Timpul, octombrie 1994 (Anul 5, nr. 195-214)

1994-10-14 / nr. 203

COTIDIAN SOCIAL-POLITIC-CULTURAL INDEPENDENT ISSN 1221-1184 8 pagini 150 Iei Romanitatea este o realitate aceea că din cele mai diverse motive, românii din țară s-au preocu­­pat într-o relativ restrânsă măsură de soarta comunită­ților românești din imediata vecinătate ori de peste mări și țări. De cele mai multe ori, fenomenul s-a datorat îndăti­natei decențe a poporului nos­tru, iar în alte situații au ac­­ționat constrîngătoare conside­rente politice. Și e cu totul re­gretabil, pentru că" oriunde s-ar fi găsit, românii s-au ma­nifestat în spiritul tradiției noastre zîndu-se, naționale, caracteri­­precum nota la în­ceput de secol un cunoscut scriitor, prin marea lor pute­re de muncă, de luptă și de răbdare, prin mintea trează și inima caldă. Seismograf Ceea ce nu i-a ferit totdeau­na de negura înstrăinării, a deznaționalizării, urmărită pe alocuri cu încrîncenată perse­verență, prin însăși politica statelor in care viețuiesc. De­sigur, cu rare și lăudabile ex­cepții. Aceasta în timp ce, pe seama populațiilor­ minoritare din țara noastră s-au clădit spectaculoase cariere politice și s-au emis teorii aberante, ajungîndu-se pînă la contesta­rea caracterului național și unitar al statului român. Chiar și acum, cînd subiec­tul nu mai este tabu din așa­­zise rațiuni superioare, ca de pildă menținerea cu tot dina­dinsul a unor raporturi de bună vecinătate, despre româ­nii de peste fruntarii se vor­bește cu o anume — inexpli­cabilă — reticență. N-­am voi să ilustrăm situațiile, frecven­te în ultimii ani, cînd miniș­trii de externe ai țărilor ve­cine au avut, pe teritoriul Ro­mâniei, întilniri cu reprezen­tanți ai minorităților naționa­le, consemnate ca atare în co­municatele oficiale, reținut decît rarisime Și n-am cazuri în care diplomația româneas­că să fi procedat într-un mod similar. Există — și am avut prile­jul să consultăm parțial — o vastă literatură consacrată populațiilor minoritare din România, redactată în limbi de circulație universală și de pe poziții adesea revendicative. Lipsesc vehement pînă acum, la noi, lucrări de sin­teză sau măcar de informare generală, cercetări inatacabile științific, obiective în premi­sele și în concluziile lor, de­dicate romanității de dincolo de graniță. Românitatea con­siderată nu nu­mai ca realitate istorică, ci și ca stare de spi­rit, ca datină, ca­ afluență fi­rească în marele curs al exis­tenței noastre naționale. Ro­manitate care, fără conotații iredentiste, are dreptul im­prescriptibil de a-și păstra i­­dentitatea etnică și culturală. Iată de ce salutăm cu speran­ță Congresul de la Băile Her­­culane. Care, dincolo de as­pectele protocolare, e chemat să contribuie la restabilirea durabilă a circuitului vital în­tre românii de pretutindeni. Al. BARSESCU Băile Herculane — Timpul spiritualității Număratul roadelor în toamnă, practică ancestrală autohtonă, capătă în acest octombrie și o semnificație aparte. A început să ne pre­ocupe și pe noi, românii, nu numai reevaluarea patrimo­niului material și privatizarea de masă, ci și un alt soi de inventar, de natură spiritua­lă. Este vorba de soarta co­naționalilor noștri, care au părăsit hotarele vetrei româ­nești și viețuiesc, actualmen­te, printre străini. Alte nea­­muri și_au consumat, de-a lungul istoriei, energii fantas­tice pentru susținerea frați­lor lor aflați în emigrație; în schimb, la noi, excesul de nepăsare și imobilismul isto­ric ne-a împiedicat să luptăm pentru o astfel de cauză. O statistică aproximativă dezvăluie că numărul cona­ționalilor noștri risipiți în orizonturile lumii a ajuns de ordinul a 14.15 milioane. A., supra­ condiției lor existenția­le și a măsurii conservării identității etni­ce și culturale avem foarte puține date. Știm, însă, cu certitudine că există între românii aflați in diasporă și numeroși cărtu­rari, oameni de știință, scrii­tori și artiști, personalități cu vocația culturii. Datorită acti­vității lor a înflorit în multe țări de pe glob și o prezență spirituală românească, cu care ne putem mîndri oriun­de. Din păcate, la noi, în­ ța­ră, nu avem încă inventaria­te rezultatele activității lor culturale și spirituale, ne lip­sește o bibliografie a emigra­ției care să dezvăluie contri­buția românilor din diasporă la patrimoniul cultural uni­versal. Diplomația noastră s-a ocupat în exces de „flea­curi“ politice și economice și a neglijat, aproape în totali­tate zestrea culturală, de­­ i­nimă și minte, a românilor de pretutindeni. în ultimul timp se simte insă și la noi un fior de re. Iosif IMBRI (Continuare în pag a 3-a) în Caraș-Severin Nu vor fi desființate școli . Ne asigură dl prof. Petru Ț­inte­a, inspector școlar general De curînd, am avut prilejul să purtăm o îndelungată con­­vorbire cu dl prof. Petru Ținea, inspector școlar general, care ținut să­ elucideze toate aspec­a­tele, deci implicit consecințele aplicării măsurilor de reducere a unor posturi didactice. Aceasta atît în intenția de a răspunde întrebărilor adresate de cititorii cotidianului nostru, cit și în sco­pul prevenirii eventualelor con­fuzii sau interpretări eronate. Domnia sa ne-a pus cu amabilitate la dispoziție docu­mentația necesară, și în primul rind Dispoziția nr. 38078/sep­­tembrie 1994, emisă de Ministerul Invățămîntului. Din preambulul căreia rezul­tă fără dubiu că măsurile apli­cate derivă din Hotărîrea nr. 458 din 29 iulie 1994 a Guvernului României, privind numărul me­diu de personal aprobat. O pri­mă constatare ar fi aceea că pro­cesul de diminuare a personalu­lui, declanșat la nivelul minis­terelor, se extinde și asupra uni­tăților în subordine, din rațiuni care se înscriu în perimetrul austerității bugetare. Celelalte motive, nu mai puțin relevante, au fost amănunțit dezbătute cu prilejul întîlnirilor de lucru or­ganizate de Ministerul Invăță­­mîntului în zilele de 24 septem­brie, respectiv 3 octombrie a.c., cu participarea inspectorilor șco­lari generali și a șefilor de com­partimente personal și plan. Al. BARSESCU (Continuare în pag. a 3-a) Incredibil! Judecătoria Reșița in­ventează o infracțiune in­existentă în Codul Penal: insulta adusă unui grup etnic și condamnă un ga­zetar. In același timp mai pronunță o condamnare împotriva ziarului „Tim­pul", în afara cererii păr­ții vătămate, respectiv, publicarea sentinței cu pricina. O vom face ne­­intîrziat, de cum vom in­tra în posesia ei. Suntem­ convinși, merită ! La Marga Acorduri ale coralei arii (I) INTRAREA ÎN TUNEL Comuna Marga, localitate de referință a județului nostru. Consemnată, pe bună dreptate, de presa centrală, ea fiind așe­zată cu temeinicie pe coloana vertebrală a muzicii corale ro­mânești cu o superbă determi­nare : Marga — Timișoara — Cluj-Napoca. Reamintesc ceea­ ce se știe. Mărganii, toți, sunt loviți fenomenal de aripa cîntu­­lui. De plăcerea de a cînta și a se găsi mereu în cîntec. De­­ la ti­nerețe pine la bătrînețe. Comu­na­­ numără aproximativ 1 300 de locuitori, oameni frumoși și ge­neroși, mai mult bogați decit săraci, fericit scăpați de co­lectivizare, cu o intelectualitate veritabilă­­ și simțitoare, cu o viață economică și culturală de excepție. Și totuși, în această lo­calitate nu fierbe acum numai mustul și pruna în budane. Din­colo de prima impresie, benefică și optimistă, ușor se sparge poj­ghița și patimile, orgoliile, inte­resele individuale și de grup, răul și semnele unui, crup brusc, producîndu-ți o durere aproape fizică. Vineri, 7 octombrie a.c., jurul prînzului, directorul ziaru­lu­lui îmi propune să particip în acea zi la ședința Consiliului Local Marga. Au răzbătut sem­nale că lucrurile au luat-o raz­na în comună și va fi o dezba­tere furtunoasă." Plec imediat cu mașini de ocazie, alături de doi tineri polițiști de la posturi de poliție din zonă. Băieții știu și nu prea știu ce se întîmplă în această comună și eu nu_mi în_ Mircea CAV­ADIA (Continuare în pag. a 3-a' Reporter în lanul puterii Friptura de corcodușe Vine toamna, bine-mi pare, în borcane n-am o murătură. Nu-i nimic, gogoneaua-i zemoasă dacă-i mușcată mai de brumă sau pișcată de ger. La fel varza. Și castraveții de 900 lei kila. Există un mic și penibil impediment, care nu trebuie luat însă în seamă. Lipsa banilor- Nu disperați, poate vor veni, cu guvernul nostru nu se știe niciodată cînd devine el milos și cu inima largă. A dovedit-o, cu prisosință, cu noile lefuri ale parlamentarilor și demnitari­lor săi. Dar să trecem la car­­toafe. Ele costă între 350 și 450 lei kilogramul. Marfă există și de culoare roz și de culoa­re albă sau porcească, după numele popular. Cumpărați 100 de kilograme. Din cartofi se pot face trei mii cinșpe feluri de mîncare, trai pe vătrai, nouăzeci și nouă la sută pe bază de smîntînă, 5000 lei kilo, unt, 6000, tele­mea, 4000 sau cîrnați afumați, 12.000 lei. Nu luați în seamă un mic și penibil fenomen trecător : lipsa banilor. Poate guvernul, milos etc. Să vă mai povestesc și despre za­­cuscă, mîncarea săracului ? Ardeți grași una mie lei kilo­gramul, gogoșarii, așijderea, vinetele, tot așa, o mie, roșiile, la fel, ceapa, fix pardon, aici e chilipir, numai 800, a­­junge borcănelul­­ cu­ icrele negre. Desigur și în acest caz există un mic și penibil im­pediment : lipsa banilor. Dar guvernul este milos, odată scoate el din pălărie o nouă indexare aplicabilă cu 1 mar­tie 1995 și tot e bine. Vom acri urzici, care merg trăznet cu friptura de corcodușe. Oh, deja îmi lasă gura apă ! Mircea CAVADIA

Next