Timpul, noiembrie 1894 (nr. 240-263)

1894-11-26 / nr. 260

A. ANUL AL ȘASE­SPRE­ZECELEA. — No. 260 EDIȚIA A TREIA SAMBATA 26 NOEMBRE (8]D-BRE 1894 ABONAMENTELE In țară pe un an............................................40 lei „ pe 6 luni............................................20 lei „ pe 3 luni...................... 10 lei Pentru streinătate, un an.............................50 lei Redacția și Administrația — 23,STRADA DOAMNEI,23 — Uun exemplar 15 Bani Dreptul de Don-Chișouii proprietății, acei , cari vor s-o apere de pericole ima­ginare și-au găsit tovarăși buni în­.. socialiști. Curioasă și duioasă tovărășie. Cei dintâia susțin că dreptul pro­prietății e nimicit de proiectul d-lui Carp privitor la mine. Și se jelesc ca și cum ar fi sunat ceasul din urmă. Socialiștii zic și ei că dreptul de proprietate e atins, dar se bucură într’atât în­cât s’au pus să facă­­ «rugăciuni» pentru d. Carp., Și jalea unora și bucuria celor­lalți are însă un mic cusur : n’au temeiit nici una, nici alta. E curios lucru, dar adversarii don­ chisori și prietenii socialiști ai legii discută proiectul d-lui Carp fară a fi de seamă câtuși de puțin de dispozițiile lui ; parcă n’ar fi fost tipărit proiectul și împărțit la toată lumea, ori parcă ar fi vorba de lucruri din cel mai înfundat colț al pământului. Căci, cu adevărat, greu­ se va putea găsi o lege în care respec­tul proprietății să fie mai puter­nic accentuat de­cât în proiectul minelor. Stă scris negru pe alb, că pro­prietarul suprafeței poate să-și des­copere singur mina, să o explo­reze singur, să o exploateze sin­gur, fără ca nimeni să se poată amesteca în treaba lui. Mai mult de­cât atât, stă scris negru pe alb în acest proiect că chiar atunci când altul de­cât pro­­­­prietarul s’a ostenit și a descoperit ființa unei mine, tot proprietarul are cel dintâi­ dreptul de explo­rare, dându-i-se termen ca să se hotărască dacă vrea sau nu vrea, dacă poate sau nu poate. Și mai stă scris că chiar atunci când altul s’a ostenit și a cheltuit, a descoperit mina și a explorat-o, tot proprietarul suprafeței are cel dintâiu dreptul de exploatare și iarăși i se dă termen să se gân­dească și să se hotărască. In toate fazele constituirii unei mine, proprietarul suprafeței e pre­ferat. Și încă și mai mult de­cât atât: dacă după toate termenele proprie­tarul nu vrea sau nu poate să in­tre în afacere, el e despăgubit și­­ are parte vecinică la câștig. In sfârșit, o sumă de exploatări sunt lăsate la absoluta discreție a proprietarilor suprafeței. Sub re­gimul proiectului d­lui Carp rămân numai acele mine care cer o ex­ploatare grea și mare. Cu toate aceste, don­ chisorii pro­­­­prietății și onorabilii socialiști o țin una și bună: proiectul d-lui Carp dă lovituri de secure în dreptul proprietății. Poate că toți acești aprigi lu­minători ai opiniei publice n’ar fi știind să citească slovele cu care se scrie în vremea de azi. Lucrul nu e cu neputință dacă ținem seamă că unii din ei s’au dus să-și scoată argumentele din de mult răposatul Regulament­ Organic — argumente care, fie zis în treacăt, lovesc la cap teza susținută de denșii. Când e vorba de o lege așa de importantă ca aceea a minelor, ar fi fost nevoie de mai multă bună­­credință și seriozitate. Cu țipete de gâște nu se poate face treabă as­tăzi; o singură dată ele au putut scăpa Capitoliul; sunt însă lucruri care nu se petrec de­cât o singură , dată. I . Fiind de bună credință în dis­­cuțiunea acestei legi, era încă des­tul loc, slavă Domnului, pentru fă­cut opoziție. Ar fi fost însă opozi­ție folositoare pentru toți. Cu­togorița dărâmării dreptului de proprietate, însă, la nimic nu vor ajunge adversarii proiectului. Căci proprietarii sunt oameni destul de copți la minte ca să vadă că toată comedia e o simplă speriătură de copii și că interesul obștesc cere să se stabilească odată regimul mi­nelor. TELEGRAME Socialiștii In parlamentul german Berlin, 6 Decembre. Azi Reichstagul a ținut prima ședință la noul palat. Președintele a strigat: trăiască împăratul. Toți deputații s’au sculat în pi­cioare, afară de socialiști. O indignare prelungită s’a produs în contra acestora. Președintele, d. de Levetzow, d.și vice-pre­­ședinții, d-nii Bud­ și Bürklin, au fost re­­aleși cu aclamațiuni. Președintele a blamat cu severitate atitu­dinea socialiștilor. Deputatul Singer a voit să expite punctul de vedere al socialiștilor, însă a fost împe­­dicat de strigătele de indignare ale de­putaților și ale președintelui. Afacerile din Istria în parlamentul italian Roma, 6 Decembrie. Crispi a declarat în două rînduri că nu poate să primească vreo interpelare în pri­vința afacerilor din Istria, pentru a nu crea un precedent, care ar putea să reușească în detrimentul Italiei, dacă se consimte ca și alte parlamente să se ocupe cu chestiuni interioare. După această declarațiune, d-nii Imbriani și Barzilai și-au retras interpelările. Societățile de agricultură în Rusia Petersburg, 6 Decembre. Oficialul publică mai multe ukazuri im­periale ale ministrului agriculturii către două societăți de agricultură, recunoscând importanța acestor societăți pentru agricul­tura rusească și confirmând drepturile ce le—au fost conferite, sub domniile precedente. Țarul declară că aceste societăți vor găsi la el tot­dea­una ajutor și protecție. Cabinetul ungar pe pragul crizei Viena, 6 Decembrie. Ziarele de seara zic — bazând aprecierile lor pe corespondențele din Budapesta — că evenimentele ce se produc în Ungaria n’au nici o legătură cu sancțiunea legilor eclesias­­tice. Sancțiunea nu va avea nici o influ­ență asupra soartei cabinetului Wekerle, care își va da probabil demisiunea după votarea exercițiului provizoriu. Se urmează deliberări în această privință în prezența d-lui de Andrassy, ministru a latere. Din Camera belgiană Bruxel, 6 Decembre, Camera a discutat budgetul dotațiunilor. Socialiștii au protestat în contra listei ci­vile a regelui și a dotațiunii comitelui de Flandra. Sfârșitul discuției a fost foarte a­­gitat. Președintele consiliului a invitat pe de­putați să strige : Trăiască regele ! Deputații au repetat acest strigăt, afară de socialiști, cari au strigat: Trăiască poporul! Jos ca­pitaliștii. Afacerea Băncii romane Roma, 6 Decembrie. Raportul comisiunii instituite la 4 Au­gust 1894 pentru a stabili răspunderea func­ționarilor judiciari, cari au luat parte la instrucțiunea procesului Băncii române, bla­mează purtarea funcționarilor acestora și cere ministrului justiției de a aplica măsuri ad­ministrative severe, care să restabilească au­toritatea justiției. Budgetul german Berlin, 6 Decembrie. Budgetul imperiului se echilibrează la ve­nituri și la chelneri cu 1.247.256.063 mărci. împrumutul ce se va face pentru trebu­ințele armatei și marinei se urcă la 43.997.692 mărci.Budgetul resbelului este de 560.519.897 mărci; budgetul marinei este de 67.366.856 mărci. Revizuirile budgetare pentru­­ vămi la ve­nituri ale impozitelor indirecte se urcă la 625.140.430 mărci. Svon neîntemeiat Bruxel. 6 Decembrie. Le Journal de Bruxelles declară neîn­temeiat svonul că d. Sehmet­tau, atașat mi­litar german la Paris, a fost în relațiuni cu căpitanul Dreyfus sau cu vr’o altă persoană, ce ’l-ar fi dat acte secrete. Suita citească D. Nicu Vrăbiescu a perdut procesul său în contra d-lui K Stolojan. Hotărîrea ne-a comunicat—o d-sa sin­gur printr’o scrisoare publică adresată Adeverului. Mărturisesc că deciziunea Curtei m’a întristat. Dacă e vorba să aleg, numai ca cestiune de simpatie, între Stolojan și Vrăbiescu (Stolojan cu latifundiile și naftalina), fără îndouială că toate simpa­tiile mele sunt cu învinsul de la Curte. Zoü, ași fi dat și eu ceva ca să câș­tige procesul Vrăbiescu. Superarea sa în urma înfrângerei o gă­sesc însă peste măsură caraghioasă și scrisoarea ce a adresat Adeverului este cu desăvârșire ridicolă. Așî fi înțeles pe d. Vrăbiescu cău­tând să discute deciziunea Curiei, să ne demonstreze că este arbitrară, ilegală... dar să ne spue că nu ’î-a mai rămas nimic de făcut de­cât să afișeze deriziu­nea pe mormântul lui Iulian Vrăbiescu, — de, prea e copilărie ! Scrisoarea aceasta ’mi amintește in­­scripțiunea pusă pe mormântul răposa­­tului Cutzarida de către fratele său, in­­scripțiune prin care acuza injurios pe nepotul defunctului pentru că a cerut să se facă autopsia decedatului. Incidentul Vrăbiescu-Stolojan nu ar fi meritat negreșit să fie pus în discuțiune, dacă d. Vrăbiescu nu ar fi deschis vorba și dacă faptul s’ar fi petrecut între oa­meni lipsiți de ori­ce instrucțiune. Avem însă în fața noastră pe un avo­cat, un om prin urmare presupus că po­sedă o cultură serioasă, un bărbat care adesea a avut veleități de a juca un rol politic, a fost pare-mi­se consilier comu­nal, director al unui­ ziar politic disident. De la dânsul ești prin urmare în drept să aștepți ceva mai mult de­cât de la cel dintâia terchea berchea și romái ui­mit văzând că procedează în­tocmai ca cocoana Uța când a perdut un proces la judecătorie și declară că nu’i mai ră­­mâne de­cât să fa­c slujbe la biserică spre a atrage blestemul Domnului asu­pra părței adverse. Să nădăjduim însă că, la urma urmelor, supărarea copilărească a d-lui Vrăbiescu se va potoli și în loc să afișeze la cimi­tir deciziunea Curței de apel—procedură de altminterea ne­prevăzută în codicele noastre—se va mulțumi cu recursul în casațiune. Acolo va avea în ori-ce caz mai multă șansă de isbândă de­cât în dealul de la Filaret, unde intendentul cimitirului nu se preocupă nici de fond, nici de formă. Car­p­­italmente națională ca instituțiunea «Ca­rol-Elisabeta» ? Două­spre­zece ani au stat la putere îm­­buibându-se; în ce privește țărănimea, însă, au rămas pironiți în vorbe și iar vorbe. A trebuit să vină conservatorii, re­trograzii ruginiți, ciocoii pentru ca Statul să ia măsuri practice în favoarea popula­­țiunei rurale. Noi am dat țâranilor: pamânt, școli, instituțiuni de credit. Astăzi generozitatea regală ia inițiativa unei instituțiuni menită a le veni în aju­tor, când sunt în nevoie; guvernul ia parte și el la nobilul impuls dat de Su­veran, fäcând ca să convergeze împrejurul ei toate puterile vit ale națiunei, și colec­tiviștii nu văd într’o asemenea pornire ge­neroasă de­cât un subiect de glume proaste și de polemică searbădă. Rușine 1 ------------------------­-------------------------Odioși au fost tot­deauna colectiviștii și la guvern și în opoziție, dar atât de odioși n’au fost nici o dată ca în atitudinea pe care au adoptat’o față cu instituțiunea «Carol-Elisabeta». înainte de toate ei critică instituțiunea ca un act guvernamental, ceea ce nu este. Guvernul nu-și poate însuși meritul ac­tului mariminos săvârșit de perechea re­gală și este o nespusă lipsă de tact din partea aniversarilor noștri de a pune gu­vernul în joc cu prilejul unui fapt absolut personal al Suveranului. Dar nu poți cere tact unor oameni or­biți de ură și de pasiune. De aceea tre­cem peste această considerațiune. Lipsa absolută de bună creștere și prostia colectiviștilor se ref­ară chiar în modul cum apreciază partea luată de guvern la organizația instituțiunei datorite inițiativei regale. Ei găsesc că faptul de a veni in ajuto­rul sătenilor nevoiași prin crearea unul fond format de țara întreagă, începând de la Capul Statului până la cel din urmă cetățean, este insultător pentru clasa să­tenilor, pe cari îi face pomanagii Mai mult încă, Voința Națională merge p­ână a face spirit, negreșit de prost gust, jucându-se cu cuvintele și zicând că țăra­­nu­l se ajută de guvern cu fondurile des­tinate pentru vite, pare că fondul de epi­zootie nu țintește la ocrotirea uneia din cele mai însemnate sorginți­ele bogăție a țării în genere și a populațiunei rurale în special. Tratând ast­fel o instituțiune din cele m­aii folositoare, isvorîtă dintr’un act ge­neros al Suveranului și menită a veni în ajutor unei clase atât de interesante ca aceea a micilor agricultori, colectiviștii își dau arama pe față, dovedind încă o dată țârii cât de negru este sufletul lor. Ce au făcut acești criticaștri de mese­rie pentru țărani, pentru ca să cuteze a batjocori o instituțiune umanitară și esen­ . MICA RUGĂCIUNE Nu cu multă surprindere am băgat de seamă că în familia colectivistă cel care se ocupă cu gospodăria nu este în­tot­­deauna intendentul.... Zicem că fără multă surprindere am observat această anomalie, pentru că știam din trecut că Zaharia răspunde de arti­­colele Voinței Naționale, că Pană Bu­­escu redactează programul partidului și că nu chestiunile arzătoare tonul în colec­tivitate nu’l dau cei de la centru, ci a­­desea cei de la periferie. Dar ori­cât de obicinuiți suntem cu răsturnarea rolurilor în partidul liberal, anomalia despre care vrem să vorbim trebue relevată, pentru că ea dovedește că, ca să pătrunzi în salonul colectivi­tăți, trebue să treci prin bucătărie. Iată despre ce e vorba : Absorbită în adânci speculațiuni poli­tice, Voința Națională n’are vreme in­tot­deauna să urmărească evenimentele care se desfășură adesea sub nasul ei; de aceea, afară de mici poeme în proză pe care i­ le servește Delavrancea ca ar­ticole de fond, Voința nu oferă cititorilor de­cât materialul pe care i-l furnizează gazetele din provincie. Iar când, pentru multe rațiuni, trebue neapărat să-și spue cuvântul în câte o chestiune, atunci aș­teaptă să vorbească Naționalul pentru ca apoi, ea, gazetă colectivistă, să reproducă, din cuvânt în cuvânt, aprecierile libera­­lului-conservator. Așa a tăcut erl. Ziarul german Kölnische Zeitung primise o corespondență din Bu­curești. Voința, ocupată să ocărască pe reacționarii cari caută să asigure țăranilor un codru de mămăligă pentru vremurile grele, nu a văzut corespondența Naționalul însă cu ochii lui de argus a văzut-o, a tradus-o și a comentat-o. Trezită de con­fratele său, Voința se grăbește să repro­ducă ori corespondența cu comentarii cu tot. Lucrul ar fi cu totul indiferent, de­cât noi suntem osândiți să polemizăm cu Vo­ința și a sta de vorbă cu Voința Națională pe tema articolelor din Naționalul este tot așa cum al chema în judecată pe Zaharia pentru calomniile scrise de d. Cantacuzino. Ca să știm pe viitor cui răspundem, rugăm pe confrații de la Naționalul să și publice articolele de-a dreptul în Voința Națională, sau pe cei de la organul co­lectivist să declare că în partidul libe­ral nu Voința, ci Naționalul dă tonul. Une­ori nu strică să mergi cu călăuză chiar la satul care se vede. Pil FRANȚA (Prin fir telegrafic) Discuția budgetului.—­ Creditul pentru Madagascar.— Mecanicii la d. Casi­mir Périer.— Santagiul.— Alegerea unui academician.—Discursul tro­nului german.— încasarea im­pozitelor indirecte Paris, 6 Decembrie. Cariera. Discuția budgetului. D. Pel­­letan critică cheltuelile ce rezultă din căile ferate; d­ sa zice apoi că cheltuelile co­loniale ale Franței sunt mai mari decât ale Germaniei, Angliei, Spaniei și Portu­galiei la un loc. Critică risipa ce se face în cheltuelile armatei și marinei. Sâmbătă va continua discuția. Senat. Creditul pentru Madagascar.­ D. Hanotaux declară că expedițiunea este destinată numai a asigura protectoratul Franței, este necesară pentru onoarea și pentru interesele țării. Nu se va face o expediție de cucerire, nici o operă de vio­lență. Franța vrește numai să facă Ma­dagascarului ceea ce a făcut Tunisului (aplause). ANUNCIURI și INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV......................0,40 .Reclame III......................2,50 . ..................n IX....................6. -1Parta anunciurile se primesc la Agenția Eavas, 8 Place de la Bourse și Redacția și Administrația V**» STRADA DOAMNEI, 23 Un exemplar 15 Bani Credidul a fost votat cu 270 voturi contra 3. Paris, 6 Decembre. D. Casimir Périer a primit o delega­­țiune a mecanicilor și fochiștilor căilor fe­rate, care a declarat că mecanicii și fo­­chiștii știfi că în caz de mobilizare vor fi cei dintâi­ cari vor face un serviciu pa­triei. Nu se vor da nici o dată în lături de la glorioasele lor datorii și nu vor da ascultare obiecțiunilor unor indivizi, cari fac apel la străinătate și propovăduesc violența pentru a rezolva chestiunea so­cială. Paris. 6 Decembre. Se asigură că nouile informațiuni judi­ciare anunțate de către ziare ar avea în vedere șantagiul al cărui obiect a fost compania­ transatlantică din partea lui Por­­talis și a lui Girard. Paris, 6 Decembre. D. Henri Houssaye, istoric, a fost ales academician cu 28 de voturi. D. Emile Zola nu obținut nici un vot. Paris, 6 Decembre. Temps, vorbind de discursul tronului german, zice că Franța va primi cu sim­patie declarațiunile sale pacinice. Toți de aici s’au obișnuit a­ se baza pe tăria ho­­tărîrilor împăratului în favoarea păcii lu­mii ; toți sunt convinși că incidentele de presă nu vor fi in stare a sdruncina rela­­țiunile dintre ambele țări bazate pe st­ma mutuală și pe iubirea de pace. Paris. 6 Decembre. încasările impozitelor imdirecte pe luna Noembre prezintă o mai puțină valută de 10 milioane în raport cu evaluările bud­getare și mai puțin cu 7 milioane în comparație cu luna Noembre 1893. ------------------------------------------------­ Ei, Zola lajple Mal Redactorul ziarului Italie a așteptat pi Emile Zola la poarta Quirinalului, după intrevederea ce a avut scriitorul francez cu regele Humbert și a primit astfel im­­presiunile sale proaspete. Iată-le : — Regele, a zis d. Zola, a fost foarte amabil, plin de afabilitate. Fotografiile -l reprezintă cam aspru; dar glasul său și manierele sale sunt foarte blânde. «Sire, i-am zis venind în prezența sa, vin să depun la picioarele voastre întreaga mea recunoștință pentru primirea atât de bine­voitoare ce mi s’a făcut pretutindeni în Italia». Regele surise și întinzându-mi mâna, îmi spuse: — Sunteți aproape al nostru și Italienii, primindu-vă atât de afectuos, v’ați arătat cât sunt de fericiți de a vă vedea prin­tre ei. Și după câte­va cuvinte prea măguli­toare pentru opera mea, M. S. mă în­trebă dacă tatăl meu a fost Venețian. — Bunicul meu a fost Venețian, am respins și eu însu­mi am fost supus italian până la vârsta de 21 ani; trăgând sorți, am fost naturalizat francez. — Trebuia să vă gândiți la patria pă­rinților d­v. și să remâneți la noi, mi-a spus regele cu un reproș ușor. — Nu puteam. Sire. Pierdusem pe tatăl meu la vârsta de 7 ani. Educația mea franceză, viața mea de familie și acel nu știu­ ce, care te ține legat de țara în care ai fost născut, m’au făcut să rămân fran­cez din inimă și din spirit, dar adesea gândul meu s’a Îndreptat către Italia, a doua mea patrie și rămâneam sub farmecul acestei invocațiuni. Regele mă privia tot surîzând. Am continuat: — Italia a făcut minuni de la renaș­terea sa. Ea a făcut în 40 ani ceea ce Franța a făcut In 100. Orașe splendide modernizate, industriale, canaluri, o ma­rină superbă și o Roma capitală, focar al tuturor civilizațiilor. Italia este o țară fru­moasă și mare. Sire. — E păcat că d.v., Francezii, nu voiți s’o recunoașteți, zise M. S. aproape me­lancolic. Nu am știut ce să răspund. Apoi conversația s’a întins. Regele ’mi-a vorbit de Franța în termeni afectuoși, regretând că presa franceză se arată ne­dreaptă față cu Italia. — Nu vrea nimeni să ne pătrunză, a­­ceasta nu e drept; suntem priviți prin părțile cele rele, fără gândul că suntem doritori de pace, muncă și liniște. După o pauză scurtă, M. S. relua de o dată . —• D. Casimir Périer e un spirit drept, just și am mare stimă pentru caracte­rul său. Salutai spre a mulțumi Regelui pentru bunele sale cuvinte pentru șeful țării mele.

Next