Telegraful Român, 1987 (Anul 135, nr. 1-48)

1987-01-15 / nr. 3-4

Anul 135 | Sibiu, 15 ianuarie 1987 SIBIU BIBLIOT­.­A,,ASTRA" Telegraful Român FOAIE RELIGIOASA EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA A SIBIULUI Nr. 3—4/1987 şi înaltă cinstire conducătorului încercat 128 de ani de la al Patriei noastre socialiste unirea Principatelor Române Ziua de 26 ianuarie a intrat în tradiţia mani­festărilor festive româneşti ca o dată calendaris­tică de o deosebită însemnătate, care oferă în­tregului nostru popor ocazia de a omagia perso­nalitatea distinsă a ctitorului României moderne; Domnul preşedinte Nicolae Ceauşescu, bărbat dă­ruit din fragedă vîrstă luptei pentru eliberarea socială şi naţională, slujirii cu abnegaţie a mă­reţelor idealuri de independenţă şi progres, tri­umfului cauzei păcii şi colaborării internaţionale. Sub conducerea înţeleaptă a Domniei Sale, Ro­mânia a parcurs, mai ales în ultimii douăzeci de ani, perioadă înscrisă definitiv în istorie ca „Epoca Nicolae Ceauşescu“, un însemnat drum de înfăptuiri şi victorii fără egal. In aceşti ani, forţele de producţie, industria, agricultura şi celelalte ramuri ale economiei s-au dezvoltat într-un ritm înalt, creşterile cantitative fiind însoţite de salturi calitative, de sporirea în tot mai mare măsură a aportului ştiinţei şi teh­nicii avansate la dezvoltarea generală a patriei. Faţă de anul 1965 industria românească este în prezent de aproape 6 ori mai puternică, produc­ţia agricolă a crescut de peste două ori, venitul naţional de aproximativ 5 ori, ceea ce a permis o majorare de 2,8 ori a veniturilor reale totale ale populaţiei şi sporirea fondului locativ cu peste 3.000.000 de noi locuinţe. Extinderea de amploare deosebită a fondului locativ a asigurat satisfacerea tot mai bună a ce­rinţelor populaţiei în acest domeniu, astfel încît, în perioada 1965—1986, peste 10.000.000 de cetă­ţeni s-au mutat în locuinţe noi. In prezent, peste 80% din populaţia ţării trăieşte în locuinţe noi. Concomitent, s-a îmbunătăţit structura locuin­ţelor, prin majorarea apartamentelor cu mai mul­te camere. De la aproape 26% în 1965, locuinţele noi cu 3 camere şi peste, au ajuns azi la o pon­dere de aproape 47% din totalul numărului locu­inţelor date în folosinţă. In Epoca Ceauşescu, în ţara noastră au apărut noi oraşe şi cartiere, centre civice moderne, ceea Redacţia ce a făcut ca jumătate din populaţia ţării să lo­ (Continuare în pag. a 3-a) cuiască la ora actuală în mu­nicipii şi oraşe. Din ansamblul măreţelor în­făptuiri ale acestei epoci, de nu­mele preşedintelui ţării se leagă ctitorii care vor dăinui peste secole, cum sunt: Canalul Du­năre—Marea Neagră, hidrocen­tralele de pe Dunăre şi de pe principalele rîuri interioare, ma­rile şi modernele complexe in­dustriale, puternicele cetăţi ale ştiinţei, Metroul bucureştean, Transfăgărăşanul. O atenţie deosebită se acor­dă în prezent dezvoltării edili­tare a Capitalei, unde se reali­zează mari lucrări de sistemati­zare şi organizare a arterelor de comunicaţii. Se conturează pe zi ce trece noul centru poli­­tico-administrativ, noi ansam­bluri de locuinţe cu arhitec­tură monumentală. Sub raport spiritual, o mare dezvoltare şi continuă moderni­zare a cunoscut în Epoca Ceauşescu învăţămîntul de toa­te gradele. Sunt definitorii în această privinţă o serie de mă­suri şi înfăptuiri care s-au rea­lizat în acest domeniu precum: generalizarea, începînd cu anul şcolar 1974—1975, a primei trep­te a învăţămîntului liceal, ast­fel încît s-a trecut la obligati­vitatea invâţămîntului de 10 ani; gratuitatea învăţămîntului de toate gradele; punerea, în mod gratuit, la dispoziţia elevilor din învăţămîntul primar, gimnazial şi mediu a manualelor şcolare; integrarea organică a învăţă­mîntului cu producţia şi cerce­tarea. Tineretului din toate catego­riile populaţiei, fără deosebire de naţionalitate i se asigură dreptul la instrucţie şi educaţie. Este sugestiv faptul că un sfert din populaţie este cuprinsă în­­tr-o formă de învăţămînt, iar peste 50% din tineretul ţării urmează cursurile învăţămîntu­lui liceal. Din cele peste 29.000 de unităţi de învăţămînt (grădiniţe, şcoli gene­rale, licee, şcoli profesionale şi altele­ existente, 10,7% reprezintă unităţi cu predare în limbile naţionalităţilor conlocuitoare. In scopul satisfacerii tot mai depline a ne­voilor spirituale ale oamenilor, în ţara noastră s-a dezvoltat o largă reţea de unităţi necesare desfăşurării activităţilor cultural-artistice, astfel încît, în prezent funcţionează la noi: 677 de tea­tre, case de cultură, cluburi şi instituţii muzicale, 7925 cămine culturale, 20.573 de biblioteci, 5641 cinematografe, 423 muzee. De numele preşedintelui Republicii se leagă, pe linia cultural-artistică, instituirea Festivalului na­ţional al muncii şi creaţiei „Cîntarea României“ — amplă manifestare educativă de creaţie ştiin­ţifică, tehnică, culturală şi de interpretare artis­tică. Un obiectiv major urmărit de conducerea sta­tului, personal de Domnul preşedinte Nicolae Ceauşescu, îl constituie ocrotirea sănătăţii. S-au construit, în ultimele două decenii, numeroase obiective sanitare moderne, s-a asigurat o dotare tot mai bună a unităţilor cu mijloace de diag­nosticare şi tratament. Toate acestea au făcut posibilă accesibilitatea gratuită a populaţiei de la oraşe şi sate la serviciile de ocrotire a sănătăţii. Din gîndirea cutezătoare şi clarvăzătoare a pre­şedintelui ţării s-a născut conceptul de societate socialistă multilateral dezvoltată, care se înfăp­tuieşte acum cu succes în patria noastră şi care are drept obiectiv major în perspectiva sfîrşitului acestui cincinal, trecerea României la stadiul de ţară mediu dezvoltată, iar în perspectiva anului 2000, la stadiul de ţară dezvoltată. Sub conducerea înţeleaptă a Domnului preşedin­te Nicolae Ceauşescu, ţara noastră a cunoscut nu numai o dezvoltare fără precedent, în toate domeniile vieţii economico-sociale, dar ea a ocu­pat şi un loc demn în rîndul naţiunilor lumii. „Cît de bine este şi cit e de frumos să locuiască fraţii în unire." „In actul de adeziune la UNIRE al ţinutului Neamţ din 1859 se spu­nea: ........ Unirea dorinţelor şi a nă­zuinţelor aduce între oameni apro­piere şi iubire, unirea braţelor mă­reşte averile popoarelor şi asigură apărarea lor . . cît de firească şi măreaţă este dlar Unirea între fraţii de acelaşi sînge şi nume, de obicei­uri şi limbă, de acelaşi trecut şi vii­tor, precum sînt Românii din Mol­dova şi Românii din Valahia.“ Apro­piere, iubire şi unire, Românii din totdeauna s-au iubit, s-au apropiat, s-au simpatizat, s-au căutat, s-au do­rit şi s-au unit în cele din urmă „legal“, pentru că fiinţial erau uniţi dintru început, în cuget şi-n simţiri, trăgîndu-se, cum zice cronicarul ,,cu toţii de la Râm“. Privind acum, în urmă cu 128 de ani, ne dăm uşor seama, că a trece hotar prin mijlo­cul aceloraşi fraţi era o crimă, un păcat pentru care generaţiile viitoare nu ne-ar fi iertat. însăşi configura­ţia geografică a pămîntului româ­nesc impunea aceasta, pentru că pă­­mîntul în care noi ne-am născut, am crescut şi ne-am dezvoltat, nu cu puţine jertfe şi sacrificii şi nu din prisosul pungii, ci cu lipsuri şi jertfe, ţinînd într-o mînă unealta de lucru, iar în cealaltă unealta de răz­boi, deşi diferit ca relief, în com­plexitatea sa, este deplin unitar. Po­dişul Transilvaniei, înconjurat de ar­cul carpatic, este leagănul în care, a fost zămislit poporul Român. Car­­paţii — coloana vertebrală — a ro­mânilor, n-au despărţit niciodată pe fraţii de acelaşi sînge, ci i-au apro­piat totdeauna. Chiar dacă există particularităţi dialectice, românii in­diferent unde trăiesc şi ce dialect vorbesc, se înţeleg uşor între ei, fără translator şi fără dicţionar. Şi-aşa a fost dintotdeauna, ceea ce duce la concluzia fermă că chiar dacă geografic, trecea graniţă prin inima ţării, ei se simţeau strîns uniţi prin graiul lor, prin obiceiuri, prin port, prin religie, prin trăire şi simţire. Legenda, doina, basmul, poezia popu­lară, hora, balada sunt creaţii care au unit dintotdeauna pe români şi oriunde i-au dus vitregiile vremii, aceste creaţii i-au făcut să se simtă la ei acasă, nedespărţiţi şi neîmpăr­­ţiţi. Astfel, în tot decursul istoriei, între cele trei provincii româneşti au existat legături economice, cul­turale, politice, religioase. Descăle­cătorii şi făuritorii de neam şi ţară, au plecat cu ai lor, tot la ai lor. Mircea cel Bătrîn stăpînea Amlaşul şi Făgăraşul, regiuni în care locuiau români. Ştefan cel Mare şi urmaşii lui aveau cetăţi şi posesiuni în Tran­silvania. Ei erau acasă pretutindeni, acolo unde se înţelegeau fără trans­lator. Mitropolitul Maxim al Ungro­­vlahiei, îndemna pe domnul Munte­niei , Radu cel Mare şi pe Bogdan al IlI-lea al Moldovei, la pace şi înţelegere, deoarece, zicea înaltul ierarh „sînteţi fraţi de un sînge“. Cartea românească oriunde a apărut ea, n-a cunoscut niciodată graniţe, ci a circulat cu mare uşurinţă atît în Moldova, cît şi în Transilvania ori Ţara Românească, vestind pretutin­deni, întreita noastră unitate: de cre­dinţă, de grai şi de simţire româ­nească. Ideea unirii a străbătut veacuri de-a rîndul întreaga suflare românească, mocnind, precum jarul sub cenuşă, pînă la începutul vea­cului nostru, cînd spuza dispare, iar focul iese la iveală, realizîndu-se a­­cest ideal sfînt pentru totdeauna. Şi acest deziderat sfînt, nu s-a născut în timp, ci rădăcinile lui trebuiesc căutate în însuşi procesul de for­mare al acestui popor, fiind de o vîrstă cu însăşi naşterea lui. Ro­mânii s-au născut, au crescut şi s-au dezvoltat pe acest spaţiu carpato-da­­nubiano-pontic, mulţumindu-se ori­­cînd cu puţinul sau multul ce l-au avut, nerîvnind la pîinea şi la bu­nul altora. Nouă ne-a fost drag pă­­mîntul şi libertatea, moştenite din moşi strămoşi şi pe care le-am apă­rat, atunci cînd împrejurările vitrege ne-au cerut-o. Popoarele migratoare, care ne-au răscolit pînă şi cenuşa din vatră şi care n-au plecat cu mîna goală, n-au făcut altceva decît să mărească rezistenţa autohtonilor, care n-au venit de nicăieri pe aceste me­leaguri, căci noi: „Aici am fost şi-aici am stat, Şi-aici fiinţa ne-am format. Şi-aici ne ştim, şi-aici am fost, Şi-aici ne-avem întregul rost." De aceea, cei în trecere pe la noi, s-au dus aşa cum au venit, fără a influenţa prea mult cultura, obiceiu­rile, graiul sau portul băştinaşilor. Proverbul spune că „apa trece, pie­trele rămîn“. Peste români au tre­cut, nu numai ape, ci puhoaie şi bolovani grei, dar noi am rămas. (Continuare în pag. a 3-a) Protos. Ştefan Guşă REVOLUŢIA EUROPEANĂ DE LA 1848 REFLEC­TATĂ IN PRESA ARĂDEANĂ. Volum realizat şi in­troducere de prof. Iulian Negrilă. Cuvînt înainte de prof. dr. Elena Bărbulescu, Bucureşti, 1985, 245 p. După anul revoluţionar 1821, anul 1848 a constituit un nou moment de seamă în Istoria României moderne, punctul de plecare pentru o serie de evenimente majore prin care româ­nii îşi vor afirma dorinţa de liber­tate, suveranitate şi unitate naţio­nală. Profesorul Iulian Negrilă din Arad a avut fericita inspiraţie de a strînge în volum o serie de mărturii locale privind anul revoluţionar 1848, care întregesc cunoştinţele noastre despre evenimentele petrecute cu aproape 140 de ani în urmă. In felul acesta, se completează şirul cărturarilor ară­deni care au consacrat pagini de seamă faptelor petrecute atunci. în Introducere (p. 11—30) autorul face o prezentare generală a revo­luţiei în ţările europene, stăruind, după cum era şi firesc, asupra celei din ţările române; un spaţiu larg este consacrat evenimentelor revolu­ţionare care au avut loc în judeţul Arad. Trebuie reţinute adunările româneşti care au avut loc în Arad în cursul lunii aprilie 1848, una din ele fiind prezidată de episcopul Gherasim Raţ, în care s-a pus problema separării Bisericii noastre de ierarhia sîrbească. Numeroşi ţărani români din satele arădene au luat parte direct la lup­tele purtate împotriva armatei lui Kossuth în cîteva localităţi din judeţ. In prima parte a lucrării (p. 31—63) sînt redate mai multe extrase din­­tr-o serie de cuvîntări ale Preşedinte­lui ţării noastre, Domnul Nicolae Ceauşescu, privitoare la revoluţia burghezo-democratică din 1848 din ţările române, în care se eviden­ţiază mai ales faptul că ea a zguduit din temelii vechea orînduire feudală, marcînd începutul unei epoci noi în dezvoltarea naţională, socială şi eco­nomică a ţării noastre. Se ştie că presa progresistă a vremii de la noi a consemnat aproape toate evenimentele petrecute în anii 1848—1849, informînd astfel opinia publică şi ridicîndu-se în apărarea drepturilor naţionale-sociale ale ro­mânilor din cele trei ţări. In anii revoluţiei nu exista un cotidian ro­mânesc la Arad. Dar după o jumă­tate de secol, apărea acolo ziarul Tribuna poporului (1896—1912, din 1904, Tribuna), organ de luptă naţională românească în părţile de vest ale ţării, în partea a doua a lucrării (p. 64—243), în primul capitol, sunt pre­zentate cronologic evenimentele din 1848, aşa cum sunt consemnate în ziarul Tribuna poporului, în anii 1898—1899, deci după o jumătate de veac de la revoluţie; în orice caz, cititorul de atunci putea să aibă o imagine limpede a evenimentelor pe­trecute nu numai în Transilvania şi Banat, ci şi dincolo de Carpaţi, şi chiar în unele ţări europene. Un al doilea capitol surprinde „momente semnificative din revoluţia din 1848. Sunt reproduse aici şi cîteva articole semnate în 1898 de Nicolae Cristea, cunoscutul memorandist şi redactor al Ioii Telegraful Român, privind luptele de la Ocna Sibiului din ianua­rie 1849, altele de Ion Russu Şirianu, cunoscutul ziarist arădean, un ordin al episcopului Gherasim Raţ al Ara­dului ş. a. Ultimul capitol din par­tea a doua cuprinde articole şi con­semnări locale înregistrate de-a lun­gul vremii în presa arădeană privind aniversările succesive ale revoluţiei din 1848, cu reproduceri din Tribuna poporului (1898), Patriotul (1948), şi Flacăra Roşie (1958, 1968, 1973, 1978 şi 1983). Sunt reproduse mai ales articole din presa de dincolo de Carpaţi din anul 1898, cîteva articole semnate de preo­­tul Vasile Lucaciu etc. Antologia profesorului Iulian Ne­grilă se înscrie astfel ca o contri­buţie de seamă la cunoaşterea anu­lui revoluţionar 1848 la români. Pr. M. Păcurariu

Next