Timpul, septembrie 1891 (nr. 192-215)
1891-09-26 / nr. 212
ANUL AL TREISPREZECELEA.—No. 212. ABONAMENTELE: In țară pe un an..........................40 lei „ pe 6 luni.....................................20 lei X ” pe 3 luni.......................10 lei Pentru streinătate, un an .... 60 lei Redacția și Administrația 43, Calea Victoriei, 43 .Un exemplar ÎS Bani Teoria și practica Se discutează mult în presa română asupra obligativității învățământului primar, înscrisă în proiectul de lege al d-lui Poni. Unii, ca d. Vintilă Rosetti, se pronunță categoric în contra mijloacelor de coercițiune pentru garantarea principiului obligativității, deși, în principiu, sunt pentru obligativitatea învățământului primar. Insă ei voiesc libertatea obligativității, cu alte cuvinte părintele să fie obligat a’șî instrui copilul, dar să fie și liber a nu’l instrui. Ei cer d-lui Poni un lucru imposibil, ceea ce ne amintește zicătoarea germană: Wasch’ mir den Pelz, mach’ ihn nicht nass. *) Am înțelege ca aceia cari sunt pentru libertatea absolută a învățământului, să se pronunțe în contra obligativității. Ei ar fi atunci logici. Nu se poate însă proclama într’o lege obligativitatea, fără a se prevedea și o sancțiune a acestui principiu. Alții cad în altă extremitate și cer pedepse corporale pentru părinții cari nu’șî vor instrui copiii. Noi credem că între aceste extreme trebue să se ia termenul de mijloc și cam așa face proiectul d-lui Poni, afară de unele dispozițiuni, pe care le vom releva spre a cere modificarea lor. Așa, la capitolul obligativității, art. 4 lasă părinților facultatea de a da copiilor lor instrucțiunea primară în familie, și le cere numai să înștiințeze „despre aceasta pe directorul școalei circumscripțiunii unde sunt înscriși copii, iar la finele anului să facă pe copii lor să treacă examenul într’o școală publică. Neprezintarea la aceste examene , fără arătare de motive valabile către revizor, va atrage după sine, pentru părinți, aplicarea penalităților prevăzute de art. 7. Până aici n’am avea alt de obiectat decât că arătarea motivelor de neprezintare la examene ar trebui să se facă tot directorului școalei respective, iar nu revizorului. Formalitățile trebuesc simplificate, pe cât se poate, iar nu complicate. Părinții nu trebuesc siliți să țină corespondență cu o sută de autorități, ci să aibă a face numai cu una și aceeași autoritate. Din momentul ce ea, părinte, sunt ținut să înștiințez pe directorul școalei că ’mi instruesc copilul acasă, pentru ce să fiu trăiați la revizor ca să’l arăt, la finele anului școlar, cauzele legitime pentru care nu’mi pot trimite copilul la examen? Eu nici nu știu cine e revizorul școlar și e pentru mine o perdere de timp ca să cercetez de revizor, să’l caut, să-i dau explicațiuni, pe când directorul școalei cu care am avut deja a face și care e în apropierea mea, pe care îl am mai la îndemână, este autoritatea cea mai potrivită pentru a sta în contact cu părinții. E treaba directorului să stea în corespondență cu superiorii săi; eu, părinte, să fiu scutit de a avea a face cu toate autoritățile școlare, de a bate scările ministerului, și să n’am a mă adresa, pentru toate formalitățile de împlinit, decât uneia și aceleiași autorități, care să fie directorul școalei. Autorităților superioare să n’am a mé adresa de cât atunci când vom avea ceva de reclamat în contra directorului. Dar e în art. 4 un alt aliniat care nu e de loc admisibil. Iată ce zice penultimul aliniat al art. 4: Copilul care va rămâne repetent în doal ani consecutivi la aceste examene, va fi înscris din oficiu la școala publica. Atât și nimic mai mult. Aliniatul acesta nu prevede nici o escepțiune, nici o cauză binecuvântată. Și sunt 1 1) Spală-mi blana, dar n’o uda multe cauzele legitime care pot face pe un școlar, pregătit în familie, să rămână repetent. Abstracțiune făcând de slăbiciunea intelectuală sau fizică, un copil pregătit în familie poate să nu răspundă bine înaintea unui juriu examinator chiar numai din timiditate, deși ar poseda materia. Lucrul acesta se vede zilnic, mai ales în ce privește elevele. Și care va fi sancțiunea unei asemenea dispozițiuni ? Elevul înscris din oficiu la școala publică, și-va dus cu geandarmii la școală, dacă părinții vor stărui a voi să continue a da copilului lor instrucția acasă ? Noi credem că acest aliniat trebue șters cu totul din lege. Părinții cari dau instrucție copiilor lor în familie, sunt de obicei oameni luminați. Nu se poate clar admite ca un copil preparat acasă să rămână repetent în două ani consecutivi fără o cauză binecuvântată. Dar ni se va răspunde că "aliniatul în cestiune nu are în vedere numai pe elevii cari sunt instruiți în familie, ci și pe cei cari frecventează o școală privată și că, prin urmare, scopul autorului său a fost ca să garanteze buna instrucție și în aceste școli. Din două una: sau școala privată e de vină, sau elevul. Dacă școala e de vină, atunci ministrul să o închidă, iar nu să pedepsească pe părinții copiilor remași repetenți. Dacă școala e bună, dar elevul e așa constituit încât nu poate învăța carte, atunci ce ne garantează că acel copil va înveța mai bine în școala publică ? Și va fi lesne a desluși dacă școala sau elevul sunt de vină, căci dacă într’o asemenea școală privată se vor afla mai mulți elevi în categoria prevăzută de aliniatul în chestie, nu va încăpea îndoială că școala e proastă și datoria ministrului va fi să o închidă. Iar dacă toți elevii, afară de unul, vor răspunde bine la examene, atunci școala fiind bună, iar numai acel elev fiind prost, înscrierea lui din oficiu la școala publică nu va folosi la nimic. Dacă dar ministrul, când a introdus acel aliniat în lege, a avut in vedere buna funcționare a școalelor private, credem că n’a găsit cel mai bun mijloc pentru ca să asigure bunătatea lor. Ea se poate asigura mai bine printr’un control serios și prin prevederea unor măsuri restrictive sau represive pentru însuși acele școli, iar nu pentru părinții elevilor ce le frecventează. Cu o altă ocazie vom semnala și alte dispoziții nepotrivite sau lacune, ce am descoperit în proiectul d-lui Poni. Genua, 6 Octombre Lucrătorii curelari au răspuns ultimatului patronilor că vor persista în greva lor. Azi dimineață greviștii s’au dus în fața stabilimentelor pentru a împedica intrarea lucrătorilor cari voiau să lucreze; poliția a intervenit; ea a făcut opt arestări. Constantinopol, 6 Octombre Baronul Calice, ambasadorul Austro-Ungariei, a fost primit în audiență de către Sultanul căruia i-a remis un portret în mărime naturală al împăratului Franț Iosef, zugrăvit de Lallemand. Constantinopol, 6 Octombre Contrariu știre persistente în privința unei mișcări de revoltă a țăranilor persani în contra regiei tutunurilor, țăranii au primit cu satisfacție noul mod de cumpărare a produselor ; el preferă plata în monedă vechilor transacțiuni cu negustorii de tutun indigeni. Cumpărarea unoei recolte a provinciilor Kedhan și Ispahan a început. TELEGRAME Viena, 6 Octombre Delegațiunile se vor întruni la Viena la 9 Noembre. Atena, 6 Octombre Ephimeris află din Corfu că ancheta asupra tulburărilor antisemite a probat că copilul ucis era de origină israelită și că a trăit până în momentul morții sale la niște rude israelite. Londra, 6 Octombre întâiul lord al tesaurului d. W. H. Smith a murit după amiazi. Paris, 6 Octombre Comisiunea senatorială a vămilor a reluat ședințele sale. D. Fery, președinte a anunțat că ministrul de comerț va susține tarifele votate de către cameră și va combate toate drepturile asupra materiilor prime și în general toate modificările propuse de comisiunea senatorială. Paris. 6 Octombre Sindicatul lucrătorilor sticlari din Francia acordase patronilor un termen până la 6 Octombre pentru a se da dreptate reclamațiunilor lucrătorilor, patronii neacordând nimic, sticlarii din Carmani și din Montluçon s’au pus azi în grevă. EDIȚIA A DOTA. Românii la Praga Praga, 6 Octombre, 5 ore 40 min. seara 30 de Români din Transilvania au sosit aci. Ei au fost salutați călduros la gară de către o delegațiune compusă din profesorii Dr. Jarnik și Pik și advocatul Podlipno, reprezintant al clubului cehilor tineri. Ei au fost invitați în aceea seară la reprezentația teatrului național ceh. Azi la 11 ore au vizitat în corpore exposiția; au fost primiți într’un mod solemn la poarta Exposiției. D-nul Sedlak rosti un discurs în limba cehă, relevând faptul că sforțările națiunei române și ale națiunei cehe au aceeași țintă, urând bun sosit visitatorilor și mulțumindu-le pentru onoarea făcută Exposiției. Doctorul Jarnik asigură în limba română pe visitatori de simpatia națiunii cehe, care deși nu are legături de sânge și de limbă cu națiunea română, a avut totuși cu ea în trecut o soartă comună și are în timpul de față multe puncte de atingere. D-rul Mureșianu mulțumește în limba cehă pentru primirea călduroasă ce s’a făcut lui și compatrioților săi, apoi urmă discursul său în românește pentru a arăta scopul visitei lor la exposiție și exprimă urări călduroase pentru prosperitatea națiunii cehe și a Bo* hemiei. Publicul numeros care asista aclamă cu entusiasm pe Români și pe oratori, mai cu deosebire pe d. Mureșianu. Din Bucovina Prigonirea Românilor din Bucovina Cernăuți, 22 Septembre 1891. Mercuri în 18/30 Septembre a. c. s’a deschis congresul provizor al bisericel gr. or. din Bucovina. Mare ne era nerăbdarea cu care așteptam publicarea motivelor neaprobărei statutului congresual din 1882. Mult mai mare ne-a fost însă indignațiunea și amărăciunea de modul cum ni s’au publicat acele motive și de procedarea bruscă și necalificabilă a comisarului împărătesc contele de Pace. Acest nobil conte, care e totodată și șeful nefericitei noastre țări, nu știe un cuvânt românește. Pentru a ști deci ce se petrece în congres a adus cu sine ca tălmaciu pe un funcționar polon și acesta avea misiunea a’I traduce imediat tot ceea ce se vorbește în decursul desbaterilor. In discursul său de deschidere, președintele congresulu, mitropolitul Silvestru s’a referit și la autonomia bisericească a Românilor și Serbilor din Ungaria, iar d. de Pace,, crezând că se face aluziune la Românii din Regat, s’a ridicat cu o falcă în cer și cu alta în pămănt și a protestat în contra oricărei aluziuni la instituțiunile bisericești ori naționale din statele străine. După ce înalt prea sfințitul mitropolit s’a explicat, d. de Pace și-a retras observația. Intâiu se credea că Leahul de lângă el i-a tradus fals cuprinsul discursului, mai în urmă s-a constatat că d. de Pace nu a înțeles bine pe tălmaciu din cauză — după cum zic gurile rele —că ar fi fost cam „bine dispus“. Oricum ar fi fost contele de Pace a rămas cu blamagiul și rușinea, pe care cercurile guvernamentale din Viena nu vor putea să i-o ierte. A mai comis d-sa apoi și o altă lipsă de tact. După ce a refuzat a transcrie motivele și în traducere românească și ruteana s-a întins la polemică cu unul dintre deputații congresuali și a amenințat cu disolvarea congresului. E hotărît că el a primit instrucțiuni ca să zădărnicească activitatea congresului și, în naivitatea sa și-a risipit toată muniția în prima zi a congresului, lovind chiar în capul bisericei și insinuându-i indirect tendințe iredentiste. Gazeta Bucovinei, unicul ziar românesc, pe care îl avem, și tot odată organ al partidului național din Bucovina, a calificat într’un articol procedarea contelui Pace. Guvernul țării, se înțelege, după inițiativa contelui Pace, a confiscat numărul respectiv al „Gazetei“ noastre, și s’a îngrijit ca nici un exemplar să nu fie expediat cu poșta. Ba nici locuința privată a directorului Pipoșiu nu a rămas scutită, și în seara confiscării, pe la orele 10, două organe ale poliției s-au intrat în casă și au căutat exemplare din Gazeta Bucovinei. Iar în ziua următoare se înverteau în jurul locuinței sale spioni de al contelui Pace și cautau să afle de la servitor, dacă se mai găsesc sau nu la densul exemplare din numărul confiscat. Intre aceste comisiunea congresuală lucrează, dar după cum am înțeles nu va ajunge la nici un rezultat, căci comisarul împărătesc nu poate face nici o concesiune, iar membrii comisiunei nu vor să accepteze un congres fără nici o competență. Peste tot prigonirea Românilor a luat în timpul din urmă dimensiuni foarte mari. De când în fruntea țării se află contele Pace, Rutenii au devenit favoriții guvernului local, iar Românii, care pănă acum totdeauna au sprijinit pe guvernul d-lui Taaffe sunt mereu denunțați de dacoromaniști și irredentiști. Nu are omul decât să citească Gazeta Bucovinei de la aparițiunea ei încoace, și în fiecare număr va găsi înregistrate o mulțime de neîndreptățiri și batjocuri, la care sunt supuși Românii bucovineni. Leșii, Rutenii, Nemții și evreii, cu toții s’au conjurat în contra Românilor, și vor să le dispute dreptul de a putea trăi ca individualitate națională în propria lor țară, odată cu sângele strămoșilor lor. Și guvernul local, nu numai sprijinește pe aceste liste în aspirațiunile lor, dar le previne în cele mai multe cazuri și le încurajează. Amărăciunea Românilor e deja așa de mare, că dacă guvernul central din Viena, nu va lua măsuri pentru a pune stavilă politicei greșite a contelui Pace, ei vor trece desigur în opoziție și vor înmulți numărul celor nemulțumiți cu actuala stare de lucruri în Austria. Cernăuteanu]. JOI 26 SEPTEMBRE 1891 % ANUNCIURI ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV . . . . o.4Q Reclame.................... III ... . 1.50 T » ................» II ... . 2.50 In Paris anunciurile se primesc la Agenția, ^ 8 Place de la Bourse. ------dacția și Administrația .3. _ Calea Victoriei, — 48 exemplar ÎS Bani Judecătoria de ocol Legea actuală a judecătorielor de Ocol, cu toate vinele ei, încă ar fi putut da oarecare foloase, dacă ar fi fost păzită cu rigurozitate și dacă deosebitele ei dispozițiuni privitoare la admisibilitate și înaintare, nu ar fi fost eludate în mod sistematic de către mai mulți miniștri de justiție. In adevăr, această lege, în ordinea ierarhică acordă judecătorilor de ocol rangul de membri de tribunal; cu alte cuvinte, sub imperiul ei, nu poate să existe nici o distincțiune între unii și alții și ca consecință atunci când este vorba de înaintare la gradul de președinte, trebue a se ține seamă de capacitate și vechime, fără a se mai cerceta dacă cel cu drepturi de a fi înaintat este membru de tribunal sau judecător de ocol, fără a se prefera cel de întâiil celui din urmă. Afară de aceasta, legea cere spre a putea fi numit judecător de ocol, aceleași condițiuni ca și membrilor de tribunal : diploma de licență sau de doctorat în drept și un stagiu de supleant, procuror sau substitut de tribunal. Ei bine, putem afirma fără teamă de a fi contraziși, că mai nici una din aceste dispozițiuni nu a fost respectată astfel că cu timpul art. 47 din legea judecătorielor de ocol a căzut cu totul în desuetudine. Nu s’a mai cerut nici o condițiune la numire și când a fost vorba de înaintare, s’au nesocotit de multe ori drepturile câștigate de unii. Așa cum s’a procedat până acum, ministrul a căpătat dreptul de a numi pe oricine în funcțiunea de judecător de ocol; cel d’întâi venit poate fi numit dacă este agreat de ministru sau protegiat de cineva. Și cauza acestei nenorocite stări de lucruri izvorăște iarăși din politică, căci și în justiție ca și în orice altă ramură administrativă, politica a jucat și joacă un rol prea hotărîtor pentru ca să nu se țină seamă de persoanele influente , astfel că de cele mai multe ori și mai ales în provincie, judecătorul de ocol se numește după propunerea prefectului sau a vreunui deputat sau senator influent, sau a cutărei persoane cu vază și totdeauna ministrul numește fără a cunoaște pe cel recomandat, fără a ști trecutul său, gradul său de capacitate, reputațiunea sa în mijlocul societăței și toate celelalte condițiuni accesorii ce se cer unui bun magistrat. Și pe când interesul unei bune justiții reclamă că acești judecători să aibă studii complecte în știința dreptului, în genere nu li se cere nici o diplomă, cine ar consulta anuarul justiției din anul 1890, ar putea vedea că nici 40 la sută din judecătorii noștri de ocol nu sunt titrați. Bineînțeles că aceasta provine de acolo că și prefectul sau deputatul care solicită acest post pentru vreun favorit, nu ține seamă la rândul său decât de valoarea electorală a protegratului, de numărul voturilor câștigate, sau de câștigat etc., cât despre cultura sa, despre moravurile sale, iată cestiuni secundare pe care judecătorul le va descurca cu justițiabilii săi. Aceeași nedreptate, același abuz când este vorba de înaintare ; cunosc câțiva tineri eminenți, absolvenți ai școalelor noastre de drept cari de ani întregi figurează ca judecători de ocol, rafinantes in gurgite vaste, tot așteptând o înaintare pe care nimeni nu se gândește a le o da. Cei mai mulți, lăsați astfel uitărei, isprăvesc prin a se desgusta de o sarcină care nu le deschide nici un viitor și, mai curând sau mai târziu, ei se retrag. Aș putea adauga chiar că nu s’a văzut până acum cazul vreunui judecător de ocol înaintat la gradul de președinte de tribunal. Să mai vorbim oare de stabilitatea acestor magistrați ? Dar colecțiunea Monitorului Oficial conține sute de permutări dintr’un colț al țărei la cel l alt, numeroase destituiri nemotivate, înlocuiri neînțelese, puneri în disponibilitate etc. Iată dar în puține cuvinte care este starea nenorocită în care se găsește această instanță judecătorească, mulțumită unei legi rea întocmită și mai ales rea aplicată și pentru ce tinerimea noastră universitară fuge și va fugi de această instituțiune, cât timp nu va interveni o lege înțeleaptă care pe de o parte să determine condițiuni riguroase de admisibilitate, iar pe de alta să reglementeze cu precisiune situațiunea judecătorului de ocol și să-i dea garanții puternice de stabilitate. In situațiunea în care ne găsim astăzi, suferă și judecătorul, suferă și mulțimea care aleargă la el. Magistratul care nu știe la ce se poate aștepta dintr’o zi într’alta, care într’o bună dimineață se poate vedea desbrăcat de roba sa și rânduit în mijlocul celor l’ați muritori, prin o simplă iscălitură ministerială și fără ca ceva să legitimeze disgrația sa, nu poate corespunde înaltei misiuni ce -i încredințează legea, nu poate fi un bun magistrat. Un judecător trebue, pe lângă știința dreptului, să cunoască bine și centrul în care se află și moravurile oamenilor pe cari îi judecă și obiceiurile locului spre a putea aplica legea cu echitate și înțelepciune , când însă densul depinde numai de bunul plac al vreunei persoane influente, când este expus zilnic la permutări sau destituiri nejustificate, când în fine în locul meritului și al capacităței domnesc favoarea și arbitrariul, neaparat că atunci justiția se degradă și aplicațiunea legei devine parțială și interesată. „Când vcești a stârpi un rău, zice Gladstone, trebue a’l ataca nu în manifestațiunile sale ci la rădăcină“. Trebue dar să ridicăm prestigiul judecătoriei de ocol și să’i dăm o nouă organizațiune cu un nou personal inteligent, cult și onest. Trebue să facem astfel ca judecătorul de ocol să devie un adevărat și puternic personagiu în II