Timpul, iulie 1891 (nr. 144-167)

1891-07-24 / nr. 162

ANUL AL TREI­SPRE­ZECELEA.—No. 162. ABONAMENTELE. In țară pe un an.................................. „ pe 6 luni.................................. ” pe 3 luni.............................. Pentru streinătate, un an . . . . 40 lei 20 lei 10 lei 60 lei Redacția și Administrația Un exemplar ÎS Buni EDIȚIA a doua 43,­­ Calea Victoriei,­­ 43 TIMPUL Sănătatea publică O cestiune care trebuie să preo­cupe clasele noastre diriguitoare în cel mai mare grad, este aceea a sănătății publice. Nici o măsură de guvernământ, nici o lege organică, nici o reformă radicală care privește buna stare generală n’ar trebui să aibă precă­dere asupra cesti­unilor care pri­vesc în special starea sănătății pu­blice. Și cu toate astea ce se face în această direcțiune*? Care sunt legile, care sunt măsurile, care sunt instituțiunile ce se consacră a­­cestei cestiuni ? Care sunt sumele pe care le ch­eltuește Statul pentru studierea cauzelor de morbiditate din diferitele părți ale țarei și pen­tru combaterea lor? Populațiunea țărei crește sau des­crește? Morbiditatea publică sporește sau e în scădere ? Iată câte­va din întrebările pe care ar trebui să și le pună acei protecționiști fanatici, cari vor numai de­cât să înzestreze țara—dacă s’ar putea într’o singură ședință a Ca­merei—cu toate industriile imagi­nabile, care ne lipsesc până astă­zi, ca și când țara românească ar fi sleit toate cele­lalte resurse de a­­vuție națională, ca și când milioa­ne de proletari ar țipa. Dați­ne de lucru, căci n’aveții cu ce pe țirăni! “ Mi-aduc aminte că era un timp când în fie­care curte intra câte un agent al guvernului, care striga cu glas puternic întrebarea: — Sănătoși ? Acesta era mijlocul primitiv de care se serviau pe atunci guver­nele ca să se informeze de starea sănătății publice, dar era un mijloc. Astă­zi avem un serviciu sanitar mo­dern, a cărui menire ar fi pe de o parte a se ține în tot minutul în curent cu starea sănătății din toată țara, pe de alta a aviza la măsurile cele mai nemerite pentru combaterea răului, când se ivește, dar mai ales la măsurile menite a împedica ivirea răului. Partea a­­ceasta din urmă, adică igiena pu­blică trebue să preocupe cu deo­sebire serviciul sanitar. Dar tocmai în astă privință se face mai puțin la noi și nu știm dacă trebue să acuzăm serviciul sanitar, care nu arată mijloacele cele mai potrivite pentru îmbunătățirea igienei pu­blice, sau să acuzăm guvernele care nu țin seamă de indicațiunile și propunerile serviciului sanitar. De­o­cam­dată nu facem de­cât să atingem în treacăt cestiunea să­­nătatei publice, atrăgând luarea a­­minte a celor competing asupra a­­cestei importante cestiuni. Vom în­treprinde însă un studiu­ amănunțit asupra acestui punt, spre a dovedi că starea sănătăței publice este în România cu mult mai rea de­cât s’ar crede și că nu se iau măsu­rile cuviincioase pentru a o îmbu­nătăți. Ba se poate zice, din contra, că însuși Statul contribue la propa­garea boalelor și prin urmare la scăderea nivelului sanitar al popu­­lațiunei, la slăbirea națiunei. Ast­fel dintr’un studiu publicat de d. dr. Ion Dănescu, medic de regiment, asupra tuberculozei în ar­mată, reiese că această boală este în creștere în armata noastră și că la aceasta contribue atât siste­mul defectuos de recrutare, cât și felul traiului soldatului în cazarmă. In ce privește sistemul recrutării, medicii militari n’au putința de a elimina pe acei tineri cari sunt sau predispuși a dobândi în cazarmă tuberculoza, sau atinși deja în gra­dul întâi de această boală. Dar, ceea­ ce este încă și mai grav, chiar tineri foarte bine cons­tituiți dobândesc tuberculoza în ar­mată din cauza vieței pe care o duc în cazarmă, însuși d. dr. Demostene, în da­rea d-sale de seamă asupra sesiu­nii a 4-a a congresului francez de chirurgie, zice, între altele: „ . . . mulți din tinerii noștri soldați „n’ar fi­ căpătat leziunile tuberculoase în „cestiune, dacă n'ar fi părăsit căminul lor.“ Și d-sa explică acest rol prin comunitatea de viețuire și-l atribue în primul rang contagiunii, ger­menii acestei afecțiuni fiind conți­nuți în sputa f­izicilor, precum și în diferite focare tuberculoase. D. dr. Dănescu, în scrierea sa, pe care o recomandăm tuturor celor ce se interesează de desvol­­tarea națiunii române, zice : „Frecvența tuberculozei în armata noas­tră tinde a lua niște proporțiuni, cari cu „drept cuvânt a pătruns la îngrijirile șefi­­­lor conducători al serviciului sanitar al „armatei.“ Intr’o circulară adresată medi­cilor șefi ai armatei, d. dr. Fotino, medic inspector general, se expri­­mă în modul următor: Recruții sosesc la corpurile lor de trupă, din diferitele regiuni ale țarei, pe unde di­­f­ritele boale infectocontagioase bântuesc, când cu tensiune epidemică, dar aproape în stare endemo-epidemică. Pojarul, scarla­tina, crisipelul, variola, sifilisul sunt tot a­­tâtea elemente morbide, care cu ocaziunea sosirii la corp a recruților, sporesc într’un mod simțit­or mediul morbigen al cazarma­­mentului nostru în mare parte vicios, chiar și în cazărmile noul. Cât despre tuberculoză, această boală d. dr. Fotino o numește cu drept cuvânt „cel mai primejdios e­­lement de infecțiune pentru popula­țiunea cazărmilor. “ Și d-sa invită pe medicii corpurilor să nu admită în cazărmi nici un recrut care ar fi a­­tins de manifestațiuni tuberculoase. Dar d. dr. Dănescu explică cu nu­meroase exemple că însăși legea re­crutării o rea, de vreme ce nu se lasă destulă latitudine medicului re­­crutor. D-sa citează între altele mâ­­sura administrativă de a se imputa în coruptul medicului recrutor cheltue­­lile de transport pentru aducerea și retrimiterea la vetrele lor a celor a­­mânați, mâsură care este in adevar în contrazicere cu cele mai elemen­tare cunoștințe asupra mecanismului recrutațiunii. Așa­dar legea recrutării, care era poate bună acum 20 de ani, nu mai e bună astă­zi și trebue modificata. Scopul Statului nu e numai de a avea efective numeroase, ci mai ales efective bune, căci după cum foarte drept observă d. dr. Fotino „valoa­­­rea militară a acestor efective este „în raport direct cu starea lor de „sănatate individuală și nici de cum „cu numarul lor.“ A avea o armată de ofticoși nu credem să fie idealul nici unui Stat. Cestiunea aceasta ne pare însă prea gravă ca să nu ne credem da­tori a reveni și a o trata mai pe larg într-un viitor articol. TELEGRAME Petersburg, 22 iulie Țarul și toți marii duel cari se află în oraș, au așteptat la gară pe R­gele Ale­xandru al Serbiei; primirea a fost foarte cordială. După ce a trecut în revistă garda­­ de onoare. Regele a făcut să îi re­prezinte colonia sârbească. Ministrul Serbiei fusese spre întâmpinarea Regelui până la Mos­cova. Țarul și Regele s-au d­us în trăsură la palatul Peterhoff, unde erau preparate a­­partamentele Regelui Alexandru. împără­teasa și Marele duce au primit pe Regele la palat. Perechia imperială, a părăsit apoi palatul însoțită de Regele până la trăsură. Regina Greciei și fiica sa principesa Marie au sosit; seara a fost un mare prânz de familie la Palatul Peterhoff. Paris, 22 Iulie O telegramă a guvernului din Taiti, a­­nunță că avisul Valaye s’a perdut cu de­săvârșire pe coasta Tuamotu; echipagiul a scăpat. Statistica școalelor Ministrul instrucțiunei publică ur­­mătoarele date statistice relative la numărul școalelor, al localurilor și al populațiunei pe anii școlari 88 — 89 precum și 89 — 90. 1888 -1889 Din cei 524 copii înscriși la șco­lile pro­fesionale de fete 296 urmea­ză la studii și numai 229 la mese­rii­ 1889-1890 Din cei 681 copii de la școalele profesionale de fete 282 au urmat la studiu și 349 la meserii. * Pentru cele 3382 școale ce au func­ționat în anul ș­olar 1888-89 statis­tica arată 3328 localuri dintre cari: 1141 clădite anume (proprii) 1117 neclădite anume (improprii)­ 1071 închiriate. In anul școlar următor, 89-90 nu­marul școalelor s’a urcat la 3425 dintre cari: 1109 clădite anume (proprii) 1020 neclădite anume (improprii) 1285 închiriate. * Trebue să complectăm tablourile de mai sus încă cu câte­va cifre. Pentru acești două ani școlari sta­tistica constată copii în etate de școa­­ l­ă £ Copii înscriși la Ince­. O 5­putul anului școlar â 1 Categoriile de caie­t­­_—1888-89—.— .. .3 Băeț Fete Total 2912 Primare rurale 2957 102598 20265 121 863 313 „ urbane 313 25481 14873 40354 1 Norm de instit. 1­62 — 62­4 Norm. de învăț 5 403 — 403 3 Ins. ped. de fete 3 — 267 267 1 Asilu El. Domna 1­­­227 227 1 Orfel. de la Teiu 1­53 — 53­8 Seminarii. . . 8 571 — 571 9 Gimnasii reale . 9 1054 — 1054 4 Se. prof. de fete 4 524 — 524 13 Gimnasi clasice 13 2596 — 2596­9 Licee clasice. . 9 3592 — 3592 2 5c. de bele-arte 2­81 — 81­2 „ „ muscă. . 2 215 237­4­ 2 3382 Total. . 3328137230 35869 1730"9 u I >£ Copil înscris­ la Ince-0 3 putur­imului scol r . ..~ Categ­r­ele ce coate­g_____188?^2--------1 3 Băeți Feta Total­­ j | j 3039 Primare rurale. 3039 111 486 226 80 134166 325 „ urbane 313 295«8 16819 46387 1 Norm. de instit. 1­82­­­­82 4 Norm. de învăț. 5 340 — 340 3 Inst.ped. de fete. 3 — 255 255 1 Asilu El. Domna 1 — 319 319 1 Orf. de la Teiű. . 1­57 — 57 8 Seminarii ... 8 541 — 541 10 G­mnazii reala. 10 1174 — 1174 4 St. prof. de fete. 4 — 631 631 16 Gimnazii casice 16 28­8 —­­ 2868 9 Licee clasice . . 9 3838 —­­ 3L38­2 S­­. de bele-arte. 2 89 — 89­2 „ „ musică . 2 225 283 508 3425 Total . . 3414 150268 40987 191255 lă între 6 și 12 ani îm­pliniți 609,472, și anume: 260488 băeti ( 248278 fete ( p) ?colile primare rurale. 51363 băeti ( ... , 49343 fete­­ ) §colile primare urbane. Din tabelele și cifrele de mai sus rezultă clar că în anul școlar 1888-89 d’abia 28,4 la sută din numărul total al copiilor maturi pentru carte au fost înscrise în școlile publice pri­mare, iar în anul următor se urcă la 31,4 la sută adică o creștere de a­bia 3 la sută. Și încă această creș­tere nu este exactă, fiind seamă că pentru ambii ani școlari ni se dă a­­ceeași cifră de copii maturi pentru școală, pe când e de crezut că această cifră a sporit cu ceva în timp de un an. Vom urma cu analizarea acestor prețioase, dar incomplecte, date sta­tistice. Presa și d. Poni Naționalul observă că prin numirea d-lui P. Poni la departamentul ins­­trucțiunei, prevederile sale în privința unei iminente remanieri ministeriale încep să se realizeze. — L’Indépendance Roumaine feli­cită pe primul ministru că, de­și cam târziu, s’a făcut un pas pe calea re­manierei ministeriale. „Un lucru e sigur, acum și anume, nevoia unei întoarceri la elementele care pentru un cuvânt sau altul s’au rupt pentru moment și se țin de­parte. Atitudinea actuală a acestor elemente e o cauză indem­abilă de slăbiciune, pe care guvernanții noștri sunt ținuți a o face să dispară, în in­teresul partidului, care este acel al țărei. Aceasta ar fi, credem noi, lesne, e destul să se renunțe de o parte și de alta la pretențiuni de influență personală.“ După ce precisează pretențiunile ce se atribue d-lui Vernescu și ara­tă că nu sunt legitime, L’indépen­dance mulțămește d-lui G. Dem. Theodorescu pentru abnegația sa în favoarea unui om care și-a legat nu­mele de o mare reformă a învăță­mântului: — Lupta spune că mai curând de­cât s’a așteptat, îl vede pe d. Poni acolo unde-i e locul. Il felicită și se feli­cită și dânsa. Programul pe care l-a desfășurat în discursul său din Fe­bruarie e programul Luptei. Larg, democratic, îmbrățișând în special instrucțiunea rurală, dezvoltarea in­telectuală și morală a masei popo­rului nostru. Faptul că d. Poni a primit porto­foliul instrucțiune­ într-un cabinet liberal-conservator face însă pe cA de la Lupta cam pesimiști. De­și partidul liberal conservator a câști­gat prin d. Poin o putere, ce nu se poate compara de­loc cu forța inte­lectuală ce ne-o prezintă azi actuala formațiune a guvernului și a între­gului partid­i­beral-conservator, to­tuși, organul radical zice că are cu­vinte de a se îngriji de soarta pro­gramului de reformă al d-lui Poni. ~• Bucarest vede și el prin intra­rea în minister a d lui Poni primul pas pentru remaniarea de care se vorbește de mult și încă un pas foarte important, restul va veni la timp. „Intrarea d-lui Poni în cabinet este un eveniment fericit pentru țară; el va însemna, întâitt de toate, o eră nouă pentru instrucțiunea publică și nu e tocmai una din trăsurile carac­teristice mai puțin însemnate de a vedea pe un guvern reacționar par excellence — după spusa radicalilor, a junimiștilor, a colectiviștilor și a al­tor oameni moderni — având cea dintâiu­ grijă pentru vulgarizarea in­strucțiunei la popor. — La Liberté Roumaine nu e­mul­ MERCURI 2 i IULIE 1891 ANUNCII­RE ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IY . . . . o 40 Reclame........................„ III ... 1.50 ».•••. • • » II • . . . 2150 In Paris anunciurile se primesc la Agenția Havas, 8 Place de la Bourse. Redacția și Administrația 43, — Calea Victoriei, — 43 Un exemplar ÎS Bani țămită numai cu înlocuirea d-lui G. Dem. Theodorescu și se întreabă: „din punctul de vedere politic, Ghe­­„dem trebuia oare să plece singur ? „Nu trebuia oare să fie întovărășit „de ilaricul Ilarion, de blândul Exarcu „și de frumosul general Florescu ?“ — Cele­l­alte ziare se mărginesc a anunța numai înlocuirea d-lui G. Dem. Theodorescu prin d. P. Poni, iar România adaugă că d. G. Dem. Theodorescu se retrage din cauza sănătăței sale zdruncinate. Bismarck și de Münster Un interview.—O între vorbire remar­cabilăi.— Mamia princesei de Bis­marck. — D. de Munster n’a protestat. Am vorbit altă dată, la acest loc, des­pre un articol scris de d. de Blovitz în privința d-lor de Munster și de Bismarck. Tocmai acum New­ York­ World publică un interview pe care l-a avut, cu d. de Blovitz, un reprezintant al agenției Dal­­ziel, asupra articolului de care e vorba. D. de Blovitz repetă încă odată că se cre­dea cu totul îndreptățit să publice această întrevedere, pentru că nu fusese rugat să fie secretul. El n’a trădat nici­odată o confidență și, cu privire la acest lucru, po­vestește următoarea anecdotă: „’Aflându-mi la Roma, acum câți­va ani, am avut o întrevorbire de mai mult de două ore cu actualul papă; de­sigur a­­ceasta e una din între vorbirile cele mai interesante și mai remarcabile pe care le-am avut vre­ o dată și care, dacă aș­ fi publi­cat-o, ar fi produs cea mai adâncă sensație ce se poate închipui. Se știe că la două ceasuri după miezul nopții, cardinalul Ia­cobini trimise să mâ roage, din partea pa­pei, ca să nu spun nimic despre această întrevorbire. Ast­fel, nu numai că n’am publicat nimic, dar am și desființat notele pe care le luasem și, pot să mai adaug, că nu-mi mai aduc aminte de ceea ce mi s’a spus. Totuși d. de Blovitz, după publicarea articolului său, primi vizita unul trimis din partea ambasadei germane din Paris, care îi spuse că comtele de Munster era foarte nemulțămit, iar d. de Blovitz a­­daugă: Comtelui de Munster îi părea rea negreșit că amestecase numele prințesei în istori­sirea pe care mi-o făcuse. Am făcut să înțeleagă însă trimisul că asupra acestui punct nu împărtășiam simțimintele contelui de Munster. Se știe bine că prințesa Bis­marck s’a interesat în­tot­dea­una de poli­tica urmărită de bărbatul său și că a luat o mare parte la această politică. Ea îl so­­cotia fără îndoială și poate cu drept cu­vânt ca pe cel mai mare geniu politic și diplomatic al timpului său. Ea îl socotia drept adevăratul întemeietor al imperiului german și serviciile făcute țarei sale și stă­pânului său i se păreau așa de mari în­cât disgrațiarea împăratului i se înfățișa ca un act de nedreptate monstruoasă, ca și un blestem. Era deci firesc ca indignarea­­ să fie mai extremă și mai violentă de­cât a bărbatului ei, și cu puțină gândire toată lumea ar scuza-o. Un diplomat, pe care nu voia să-l nu­mesc de teama de a nu-1 displace, cum am displăcut comtelui de Munster, mi-a și spus chiar, că violența comtesei era așa în­cât atunci când Wilhelm II trimise portretul său prințului Bismarck în semn de stimă, ea se înfuria împotriva faptului pe care îl numi un act de ipocrizie, trimise portretul la Friedrichsruh și puse s- o așeze în grajd. S’ar putea critica o asemene procedare din parte­a dacă ea s’ar fi aflat în starea ei de spirit ordinară. Dar în indignarea și mânia care o stäpâneau, ori­ce violență pu­tea să fie scuzabilă, pentru că soția unui personagiu ca Bismar­k, trebuia, firește, să fie exasperată de chipul cum era tratat bărbatul ei de către tenorul Imperat. Iată ceea ce am spus persoanei trimise de către contele Munster, care mă înștiința că am­basadorul autorizase pe agenția Wolf, din Berlin, să declare că era „multă închipuire“ în povestirea pe care o publicasem. Per­soana aceasta îmi spuse că contele de Munster o rugase să se înștiințeze despre aceasta și că nădăjduia că nu-l voia lua în nume de rog. I-am respins că de­oare­ce comtele Munster era nemulțumit de publi­carea conversațiunei sale, înțelegeam per­fect rezerva pe care voia să o facă prin mijlocirea agenției din Berlin. Dar, ca să revin la subiectul meu, cred că contele Munster e unul dintre oamenii cei mai cinstiți și cel mai curați, și știi!

Next