Timpul, octombrie 1994 (Anul 5, nr. 195-214)
1994-10-14 / nr. 203
COTIDIAN SOCIAL-POLITIC-CULTURAL INDEPENDENT ISSN 1221-1184 8 pagini 150 Iei Romanitatea este o realitate aceea că din cele mai diverse motive, românii din țară s-au preocupat într-o relativ restrânsă măsură de soarta comunităților românești din imediata vecinătate ori de peste mări și țări. De cele mai multe ori, fenomenul s-a datorat îndătinatei decențe a poporului nostru, iar în alte situații au acționat constrîngătoare considerente politice. Și e cu totul regretabil, pentru că" oriunde s-ar fi găsit, românii s-au manifestat în spiritul tradiției noastre zîndu-se, naționale, caracteriprecum nota la început de secol un cunoscut scriitor, prin marea lor putere de muncă, de luptă și de răbdare, prin mintea trează și inima caldă. Seismograf Ceea ce nu i-a ferit totdeauna de negura înstrăinării, a deznaționalizării, urmărită pe alocuri cu încrîncenată perseverență, prin însăși politica statelor in care viețuiesc. Desigur, cu rare și lăudabile excepții. Aceasta în timp ce, pe seama populațiilor minoritare din țara noastră s-au clădit spectaculoase cariere politice și s-au emis teorii aberante, ajungîndu-se pînă la contestarea caracterului național și unitar al statului român. Chiar și acum, cînd subiectul nu mai este tabu din așazise rațiuni superioare, ca de pildă menținerea cu tot dinadinsul a unor raporturi de bună vecinătate, despre românii de peste fruntarii se vorbește cu o anume — inexplicabilă — reticență. N-am voi să ilustrăm situațiile, frecvente în ultimii ani, cînd miniștrii de externe ai țărilor vecine au avut, pe teritoriul României, întilniri cu reprezentanți ai minorităților naționale, consemnate ca atare în comunicatele oficiale, reținut decît rarisime Și n-am cazuri în care diplomația românească să fi procedat într-un mod similar. Există — și am avut prilejul să consultăm parțial — o vastă literatură consacrată populațiilor minoritare din România, redactată în limbi de circulație universală și de pe poziții adesea revendicative. Lipsesc vehement pînă acum, la noi, lucrări de sinteză sau măcar de informare generală, cercetări inatacabile științific, obiective în premisele și în concluziile lor, dedicate romanității de dincolo de graniță. Românitatea considerată nu numai ca realitate istorică, ci și ca stare de spirit, ca datină, ca afluență firească în marele curs al existenței noastre naționale. Romanitate care, fără conotații iredentiste, are dreptul imprescriptibil de a-și păstra identitatea etnică și culturală. Iată de ce salutăm cu speranță Congresul de la Băile Herculane. Care, dincolo de aspectele protocolare, e chemat să contribuie la restabilirea durabilă a circuitului vital între românii de pretutindeni. Al. BARSESCU Băile Herculane — Timpul spiritualității Număratul roadelor în toamnă, practică ancestrală autohtonă, capătă în acest octombrie și o semnificație aparte. A început să ne preocupe și pe noi, românii, nu numai reevaluarea patrimoniului material și privatizarea de masă, ci și un alt soi de inventar, de natură spirituală. Este vorba de soarta conaționalilor noștri, care au părăsit hotarele vetrei românești și viețuiesc, actualmente, printre străini. Alte neamuri și_au consumat, de-a lungul istoriei, energii fantastice pentru susținerea fraților lor aflați în emigrație; în schimb, la noi, excesul de nepăsare și imobilismul istoric ne-a împiedicat să luptăm pentru o astfel de cauză. O statistică aproximativă dezvăluie că numărul conaționalilor noștri risipiți în orizonturile lumii a ajuns de ordinul a 14.15 milioane. A., supra condiției lor existențiale și a măsurii conservării identității etnice și culturale avem foarte puține date. Știm, însă, cu certitudine că există între românii aflați in diasporă și numeroși cărturari, oameni de știință, scriitori și artiști, personalități cu vocația culturii. Datorită activității lor a înflorit în multe țări de pe glob și o prezență spirituală românească, cu care ne putem mîndri oriunde. Din păcate, la noi, în țară, nu avem încă inventariate rezultatele activității lor culturale și spirituale, ne lipsește o bibliografie a emigrației care să dezvăluie contribuția românilor din diasporă la patrimoniul cultural universal. Diplomația noastră s-a ocupat în exces de „fleacuri“ politice și economice și a neglijat, aproape în totalitate zestrea culturală, de inimă și minte, a românilor de pretutindeni. în ultimul timp se simte insă și la noi un fior de re. Iosif IMBRI (Continuare în pag a 3-a) în Caraș-Severin Nu vor fi desființate școli . Ne asigură dl prof. Petru Țintea, inspector școlar general De curînd, am avut prilejul să purtăm o îndelungată convorbire cu dl prof. Petru Ținea, inspector școlar general, care ținut să elucideze toate aspecatele, deci implicit consecințele aplicării măsurilor de reducere a unor posturi didactice. Aceasta atît în intenția de a răspunde întrebărilor adresate de cititorii cotidianului nostru, cit și în scopul prevenirii eventualelor confuzii sau interpretări eronate. Domnia sa ne-a pus cu amabilitate la dispoziție documentația necesară, și în primul rind Dispoziția nr. 38078/septembrie 1994, emisă de Ministerul Invățămîntului. Din preambulul căreia rezultă fără dubiu că măsurile aplicate derivă din Hotărîrea nr. 458 din 29 iulie 1994 a Guvernului României, privind numărul mediu de personal aprobat. O primă constatare ar fi aceea că procesul de diminuare a personalului, declanșat la nivelul ministerelor, se extinde și asupra unităților în subordine, din rațiuni care se înscriu în perimetrul austerității bugetare. Celelalte motive, nu mai puțin relevante, au fost amănunțit dezbătute cu prilejul întîlnirilor de lucru organizate de Ministerul Invățămîntului în zilele de 24 septembrie, respectiv 3 octombrie a.c., cu participarea inspectorilor școlari generali și a șefilor de compartimente personal și plan. Al. BARSESCU (Continuare în pag. a 3-a) Incredibil! Judecătoria Reșița inventează o infracțiune inexistentă în Codul Penal: insulta adusă unui grup etnic și condamnă un gazetar. In același timp mai pronunță o condamnare împotriva ziarului „Timpul", în afara cererii părții vătămate, respectiv, publicarea sentinței cu pricina. O vom face neintîrziat, de cum vom intra în posesia ei. Suntem convinși, merită ! La Marga Acorduri ale coralei arii (I) INTRAREA ÎN TUNEL Comuna Marga, localitate de referință a județului nostru. Consemnată, pe bună dreptate, de presa centrală, ea fiind așezată cu temeinicie pe coloana vertebrală a muzicii corale românești cu o superbă determinare : Marga — Timișoara — Cluj-Napoca. Reamintesc ceea ce se știe. Mărganii, toți, sunt loviți fenomenal de aripa cîntului. De plăcerea de a cînta și a se găsi mereu în cîntec. De la tinerețe pine la bătrînețe. Comuna numără aproximativ 1 300 de locuitori, oameni frumoși și generoși, mai mult bogați decit săraci, fericit scăpați de colectivizare, cu o intelectualitate veritabilă și simțitoare, cu o viață economică și culturală de excepție. Și totuși, în această localitate nu fierbe acum numai mustul și pruna în budane. Dincolo de prima impresie, benefică și optimistă, ușor se sparge pojghița și patimile, orgoliile, interesele individuale și de grup, răul și semnele unui, crup brusc, producîndu-ți o durere aproape fizică. Vineri, 7 octombrie a.c., jurul prînzului, directorul ziarulului îmi propune să particip în acea zi la ședința Consiliului Local Marga. Au răzbătut semnale că lucrurile au luat-o razna în comună și va fi o dezbatere furtunoasă." Plec imediat cu mașini de ocazie, alături de doi tineri polițiști de la posturi de poliție din zonă. Băieții știu și nu prea știu ce se întîmplă în această comună și eu nu_mi în_ Mircea CAVADIA (Continuare în pag. a 3-a' Reporter în lanul puterii Friptura de corcodușe Vine toamna, bine-mi pare, în borcane n-am o murătură. Nu-i nimic, gogoneaua-i zemoasă dacă-i mușcată mai de brumă sau pișcată de ger. La fel varza. Și castraveții de 900 lei kila. Există un mic și penibil impediment, care nu trebuie luat însă în seamă. Lipsa banilor- Nu disperați, poate vor veni, cu guvernul nostru nu se știe niciodată cînd devine el milos și cu inima largă. A dovedit-o, cu prisosință, cu noile lefuri ale parlamentarilor și demnitarilor săi. Dar să trecem la cartoafe. Ele costă între 350 și 450 lei kilogramul. Marfă există și de culoare roz și de culoare albă sau porcească, după numele popular. Cumpărați 100 de kilograme. Din cartofi se pot face trei mii cinșpe feluri de mîncare, trai pe vătrai, nouăzeci și nouă la sută pe bază de smîntînă, 5000 lei kilo, unt, 6000, telemea, 4000 sau cîrnați afumați, 12.000 lei. Nu luați în seamă un mic și penibil fenomen trecător : lipsa banilor. Poate guvernul, milos etc. Să vă mai povestesc și despre zacuscă, mîncarea săracului ? Ardeți grași una mie lei kilogramul, gogoșarii, așijderea, vinetele, tot așa, o mie, roșiile, la fel, ceapa, fix pardon, aici e chilipir, numai 800, ajunge borcănelul cu icrele negre. Desigur și în acest caz există un mic și penibil impediment : lipsa banilor. Dar guvernul este milos, odată scoate el din pălărie o nouă indexare aplicabilă cu 1 martie 1995 și tot e bine. Vom acri urzici, care merg trăznet cu friptura de corcodușe. Oh, deja îmi lasă gura apă ! Mircea CAVADIA