Transilvania, 1897 (Anul 28, nr. 1-7)
1897-01-15 / nr. 1
i v au fost ocrotite şi păstrate pentru posterioritate, iar cu înaintarea culturei au format şi formează un obiect de deosebită îngrijire a statelor şi a societăţii culte. Astfel astăci nu mai există stat ori popor cult, care — fie cultura lui cât de tânără — să nu-şi fie ridicat un adăpost pentru păstrarea crenodiilor trecutului seu, pentru scutirea de peire a relicviilor moştenite de la bărbaţii cei mari, pentru monumentele culturei sale, şi pentru toate productele valoroase ale muncii sale naţionale. Numai noi Românii ciscarpatini, popor autochton în ţara ce o locuim, formăm în această privinţă o regretabilă excepţiune, care dacă se şi poate explica în urma vitregimei trecutului nostru, — la nici un cas nu se poate scuza pentru present, când am început a ne validita şi cerem să fim consideraţi de naţiunile conlocuitoare şi de lumea mare ca un element de cultură şi ca popor consolit de meniţiunea sa naţională. Este o datorie de onoare în special pentru generaţiunea actuală a suplini cea ce în trecut nu s’a făcut, ori nu s’a putut face, pentru că chiar în deceniile noastre, şi chiar pentru lipsa totală a monumentelor vieţii şi existenţei noastre naţionale, ni a fost contestată originea, limba, istoria noastră naţională, cu un cuvânt totul, la ce un popor trebue să ţină ca la onoarea şi mândria sa. Ar fi o dovadă de neglijenţă şi nepăsare întru împlinirea datorinţelor noastre naţionale, ar fi un adevărat păcat naţional, dacă noi nici în faţa acestor atacuri nu am sei să ridicăm un adăpost cât de modest pentru comorile noastre naţionale, pe când popoarele conlocuitoare, chiar şi cele mai tinere în această ţară, lucrează înaintea ochilor noştri, cu zel neobosit şi cu jertfe demne de toată recunoscinţa, la ridicarea de noue şi noue instituţiuni, chemate a păstra pentru posterioritate toate monumentele preţioase ale trecutului şi tot ce poate servi ca document al culturii şi muncei naţionale a generaţiunilor noue, în Ungaria şi Transilvania, şi în special în ţinuturile locuite de Români, nu mai există aproape nici un comitat, care în capitala sa, de multe ori foarte modestă, să nu fie ridicat un museu cu scop ca, pe lângă colecţiunile mari şi generale