Timpul, septembrie 1891 (nr. 192-215)

1891-09-26 / nr. 212

ANUL AL TREI­SPRE­ZECELEA.—No. 212. ABONAMENTELE: In țară pe un an..........................40 lei „ pe 6 luni.....................................20 lei X ” pe 3 luni.......................10 lei Pentru streinătate, un an .... 60 lei Redacția și Administrația 43,­­ Calea Victoriei,­­ 43 .Un exemplar ÎS Bani Teoria și practica Se discutează mult în presa ro­mână asupra obligativității învățămân­tului primar, înscrisă în proiectul de lege al d-lui Poni. Unii, ca d. Vintilă Rosetti, se pro­nunță categoric în contra mijloace­lor de coercițiune pentru garantarea principiului obligativității, deși, în principiu, sunt pentru obligativitatea învățământului primar. Insă ei voiesc libertatea obligativității, cu alte cuvin­te părintele să fie obligat a’șî instrui copilul, dar să fie și liber a nu’l ins­trui. Ei cer d-lui Poni un lucru im­posibil, ceea­ ce ne amintește zicătoa­­rea germană: Wasch’ mir den Pelz, mach’ ihn nicht nass. *) Am înțelege ca aceia cari sunt pen­­­­tru libertatea absolută a învățămân­tului, să se pronunțe în contra obli­gativității. Ei ar fi atunci logici. Nu se poate însă proclama într’o lege obligativitatea, fără a se prevedea și o sancțiune a acestui principiu. Alții cad în altă extremitate și cer pedepse corporale pentru părinții cari nu’șî vor instrui copiii. Noi credem că între aceste extre­me trebue să se ia termenul de mij­loc și cam așa face proiectul d-lui Poni, afară de unele dispozițiuni, pe care le vom releva spre a cere mo­dificarea lor. Așa, la capitolul obligativității, art. 4 lasă părinților facultatea de a da copiilor lor instrucțiunea primară în familie, și le cere numai să înștiin­țeze „despre aceasta pe directorul școalei circumscripțiunii unde sunt înscriși copii, iar la finele anului să facă pe copii lor­ să treacă examenul într’o școală publică. Neprezintarea la aceste examene , fără arătare de motive valabile către revizor, va atrage după sine, pentru părinți, aplicarea penalităților prevă­zute de art. 7. Până aici n’am avea alt de obiec­tat de­cât că arătarea motivelor de neprezintare la examene ar trebui să se facă tot directorului școalei res­pective, iar nu revizorului. Formali­tățile trebuesc simplificate, pe cât se poate, iar nu complicate. Părinții nu trebuesc siliți să țină corespondență cu o sută de autorități, ci să aibă a face numai cu una și aceeași auto­ritate. Din momentul ce ea, părinte, sunt ținut să înștiințez pe directorul școalei că ’mi instruesc copilul acasă, pentru ce să fiu trăiați la revizor ca să’l arăt, la finele anului școlar, cau­zele legitime pentru care nu’mi pot trimite copilul la examen? Eu nici nu știu­ cine e revizorul școlar și e­­ pentru mine o perdere de timp ca să cercetez de revizor, să’l caut, să-i dau explicațiuni, pe când directorul școalei cu care am avut deja a face și care e în apropierea mea, pe care îl am mai la îndemână, este auto­ritatea cea mai potrivită pentru a sta în contact cu părinții. E treaba directorului să stea în corespondență cu superiorii săi; eu, părinte, să fiu scutit de a avea a face cu toate au­toritățile școlare, de a bate scările ministerului, și să n’am a mă adresa, pentru toate formalitățile de împlinit, de­cât uneia și aceleiași autorități, care să fie directorul școalei. Autorităților superioare să n’am a mé adresa de cât atunci când vom­ avea ceva de reclamat în contra di­rectorului. Dar e în art. 4 un alt aliniat care nu e de loc admisibil. Iată ce zice penultimul aliniat al art. 4: Copilul care va rămâne repetent în doal­­ ani consecutivi la aceste examene, va fi înscris din oficiu la școala publica. Atât și nimic mai mult. Aliniatul acesta nu prevede nici o escepțiune, nici o cauză binecuvântată. Și sunt 1 1) Spală-mi blana, dar n’o uda­ multe cauzele legitime care pot face pe un școlar, pregătit în familie, să rămână repetent. Abstracțiune fă­când de slăbiciunea intelectuală sau fizică, un copil pregătit în familie poate să nu răspundă bine înaintea unui juriu examinator chiar numai din timiditate, deși ar poseda mate­ria. Lucrul acesta se vede zilnic, mai ales în ce privește elevele. Și care va fi sancțiunea unei a­­semenea dispozițiuni ? Elevul înscris din oficiu la școala publică, și-va dus cu geandarmii la școală, dacă părin­ții vor stărui a voi să continue a da copilului lor instrucția acasă ? Noi credem că acest aliniat tre­bue șters cu totul din lege. Părinții cari dau instrucție copiilor lor în familie, sunt de obicei­ oameni lumi­nați. Nu se poate clar admite ca un copil preparat acasă să rămână re­petent în două ani consecutivi fără o cauză binecuvântată. Dar ni se va răspunde că "alinia­tul în cestiune nu are în vedere nu­mai pe elevii cari sunt instruiți în familie, ci și pe cei cari frecventează o școală privată și că, prin urmare, scopul autorului său a fost ca să ga­ranteze buna instrucție și în aceste școli. Din două una: sau școala privată e de vină, sau elevul. Dacă școala e de vină, atunci ministrul să o în­chidă, iar nu să pedepsească pe pă­rinții copiilor remași repetenți. Dacă școala e bună, dar elevul e așa con­stituit încât nu poate învăța carte, atunci ce ne garantează că acel co­pil va înveța mai bine în școala pu­blică ? Și va fi lesne a desluși dacă școala sau elevul sunt de vină, căci dacă într’o asemenea școală privată se vor afla mai mulți elevi în catego­ria prevăzută de aliniatul în chestie, nu va încăpea îndo­ială că școala e proastă și datoria ministrului va fi să o închidă. Iar dacă toți elevii, a­­fară de unul, vor răspunde bine la examene, atunci școala fiind bună, iar numai acel elev fiind prost, în­scrierea lui din oficiu la școala pu­blică nu va folosi la nimic. Dacă dar ministrul, când a intro­dus acel aliniat în lege, a avut in vedere buna funcționare a școalelor private, credem că n’a găsit cel mai bun mijloc pentru ca să asigure bu­nătatea lor. Ea se poate asigura mai bine printr’un control serios și prin prevederea unor măsuri restrictive sau represive pentru însuși acele școli, iar nu pentru părinții elevilor ce le frecventează. Cu o altă ocazie vom semnala și alte dispoziții nepotrivite sau lacune, ce am descoperit în proiectul d-lui Poni. Genua, 6 Octombre Lucrătorii curelari au răspuns ultimatului patronilor că vor persista în greva lor. Azi dimineață greviștii s’au dus în fața stabi­limentelor pentru a împedica intrarea lu­crătorilor cari voiau să lucreze; poliția a intervenit; ea a făcut opt arestări. Constantinopol, 6 Octombre Baronul Calice, ambasadorul Austro-Un­­gariei, a fost primit în audiență de către Sultanul căruia i-a remis un portret în mă­rime naturală al împăratului Franț Iosef, zugrăvit de Lallemand. Constantinopol, 6 Octombre Contrariu știre­ persistente în privința unei mișcări de revoltă a țăranilor persani în contra regiei tutunurilor, țăranii au pri­mit cu satisfacție noul mod de cumpărare a produselor ; el preferă plata în monedă vechilor transacțiuni cu negustorii de tu­tun indigeni. Cumpărarea unoei recolte a provinciilor Kedhan și Ispahan a început. TELEGRAME Viena, 6 Octombre Delegațiunile se vor întruni la Viena la 9 Noembre. Atena, 6 Octombre Ephimeris află din Corfu că ancheta a­­supra tulburărilor antisemite a probat că copilul ucis era de origină israelită și că a trăit până în momentul morții sale la niște rude israelite. Londra, 6 Octombre întâiul lord al tesaurului d. W. H. Smith a murit după amiazi. Paris, 6 Octombre Comisiunea senatorială a vămilor a re­luat ședințele sale. D. Fery, președinte a anunțat că ministrul de comerț va susține tarifele votate de către cameră și va com­bate toate drepturile asupra materiilor pri­me și în general toate modificările propuse de comisiunea senatorială. Paris. 6 Octombre Sindicatul lucrătorilor sticlari din Fran­cia acordase patronilor un termen până la 6 Octombre pentru a se da dreptate recla­­mațiunilor lucrătorilor, patronii neacordând nimic, sticlarii din Carmani și din Montlu­­çon s’au pus azi în grevă. EDIȚIA A DOT­A. Românii la Praga Praga, 6 Octombre, 5 ore 40 min. seara 30 de Români din Transilvania au­ sosit aci. Ei au­ fost salutați călduros la gară de către o delegațiune compusă din profe­sorii D­r­. Jarnik și Pik și advocatul Pod­lipno, reprezintant al clubului cehilor tineri. Ei au fost invitați în aceea seară la re­­prezentația teatrului­­ național ceh. Azi la 11 ore au­ vizitat în corpore ex­­posiția; au fost primiți într’un mod solemn la poarta Exposiției. D-nul Sedlak rosti un discurs în limba cehă, relevând faptul că sforțările națiunei române și ale națiu­­nei cehe au aceeași țintă, urând bun sosit visitatorilor și mulțumindu-le pentru onoa­rea făcută Exposiției. Doctorul Jarnik asi­gură în limba română pe visitatori de sim­patia națiunii cehe, care de­și nu are le­gături de sânge și de limbă cu națiunea română, a avut totuși cu ea în trecut o soartă comună și are în timpul de față multe puncte de atingere. D-rul Mureșia­­nu mulțumește în limba cehă pentru pri­mirea călduroasă ce s’a făcut lui și com­patrioților săi, apoi urmă discursul său în românește pentru a arăta scopul visitei lor la exposiție și exprimă urări călduroase pentru prosperitatea națiunii cehe și a Bo* hem­iei. Publicul numeros care asista aclamă cu entusiasm pe Români și pe oratori, mai cu deosebire pe d. Mureșianu. Din Bucovina Prigonirea Românilor din Bucovina Cernăuți, 22 Septembre 1891. Mercuri în 18/30 Septembre a. c. s’a deschis congresul provizor al bisericel gr. or. din Bucovina. Mare ne era nerăbdarea cu care așteptam publicarea motivelor nea­­probărei statutului congresual din 1882. Mult mai mare ne-a fost însă indignațiunea și amărăciunea de modul cum ni s’au publi­cat acele motive și de­­ procedarea bruscă și necalificabilă a comisarului împărătesc contele de Pace. Acest nobil conte, care e tot­odată și șeful nefericitei noastre țări, nu știe un cuvânt românește. Pentru a ști deci ce se petrece în con­gres a adus cu sine ca tălmaciu pe un funcționar polon și acesta avea misiunea a’I traduce imediat tot ceea­ ce se vorbește în decursul desbaterilor. In discursul său de deschidere, președintele congresulu, mi­tropolitul Silvestru s’a referit și la auto­nomia bisericească a Românilor și Serbilor din Ungaria, iar d. de Pace,, crezând că se face aluziune la Românii din Regat, s’a ridicat cu o falcă în cer și cu alta în pă­­mănt și a protestat în contra ori­cărei alu­ziuni la instituțiunile bisericești ori națio­nale din statele străine. După ce înalt prea sfințitul mitropolit s’a explicat, d. de Pace și-a retras observația. Intâiu se credea că Leahul de lângă el i-a tradus fals cuprin­sul discursului, mai în urmă s-a consta­tat că d. de Pace nu a înțeles bine pe tălmaciu din cauză — după cum zic gu­rile rele —că ar fi fost cam „bine dispus“. Ori­cum ar fi fost contele de Pace a ră­mas cu blamagiul și rușinea, pe care cer­curile guvernamentale din Viena nu vor putea să i-o ierte. A mai comis d-sa apoi și o altă lipsă de tact. După ce a refuzat a transcrie mo­tivele și în traducere românească și rutea­­na s-a întins la polemică cu unul dintre deputații congresuali și a amenințat cu disolvarea congresului. E hotărît că el a primit instrucțiuni ca să zădărnicească activitatea congresului și, în naivitatea sa și-a risipit toată muniția în prima zi a congresului, lovind chiar în capul bisericei și insinuându-i indirect ten­dințe iredentiste. Gazeta Bucovinei, unicul ziar românesc, pe care îl avem, și tot odată organ al par­tidului național din Bucovina, a calificat într’un articol procedarea contelui Pace. Guvernul țării, se înțelege, după inițiativa contelui Pace, a confiscat numărul respec­tiv al „Gazetei“ noastre, și s’a îngrijit ca nici un exemplar să nu fie expediat cu poșta. Ba nici locuința privată a directo­rului Pipoșiu nu a rămas scutită, și în seara confiscării, pe la orele 10, două or­gane ale poliției s-au intrat în casă și au căutat exemplare din Gazeta Bucovinei. Iar în ziua următoare se înverteau în ju­rul locuinței sale spioni de al contelui Pace și cautau să afle de la servitor, dacă se mai găsesc sau nu la densul exemplare din numărul confiscat. Intre aceste comisiunea congresuală lucrea­ză, dar după cum am înțeles nu va ajunge la nici un rezultat, căci comisarul împără­tesc nu poate face nici o concesiune, iar membrii comisiunei nu vor să accepteze un congres fără nici o competență. Peste tot prigonirea Românilor a luat în timpul din urmă dimensiuni foarte mari. De când în fruntea țării se află contele Pace, Rutenii au devenit favoriții guver­nului local, iar Românii, care pănă acum tot­dea­una au sprijinit pe guvernul d-lui Taaffe sunt mereu denunțați de dacoroma­­niști și irredentiști. Nu are omul de­cât să citească Gazeta Bucovinei de la aparițiunea ei încoace, și în fie­care număr va găsi înregistrate o mulțime de neîndreptățiri și batjocuri, la care sunt supuși Românii bucovineni. Leșii, Rutenii, Nemții și evreii, cu toții s’au conjurat în contra Românilor, și vor să le dispute dreptul de a putea trăi ca individualitate națională în propria lor țară, odată cu sângele strămoșilor lor. Și guvernul local, nu numai sprijinește pe aces­te liste în aspirațiunile lor, dar le previne în cele mai multe cazuri și le încurajează. Amărăciunea Românilor e deja așa de mare, că dacă guvernul central din Viena, nu va lua măsuri pentru a pune stavilă politicei greșite a contelui Pace, ei vor trece desigur în opoziție și vor înmulți nu­mărul celor nemulțumiți cu actuala stare de lucruri în Austria. Cernăuteanu]. JOI 26 SEPTEMBRE 1891 % ANUNCIURI ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV . . . . o.4Q Reclame.................... III ... . 1.50 T » ................» II ... . 2.50 In Paris anunciurile se primesc la Agenția, ^ 8 Place de la Bourse. ------­dacția și Administrația .3. _ Calea Victoriei, — 48 exemplar ÎS Bani Judecătoria de ocol Legea actuală a judecătorielor de O­­col, cu toate vin­ele ei, încă ar fi pu­tut da oare­care foloase, dacă ar fi fost păzită cu rigurozitate și dacă deo­sebitele ei dispozițiuni privitoare la ad­misibilitate și înaintare, nu ar fi fost eludate în mod sistematic de către mai mulți miniștri de justiție. In adevăr, această lege, în ordinea ierarhică acordă judecătorilor de ocol rangul de membri de tribunal; cu alte cuvinte, sub imperiul ei, nu poate să existe nici o distincțiune între unii și alții și ca consecință atunci când este vorba de înaintare la gradul de preșe­dinte, trebue a se ține seamă de capa­citate și vechime, fără a se mai cerce­ta dacă cel cu drepturi de a fi înain­tat este membru de tribunal sau jude­cător de ocol, fără a se prefera cel de întâiil celui din urmă. Afară de aceasta, legea cere spre a putea fi numit judecător de ocol, ace­leași condițiuni ca și membrilor de tri­bunal : diploma de licență sau de doc­torat în drept și un stagiu de suple­ant, procuror sau substitut de tribunal. Ei bine, putem afirma fără teamă de a fi contraziși, că mai nici una din a­­ceste dispozițiuni nu a fost respectată ast­fel că cu timpul art. 47 din legea judecătorielor de ocol a căzut cu totul în desuetudine. Nu s’a mai cerut nici o condițiune la numire și când a fost vorba de înaintare, s’au nesocotit de multe ori drepturile câștigate de unii. Așa cum s’a procedat până acum, ministrul a căpătat dreptul de a numi pe ori­cine în funcțiunea de judecător de ocol; cel d’întâi­­ venit poate fi nu­mit dacă este agreat de ministru sau protegiat de cine­va. Și cauza acestei nenorocite stări de lucruri izvorăște iarăși din politică, căci și în justiție ca și în ori­ce altă ra­mură administrativă, politica a jucat și joacă un rol prea hotărîtor pentru ca să nu se țină seamă de persoanele influente , ast­fel că de cele mai multe ori și mai ales în provincie, judecăto­rul de ocol se numește după propune­rea prefectului sau a vre­unui depu­tat sau senator influent, sau a cutărei persoane cu vază și tot­de­a­una mi­nistrul numește fără a cunoaște pe cel recomandat, fără a ști trecutul său, gradul său de capacitate, reputațiunea sa în mijlocul societăței și toate cele­l­alte condițiuni accesorii ce se cer unui bun magistrat. Și pe când interesul unei bune justiții reclamă că acești ju­decători să aibă studii complecte în știința dreptului, în genere nu li se cere nici o diplomă, cine ar consulta anuarul justiției din anul 1890, ar pu­tea vedea că nici 40 la sută din jude­cătorii noștri de ocol nu sunt titrați. Bine­înțeles că aceasta provine de acolo că și prefectul sau deputatul care solicită acest post pentru vre­un fa­vorit, nu ține seamă la rândul său de­cât de valoarea electorală a protegra­­tului, de numărul voturilor­ câștigate, sau de câștigat etc., cât despre cultura sa, despre moravurile sale, iată cestiuni secundare pe care judecătorul le va des­curca cu justițiabilii săi. Aceeași nedreptate, același abuz când este vorba de înaintare ; cunosc câți­va tineri eminenți, absolvenți ai școa­­lelor noastre de drept cari de ani în­tregi figurează ca judecători de ocol, rafi­nantes in gurgite vaste, tot aș­teptând o înaintare pe care nimeni nu se gândește a le o da. Cei mai mulți, lăsați ast­fel uitărei, isprăvesc prin a se desgusta de o sarcină care nu le deschide nici un viitor și, mai curând sau mai târziu, ei se retrag. Aș putea adauga chiar că nu s’a văzut până acum cazul vre­unui judecător de o­­col înaintat la gradul de președinte de tribunal. Să mai vorbim oare de stabilitatea acestor magistrați ? Dar colecțiunea Monitorului Oficial conține sute de permutări dintr’un colț al țărei la cel l­ alt, numeroase destituiri nemotivate, înlocuiri neînțelese, puneri în disponi­bilitate etc. Iată dar în puține cuvinte care este starea nenorocită în care se găsește această instanță judecătorească, mulțu­mită unei legi rea întocmită și mai a­­les rea aplicată și pentru ce tinerimea noastră universitară fuge și va fugi de această instituțiune, cât timp nu va in­terveni o lege înțeleaptă care pe de o parte să determine condițiuni riguroase de admisibilitate, iar pe de alta să re­glementeze cu precisiune situațiunea ju­decătorului de ocol și să-i dea garanții puternice de stabilitate. In situațiunea în care ne găsim as­­tă­zi, suferă și judecătorul, suferă și mulțimea care aleargă la el. Magistra­tul care nu știe la ce se poate aștepta dintr’o zi într’alta, care într’o bună dimi­neață se poate vedea desbrăcat de roba sa și rânduit în mijlocul celor l’ați mu­ritori, prin o simplă iscălitură ministe­rială și fără ca ceva să legitimeze dis­­grația sa, nu poate corespunde înaltei misiuni ce -i încredințează legea, nu poate fi un bun magistrat. Un judecă­tor trebue, pe lângă știința dreptului, să cunoască bine și centrul în care se află și moravurile oamenilor pe cari îi ju­decă și obiceiurile locului spre a pu­tea aplica legea cu echitate și înțelep­ciune , când însă densul depinde numai de bunul plac al vre­unei persoane in­fluente, când este expus zilnic la per­mutări sau destituiri nejustificate, când în fine în locul meritului și al capaci­­tăței domnesc favoarea și arbitrariul, neaparat că atunci justiția se degradă și aplicațiunea legei devine parțială și interesată. „Când vcești a stârpi un rău, zice Gladstone, trebue a’l ataca nu în ma­­nifestațiunile sale ci la rădăcină“. Trebue dar să ridicăm prestigiul ju­decătoriei de ocol și să’i dăm o nouă organizațiune cu un nou personal inte­ligent, cult și onest. Trebue să facem ast­fel ca judecătorul de ocol să devie un adevărat și puternic personagiu în II

Next