Timpul, septembrie 1898 (nr. 190-213)
1898-09-26 / nr. 210
* « r IV LANUL AL DOUĂZECELEA — No. 210 in țară pe un an................................. . 30 lei » pe 6 luni......................................18 lei » pe ß luni.......................... 10 lei Pentru streinatate, un an ...... . 50 lei !» Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numarul la Agence de journaux étrangers ruc de Maubeuge, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, falia Victoriei — 70 EDIȚIA A TREIA SAMBATA 26 SEPTEMBRE (8 OBRE) 1898 UN NUMER 10 BANI UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE I F'En «agggi BBBBT -nv <Miy nMpj,n anunciurî si inserții Halfii. I HIm Iliiig hfeajäp I 1111111 Linia 30 litere petit pag. IV ...... . 0,4o |§| m IW■ mr** M I II ' 1 "T:/•:::::: 11::k:::£ raMH R Wg fc.'ffrja Hg|£ra Jf wEapB A In Paris anunciurile se primesc la Agenfk> mJBBBBmm mJKSmSmm tJLm wBtm «JnflRBfea ■jHNSHn» oJHRHmbhéÉB Havat, de la REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 REFORMĂ NECESARĂ Se judecă în acest moment în fața Curții cu jurați un proces care desvăluește multe lucruri interesante. Este vorba de o eroare judiciară. Acum șase ani, la 1892, s-a comis în Capitală un asasinat în împrejurări destul de misterioase pentru a da de furcă justiției și poliției. După mai multe investigațiuni au fost arestați patru indivizi, cari au fost supuși unei instrucțiuni din cele mai severe și trimiși in fața juraților. Trei dintre înșii au fost osândiți la câte șase ani de recluziune, iar cel de al patrulea a fost achitat. In tot timpul cât au stat în temniță, nenorociții au protestat de inocența lor și au avut o purtare exemplară; unul din ei, mai bătrân și disperat, a murit în închisoare, lovindu-se cu capul de pereți. Pe când erau în ultimele luni ale detențiunelor, se produce un fapt nou, care pune autoritățile pe calea adevărului în privința autorilor asasinatului. Se fac cercetări amănunțite și, în fine, se descoperă și se dovedește aproape cu siguranță că adevărații făptuitori sunt liberi, pe când nenorociții cari zac în temniță sunt inocenți. Cu toate acestea, aceștia urmează a-și face pedeapsa întreagă și nu sunt eliberați decât după ce a sosit termenul legal de șase ani. Poliția și parchetul arestează pe adevărații făptuitori, îi dă sub judecată și astăzi jurații își vor pronunța verdictul în această nouă afacere. Interesant în această împrejurare nu este numai faptul însuși al eroarei judiciare, nici modul cum ea a fost descoperita. S’au văzut cazuri analoge în toate țările, fără ca să se poată face pentru aceasta vr’o imputare autorităților. Ceea ce merită însă a fi observat cu tot dinadinsul în acest proces — și trebue să dea de gândit legiuitorilor noștri,—este modul de procedare al magistraților instructori și mai ales al auxiliarilor lor în materie criminală. Din desbaterile procesului reiese că atât poliția cât și parchetul lucrează pentru descoperirea și dovedirea crimelor în mod cu totul medieval. Se arată că unii magistrați procedează cu o ușurință neiertata când e vorba de a-și îndeplini greaua și delicata misiune de a instrui afacerile criminale. Se vede că cea mai mare parte din el primesc ca cuvânt de evanghelie tot ce li se spune de către serviciul de siguranță; instrucțiunea se face cu idei preconcepute, fără acel spirit de imparțialitate, fără acea căutare conștiincioasă a adevărului care trebue să prezideze la acțiunea justiției. Dar ce să zicem de serviciul auxiliar al parchetului ? In toate procesele criminale nu se aude vorbindu-se decât de mijloace inchizitoriale cu care serviciul de siguranță stoarce mărturisiri prevențiilor. In cazul de față, două ședințe ale Curței au fost ocupate cu asemenea plângeri din partea a două rînduri de acuzați. Acei cari au fost osândiți la 1892 se plâng că li s-au smuls mărturiile prin bătăi și torturi ; acuzații de astăzi strigă și ei în gura mare că au fost schingiuiți și siliți a mărturisi. Curtea a fost silită a face să defileze în fața ei pe magistrații instructori, pe auxiliarii lor , tot serviciul de siguranță. Firește că lumină deplină nu se face, căci ceea ce se petrece în beciurile poliției rămâne o taină de nepătruns: există un fel de solidaritate de corp, rea înțeleasă, care împedică pe unii și pe alții de a da în vileag procenimentele medievale de care se slujesc autoritățile în investigațiunile criminale. Rezultatul final al acestui sistem este însă în definitiv întunecarea adevărului. Intr’adevăr, oricine a fost jurat, a simțit în fundul conștiinței sale o adâncă emoțiune când a văzut modul cum se instruesc afacerile criminale. Acest simțiment omenesc, de care nici un om cu puțină cultură nu se poate lepăda, sdruncină de la început orice încredere în acțiunea justiției investigatoare și o pune în fața juraților într’o stare de suspiciune permanentă. In asemenea condițiuni erorile judiciare sunt inevitabile și ele sunt atât de revoltătoare pentru conștiința publică, încât juratul ajunge a se îndoii de sinceritatea oricărei acțiuni penale și mai bine achită pe un vinovat decât sa-și încarce sufletul cu un verdict nedrept în contra unui inocent. Instituțiunea juraților trebue să aibă neapărat de corolar o magistrală criminală înzestrată cu experiență, cu înțelepciune și cu imparțialitate. Serviciul auxiliar al parchetului trebue să fie recrutat din oameni cari moralmente stau pe o scară mai înaltă , iar agenții dubioși, de cari orice poliție are nevoe, uneori pentru urmărirea și descoperirea crimelor, trebue să joace rolul secundar de unelte. Reorganizarea și moralizarea poliției de siguranță și ridicarea magistraturei investigatoare se impune și oamenii noștri politici trebue să se gândească serios la reforma aceasta indispensabilă. TELEGRAME Conferința contra anarhiștilor Boma, 6 Octombra Nola d-suî Canavaro a fost adresată puterilor. Ea invită guvernele să adereze la întrunirea unei conferințe internaționale, pentru a stabili o înțelegere practică, destinată să combRă în mod eficace asociațiunile și resvrătirile anarhiste. Chestia cretană Canea, 6 Octombre Amiralii francez, rus și italian din Creta au cerut întăriri. Cele trei puteri au consimțit la cererea lor. Franța va expedia 800 de oameni și tunuri, fără să aștepte răspunsul Sultanului la nota puterilor. Engliteza nu va trimite întăriri, căci ea are în Creta forțe suficiente. Roma, 6 Octombre Essercito anunță ca iminentă plecarea în Creta a unui numeros contingent de carabinieri italieni, destinați să formeze jumătatea gendarmeriei internaționale, ce trebue să se creeze în Creta. Evenimentele din China Berlin, 6 Octombre Incrucișătoarele Geflon și Cormoran au plecat la 5 Octombre din Kiao-Ciau la Shanghai. Incrucișătorul Kaiserin-Augusta a sosit la 4 Octombre la Taku. Situația din Austria Viena. 6 Octombre Camera deputațior a trimis unei comisiuni proectele de compromis cu Ungaria. D. Cipauli, deputat, a fost numit ministru de comerciu. Situația din Ungaria Budapesta. 6 Octombre Partidul independent Kossuthist a decis să combată proectele de compromis cu Austria prin toate mijloacele legale. Kitschener-pașa Cairo, 6 Octombre Kitschener-pașa a sosit, a fost primit cu entuziasm mare. Anglia și Turcia Constantinopol. 6 Octombre D. O’Connor, noul ambasador englez pe lângă Poartă, a prezentat azi Sultanului scrisorile sale de creanță. Grevele din Paris Paris. 6 Octombre Situația grevei lucrătorilor-săpători este aceessî. Câteva incidente noul s’au produs, dar s’au luat mâniri energice. Paris. 6 Octombre O parte a căruțașilor de gunoaie s’a pus în grevă, de dimineață, în mai multe puncte ale orașului nu s’au ridicat murdăriile. -----------------------mm ®*---------------------- Cariera magistraților Ultima mișcare în magistratură a dovedit încă o dată că guvernului actual îi pasă prea puțin de interesele justițiabililor și mai ales de cariera magistraților, când e vorba de a’și satisface urile politice sau de a menaja unele necesități electorale. Intr’adevăr, găsim în lunga listă de magistrați înaintați, permutați sau din nou numiți, câte-va înlocuiri la care ministrul n’a adăugat curentul «demisionat», ci a lăsat locul liber, spunând numai atât : «D. X. a fost numit în cutare post, în locul d-lui Y...». Dar acest d. Y., demisionat a oare? Nu, căci la cei demisionați s’a trecut, alături de numele lor, și explicația «demisionat». Toți acei cari au fost înlocuiți fără nici o indicație în decretul respectiv, sunt clar victimele bunului plac al ministrului justiției.Se știe ce însemnează acest «bun plac» de colectiviști : însemnează că ministrul justiției judecă pe unii magistrați după culoarea politică fie a lor personală, fie a rudelor lor și că dispune de postul, de cariera lor întreagă după cum dictează interesele electorale momentane și uneori interesele personale ale unor colectiviști de marcă. Așa fiind, nu surprinde pe nimeni când decretele pentru mișcări în magistratură cuprind înlocuiri nemotivate, mai cu seamă în ajunul alegerilor pe care le prezidează colectiviștii. Dar dacă scopul acestei purtări a miniștrilor de justiție liberali e învederat pentru toată lumea, nu e mai puțin adevărat că ea trebue înfierată și condamnată. Magistratura e o carieră din cele mai grele, în care se intră după lungi ani de studiu, și acei cari se dedică ei fac un sacrificiu, căci profesia de advocat e, în cele mai multe cazuri, materialmente mult mai productivă. Se cuvine clar ca tinerii cari intră în magistratură să fie siguri că atâta timp cât își fac datoria în conștiință, nu vor fi la discreția miniștrilor de justiție și a fluctuațiunilor politice. Principiul acesta a și călăuzit partidul conservate, când a făcut începutul cu inamovibilitatea bunei categorii de magistrați. Colectiviștii făgăduiseră și ei că vor complecta această inamovibilitate, după cum și conservatorii erau hotărîți ca, după prima experiență cu inamovibilitatea parțială, să o aplice și la alte categorii de magistrați. Mesagiile regale din ultimii trei ani, de când liberalii sunt la putere, au promis formal că guvernul va supune Corpurilor Legiuitoare proiecte în sensul acesta, dar colectiviștii cari nu văd cu ochi buni inamovibilitatea deja existentă, s’au ferit să o complecteze, căci n’ar fi putut să’și satisfacă pe deplin interesele lor electorale sau personale. Se anunță că și la 1 octombre se va face o mișcare în magistratură și s"așteptăm ca și alți magistrați să aibă atunci soarta ce s’a creiat acum unor magistrați tineri ca d-nil Bădescu-Roșioru, Sion, etc. Colectivitatea nu are scrupulurî. Oamenii cinstiți trebue să înfiereze însă asemenea apucături urîte. tea fi un fel de mijloc de intimidare de care orice guvern ar avea dreptul să se servească, pentru a se menține la putere în contra voinței generale.» Până aci toate bune. Dar sfârșitul acestui articol e de abia un început de articol. Iată’l: «Aceste stranii și cutezătoare doctrine sunt foarte îngrijitoare, mai ales când ele se afirmă cu atâta presistență și în niște momente așa de excepțional delicate ca acetea prin care trece actualmente națiunea română. De aceea le-am relevat și vom reveni asupra lor, cu atât mai mult că ele vin din partea unui guvern a cărui situațiune constituțională noi nu am voit a o discuta până astăzi, dar care este de trebuință să fie bine lămurită în momentul de față, adică în ajunul marei consultațiuni electorale ce va avea loc în curend.» Va să zică, tocmai când ne așteptam să auzim ceva asupra situațiunii, Drapelul se oprește, cu promisiunea că «va reveni în numărul viitor.» Cel de al douilea articol se sfârșește cu o făgăduială identică. Organul Drapeliștilor discută cu ziarul francez asupra reproșului acestuia din urmă «de ce n’a reprodus comunicatul unguresc din Pester Lloyd» și in momentul când ne așteptam să citim părerea Drapelului, articolul se sfârșește cu rîndurile următoare : «Dar, fiindcă L’Indépendance Roumaine ne asigură că toți oamenii de bună credință sunt nedumeriti asupra imparțialității Drapelului, promitem că-i vom dumeri, deși credem că nu toți se găsesc în cazul acesta.» Cu alte cuvinte, un al douilea «vom reveni în numărul viitor.» Această rezervă dă de gândit, mai ales acum când se tratează împăcarea sau reconcentrarea partidului liberal. Oricine are dreptul să devie bănuitor, să-și pun întrebarea: Nu cumva răspunsul de mâine va depinde de ceea ce va interveni în aceste 24 de ore? Noi unii nu îndrăsnim să bănuim buna credință a Drapeliștilor și credem că neisprăvirea acestor două articole apărute într’o singură zi este întâmplătoare. Va admite însă orice om imparțial că potriveala aceasta e prea bătătoare la ochi tocmai în zilele tratativelor pentru împăcare. -------------------------------------------------------- ..VOM REVENI...“ Drapelul apărut azi dimineață conține două articole neisprăvite. Aceasta bate cu atât mai mult la ochi, cu cât tocmai acum lumea politică așteaptă să citească în ziarul Drapeliștilor cum stau tratativele de împăcare. Și aceste articole începute și neisprăvite sunt cu atât mai ciudate, cu cât unul vorbește de situația guvernului și cel l alt de chestia școalelor din Brașov, înțelegeți car ce comentarii se pot face în jurul faptului că inspiratorii Drapelului s’au oprit în ambele chestii la jumătatea drumului ! Primul din aceste două articole are titlul «Guvernul și prerogativele regale» și contestă Voinței Naționale dreptul de a spune că retragerea d-lui Dim. Sturdza din fruntea guvernului implică neapărat căderea de la putere a întreg partidului liberal. Drapelul are perfectă dreptate când face observația că prin asemenea teorii ,guvernul în loc de a se face scutul impersonalităței și iresponsabilității Capului Statului, scoțându-i din sfera arzătoare a patimilor politice aruncă asupra Lui toată răspunderea situațiunilor celor grele, pune opiniunea publică în luptă directă cu Coroana și caută a-și prelungi astfel durata la adăpostul puterei regale». Este clar logică și concluziunea că «nu se poate o mai mare necuviință și o mai îndrăsneață răsbunare a tuturor principiilor care sunt temelia și podoaba regimului constituțional.» Drapelul admite că Coroana are prerogativa de a fi arbitrul situațiunei guvernelor, dar se ridică contra teoriei Voinței Naționale, după care «această supremă prerogativă a Coroanei ar pu Afacerea Dreyfus . Prin fir telegrafic — Paris, 6 Octombre D. Bard, consilier la Curtea de casație, a fost numit raportor al afacerii privitoare la revizuirea procesului Dreyfus. Roma, 6 Octombre La Capitale publică o scrisoare a unei persoane demnă de încredere, dar care vrea să păstreze anonimatul, și care afirmă că a văzut în ultimele zile la Roma pe maiorul du Paty de Clam și a schimbat câteva cuvinte cu dânsul. Maiorul a zis că a venit la Roma ca să ia câteva documente însemnate în privința afacerii sale și a refuzat o invitație la dejun. Seara du Paty de Clam a luat trenul spre Genua. -------------------------------------------------------- Domnul Iancsó Sub titlul acesta, Tribuna din Sibiu publică rîndurile următoare : «Oficioasele maghiare desmint așa de des, încât tare des— mint. Când s’au declarat intein asupra «falsului» au zis că actul provine de la o persoană care nu «aparține strict la premiul prezidiului ministerial. Adecă admiteau că totuși aparține, dar nu strict. A doua oară, când au spus numele autorului, d. Iancsó Benedek, ziceau pur și simplu că «nu aparține» la premiul prezidiului ministerial și toată legătura lui cu prezidiul ministerial constă într’aceea că el dă informațiuni din cas în cas în chestiunile privitoare la stările culturei, politicei și presei românești.» Acestei activități a d-lui Iancsó ’i se denega categoric orice «caracter oficial», în special în ce privește actul din chestiune. Noi am tras la îndouială sinceritatea oficiosului Orsz. Értesítő, pentru că se vede cât de colo că evită a spune adevărul. Aveam motive să’I de negăm credința, pentru că în scrisoarea Mitropolitului către păr. Voina, proveniența actului se arată expres, cu cuvintele «din premiul prim-ministrului reg. unguresc.» Astăzi chiar foaia oficială din Budapesta confirmă zisele rescriptului mitropolitan, și desminte pe oficiosul Uris. Ért., după care s’a luat Pester Lloyd și cele l’alte. Intr’adevĕr, în numărul de Dumineca trecută a foii oficiale, se cuprinde un act prin care ministerul de culte și instrucțiune publică denumește pe inspectorii chemați a vizita școalele medii confesionale și a exercita asupra lor inspecțiunea supremă de Stat. In lista acestor inspectori, la punctul 12, găsim următoarele: «Pentru gimnaziul din Brașov și Brad, și școala reală din Brașov, care stau sub conducerea Archiepiscopului și Mitropolitului român gr. or., (denumește) pe dr. Benedek Iancsó, profesor la gimnaziul superior de Stat, dispus pentru serviciu la prezidiul ministerial reg. ung. (pe ungurește : «Jancso Benedek drt. a ni. kir. ministzterelnükség hez szolgálattéteke berendek állami fögymnaziumi tanák»). De aci reiese clar și peste orice îndouială, că Iancsó Benedek a fost până acum nu numai profesor gimnazial, ci și agregat la prezidiul ministerial unguresc, — și va fi în viitor și inspector peste școalele române din Brașov și Brad, ca comisar guvernial.» -----------------------la«*»*---------------------- Pacea americano-spaniolă De o săptămână de zile sunt întrunite la Paris comisiunile americană și spaniolă care au sarcina a redacta protocolul definitiv al păcii. Nimic nu a pătruns încă până acum în public din deliberările lor, din cauză că membrii ambelor comisiuni au luat din primul moment angajamentul formal de a păstra secretul absolut asupra discuțiunilor ce vor urma. Din cele ce s’au publicat însă în ziarele din Spania și Statele Unite înainte de începerea acestor negocieri, se poate ști f pe ce baze se găsesc cele două comisiuni. Protocolul preliminar a prevăzut evacuarea Cubii de către Spanioli, cesiunea insulei Porto Rico, a celorl’alte insule din Antile și a unei insule din grupul Ladronelor și ocuparea de către Americani a băii, portului și orașului Manilla, din Filipine, până la încheiarea păcii definitive. Punctele dintéin sunt clare și nu s’ar putea ivi deosebiri de vederi decât asupra epocei evacuării insulei Cuba și a insulelor cedate, diverginte care se pot însă aplana fără dificultăți prea mari. S-a pretins în presa spaniolă că Statele Unite ar trebui să ia asupra lor datoria cubană, dar cererea aceasta se va sdrobi de răspunsul Americanilor că ei nu anexează Cuba și n’au prin urmare nici o datorie de plătit pentru insula aceasta. Punctul litigios rămâne numai viitorul insulelor Filipine și așa cum se prezintă chestia, judecând după cererile presei din ambele State care se tocmesc acum, discuția va fi așa de anevoioasă încât nu se poate prevedea rezultatul ei. Presa americană, care reoglindește opiniunea publică din Statele Unite, pretinde că Filipinele trebue să treacă în posesiunea Americei pentru faptul că trupele americane au cucerit Manilla, capitala grupului de insule, și mai invoacă in sprijinul acestei cereri argumentul că neprecizarea, in protocolul preliminar, a soartei Filipinelor, conferă deja Statelor Unite dreptul general de a dispune de arhipelagul acesta. Pe când la început părea că Americanii se vor mulțumi cu o stațiune de cărbuni sau cu protectoratul asupra insulelor, în cel mai grav caz cu anexarea insulei Luzon, opinia publică din Statele Unite reclamă acum din ce în ce mai accentuat anexarea întreg grupului de insule, iar sfetnicii prezidentului Republicei, ca și d. MacKinley însuși, par neputincioși de a rezista curentului, mai ales că se găsesc în ajunul unor alegeri pentru reînoirea Camerei reprezentanților, a unei părți a Senatului și a Camerilor speciale ale fiecărui Stat din confederația de la Nord. Spaniolii nu admit, firește, aceste pretențiuni. Ei răspund că dreptul de anexiune pe temeiul cucerirei capitalei Manilla nu este întemeiat, din cauză că asaltul Americanilor s’a făcut după semnarea preliminariilor păcei, atunci când încetarea ostilităților era deja convenită și că, în orice caz, cucerirea Manillei nu implică anexiunea celorlalte orașe din toate insulele arhipelagului. Cât privește neprecizarea din protocolul preliminariilor, presa spaniolă observă că tocmai faptul acesta excludea din capul locului orice cerere de anexare din partea Americanilor. Contrazicerile acestea arată cât de spinoasă e sarcina comisiunilor care deliberează acum la Paris. Se va găsi oare un teren de înțelegere ? S’ar putea răspunde la întrebarea aceasta dacă s’ar cunoaște instrucțiunile ce au dat guvernele din Madrid și Was-