Timpul, octombrie 1899 (nr. 220-244)
1899-10-14 / nr. 231
ANUL AL DOUĂZECI $1 UNU — No. 231 In țară pe un an...........................................30 lei » pe 6 luni....................................18 lei pe 3 luni....................................10 leî Pentru străinătate un an . . . .50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numărul la Agence de journaux étrangers rue de Maubert, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 TIMPUL ....... n ....... ......... ■ UN NUMĂR 10 BANI ABONAMENTELE EDIȚIA A TREIA JOI 14/26 OCTOMBRE 1899 UN NUMĂR 10 BANI anunciubTIF inserții Linia 30 litere petit pag. IV . . . 0.40 Reclame . . . . » III . . . 2.50 » . ...» II ... 5.— In Paris anunciurile se primesc la Agenția Havas, 8 place de la Bourse. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Călen Victoriăt — 70 CRIZA ECONOMICA Opoziția găsește că guvernul actual este în mare parte culpabil de criza care bântue așa de amarnic țara. O astfel de învinuire nu ne miră când vine de la cei cari din ignoranță aruncă tot în spinarea guvernului. Este un în est din tradiția politicei de răspântie : dacă plouă prea mult, e de vină guvernul; dacă nu plouă destul, tot guvernul e de vină. Ne miră însă și ne mâhnește când oameni reputați serioși se scoboară la acest nivel. Că este în țară o grea situație economică, cine poate tăgădui lucrul? Țară agricolă, țară importatoare a mai tuturor necesităților pe care le plătește în străinătate cu exportul produselor ei agricole, este firesc că atunci când vine un an în care recolta orzului, ovăzului și a grâului stă mai jos decât in anii cei răi, este firesc ca echilibrul economic să fie tulburat. Nimic mai ușor decât să calculezi câte milioane de hectolitre în minus s’au produs anul acesta și prin urmare și câte—foarte multe—zeci de milioane de lei nu au putut să intre în țară. Cine nu înțelege că atunci când o așa de însemnată sumă de aur lipsește din economia țărei, fatal se produce lipsă, tulburare și la urma urmelor și oarecare neîncredere? Știm că aceste împrejurări sunt trecătoare. Vedem cât de frumoase se anunță recoltele anului viitor, și din experiență cunoaștem ce enormă elasticitate are economia noastră națională. Veniturile publice care sunt o bună măsurătoare a economiei naționale, trec în această țară de la o cifră la alta cu o rară și de necrezut elasticitate. Budgete întocmite aproape identic au dat și 20 milioane de excedent și aproape tot atât de deficit. O deosebire de 40 de milioane la un budget de 220, adică o deosebire de 20 la sută, ceea ce ar reprezintă pentru budgetul Franței, de exemplu, o deosebire de 600 de milioane—iată un fenomen care nu se poate întâmpla decât în țările agricole ca a noastră și care, dacă ne poate speria în anii răi, cuprinde și o absolută siguranță pentru viitor. Ce are a face însă guvernul cu seceta, cu seceta nemaiauzită care a bântuit România es timp ? Nu cumva fenomenele vremei să fie influențate de prezența la guvern a lui X sau a lui Y ? Dacă în adevăr printre adversarii noștri se găsește unul care să afirme că are pact încheiat cu puterile văzduhului și că prin decretarea sa de ministru poate să deschidă și să închidă după nevoi cataractele cerului, să se arate. Cei de la cârmă vor fi foarte fericiți să-i dea guvernul, să i-i dea pe viață și să strângă din toata lumea pe doctorii cei mai eminenți ca să-i prelungească zilele mai mult decât ale lui Matusalem. Până atunci rămâne stabilit că lipsa din tîrgul nostru e datorită secetei, și seceta altor împrejurări decât guvernului. Ni se spune însă că pe lângă secetă mai e de vină și guvernul, prin faptul că a afirmat că țara e frământată de agitații socialiste, prin faptul că a acordat un moratoriu arendașilor Statului și că a cumpărat fânuri din străinătate. Creditul unui Stat suferă dar, după cei de la Constituționalul, când un guvern se apără în contra socialiștilor. Bismarck n’a știut acest lucru când a făcut legile în contra socialiștilor ; împăratul Wilhelm nu s’a gândit la creditul Germaniei când a denunțat pericolul de la cei fără patrie; iar cât despre d. Maiorescu, care cel d’intern, încă de acum un an, sub iscălitură și în limbă străină, a denunțat alianța d-lui Sturdza cu anarhiștii și socialiștii, numai neobicinuința sa în chestiile economice îl poate scuza. Nu, nu faptul că există socialiști în România și că lucrul se mărturisește cinstit de către guvern poate strica creditul țărei. Din potrivi, a lupta în contra socialiștilor este a garanta ordinea și a întări creditul. Din potrivă, a nu te ademeni pe lângă dânșii, a profita de presa lor, a încuraja desordinea calificând de act sângeros ceea ce nu este decât legitimul exercițiu al autorităței, astea, dacă n’ar ști lumea că sunt numai pentru vremuri de opoziție, ar discredita creditul țărei, desemnându-ne drept un Regat destrăbălat. Cumpărarea fânului a stricat creditul țărei ? Ciudat lucru. Ai avut lipsă de furaj, lipsă pe care o vedea toată lumea, n’am putut ghici că va ploua în toate zilele în luna lui Cuptor, și iei măsuri de întâmpinare, bune sau rele nu importă, și cu asta slăbești creditul țărei ? Din potrivă, dacă ai sta cu mâinele încrucișate în fața primejdiei, dacă te-ai înfățișa lumea ca o țară ori prea nătângă ca să nu poată prevedea nevoile, ori prea nevoiașă ca să nu poată lua măsuri de îndreptare, dacă ai lăsa să se răspândească teama că din lipsa de curaj vor peri vitele și se vor perde în mare parte și recoltele viitoare și am avea astfel nu o jenă trecătoare, ci o adevărată sărăcie națională, atunci da, ai distruge creditul țărei, fiind-că ai dovedi că nu te iubesc numai nenorocirile vremurilor, dar și incapacitatea oamenilor. Ohi își închipuesc adversarii noștri că străinătatea a aflat despre seceta din România din faptul cumpărărei finului de către guvern, că creditorii comersanților noștri nu știm nici măcar dacă se face sau nu bucate în România și că i-am putea păcăli asupra unei situații economice, dacă am spune că a crescut grav când a eșit pălămidă și că în luna lui iunie se cosise în România așa de mult fin încât la rigoare ar fi putut să consume și cei cari în mod normal se nutresc altfel ?! Nu, creditorii comercianților noștri știri, știri foarte bine și foarte iute întreagă starea noastră economică. Mărturisirea cinstită a adevărului nu poate decât să sporească încrederea lor. Și acum, dacă ’și-ar da seama mai bine, mai luminat, de caracterul cu totul trecător al lipsei actuale, desigur s’ar alarma mai puțin. E foarte curios faptul că ziarele opoziției acuză guvernul de a fi slăbit creditul țărei prin acordarea moratorului către arendașii Statului. Toți susținem, și cu drept cuvânt, că situația noastră economică e bună, că ca orice datornic solvabil dar jenat comerțul nostru merită să nu fie strâns de gât de către creditorii săi, și in același timp să ne plângem că Statul față de datornicul său arendașul a făcut aceeași înlesnire? După protivnicii noștri, ca să întărim creditul României ar fi trebuit să urmărim pe arendașii Statului, să le vindem pe nimic vitele și uneltele, să arendăm moșiile în socoteala lor cu pagube enorme și să înfățișăm acest tablou străinătății drept dovadă a unei strălucite situații economice. In sfârșit, guvernul a mai făcut o crimă: a pompat mai tot numerariul disponibil din țară, pentru nevoile datoriei flotante. Eroare, și eroare cu voință. Guvernul n’a pompat nici un numerar din țară. Bonurile de tezaur pe care le-a emis, chiar cele pe numele băncilor din țară, toate au fost plasate în străinătate. Cei cari cunosc lucrurile acestea, știu că sumele luate de guvern pe bonuri de tezaur nici într’un caz n’ar fi venit să alimenteze nevoile pieței noastre. Luase guvernul la un moment dat cinci și jumătate milioane de la Casa de Depuneri, care de altfel,dacă n’ar fi fost sleită de numărat prin nebuneștile împrumuturi făcute județelor și comunelor de către guvernul trecut, ar fi putut în asemeni împrejurări să constitue o bună rezervă pentru nevoile momentane ale Statului. Și acele milioane însă au fost restituite Casei de Depuneri. Din potrivă, de aci înainte începe perioada a doua, aceea în care guvernul va înlesni, de va fi nevoie, pe Casa de Depuneri. Vorbesc cei de la Constituționalul despre creșterea datoriei flotante pe un ton de critică, și uită că acest guvern a moștenit de la guvernul d-lui Sturdza, care acum trece aproape neprihănit în coloanele Constituționalului.I o datorie flotantă de peste 64 milioane și lucrări extraordinare peste budget, angajate pentru anul acesta pentru mai mult de 65 de milioane." Acesta este adevărul. Nici o dată un guvern n’a avut să lupte cu o situație mai grea, și datorie flotantă așa de mare, încât d. Ghermani, în discursul său de la budget , o califica drept primejdie, și lucrări angajate nebunește, lucrări pe care am fost siliți să le reducem la jumătate, și secetă cum de memorie de om nu s’a mai văzut. Peste toate aceste greutăți de înăuntru, să se adauge o situație de criză bănească în toată Europa, care a urcat scumptul la băncile mari din lume la niște cifre care echivalează cu proibițiunea de afaceri. Iar la urmă și un resboiu, resboiu cu temeri de complicații, resboiu care pe lângă tulburarea obicinuită ce pricinuesc răsboaele, mai adaugă și faptul închiderei pentru comerțul lumei a celui mai bogat isvor de aur din câte se cunosc, înăuntru lipsă de export și prin urmare lipsă de intrări de aur ; în afară nu numai scumpire, ceea ce n’ar fi absolut nimic, dar extraordinară restrângere a operațiunilor; și pentru a face față la o asemenea stare de lucruri, o visterie cu 64 milioane datorite pe polițe,—căci polițe sunt bonurile de tezaur,și cu alte zeci de milioane angajate peste resursele budgetului. Ca să primească să stea la cârma Statului în astfel de vremuri și în fața unor astfel de nevoi, care de toate le poate aduce, afară de mulțumire, cei 8 incapabili trebue să aibă un adânc sentiment al datoriei și o inimă oțelită la durerile vieței. Pe potrivnicii noștri, cari în loc să-î sprijine găsesc momentul bine găsit să-l atace, nu ne vom răsbuna. Pentru starea sufletească care se oglindește fără voia lor în spusele și scrisele lor, altceva se cuvine, îi plângem. Oricare ar fi însă sentimentul nostru față de criticii noștri, nu putem uita că sunt și datorii de îndeplinit către țară. N’avem îndoială că guvernul le va îndeplini și că nu numai va face să treacă România prin această vremelnică criză, dar va ști și să ia măsuri ca să așeze pentru viitor pe baze și mai puternice și economia generală și situația budgetară a Regatului. mm* TELEGRAME Ciuma Rio de Janeiro, 24 Octombre Nici un caz nou de ciumă nu a mai fost constatat la Santos. ---------------------mm*--------------------- NEAPLICAREA LEGEI INVETAMANTULUI SECUNDAR ! In mijlocul preocupărilor serioase ale tuturor celor cari au grijă de interesele cele mari ale țărei acesteia, cum sunt criza agricolă, greutățile financiare, destrăbălarea sufletească și altele, s’a ivit și un intermezzo comic . Neaplicarea legei învățământului secundar. Așa în Ruy-Blas, după culmea tragediei din actul al III-lea, ne pomenim cu Don Cesar de Bazan care se scoboară pe coș, ca să întrerupă cu o bufonerie jalea spectatorilor. Acest efect, minus arta, ni l-a produs asaltul fostului ministru de instrucție, care, grație unei personalități șterse în viața politică și socială a Regatului, trecuse pe la minister fără critică din parte-ne. Scuturasem în vremuri pe un Sturdza, căci orice am zice era un Sturdza ; nu ne pierdusem vremea cu un fel de secretar-general așezat printre miniștri, care, în sfera foarte folositoare de și mediocră în care se poate învârti, era un om modest, muncitor și în aparență politicos. Mai fusese un cuvânt pentru care trecuse nebăgată în seamă administrația ministerului instrucției în cei doui ani din urmă. Ai noștri, deși aveau mijlocul, nu crezuseră de cuviință să organizeze un sistem de spionagiu înprejurul unui sfetnic al țărei ca să umple răbdătoarea hârtie a gazetelor cu toate fleacurile administrative. Protivnicii noștri fac altfel, și un fost ministru nu se sfiește de a reproduce sub iscălitura lui svonul tunei conversații private pe care afirmă că a ținut-o actualul ministru în ministerul lui și anume că vreme de două luni nu vrea să i se vorbească de ale ministerului lui. Nu ne plângem că corifeii liberali ascultă la uși și se uită pe gaura cheii. Pentru a nu întrebuința asemenea mijloace trebuesc anume însușiri sufletești, pe care nimic nu le poate da cui nu le are. Să luăm dar acum, când s’a isprăvit rechizitoriul, toate acuzațiile fostului ministru de instrucție și, cu legea în mână și cu precedentele create de dânsul, să le examinăm. Cu precedentele create de dânsul nu că am voi să acoperim păcatele noastre prin păcatele altora. Suntem dintre cei cari nu acoperim nimic prin alții, înainte de a întreprinde ne aducem aminte de preceptul că trebue să examinăm cât ne țin umerii, și când am pus pe umeri, ducem singuri fără să cerem nici acoperire, nici ajutor, nici indulgență. Dacă vom invoca precedentele create de fostul ministru de instrucție, este pentru că știm că oricât de șters ca persoană ar fi d-sa, era mai mult superior în rolul de ministru decât în rolul de gazetar opozant. Ca ministru nu s’a înecat decât în ziua în care a făcut legea de veselă memorie a învățământului profesional, ca gazetar s-a poticnit de la început. Rațiunea acestei deosebiri este simplă : Fiecare om la locul lui Dumnezeu a făcut pe d. Spiru Haret un harnic cancelarist și ca ministru-cancelarist în interpretarea legilor apăra interesele cancelariei. Când a eșit din rolul său și umflându-se artificial ,și-a luat menirea de Nemesis politică, a fost silit să împrumute de la camarazii sei de luptă deprinderile și de la Voința Națională jargonul și firește, ca orice neofit, cu exces și fără succes, înainte de toate, admițând chiar toate criticele d-lui Haret de întemeiare, dar toate, este ridicul a se vorbi despre neaplicarea legei învățământului secundar. Se poate vorbi de călcarea, de violarea unor articole de lege în anume cazuri speciale, dar nu de neaplicarea legei. Intr’adevĕr, d. Haret nu pretinde că nu s’a aplicat legea în cele mai multe din inovațiile ei. Și cum ar pretinde-o când s’au făcut atâtea numiri în Universități pe baza legei noui, când s’au făcut deja unele examene de capacitate pentru învățământul secundar pe baza legei noui ? Fostul ministru nu pretinde că am fi regulat noi cestle de administrație, de disciplină, etc., altfel decât conform cu legea cea nouă, bineînțeles fără pricepere și fără inteligență ca unii cari fiind conservatori suntem proști din fire. Da, se poate vorbi despre neaplicarea legei învățământului profesional, și la vreme vom explica de ce nu am aplicat-o și de ce nu o vom aplica. Dar de neaplicarea legei Învățământului secundar și superior este adevărată zăpăceală mintală ca să vorbească cineva. Din potrivă, cusurul actualului ministru,—cusur de care noi nu-iertăm— este că a mers prea departe cu aplicarea legei învățământului secundar, că, după cum se va vedea mai la vale, a făcut o greșală când a aplicat fără de vreme și fără de cuvânt toată legea învățământului secundar. Dar această critică o putem face noi, nu fostul ministru de instrucție publică. Reducând clar lucrul la adevărata lui expresie, violarea legei învățământului secundar și incapacitate în direcția școalei române, să examinăm capetele de acuzație pe care în opt lungi, foarte lungi, lungi și necuprinzătoare articolele înșiră fostul ministru de instrucție publică. Afară de câteva episoduri, învinuirile fostului ministru de instrucție se reduc la cinci : 1. Nu s’a creat în toate liceele mai multe secții în clasa V-a; 2. S’au primit mai mulți școlari în clase decât permite legea ;3. Nu s’a dat profesorilor spor de ore peste cele 12 ore legale ; 4. S’a dat unor profesori spor de ore peste orele ce aveau denșiî, în contra legei, fie că li s’au dat ore în mai multe școale, fie că li s’au dat ore din mai multe materii, fie că li s’au dat ore în licee în care nu s’au aplicat nouăle programe în clasa V-a . 5. S’au numit la catedrele vacante profesori, în contra disposițiunilor legei, înainte de a răspunde la toate aceste învinuiri, facem o observație. D. Haret, în critica sa, consacră șapte numere cestice profesorilor și numai unul cesticî programelor. Noi, din potrivă, punem programele în cap și supărarea profesorilor în coadă. Pe d. Haret îl preocupă mai mult dorința de a răsvrăti corpul didactic—neapărat fără succes—, în contra autorităței școlare, pe noi în prima linie ne interesează mersul școalei, cestiile de ordine generală, și numai la urmă supărarea lui X, Y, Z, care adunate ar putea tulbura lucrul cel mai efemer din lume: liniștea unui guvern. Când d. Haret, ministru, a făcut legea învățământului secundar, când a pus pe profesori sub un tribunal disciplinar mai sever decât în trecut și pe studenți sub pumnul autorităței, noi opozanți—și opozanți sănătoși și voinici— am considerat nedemn de noi de a ațîța nemulțumiri firești și de a face arme din aceasta în contra guvernului. Din potrivă, am discutat cu plăcere, cu bună credință și cu bună-voință cestiile de interes general. D. Haret face altfel: Nivelul, la care se pot ridica muritorii nu’i același pentru toți. ----------------------mam--------------------- CONCURSUL DE LA EFORIE Domnule Director. In numărul Voinței Naționale de la 10 Octombre văd o informațiune tendențioasă și în cel de la 11 Octombre o scrisoare a d-lui dr. Petrini-Paul, care, sub cuvânt de rectificare, critică actul meu de a fi asistat la deliberarea juriului în concursul medicilor secundari a spitalelor Eforiei. Deoarece d. dr. Petrini a crezut de cuviință să aducă în discuțiunea presei un incident petrecut în sînul comisiunea examinatoare și fără nici o importanță pentru public, mă văd silit să-l urmez pe acest teren, arătând cât de lipsită de temeii este protestațiunea d-niei sale. Mai intenü țin să observ că este vorba de un concurs pentru spitalele Eforiei, și știut este că Eforia are, prin lege și prin regulament, dreptul și însărcinarea de a veghia asupra operațiunilor acestor concursuri. Această însărcinare Eforia ’și-o îndeplinește prin două mijloace: 1) . Printr’un drept de control asupra tuturor operațiunilor concursului (art. 17, ultimul al. din regulament); 2) . Prin dreptul de a judeca toate contestațiunile și de a casa concursul, ca sancțiune pentru regulata funcționare a acestei instituțiuni (art. 12 regul.). Aceste două drepturi sunt strict legate unul de altul. Cel d’intern nu este decât preparațiunea, decât complementul celui de al douilea, care nu se poate înțelege fără dânsul. Căci este evident că dacă dai Eforiei dreptul de a casa, trebue mai intenü, pentru ca dânsa să fie în stare să ușeze de această atribuțiune în cunoștință de cauză, să’i dai mijloacele de a se asigura dacă operațiunile concursului s’au petrecut în mod regulat. Lucrul este atât de învederat încât, chiar când nu s’ar fi înscris în regulament o disposițiune specială prin care să se stabilească dreptul de control al Eforiei, acest drept ar fi decurs de sine prin logica raționamentului și necesitatea faptelor din dreptul de suverană apreciere asupra concursurilor, recunoscut Eforiei de art. 12 din regulament. Să vedem acum în ce mod își exercită Eforia dreptul de control? Prin ce mijloace se țin capetele conducătoare ale acestei instituțiuni în cunoștință exactă și zilnică despre amănuntele de tot felul ale concursului ? Cel mai bine informat despre un fapt fiind întotdeauna cel ce a asistat ca martor ocular la toate rasele lui, este învederat că Eforii nu vor putea fi nici o dată mai bine lămuriți asupra faptelor, care sunt supuse judecăței lor, decât asistând în persoană la toate operațiunile concursului. Acest drept nu le poate fi tăgăduit. Regulamentul, dându-le dreptul de a anula concursul, nici nu mai avea nevoie să menționeze atribuțiunile lor de control. Ar trebui un text formal pentru a le răpi această atribuțiune și un asemenea text, dacă ar exista, ar fi în contrazicere cu art. 12 din regulament, care acordă Eforilor dreptul de casare. Or, acest text nu există. Nu există, fie în regulament, fie în legea sanitară o disposițiune care să împedice pe Efori de a asista la vre-o operațiune a concursului. Există din contră o disposițiune ,ce le dă dreptul să delege o persoană de încredere, care să fie prezentă la toate fasele concursului, fără vot consultativ nici deliberativ, și acest drept confirmă în mod implicit, pentru efori, acel de a asista în persoană la aceste operațiuni. Vrea să zică , din spiritul chiar și din economia generală a regulamentului reese în mod neîndoios dreptul ce mi-l contestă d. dr. Petrini prin scrisoarea sa. El mai rezultă și din logica cea mai strânsă. Căci întreb : Cine poate mai mult, nu poate oare și mai puțin ? Dacă am dreptul de a delega pe o persoană ca să asiste în numele meu la un act, nu am oare cu atât mai mult pe acela de a asista în persoană la acel act ? Aici aud pe.d.J dr. Petrini obiectându-mi— după cum a făcut—că o dată ce am trimis un delegat, am perdut dreptul de a asista la lucrările juriului, căci îmi ține locul delegatul.“ Atrag mai intâiu atențiunea că atât Eforul cât și delegatul sĕu n’au vot nici deliberativ, nici consultativ, și că la acest rol de simplu spectator m’am mărginit și eu cu ocasiunea prezenței mele la concurs, cum de altmintrelea recunoaște chiar d. dr. Petrini. Nu este vorba dar de un drept care se exercită numai printr’un singur și anumit act, cum ar fi acel de a vota, act care evident nu ar putea fi îndeplinit decât de unul din doui, de delegat sau de autorul său, ci este vorba de un drept a cărui exercitare presupune o serie de acte felurite. In asemenea condițiuni întreb : de când mandantele nu are dreptul de a asista, dacă vrea, pe mandatarul său? Și ce ar zice d. dr. Petrini de cazul când d-sa, dând mandat unui avocat ca să’l represinte înaintea Tribunalului și voind a mai adăuga câteva argumente la cele desvoltate de avocatul său,și-ar vedea tăgăduit acest drept, sub cuvânt că avocatul vorbind în numele lui i-a stins dreptul de a mai lua cuvântul? Ajung la examenul a singurului argument al d-lui dr. Petrini, care prezintă o aparență de soliditate. D-sa pretinde că dacă Eforii ar asista la deliberările juriului, ar putea face presiune asupra medicilor Eforiei cari fac parte din juriu. La aceasta răspund mai intâiu că Eforii sunt judecători suverani ai concursului. Or ț este întotdeauna presupus