Transilvania, 1890 (Anul 21, nr. 1-12)
1890-01-15 / nr. 1
ă ne fră sântă la toţi , de a sta fiăcare la postură, la care în interesul binelui comună e chrămată, şi a pune în serviciulă lui tote puterile, de cari dispune. Cu o hotărîre, isvorită din ună asemenea simţă de datorinţă, amă primită deci sarcina de a redacta foia Asociaţiunei, în carea neamă dedată a privi paladială literaturei şi culturei nóstre naţionale, şi cu hotărîrea acesta voiă căuta ca, întru câtă debilele mele puteri me voră ajuta, pe lângă celelalte chiămări oficiose, să’mi împlinescă şi chiămarea de redactoră. Amă firma speranţă, că omenii noştri de litere şi de sciinţă încă îmi vor da totă concursulă posibilă, pentru ca foia să se potă ţîne la înălţimea timpului şi a chiămărei sale de a servi şi ea în măsură câtă mai deplină la realizarea scopurilor Asociaţiunei. Conformă programei, stabilite prin uşă, momentele principale, ce vor constitui şi de aci înainte conţinutul feiei, vor fi: articuli de sciinţă, documente istorice, cestiuni filologice, filosofice şi pedagogice, producte literare, tractate poporale din higiena, economia şi alte ramuri ale vieţii poporului (din cari tractate se voră scote ediţiunî separate pentru a se împărţi în poporă), apoi recensiuni şi la fine voră urma publicaţiunile oficiose ale comitetului şi adunărilor Asociaţiunei. Hotărîrea, ce onorabilulă comitetă a luată pentru adop- ■ tarea ortografiei Academiei române şi a formatului exterioră ală fetei, este arătată în procesulă verbală dela fine. Nu este multă, este puţină ceeace, cu restulă puteriloră neabsorbite de crunta luptă (lilnică pentru existenţă, mai putemă face pe terenulă sciinţei, literature! şi ală culturei nóstre preste totă. Să nu perdemă însă din vedere adeverulă, pusă dreptă morto ferei nóstre: gutta cavat lapidem, non vi, sed saepe cadendo. Acestă adeveră, cunoscută încă din anticitatea clasică, e forte significativă, arătândă, că decă nu vomă slăbi şi vomă continua şi cu puţinulu ce putemă presta pe