Transilvania, 1911 (Anul 42, nr. 1-6)
1911-09-15 / nr. 5-6
658 temelie însoțirei închinate literaturii române și culturii poporului românesc. O sărbătoare de bucurie este aceasta, o sărbătoare de pietate și de recunoștință, dar totodată un prilej de concentrare și de meditație, un moment de reculegere și de îmbărbătare pentru viitor. Și unde s’ar fi putut ținea mai bine această serbare culturală românească, decât în orășelul acesta de la împreunarea Târnavelor, de unde au purces, timp de un veac și jumătate, atâtea raze de lumină în toate colțurile locuite de Români, unde au alergat atâtea generații de tineri, ca să-și stâmpere setea lor de știință, ajutați fiind în nizuințele lor de munificența unor mari Arhipăstori, doritori de înaintarea bisericei și neamului lor, unde a licărit de atâtea ori în nopțile lungi de iarnă candela răbduire a cercetătorilor graiului și trecutului poporului nostru, unde a răsunat odinioară glasul marilor dascăli ai neamului nostru, al unui Samuil Micul, George Șincai și Petru Maior, al unui Timoteiu Cipariu și Simeon Bărnuț, de unde au pornit, plini de însuflețire, atâți apostoli devotați în toate ținuturile cu graiu românesc, unde s’au întrunit de atâtea ori în vremuri grele, căutând sfat și îmbărbătare, aleșii neamului nostru, întocmai ca albinele pe lângă matcă, unde într’un moment hotărîtor, pe care l-am amintit mai sus, a bătut inima întreg poporului nostru din această patrie și în pământul căruia zac osămintele atâtor iubiți ai noștri? In adevăr, multe centre înfloritoare românești avem, din mila lui Dumnezeu, în această țară, dar din toate nici unul nu se poate potrivi cu Blajul, când e vorba de serbarea unui moment de însemnătate istorică, de împreunarea prezentului cu trecutul, de evocarea împrejurărilor de odinioară și de cumpănirea unor nouă îndrumări pentru viitor. ■* De aceea trebue să fim deosebit de mulțămitori fraților din acest despărțământ, că n’au pregetat a ne chemă la dânșii cu prilejul serbării semicentenare a însoțirei noastre culturale, făcându-ne astfel cu putință a ne concentra din nou în inima ținutului ardelenesc, și privind atâtea lucruri, care ne amintesc trecutul, a ne întări sufletele, întocmai cum Anteu din poveștile celor vechi prindea putere, de câte ori veniă în atingere cu pământul, care-i eră mamă. Bucuria noastră, când ne vedem adunați la un loc într’un număr așa de frumos în acest vechiu socular al culturii române, purtați de acelaș gând și de acelaș dor, ar fi deplină, când locul de onoare, din care îndrăsnesc a rosti aceste cuvinte, ar fi cuprins de acela, care a condus un șir întreg de ani destinele înso-