Timpul, octombrie 1997 (Anul 8, nr. 230-256)

1997-10-14 / nr. 241

OPOR ROMAN; VA GREȘEȘTE CINE CREDE ÎN TINE COTIDIAN SOCIAL-POLITIC-CULTURAL INDEPENDENT Proști, dar mulți! Un partid în sus Viața noastră politică devine de zi ce trece tot mai bogată. Ca gazetar, pentru mine nu mai face joi bani majorarea prețului energiei electrice cu 5-10 la sută. Nu mai este un eveniment faptul că azi, carnea a ajuns 30 de mii de lei kilogramul. Nici măcar nu mai este un mister uriaș acela al elației mărfuri abundente, piață ali­ă — prețuri foarte mari. Nu, nu mai constituie nici această abe­­ație o... ceva să mă strice la Durtă. Dar ce se întîmplă prin v fața politică, să mă iertați, mă iteresează foarte foarte mult, în special din punct de vedere umoristic, rîsul fiind tot ce mai putem obține fără să facem­mprumuturi la bancă. Ori, dînd oată cu urechea și ascultînd cu ochii, afli că s-au pus bazele desigur, sănătoase­, ale unui nou partid, care se numește Partidul Vieții Sănătoase, întemeietorul și iderul partidului, dl scriitor Pavel Coruț, specialistul în spioni mai seva ca dl Severin. Acest nou partid, nici pe departe nu se mul­­umește să bîjbîie pe tabla tra­­dițională a partidelor politice. Dînsul (partidul) nu-i nici de stingă, nici de centru, nici de treapta, ori variantele, centru­­stînga, centru-dreapta, stînga­­dreapta (dacă o fi așa ceva), și nici nu bate pe la extreme. Nu. Acest partid este... în sus! Exact. Este un partid centru-sus, ceea ce ne-a lăsat pas, pentru că, în­­r-o logică a contrariilor, ar trebui să apară urgent un nou partid, de centru-jos. Partidul cel în sus are un program științifico-fantastic. Mircea CAVADIA Continuare în pagina a 8-a ANUL din NR. 241 (2080) REȘIȚA MARȚI 14 OCTOMBRIE 1997 ISSN 1221-1184­8 pagini - 700 lei Francisc Vaștag a luat, ieri, hotărîrea definitivă Adio, Mondiale! Retragerea festivă este programată la Reșița, la începutul lunii viitoare Multiplul campion mondial de box Francisc Vaștag a luat ieri hotărîrea definitivă și irevocabilă de a nu participa la Campionatele Mondiale de la Budapesta, de la sfîrșitul acestei săptămîni. Așa cum v-am mai informat, după discuția pe care a avut-o în cursul zilei de joi, 9 octombrie a.c., cu dl Ion Șerban, președintele Federației Române de Box, lui Vaștag i s-au mai acordat cîteva zile pentru a reflecta asupra deciziei sale inițiale. Feri a rămas însă ferm pe poziție: „M-am gîndit foarte bine­­ ne-a mărturisit într-o discuție purtată ieri. Am întors-o pe toate fețele. Cred că am procedat corect menținîndu-mi hotărîrea luată miercurea trecută la București, la sediul federației. în aceste zile am încercat să mă împac cu gîndul că este mai bine așa. Asta-i viața. Principalul vinovat sînt eu. Aceasta nu înseamnă că regret perioada de pregătire pe care am făcut-o. Deși efortul a fost imens. De cînd am venit de la București, în fiecare zi m-am urcat pe cîntar. Am stat foarte bine cu greutatea. Deci făceam categoria la Budapesta. Dar... Sper ca în continuare să fiu lăsat în pace. Să-mi văd de treaba mea, de viața mea. Dacă unele ziare sau persoane­­ nu mă refer în nici un caz la ziarul Timpul­­ o să continue cu tot felul de speculații, îmi voi rezerva și eu dreptul de a-mi spune punctul de vedere. Repet însă, vreau să fiu lăsat în pace. Să-mi văd de munca mea de antrenor la Centrul Olimpic.“ După ce am finalizat acest aspect legat de calitatea de sportiv a lui Feri, am abordat un alt subiect de actualitate. Ne-a informat despre pregătirile pe care le face pentru organizarea la Reșița a unei selecții de amploare, la nivelul cadeților și juniorilor. Astfel, în perioada 3-8 noiembrie a.c., își vor da întîlnire în Sala Polivalentă cei mai buni pugiliști din țară. La capătul galelor de box ce vor fi organizate, se vor definitiva loturile României de cădeți și juniori. Iar cel de juniori, împreună cu Francisc Vaștag, își va stabili „cartierul general“ la Centrul Olimpic din Reșița, din cadrul Grupului Școlar Industrial de Construcții de Mașini. Cu prilejul acestei acțiuni de selecție, într-un cadru festiv, marele nostru sportiv își va face retragerea oficială din activitatea competițională. El va continua să boxeze, însă­­ pentru menținerea tonusului muscular, și nu numai­­ la un club din Iugoslavia, într-un campionat pe echipe. Marius MORARU „Nu sîntem puși aici să facem rău oamenilor" Declară dna magistrat Rodica Daniela CALAI, președintele Tribunalului Caraș-Severin - Stimată doamnă Rodica Daniela Calai, de puține zile au­ fost numită în funcția de președinte al Tribunalului Caraș-Severin. Fiind o persoană publică, ce ar trebui să știe cititorii noștri despre dumneavoastră?­­ Sînt născută la Brașov, în 1962. Am absolvit cursurile Universității Al.I. Cuza din Iași, Faculta­tea de Drept, secția științe juridice, în 1985, și am lucrat pînă în 1991 la Reșița, ca avocat, în urma promovării examenului de intrare în magistratură am devenit judecător la Judecătoria Reșița, pînă în ianuarie 1997, cînd am trecut la Tribunalul Interviu realizat de Mircea CAVADIA Continuare in pagina a &a Strategia mileniului trei... pe doi „Strategia de dezvoltare economică și socială a ju­dețului Caraș-Severin“ este o lucrare elaborată pe plan local. Materialul, care are și o variantă în limba engleză, conține o analiză a situației economico-sociale, precum și trăsăturile prefiguratei dezvoltări pînă în anul 2004. Este de la sine înțeles că modul în care au văzut dezvoltarea cei care au făcut lucrarea s-a bazat pe niște informații. Informații care nu puteau proveni din altă parte decît de la cei care au puterea și care pot spune cum ce și cum va fi. Ce s-a spus pentru a fi tipărit diferă față de realitatea din teren. Astfel, o primă nepo­trivire se referă la investițiile din minerit. La EM Anina este prevăzută menținerea și dezvoltarea capacității de producție la 300 de mii tone duilă/an. Valoarea totală a investiției ar fi de aproximativ 77 miliarde de lei repartizate pînă în anul 2004. Mehadia are prevăzută o capacitate de producție de 250 mii tone anual. Diferența constă în faptul că într-adevăr se investește, numai că pentru obținerea unui efect invers. Producția la EM Anina abia se tîrăște, într-un caz fericit se va atinge o treime din cît scrie în carte. Despre EM Mehadia nu discutăm, e în­chisă deja. Fabrica de pro­duse refractare Crivina se estimează a costa 40 de miliarde. Ea ar fi o alternativă la crearea de noi locuri de muncă. Investiția va începe în 1998 și va da de lucru la 120 de oameni. O soluție cam ieftină pentru a schimba aspectul de monoindustrie al Aninei. Dezvoltarea industriei siderurgice are în vedere CS Reșița și eforturile combi­natului de a-și finanța ter­minarea investițiilor. Cu regret, constatăm o lăudă­roșenie. Aceea că FPS va acorda cam 65 de miliarde, ceea ce nu este deloc adevărat. Instituția condusă de Sorin Dimitriu și-a luat mîinile de pe CSR, lucru Matei BÎTEA Continuare in pagina a 8-a Ordonanța care aduce greva foamei O parte dintre foștii salariați ai SC Formin SA Caransebeș, trecuți în șomaj în vara acestui an, au intrat de ieri în greva foamei, solicitînd să beneficieze de prevederile Ordonanței Nr 22. Ei fac parte din lotul de 74 de salariați care, din diferite motive, nu au mai avut răbdare să aștepte măsurile de aplicare a ordonanței și au cerut ca societatea să-i treacă în șomajul clasic. Realizînd ce au pierdut­­ 12-20 salarii medii pe ramură - oamenii încearcă să îndrepte ce se mai poate Demersul lor are însă puține șanse de reușită, întrucît ei și-au pierdut între timp calitatea de angajați ai SC Formin SA Caransebeș, (v.n.) Cu jalba la București Circa o sută de sindicaliști de la CSR, Socomet,­­Confecții, Reșiconf și EMB Oravița au plecat aseară la București, pentru a participa la marșul și mitingul de protest organizate de CNS Cartel Alfa. Delegația cărășeană este condusă de președintele filialei județene a confederației, dl Marian Apostol. Dintre doleanțele sindicaliștilor amintim: înființarea unei agenții naționale a forței de muncă disponibilizate, finalizarea investițiilor în curs de derulare (inclusiv cuptorul electric de la CSR), reducerea fiscalității, (e.c.) Deși Ignatul e departe, Trichineloza își face de cap în urma probelor trichineloscopice efectuate în ultima vreme la porci achiziționați din comunele Berzovia și Socol, s-a constatat că cinci dintre animalele sacrificate erau infectate cu trichinella spiralis și, deci, aveau carnea improprie consumului. Fenomenul - ne-a declarat dl dr. Gelu Mănescu, șef birou la Direcția Sanitară­ Veterinară Caraș-Severin - se datorează dera­tizărilor superficiale care se fac în gospodăriile crescătorilor de animale. Din păcate, ne-a mai spus domnia sa, în acest an în sezonul de sacrificat porcine analizele trib­ineloscopice ce se vor efectua de către specialiștii de la circumscripțiile și laboratoarele din teritoriu vor fi mult îngreunate din cauză că Direcția Sanitară­ Veterinară Caraș-Severin are doar 219 angajați, cu 106 mai­ puțin decît la sfîrșitului anului trecut. (Nicolae Irimia) Vremea Vremea va fi închisă și umedă, cu cel pre­dominant noros. Pe arii extinse, vor cădea ploi cu caracter de averse. Local, cantitatea de apă căzută va depăși 15 l/ mp. Vîntul va sufla slab din sectorul estic, cu intensificări la munte. C ? ÓO 6 6 6 MINIME 4-9 ° C MAXIME 10-17 ° G Cursul valutar Ieri, s-au practicat următoarele cursuri de schimb: Cursul pieței valutare comunicat de BANR: USD = 7699 DEM = 4379 B. R. D. (casă de schimb) USD = 7650/7800 DEM = 4364/4494 Banc Post USD = 7670/7800 DEM = 4380/4470 Bankcoop USD = 7520/7870 DEM = 4300/4500 K­. Agricolă USD = 7650/7810 DEM = 4380/4505 CSV Birta SA 2 22.22 22 USD = 7400/7500 DEM = 4400/4550 Bursa neagră USD = 7600/8000 DEM = 4400/4500

Next