Lui şi poate simţi iubirea lui de fiu faţă de Tatăl ceresc, atfel umanitatea n-ar fi în stare să devină fire a Subiectului filial dumnezeiesc. , Dardacă sîntem fraţi ai lui Hristos şi fraţi între noi cu temelia frăţiei noastre întărită de Frăţia cu atotcuprinzătorul nostru Frate dumnezeiesc, dacă putem simţi ilbirea între noi la nivelul iubirii Lui de Frate faţă de noi, între noi poate să domnească cu adevărat pacea netulburată, ca semn necondiţionat al iubirii frăţeşti între oameni, ca semn necondiţionat al credinţei noastre că Hristos e Fiul lui Dumnezeu, care S-a făcut om, ca să ne facă fraţi ai Săi şi fraţi între noi. Acolo unde nu e pace, e semn că a Slăbit credinţa în întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om. Ca temelie a păcii şi a bunei voiri între oameni a fost văzută de îngeri însăşi Naşterea Domnu- Naşterea Domnului în inscripţii vechi descoperite în Dobrogea Prinţjft vestigiile arheologice 9||pW^eflteiyg6E*4itTăvechea pro- Dunăre şi Mare, un ^â*«Rportant îl ocupă inscripţiile creştine, cercetate şi publicate de specifatăţi, care ne oferă/importante^elemente de spiritualitate ortodoxă şi de cultură a strămoşilor noşti. Majoritatea inscripţiilor creştine găsiî&Lîn Doforogea, în limbile greacă şi latină, datează din seCole V— VI, perioadă în care Biserica veche a avut cea mai mare înflorire —, şi prezintă deosebită importanţă, întrucît confirmă şi, mai mult decît atît, completează ştirile izvoarelor literare în legătură cu vechimea şi cu dezvoltarea ■'Ofcgştinismului ^nfScythia Mi-IlÎfîcripţiile creştine au fost săpate pe blocuri şi pe plăci de calcar sau de marmoră, pe geme şi opaiţe, pe vase de piatră şi de lut etc. Conţinutul inscripţiilor este variat: texte biblice şi liturgice, scurte rugăciuni, expresii şi denumiri creştine, formule pentru pietrele de mormînt ş. a. La împodobirea obiectelor cu inscripţii s-au folosit, îndeosebi, simboluri creştine ca: porumbelul, peştele, monogramul lui Hristos, ancora, dar, mai ales, sfînta cruce, săpată la începutul, la mijlocul sau la sfîrşitul textelor. O parte din inscripţiile creştine au un adînc conţinut teologic şi exprim^*adevăruri de credinţă stabilit«B8LdP'££dele ecumenice la canhtriSrcdlffBftţie importantă au avut ţjjuynmji Tomisului ce au participat la şedinţele respective. Aceasta este cea mai concludentă dovadă că ierărhii tomitani, din acel tiu t,,. popularizau şi_,,,t propovăduiau acestedevăruri dogmatic« printre «ekncttoşii lor,. miERo parte, pentruXX învăfc*jl Alreaf/^ credinţă, pe care cei din urmă, şi*14 impropriau şi o manifestau şi în acest mod, pe de alta, fcoscopul apărării loi\_de erezii. Unele contextele acestor inscripţii se referă numai la Maica Domnului, al cărei cult era practicat şi în această zonă cu evlavia cuvenită, iar altele — la Naşterea Domnului din Sfînta Fecioară Maria —, cu cea ţiai frec-i viferă formulă: „Maria naşte pe Hristos", care se întîlneşte cel puţin de 19 ori în diferite inscripţii descoperite în Dobrogea. Trebuie de amintit că Naşterea Domnului exprimată prin această formulă s-a întîlnit pînă acum numai pe amfore. S-a emis ipoteza că majoritatea amforelor descoperite cu aceste inscripţii ar fi fost importate din Orient. Aşteptăm ca viitoare|e|jwSPBffTetriri şi cercetări kăr fa£ă luminat în această problemă. In cele ce urmează, vom reda, spre exemplificare, nutrai patru din aceste inscripţii avînd conţinutul arătat. La muzeul din Histria se află partea superioară a unei amfore, tratată în secolul al V-lea, descoperită în anul 1949. Inscripţia vieţei acest vas care a fost făcută cu vopsea roşie, cuprinde trei litere greceşti care, reconstituite de specialişti, au dat textul: mva feaşte pe Hristos". La Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din constanţa, se trestrează o amforă fragmentară cre datează din secolul al IV-lea, g găsită între anii 1969—1970, în acţiunea A, orientată V-E, la est . Şi mărturia aceasta a îngerii fost vestită oamenaor. Căci noaptea Naşterii s-a văzut î mire crească, lăuâînd pe nezeu, peferu aceaste témepăcii întri oameni, iusă de nezeu prib Naşterea Fiului ca om, ca Frate al lameni:eea ce a întărit frăla între n aceasta t credeau înferii cel importantfenativ defe slăvi umnezeu: „Slavă întru cei de lui Dumnieeu și pe pămînt , între oafte şi bunăvoire D.mnezeu, făcînd pe Fiul Său om şi Frate al nostru, centru de iradiere a iubirii frăţeşti între oameni L-a pus izvor de pace între Sine şi oameni şi între oa-i ■ÎMiBfştă perită ■ar terme, care are pe gît şi pe umăr o inscripţie grecească cu vopsea roşie, precedată de o cruce, cu următorul conţinut: „Maria naşte pe Hristos. Harul la Dumnezeu" ... Mîntuitorul, Stă pinul fără de moarte ... Tot la acelaşi muzeu din Constanţa se păstrează o amforă ce oPtQ^za din secolele V—VI, găsită din cuptorul de ars ceramice nr. 1, pe ai cărei gît specialişti au descoperit inscripţia: „Marie naşte pe Hristos". O inscripţie asemănătoare s-a descifrat şi pe un gît de amfore din secolele V—VI, descoperite în comuna Oltina din judeţu Constanţa. Aceste vase, aşa cum afirme cercetătorii în acest domeniu, serveau în mod deosebit la transportarea şi păstrarea lichidelor ca: vin, untdelemn şi, uneori smirnă, tămîie ş. a. Dacă untdelemnul se foloseşte în cultul Bisericii noastre pentru ars în candele, pentru lucrăr simţitoare ca ungeri, în cuprinsul unor Taine sau ierurgii, vinul este unul din elementele de baze pentru jertfa euharistică, în cadrul Sf. Liturghii. De aceea, inscripţiile de pe aceste amfore cu textul „Marie MareHristos“ trebuie sa ne ducă în mod logic cu gîndul le o relaţie lintre utilitatea lor ce purtătoare a elementelor legate de credinţa, viaţa şi practica creş-Formula prezentată mai sus frecventă în inscripţiile descopeîn Dobrogea, precum şi în unele din alte regiuni ale ţării noastre, desigurcă este în strînseyA^^WMhotărîrile sinoadelor I şi III ecumenice, raportate la Dumnezeu-Fiul şi la Maica Domnului, ţinute la Mireea în anul 325 şi respectiv la Efes în anul 431, la care au participat şi episcopii Tomisului. La cel de al fil-iea sinod a participat Timotei. Din aceste inscripţii se poate constata faptul ca strămoşii noştri din Dobrogea erau receptivi la hotărîrile sinoadelor ecumenice, transmise de ierarhii tomitani, păstrînd cu sfinţenie adevărurile de credinţă în acea perioadă cînd Arie şi Nestorie îşi propagau învăţăturile lor greşite. Faptul că aceste adevăruri erau incizate pe astfel de vase demonstrează, pe de o parte, cunoaşterea şi fpopularizarea lor şi pe această cale, iar pe de alta, solidaritatea de credinţă a credincioşilor din această străveche vatră creştină şi românească cu adevărurile şi dogmele stabilite de Sfinţii Părinţi la sinoade ecumenice. Marele etgrafist Theodor Mommsen subliniia într-o lucrare a sa că „inscripţiile sînt strîns legate de viaţă, ele nu reprezintă literatură". De aceea, sîntem convinşi că şi inscripţiile despre care s-a amintit şi multe altele din Dobrogea, reprezintă viaţa de evlavie şi de credinţă a străbunilor noştri — clerici şi credincioşi — aşa cum au trăit-o ei şi ne-au lăsat-o nouă moştenire scumpă ca Un inestimabil tezaur spiritual pe care noi, cei de astăzi, trebuie să-l apărăm şi să-l păstrăm cu înaltă responsabilitate morală. I I i I EPIFANIE TOMITANUL Episcop-vicar înşişi, ridicîndu-i în Hrisi realitatea de fii ai Săi, de anului Său şi întărindu-i aceasta în calitatea de fraţi daltă. „Pacea Mea dau vouă" In 27), iubirea Mea de Frap sau vouă, ca să o aveţi, rămîneţi întru Mine, şi înoi, a spus Domnul, Hristos acea noastră" (Ef. 2, 14). tun v-am iubit Eu pe voi, voi să vă iubiţi unul pe (loan 13, 34). primim iubirea şi pacea Lui, / ' 1 teofil JTM Arhiepiscop al Clujulu