Timpul, noiembrie 1894 (nr. 240-263)
1894-11-26 / nr. 260
A. ANUL AL ȘASESPREZECELEA. — No. 260 EDIȚIA A TREIA SAMBATA 26 NOEMBRE (8]D-BRE 1894 ABONAMENTELE In țară pe un an............................................40 lei „ pe 6 luni............................................20 lei „ pe 3 luni...................... 10 lei Pentru streinătate, un an.............................50 lei Redacția și Administrația — 23,STRADA DOAMNEI,23 — Uun exemplar 15 Bani Dreptul de Don-Chișouii proprietății, acei , cari vor s-o apere de pericole imaginare și-au găsit tovarăși buni în.. socialiști. Curioasă și duioasă tovărășie. Cei dintâia susțin că dreptul proprietății e nimicit de proiectul d-lui Carp privitor la mine. Și se jelesc ca și cum ar fi sunat ceasul din urmă. Socialiștii zic și ei că dreptul de proprietate e atins, dar se bucură într’atât încât s’au pus să facă «rugăciuni» pentru d. Carp., Și jalea unora și bucuria celorlalți are însă un mic cusur : n’au temeiit nici una, nici alta. E curios lucru, dar adversarii don chisori și prietenii socialiști ai legii discută proiectul d-lui Carp fară a fi de seamă câtuși de puțin de dispozițiile lui ; parcă n’ar fi fost tipărit proiectul și împărțit la toată lumea, ori parcă ar fi vorba de lucruri din cel mai înfundat colț al pământului. Căci, cu adevărat, greu se va putea găsi o lege în care respectul proprietății să fie mai puternic accentuat decât în proiectul minelor. Stă scris negru pe alb, că proprietarul suprafeței poate să-și descopere singur mina, să o exploreze singur, să o exploateze singur, fără ca nimeni să se poată amesteca în treaba lui. Mai mult decât atât, stă scris negru pe alb în acest proiect că chiar atunci când altul decât proprietarul s’a ostenit și a descoperit ființa unei mine, tot proprietarul are cel dintâi dreptul de explorare, dându-i-se termen ca să se hotărască dacă vrea sau nu vrea, dacă poate sau nu poate. Și mai stă scris că chiar atunci când altul s’a ostenit și a cheltuit, a descoperit mina și a explorat-o, tot proprietarul suprafeței are cel dintâiu dreptul de exploatare și iarăși i se dă termen să se gândească și să se hotărască. In toate fazele constituirii unei mine, proprietarul suprafeței e preferat. Și încă și mai mult decât atât: dacă după toate termenele proprietarul nu vrea sau nu poate să intre în afacere, el e despăgubit și are parte vecinică la câștig. In sfârșit, o sumă de exploatări sunt lăsate la absoluta discreție a proprietarilor suprafeței. Sub regimul proiectului dlui Carp rămân numai acele mine care cer o exploatare grea și mare. Cu toate aceste, don chisorii proprietății și onorabilii socialiști o țin una și bună: proiectul d-lui Carp dă lovituri de secure în dreptul proprietății. Poate că toți acești aprigi luminători ai opiniei publice n’ar fi știind să citească slovele cu care se scrie în vremea de azi. Lucrul nu e cu neputință dacă ținem seamă că unii din ei s’au dus să-și scoată argumentele din de mult răposatul Regulament Organic — argumente care, fie zis în treacăt, lovesc la cap teza susținută de denșii. Când e vorba de o lege așa de importantă ca aceea a minelor, ar fi fost nevoie de mai multă bunăcredință și seriozitate. Cu țipete de gâște nu se poate face treabă astăzi; o singură dată ele au putut scăpa Capitoliul; sunt însă lucruri care nu se petrec decât o singură , dată. I . Fiind de bună credință în discuțiunea acestei legi, era încă destul loc, slavă Domnului, pentru făcut opoziție. Ar fi fost însă opoziție folositoare pentru toți. Cutogorița dărâmării dreptului de proprietate, însă, la nimic nu vor ajunge adversarii proiectului. Căci proprietarii sunt oameni destul de copți la minte ca să vadă că toată comedia e o simplă speriătură de copii și că interesul obștesc cere să se stabilească odată regimul minelor. TELEGRAME Socialiștii In parlamentul german Berlin, 6 Decembre. Azi Reichstagul a ținut prima ședință la noul palat. Președintele a strigat: trăiască împăratul. Toți deputații s’au sculat în picioare, afară de socialiști. O indignare prelungită s’a produs în contra acestora. Președintele, d. de Levetzow, d.și vice-președinții, d-nii Bud și Bürklin, au fost realeși cu aclamațiuni. Președintele a blamat cu severitate atitudinea socialiștilor. Deputatul Singer a voit să expite punctul de vedere al socialiștilor, însă a fost împedicat de strigătele de indignare ale deputaților și ale președintelui. Afacerile din Istria în parlamentul italian Roma, 6 Decembrie. Crispi a declarat în două rînduri că nu poate să primească vreo interpelare în privința afacerilor din Istria, pentru a nu crea un precedent, care ar putea să reușească în detrimentul Italiei, dacă se consimte ca și alte parlamente să se ocupe cu chestiuni interioare. După această declarațiune, d-nii Imbriani și Barzilai și-au retras interpelările. Societățile de agricultură în Rusia Petersburg, 6 Decembre. Oficialul publică mai multe ukazuri imperiale ale ministrului agriculturii către două societăți de agricultură, recunoscând importanța acestor societăți pentru agricultura rusească și confirmând drepturile ce le—au fost conferite, sub domniile precedente. Țarul declară că aceste societăți vor găsi la el totdeauna ajutor și protecție. Cabinetul ungar pe pragul crizei Viena, 6 Decembrie. Ziarele de seara zic — bazând aprecierile lor pe corespondențele din Budapesta — că evenimentele ce se produc în Ungaria n’au nici o legătură cu sancțiunea legilor eclesiastice. Sancțiunea nu va avea nici o influență asupra soartei cabinetului Wekerle, care își va da probabil demisiunea după votarea exercițiului provizoriu. Se urmează deliberări în această privință în prezența d-lui de Andrassy, ministru a latere. Din Camera belgiană Bruxel, 6 Decembre, Camera a discutat budgetul dotațiunilor. Socialiștii au protestat în contra listei civile a regelui și a dotațiunii comitelui de Flandra. Sfârșitul discuției a fost foarte agitat. Președintele consiliului a invitat pe deputați să strige : Trăiască regele ! Deputații au repetat acest strigăt, afară de socialiști, cari au strigat: Trăiască poporul! Jos capitaliștii. Afacerea Băncii romane Roma, 6 Decembrie. Raportul comisiunii instituite la 4 August 1894 pentru a stabili răspunderea funcționarilor judiciari, cari au luat parte la instrucțiunea procesului Băncii române, blamează purtarea funcționarilor acestora și cere ministrului justiției de a aplica măsuri administrative severe, care să restabilească autoritatea justiției. Budgetul german Berlin, 6 Decembrie. Budgetul imperiului se echilibrează la venituri și la chelneri cu 1.247.256.063 mărci. împrumutul ce se va face pentru trebuințele armatei și marinei se urcă la 43.997.692 mărci.Budgetul resbelului este de 560.519.897 mărci; budgetul marinei este de 67.366.856 mărci. Revizuirile budgetare pentru vămi la venituri ale impozitelor indirecte se urcă la 625.140.430 mărci. Svon neîntemeiat Bruxel. 6 Decembrie. Le Journal de Bruxelles declară neîntemeiat svonul că d. Sehmettau, atașat militar german la Paris, a fost în relațiuni cu căpitanul Dreyfus sau cu vr’o altă persoană, ce ’l-ar fi dat acte secrete. Suita citească D. Nicu Vrăbiescu a perdut procesul său în contra d-lui K Stolojan. Hotărîrea ne-a comunicat—o d-sa singur printr’o scrisoare publică adresată Adeverului. Mărturisesc că deciziunea Curtei m’a întristat. Dacă e vorba să aleg, numai ca cestiune de simpatie, între Stolojan și Vrăbiescu (Stolojan cu latifundiile și naftalina), fără îndouială că toate simpatiile mele sunt cu învinsul de la Curte. Zoü, ași fi dat și eu ceva ca să câștige procesul Vrăbiescu. Superarea sa în urma înfrângerei o găsesc însă peste măsură caraghioasă și scrisoarea ce a adresat Adeverului este cu desăvârșire ridicolă. Așî fi înțeles pe d. Vrăbiescu căutând să discute deciziunea Curiei, să ne demonstreze că este arbitrară, ilegală... dar să ne spue că nu ’î-a mai rămas nimic de făcut decât să afișeze deriziunea pe mormântul lui Iulian Vrăbiescu, — de, prea e copilărie ! Scrisoarea aceasta ’mi amintește inscripțiunea pusă pe mormântul răposatului Cutzarida de către fratele său, inscripțiune prin care acuza injurios pe nepotul defunctului pentru că a cerut să se facă autopsia decedatului. Incidentul Vrăbiescu-Stolojan nu ar fi meritat negreșit să fie pus în discuțiune, dacă d. Vrăbiescu nu ar fi deschis vorba și dacă faptul s’ar fi petrecut între oameni lipsiți de orice instrucțiune. Avem însă în fața noastră pe un avocat, un om prin urmare presupus că posedă o cultură serioasă, un bărbat care adesea a avut veleități de a juca un rol politic, a fost pare-mise consilier comunal, director al unui ziar politic disident. De la dânsul ești prin urmare în drept să aștepți ceva mai mult decât de la cel dintâia terchea berchea și romái uimit văzând că procedează întocmai ca cocoana Uța când a perdut un proces la judecătorie și declară că nu’i mai rămâne decât să fac slujbe la biserică spre a atrage blestemul Domnului asupra părței adverse. Să nădăjduim însă că, la urma urmelor, supărarea copilărească a d-lui Vrăbiescu se va potoli și în loc să afișeze la cimitir deciziunea Curței de apel—procedură de altminterea neprevăzută în codicele noastre—se va mulțumi cu recursul în casațiune. Acolo va avea în ori-ce caz mai multă șansă de isbândă decât în dealul de la Filaret, unde intendentul cimitirului nu se preocupă nici de fond, nici de formă. Carpitalmente națională ca instituțiunea «Carol-Elisabeta» ? Douăsprezece ani au stat la putere îmbuibându-se; în ce privește țărănimea, însă, au rămas pironiți în vorbe și iar vorbe. A trebuit să vină conservatorii, retrograzii ruginiți, ciocoii pentru ca Statul să ia măsuri practice în favoarea populațiunei rurale. Noi am dat țâranilor: pamânt, școli, instituțiuni de credit. Astăzi generozitatea regală ia inițiativa unei instituțiuni menită a le veni în ajutor, când sunt în nevoie; guvernul ia parte și el la nobilul impuls dat de Suveran, fäcând ca să convergeze împrejurul ei toate puterile vit ale națiunei, și colectiviștii nu văd într’o asemenea pornire generoasă decât un subiect de glume proaste și de polemică searbădă. Rușine 1 -------------------------------------------------Odioși au fost totdeauna colectiviștii și la guvern și în opoziție, dar atât de odioși n’au fost nici o dată ca în atitudinea pe care au adoptat’o față cu instituțiunea «Carol-Elisabeta». înainte de toate ei critică instituțiunea ca un act guvernamental, ceea ce nu este. Guvernul nu-și poate însuși meritul actului mariminos săvârșit de perechea regală și este o nespusă lipsă de tact din partea aniversarilor noștri de a pune guvernul în joc cu prilejul unui fapt absolut personal al Suveranului. Dar nu poți cere tact unor oameni orbiți de ură și de pasiune. De aceea trecem peste această considerațiune. Lipsa absolută de bună creștere și prostia colectiviștilor se refară chiar în modul cum apreciază partea luată de guvern la organizația instituțiunei datorite inițiativei regale. Ei găsesc că faptul de a veni in ajutorul sătenilor nevoiași prin crearea unul fond format de țara întreagă, începând de la Capul Statului până la cel din urmă cetățean, este insultător pentru clasa sătenilor, pe cari îi face pomanagii Mai mult încă, Voința Națională merge până a face spirit, negreșit de prost gust, jucându-se cu cuvintele și zicând că țăranul se ajută de guvern cu fondurile destinate pentru vite, pare că fondul de epizootie nu țintește la ocrotirea uneia din cele mai însemnate sorgințiele bogăție a țării în genere și a populațiunei rurale în special. Tratând astfel o instituțiune din cele maii folositoare, isvorîtă dintr’un act generos al Suveranului și menită a veni în ajutor unei clase atât de interesante ca aceea a micilor agricultori, colectiviștii își dau arama pe față, dovedind încă o dată țârii cât de negru este sufletul lor. Ce au făcut acești criticaștri de meserie pentru țărani, pentru ca să cuteze a batjocori o instituțiune umanitară și esen . MICA RUGĂCIUNE Nu cu multă surprindere am băgat de seamă că în familia colectivistă cel care se ocupă cu gospodăria nu este întotdeauna intendentul.... Zicem că fără multă surprindere am observat această anomalie, pentru că știam din trecut că Zaharia răspunde de articolele Voinței Naționale, că Pană Buescu redactează programul partidului și că nu chestiunile arzătoare tonul în colectivitate nu’l dau cei de la centru, ci adesea cei de la periferie. Dar oricât de obicinuiți suntem cu răsturnarea rolurilor în partidul liberal, anomalia despre care vrem să vorbim trebue relevată, pentru că ea dovedește că, ca să pătrunzi în salonul colectivități, trebue să treci prin bucătărie. Iată despre ce e vorba : Absorbită în adânci speculațiuni politice, Voința Națională n’are vreme intotdeauna să urmărească evenimentele care se desfășură adesea sub nasul ei; de aceea, afară de mici poeme în proză pe care i le servește Delavrancea ca articole de fond, Voința nu oferă cititorilor decât materialul pe care i-l furnizează gazetele din provincie. Iar când, pentru multe rațiuni, trebue neapărat să-și spue cuvântul în câte o chestiune, atunci așteaptă să vorbească Naționalul pentru ca apoi, ea, gazetă colectivistă, să reproducă, din cuvânt în cuvânt, aprecierile liberalului-conservator. Așa a tăcut erl. Ziarul german Kölnische Zeitung primise o corespondență din București. Voința, ocupată să ocărască pe reacționarii cari caută să asigure țăranilor un codru de mămăligă pentru vremurile grele, nu a văzut corespondența Naționalul însă cu ochii lui de argus a văzut-o, a tradus-o și a comentat-o. Trezită de confratele său, Voința se grăbește să reproducă ori corespondența cu comentarii cu tot. Lucrul ar fi cu totul indiferent, decât noi suntem osândiți să polemizăm cu Voința și a sta de vorbă cu Voința Națională pe tema articolelor din Naționalul este tot așa cum al chema în judecată pe Zaharia pentru calomniile scrise de d. Cantacuzino. Ca să știm pe viitor cui răspundem, rugăm pe confrații de la Naționalul să și publice articolele de-a dreptul în Voința Națională, sau pe cei de la organul colectivist să declare că în partidul liberal nu Voința, ci Naționalul dă tonul. Uneori nu strică să mergi cu călăuză chiar la satul care se vede. Pil FRANȚA (Prin fir telegrafic) Discuția budgetului.— Creditul pentru Madagascar.— Mecanicii la d. Casimir Périer.— Santagiul.— Alegerea unui academician.—Discursul tronului german.— încasarea impozitelor indirecte Paris, 6 Decembrie. Cariera. Discuția budgetului. D. Pelletan critică cheltuelile ce rezultă din căile ferate; d sa zice apoi că cheltuelile coloniale ale Franței sunt mai mari decât ale Germaniei, Angliei, Spaniei și Portugaliei la un loc. Critică risipa ce se face în cheltuelile armatei și marinei. Sâmbătă va continua discuția. Senat. Creditul pentru Madagascar. D. Hanotaux declară că expedițiunea este destinată numai a asigura protectoratul Franței, este necesară pentru onoarea și pentru interesele țării. Nu se va face o expediție de cucerire, nici o operă de violență. Franța vrește numai să facă Madagascarului ceea ce a făcut Tunisului (aplause). ANUNCIURI și INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV......................0,40 .Reclame III......................2,50 . ..................n IX....................6. -1Parta anunciurile se primesc la Agenția Eavas, 8 Place de la Bourse și Redacția și Administrația V**» STRADA DOAMNEI, 23 Un exemplar 15 Bani Credidul a fost votat cu 270 voturi contra 3. Paris, 6 Decembre. D. Casimir Périer a primit o delegațiune a mecanicilor și fochiștilor căilor ferate, care a declarat că mecanicii și fochiștii știfi că în caz de mobilizare vor fi cei dintâi cari vor face un serviciu patriei. Nu se vor da nici o dată în lături de la glorioasele lor datorii și nu vor da ascultare obiecțiunilor unor indivizi, cari fac apel la străinătate și propovăduesc violența pentru a rezolva chestiunea socială. Paris. 6 Decembre. Se asigură că nouile informațiuni judiciare anunțate de către ziare ar avea în vedere șantagiul al cărui obiect a fost compania transatlantică din partea lui Portalis și a lui Girard. Paris, 6 Decembre. D. Henri Houssaye, istoric, a fost ales academician cu 28 de voturi. D. Emile Zola nu obținut nici un vot. Paris, 6 Decembre. Temps, vorbind de discursul tronului german, zice că Franța va primi cu simpatie declarațiunile sale pacinice. Toți de aici s’au obișnuit a se baza pe tăria hotărîrilor împăratului în favoarea păcii lumii ; toți sunt convinși că incidentele de presă nu vor fi in stare a sdruncina relațiunile dintre ambele țări bazate pe stma mutuală și pe iubirea de pace. Paris. 6 Decembre. încasările impozitelor imdirecte pe luna Noembre prezintă o mai puțină valută de 10 milioane în raport cu evaluările budgetare și mai puțin cu 7 milioane în comparație cu luna Noembre 1893. ------------------------------------------------ Ei, Zola lajple Mal Redactorul ziarului Italie a așteptat pi Emile Zola la poarta Quirinalului, după intrevederea ce a avut scriitorul francez cu regele Humbert și a primit astfel impresiunile sale proaspete. Iată-le : — Regele, a zis d. Zola, a fost foarte amabil, plin de afabilitate. Fotografiile -l reprezintă cam aspru; dar glasul său și manierele sale sunt foarte blânde. «Sire, i-am zis venind în prezența sa, vin să depun la picioarele voastre întreaga mea recunoștință pentru primirea atât de binevoitoare ce mi s’a făcut pretutindeni în Italia». Regele surise și întinzându-mi mâna, îmi spuse: — Sunteți aproape al nostru și Italienii, primindu-vă atât de afectuos, v’ați arătat cât sunt de fericiți de a vă vedea printre ei. Și după câteva cuvinte prea măgulitoare pentru opera mea, M. S. mă întrebă dacă tatăl meu a fost Venețian. — Bunicul meu a fost Venețian, am respins și eu însumi am fost supus italian până la vârsta de 21 ani; trăgând sorți, am fost naturalizat francez. — Trebuia să vă gândiți la patria părinților dv. și să remâneți la noi, mi-a spus regele cu un reproș ușor. — Nu puteam. Sire. Pierdusem pe tatăl meu la vârsta de 7 ani. Educația mea franceză, viața mea de familie și acel nu știu ce, care te ține legat de țara în care ai fost născut, m’au făcut să rămân francez din inimă și din spirit, dar adesea gândul meu s’a Îndreptat către Italia, a doua mea patrie și rămâneam sub farmecul acestei invocațiuni. Regele mă privia tot surîzând. Am continuat: — Italia a făcut minuni de la renașterea sa. Ea a făcut în 40 ani ceea ce Franța a făcut In 100. Orașe splendide modernizate, industriale, canaluri, o marină superbă și o Roma capitală, focar al tuturor civilizațiilor. Italia este o țară frumoasă și mare. Sire. — E păcat că d.v., Francezii, nu voiți s’o recunoașteți, zise M. S. aproape melancolic. Nu am știut ce să răspund. Apoi conversația s’a întins. Regele ’mi-a vorbit de Franța în termeni afectuoși, regretând că presa franceză se arată nedreaptă față cu Italia. — Nu vrea nimeni să ne pătrunză, aceasta nu e drept; suntem priviți prin părțile cele rele, fără gândul că suntem doritori de pace, muncă și liniște. După o pauză scurtă, M. S. relua de o dată . —• D. Casimir Périer e un spirit drept, just și am mare stimă pentru caracterul său. Salutai spre a mulțumi Regelui pentru bunele sale cuvinte pentru șeful țării mele.