Transilvania Jurnal, aprilie 2002 (Anul 5, nr. 1196-1221)

2002-04-16 / nr. 1209

EVENIMENT Tot mai mulți bătrâni din Alba își rup picioarele pe trepte confruntă cu o situație mai puțin obișnuită: deși nu mai este iarnă, tot mai multe persoane ajung la spital cu fracturi de mâini sau picioare, în urma unor accidente produse în propria gospodărie. Medicul Călin Gheorghiu spune că cel puțin 30 de persoane se pre­zintă în medie în fiecare săptă­mână la Serviciul Urgențe pentru a primi îngrijiri medicale, după ce au suferit accidente casnice. Medicul a precizat că cei mai mulți dintre pacienți sunt persoane în vârstă, majoritatea afectați de boli ale sistemului circulator, în special la nivel cerebral, din cauza lipsei de mișcare. Ei sunt cei care cad de pe trepte când intră sau ies din casă, ori de pe scara podului, atunci când vor să-și aducă alimente, mai ales dacă locuiesc singuri­ . în cazul unui bătrân în vârstă de 80 de ani din Stremț, adus sâmbătă la spitalul albaiulian, a fost necesară internarea la secția Ortopedie, după ce a fost victima unui astfel de accident, pacientul suferind o fractură la piciorul drept. Medicii recomandă per­soanelor în cauză să renunțe la acțiuni care le pot pune în pericol sănătatea sau să se amenajeze locuința astfel încât bătrânii să nu mai fie nevoiți să urce sau să coboare scări. (A.F.) Medicii de la Serviciul Urgență al Spitalului Județean Alba se FLASH Doi soți răpuși de ciroză în aceeași zi . Soții Edita și Tiberiu Hitter din Baia Mare au fost găsiți fără suflare în apartamentul în care locuiau în seara zilei de duminică. Polițiștii băimăreni, alertați de către vecinii familiei Hitter, au demarat o anchetă pentru a stabili cauza morții celor doi. Cercetarea la fața locului nu a indicat că în casă acestora s-ar fi produs o crimă. Anchetatorii au descoperit lângă cadavrele soților Hitter cinci sticle goale de rom, dar nici un semn care să ducă cu gândul la o infracțiune violentă. Pentru a se stabili cauza decesului Editei, în vârstă de 34 de ani, și a lui Tiberiu, de 41 de ani, s-a dispus efectuarea necropsiei. Medicii legiști au arătat că moartea celor doi s-a datorat cirozei de care sufereau ambii băimăreni, aceștia fiind cunoscuți ca mari consumatori de băuturi alcoolice. (M.M.) Nepoata i-a aprins fânul unui maramureșean Gospodăria lui Vasile Costin din localitatea maramureșeană Copalnic Mănăștur era să fie mistuită de flăcări duminică la orele prânzului. Intervenția militarilor de la Grupul de Pompieri „Gheorghe Pop de Băsești” din Baia Mare a fost suficient de rapidă pentru a împiedica extinderea focului. Chiar și așa, Vasile Costin a pierdut două clăi de fân, a căror valoare a fost stabilită la 5 milioane de lei. Pompierii au stabilit că vinovată de izbucnirea incendiului este nepoata în vârstă de 5 ani a maramureșeanului. Fetița s-a jucat cu chibriturile chiar lângă clăile de fân ale bunicului, lăsându-l astfel fără mâncare pentru vite. (M.M.) Pavilionul de Boli Contagioase din Huedin, în flăcări Grupul de Pompieri din Huedin a fost solicitat să intervină, duminică seara, în jurul orei 19.50, pentru stoparea unui incendiu izbucnit la acoperișul spitalului orășenesc. Pompierii au reușit să oprească focul înainte ca incendiul să producă pagube mari, prejudiciul fiind de 2,5 milioane de lei. Cercetările sunt continuate pentru identificarea cauzelor care au produs incendiul. Stelian Gorgan Marți, 16 aprilie 2002 Transilvania Jurnal 20% ECONOMISIȚI LA RAIONUL DE CADOURI ACUM CÂND TOTUL SE SCUMPEȘTE?/ CLUJ- NAPOCA St­.REGELE FERDINAND (DOJA) NR 25 începând de ieri. Audieri-maraton în procesul Revoluției de la Cluj un complet de judecată de la CSJ s-a deplasat în orașul de sub Feleac pentru a audia cei 284 de martori Un complet de judecată al Curții Supreme de Justiție (CSJ) își desfășoară începând de ieri activitatea la Tribunalul Militar Cluj, pentru a audia martorii citați în dosarul Revoluției de la Cluj. Judecătorii CSJ vor rămâne în orașul de sub Feleac până în 26 aprilie, perioadă în care sunt citați pentru audieri toți cei 284 de martori din proces. Pentru ziua de ieri au fost citate 27 de persoane. Judecarea procesului Revoluției de la Cluj a început la Curtea Supremă de Justiție în n­oiembrie 1998. Conform celor declarate de Aurel Coltor, vicepreședintele Asociației pentru Adevărul Revo­luției (AAR), până la ședința de ieri au avut loc alte 32 de ședințe în acest proces. Pe data de 25 martie, CSJ a decis deplasarea completului de judecată la Cluj în vederea audierilor martorilor, dând curs unei solicitări în acest sens depusă de AAR, a adăugat Aurel Coltor. în procesul Revoluției de la Cluj sunt inculpați, pentru omor deosebit de grav și instigare la omor deosebit de grav, loachim Moga, fostul prim-secretar al jude­țului Cluj, graj. col. Iulian Topli­­ceanu, col. Valeriu Burtea, lt. col. loan Cocan, mr. Hie Dicu și srt (r) Marian Bolboș. Dosarul cuprinde 28 de părți vătămate și 55 de părți civile, iar Ministerul Apărării Națio­nale și Ministerul de Finanțe figu­rează ca părți civulmente respon­sabile. Conform AAR, în decem­brie 1989, la Cluj au murit 26 de persoane, iar 65 au fost rănite. Audierile continuă astăzi, zi în care sunt citați 22 de martori. Forțe de ordine atacate cu bile de rulmenți O mărturie interesantă a depus ieri Aurel Mircea Păruțiu. Acesta a condus un dispozitiv al Ml în Piața Libertății. El a afirmat în premieră că demonstranții anti- Ceaușescu au aruncat în forțele de ordine cu bile de rulment care au pătruns prin scuturile militari și au spart căști ale acestei Păruțiu susține că demonstranții au procurat respectivele proiectile de pe platforma industrială CUG. Bogdan Stanciu Război în comuna Bobota din Sălaj după ce și-au efectuat munca în folosul comunității, rromii primesc nici jumătate din venitul minim garantat promis Reprezentantul rromilor din comunitatea sălăjeană Derșida, Ioan Sava, a adus o serie de acu­zații grave față de comportamentul primarului comunei Bobota, Gheor­ghe Macarie. „Primarul a prins ofti­că pe noi din motivul că ar fi fost amenințat, dar nu este adevărat", a declarat Sava. Această „oftică" a dus, din punctul de vedere al rromi­lor, beneficiari de venitul minim ga­rantat, la neprimirea în totalitate a drepturilor cuvenite prin Legea 416/2001. „104 romi din comuni­tate au fost nominalizați pentru pri­mirea ajutorului social. Cu toate că orele de muncă obligatorii au fost efectuate, pe luna februarie am pri­mit drepturile doar în proporție de 80 la sută, iar pe martie, în propor­ție de 48 la sută, ceea ce este inadmisibil în condițiile în care o parte a oamenilor nu au nici măcar unde locui, iar majoritatea sunt muritori de foame”, a mai spus Sava. Reprezentantul rromilor dersideni a mai amintit că nu-i pasă dacă cei 20 la sută din venitul minim garantat, parte a cărei obligație de achitare pică în cârca administrației locale, nu se primeș­te, dar măcar restul de 80 la sută să fie primiți. „Fericiții” dintre romii care mai beneficiază de o pensie de câteva sute de mii de lei, în ca­zul în care mai țin și câte un cal, sau alt animal pe lângă casă, plă­tesc tributuri serioase primăriei. ,Am o pensie de 700 de mii de lei și, pentru că am un cal, trebuie să plătesc după el un impozit de 800 de mii de lei”, a spus Sava. De asemenea, ajutorul pentru încălzire nu a fost primit decât pe două luni, și, deși majoritatea dintre ei sunt bolnavi cronic, câțiva dintre ei fiind mineri pensionați, nu au văzut niciodată medicamente compen­sate. „Toate­ medicamentele mi le cumpăr la prețul lor real. Medicul de familie nu mi-a dat niciodată rețetă pentru medicamente com­pensate”, mai spune Sava, în opinia sa, cel mai grav lucru este faptul că primarul nici nu vrea măcar să stea de voi­ă cu ei, iar pe consilierul local pentru romi, funcție ocupată prin cumul de funcții de referentul social din cadrul primăriei, nici­­ nu știe cine este că „nu a trecut niciodată pe la noi să vadă condițiile în care stăm”, a spus Sava. Declarație de renunțare la o parte din banii sărăciei De cealaltă parte, primarul comunei Bobota, Gheorghe Maca­rie, a declarat referitor la cele 20 de procente pe care rromii nu le-au încasat din venitul minim garantat că „aceștia au semnat o declarație că renunță la­ această cotă, din cauză că respectivii 20 la sută, bani pe care ar trebui să-i scoatem noi din bugetul local, nu există”. Referitor la contravaloarea muncii depuse pe luna martie, Macarie a declarat că „am dat cât am avut din prima tranșă trimisă de guvern, tranșă pe primul trimestru”. Pri­marul a mai spus că, din cauzele amintite mai sus, are probleme se­rioase cu țiganii dersideni. „Țiganii fac presiuni politice vizavi de Legea 416/2001", a declarat Macarie, iar referitor la impozitele pe animale, primarul a spus că ele sunt în con­cordanță cu cererile Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Sălaj. Mai trebuie amintit faptul că, în urmă cu circa o lună, mascații Poliției Sălaj au fost chemați de primărie ca să îi calmeze pe rromii care, neprimind drepturile venitului minim garantat, au hotărât să ia cu asalt primăria. Fără apă, curent, canalizare și loc de muncă în comunitatea de rromi din Derșida trăiesc, în condiții greu de imaginat, 500 de persoane. Apa potabilă curentă este asigurată de o singură fântână, din care apa abia curge. Femeile și copiii stau câte o zi la coadă pentru apa de băut, iar cea de spălat este asigurată în cel mai bun caz de ploaie. Casele nu au curent electric și nici canalizare. Oamenii zic că ar munci bucuros dacă ar avea unde. Bobota este una dintre cele 20 de comune care au câștigat finanțarea Băncii Mondiale în vederea dezvoltării infrastructurii rurale. Rămâne de văzut dacă se va putea face ceva și pentru comunitatea de romi din Derșida. Deák Zoltán Fals consilier guvernamental, cercetat de polițiștii clujeni în șapte dosare penale Un clujean în vârstă de 26 de ani, administrator la SC Inter­national Euroconsult SRL Cluj este cercetat în stare de libertate pentru infracțiunea de trafic de influență, în urma cercetărilor desfășurate de specialiști din cadrul Poliției Economico-Finan­­ciare Cluj s-a stabilit că, în perioa­da septembrie-octombrie 2000, Ioan Grigore Prodan, pretinzând că este consilier guvernamental și „lider al drepturilor omului“ din România, a promis unui clujean că îi va intermedia obținerea unei vize Schengen, în schimbul obți­nerii vizei mult dorite, Prodan a primit suma de 3000 DM. Par­chetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus cercetarea clujeanului în stare de libertate. Ioan Grigore Prodan mai este în atenția polițiș­tilor clujeni cu încă șase dosare penale pentru infracțiuni asemă­nătoare. Clujeanul găsea persoa­ne care aveau nevoie de diferite servicii și, pretinzând că este finul lui Petre Roman sau că are relații sus puse în cadrul poliției, primă­riei sau judecătoriei, reușea să scoată sume de bani în schimbul unor promisiuni fără acoperire, „în urma cercetărilor întreprinse pâ­nă acum s-a stabilit că suma de bani cu care Prodan a reușit să înșele mai mulți cetățeni este mult peste 3000 de mărci. De aceea rugăm toți cetățenii care au fost păgubiți să se adreseze poliției pentru recuperarea preju­­diciului“, a declarat Adrian Ma­rian, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj. (Stelian Gorgan)

Next