Timpul, iulie 1891 (nr. 144-167)
1891-07-24 / nr. 162
ANUL AL TREISPREZECELEA.—No. 162. ABONAMENTELE. In țară pe un an.................................. „ pe 6 luni.................................. ” pe 3 luni.............................. Pentru streinătate, un an . . . . 40 lei 20 lei 10 lei 60 lei Redacția și Administrația Un exemplar ÎS Buni EDIȚIA a doua 43, Calea Victoriei, 43 TIMPUL Sănătatea publică O cestiune care trebuie să preocupe clasele noastre diriguitoare în cel mai mare grad, este aceea a sănătății publice. Nici o măsură de guvernământ, nici o lege organică, nici o reformă radicală care privește buna stare generală n’ar trebui să aibă precădere asupra cestiunilor care privesc în special starea sănătății publice. Și cu toate astea ce se face în această direcțiune*? Care sunt legile, care sunt măsurile, care sunt instituțiunile ce se consacră acestei cestiuni ? Care sunt sumele pe care le cheltuește Statul pentru studierea cauzelor de morbiditate din diferitele părți ale țarei și pentru combaterea lor? Populațiunea țărei crește sau descrește? Morbiditatea publică sporește sau e în scădere ? Iată câteva din întrebările pe care ar trebui să și le pună acei protecționiști fanatici, cari vor numai decât să înzestreze țara—dacă s’ar putea într’o singură ședință a Camerei—cu toate industriile imaginabile, care ne lipsesc până astăzi, ca și când țara românească ar fi sleit toate celelalte resurse de avuție națională, ca și când milioane de proletari ar țipa. Daține de lucru, căci n’aveții cu ce pe țirăni! “ Mi-aduc aminte că era un timp când în fiecare curte intra câte un agent al guvernului, care striga cu glas puternic întrebarea: — Sănătoși ? Acesta era mijlocul primitiv de care se serviau pe atunci guvernele ca să se informeze de starea sănătății publice, dar era un mijloc. Astăzi avem un serviciu sanitar modern, a cărui menire ar fi pe de o parte a se ține în tot minutul în curent cu starea sănătății din toată țara, pe de alta a aviza la măsurile cele mai nemerite pentru combaterea răului, când se ivește, dar mai ales la măsurile menite a împedica ivirea răului. Partea aceasta din urmă, adică igiena publică trebue să preocupe cu deosebire serviciul sanitar. Dar tocmai în astă privință se face mai puțin la noi și nu știm dacă trebue să acuzăm serviciul sanitar, care nu arată mijloacele cele mai potrivite pentru îmbunătățirea igienei publice, sau să acuzăm guvernele care nu țin seamă de indicațiunile și propunerile serviciului sanitar. Deocamdată nu facem decât să atingem în treacăt cestiunea sănătatei publice, atrăgând luarea aminte a celor competing asupra acestei importante cestiuni. Vom întreprinde însă un studiu amănunțit asupra acestui punt, spre a dovedi că starea sănătăței publice este în România cu mult mai rea decât s’ar crede și că nu se iau măsurile cuviincioase pentru a o îmbunătăți. Ba se poate zice, din contra, că însuși Statul contribue la propagarea boalelor și prin urmare la scăderea nivelului sanitar al populațiunei, la slăbirea națiunei. Astfel dintr’un studiu publicat de d. dr. Ion Dănescu, medic de regiment, asupra tuberculozei în armată, reiese că această boală este în creștere în armata noastră și că la aceasta contribue atât sistemul defectuos de recrutare, cât și felul traiului soldatului în cazarmă. In ce privește sistemul recrutării, medicii militari n’au putința de a elimina pe acei tineri cari sunt sau predispuși a dobândi în cazarmă tuberculoza, sau atinși deja în gradul întâi de această boală. Dar, ceea ce este încă și mai grav, chiar tineri foarte bine constituiți dobândesc tuberculoza în armată din cauza vieței pe care o duc în cazarmă, însuși d. dr. Demostene, în darea d-sale de seamă asupra sesiunii a 4-a a congresului francez de chirurgie, zice, între altele: „ . . . mulți din tinerii noștri soldați „n’ar fi căpătat leziunile tuberculoase în „cestiune, dacă n'ar fi părăsit căminul lor.“ Și d-sa explică acest rol prin comunitatea de viețuire și-l atribue în primul rang contagiunii, germenii acestei afecțiuni fiind conținuți în sputa fizicilor, precum și în diferite focare tuberculoase. D. dr. Dănescu, în scrierea sa, pe care o recomandăm tuturor celor ce se interesează de desvoltarea națiunii române, zice : „Frecvența tuberculozei în armata noastră tinde a lua niște proporțiuni, cari cu „drept cuvânt a pătruns la îngrijirile șefilor conducători al serviciului sanitar al „armatei.“ Intr’o circulară adresată medicilor șefi ai armatei, d. dr. Fotino, medic inspector general, se exprimă în modul următor: Recruții sosesc la corpurile lor de trupă, din diferitele regiuni ale țarei, pe unde difritele boale infectocontagioase bântuesc, când cu tensiune epidemică, dar aproape în stare endemo-epidemică. Pojarul, scarlatina, crisipelul, variola, sifilisul sunt tot atâtea elemente morbide, care cu ocaziunea sosirii la corp a recruților, sporesc într’un mod simțitor mediul morbigen al cazarmamentului nostru în mare parte vicios, chiar și în cazărmile noul. Cât despre tuberculoză, această boală d. dr. Fotino o numește cu drept cuvânt „cel mai primejdios element de infecțiune pentru populațiunea cazărmilor. “ Și d-sa invită pe medicii corpurilor să nu admită în cazărmi nici un recrut care ar fi atins de manifestațiuni tuberculoase. Dar d. dr. Dănescu explică cu numeroase exemple că însăși legea recrutării o rea, de vreme ce nu se lasă destulă latitudine medicului recrutor. D-sa citează între altele mâsura administrativă de a se imputa în coruptul medicului recrutor cheltuelile de transport pentru aducerea și retrimiterea la vetrele lor a celor amânați, mâsură care este in adevar în contrazicere cu cele mai elementare cunoștințe asupra mecanismului recrutațiunii. Așadar legea recrutării, care era poate bună acum 20 de ani, nu mai e bună astăzi și trebue modificata. Scopul Statului nu e numai de a avea efective numeroase, ci mai ales efective bune, căci după cum foarte drept observă d. dr. Fotino „valoarea militară a acestor efective este „în raport direct cu starea lor de „sănatate individuală și nici de cum „cu numarul lor.“ A avea o armată de ofticoși nu credem să fie idealul nici unui Stat. Cestiunea aceasta ne pare însă prea gravă ca să nu ne credem datori a reveni și a o trata mai pe larg într-un viitor articol. TELEGRAME Petersburg, 22 iulie Țarul și toți marii duel cari se află în oraș, au așteptat la gară pe Rgele Alexandru al Serbiei; primirea a fost foarte cordială. După ce a trecut în revistă garda de onoare. Regele a făcut să îi reprezinte colonia sârbească. Ministrul Serbiei fusese spre întâmpinarea Regelui până la Moscova. Țarul și Regele s-au dus în trăsură la palatul Peterhoff, unde erau preparate apartamentele Regelui Alexandru. împărăteasa și Marele duce au primit pe Regele la palat. Perechia imperială, a părăsit apoi palatul însoțită de Regele până la trăsură. Regina Greciei și fiica sa principesa Marie au sosit; seara a fost un mare prânz de familie la Palatul Peterhoff. Paris, 22 Iulie O telegramă a guvernului din Taiti, anunță că avisul Valaye s’a perdut cu desăvârșire pe coasta Tuamotu; echipagiul a scăpat. Statistica școalelor Ministrul instrucțiunei publică următoarele date statistice relative la numărul școalelor, al localurilor și al populațiunei pe anii școlari 88 — 89 precum și 89 — 90. 1888 -1889 Din cei 524 copii înscriși la școlile profesionale de fete 296 urmează la studii și numai 229 la meserii 1889-1890 Din cei 681 copii de la școalele profesionale de fete 282 au urmat la studiu și 349 la meserii. * Pentru cele 3382 școale ce au funcționat în anul șolar 1888-89 statistica arată 3328 localuri dintre cari: 1141 clădite anume (proprii) 1117 neclădite anume (improprii) 1071 închiriate. In anul școlar următor, 89-90 numarul școalelor s’a urcat la 3425 dintre cari: 1109 clădite anume (proprii) 1020 neclădite anume (improprii) 1285 închiriate. * Trebue să complectăm tablourile de mai sus încă cu câteva cifre. Pentru acești două ani școlari statistica constată copii în etate de școa lă £ Copii înscriși la Ince. O 5putul anului școlar â 1 Categoriile de caiet_—1888-89—.— .. .3 Băeț Fete Total 2912 Primare rurale 2957 102598 20265 121 863 313 „ urbane 313 25481 14873 40354 1 Norm de instit. 162 — 624 Norm. de învăț 5 403 — 403 3 Ins. ped. de fete 3 — 267 267 1 Asilu El. Domna 1227 227 1 Orfel. de la Teiu 153 — 538 Seminarii. . . 8 571 — 571 9 Gimnasii reale . 9 1054 — 1054 4 Se. prof. de fete 4 524 — 524 13 Gimnasi clasice 13 2596 — 25969 Licee clasice. . 9 3592 — 3592 2 5c. de bele-arte 281 — 812 „ „ muscă. . 2 215 2374 2 3382 Total. . 3328137230 35869 1730"9 u I >£ Copil înscris la Ince-0 3 puturimului scol r . ..~ Categrele ce coateg_____188?^2--------1 3 Băeți Feta Total j | j 3039 Primare rurale. 3039 111 486 226 80 134166 325 „ urbane 313 295«8 16819 46387 1 Norm. de instit. 18282 4 Norm. de învăț. 5 340 — 340 3 Inst.ped. de fete. 3 — 255 255 1 Asilu El. Domna 1 — 319 319 1 Orf. de la Teiű. . 157 — 57 8 Seminarii ... 8 541 — 541 10 Gmnazii reala. 10 1174 — 1174 4 St. prof. de fete. 4 — 631 631 16 Gimnazii casice 16 288 — 2868 9 Licee clasice . . 9 3838 — 3L382 S. de bele-arte. 2 89 — 892 „ „ musică . 2 225 283 508 3425 Total . . 3414 150268 40987 191255 lă între 6 și 12 ani împliniți 609,472, și anume: 260488 băeti ( 248278 fete ( p) ?colile primare rurale. 51363 băeti ( ... , 49343 fete ) §colile primare urbane. Din tabelele și cifrele de mai sus rezultă clar că în anul școlar 1888-89 d’abia 28,4 la sută din numărul total al copiilor maturi pentru carte au fost înscrise în școlile publice primare, iar în anul următor se urcă la 31,4 la sută adică o creștere de abia 3 la sută. Și încă această creștere nu este exactă, fiind seamă că pentru ambii ani școlari ni se dă aceeași cifră de copii maturi pentru școală, pe când e de crezut că această cifră a sporit cu ceva în timp de un an. Vom urma cu analizarea acestor prețioase, dar incomplecte, date statistice. Presa și d. Poni Naționalul observă că prin numirea d-lui P. Poni la departamentul instrucțiunei, prevederile sale în privința unei iminente remanieri ministeriale încep să se realizeze. — L’Indépendance Roumaine felicită pe primul ministru că, deși cam târziu, s’a făcut un pas pe calea remanierei ministeriale. „Un lucru e sigur, acum și anume, nevoia unei întoarceri la elementele care pentru un cuvânt sau altul s’au rupt pentru moment și se țin departe. Atitudinea actuală a acestor elemente e o cauză indemabilă de slăbiciune, pe care guvernanții noștri sunt ținuți a o face să dispară, în interesul partidului, care este acel al țărei. Aceasta ar fi, credem noi, lesne, e destul să se renunțe de o parte și de alta la pretențiuni de influență personală.“ După ce precisează pretențiunile ce se atribue d-lui Vernescu și arată că nu sunt legitime, L’indépendance mulțămește d-lui G. Dem. Theodorescu pentru abnegația sa în favoarea unui om care și-a legat numele de o mare reformă a învățământului: — Lupta spune că mai curând decât s’a așteptat, îl vede pe d. Poni acolo unde-i e locul. Il felicită și se felicită și dânsa. Programul pe care l-a desfășurat în discursul său din Februarie e programul Luptei. Larg, democratic, îmbrățișând în special instrucțiunea rurală, dezvoltarea intelectuală și morală a masei poporului nostru. Faptul că d. Poni a primit portofoliul instrucțiune într-un cabinet liberal-conservator face însă pe cA de la Lupta cam pesimiști. Deși partidul liberal conservator a câștigat prin d. Poin o putere, ce nu se poate compara deloc cu forța intelectuală ce ne-o prezintă azi actuala formațiune a guvernului și a întregului partidiberal-conservator, totuși, organul radical zice că are cuvinte de a se îngriji de soarta programului de reformă al d-lui Poni. ~• Bucarest vede și el prin intrarea în minister a d lui Poni primul pas pentru remaniarea de care se vorbește de mult și încă un pas foarte important, restul va veni la timp. „Intrarea d-lui Poni în cabinet este un eveniment fericit pentru țară; el va însemna, întâitt de toate, o eră nouă pentru instrucțiunea publică și nu e tocmai una din trăsurile caracteristice mai puțin însemnate de a vedea pe un guvern reacționar par excellence — după spusa radicalilor, a junimiștilor, a colectiviștilor și a altor oameni moderni — având cea dintâiu grijă pentru vulgarizarea instrucțiunei la popor. — La Liberté Roumaine nu emul MERCURI 2 i IULIE 1891 ANUNCIIRE ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IY . . . . o 40 Reclame........................„ III ... 1.50 ».•••. • • » II • . . . 2150 In Paris anunciurile se primesc la Agenția Havas, 8 Place de la Bourse. Redacția și Administrația 43, — Calea Victoriei, — 43 Un exemplar ÎS Bani țămită numai cu înlocuirea d-lui G. Dem. Theodorescu și se întreabă: „din punctul de vedere politic, Ghe„dem trebuia oare să plece singur ? „Nu trebuia oare să fie întovărășit „de ilaricul Ilarion, de blândul Exarcu „și de frumosul general Florescu ?“ — Celelalte ziare se mărginesc a anunța numai înlocuirea d-lui G. Dem. Theodorescu prin d. P. Poni, iar România adaugă că d. G. Dem. Theodorescu se retrage din cauza sănătăței sale zdruncinate. Bismarck și de Münster Un interview.—O între vorbire remarcabilăi.— Mamia princesei de Bismarck. — D. de Munster n’a protestat. Am vorbit altă dată, la acest loc, despre un articol scris de d. de Blovitz în privința d-lor de Munster și de Bismarck. Tocmai acum New York World publică un interview pe care l-a avut, cu d. de Blovitz, un reprezintant al agenției Dalziel, asupra articolului de care e vorba. D. de Blovitz repetă încă odată că se credea cu totul îndreptățit să publice această întrevedere, pentru că nu fusese rugat să fie secretul. El n’a trădat niciodată o confidență și, cu privire la acest lucru, povestește următoarea anecdotă: „’Aflându-mi la Roma, acum câțiva ani, am avut o întrevorbire de mai mult de două ore cu actualul papă; desigur aceasta e una din între vorbirile cele mai interesante și mai remarcabile pe care le-am avut vre o dată și care, dacă aș fi publicat-o, ar fi produs cea mai adâncă sensație ce se poate închipui. Se știe că la două ceasuri după miezul nopții, cardinalul Iacobini trimise să mâ roage, din partea papei, ca să nu spun nimic despre această întrevorbire. Astfel, nu numai că n’am publicat nimic, dar am și desființat notele pe care le luasem și, pot să mai adaug, că nu-mi mai aduc aminte de ceea ce mi s’a spus. Totuși d. de Blovitz, după publicarea articolului său, primi vizita unul trimis din partea ambasadei germane din Paris, care îi spuse că comtele de Munster era foarte nemulțămit, iar d. de Blovitz adaugă: Comtelui de Munster îi părea rea negreșit că amestecase numele prințesei în istorisirea pe care mi-o făcuse. Am făcut să înțeleagă însă trimisul că asupra acestui punct nu împărtășiam simțimintele contelui de Munster. Se știe bine că prințesa Bismarck s’a interesat întotdeauna de politica urmărită de bărbatul său și că a luat o mare parte la această politică. Ea îl socotia fără îndoială și poate cu drept cuvânt ca pe cel mai mare geniu politic și diplomatic al timpului său. Ea îl socotia drept adevăratul întemeietor al imperiului german și serviciile făcute țarei sale și stăpânului său i se păreau așa de mari încât disgrațiarea împăratului i se înfățișa ca un act de nedreptate monstruoasă, ca și un blestem. Era deci firesc ca indignarea să fie mai extremă și mai violentă decât a bărbatului ei, și cu puțină gândire toată lumea ar scuza-o. Un diplomat, pe care nu voia să-l numesc de teama de a nu-1 displace, cum am displăcut comtelui de Munster, mi-a și spus chiar, că violența comtesei era așa încât atunci când Wilhelm II trimise portretul său prințului Bismarck în semn de stimă, ea se înfuria împotriva faptului pe care îl numi un act de ipocrizie, trimise portretul la Friedrichsruh și puse s- o așeze în grajd. S’ar putea critica o asemene procedare din partea dacă ea s’ar fi aflat în starea ei de spirit ordinară. Dar în indignarea și mânia care o stäpâneau, orice violență putea să fie scuzabilă, pentru că soția unui personagiu ca Bismark, trebuia, firește, să fie exasperată de chipul cum era tratat bărbatul ei de către tenorul Imperat. Iată ceea ce am spus persoanei trimise de către contele Munster, care mă înștiința că ambasadorul autorizase pe agenția Wolf, din Berlin, să declare că era „multă închipuire“ în povestirea pe care o publicasem. Persoana aceasta îmi spuse că contele de Munster o rugase să se înștiințeze despre aceasta și că nădăjduia că nu-l voia lua în nume de rog. I-am respins că deoarece comtele Munster era nemulțumit de publicarea conversațiunei sale, înțelegeam perfect rezerva pe care voia să o facă prin mijlocirea agenției din Berlin. Dar, ca să revin la subiectul meu, cred că contele Munster e unul dintre oamenii cei mai cinstiți și cel mai curați, și știi!