Timpul, ianuarie 1994 (Anul 5, nr. 1-20)
1994-01-15 / nr. 10
ANUL V NR. 10 (1031) REȘIȚA SIMBATA 15 IANUARIE 1991 COTIDIAN SOCIAL-POLITIC-CULTURAL INDEPENDENT ISSN 1221-1184 8 pagini 70 lei Remiza A căzut cortina și peste cea de-a XIII-a reuniune la nivel înalt a NATO, dar, ca niciodată în istoria de 45 de ani a Pactului, purtătorii de cuvînt și oficialii s-au grăbit să anunțe cu premeditare limitele în perimetrul cărora urmau să se desfășoare discuțiile în cadrul recent încheiatei runde de convorbiri. Și asta pentru a scuti din start organizația cel puțin de obligația de a face unele concesii celor cîteva țări centraleuropene, care se considerau mai îndreptățite decît alte surate, din Răsărit, să-și vadă împlinit visul de a face parte din structurile NATO. Și tocmai graba aceasta face ca tirul oficialităților și autorităților din fostul lagăr socialist să aibă efectul unor bombe cu efect întîrziat. Coada din anticamera Organizației Atlanticului de Nord va da naștere, mai mult ca sigur și într-un viitor nu foarte îndepărtat, la animozități care vor perturba exact spiritul de solidaritate — nu neapărat comunist — care ținea aceste țări pînă în urmă cu patru ani. Cursa pentru NATO rămîne dură, ca orice cursă la capătul căreia se întrezărește cununa de lauri a unui ipotetic campion. In condițiile enumerate mai sus, era absolut necesar ca cineva să-și impună un punct de vedere care, din motive lesne de înțeles, să nu fie nici prea radical, dar nici prea liberal. Și au făcut-o din nou cei care împart cărțile, adică iarăși americanii, opinînd diplomatic că o primire selectivă în NATO ar naște noi surse de încordare în Europa. Și aici au avut dreptate. Astfel, tăind avîntul țărilor din centrul Europei — Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria —, care se și vedeau cu un picior în organizație, Pactul Nord-Atlantic e nevoit să-și reconsidere poziția față de Federația Rusă, cea de după alegerile legislative din 12 decembrie, de anul trecut. Sigur că Vladimir Jirinovski nu înseamnă Rusia, dar declarațiile sale belicoase se pot constitui în pretextul care prelungește astfel legitimitatea și însăși rațiunea de a fi pe care NATO le pierduse de la încheierea războiului rece. Și, chiar dacă nu se va recunoaște oficial, se subînțelege că motivul principal al reținerii Occidentului rămîne Rusia. Iar în fața asaltului de cereri de deschidere spre Răsărit, NATO a opus o măsură de compromis : o remiză ,numită parteneriat de pace, mai simplu spus amplificarea relațiilor dintre cele două părți și încheierea de tratate bilaterale intre Pactul Nord-Atlantic și fiecare țară în parte. Deocamdată, nemulțumirea e mare în Europa Centrală, care a scăpat concursul de împrejurări, favorabil ei pînă acum o lună, de a se integra în structurile nord-atlantice. Și poate, că cea mai realistă poziție vizavi de atitudinea NATO a avut-o România , a:cea de așteptare. Și unul din motive ar fi că nu suntem pregătiți. Nici chiar pentru a ne schimba așa de c urînd stăpînul. 45 de ani de experiență și de așteptare, după o declarație copiată Jarcă la indigo de Manfred «Werner, luni, la Bruxelles — ,Nu vă vom abandona“ — neîntor fi suficienți. Adrian CRANGANU • Principalele manifestări culturale ale anului 1991 (pag. a 2-a) • Muniție de la poliție (pag a 3-a) • Un cărășean la colegiul din Boston (pag. a 3-a) ® O inițiativă umanitară (pag. a 3-a) ® „Există un model cultural bănățean“ (pag. a 4-a) ® 15 ianuarie, întotdeauna Eminescu (pag. a 5-a) FENOMEN UNIC LA MANGALIA In aceste zile se înregistrează la Mangalia un fenomen unic : sute de lebede, multe dintre ele de culoare gri, înșelate de curenții calzi din ultimul timp, au ajuns pe litoral. Lipsite de hrană, acestea acceptă să iasă pe plajă în plină zi, unde fac deliciul copiilor dar și al adulților, care vin cu sutele să le aducă hrană pe care acestea o servesc direct din mînă. Fapt interesant, mulți entuziaști s-au constituit în grupuri care patrulează pe plajă, la distanță, pînă tîrziu în noapte, pentru a le proteja de eventualii branconieri. (Rompres). În ianuarie, întotdeauna Eminescu... Monument neclintit al culturii Eminescu este astăzi o Instituție națională; viața și opera lui alcătuiesc un monument neclintit al culturii române; nici intemperiile vremii, nici adversitățile crunte ale istoriei, momentele de decădere și înălțare ale oamenilor, nimic nu-l poate atinge în eternitatea lui spirituală; căci Eminescu nu mai este un simplu nume, oricît de mare ar fi el, din repertoriul divers al literelor naționale; el este însăși mărturia supremă a existenței noastre ideale, este una din marile justificări ale existenței de român, între atîtea entități etnice și spirituale care-și dispută un loc sub soare. Pompiliu CONSTANTINESCU — (1940) în pagina a 5-a:.Folclorul cărășean la temelia „Luceafărului“ URMEAZĂ UN ȘIR DE GREVE Ieri, 14 ianuarie a.c., a avut loc la Reșița, întâlnirea membrilor Uniunii Teritoriale a Sindicatelor din județul Caraș- Severin, afiliate C.N.S.S.R. „Frăția“. Deoarece revendicările Confederației nu au fost soluționate conform Hotărîrii Comitetului Executiv, premergător mitingul din 18 noiembrie 1993 și a Hotărîrii Comitetului Director din 3 decembrie 1993, si solicită strîngerea, în continuare, de semnături pentru declanșarea grevelor, urmînd ca la următorul Comitet executiv să se cunoască situația reală. Acțiunile greviste urmează să se desfășoare după următorul program : 28 ianuarie — grevă generală de avertisment cu durata de o oră, 4 februarie — grevă generală cu durata de o zi și în 16 februarie — grevă generală pe timp nelimitat. Dl Cornel Nițoiu, președintele Uniunii Teritoriale a Sindicatelor din județul Caraș-Severin, afiliată la CNSLR — Frăția, ne-a declarat însă : „Nu cred că se va ajunge la greva generală pe timp nelimitat, deoarece, acest lucru ar implica căderea guvernului Văcăroiu“. „Trecutul nu ne împiedică să trăim în bună vecinătate“ . Convorbire cu excelența sa Leontin Sănduleac, ambasadorul Ucrainei la București - Excelență, cititorii noștri sînt foarte curioși să vă cunoască, să știe ce gîndiți despre noi Tocmai de aceea, pentru început v-aș ruga să vă prezentați. — Eu reprezint conducerea Ucrainei la București, pe președintele ei și poporul ucrainean Nu sunt diplomat de profesie sunt profesor universitar, doctor in științe medicale, dar viața m-a obligat să mă ocup de diplomație, de politică. în 1989, la Cernăuți a început o boală necunoscută care făcea să cadă părul copiilor. Așa am intrat în organizația „Acțiunea Verde“ și apoi în Partidul Ecologist din Ucraina. Așa a început totul, politica, diplomația . Se pare că, în general, ambasadorii țărilor est-europene la București, nu sunt diplomați de profesie. " Ambasadorul Croației este muzician, un foarte cunoscut dirijor de filarmonică. — Da. Ambasadorul Slovaciei este scriitor. Viața ne obligă la multe. De fapt, în diplomație, nu protocolul este cel mai important lucru, ci problemele oamenilor. Cea mai eficientă diplomație este diplomația poporului pe care-l reprezinți tă — Ați cunoscut România, odacu acreditarea excelenței voastre la București ? — Trebuia să fac doctoratul la Institutul I.C. Parhon și de atunci mi-a plăcut această țară și oamenii ei. Pe vremea aceea, n-am vorbit și n-am făcut politică, am muncit împreună cu românii și așa ne-am cunoscut De fapt, ca să trăim în pace și bună vecinătate trebuie să ne cunoaștem mai bine. — Eu aș spune că ne leagă mult mai multe decit simpla vecinătate. In primul rînd, ne leagă o istorie comună. Credeți Interviu realizat de Dorina SG A VERDIA (Continuare în pag a 6-a) UN NOU DIRECTOR LA “MOCARS“ S.A. CARANSEBEȘ Firma „Mocars“ Caransebeș, unul din cei mai apreciați producători de mobilă din țară, ale cărei produse au mare căutare și pe piața externă, are un nou director general, in persoana dlui ing. Traian Velcănescu, mulți ani șef serviciu C.T.C. – laboratoare. Fostul director general, dl ing. Nicolae Adam, cel care a condus multă vreme societatea, a optat pentru lucrul în Nigeria, ca reprezentant al unei societăți mixte. Ambilor le dorim succes în noile funcții. (n.s.i.) 0 tranziție ♦ ciudată Zilele trecute am aruncat o privire prin curtea AGROMEO Bocșa și neavînd mai nimic de văzut ne-am repezit pină în satul Biniș, aflat la 5 kilometri de Bocșa. Sîntem în 12 ianuarie a.c., în junii prînzului, satu-i pustiu și e cald de-a binelea. N-ai cu ci- PORDON ne schimba o vorbă. Curcani, gîște, cîini agresivi, două birturi ca toate birturile. Singurul loc din zonă care ne-ar putea trezi oarece interes ar putea fi, gîndeam noi, Secția de mecanizare Biniș. Dar, în drumurile noastre văzusem astfel de secții și de peste tot plecasem aiuriți de paragina existentă. Ne îndreptăm, deci, spre acest obiectiv, porțile sînt larg deschise și dintr-o dată, trebuie s-o spunem pe-a dreaptă, parcă am fi într-o expoziție. Utilajele agricole, sînt așezate la linie, pe suporți, ferească sfîntul direct pe... pămînt, iar în ateliere, aparate de sudură, strung funcționînd, meseriași văzîndu-și de treabă! Exact, domnilor, muncind ! Măi, contactăm imediat să fie ! I pe șeful secției și după ce sîntem priviți oarecum pe sub sprîncene, ne împăcăm. Deși încă tînăr, dl Bănică Sorescu, este de... 24 de ani șeful Secției de mecanizare din Biniș. După 1989 nu a vîndut un cui din secție, toate utilajele-i funcționează la orice oră, nici un om nu a fost îndepărtat sau trecut în șomaj și, la urma urmei, „de-aia sîntem aici, să muncim !“ In 1993 a executat lucrări agricole în valoare de 41 milioane lei, oamenii au luat sala Mircea CAVADIA (Continuare In pag a 8-a)