Tineretul Liber, iulie 1993 (Anul 5, nr. 980-1006)

1993-07-02 / nr. 981

Ancheta „TINERETUL LIBER — Radio ACTUALITĂȚI“ fotbalistul lunii iunie: Dorinel Munteanu . Dinamovistul cucerește pentru a doua oară consecutiv titlul de cel mai bun jucător Chiar dacă fotbalul a intrat în va­canță, sportul rege rămâne în aten­ția iubitorilor sportului. Urmează perioada transferărilor și tragerea la sorți în cupele europene. Până atunci însă, conform obiceiului, vă oferim numele celui mai bun fotbal­list al lunii precedente, învingător stabilit de ancheta „Tineretul liber - Radio Actualități", prin punctele acordate de crainicii-reporteri care au transmis meciurile din fiecare e­­tapă. Ultimele cinci runde, cele care au pus­ capăt campionatului primei scene fotbalistice, ediția 1992-1993, s-au disputat într-un ritm alert, du­­minică-miercuri-duminică, și au pus multe probleme jucătorilor. Titlul de cel mai bun jucător al lunii iunie a revenit dinamovistului Dorinel Munteanu, care a fost sin­gurul jucător evidențiat de patru ori în cele cinci meciuri luate în epicul. El a acumulat 12 puncte (re­amintim că primilor trei clasați li se acordă, în ordine, 5, 3 și respectiv 1 punct), total suficient pentru a cu­ceri a doua oară consecutiv titlul de cel mai bun jucător al lunii. A­­cest lucru demonstrează din plin că internaționalul din Șos. Ștefan cel Mare este unul dintre cei mai valo­roși jucători din țară. Prestațiile sa­le constant bune l-au desprins pe _________ ___.4-Dorinel Munteanu în lider incontes­tabil al formației* sale.­­Râmpâne de văzut dacă dinamovistul^ va mai ju­ca și sezonul următor în* trupa lui Halagian, existând deja, multe voci care dau sig­ură plecarea lui spre alte stadioane din Europ­a. Luptă aprigă pentru ocuparea lo­cului secund. La numai, un punct în urma laureatului s-au aflat rapidis­­tul Stanciu și stâlpul apărării brăi­­lene, Bratianu In­ acesta din urmă o altă prezență constanta printre evi­dențiații anchetei noastre. La rân­dul lor, ei au fost urmați, la diferen­­ță minimă de alți trei : Ilie Dumitres­­cu, Bealcu și Negoiță. Sfârșitul de sezon a priit Stefistul­ui care și-a a­­dăugat în palmares și titlul de gol­­geter. CLASAMENTUL LUNII IUNIE : 1. Dorinel Munteanu (Dinamo) - 12 p., 2-3. Stanciu (Rapid) și Brătianu II (Dacia Unirea Brăila) câte lip., 4-6. Ilie Dumitrescu (Steaua), Negoiță (Petrolul) și Bealcu (Rapid) câte 10 p.; 7. Niculescu (F.C. Inter) 9 p etc. într-un număr viitor al ziarului vă vom prezenta situația la zi în cla­samentul general al topului nostru pentru desemnarea celui mai bun fotbalist al anului 1993. FLORIN FIRICA • Martiét MIHAIL MAJEARU (F.C. Inter) • Aprilie : EMIL SANDOI („U" Craiova) și CHIRIȚĂ (Rapid) • Mai : DORINEL MUNTEANU (Dinamo) • Iunie : DORINEL MI­ MTEANU (Dinamo) Laureații titlului de cel mai bun fot­balist al lunii Wimbledon — Rázván Sabău turul patrum Turneul internațional de tenis de la Wimbledon a continuat cu sfer­turile de finală ale probei de sim­plu bărbați, capul de afiș fiind par­tida dintre jucătorii americani An­dre Agassi, învingătorul ediției pre­cedente, și Pete Campras, actualul nr. 1 mondial. A câștigat Sampras în cinci seturi, cu 6-2, 6-2, 3-6, 3-6, 6- 4. Sampras (21 ani) îl va întâlni în semifinale pe învingătorul meciului dintre germanii Becker și Stich. Într-o altă partidă, americanul Jim Courier, cap de serie nr. 3, l-a învins în trei seturi, 6-2, 7-6, 6-3, pe compatriotul său Todd Martin. Suedezul Stefan Edberg, cap de serie numărul doi, s-a calificat pen­tru semifinalele probei de simplu masculin din cadrul turneului de tenis de la Wimbledon, învingîn­­du-l în trei seturi 7-5, 7-5, 6-3, pe francezul Cedric Pioline (nr. 23 mon­dial), revelația din acest an a tur­neului. în ultima partidă a sferturilor de finală, germanul Boris Becker l-a eliminat pe compatriotul său Mi­chael Stich în 5 seturi, 7-5, 6-7 6—7, 6—2, 6—4. • Tînărul jucător român Răzvan Sabău s-a calificat pentru turul pa­tru al concursului rezervat juniori­lor în cadrul turneului de tenis de la Wimbledon. El lea întrecut cu 6-2, 7-5 pe James Delgado din Marea Britanie. Alte rezultate Ja­son Appel (SUA) - Rogier Wassen (Olanda) 2-6, 6—4, 6-4 ; Nicolas Escude (Franța) - Gustavo Quiertan (Brazilia) 6-0, 7-6. • Un german escrocat cu 50 000 lire sterline. Un om de afaceri ger­man, care cumpărase un set de bi­lete de intrare la turneul de tenis de la Wimbledon, pentru suma to­tală de 50 000 lire sterline, a fost informat ulterior că acestea nu sunt valabile. Biletele fuseseră cumpăra­te pe piața neagră, au anunțat or­ganizatorii turneului londonez. A­­cest om de afaceri, a cărui identi­tate nu a fost dezvăluită, cumpăra­se 35 de bilete de intrare pentru arena centrală, de la un birou ce nu aparține de „All England Club", or­ganizatorul turneului. Atletele noastre au fost primite la Cotroceni Dl Ion Iliescu, președintele Româ­niei, s-a întâlnit joi, 1 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, cu lotul național feminin de atletism care a participat recent la întrecerile Cupei Europei de la Roma. Președintele a subliniat succesul deosebit al atletelor noas­tre, clasate pe locul secund, în ie­rarhia europeană, cu atât mai meri­toriu dacă se are în vedere valoarea echipelor participante. Dintre sportivele care ne-au repre­zentat cu cinste la Roma am remar­cat prezența la Cotroceni a talen­tatelor Alina Astafei, Violeta Beclea, Ella Kovács, Iulia Negura și Maria­na Florea, alături de dna Iolanda Balaș-Sotter, președintele Federației Române de Atletism și dl Nicolae Mărășescu, secretarul federației. Au fost de față, de asemenea, domnii Mircea Angelescu, ministrul tineretu­lui și sportului, Cristian Gațu, secre­tar de stat la același minister, Ma­rius Guran, consilier prezidențial. (Rompres) BALANȚA (22 sept. - 22 oct.), în primul rând, astăzi vă cam ne­căjiți în familie, în căminul intim. Pe de altă parte, încercați să nu dați curs lăcomiei, căci faceți o in­digestie. Evitați contactele publice și afacerile cu proprietăți. Ciclism: TURUL FRANȚEI - 80 „La Grande Roucle" a ajuns la ediția 80-a și împlinește 9 decenii de la primul său start, care a avut loc în anul 1903. Inventat de un zia­rist, Henry Desgrange, el însuși ve­­locipedist și chiar recordman mon­dial al orei, „sponsorizat" de către marchizul de Dion și de industriașul A. Clement, Turul Frantei a cu­cerit repede lumea sporturilor, rivalizând ca prestigiu și popularitate cu cele mai importante competiții internați­onale. Roman al bicicletei, epopee sportivă pe două roți, cu decorul său inimitabil, desenat pe fundalul Munților Alpi și Pirinei. Turul Fran­ței suscită la fiecare ediție, odată cu vârtejul magic al plutonului, cu­riozitatea tuturor și ne aduce amin­te de peripețiile, personajele și eroii săi legendari : Maurice Garin, pari­zian de 27 de ani, învingător la pri­ma ediție, când etapele durau câte 12 ore, iar hobingul era „Le vin rouge" Louis Petit Breton, cel care a dominat „la belle epoque", câști­gând de două ori cursa pentru a pieri apoi eroic la Verdun, în timpu­l războiului mondial, destin împărtă­șit de alții doi câștigători ai cursei, francezul Octave Lap­ize și luxem­burghezul Francois Faber, sergent în Legiunea străină, în perioada interbelică (la ediția din 1936 au participat și cicliștii ro­mâni Virgil Mormocea, Constantin Tudose, Nicolae Ion Țapu, Dumitru Hapciuc), printre cei care și au în­scris numele în palmaresul cursei s-au numărat Andre Leduco, Otta­­vio Bottechia, Georges Speicher, Sylver Maes, Antonio Magne, Hen­ry Pelissier, cel mai ambițios dintre cei trei frați cicliști, care a preferat să se tamponeze cu o mașină, prost parcată, lângă linia de sosire, de­cât să piardă o etapă. Turul Franței a fost reluat în 1947, când a ieșit victorios Jean Robie, iar în 1948, la un interval de zece ani, italianul Gino Bartali și-a adjude­cat pentru a doua oară „Bucla gi­ganților", în vremea când apărea pe firmament noul campionissimo, Fausto Coppi, descoperit de Biaggio Cavana, mascurul orb, care găsise într-un corp aparent inapt pentru sport, fibra unu autentic campion. Coppi va câștiga Turul Franței în 1949­­ și 1952, în event cu „Giro D'Italia", la prima victorie refăcând un handicap de peste 35 de minute. Louison Robet (3 victorii) elvețienii Rubier și Robiet, luxemburghezul Gaul, spaniolul Bahamontes, grim­­peuri de mare clasă, au pasionat mulțimile cu performanțele lor. Cursa a avut și marii săi învinși : Re­ne Vietto, „Le Roi Rene" care a re­nunțat la propria-i șansă pentru a-i da roata căpitanului echipei france­ze A. Magne. Rafael Gemiani, bel­gianul Stan Ockes, profesorul, Ray­mond Poulidor, eternul al doilea, a­­vând ghinionul să alerge în perioa­da lui Jacques Anquetil, „monsieur ihronometre", cu cinci victorii în pal­mares, performanță egalată de bel­gianul Eddy Marex și de francezul Bernard Hinault, un autentic mușche­tar al ghidonului, preferat al publi­cului pentru victoriile sale cu panaș. Nu vom uita nici dramele Turului Franței , calvarul și moartea tragică a englezului Tom Simpson, pe „mun­tele chel", Ventoux, prăbușirea lui Roger Riviera, când avea tricoul galben, la Millau, unde a și aban­donat, delirul lui Jean Mallejac, pa Fordaz, fantasticul plonjon, într-o prăpastie de 200 m, al ciclistului o­­landez Wim Van Est, scăpat ca prin miracol și scos cu ajutorul frânghi­ilor, pentru a relua cursa. în anii '80 s-a afirmat Greg Lemond, un a­­merican, fiul unui bogat fermier din Pensylvania care, în mod surprinză­tor a reușit să se impună în fața „te­norilor" europeni, fiind „bătut cu flori" de trei ori pe Champs Elysée. La fel de neașteptată a fost și apa­­riția spaniolului Miguel Indurain, în­vingător la ultimele două ediții, că­ruia însă specialiștii îi reproșează că își construiește succesele în ma­niera lui Anquietil, fiind un specialist al curselor contratimp. Indurain este favoritul numărul 1 și în actuala edi­ție a Turului Franței, principalii săi rivali vor fi, din nou, italienii Clau­dio Chiappucci și Gianni Bugno, ambii cățărători de excepție. Actorii sunt aceiași de anul trecut, dar decorul este com­plet schimbat : muntele ocolit la ul­timele ediții își reintră în drepturi, în munții Pirinei vor fi escaladate cele trei mari piscuri : Aurisque, To­­urmalet, Aspin, nu va fi omis masi­vul Central, iar în Alpi, vârfurile Izoard și Gau­tier vor putea decide soartea cursei. Se așteaptă o dispu­tă extraordinară al cărei epilog va fi cunoscut la 25 iulie, la Paris, un­de purtătorul ultimului tricou gal­ben va câștiga Marele Premiu de 2 milioane de franci, instituit la edi­ția a 80-a jubiliară. ILIE GOGA - Rompres [Șproșca P] întocmit de AURORA I­OAN sâmbăta 3 iulie BERBEC (21 mart. - 21 apr.). Probleme în afirmarea socială aveți fie cu partenerul de viață, fie cu un asociat. Complicațiile pot fi cauzate și de un drum, în orice caz este ceva trecător. TAUR (21 apr. - 21 mai). Dificultățile care apar legate de o deplasare în străinătate pot im­­plica soțul sau soția dvs. sau pe un asociat, încercați să nu fiți cheltui­tori, dar să nici nu cădeți în cap­cana unei pasiuni amoroase ne­­controlate. GEMENI (22 mai - 21 iun.). Astăzi aveți o problemă legată și de câștig și de copii și poate chiar de dragoste. Este o neplăcere de moment care însă vă sâcâie. Pro­babil că va trebui să dați niște bani... dacă aveți de unde. RAC (22 iun. - 22 iul.). •Tensiunea din familie se acuti­­zează astăzi eventual din cauza unor complicații pricinuite de o fe­meie sau de o călătorie. Copiii, partenerii și prietenii ră­sâcâie în această perioadă. LEU (23 iul. - 22 aug.). Relațiile de serviciu pot cunoaște distorsiuni astăzi din pricina unei scurte deplasări sau a comunicării care devine problematică; în orice caz, mesajele ajung mai greu sau deloc la destinație, iar transportu­rile pot fi blocate. FECIOARA (23 aug. - 21 sept.). Sunteți cam pe drojdie cu buge­tul poate și din pricina copiilor sau a unei inspirații nefericite de a in­vesti în artă sau sport. O altă fe­meie vă strică și planurile amo­roase. tel:3126274 ffax:6385989 SCORPION (23 oct. - 21 nov.). Mari probleme aveți din cauza unei călătorii iar un frate sau rudă apropiată vă poate crea un­­ necaz, încercați să evitați afacerile mărunte, precum și pe acelea cu străinii. SĂGETĂTOR (22 nov. - 20 dec.). Problemele financiare trenează. Cineva încearcă să Vă încurce afa­cerile și poate chiar falsifică niște acte contabile. CAPRICORN (21 dec. - 19 ian.). Onorurile astăzi se îndepărtează și mai pregnant de dvs. Vă reco­mand să nu faceți afaceri și să re­nunțați la contactele publice. Sin­gura atitudine pe care o puteți a­­dopta este calmul, împletit cu­ suspiciune. VĂRSĂTOR (20 ian. - 18 febr.). Ați căzut astăzi pe gânduri și chiar probabil că sunteți triști din cauza unor greutăți pe care le în­tâmpinați în dobândirea onorurilor, a faimei. Cei din ultimul decan sunt în primul rând vizați de neșansă. PEȘTI (19 febr. - 20 mart.). Protectorii și prietenii nu numai că n-au de gând să vă ajute ba chiar vă vâră bețe în rodie. Aveți grijă de copii, și de amantele cu prea mari pretenții ! O afacere la drum poate cunoaște complicații. „Bracura“ lui Coppola atrage turiști­i-' -vV­ * v v • - * V. . v - _ - . •_.­ .­­.4­. r' CC -- . americani în România! Fără îndoială filmul regizorului a­­merican Francis Ford Coppola a re­deșteptat pasiunea bolnăvicioasă a americanilor pentru macabru, sânge și vampiri. De la apariția în 1897 a romanului lui Bram Stoiker și până astăzi s-au realizat nu mai puțin de 155 de filme artistice, 19 seriale­­ și 69 de filme de televiziune care îl au ca protagonist pe misteriosul și sân­gerosul conte transilvănean. Cert este că imediat după vizionarea a­­cestei ultime realizări a cinemato­grafiei americane, interesul localni­cilor pentru locurile de baștină ale celebrului personaj istoric cunoaște creșteri spectaculoase. încercând să culeg o serie de impresii chiar de la sursă, am poposit două zile la rând în incinta terminalului TA din incinta uriașului aeroport J.F. Ken­nedy din New York, locul clasic de decolare a curselor Tarom către Ro­mânia. Pe unul dintre culoarele ter­minalului (ce aparține de fapt com­paniei „Delta“) agitație mare. Se fac apeluri disperate prin interme­diul stației de amplificare (atât în română cât și în engleză) pentru a-i determina pe pasageri să-și aștep­te în mod civilizat anunțarea locu­lui înscris pe bilet, pentru a putea pătrunde în ordine în elegantul a­­vion Airbus 310 care îi va transporta către patria sângerosului vampir. Culeg la repezeală câteva opinii : Familia Borden, Dallas-Texas : „Suntem foarte emoționați. O săp­tămână în țara lui Dracula este o experiență extraordinară pentru noi. Vom vizita câteva castele ale vam­pirului și vom încerca să ne inițiem și în tehnicile de apărare împotriva demonilor și duhurilor rele. De ce am ales Tarom-ul ? Pentru că este mult mai ieftin, mult mai sigur și la fel de elegant ca și Delta. Și în plus de asta se pare că avioanele Delta sunt urmărite de un timp de un oa­recare „ghinion" Jacob Turner, Newark - New Jer­sey : „După cum vedeți am cartea lui Stoker cu mine și intenționez să refac mare parte din traseul pe care autorul îl parcurge în roman. Nu știu dacă acest personaj a exis­tat sau nu cu adevărat, dar voi în­cerca să aflu cât mai multe lucruri cu putință. Pentru România, Dracula mi se pare a fi o inepuizabilă sursă de câștig. Aproape că ați putea trăi de azi înainte numai de pe sea­ma exploatării ac­estui subiect”. Familia Gent, Cleveland - Ohio ! „Am ales pentru vacanța de anul acesta ceva extraordinar. Am aflat — de fapt s-a și scris în presa ame­ricana — că un român pe nume Ni­colae Păduraru a înființat Societa­tea Transilvană „Dracula“. Contra unei anumite sume se pot vizita lo­curile în care a trăit Dracula, pu­tem avea întâlniri cu vraci speciali­zați în științe oculte, ba chiar și un program surpriză, încă nu m-am decis dacă vom merge pe cont pro­priu sau dacă vom apela la servi­ciile societății din București, strada Gabriel Peri nr. 8 dacă nu mă înșel“. Hugo Meline, New York: „Nu poate decât să fascineze și să sus­cite un interes deosebit o țară și un popor care au dat istoriei persona­je atât de fascinante și sângeroa­se”. Cert este faptul că febra Dracula a început să atingă treptat toată lu­mea. Un spital din Norvegia oferă gratuit donatorilor de sânge bilete la filmul lui Coppola, casele de modă au lansat rochiile gen vam­pir, iar bijuteriile și suvenirurile gen pumnal, sicriu colți ating cote de vânzare fabuloase. In tot acest timp pașnicul și non-agresivul popor ro­mân își vede liniștit de propriile sale spaime și angoase, nebânuind nici măcar o clipă că în sfârșit vor veni americanii. Și poate vor aduce cu ei și filmul lui Coppola, nu de alta dar măcar să știm și noi despre ce e vorba. ROMEO NEACȘU (New York) Mulțumim companiei TAROM pen­tru sprijinul acordat la realizarea acestui material. DECANATUL FACULTĂȚII DE RELAȚII ECONOMICE INTER­NAȚIONALE ;­ COLECTIVUL CATEDREI DE R.E.I. din ca­drul ASE București sunt ală­turi de colega lor, prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu, în greaua pierdere datorată de­cesului prematur al soțului său și îi transmit pe această cale sincere condoleanțe și întreaga lor compasiune. EDITOR,* SOCIETATEA COMERCIALĂ “TINERETUL LIBER ” S.A. PREȘEDINTE-DIRECTOR GENERAL­ AL SOCIETĂȚII: VASILE CABULEA (Tel. 618 21 86). Cititorii din străinătate se pot abona prin RODIPET S.A P.C. - BOX­­ 33-57; Telex 11995 sau 11034; •Telefax 01-312 94 32 - 312 94 33. BUCUREȘTI - PIAȚA PRESEI LIBERE Nr.1 - ROMÂNIA Redactor șef: AUREL PERVA (Tel. 617 67­36, Fax 312 82­69). Redactori șefi adjuncți: CORNEL OSTAHIE (Tel. 6175283), MIRCEA FLORIN ȘANDRU (Tel.6175389­),­­ DAN VARDIE (Tel. 617 53­89) Secretar general de redacție: ȘTEFAN DORGOȘAN (Tel.6175283) Redacția: București, Piața Presei libere nr. 1, sector 1« Cont­rei 40.72.40.31.18 BCR SMB; Cont USC 47.03.67.63.50.6 BRCE. Tiparul: Regia Auton­omă* a Imprimeriilor, Imprimeria “ CORES­” Bucureștii * ’* ECHIPA DE SERVICIU GABRIELA HUREZ FAN (supracontrol), CESCO GERARDI (responsabil de număr), FRAN­DAN CARBARÄU (secretar de redacție) ȘTEFAN NI­COLAE (redactor știri externe), VALENTIN CRIS­­TEA (tehnoredactor), ELENA VIZUREANU (șef corectură) i Telefoane; 617 64 97- Economic și Politică internă ; 617 78 76 - Probleme sociale ; 617 29 52 - Politică externă ; 617 64 63 - Sport și relații cu publicul; 618 02 34 - Difuzare

Next