Timpul, iulie 1891 (nr. 144-167)
1891-07-31 / nr. 167
ANUL AL TREISPREZECELEA.—No. 167. ABONAMENTELE In țară pe un an..........................40 lei „ pe 6 luni.....................................20 lei pe 3 luni.......................................10 lei Pentru streinătate, un an .... 60 lei Redacția și Administrația 43 — Calea Victoriei, — 43 EDIȚIA A tOUA Un exemplar lvi Bani TIMPUL Incidentul de la Iași Corespondentul nostru din Iași a dat seama în mod destul de amânunțit despre incidentul ce s-a ivit în Iași între consulul german de acolo și un procuror de Curte cu ocaziunea sinuciderii consulului austro-ungar. Din această dare de seamă s’a putut vedea că consulul german s’a împotrivit procurorului roman, care voia să ancheteze faptul, invocând principiul exteritorialității, în virtutea căruia locuințele și cancelariile diplomaților străini, în tot cuprinsul lor, sunt considerate, deși așezate pe pământul unei țâri străine, ca o insulă a țarei reprezintate acolo. Așa, de pildă, terenul împrejmuit pe care se află legațiunea austriacă sau cea franceză din București, e considerat ca o părticică din Austria sau din Francia, precum terenul legațiunei noastre din Viena sau din Paris e privit ca o părticică din România. In virtutea acestui principiu, consacrat de dreptul ginților în toate țârile civilizate, și chiar în multe țâri care trec încă de barbare, locuințele și cancelariile diplomaților sunt scoase de sub regimul dreptului comun și legile țarei în care se află acele locuințe nu sunt aplicabile nici unui fapt care s-ar petrece în interiorul lor. O crimă comisă în întrul legațiunii austriace din București e considerată ca o crimă comisă pe teritoriul austriac și, prin urmare, autoritățile române nu pot descinde pe acel teritoriu spre a proceda la instruirea faptului, afară numai, bine înțeles, dacă ar obține autorizațiunea legațiunii unde s’a petrecut faptul. Un procuror român care s’ar duce cu de la sine putere să facă o anchetă în interiorul legațiunii austro-ungare din București, ar comite o violare de teritoriu, o înfrângere a dreptului ginților, căci ar fi întocmai ca și când s’ar duce să ancheteze la Brașov sau la Pesta. Dacă intrăm în aceste amânunte, cerem scuze acelora dintre cititorii noștri pentru cari teoriile emise mai sus sunt niște noțiuni elementare. Dar am crezut a da aceste explicațiuni, pentru că am vâzut că mulți din compatrioții noștri neavând o noțiune justă despre principiul exteritorialității s’au alarmat peste mâsură de incidentul de la Iași, mai ales în urma modului cum au comentat faptele tocmai acele ziare ai căror cititori sunt în majoritate mai puțin versați în cestiunile de drept internațional. Acum c’am dat aceste explicațiuni, să venim la fapt. Se știe că sinuciderea care a provocat incidentul de la Iași, s’a petrecut la consulatul austro-ungar din acel oraș. Se naște întrebarea dacă parchetul din Iași avea sau nu să țină seama de principiul exteritorialității, sau să proceadă la anchetarea faptului ca și când el s’ar fi petrecut într’o cârciumă, sau în ori ce alt loc din circumscripțiunea parchetului din Iași. La această întrebare oricine va respunde că consulatele nu beneficiază de dreptul exteritorialității și că, prin urmare, legalmente, parchetul din Iași avea dreptul să proceadă la o anchetă. Noi nu avem convențiune consulară cu Austro-Ungaria și termenii convențiunilor consulare pe care le avem cu alte State, ca Belgia, Itatalia, etc., și care sunt aplicabile în cazul de față și Austriei, nu recunosc acestor consulate dreptul de exteritorialitate. Există însă uzul ca în asemenea împrejurări să se pună oarecari forme în procedeuri, forme de bună-cuviință și nimic alt. Aceste forme care se observă în relațiunile dintre persoane particulare, sunt cu atât mai de rigoare între State și prin urmare între funcționarii acestor State. Ca să dăm un exemplu, vom spune bunăoară, că dacă o crimă sau un delict s’ar comite într’o casă particulară, dreptul pe care ’l are parchetul de a face o investigațiune la fața locului, nu dispensează pe procuror de la regulele bunei cuviințe și că acesta, dacă va fi un om bine crescut, va bate la ușă înainte de a intra într’o cameră și nu va stărui să intre într’o odaie în care s’ar afla o doamnă desbrăcată, înainte de a lăsa acesteia timpul de a se îmbrăca. In ceea ce privește consulatele, deși nu se bucură de dreptul de exteritorialitate, sunt însă și lucruri inviolabile, precum e bunăoară arhiva consulatului, corespondența oficială, etc. De aici rezultă că sunt limite peste care justiția unei țâri nu trebuie să treacă și că, în cazul descinderii parchetului în localul unui consulat, e necesar ca consulul sau înlocuitorul său să fie prevenit, prezența unuia din aceștia fiind trebuincioasă în timpul anchetei, tocmai pentru a se garanta inviolabilitatea archivei, însuși procurorul are nevoie ca archiva să fie luată în primire de cel în drept, și să nu’și asume densul o respundere pe care nu trebuie s’o aibă. Nu putem cunoaște toate amănuntele incidentului de la Iași, dar s’ar părea că parchetul din Iași n’a prevenit pe nimeni. Ni se va răspunde că n’avea pe cine să prevină, de vreme ce însuși consulul se sinucisese și nu era alt funcționar subaltern. Unii s’au mirat chiar și nu și-au putut explica ce căuta consulul german să se amestece în afacerile consulatului austro-ungar. La aceasta explicațiunea e ușoară : există între Austria și Germania o convențiune, în baza căreia consulii uneia din aceste țâri iau reciproc gerarea consulatului celeilalte țâri, îndată ce titularul lipsește. Dar oare, în cazul din Iași, procurorul român era ținut să cunoască existența acestei convențiuni . Negreșit că nu. El nu e ținut să cunoască decât legile țarei sale, iar nu convențiunile dintre State străine. Așadar, era datoria consulului german să informeze pe parchet, în mod oficial, că din momentul ce a murit colegul său austro-ungar, densul a luat gerarea consulatului respectiv. Făcut’a consulul german aceasta ? Nu știm. In tot cazul să o fi făcut sau nu aceasta nu’l da drept să se opună la ancheta procurorului și încă și mai puțin să treacă peste marginile bunei cuviințe. Căci, după noi anii, toată cestiunea aceasta, dacă a făcut atâta sensațiune, nu este pentru că doui funcționari ai unor puteri amice au interpretat o cestiune de drept în diferite chipuri, ci numai și numai pentru că nu s’au păzit formele, ba s’au trecut toate marginile bunei cuviințe. Dacă s’ar fi păzit formele, diferința de vederi ar fi fost repede aplanată, și fără nici un incident neplăcut, de către șefii respectivi ai funcționarilor în cauză. Cerendu-se imediat instrucțiuni de la centru, suntem siguri că atât ministrul Germaniei și însărcinatul de afaceri al Austriei, cât și ministrul de justiție al României ar fi dat ordine identice. D’ar s’a făcut la Iași esces de zel. Și dacă informațiunile primite de toate ziarele se vor dovedi exacte, dacă în adevăr consulul german și-a permis să dea afară pe procurorul român, fără drept și în modul brutal descris de corespondenții ziarelor, atunci negreșit că acest consul poartă toată vina și că numai el va suporta consecințele purtării sale. In cazul acesta cel mai puțin lucru ce se poate pretinde de la guvernul german, este ca să recheme pe consulul său de la Iași și să-l trimită în voe una din nouile posesiuni germane de pe țârmul Africei, la Camerun sau la Zanzibar, unde-și va putea exercita cu mai mult succes apucăturile d-sale autoritare. Se va convinge atunci că au trecut vremurile când consulii străini în România bateau din picior. Nu putem sfîrși fără a aproba atitudinea bărbătească a guvernului în această afacere. Vâzând eri la gara din Sinaia pe d. ministru Esarcu, care, după cum se știe, are și interimul justiției, d-sa se pronunță în mod foarte categoric, și ne spuse că a prevenit atât pe reprezintantul Germaniei, cât și pe al Austriei, că a dat ordine parchetului din Iași să-și faca datoria, să treacă peste orice obstacol și, în caz când consulul german ar mai continua atitudinea sa provocatoare, să-l aresteze imediat. de delegați au asistat, dintre care principalii savanți ai Europei. Paris. 9 August »Agenția Havas" anunță că Marele Duce Alexe, care trebuia să sosească în timpul dimineței la gara de Nord, unde era așteptat de personalul ambasadei Rusești și de mii de persoane, n’a sosit. Lumea nu’șî poate explica această întârziere. Petersburg, 9 August. Monitorul financiar anunță că nu este vorba de o ordonanțâ care oprește exportul graurilor, dar reaua recoltă a câtorva districte va avea ca consecință de a îngriji aprovizionarea acestor districte, și prin urmare, va fi nevoe de a aduce restricțiuni exportului. TELEGRAME Paris, 10 August. „Agenția Havas“ află din Constantinopol că tâlharii au răpit la 7 August lângă Heraclea pe d. Raymond, francez, care exploatează moșia Omurdia; logofătul său Ruffle a fost răpit în localitatea unde se oprise de curând trenul de Orient. Ruffle a fost liberat aproape îndată. El a adus d-lui de Montebello o scrisoare a d-lui Raymond, care zice că tâlharii cer 115,000 franci de răscumparare sub pedeapsă de a ucide pe prizonierul lor. D. de Montebello a făcut îndată demersuri pe lângă Sultan și Poartă pentru eliberarea prizonierului. Londra, 9 August. Congresul de higienă și de demografie s’a deschis azi de prințul de Galles. 2300 MERCURI 31 IULIE 1891 ANUNCIURI ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV . Reclame...................„ m T.” » II . . . . 22.51) In Paris anunciurile se primesc la Agentia Havas, 8 Place de la Bourse. Redacția și Administrația 43, — Calea Victoriei, — 43 Un exemplar ÎS Bani 0.40 1.502.50 Un interview Budapesti Hirlap de la 9 August publică, sub titlul de „Fostul ministru de externe al României“, o convorbire pe care un redactor al acestui ziar a avut-o zilele trecute cu d. Al. Lahovari. Reproducem darea de seamă a ziaristului maghiar sub titlu de curiozitate, mai mult spre a pune în relief naivitatea întrebărilor gazetarului ungur și a unei părți din comentarele ce le face, căci altfel convorbirea ce a avut cu d. Al. Lahovari n-are nici o însemnătate politică. Dealtmintrelea ziaristul ungur se exprimă în limba germană, pe care d. Al. Lahovari n’o cunoaște, și conversațiunea nu s’a putut ține decât prin mijlocirea fiului d-lui Al. Lahovari, un tenor de 15 ani pe care părinții sai se duseseră să’l intâmpine la Pesta, în călatoria sa de la Paris. Iată traducerea din Budapesti Hírlap, pe care o datorim unui confrate amic: Raporturile partidelor Camerei române sunt, poate, mult mai încurcate, ca adunările împărțite în mii de fracțiuni ale imperiului german și, după marea Franță România cea mică consumă mai mulți miniștri dintre toate Statele europene. Numai aceasta poate să fie causa simptomelor isbitoare, că noi, maghiarii, cari am avea destule motive de a arunca câte o privire în dar averile vecinilor noștri, nu cunoaștem intențiunile, aspirațiunile și principiile nici unuia dintre partidele ori bărbații de Stat ai României. Miniștrii cad, partidele se unesc și iar se definesc, înainte ca programul lor să se fi lămurit pe deplin. In marea masă a miniștrilor trimiși în retragere cel mai cunoscut ne este d. Lahovari, fost ministru de externe, care în războiul vamal a fost un adversar implacabil bărbaților de Stat unguri și austriac. Dar și el, numai numelui său cam unguresc (?) poate să mulțumească, că la noi a fost și este pomenit mai des. Partidul rusofil (?) român îl respectează ca pe cel mai distins membru al său, dar căderea lui de acum trei luni nu însemnează retragerea întregului partid, pentru că se mai văd și astăzi picioarele acestui partid de sub vălul de două culori ale politicei românești. Acest interesant poitic valah de ori seară până astă seară a fost în Budapesta și, deși membrii mai importanți ai coloniei române intrau și eștași prin ușă, totuși și mie mi-a jertfit câteva momente pentru o scurtă convorbire. A ocupat un salon dinspre Dunăre al hotelului Ungaria împreună cu soția sa, o perfectă pariziană. De unde a venit, pe unde a umblat n’am putut să știu, dar a fost gata să-mi spună că merge direct la Sinaia. Dacă nu chiar marea rezervă în declarațiunile sale, dar această împrejurare, că pleacă la Domnitorul său, dovedește că și după depunerea portofoliului, ministerial el a rămas un bărbat de Stat în activitate și că chiar și acum a fost pe undeva cu vr’o misiune politică(?) Cine știe, poate chiar în Sigmaringen, unde s’a dus și moștenitorul valah să uite dragostea sa ilicită. 1) E cam de 40 — 45 de ani, înalt, cu umerii lați. Făr negru gata a se înălbi în curănd, barba-i rară, pe dinainte e neagră. M’a primit cu cuvintele, că nu înțelege întru cât pot să intereseze declarațiunile sale politice pe ziarele ungurești, cu atât mai vârtos că dânsul deja de trei luni nu e ministrul României și în secretele și intențiunile actualului guvern e tot atât de puțin inițiat ca mine, ori ca și oricine altul. — Excelența voastră, am răspuns, și fără portofoliu ministerial, este unul dintre cei mai distinși bărbați de Stat ai României și, e foarte firesc astfel, că vederile Dv. tot atâta importanță au și azi, ca pe vremea când ați fost ministru. Să vedem dar asupra căror lucruri vroiți să cunoașteți vederile mele. Eu mi-am ales întrebările din domeniul politicei exterioare. Am întrebat pe Excelența Sa, dacă a cetit răspunsul dat de către tinerimea maghiară memoriului studenților români, și dacă l’a citit care-i este părerea ? — Am primit răspunsul, dar până acum n’am avut vreme să-l citesc. N vom ceti însă, cu atențiunea pe care o merită și mă voiu bucura foarte mult, dacă el va împrăștia acele sentimente dureroase și acele îngrijiri, pe cari le-a inspirat în inima fiecărui patriot român memoriul bucureștean. — Oare guvernul românesc a avut cunoștință de memoriul bucureștean, înainte de a se tipări, și n’a crezut oare de cuviință a împedica apariția lui, din condescendență către vecinul Stat, care e în raporturi amicale cu România și care a fost tratate cu acuzațiuni grave? Nu pot să zic dacă guvernul a știut aceasta înainte sau ba, dar a împiedica apariția memoriului n’avea nici dreptul nici intențiunea. In România presa are o libertate foarte mare, și poți să tipărești orice, fie asupra guvernului, fie asupra ori și cui; și în Ungaria adese ori se Înjură România prin broșuri și gazete și, nici prin minte nu ne trece să cerem, ca de bativul nostru, să se restrângă libertatea d-voastră de presă. — N’ar fi fost însă de cuviință și un lucru de bun simț politic, ca imediat după apariția memoriului bucureștean, guvernul român să ne dea să înțelegem, că nu ia nici o solidaritate cu tinerii acuzatori? — Aceasta e o astfel de întrebare, domnul meu, la care numai un ministru poate să dea răspuns, dacă lucru politic ar fi să răspundă. _ ~ Este oare definitiv tranșată cestiunea căsătoriei moștenitorului român cu d-șoara Văcărescu? — Pe atât de tranșată, în cât e de prisos de a mai insista asupra acestei cestiuni. — Excelența Voastră desigur a cetit articolul din Koelnische Zeitung, care a dovedit, că proiectul de căsătorie a fost o intrigă a diplomației rusești și că Germania și-a dat concursul ei ca să cadă acest proiect. Intrucât sunt oare drepte aserțiunile gazetei germane ? N’am cetit articolul, fiindcă nu știți nici o boabă nemțește, dar dacă stă ceea dv. spuneți, atunci vă asigur că nimic nu este adevărat. — Și sub impresia acestui articol, omul era înclinat să crează, că prințesa de Reuss, soția ambasadorului german din Viena, de aceea a refuzat a primi în saloanele sale pe tânărul Văcărescu, ca prin aceasta să compromită familia acestuia și pe d-șoara Elena. A fost în definitiv în interesul Germaniei, ca din această căsătorie să nu se aleagă nimic, findcă la urma urmelor moștenitorul român, înainte de toate, este principe german. Ce crede Excelența Voastră? — Puteți să credeți că afacerea din Viena n’a avut nici o legătură cu proiectul de căsătorie. — A auzit, Exc. V., ceva despre petiția câtră tron a celor cinci cetățeni ungari, cari au cerut concursul împăratului austriac pentru teatrul german din Budapesta, care după noi are o misiune culturală și politică . — Da, am cunoștință de aceasta, dar nu știu de ce d o mă întrebați pe mine, un român, asupra acestei afaceri? — Numai de aceea, Excelență, că aș d fi să cunosc părerea de asupra punctului că ce ar face guvernul român, dacă de pildă, marele număr al maghiarilor din București ar cere de la regele maghiar un ajutor pentru construirea unui teatru unguresc și ar mai spune că acest teatru ar avea în București o misiune politică? — Eu cred că sub scutul marilor libertăți a României, maghiarii din București pot să și construiască un teatru, dar după trei zile l’ar și închide de oarece nu l’ar cerceta nimeni. — încă o întrebare ași dori să vă fac, este oare adevărat că autoritățile vamale române nu respectează paspoartele austroungurești și nu iasă în România nici chiar pe acei maghiari și austriaci, cari deja de mai multă vreme sunt stabiliți acolo, acolo își găsesc hrana și numai pentru a face o vizită au venit în Ungaria, patria lor? — Inexact. Afară de evreii ruși ori și cine poate să meargă în România dacă pasportul îi este în regulă. Ex-ministrul se pregătea pentru insula Margareta cu soția sa, care în timpul acestei convorbiri își schimbase toaleta, deci am luat adio de la dânsul. 1) Aici ziaristul maghiar confundă pe dl. Lahovari cu d. Al. Em. Lahovari.