Transilvania, 1874 (Anul 7, nr. 1-23)
1874-01-15 / nr. 2
— 3 — cesca fu sparta, trei galere cufundate, patru prense; celelalte apucara fug’a, la care apoi insusi Mohamedu puse ca se li se dea focu, pentru ca se nu mai ajunga si acelea in potestarea lui Corvinu. Cea mai frumoasa corabia a lui Corvinu inca s’a perdutu prin aprenderea pulberei elita fusese pe ea. Victoria iise a fostu perfecta. Dunarea ajunse in potestarea ostei Christiane, comunicatiunea cu Belgradulu restaurata. Indata după aceea Corvina conduse pe una parte a ostei in cetate si o provediă cu victualii si impedimente bellice. Restulu ostei remase pe siesurile dela Semirnu. Acuma Mohamedu cătranitu si infuriatu isi induci toate poterile, pentruca se aceeleredie cucerirea cetatiei cu abtu mai virtosu, că’i venise si scriea despre intrarea flottei papale in Dardanelle. Pe 21. Iuliu sultanulu comandă asaltui generale, vnse numai pe inserate. Corvinu si Capistrano n’au asteptatu venirea turciloru pana la cetate, ci cu ostea loru insufletita de victori’a castigata pe apa, le esira înainte chiamandu pe Isusu Christosu in ajutoriu, precumu chiamu si turcii intre sbierate fiorose pe profetulu Mohamedu. Intre macelluri ferase, turcii de duoe ori au strabatutu in urbe si de dupe ori christianii ’iau luatu pe fuga. Corvinu, desi acuma prea inaintatu in etate, se vedea ca totudeauna, pe la punctele cele mai periculoase, era Capistrano suindu se intr’unu turnu inaltu, pentru ca se’lu vedia toti cruciații si toata astea, de acolo inaltia rogatiuni si striga in toate partile curente de inbarbatare. In fine totuși, după patru ore de lupta fioroasa si foarte inegale, christianii se vediura necessitati a se retrage intre murii cetatiei, pe carii apucasera a’i repara in cătuva. Turcii inse beți de victoria au strabatutu si in cetate, unde in midiuioculu piatrei se incinse de nou batali’a cea mai inversiunata. Turcii inse ocupară cetatea intrega, si acuma christianiloru le mai remase numai fortareti’a de susu. Dara turcii se incerca se sara si preste murii aceleia. Unu turcu apuca flamura si voliesce se o inplante pe murulu fortaretiei. Atunci unulu Titu Dugoniciu, slavu de naţionalitate, si anume bohemu*), se incaiera cu turculu, si vediendu că nu’lu pote respinge, se decide a mori heroicesce cu elu inpreuna; ilu stringe in brasia dein respoteri si’lu trage cu sene in abissu, unde sfarmati amenduoi, morui mórte gloi’iosa. In acelea momente batali’a cea mai crunta curgea in apropierea podului care lega fortareti’a cu cetatea. In acea positiune le resari sorele la luptători, căci adeca batali’a durase toata noaptea. Numai atunci vediura christianii toata marimea de pericula in care se află. Inca putine minute, si turcii era se strabata in fortaretia. Corvinu inse si Capistrano mai avea unu singura midiulocu de scapare. Mulțime nenumerata de sucituri, si omoiege, de cărți si de alte materii inflammabili, moliate in resîna si putioasa, era preparate la indemana. Unu singura cuventu de comanda, si turcii cu vestmentele loru cele largi se afla in midiuioculu flacariloru resinoase, fără sperantia de scapare. Ostea turceasca surprinsa prin aceasta strategia fioroasa, ardiendu in flăcări, apucă la fuga. Corvinu nu perde unu momentu, ci insocitu de cei mai buni generali ai sei numiți mai susu, prorupe dein fortarétia cu totu restulu ostei sale cătu mai avea de indemana Nimeni nu poate spune numerulu mortiloru si alu vulneratiloru dein acea nóapte, ceea ce se scie este, că in fine totuși victori’a remase legata de standartele christianiloru. In urmatoarea di. 22. Iuliu. Corvinu demanda sub pedeapsa grea, ca ostea se nu se increda in victori’a castigata, se nu catedie a esi dein fortaretia si cetate, ci se stea in launtru; era deca turcii aru mai incerca vreunu asaltu, se resiste toti cd unulti cu toata barbatica. Cruciații inse nededati la disciplina, fanatisati si inferbentati de successele neasteptate, esira pe furisiu, mai antaiu in cetisiere, după aceea totu mai numerosi, si se aruncara de nou asupra turciloru. In scurtu batali’a se intende pe tóate liniile. Vediendu acestea Capistrano, incepă sa strige in tóate partile: voli’a lui Dumnedieu este, înainte fetiori! Atunci sultanulu infuriatu, apuca elu insusi comand’a, trage la sene si pe turcii asiediati in siantiurile de obsidiune si se arunca cu toate puterile pe cruciați. Corvinu se folosesce de acea eroare a sultanului, si ocupa siantiurile la momentu cu oastea sa regulata. Intr’aceea cruciații străbătuseră păna in castrele turcesci. Macellulu se continua toata diot a atătu la siantiuri, cătu si intre castre, păna in nóapte. Hassan, ag’a ianiceriloru, care rusinatu de insultele sultanului, volia se scutia cu orice pretiu pre cruciați dein castre, pică mortu alăturea cu mai multe mii de ai sei. Asemenea soarte ajunse si pe beglerbegulu Turachan, era sultanulu fu intiepatu greu de una lance in laturea stanga, dein care causa, spumegandu de mania, s’a vediutu constrinsu nu numai a se retrage dein lupta, dara o si luă la fuga, lasandu toata astea in scirea profetului, după care inse si acésta dandu focu castreloru si folosinduse de intunereculu noptiei, isi caută scaparea totu numai in fuga desperata si cu atătu mai rusínósa, cu cătu se vediă mai umilita trufi’a turcesca. Restulu armatei bătute asia, s’a opritu pe la Sofi’a. Acesta fu resultatulu obsidiunei de 46 de dile a Belgradului. Tóate partile oastei Christiane s’au portatu barbatesce, toate au desvoltatu bravura extraordinaria: era una legiune de 600 studenți cruciați veniți dela Vien’a, a stralucitu cu eroismulu seu mai presusu de toate trupele. Numerulu celor cadinti in acelea bătălii erasi nu se scie de nicairi cu securitate, pentru că fiacare chronicariu arata alte cifre: după unu calculu aproximativu se crede, că deintre turci la vreo 40 de mii aru fi remasu pe campulu bătăliei, pe alti multi au tocatu serbii, precumu to- *) Nu magiam, precumu au volitu unii scriptori ungureni. *