Timpul, septembrie 1898 (nr. 190-213)

1898-09-26 / nr. 210

* « r­ I­V­ L­ANUL AL DOUĂ­ZECELEA — No. 210 in țară pe un an................................. . 30 lei » pe 6 luni......................................18 lei » pe ß luni.......................... 10 lei Pentru streinatate, un an ...... . 50 lei !» Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numarul la Agence de journaux étrangers ruc de Maubeuge, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, falia Victoriei — 70 EDIȚIA A TREI­A SAMBATA 26 SEPTEMBRE (8 O­BRE) 1898 UN NUMER 10 BANI UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE I F'En «agggi BBBBT -nv <Miy nMpj,n anunciurî si inserții Halfii. I HIm Iliiig hfeajäp I 1111111 Linia 30 litere petit pag. IV ...... . 0,4o |§| m IW■ mr** M I II ' 1 "T:/•:::::: 11::k:::£ raMH R Wg fc.'ffrja Hg|£ra Jf wEapB A In Paris anunciurile se primesc la Agenfk> mJBBBBmm mJKSmSmm tJLm wBtm «JnflRBfea ■jHNSHn» oJHRHmbhéÉB Havat, de la REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 REFORMĂ NECESARĂ Se judecă în acest moment în fața Curții cu jurați un proces care desvăluește multe lucruri intere­sante. Este vorba de o eroare judiciară. Acum ș­ase ani, la 1892, s-a co­mis în Capitală un asasinat în îm­prejurări destul de misterioase pen­tru a da de furcă justiției și po­liției. După mai multe investigațiuni au fost arestați patru indivizi, cari au fost supuși unei instrucțiuni din cele mai severe și trimiși in fața juraților. Trei dintre înșii au fost o­­sândiți la câte ș­ase ani de reclu­ziune, iar cel de al patrulea a fost achitat. In tot timpul cât au stat în tem­niță, nenorociții au protestat de inocența lor și au avut o purtare exemplară; unul din ei, mai bătrân și disperat, a murit în închisoare, lovindu-se cu capul de pereți. Pe când erau în ultimele luni ale detențiune­­lor, se produce un fapt nou, care pune autoritățile pe calea adevărului în privința auto­rilor asasinatului. Se fac cercetări amănunțite și, în fine, se descoperă și se dovedește aproape cu siguranță că adevărații făptuitori sunt liberi, pe când ne­norociții cari zac în temniță sunt inocenți. Cu toate acestea, aceștia urmează a-și face pedeapsa întreagă și nu sunt eliberați de­cât după ce a sosit termenul legal de ș­ase ani. Poliția și parchetul arestează pe adevărații făptuitori, îi dă sub ju­decată și astă­zi jurații își vor pro­nunța verdictul în această nouă a­­facere. Interesant în această împrejurare nu este numai faptul însuși al eroa­rei judiciare, nici modul cum ea a fost descoperita. S’au văzut cazuri analoge în toate țările, fără ca să se poată face pentru aceasta vr’o imputare autorităților. Ceea­ ce merită însă a fi observat cu tot dinadinsul în acest proces — și trebue să dea de gândit legiuito­rilor noștri,—este modul de proce­dare al magistraților­ instructori și mai ales al auxiliarilor lor în ma­terie criminală. Din desbaterile procesului reiese că atât poliția cât și parchetul lu­crează pentru descoperirea și do­vedirea crimelor în mod cu totul medieval. Se arată că unii magis­trați procedează cu o ușurință ne­iertata când e vorba de a-și înde­plini greaua și delicata misiune de a instrui afacerile criminale. Se vede că cea mai mare parte din el primesc ca cuvânt de evan­ghelie tot ce li se spune de către serviciul de siguranță; instrucțiu­nea se face cu idei preconcepute, fără acel spirit de imparțialitate, fără acea căutare conștiincioasă a adevărului care trebue să prezideze la acțiunea justiției. Dar ce să zicem de serviciul a­­uxiliar al parchetului ? In toate procesele criminale nu se aude vorbindu-se de­cât de mij­loace inchizitoriale cu care servi­ciul de siguranță stoarce mărturi­siri prevențiilor. In cazul de față, două ședințe ale Curței au fost ocupate cu ase­menea plângeri din partea a două rînduri de acuzați. Acei cari au fost osândiți la 1892 se plâng că li s-au smuls mărturiile prin bătăi și tor­turi ; acuzații de astă­zi strigă și ei în gura mare că au fost schingiuiți și siliți a mărturisi. Curtea a fost silită a face să de­fileze în fața ei pe magistrații in­structori, pe auxiliarii lor , tot ser­viciul de siguranță. Firește că lu­mină deplină nu se face, căci ceea ce se petrece în beciurile poliției rămâne o taină de nepătruns: există un fel de solidaritate de corp, rea înțeleasă, care împedică pe unii și pe alții de a da în vileag proceni­­mentele medievale de care se slu­jesc autoritățile în investigațiunile criminale. Rezultatul final al acestui sistem este însă în definitiv întunecarea a­­devărului. Intr’adevăr, ori­cine a fost jurat, a simțit în fundul conștiinței sale o adâncă emoțiune când a văzut modul cum se instruesc afacerile criminale. Acest simțiment omenesc, de care nici un om cu puțină cul­tură nu se poate lepăda, sdruncină de la început ori­ce încredere în acțiunea justiției investigatoare și o pune în fața juraților într’o stare de suspiciune permanentă. In asemenea condițiuni erorile judiciare sunt inevitabile și ele sunt atât de revoltătoare pentru con­știința publică, în­cât juratul ajunge a se îndoii de sinceritatea ori­cărei acțiuni penale și mai bine achită pe un vinovat de­cât sa-și încarce sufletul cu un verdict nedrept în contra unui inocent. Instituțiunea juraților trebue să aibă­ neapărat de corolar o magis­trală criminală înzestrată cu ex­periență, cu înțelepciune și cu im­parțialitate. Serviciul auxiliar al parchetului trebue să fie recrutat din oameni cari moralmente stau pe o scară mai înaltă , iar agenții dubioși, de cari ori­ce poliție are nevoe, une­ori pentru urmărirea și descoperirea crimelor, trebue să joace rolul secundar de unelte. Reorganizarea și moralizarea po­liției de siguranță și ridicarea ma­­gistraturei investigatoare se impune și oamenii noștri politici trebue să se gândească serios la reforma a­­ceasta indispensabilă. TELEGRAME Conferința contra anarhiștilor Bom­a, 6 Octombra Nola d-suî Canavaro a fost adresată puterilor. Ea invită guvernele să adereze la întrunirea unei conferințe internaționale, pentru a stabili o înțelegere practică, destinată să combRă în mod eficace asociațiunile și resvrătirile anar­histe. Chestia cretană Canea, 6 Octombre Amiralii francez, rus și italian din Creta au cerut întăriri. Cele trei puteri au consimțit la cererea lor. Franța va expedia 800 de oameni și tunuri, fără să aștepte răspunsul Sultanului la nota puterilor. Engliteza nu va trimite întăriri, căci ea are în Creta forțe su­fi­ciente. Rom­a, 6 Octombre Essercito anunță ca iminentă plecarea în Creta a unui numeros contingent de carabi­nieri italieni, destinați să formeze jumătatea gendarmeriei internaționale, ce trebue să se creeze în Creta. Evenimentele din China Berlin, 6 Octombre Incrucișătoarele Geflon și Cormoran au ple­cat la 5 Octombre din Kiao-Ciau la Shanghai. Incrucișătorul Kaiserin-Augusta a sosit la 4 Octombre la Taku. Situația din Austria Viena. 6 Octombre Camera deputați­or a tri­mis unei comisiuni proectele de compromis cu Ungaria. D. Cipauli, deputat, a fost numit ministru de comerciu. Situația din Ungaria Budapesta. 6 Octombre Partidul independent Kossuthist a decis să combată proectele de compromis cu Austria prin toate mijloacele legale. Kitschener-pașa Cairo, 6 Octombre Kitschener-pașa a sosit, a fost primit cu entuziasm mare. Anglia și Turcia Constantinopol. 6 Octombre D. O’Connor, noul ambasador englez pe lângă Poartă, a prezentat azi Sultanului scrisorile sale de creanță. Grevele din Paris Paris. 6 Octombre Situația grevei lucrătorilor-săpători este a­­ceessî. Câte­va incidente noul s’au produs, dar s’au luat mâniri energice. Paris. 6 Octombre O parte a căruțașilor de gunoaie s’a pus în grevă, de dimineață, în mai multe puncte ale orașului nu s’au ridicat murdăriile. -----------------------mm ®*----------------------­ Cariera magistraților Ultima mișcare în magistratură a dovedit încă o dată că guvernului actual îi pasă prea puțin de interesele justițiabililor și mai ales de cariera magistraților, când e vorba de a’și satisface urile politice sau­ de a menaja unele necesități electorale. Intr’adevăr, găsim în lunga listă de ma­gistrați înaintați, permutați sau din nou nu­miți, câte-va înlocuiri la care ministrul n’a adăugat curentul «demisionat», ci a lăsat locul liber, spunând numai atât : «D. X. a fost numit în cutare post, în locul d-lui Y...». Dar acest d. Y., demisionat­ a oare? Nu, căci la cei demisionați s’a trecut, ală­turi de numele lor, și explicația «demisio­nat». Toți acei cari au fost înlocuiți fără nici o indicație în decretul respectiv, sunt clar victimele bunului plac al ministrului justiției.­­Se știe ce însemnează acest «bun plac» de colectiviști : însemnează că ministrul jus­tiției judecă pe unii magistrați după culoa­rea politică fie a lor personală, fie a rudelor lor și că dispune de postul, de cariera lor întreagă după cum dictează interesele elec­torale momentane și une­ori interesele per­sonale ale unor colectiviști de marcă. Așa fiind, nu surprinde pe nimeni când decre­tele pentru mișcări în magistratură cuprind înlocuiri nemotivate, mai cu seamă în aju­nul alegerilor pe care le prezidează colec­tiviștii. Dar dacă scopul acestei purtări a miniș­trilor de justiție liberali e învederat pentru toată lumea, nu e mai puțin adevărat că ea trebue înfierată și condamnată. Magis­tratura e o carieră din cele mai grele, în care se intră după lungi ani de studiu, și acei cari se dedică ei fac un sacrificiu, căci profesia de advocat e, în cele mai multe cazuri, materialmente mult mai productivă. Se cuvine clar ca tinerii cari intră în ma­­gistratură să fie siguri că atâta timp cât își fac datoria în conștiință, nu vor fi la dis­creția miniștrilor de justiție și a fluctuațiu­­nilor politice. Principiul acesta a și călăuzit partidul conservate, când a făcut începutul cu inamovibilitatea­ bunei categorii de ma­gistrați. Colectiviștii făgăduiseră și ei că vor com­plecta această inamovibilitate, după cum și conservatorii erau hotărîți ca, după prima experiență cu inamovibilitatea parțială, să o aplice și la alte categorii de magistrați. Me­­sagiile regale din ultimii trei ani, de când liberalii sunt la putere, au promis formal că guvernul va supune Corpurilor Legiui­toare proiecte în sensul acesta, dar colec­tiviștii cari nu văd cu ochi buni inamovi­bilitatea deja existentă, s’au ferit să o com­­plecteze, căci n’ar fi putut să’și satisfacă pe deplin interesele lor electorale sau per­sonale. Se anunță că și la 1 octombre se va face o mișcare în magistratură și s"aștep­tăm ca și alți magistrați să aibă atunci soarta ce s’a creiat acum unor magistrați tineri ca d-nil Bădescu-Roșioru, Sion, etc. Colectivitatea nu are scrupulurî. Oamenii cinstiți trebue să înfiereze însă asemenea apucături urîte. tea fi un fel de mijloc de intimidare de care ori­ce guvern ar avea dreptul să se servească, pentru a se menține la putere în contra voinței generale.» Până aci toate bune. Dar sfârșitul a­­cestui articol e de abia un început de ar­ticol. Iată’l: «Aceste stranii și cutezătoare doctrine sunt foarte îngrijitoare, mai ales când ele se afirmă cu atâta presistență și în niște momente așa de excepțional delicate ca a­­cetea prin care trece actualmente națiunea română. De aceea le-am relevat și vom reveni asupra lor, cu atât mai mult că ele vin din partea unui guvern a cărui situa­­țiune constituțională noi nu am voit a o discuta până astăzi, dar care este de tre­buință să fie bine lămurită în momentul de față, adică în ajunul marei consultațiuni elec­torale ce va avea loc în curend.» Va să zică, tocmai când ne așteptam să auzim ceva asupra situațiunii, Dra­pelul se oprește, cu promisiunea că «va reveni în numărul viitor.» Cel de al douilea articol se sfârșește cu o făgăduială identică. Organul Dra­peliștilor discută cu ziarul francez asupra reproșului acestuia din urmă «de ce n’a reprodus comunicatul unguresc din Pester Lloyd» și in momentul când ne aștep­tam să citim părerea Drapelului, arti­colul se sfârșește cu rîndurile urmă­toare : «Dar, fiind­că L’Indépendance Roumaine ne asigură că toți oamenii de bună credință sunt nedumeriti asupra imparțialității Dra­pelului, promitem că-i vom dumeri, de­și credem că nu toți se găsesc în cazul a­­cesta.» Cu alte cuvinte, un al douilea «vom reveni în numărul viitor.» Această rezervă dă de gândit, mai ales acum când se tratează împăcarea sau reconcentrarea partidului liberal. Ori­cine are dreptul să devie bănuitor, să-și pun întrebarea: Nu cum­va răspunsul de mâine va depinde de ceea­ ce va inter­veni în aceste 24 de ore? Noi unii nu îndrăsnim să bănuim buna credință a Drapeliștilor și credem că neisprăvirea acestor două articole apă­rute într’o singură zi este întâmplătoare. Va admite însă ori­ce om imparțial că potriveala aceasta e prea bătătoare la ochi tocmai în zilele tratativelor pentru împăcare. --------------------------------------------------------­ ..VOM REVENI...“ Drapelul apărut azi dimineață conține două articole neisprăvite. Aceasta bate cu atât mai mult la ochi, cu cât toc­mai acum lumea politică așteaptă să citească în ziarul Drapeliștilor cum stau tratativele de împăcare. Și aceste arti­cole începute și neisprăvite sunt cu a­­tât mai ciudate, cu cât unul vorbește de situația guvernului și cel l­ alt de ches­tia școalelor din Brașov, înțelegeți car ce comentarii se pot face în jurul fap­tului că inspiratorii Drapelului s’au o­­prit în ambele chestii la jumătatea dru­mului ! Primul din aceste două articole are titlul «Guvernul și prerogativele regale» și contestă Voinței Naționale dreptul de a spune că retragerea d-lui Dim. Sturdza din fruntea guvernului implică neapărat căderea de la putere a întreg partidului liberal. Drapelul are perfectă dreptate când face observația că prin asemenea teorii ,guvernul în loc de a se face scutul impersonalităței și ires­­ponsabilității Capului Statului, scoțându-i din sfera arzătoare a patimilor politice aruncă asupra Lui toată răspunderea situațiunilor celor grele, pune opiniunea publică în luptă directă cu Coroana și caută a-și prelungi ast­fel durata la a­­dăpostul puterei regale». Este clar logi­că și concluziunea că «nu se poate o mai mare necuviință și o mai îndrăs­­neață răsbunare a tuturor principiilor care sunt temelia și podoaba regimului constituțional.» Drapelul admite că Coroana are pre­rogativa de a fi arbitrul situațiunei gu­vernelor, dar se ridică contra teoriei Voinței Naționale, după care «această supremă prerogativă a Coroanei ar pu­ Afacerea Dreyfus . Prin fir telegrafic — Paris, 6 Octombre D. Bard, consilier la Curtea de casație, a fost numit raportor al afacerii privitoare la revizuirea procesului Dreyfus. Roma, 6 Octombre La Capitale publică o scrisoare a unei persoane demnă de încredere, dar care vrea să păstreze anonimatul, și care afirmă că a văzut în ultimele zile la Roma pe maiorul du Paty de Clam și a schimbat câte­va cu­vinte cu dânsul. Maiorul a zis că a venit la Roma ca să ia câte­va documente însem­nate în privința afacerii sale și a refuzat o invitație la dejun. Seara du Paty de Clam a luat trenul spre Genua. --------------------------------------------------------­ Domnul Iancsó Sub titlul acesta, Tribuna din Sibiu­ pu­blică rîndurile următoare : «Oficioasele maghiare desmint așa de des, în­cât tare des— mint. Când s’au declarat intein asupra «falsului» au zis că actul provine de la o persoană care nu «aparține strict la premiul prezi­diului ministerial. Adecă admiteau că totuși aparține, dar nu strict. A doua­ oară, când au spus numele autorului, d. Iancsó Benedek, ziceau pur și simplu că «nu aparține» la premiul prezidiului ministerial și toată legătura lui cu prezidiul ministerial constă în­­tr’aceea că el dă informațiuni din cas în cas în chestiunile privitoare la stă­rile culturei, politicei și presei româ­nești.» Acestei activități a d-lui Iancsó ’i­ se denega categoric ori­ce «caracter oficial», în special în ce privește actul din ches­tiune. Noi am tras la îndouială sinceri­tatea oficiosului Orsz. Értesítő, pentru­ că se vede cât de colo că evită a spune adevărul. Aveam motive să’I de negăm credința, pentru că în scrisoarea Mitropolitului către păr. Voina, proveniența actului se arată expres, cu cuvintele «din premiul prim-ministrului reg. unguresc.» Astăzi chiar foaia oficială din Buda­pesta confirmă zisele rescriptului mitro­politan, și desminte pe oficiosul Uris. Ért., după care s’a luat Pester Lloyd și cele­ l’alte. Intr’adevĕr, în numărul de Dumineca trecută a foii oficiale, se cuprinde un act prin care ministerul de culte și instrucțiune publică denumește pe in­spectorii chemați a vizita școalele medii confesionale și a exercita asupra lor in­­specțiunea supremă de Stat. In lista acestor inspectori, la punctul 12, găsim următoarele: «Pentru gimnaziul din Brașov și Brad, și școala reală din Brașov, care stau sub con­ducerea Arch­iepiscopului și Mitropolitului român gr. or., (denumește) pe dr. Benedek Iancsó, profesor la gimnaziul superior de Stat, dispus pentru serviciu la prezidiul ministerial reg. ung. (pe ungurește : «Jancso Benedek drt. a ni. kir. ministzterelnükség hez szolgálattétek­e berendek­ állami fögym­­naziumi tanák­»). De aci reiese clar și peste ori­ce în­douială, că Iancsó Benedek a fost până acum nu numai profesor gimnazial, ci și agregat la prezidiul ministerial un­guresc, — și va fi în viitor și inspector peste școalele române din Brașov și Brad, ca comisar guvernial.» -----------------------la«*»*----------------------­ Pacea americano-spaniolă De­ o săptămână de zile sunt întrunite la Paris comisiunile americană și spa­niolă care au sarcina a redacta proto­colul definitiv al păcii. Nimic nu a pă­truns încă până acum în public din deliberările lor, din cauză că membrii ambelor comisiuni au luat din primul moment angajamentul formal de a păs­tra secretul absolut asupra discuțiunilor ce vor urma. Din cele ce s’au publicat însă în ziarele din Spania și Statele­ Unite înainte de începerea acestor ne­gocieri, se poate ști f pe ce baze se gă­sesc cele două comisiuni. Protocolul preliminar a prevăzut eva­cuarea Cubii de către Spanioli, cesiunea insulei Porto­ Rico, a celor­l’alte insule din Antile și a unei insule din grupul Ladronelor și ocuparea de către Ame­ricani a băii, portului și orașului Ma­nilla, din Filipine, până la încheiarea păcii definitive. Punctele dintéin sunt clare și nu s’ar putea ivi deosebiri de vederi de­cât a­­supra epocei evacuării insulei Cuba și a insulelor cedate, diverginte care se pot însă aplana fără dificultăți prea mari. S-a pretins în presa spaniolă că Statele­ Unite ar trebui să ia asupra lor datoria cubană, dar cererea aceasta se va sdrobi de răspunsul Americanilor că ei nu anexează Cuba și n’au prin ur­mare nici o datorie de plătit pentru insula aceasta. Punctul litigios rămâne numai viitorul insulelor Filipine și așa cum se pre­zintă chestia, judecând după cererile presei din ambele State care se tocmesc acum, discuția va fi așa de anevoioasă încât nu se poate prevedea rezulta­tul ei. Presa americană, care reoglindește opiniunea publică din Statele­ Unite, pre­tinde că Filipinele trebue să treacă în posesiunea Americei pentru faptul că trupele americane au cucerit Manilla, capitala grupului de insule, și mai in­­voacă in sprijinul acestei cereri argu­mentul că neprecizarea, in protocolul preliminar, a soartei Filipinelor, conferă deja Statelor­ Unite dreptul general de a dispune de arh­­ipelagul acesta. Pe când la început părea că Americanii se vor mulțumi cu o stațiune de cărbuni sau cu protectoratul asupra insulelor, în cel mai grav caz cu anexarea insulei Luzon, opinia publică din Statele­ Unite reclamă acum din ce în ce mai accen­tuat anexarea întreg grupului de insule, iar sfetnicii prezidentului Republicei, ca și d. Mac­Kinley însuși, par neputincioși de a rezista curentului, mai ales că se găsesc în ajunul unor alegeri pentru re­­îno­irea Camerei reprezentanților, a unei părți a Senatului și a Camerilor speciale ale fie­cărui Stat din confederația de la Nord. Spaniolii nu admit, firește, aceste pre­­tențiuni. Ei răspund că dreptul de ane­xiune pe temeiul cucerirei capitalei Ma­nilla nu este întemeiat, din cauză că asaltul Americanilor s’a făcut după sem­narea preliminariilor păcei, atunci când încetarea ostilităților era deja convenită și că, în ori­ce caz, cucerirea Manillei nu implică anexiunea celor­l­alte orașe din toate insulele arh­ipelagului. Cât privește neprecizarea din protocolul pre­liminariilor, presa spaniolă observă că tocmai faptul acesta excludea din capul locului ori­ce cerere de anexare din par­tea Americanilor. Contrazicerile acestea arată cât de spinoasă e sarcina comisiunilor care deliberează acum la Paris. Se va găsi oare un teren de înțele­gere ? S’ar putea răspunde la întrebarea aceasta dacă s’ar cunoaște instrucțiunile ce au dat guvernele din­ Madrid și Was-

Next