Tribuna, ianuarie 1904 (Anul 8, nr. 1-24)
1903-12-25 / nr. 1
«■ 2. Hotarele României spre apus. De Eugen Brote. Dintre hotarele teritorului locuit de Români, merită o deosebită atenţiune cele dela apus. Aşezaţi în masse compacte, rezimaţi pe şiruri puternice de munţi şi pe mari fluvii, Românii se revarsă spre apus pe şesul larg al Ungariei şi se lovesc aci de poporul maghiar mai ales, care mic şi el, face mari sforţări pentru a se spori prin tot felul de mijloace juste şi nejuste. Hotarele noastre etnografice spre apus sunt nu numai deschise, ci şi în continuu ameninţate şi atacate. Nu vor fi deci lipsite de orice interes expunerile ce urmează cu privire la fixarea acestor hotare şi la modul cum ele se menţin. Datele folosite în această lucrare sunt luate din numărătoarele oficiale mai recente. Vor fi având aceste defectele lor, unul însă nu-l au a favansa pe Români. Din cele patru numărătoare generale, îndeplinite de guvernul unguresc, numai cele trei din urmă, dela anii 1880, 1890 şi 1900 sunt luate aici în considerare; cea dela anul 1870 nu e publicată decât sumară, după ţinuturi, şi afară de aceasta nu deosebeşte poporaţiunea după naţionalităţi. /"Pentru a fixa hotarul etnografic, următorul procedeu a fost aplicat: în fiecare comitat mărginaş cu poporaţiune română s’a desemnat comuna românească care este avansată mai mult spre apus, şi toate aceste comune au fost legate prin o linie, care formează linia hotarului. Drept comună românească este considerată comuna în care cel puţin 5100 din locuitorii ei sunt Români. Astfel resulta o linie de hotar, care porneşte din comuna Apşa de Jos, în comitatul Maramureşului, aproape de malurile Tisei şi se întinde peste lăţimea întregei Ungarii până la comuna Orcea în comitatul Torontalului, lângă Dunăre, nu departe de gurile Tisei, în faţa Belgradului, capitala Serbiei. Dincolo de această linie de hotar, spre apus, se mai află încă Români, în grupuri mai mari sau mai mici, ei însă nu constituesc decât minorităţi în comunele altor naţionalităţi. Urmărind linia de hotar, ea se presintă cu următorul curs : Dela Apşa-de-jos, înaintând spre apus, trece Tisa şi dealurile, cari despart cele trei comitate unul de altul, al Maramurăşuluî, al Sătmaruluî şi al Ugoceî, şi ajunge la Bocicău, aşezat la poalele acestor dealuri, în comitatul Ugocei. De aci, luând un curs sudic, merge tot dealungul dealurilor, pe şoseaua cătră Halmi prin Valea-sacă, Comlăuşa-Şulău şi Balarciu. Părăsind şoseaua şi schimbând direcţia ceva spre răsărit, linia trece pe drumul comunal la Turf, Gherţa mare şi Gherţa-mică. Aci părăseşte comitatul Ugocî, trece dealurile, se scoboară în comitatul Sătmaruluî, se întinde mult spre apus şi la şes până la Petea, comună situată pe şoseaua judeţană Satmar-Jank. Apoi trece Someşul şi înaintează pe şoseaua Cengher-Careil-marî tot spre apus până la Somoşdob şi Maileniul nou, traversează calea ferată de la Carei-marî, se îndreptează perpendicular spre hotarele sudice ale comitatului prin Istrău, de unde luând direcţia spre apus, merge pe drumuri comunale paralel cu hotarele sudice ale comitatului prin Vesend, Porteleac şi Dindeleag — tustrele la poalele dealurilor, cari se ridică spre Tăşnad în Selagiu şi spre Margita în Bihor. Tot dealungul hotarului comitatului linia cotind spre nord-vest trece prin Resighea, părăseşte comitatul Sătmaruluî şi întră la Vaşad în comitatul Bihorului. Dela Vaşad hotarul se întinde mult spre apus şi se apropie la Cheneţ de hotarele oraşului Dobriţin pentru a se retrage iarăşi înapoi la Lichi, între dealuri la hotarele Selagiuluî, din coacî de Marghita. Dela Lichi linia coboară în valea Breteului prin Cohani, înaintează pe această vale spre apus la Vedreş Obrani şi Francica, — una pe malul drept, ceealaltă pe malul sting al văii — la Chiralău, Sân-Latin, Chişlaţ Sârşig, Cianaloş, Ciuhoi, Fornaş — toate pe vale în jos pe şoseaua care coboară dela Marghita la Salard. Eşind din această^ yf.le pr.jj)l străbate earăşi largul sesjin' îrNBitei * pre§ apus până la Parhida pe sosea»» K a/ja-Bihar-Oradea-mare, trece Cri.; fi-mw . nv i reeţia tot spre apus, ajunge la hM if tr ; verJPlză prin staţiunea Mcte- Pt ierd . a e-, • U ipek-Ladány—Oradea-mare şi se opreşte~îi? ei vestic la Vecherd, la hotarele apusene ala comitatului. De aci ea se retrage spre Sud-Ost în valea Crişuluî la Săcal, trece Crişul, şi menţinând aceeaşi direcţie, atinge Sân-Miclăuşul român, Berechiu şi Ceja şi după ce a înaintat ceva spre apus la Ateaş revine earăşî în direcţia veche şi trece prin Marfihat și Madaras, nu def Tenj«*Valonta. De aci paralel cu calea feratei. '4 d- • Mare-Giula ea trece prin Micherechni, pentV arăsi teritorul comitatului Bihor. DelaJuHe • m linia,'tăind un colţ al comitatului Arad, trece prin Giula- Varsand și titulmare la CFlif, - iSn comitatul Bichiş, se retrage iarăşi la comitatului Aradului şi de-a lungul căii ferate .Bchiş-Ciaba-Arad trece prin Otlaca, Şiclou, Şimand, Macea şi Curte), şi după ce coteşte spre Sud-Vest se scoboară în valea Murăşuluî la Pecica. De aci încolo hotarele avansează tot mai mult spre apus formend adeseori zig-zaguri. Dela Pecîca linia se trage pe vale in jos, părăseşte comitatul Aradului, străbate în comitatul Cianadului; I la Şeitui trece Murăşul la Igriş şi Sarafola în comitatul Torontaluluî, trece earăşi Murăşul îna- j'poî, avansând tot mai mult spre apus până ce atinge Cianadul unguresc, în comitatul Cianadului, ■ se scoboară în direcţie sud vestică în valea Tisei la Beba-veche, nu departe de Seghedin, şi trece de-a lungul căii ferate Seghedin-Kikinda la Valcani. Luând apoi o direcţie sud estică merge prin Feriu 1 Banat-Comloş până aproape de hotarele comită- rulul Timiş la Checla-română şi Polda pe valea Begeî, coteşte la Pustiniş, staţiune a căii ferate Cenea-Modoş, trece la Giulve, şi Foen, ambele pe şoseua Modoş-Timişoara, traversează calea ferată Cenea-Modoş, ieafarăşi o direcţie vestică spre Toracul-mare şi Toracul-mic, traversează la lancahid calea ferată Jombolia-Becîchereculmare, se scoboară pe Bega în jos prin Becîcherechul-mare la Belca-română, coteşte de nou spre sud-est, trece Timişul, atinge comuna Udin şi se îndreptează spre hotarele vestice ale comitatului Timiş, pe cari le ajunge la Alibunar. De aci se scoboară de-a lungul căii ferate Vărşeţ- Panciova, trece prin Satul-nou, prin Panciova dincolo de Timiş şi ajunge în sfîrşit la Orcea pe malul Dunărei, punctul sud-vestic extrem al hotarului. La anul 1880 au fost în aceste 71 comune românești, cari stau pe hotarul etnografic apusean 93.690 Români; în decurs de 20 ani cifra s’a urcat la 114.292. Au sporit deci Românii hotărnid cu 20.602 suflete sau cu 22°/0, ceea ce ar corespunde unui spor anual de l.P’/o. Sportul nu se distribue în mod egal pe toată linia. Sunt în deosebi două regiuni, unde Românii hotărnici dovedesc puţină resistenţă sau o slăbită putere de înmulţire şi reduc astfel în mod însemnat procentul general de creştere. Una din aceste regiuni este la sud în comitatele Ciana şi Torontal, iar alta la nord în comitatul Ugoceî. In cele 19 comuneThotarnic^ din comitatul Torontaluluî se afla în anul 1880 o poporaţiune română de 41.002 suflete, care la anul 1900 se sporise numai la 45.166, adecă cu 4164 sau cu 10° 0 ceea ce ar corespunde unui spor anual de jumătate procent. In comitatul Cianadului situaţia se presentă ceva mai bună, urcându-se procentul de Un bun tovarăş, Do Ioan Russu Şirianu. Se împlinesc şepte ani de atunci. În redacţia „Tribunei Poporului“ — o cameră mare, cu ferestre mari şi multe, expuse vântului, pentru că era în colţ de... piaţă — la o masă stătea scuiit un tiner mic, slab, palid şi pipernicit, îşi trăsese masa aproape de sobă şi totuşi tot cu paltonul în spate şi cu gulerul ridicat era. — Naiba mai înţelege. Tot frig mie, deşi îmi ard mânile. Ian’ vezi, patrioate! Şi-’mi întinde mânile. — Nu-i nimic, zic. Nainte numai!... Românul are şepte vieţi , pieptu-i de aramă.. — Numai cu lemnele stă rău, zise glumind, şi mai puse pe foc. Tinărul acesta era loan Dolean, care după „crisa“ de la „Tribuna“, întâmplată în Decemvrie 1895, rămăsese prin Budapesta în mila lui D-zeu, care de altfel îi dăruise suflet de aur. Era adică inteligent Dolenuţ al nostru (cum îl botezase Duică), plin de zel şi devotament. Şi băiat de caracter era: auzind că noi am fost scoşi cu poliţia de la ziarul căruia închinasem tinereţea, credinţa şi vlaga noastră, a scris o epistolă în care dăscălea rău „presidenţia“. Se înţelege, rămăsese astfel şi el „ziarist în disponibilitate“ şi „publicist emerit“, cum ne scria. Şi până ce noi am petrecut omorînd vremea pe sub arinii din Sibiiu, din iarnă până în vară, el, sărmanul, făcuse cunoştinţă cu toate mizeriile capitalei... Sosise deci la Arad cu boala ’n oase, cum zice Românul. Dar era fericit, îşi revăzuse visul , redacţia, patima sa, şi când se gândea că „mândra noastră ceată s’adună“, din trecut nu-’şi mai aducea aminte de cât de zilele frumoase. Cât despre present, i se înfăţişa într’o aureolă, ca nici odată. — Numai arinii și Viky nu-s p’aici, zicea în glumă. Ce mai plimbări şi ce petreceri cu „sodalii“ lui Viky! Şi ear mai punea pe foc. — Să mă încălzesc aîcî, că la cuartir fac economie. Trebue să plătesc datorii! „Mai lipsesc șapte coloane“, ne striga Ceontea, paginatorul, care cu prilejul „crisei“ împărtăşise şi el soartea noastră, dar acuma venise cu drag la Arad. — Trei coloane dau eu, patrioate, restul îl dai tu, nu-i aşa? Şi s’aşternea pe lucru. Vedeam însă că e rău cu el. Ochii şi faţa întreagă îl ardea ca ’n pară, şi el, „sportsmenul“ care la Sibiiu patina ore întregi, aici nu mişca de lângă sobă. — Ei, frate, două ierni am dus-o fără foc şi cu paltonaşul ăsta subțire. Acum am să mă .. rebonific, zicea rîzind. întâmplarea făcuse ca Dr. Hosanu să treacă prin Arad. II rugasem să-l vadă pe Doleanu și să-mi spună ce are. — E atacat, bietul băiat, zise eminentul doctor, cu bunătatea-i caracteristică. — Şi’n ce grad ? încreţi din sprîncene şi ’ntr’un târziu adaose: „O mai duce, dar îi trebue repaos.“ Cum să-i spun eu asta lui Dolenuţ ?... — Patriotule, căci aşa ne ziceam, — îţi cer concediu : merg la Bucureşti, să-’mi aduc familia. Peste o săptămână mă întorc. După aceea poţi să mergi şi tu acasă, să te mai odihneşti. Bine-i?! — Perfectissim, domine ! Peste o săptămână, chiar de Bobotează, mă reîntorsesem. Il găsisem vesel. — Curg abonenţi, patrioate, şi uite ici scrisori! îmi arată un teanc de epistole. — Dar cu sănătatea cum stai, întreba eu. — Binişor. De când iau prafurile prescrise de Hosaru, dorm ca tunul. . . Ş’am lucrat în ziua aceea până dimineaţa la patru. Trebuia să stăm şi să învăţăm personalul cum să facă expediţia, că posta ne făcea mizerii multe. Peste câteva zile Dolean plecă acasă, la Gherla. La mamă-sa vitregă, că atâta rudenie mai avea un lume. — Stau o lună, ce zici nu va fi prea mult! — Stai cât vrei, îi răspunseiu. — Și o sâ-ți mai scriu eu și d’acolo, că nu vreau să vă dau de pagubă cu avansul. . . — Avansează numai cu sănătatea, cu scrisul nu’-țî fă grijă. Ştii ce ţi-a recomandat doctorul ? — Da, ştiu , linişte. Dar asta o lăsăm pentru lumea cealaltă. Şi adevărul e că Dolean a murit cu pana în mână. A scris mereu. De pe slovă însă vedeam că boala progresează. „Şi mai lasă din plata domnului meseria asta, ci fă pe rentierul: nu lucra nimic“, — i-am scris într’o zi. Nici n’a mai trimis nimic pentru ziar, ci am primit dela el o scrisoare, în care mă vestea că merge la Cluj, la doctorul Purjesz. . . „Am slăbit — scrie — peste măsură , cu haine, cu palton și îmbrăcat total, cântăresc 40 Kgme. Medicul (din Gherla) s’a speriat, îndată ce reîntorc, îţi scriu momentan făcend propunere relativ la angajamentul şi îndatorirea mea, pentru că mai bine vreau moartea, decât să vă fac pagubă.“ N’am mai primit însă nici o propunere din partea lui, ci pe când să dăm în primăvară, ni-a venit vestea că s’a mutat la cele eterne... Perdeam un tovarăș de luptă valoros ș’un Olt ten bun. ^ M D’aceea, între noi, cari am muncit an la „Tribuna“ și „Tribuna Poporului“, memo... lui e scumpă. ▼ „TRIBUNA“ Nr. 1.