Telegraful Român, 1987 (Anul 135, nr. 1-48)
1987-01-15 / nr. 3-4
Anul 135 | Sibiu, 15 ianuarie 1987 SIBIU BIBLIOT.A,,ASTRA" Telegraful Român FOAIE RELIGIOASA EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA A SIBIULUI Nr. 3—4/1987 şi înaltă cinstire conducătorului încercat 128 de ani de la al Patriei noastre socialiste unirea Principatelor Române Ziua de 26 ianuarie a intrat în tradiţia manifestărilor festive româneşti ca o dată calendaristică de o deosebită însemnătate, care oferă întregului nostru popor ocazia de a omagia personalitatea distinsă a ctitorului României moderne; Domnul preşedinte Nicolae Ceauşescu, bărbat dăruit din fragedă vîrstă luptei pentru eliberarea socială şi naţională, slujirii cu abnegaţie a măreţelor idealuri de independenţă şi progres, triumfului cauzei păcii şi colaborării internaţionale. Sub conducerea înţeleaptă a Domniei Sale, România a parcurs, mai ales în ultimii douăzeci de ani, perioadă înscrisă definitiv în istorie ca „Epoca Nicolae Ceauşescu“, un însemnat drum de înfăptuiri şi victorii fără egal. In aceşti ani, forţele de producţie, industria, agricultura şi celelalte ramuri ale economiei s-au dezvoltat într-un ritm înalt, creşterile cantitative fiind însoţite de salturi calitative, de sporirea în tot mai mare măsură a aportului ştiinţei şi tehnicii avansate la dezvoltarea generală a patriei. Faţă de anul 1965 industria românească este în prezent de aproape 6 ori mai puternică, producţia agricolă a crescut de peste două ori, venitul naţional de aproximativ 5 ori, ceea ce a permis o majorare de 2,8 ori a veniturilor reale totale ale populaţiei şi sporirea fondului locativ cu peste 3.000.000 de noi locuinţe. Extinderea de amploare deosebită a fondului locativ a asigurat satisfacerea tot mai bună a cerinţelor populaţiei în acest domeniu, astfel încît, în perioada 1965—1986, peste 10.000.000 de cetăţeni s-au mutat în locuinţe noi. In prezent, peste 80% din populaţia ţării trăieşte în locuinţe noi. Concomitent, s-a îmbunătăţit structura locuinţelor, prin majorarea apartamentelor cu mai multe camere. De la aproape 26% în 1965, locuinţele noi cu 3 camere şi peste, au ajuns azi la o pondere de aproape 47% din totalul numărului locuinţelor date în folosinţă. In Epoca Ceauşescu, în ţara noastră au apărut noi oraşe şi cartiere, centre civice moderne, ceea Redacţia ce a făcut ca jumătate din populaţia ţării să lo (Continuare în pag. a 3-a) cuiască la ora actuală în municipii şi oraşe. Din ansamblul măreţelor înfăptuiri ale acestei epoci, de numele preşedintelui ţării se leagă ctitorii care vor dăinui peste secole, cum sunt: Canalul Dunăre—Marea Neagră, hidrocentralele de pe Dunăre şi de pe principalele rîuri interioare, marile şi modernele complexe industriale, puternicele cetăţi ale ştiinţei, Metroul bucureştean, Transfăgărăşanul. O atenţie deosebită se acordă în prezent dezvoltării edilitare a Capitalei, unde se realizează mari lucrări de sistematizare şi organizare a arterelor de comunicaţii. Se conturează pe zi ce trece noul centru politico-administrativ, noi ansambluri de locuinţe cu arhitectură monumentală. Sub raport spiritual, o mare dezvoltare şi continuă modernizare a cunoscut în Epoca Ceauşescu învăţămîntul de toate gradele. Sunt definitorii în această privinţă o serie de măsuri şi înfăptuiri care s-au realizat în acest domeniu precum: generalizarea, începînd cu anul şcolar 1974—1975, a primei trepte a învăţămîntului liceal, astfel încît s-a trecut la obligativitatea invâţămîntului de 10 ani; gratuitatea învăţămîntului de toate gradele; punerea, în mod gratuit, la dispoziţia elevilor din învăţămîntul primar, gimnazial şi mediu a manualelor şcolare; integrarea organică a învăţămîntului cu producţia şi cercetarea. Tineretului din toate categoriile populaţiei, fără deosebire de naţionalitate i se asigură dreptul la instrucţie şi educaţie. Este sugestiv faptul că un sfert din populaţie este cuprinsă într-o formă de învăţămînt, iar peste 50% din tineretul ţării urmează cursurile învăţămîntului liceal. Din cele peste 29.000 de unităţi de învăţămînt (grădiniţe, şcoli generale, licee, şcoli profesionale şi altele existente, 10,7% reprezintă unităţi cu predare în limbile naţionalităţilor conlocuitoare. In scopul satisfacerii tot mai depline a nevoilor spirituale ale oamenilor, în ţara noastră s-a dezvoltat o largă reţea de unităţi necesare desfăşurării activităţilor cultural-artistice, astfel încît, în prezent funcţionează la noi: 677 de teatre, case de cultură, cluburi şi instituţii muzicale, 7925 cămine culturale, 20.573 de biblioteci, 5641 cinematografe, 423 muzee. De numele preşedintelui Republicii se leagă, pe linia cultural-artistică, instituirea Festivalului naţional al muncii şi creaţiei „Cîntarea României“ — amplă manifestare educativă de creaţie ştiinţifică, tehnică, culturală şi de interpretare artistică. Un obiectiv major urmărit de conducerea statului, personal de Domnul preşedinte Nicolae Ceauşescu, îl constituie ocrotirea sănătăţii. S-au construit, în ultimele două decenii, numeroase obiective sanitare moderne, s-a asigurat o dotare tot mai bună a unităţilor cu mijloace de diagnosticare şi tratament. Toate acestea au făcut posibilă accesibilitatea gratuită a populaţiei de la oraşe şi sate la serviciile de ocrotire a sănătăţii. Din gîndirea cutezătoare şi clarvăzătoare a preşedintelui ţării s-a născut conceptul de societate socialistă multilateral dezvoltată, care se înfăptuieşte acum cu succes în patria noastră şi care are drept obiectiv major în perspectiva sfîrşitului acestui cincinal, trecerea României la stadiul de ţară mediu dezvoltată, iar în perspectiva anului 2000, la stadiul de ţară dezvoltată. Sub conducerea înţeleaptă a Domnului preşedinte Nicolae Ceauşescu, ţara noastră a cunoscut nu numai o dezvoltare fără precedent, în toate domeniile vieţii economico-sociale, dar ea a ocupat şi un loc demn în rîndul naţiunilor lumii. „Cît de bine este şi cit e de frumos să locuiască fraţii în unire." „In actul de adeziune la UNIRE al ţinutului Neamţ din 1859 se spunea: ........ Unirea dorinţelor şi a năzuinţelor aduce între oameni apropiere şi iubire, unirea braţelor măreşte averile popoarelor şi asigură apărarea lor . . cît de firească şi măreaţă este dlar Unirea între fraţii de acelaşi sînge şi nume, de obiceiuri şi limbă, de acelaşi trecut şi viitor, precum sînt Românii din Moldova şi Românii din Valahia.“ Apropiere, iubire şi unire, Românii din totdeauna s-au iubit, s-au apropiat, s-au simpatizat, s-au căutat, s-au dorit şi s-au unit în cele din urmă „legal“, pentru că fiinţial erau uniţi dintru început, în cuget şi-n simţiri, trăgîndu-se, cum zice cronicarul ,,cu toţii de la Râm“. Privind acum, în urmă cu 128 de ani, ne dăm uşor seama, că a trece hotar prin mijlocul aceloraşi fraţi era o crimă, un păcat pentru care generaţiile viitoare nu ne-ar fi iertat. însăşi configuraţia geografică a pămîntului românesc impunea aceasta, pentru că pămîntul în care noi ne-am născut, am crescut şi ne-am dezvoltat, nu cu puţine jertfe şi sacrificii şi nu din prisosul pungii, ci cu lipsuri şi jertfe, ţinînd într-o mînă unealta de lucru, iar în cealaltă unealta de război, deşi diferit ca relief, în complexitatea sa, este deplin unitar. Podişul Transilvaniei, înconjurat de arcul carpatic, este leagănul în care, a fost zămislit poporul Român. Carpaţii — coloana vertebrală — a românilor, n-au despărţit niciodată pe fraţii de acelaşi sînge, ci i-au apropiat totdeauna. Chiar dacă există particularităţi dialectice, românii indiferent unde trăiesc şi ce dialect vorbesc, se înţeleg uşor între ei, fără translator şi fără dicţionar. Şi-aşa a fost dintotdeauna, ceea ce duce la concluzia fermă că chiar dacă geografic, trecea graniţă prin inima ţării, ei se simţeau strîns uniţi prin graiul lor, prin obiceiuri, prin port, prin religie, prin trăire şi simţire. Legenda, doina, basmul, poezia populară, hora, balada sunt creaţii care au unit dintotdeauna pe români şi oriunde i-au dus vitregiile vremii, aceste creaţii i-au făcut să se simtă la ei acasă, nedespărţiţi şi neîmpărţiţi. Astfel, în tot decursul istoriei, între cele trei provincii româneşti au existat legături economice, culturale, politice, religioase. Descălecătorii şi făuritorii de neam şi ţară, au plecat cu ai lor, tot la ai lor. Mircea cel Bătrîn stăpînea Amlaşul şi Făgăraşul, regiuni în care locuiau români. Ştefan cel Mare şi urmaşii lui aveau cetăţi şi posesiuni în Transilvania. Ei erau acasă pretutindeni, acolo unde se înţelegeau fără translator. Mitropolitul Maxim al Ungrovlahiei, îndemna pe domnul Munteniei , Radu cel Mare şi pe Bogdan al IlI-lea al Moldovei, la pace şi înţelegere, deoarece, zicea înaltul ierarh „sînteţi fraţi de un sînge“. Cartea românească oriunde a apărut ea, n-a cunoscut niciodată graniţe, ci a circulat cu mare uşurinţă atît în Moldova, cît şi în Transilvania ori Ţara Românească, vestind pretutindeni, întreita noastră unitate: de credinţă, de grai şi de simţire românească. Ideea unirii a străbătut veacuri de-a rîndul întreaga suflare românească, mocnind, precum jarul sub cenuşă, pînă la începutul veacului nostru, cînd spuza dispare, iar focul iese la iveală, realizîndu-se acest ideal sfînt pentru totdeauna. Şi acest deziderat sfînt, nu s-a născut în timp, ci rădăcinile lui trebuiesc căutate în însuşi procesul de formare al acestui popor, fiind de o vîrstă cu însăşi naşterea lui. Românii s-au născut, au crescut şi s-au dezvoltat pe acest spaţiu carpato-danubiano-pontic, mulţumindu-se oricînd cu puţinul sau multul ce l-au avut, nerîvnind la pîinea şi la bunul altora. Nouă ne-a fost drag pămîntul şi libertatea, moştenite din moşi strămoşi şi pe care le-am apărat, atunci cînd împrejurările vitrege ne-au cerut-o. Popoarele migratoare, care ne-au răscolit pînă şi cenuşa din vatră şi care n-au plecat cu mîna goală, n-au făcut altceva decît să mărească rezistenţa autohtonilor, care n-au venit de nicăieri pe aceste meleaguri, căci noi: „Aici am fost şi-aici am stat, Şi-aici fiinţa ne-am format. Şi-aici ne ştim, şi-aici am fost, Şi-aici ne-avem întregul rost." De aceea, cei în trecere pe la noi, s-au dus aşa cum au venit, fără a influenţa prea mult cultura, obiceiurile, graiul sau portul băştinaşilor. Proverbul spune că „apa trece, pietrele rămîn“. Peste români au trecut, nu numai ape, ci puhoaie şi bolovani grei, dar noi am rămas. (Continuare în pag. a 3-a) Protos. Ştefan Guşă REVOLUŢIA EUROPEANĂ DE LA 1848 REFLECTATĂ IN PRESA ARĂDEANĂ. Volum realizat şi introducere de prof. Iulian Negrilă. Cuvînt înainte de prof. dr. Elena Bărbulescu, Bucureşti, 1985, 245 p. După anul revoluţionar 1821, anul 1848 a constituit un nou moment de seamă în Istoria României moderne, punctul de plecare pentru o serie de evenimente majore prin care românii îşi vor afirma dorinţa de libertate, suveranitate şi unitate naţională. Profesorul Iulian Negrilă din Arad a avut fericita inspiraţie de a strînge în volum o serie de mărturii locale privind anul revoluţionar 1848, care întregesc cunoştinţele noastre despre evenimentele petrecute cu aproape 140 de ani în urmă. In felul acesta, se completează şirul cărturarilor arădeni care au consacrat pagini de seamă faptelor petrecute atunci. în Introducere (p. 11—30) autorul face o prezentare generală a revoluţiei în ţările europene, stăruind, după cum era şi firesc, asupra celei din ţările române; un spaţiu larg este consacrat evenimentelor revoluţionare care au avut loc în judeţul Arad. Trebuie reţinute adunările româneşti care au avut loc în Arad în cursul lunii aprilie 1848, una din ele fiind prezidată de episcopul Gherasim Raţ, în care s-a pus problema separării Bisericii noastre de ierarhia sîrbească. Numeroşi ţărani români din satele arădene au luat parte direct la luptele purtate împotriva armatei lui Kossuth în cîteva localităţi din judeţ. In prima parte a lucrării (p. 31—63) sînt redate mai multe extrase dintr-o serie de cuvîntări ale Preşedintelui ţării noastre, Domnul Nicolae Ceauşescu, privitoare la revoluţia burghezo-democratică din 1848 din ţările române, în care se evidenţiază mai ales faptul că ea a zguduit din temelii vechea orînduire feudală, marcînd începutul unei epoci noi în dezvoltarea naţională, socială şi economică a ţării noastre. Se ştie că presa progresistă a vremii de la noi a consemnat aproape toate evenimentele petrecute în anii 1848—1849, informînd astfel opinia publică şi ridicîndu-se în apărarea drepturilor naţionale-sociale ale românilor din cele trei ţări. In anii revoluţiei nu exista un cotidian românesc la Arad. Dar după o jumătate de secol, apărea acolo ziarul Tribuna poporului (1896—1912, din 1904, Tribuna), organ de luptă naţională românească în părţile de vest ale ţării, în partea a doua a lucrării (p. 64—243), în primul capitol, sunt prezentate cronologic evenimentele din 1848, aşa cum sunt consemnate în ziarul Tribuna poporului, în anii 1898—1899, deci după o jumătate de veac de la revoluţie; în orice caz, cititorul de atunci putea să aibă o imagine limpede a evenimentelor petrecute nu numai în Transilvania şi Banat, ci şi dincolo de Carpaţi, şi chiar în unele ţări europene. Un al doilea capitol surprinde „momente semnificative din revoluţia din 1848. Sunt reproduse aici şi cîteva articole semnate în 1898 de Nicolae Cristea, cunoscutul memorandist şi redactor al Ioii Telegraful Român, privind luptele de la Ocna Sibiului din ianuarie 1849, altele de Ion Russu Şirianu, cunoscutul ziarist arădean, un ordin al episcopului Gherasim Raţ al Aradului ş. a. Ultimul capitol din partea a doua cuprinde articole şi consemnări locale înregistrate de-a lungul vremii în presa arădeană privind aniversările succesive ale revoluţiei din 1848, cu reproduceri din Tribuna poporului (1898), Patriotul (1948), şi Flacăra Roşie (1958, 1968, 1973, 1978 şi 1983). Sunt reproduse mai ales articole din presa de dincolo de Carpaţi din anul 1898, cîteva articole semnate de preotul Vasile Lucaciu etc. Antologia profesorului Iulian Negrilă se înscrie astfel ca o contribuţie de seamă la cunoaşterea anului revoluţionar 1848 la români. Pr. M. Păcurariu